Docstoc

TEMA 1 PROCESUL DE INVATAMANT

Document Sample
TEMA 1 PROCESUL DE INVATAMANT Powered By Docstoc
					Curs de pedagogie 2008-2009 Anul II, Semestrul 1 Teoria si metodologia instruirii si evaluarii TEMA 1 : PROCESUL DE INVATAMANT Didactica - teorie a procesului de invatamant Analiza procesului de invatamant Predarea, invatarea şi evaluarea Principiile didactice Forme de organizare a procesului de invatamant Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant Tipologia lectiei si alte abordari

1.

Didactica - teorie a procesului de invatamant

Didactica este considerata traditional ca ramura (aplicata) a pedagogiei care se adreseaza explicit, mai detaliat şi mai aplicat procesului de invatamant. Multi autori o denumesc teoria instruirii (inspirati de o lucrare celebra a lui Jerome Brunner (1965 in SUA, 1970 in limba romana). Etimologic: didasko (gr.) = 'invatare, invatamant'; didactike – arta invatarii. "Didactica Magna" (Comenius, 1657) - 'arta universala de a-i invata pe toti toate' - deci sfera de cuprindere acoperea aproape toata problematica educatiei, ca atare se substituia in mare masura pedagogiei generale. Distinctia intre cele 2 – pedagogie si didactica - a facut-o Herbart (1776-1841), care a pus accentul cuvenit in didactica pe asimilarea cunostintelor, pe instruire. In prezent, didactica studiaza procesul de invatamant ca relatie de interactiune dintre invatare, predare si evaluare, (de aici si diada predare-invatare, la care se adauga si evaluarea). Teme (componente) principale ale didacticii: - Procesul de invatamant; - Curriculum; continutul invatamantului; - Strategiile si metodele de predare-învăţare; - Mijloacele de invatamant; - Proiectarea in invatamant; - Evaluarea in invatamant; - Comunicarea didactica; - Managementul clasei etc. Recent s-a constituit tendinta de conturare a 3 (trei) subdomenii distincte ale didacticii, prezente in lucrarile de specialitate din ultimii ani si respectiv in planul de invatamant recent de formare pedagogica a cadrelor didactice (dupa partea de pedagogie generala/fundamente ale educatiei): - teoria si metodologia curriculum-ului - teoria si metodologia instruirii - teoria si metodologia evaluarii Didactica si metodica (metodologia) de specialitate = teorie specifica a procesului de invatamant, focalizata pe o anumita disciplina de predare.

1

2. Analiza procesului de invatamant Distinctia dintre sistemul si procesul de invatamant Sistemul se refera la oganizarea institutionala a educatiei, la invatamant ca subsistem institutional, in cadrul sistemului global al societatii. Relatia dintre sistemul si procesul de invatamant este una de subordonare – a procesului de catre sistem, dar nu in mod absolut. Procesul de invatamant are in vedere realizarea propriu-zisa a educatiei si instruirii, prin predare si invatare, el se refera deci mai ales la aspectele psihopedagogice ale invatamantului. Cadrul organizatoric de realizare a procesului sunt desigur unitatile si structurile de invatamant, baza lor didactico-materiala, resursele umane, organizarea manageriala (structuri si relatii de conducere si organizare), ca elemente ale sistemului national de invatamant. Se poate aprecia ca exista deci si elemente comune, dintre care trebuie mentionat de pilda fluxul de iesire = nivelul de instruire si educatie al absolventilor. Procesul de invatamant se particularizeaza pe niveluri, tipuri si forme de invatamant. Structura procesului de invatamant poate fi analizata : ca nivel de organizare curriculara – cicluri, trepte si niveluri curriculare ca activitate didactica – conexiunea si comunicarea dintre profesor si elev, realizabila prin mesajul pedagogic, in conditiile unui repertoar comun - conditie esentiala a comunicarii – in conditiile conexiunii inverse (feedback) elaborate si utilizate continuu de profesor; din perspectiva actiunilor angajate – predare-invatare-evaluare (dar si proiectare); esentiala este aici includerea evaluarii, sub aspectul ei continuu (formativ) ca si activitate intrinseca predarii-invatarii; din perspectiva componentelor de baza implicate, cu deosebire in proiectare, distingem: curriculum-ul (cu accent pe obiective si continuturi), metodologia, mijloacele, evaluarea ca si formele de organizare (a se vedea in continuare).

