Documents
Resources
Learning Center
Upload
Plans & pricing Sign in
Sign Out

MATERIALE-DENTARE - WordPress

VIEWS: 64 PAGES: 17

									MATERIALE-DENTARE
BIOMATERIALE
Clasa I: BIOTOLERAT-Co-Cr-(implantele);
Clasa II:BIOINERT-Ta,Ti,-(~ideale);
Clasa III:BIOACTIV- hidroxilapatita; ceramica-Al, Zr; biovitroceramica.
Materiale dentare : sunt utilizate în etapele de laborator pentru obţinerea
protezelor dentare .
Ex : gipsuri, ceruri, mase de ambalat, paste pentru lustruit, materiale pentru linguri,
şabloane.
Biomaterial - este materialul ce vine în relaţie directă cu ţesuturile parodontale,
realizează legături stabile cu acestea, restaurând funcţiile pierdute.
Ex: masele ceramice, implanturile, lineri (pentru tratamentul plagii dentinare).
Biomaterial = material inert fizico-chimic, local nu generează reacţii de respingere,
ci osteoinducţie.
Ex: Materialele Clasa III-produc reacţie chimică locală – osteogeneză prin legatura
chimică.
      Clasificarea materialelor dentare :
      I - după relaţia de contact cu ţesuturile parodontale;
      II - după origine ;
      III - după destinaţie ;
      IV - după domeniul de aplicare
I) după relaţia de contact cu ţesuturile parodontale
1) materiale provizorii-vin în contact cu ţesuturile parodontale o perioadă
mai scurtă sau mai lungă de durată (24ore-2săptămâni)
a) materiale temporare – cu aplicare pentru 24-48 ore ; pansamentele
ocluzale (cimenturile) : CAVITEC, CAVIDUR, FERMIN ;
b) materiale cu termen mai lung (provizorii) – tip pastele iodoformate - pasta
Walkoff (10 zile) ; paste antibiotice, paste antiseptice.
Materiale provizorii de fixare - 24ore - 7zile ; cimenturi pe baza de ZOE,
TEMP BOND -cimentări coroane, punţi.
2) materiale definitive : utilizate în fixările de durată definitivă ; relaţia cu
ţesutul parodontal este de luni până la ani de zile ; cimenturi pentru fixare :
FOZ (fosfat de zinc), PCZ (policarboxilat de zinc), CIS (cimenturi ionomere
de sticlă), CD (cimenturi diacrilice/răşinile cu dublă/triplă polimerizare)
3) materiale speciale : utilizare instantanee (pasageră), materiale de
amprentare, materiale pentru prelucrat, lustruit proteze.
Ex : materiale pentru amprentare (3-5 minute).
  II) după origine
  a) minerală -amalgamele dentare, gipsul dentar, cimenturile silico-fosfatice;
  b) organică – răşinile acrilice simple (R.A.S.), răşinile diacrilice (R.D.C.) ;
  c) mixtă - cimenturi ZOE armate ; RDC (rasinile diacrilice compozite).
III) după destinaţie
a) materiale pentru restaurări coronare directe (obturaţii);
b) materiale pentru amprentare;
c) materiale pentru confecţionarea protezei (polimeri + metale);
d) materiale pentru prelucrat şi lustruit ;
e) materiale pentru fixarea protezelor dentare (cimenturi).
IV) după domeniul de aplicare
a) materiale utilizate în cabinet (materiale folosite în odontologie, parodontologie,
protetică, OMF) ;
b) materiale utilizate în laborator (materiale pentru : modele, machete, tipar, baza
protezei, prelucrat şi lustruit).
Materialele :
-sunt introduse în cavitatea bucală ;
-sunt percepute ca şi corpuri străine declanşând o reacţie de respingere;
-din punct de vedere biologic nici un material dentar nu este inert şi stabil fizico -
chimic;
-piesa protetică este supusă unui proces de degradare continuu : atacurile fizico-
chimice datorită microorganismelor (placa bacteriană) şi presiunile ocluzale
mecanice.
În timp materialul se degradeaza în mediul oral.
Apar modificări coloristice la R.A.S. + perforaţii/fracturi datorită rezistenţei
mecanice reduse.
La aliaje apar modificări coloristice ce duc la mătuire (tarnish) şi apoi corodarea cu
perforarea în timp.
Concluzie :
În mediul oral materialele trebuie să fie :
         Neiritante ;
         Nealergice ;
         Necancerigene.
Evaluarea materialelor dentare (testele de biocompatibilitate)
Oricărui material dentar elaborat înainte de a fi lansat i se fac teste biologice.