a) b)

c)

d)

Procesul de invatamant poate fi conceput ca proces de cunoastere (instruirea scolara), realizat prin interactiunile multiple dintre predare si invatare; se poate vorbi de un ciclu continuu, de interactiune cognitiva: proiectarea instruirii - predare si invatare – evaluare - proiectare (reproiectare) etc. Procesul de invatamant trebuie insa inteles si ca unitate a informarii (instruirii) si formarii (educarii in sens restrans), a modelarii personalitatii umane. Separatia informarii de formare, a instruirii de educare nu este posibila. De aici si denumirea traditionala de proces instructiv-educativ. 3. Predarea, invatarea şi evaluarea Este interesant de remarcat ca in literatura pedagogica romaneasca este redusa abordarea a ceea ce se cheama predare. A existat uneori si o critica a termenului (Bunescu V.). Probabil si pentru a reduce din excesele (traditionale) ale interventiei cadrului didactic in munca la clasa se foloseste la noi cel mai frecvent sintagma predare-invatare, mai nou predare-invatare-evaluare, expresii mai putin utilizata in alte tari. (in limba engleza exista verbul to teach, in franceza verbul enseigner, in cea italiana enseignare). Lefrancois (1991) defineste predarea ca ˝o activitate de rezolvare de probleme˝, ceea ce presupune ca ea implica gasirea continua de solutii cu privire la problemele de comunicare, instruire, motivare, managementul clasei, evaluare etc.
2

Acelasi autor descrie un model de analiza a predarii in 3 etape: inainte, in timpul si dupa predare: a) Inainte de predare: - stabilirea obiectivelor (analiza de sarcini); - determinarea starii de pregatire a elevilor; - selectarea strategiilor de instruire, colectarea materialelor necesare (mijloace de isntruire); - planificarea evaluarii. b) In timpul predarii - realizarea obiectivelor pedagogice propuse; implementarea strategiilor de instruire proiectate; evaluarea (continua, formativa); c) Dupa predare: - evaluarea eficientei strategiilor aplicate; - determinarea gradului de atingere a obiectivelor; - reevaluarea starii de pregatire a elevilor. Invatarea este de fapt esenta, dominanta procesului de educatie. Ea are in vedere asimilarea informatiilor, invatarea abilitatilor, atitudinilor, a conduitelor social acceptabile (si uneori a celor mai putin acceptabile) - Lefrancois (1991). Principalele explicatii/teorii cu privire la invatare (în general) sunt : a) Teoriile bazate pe conceptia behaviorista (accentuează doar comportamentul, bazate pe reacţia individului uman la stimuli – omul învaţă observând consecinţele acţiunilor sale) b) Abordarea cognitivista (pune accentul pe dezvoltarea proceselor intelectuale – procesarea informaţiei (atentia, memoria, gândirea logică, pe tipul (ipostaza) de cunostinte – declarative (ce), procedurale (cum), conditionale sau strategice (de ce, cand, in ce conditii, pentru ce). c) Psihopedagogia umanista - ideea de bază este accea ca elevii trebuie sa aiba un rol substantial in alegerea a ceea ce invata, si intr-o anumita masura chiar in alegerea metodei de invatare. Rostul ofertei de invatare este dobandirea automotivatiei si a autodirectionarii. Educatia umanista da aceeasi valoare obiectivelor afective ca si celor cognitive in invatare. Miscarea umanista este de fapt şi o reactie impotriva scolilor traditionale. De numele lui Karl Rogers - unul dintre fondatori - se leaga ideea educatiei non-directive, care a introdus si un nou tip de relatie intre profesor si elev, mult mai libera (demunita de unii autori 'lasses-faire'), care a contribuit la democratizarea relatiei educationale (a se vedea in context si conceptia altor pedagogi, ca Maria Montesori (importanta respectului pentru copil), Celestin Freinet, sau Paulo Freire – educatie pentru libertate etc). Un principiu de baza al orientarii umaniste este ca scoala trebuie sa-i invete pe copii cum sa invete si cum sa valorizeze invatarea. Exista o multitudine de teorii asupra invatarii, din care multi autori considera ca se pot construi si modele, teorii ale instruirii. 4. Principiile didactice Este o problema prezenta in pedagogia clasica, adesea controversata in prezent. In esenta aceste principii sunt:  Fundamentarea culturala si stiintifica a procesului de invatamant se refera in esenta la determinarea cultural-stiintifica a continuturilor educationale (planuri, programe, manuale) ca si la pregatirea, formarea cadrelor didactice.  Principiul unitatii (legarii) teoriei de practica…

3

 Principiul durabilitatii si temeiniciei (legate mai ales de memorizare şi exersare în 
învăţare) Participarea constienta si activa la activitatea de invatare. Este vorba de necesitatea implicarii mentale si motivationale in invatare. Activismul elevului, angajarea cat mai directa si mai provocatoare, il pun pe elev mai direct si mai eficient in situatia de a cauta si descoperi fapte, relatii, fenomene, corelatii etc. Principiul intuitiei - considerat in istoria pedagogiei o lege de aur a acesteia - este explicabil in zilele noastre mai ales prin tezele psihologiei cognitiviste (succesiunea concret - abstract, formal in dezvoltarea copilului); o alta exprimare a acestuia este "unitatea dialectica dintre senzorial si rational, dintre concret si abstract; Principiul accesibilitatii - adaptarea instruirii la particularitatile de varsta si individuale (stadiul de dezvoltare cognitiva, psihosociala, morala etc) ; Principiul unitatii, continuitatii si sistematizarii, (al structurarii) - se asigura mai intai prin documentele scolare care descriu continuturile, prin planificarile cadrelor didactice si mai ales in activitatea concreta de predare-invatare. Proiectarea si realizarea efectiva in curriculum a acestui principiu o realizeaza insa cadrul didactic.



 

5. Forme de organizare a procesului de invatamant Miron Ionescu (2004) descrie o taxonomie a principalelor forme de organizare a activitatii instructiv-educative dupa mai multe criterii: a) dupa numarul de participanti si modul de infaptuire a relatiei profesor-elev (in binom) se disting: activitati frontale, de grup si individuale. Tipuri de activitati frontale: - lectia in clasa; - activitatea/lectia in cabinetele pe specialitati; - activitatea in laborator - activitatea in sala de sport - cursul universitar; - seminarul universitar; - vizita didactica; - excursia didactica; - vizionarea si analiza de spectocole etc. Activitati de grup dirijate: - consultatii; - meditatii; - vizita in grupuri mici; - cercul de elevi; - intalniri cu specialisti, oameni de stiinta etc; - concursuri; - sesiuni de comunicari si referate; - redactarea revistelor scolare; - dezbateri pe teme de specialitate; - serate, cenalcuri literare etc. Activitati individuale (in clasa, acasa, etc - legate de curriculum-ul scolar): - munca independenta si studiul individual; - efectuarea temelor pentru acasa;
4

-

elaborarea de compuneri si/sau alte lucrari scrise si practice; rezolvarea de exercitii; efectuarea unor desene, scheme; lucrari practice in coltul naturii, la punctul geografic etc; lectura suplimentara si/sau studiul in biblioteca; intocmirea referatelor; elaborarea de proiecte, modele; pregatirea si sustinerea unor comunicari; pregatirea pentru examen; elaborarea materialului didactic invatarea asistata de calculator (IAC) etc.