Biotestele se realizează în 3 etape obligatorii.
Teste biologice de laborator : se realizează in vitro şi in vivo strict în
laborator ;
Teste de laborator pe animale mari;
Teste clinice pe cazuri clinice care se oferă voluntar.
Atunci când se constată că într-o etapă testul este pozitiv se opreşte evaluarea
şi se comunică observaţia.
   I) Teste de toxicitate şi eliminare (teste primare) ; orientative dar nu foarte fine.
   - toxicitatea acută sistemică (T.A.S.);
   - potenţialul citotoxic şi iritaţional;
   - potenţialul alergic;
   - potenţialul carcinogenetic (mutagen).
   Se fac preponderent in vitro.
Toxicitatea acută sistemică:
-se obţine din materialul pentru testat o suspensie care va fi administrată
animalelor de laborator /pe medii de cultură;
-suspensia se administrează timp de 2 săptămâni unui tip de şoricei de laborator
(albi)
-în acest interval grupul populaţional este zilnic evaluat, observat pentru a se nota
efectul toxic-parţial/letal ;
-dacă supravietuiesc mai mult de 50% - testul este negativ şi se trece la testul
următor ;
-daca efectul suspensiei este iritant se opreşte fabricarea materialului
Testul citotoxic-iritaţional:
in vitro: se aplică pe culturi celulare: fibroblaşti –animale de laborator sau limfocite
umane T după o prealabilă cultivare a lor pe medii specifice de geloză (24-48 ore). Se
aplică agar-agar şi apoi soluţia de material testat. Se introduce în incubator, se
examinează efectul suspensiei asupra culturilor celulare la 24, 48, 72 ore.
Dacă la examenul obiectiv se observă o structura densă, omogenă, nemodificată a
culturilor celulare = efectul netoxic, neiritaţional. Se va trece la etapa următoare.
Dacă se observă apariţia unui halou în structura celulară = efectul citotoxic asupra
culturilor celulare datorat suspensiei = materialul este remis producătorului.
in vivo - suspensia este injectată animalelor de laborator, subcutan, intramuscular.
Se observă după 30-40 zile Se sacrifică animalele, se realizează frotiuri din zona
puncţionată, se observă microscopic. Se examinează comparativ cu zona de
vecinătate nepuncţionată (macroscopic).
Testul alergic
-animale de laborator - injectarea suspensiei, subcutan sau aplicaţii locale (epicutan), se va
observa aparitia semnelor clasice (eritem şi edem local), la 24 ore.
Dacă ele sunt prezente materialul se va respinge fabricantului. Dacă nu apar se va trece mai
departe la alt test.
Testul de evaluare a potenţialului carcinogenetic
-In vitro – (TESTUL AMES, STILES) Testul AMES este un test cu acţiune indirectă.
Suspensia de material se aplică pe mediu de cultură ce conţine salmonella (incubare 24-48
ore) .
Pe acest mediu se va mai aplica un fragment de ficat şi histidină inactivă (incubare 24-72 ore)
Se aplică agar-agar şi suspensia de material dentar ;
Se incubează mixtura şi se evaluează la 24, 48 ore.
Dacă suspensia are o acţiune mutagenă, ficatul ce secretă histidina va activa histidina
inactivă, favorizând dezvoltarea salmonelelor.
Efectul mutagen va fi pozitiv.
-In vivo- durează 2 ani şi va fi asemănător cu cel de la testul citotoxic – iritaţional.
Suspensia subcutan pentru 6 luni, 1-2ani, se sacrifica animalul şi se efectuează, frotiuri
analizându-se microscopic.
Este cel mai concludent examen de evaluare a potenţialului cancerigen.
-Testarea prin implantare :
Pentru testarea unui material cel mai elocvent test = testul implant preparat intraosos la
animale medii, mari (tibie-iepuri, câini). Se examinează la 3 luni, 6 luni dacă ţesutul este
biointegrat sau respins.
II. Etapa de laborator.
Biomaterialele se aplică în cavităţile coronare pe dinţii animalelor mari de
laborator (câini, iepuri, maimuţe) .
Se practică cavităţi reale în care sunt introduse materiale tip cimenturi, lineri.
La 30-40 zile dinţii sunt extraşi împreună cu omologii, sunt secţionaţi, se obţin
lame şi se examinează microscopic efectul regenerator al pulpei sau efectul
pulpotoxic (nociv).
 Testarea este evaluată faţă de scara standard a biocompatibilităţii.