b) dupa locul de desfasurare:  Forme de organizare a activitatii instructiv-educative in scoala (in clasa si in afara clasei);  Forme de organizare a activitatii instructiv-educative extrascolare, conexe (realizate in afara scolii); c) dupa strategiile si metodele dominante  activitati bazate pe comunicare (lectii in clasa, cursuri, seminarii etc)  activitati bazate pe metode de cercetare (activitati in cabinetele de specialitate, studiul individual, in biblioteca, vizite de studiu, studiul de caz etc)  activitati bazate pe experimentare (activitati in laborator, proiecte de cercetare etc)  activitati bazate pe aplicare (activitati in ateliere, sala de sport, lotul scolar etc) 6. Lectia - forma organizatorica de baza a procesului de invatamant Exista mai multe definitii ale unei lectii. Majoritatea au la baza criteriul organizatoric. Din acest unghi lectia este definita ca o forma de activitate educationala care se desfasoara in clasa scolara, sub conducerea unui cadru didactic, intr-un interval de timp precis determinat, pe baza cerintelor cuprinse in curriculum si potrivit orarului scolar. Locul, eficienta si structura unei lectii se releva in functie de mai multi factori: - locul lectiei si relatiile sale cu stiinta/obiectul de invatamant – exprimate in obiectivele si continuturile curriculare; - profesor; - elevi; - resurse didactico-materiale; - evenimente aleatorii si circumstantiale etc Eficienta si eficacitate in realizarea unei lectii Eficienta – realizarea cu resurse cat mai putine (de timp, materiale, umane); Eficacitatea – gradul inalt de indeplinire a obiectivelor stabilite. Din punctul de vedere al continutului, lectia presupune vehicularea unui set de informatii articulate logic si didactic, in conformitate cu cerintele psihopedagogice privind pedarea-invatarea cunostintelor, verificarea evaluarea si notarea rezultatelor. Lectia este deci o entitate logica, pedagogica (didactica) si psihologica care produce ca efecte, prin predare-invatare acumulari cantitative (de informatii si cunostinte) precum si modificari de ordin formativ la elevi. Valente (avantaje) ale lectiei: - asigura informarea, cunoasterea - in functie de disciplina de invatamant (aria curriculara);
5

-

asigura conditiile formarii si exersarii capacitatilor intelectuale si non-intelectuale; realizeaza un bun cadru organizatoric, eficienta de comunicare si invatare, structurarea relatiei profesor-elev si a altor relatii psihosociale in clasa de elevi etc.

Carente ale lectiilor: - pondere prea mare a predarii, in detrimentul invatarii; - " " " " " " " " a metodelor expozitive; - predominanta activitatii frontale; - realizarea anevoioasa a diferentierii si/sau individualizarii; - conexiunea inversa la clasele cu numar mare de elevi este foarte dificila. 7. Tipologia lectiei si alte abordari Manualele si lucrarile de pedagogie publicate la noi descriu in principal urmatoarele tipuri de lectii: - de transmitere si insusire a noilor cunostinte; - de dobandire de noi cunostinte - de recapitulare si sistematizare a cunostintelor; - de formare a priceperilor si deprinderilor (intelectuale, practice); - de aplicare practica a cunostintelor; - de evaluare, verificare si notare; - mixta; Fiecare dintre aceste tipuri de lectie poate fi exemplificata in scoala, la diverse discipline de invatamant. Tipologia lecţiilor trebuie diversificată iar distincţia dintre ele este adesea artificială. De cele mai multe ori se realizează lecţii mixte sau combinate. Alte abordari moderne in domeniul predării-învăţării în şcoli: - team-teaching (predarea in echipa) - cea bazata pe stilul şi ritmul individual de invatare (centrele de interes, predareînvăţarea prin proiecte, instruirea cu sprijinul calculatorului etc); - învatarea prin cooperare (pentru a se asigura un echilibru intre competiţie-cooperare); - învăţarea în cuplu (elev-elev). Aceste abordari se pot cuprinde in tiparul unei lectii clasice (ca unitate de timp) sau pot depasi granitele acesteia, extinzandu-se ca timp, cuprindere curriculara, termeni ai relatiei educationale, etc. Alternativele educationale din Romania (Motessori, Step by Step, Waldorf etc) reprezinta abordari didactice care influenteaza si structura unei lectii. Puncte pentru seminar 1. Predarea-invatarea la Freinet (analiza diagrame clasei) 2. Filosofia educatiei si bazele invatarii la Maria Montessori 3. IAC si internetul – forme si modalitati de organizare a invatarii Lectia in scoala si lectia de viata

6


				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Tags:
Stats:
views:17594
posted:5/24/2009
language:Romanian
pages:6