La limita superioară se află cimenturile pe bază de zinc oxid eugenol, deşi
şcoala daneză afirmă că eugenolul este un derivat fenolic cu potenţial chimico-
toxic asupra odontoblastelor.
La limita inferioară se situează cimenturile silicat ce prezintă cel mai intens
efect pulpotoxic.              NECESITA OBTURAŢIE DE BAZĂ !
III .Testarea clinică
Pe subiecţi voluntari.
Se testează :        biotoleranţa materialului, reacţia de vitalitate (răspunsul
organului pulpar) ; fenomenele subiective (gust, miros, culoare).
Dacă suspensia trece de toate testele, materialul dentar va fi recomandat pentru
a fi produs şi livrat reţelei.
Caracteristicile standard ale unui biomaterial dentar :
- să fie neagresiv (netoxic) pentru organul pulpar ;
- să nu conţină substanţe difuzabile în circulaţia generală;
- să nu conţină substanţe ce pot decalanşa reacţii alergice ;
- sa nu conţină substanţe cu efect carcinogenetic.
Materiale pentru restaurări coronare
Proprietăţile generale ale materialelor de obturaţie coronară
Plasticitatea - starea în care materialul pentru obturaţie coronară poate fi
introdus în cavitate. Materialul trebuie să prezinte o fază plastică de
adaptare (iniţială) şi o fază plastică de lucru (sculptare).
Stabilitatea chimico-volumetrică să nu se dilate sau sa se contracte
                                       să nu se dizolve în mediul bucal
Aderenţa: să adere în regiunile marginale ale cavităţii; ideal ar fi aderenţa
chimică (răşinile armate sunt menţinute mecanic, ormocerii nu prezintă
aderenţă chimică pură)
Conductivitatea termică: să prezinte valori scazute, apropiate ţesuturilor
dure dentare pentru a opri transferul de caldură către organul pulpar.
Culoarea : identică sau apropiata de cea a dinţilor naturali .
Rezistenţa mecanică : asemănătoare cu a ţesuturilor dure (smalţ)-
ceramică, rezistenţă la abraziune.
Proprietăţi secundare ale materialelor de obturaţie coronară
Timpul de priză : să se inscrie în normele ISO ( 3-5 minute).
Ablaţia :să se realizeze cât mai uşor.
Prepararea, aplicarea, finisarea : să se realizeze cât mai uşor.
Materiale pentru obturaţii coronare (restaurări coronare)
Totalitatea materialelor utilizate pentru restaurarea leziunilor odontale
constituie materialele pentru obturaţii coronare.
Se urmăreşte suprimarea durerii, tratamentul plăgii dentinare şi restaurarea
coronară.
Clasificarea materialelor de obturaţie– criterii:
1) starea de plasticitate:
plastice ;
neplastice (incrustaţii).
Cele plastice pot fi:
fizionomice:-cimenturi silicat          au origine
             -cimenturi silico-fosfat;                       minerală
             -rasini acrilice simple    au origine
             -rasini epoxidice;                              organică
             -materiale organominerale (mixte) : răşini cu armătură (semiinterpenetrate)
             -răşini compozite ;
             -compomeri
   nefizionomice(metalice) – amalgame.
   2) după perioada de timp de utilizare în stomatologie:
   Clasice :
   - cimenturi silicat
   - cimenturi silico-fosfatice
   - amalgame
   - aurul precipitat.
   Moderne:
   - răşini acrilice armate ;
   - răşini compozite ;
   - cimenturi ionomere de sticlă (C.I.S.) ;
   - compomeri ;
   - ormoceri
     Proprietăţile generale ale materialelor de obturaţie coronară
     Plasticitatea - starea în care materialul pentru obturaţie coronară poate fi introdus
în cavitate. Materialul trebuie să prezinte o faza plastică de adaptare (iniţială) şi o
fază plastică de lucru (sculptare).

  Stabilitatea chimico-volumetrică           să nu se dilate sau să se contracte
                                             să nu se dizolve în mediul bucal
  Aderenţa: să adere în regiunile marginale ale cavităţii; ideal ar fi aderenţa
  chimică (răşinile armate sunt menţinute mecanic, ormocerii nu prezintă
  aderenţă chimică pură)
  Conductivitatea termică : să prezinte valori scăzute, apropiate ţesuturilor
  dure dentare pentru a opri transferul de caldură către organul pulpar.
  Culoarea : identică sau apropiată de cea a dinţilor naturali .
  Proprietăţi secundare ale materialelor de obturaţie coronară
  Timpul de priză : să se înscrie în normele ISO ( 3-5 minute).
  Ablaţia : să se realizeze cât mai uşor.
  Prepararea, aplicarea, finisarea : să se realizeze cât mai uşor.
    CIMENTURILE SILICAT
    Reprezintă materialele plastice, estetice, utilizate în restaurarea coronară (până în anii 1960).
    Ultimele au fost înlocuite cu materiale moderne : răşini acrilice armate, mai ales răşini diacrilice
compozite.
    Forma de prezentare :
           - sistemul bicomponent (convenţional) : pulbere/lichid (flacoanele din material plastic, sticla închisă
           la culoare). Culoarea şi denumirea se află pe flacon, nuanţe între 16-18.
           - sistemul predozat (capsulat). Părţile reactante (P+L) sunt aplicate într-un microrecipient (capsulă)
           fiind separate de o membrană din staniol.
    Denumiri comerciale:
    a)     FRITEX ;(Spofa)
           FOSPHATZEMENT (Bayer)
           FIXODONT (Detrey)
    b)     PHOSPHOCAP                           predozate
           SILICAP (Vivadent)
Compoziţia chimică :
pulberea :                  -cuarţ (bioxid de siliciu) : 31,5-41,6%
                            -alumină (oxid de aluminiu) : 27,2-29,1% ;
                            -fluoruri :13,3-22% ;
                            -oxizi de calciu : 7,7-9% ;
                            -oxizi de sodiu : 7,7-11,3% ;
                            -oxizi de zinc : 0,1-2,9% ;
                            -pentaoxid de fosfor : 3,5-5,3%.
lichidul :                  -acid fosforic : 48,8-55,5% ;
                            -neutralizanţi : aluminiu:1,5-2%
                                                Zinc : 4,2-9,1%.
Dozarea /Prepararea:
Dozarea:            a) extemporanee :1,6 g pulbere/0,4 ml lichid.
                    b) industrială: în capsule.
a) extemporanee : dozarea se face cu linguriţe din plastic (pulberea) ; pentru
lichid flacoanele sunt prevăzute cu picurător. Se aplică pe o plăcuţă de sticlă,
hârtie cerată la distanţă una de cealaltă.
Lichidul se aplică ultimul pe plăcuţă deoarece există riscul evaporării.
Se recomandă partea lucioasă a plăcuţei pentru a nu fi contaminat amestecul de
alte impurităţi ce există pe partea mată a plăcuţei.
b) industrială : cantitatea cântărită farmaceutic se aplică în spaţii separate într-
o capsulă, din material plastic. Capsulele conţin cele două componente, care
ajung în contact prin perforarea unei folii de aluminiu.
Prepararea :
a) clasica (manuala);
b) modernă (cu mixere speciale );
a) se înglobează în lichid ½ din pulbere cu o spatulă din inox sau din material
plastic sau agat. Cantitatea rămasă de pulbere se introduce treptat în lichid
rezultând o pastă vâscoasă cu aspect mat. Timpul de spatulare până la 1 minut.
Aplicarea în cavitate : - ideal : când suprafaţa este mată şi la ridicarea pe
verticală se formează un con care tinde să revină la forma iniţială.
b) cu mixere speciale (Silamat, Duomat, Cap vibrator). Se introduc capsulele
după prealabila perforare a membranei din interiorul capsulei. Rezultă o pastă
cu aspect cremos. Timp de preparare : 10-20 secunde.
    Avantajele preparării moderne :
    - se evită eroorile dozării extemporanee ;
    - se scurtează timpul de lucru, dar şi priza ;
    - se obţine o bună omogenizare.
   Dezavantajele preparării moderne :
   - pentru începatori este necesar un timp de priză mai lung ;
   - cantitatea preparată este mai mare decât cea necesară ;
   - metoda este scumpă.
   Tehnică de lucru:
   - cimenturile silicat se aplică în cavitate după o prealabilă condiţionare a cavităţii ;
   - se tratează plaga dentinară (liner ca bază primară şi cimenturi (FOZ, CIS) ca bază
   secundară) ;
   Este obligatorie protecţia plăgii dentinare în cazul cimenturilor silicat fiind cele
   mai toxice (sunt situate la limita inferioară a biocompatibilităţii).
   Se infiltrează cohorta microbiană şi ajunge la pulpă prin tubulii dentinari.
   - aplicarea se realizează din profunzime în exteriorul cavităţii, uşor în exces. Se
   menţine în cavităţi cu benzi de celuloid 2-3 minute = priza primară (conformatoare de
   celuloid tip coroane pe care le adaptăm) ;
   - finisare, prelucrare. Se îndepărtează excesul, prelucrarea primară la 10 minute de la
   priza primară). Indicat ar fi ca finisarea să aibă loc la 24 ore.

      Reactia de priză :        reacţie acido-bazică.
      - I particulele (pulberea) sunt dizolvate superficial în lichid astfel încât cam 20% din
pulbere participă la reacţie rezultând un silicagel hidratat.
      - II reacţia acid-bază se intensifică, ionii metalici migrează la suprafaţa particulelor
de sticlă şi precipită ca fosfaţi, fluoruri rezultând un gel silicic (ce conţine părţile de
sticlă)
  III cimentul are structură stratificată după cum urmează :
  - particule de sticlă ;
  - particule acoperite de gelul silice ;
  - particule în gelul amorf ;
  - fosfatul de aluminiu.
  Timpul de priza : (3-5 minute) este dependent de :
  - temperatura mediului ambiant ;
  - mărimea particulelor ;
  - proporţia pulbere-lichid ;
     - timpul de preparare.
     Proprietăţi :
     - fizionomia: iniţial au fizionomie excelentă datorită indicelui de refracţie asemănător
smalţului, ce se datorează aluminosilicatului. Se deteriorează în timp scurt, devin opace în
contact cu mediul bucal, respiraţia orală, la persoanele ce consumă citrice.
     - stabilitatea volumetrică: coeficientul de dilatare este mic; ele se contractă datorită
reacţiei exoterme (pierde apa). Contracţia lineară :0,15-0,3% şi contracţia volumetrică : 3-
3,5%. Apare fenomenul de separaţie marginală.
      - rezistenţa mecanică : este asemănătoare dentinei, inferioară amalgamelor. Au
rezistenţa mecanică bună la compresiune asemănătoare cimenturilor fosfatice.
     - aderenţa : se menţine datorită factorului mecanic (cavităţi retentive), nu aderă chimic.
     - efect caripoprofilactic : prin conţinutul ridicat de fluor ;
     - biologic : sunt pulpotoxice (lichidul în exces). Se dizolvă în mediul bucal (igienă
precară, pH acid).
   conductivitate termică: are valori mici ceea ce contracarează transmiterea
   variaţiilor termice către pulpă.
   Indicatii:
   - obturaţii clasa III;
   - obturaţii clasa I pe feţele orale ale dinţilor frontali ;
   - obturaţii clasa V (azi contraindicate)
   Contraindicaţii :
   - cavităţi clasa IV ;
   - cavităţi clasa I, II zona laterală. Azi s-au înlocuit cu cimenturile ionomere ;
   marii consumatori de citrice.
   Recomandări practice :
   - alegerea culorii să se efectueze în raport de dinţii naturali, după umectarea
   acestora, într-un cabinet adecvat luminat, fundal corespunzător ;
   - respectarea dozării /preparării după fabrica producătoare (prepararea la 20C);
   - aplicarea materialelor restaurative după condiţionarea plăgii dentinare
   (lineri+obturaţie secundară)
    - se contraindică aplicarea silicatului, răşinilor acrilice, compozitelor peste
baza de eugenat de zinc (eugenolul le modifică culoarea şi le plastifiază ) ;
    - prelucrarea/finisarea : a) grosieră :după 10 minute ;
                          b) ideală : la 24 ore.
    - protecţia obturaţiei coronare cu lacuri dentare şi varnishuri
Cimenturi silico-fosfatice
- sunt o combinaţie între cimentul silicat şi cimentul fosfat de zinc).Se numesc
şi cimenturi semi-silicat.
Cu toate acestea prezintă :
Dezavantaje:
- contracţia volumetrică mai mare de : 3-3,5%;
- rezistenţă mecanică ;
- solubilitatea crescută;
- opacitatea cimenturilor FOZ..
Compoziţie chimică:
- ciment fosfat de zinc - substanţa de bază
      - oxizi de aluminiu, fier pentru proprietăţi optice.
     Aceste cimenturi sunt mai dure ca cele FOZ, au o solubilitate mai mică şi o
transluciditate acceptabilă.
     Denumiri comerciale :
     TRANSLIT (Mertz)
     ARISTOS (Spofa);
     INFANTID (Spofa) ;
     FELSERIT (Spofa)
     Etapele : prepararea, tehnica de lucru, aplicarea dozarea sunt asemănătoare
cu cimenturile silicat.

								
To top