Numirile-lui-Dumnezeu-in-Vechiul-Testament by gabide

VIEWS: 42 PAGES: 5

									               Numirile lui Dumnezeu în Vechiul Testament




     Cunoaşterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este
exprimată prin „ numele " cu care L-au identificat. În mod absolut,
Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezintă o
realitate statică, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile fiinţei Sale şi în
posibilităţile Lui de manifestare.
     La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj
care puărtă în sine informaţii despre persoana caruia i se atribuia. Numele
sub care Dumnezeu se descoperă ne ajută să ne formăm o imagine despre El
     Cartea Facerii ne pune la dispoziţie primele trei numiri cu care L-au
identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova şi Adonai, date oamenilor
într-o ordine prestabilită şi desăvîrşită care nu poate fi schimbată fără a
altera caracterul revelaţiei lui Dumnezeu către oameni ( Ieş. 6, 3 ), precum şi
cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul
Cel Prea înalt ( Fac. 14, 18 ), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu ( Fac. 15,
2 ), El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Fac. 16, 13), Iehova-Iire: Domnul va
purta de grijă ( Fac. 22, 14 ), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui
Israel ( Fac. 33, 20 ).
      În restul cărţilor Vechiului Testament, Dumnezeu este identificat prin
alte câteva nume diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, El Sadai,
Ehieh. Semnificaţia exactă a acestor nume nu poate fi precizată astăzi cu
certitudine.
     Numirea de Eloah, este cea mai rar folosit, apărând numai de 57 de ori
în întreg Vechiul Testament.
     " El " este folosit de aproximativ 217 ori si reprezinta probabil notiunea
de putere, forta. Eloah este un termen oarecum mai poetic.
     Elohim apare de peste 2.570 de ori în Vechiul Testament şi este inţeles
de cei mai mulţi comentatori biblici ca un plural de majestate al dumnezeirii.
Alţii văd în această forma de plural o indicaţie a trinităţii lui Dumnezeu, căci
deşi este un plural masculin, acest nume apare întotdeauna în Scriptură
însotit de un verb la singular.
     Elohim este o formă de plural care denumeşte un aspect caracteristic al
fiinţei divine: Dumnezeu întreit în fiinţă ( Fac. 1, 26 ), dar unic în natură şi
persoană ( Deut. 6, 4 ).
     Adonai, sau mai scurt „ Adon " este numirea veche pentru „ Stăpîn "
sau „ Domn " şi este aplicată în textul Vechiului Testament şi omului şi
divinităţii ( Fac. 15, 2 ). Atunci când este aplicat oamenilor „ adonai " se
scrie cu literă mică. El apare de 400 de ori în Vechiul Testament.
     Pe lânga aceste nume mai există în Biblie şi un alt numar de termeni
descriptivi care-L identifică pe Dumnezeu. El este caracterizat ca: Domnul
oştirilor, măcar că astăzi nu se mai ştie precis dacă aceste oştiri erau o
referire la mulţimea îngerilor, la mulţimea evreilor sau la mulţimea stelelor
de pe cer.
     Un alt termen folosit în mod curent ca nume al lui Dumnezeu este
" Elion ", care apare de aproximativ 30 de ori în textul Vechiului Testament,
fiind tradus de cele mai multe ori prin: “ Cel Preaânalt ”.
     Numirea " El Sadai " este folosită cam de 49 de ori în Vechiul
Testament, şi este tradusă de obicei prin: “ Cel Atotputernic ”. Este posibil
însă ca sensul primordial al acestui nume să fi fost: “ Stapânul milos ”. Cu
alte cuvinte, El nu este numai puternic ( stapân ), ci Îi şi place să-Şi
folosească puterea pentru protecţia şi binele nostru.
     Iehova nu este un nume propriu zis, ci un grup de cuvinte care
desfăşoară ceva din caracterul infinit al prezenţei şi posibilităţilor divine:
„ Eu sînt Cel ce sînt " ( Ieşire 3, 11-15). Ocazia în care a apărut acest nume
i-a făcut pe mulţi să se oprească asupra lui ca asupra singurului nume
veritabil al dumnezeirii. Este bine de ştiut însă că evreii au pierdut ei înşişi
pronunţarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar prin
consoanele HH şi semivocalele Y, W ( lingviştii de astăzi înclină totuşi spre
forma Yahweh ). În timpul Evului Mediu, rabinii au înlocuit vocalele
originale cu vocalele din cel de al treilea nume pentru divinitate: Adonai şi
astfel s-a ajuns la numirea de „ Iehova ". Astăzi nimeni nu poate spune că
ştie cum a sunat vocea din ceruri prin care S-a identificat Dumnezeu înaintea
lui Moise, iar faptul că în textul Bibliei au apărut apoi alte numiri pentru
Dumnezeu ne arată clar că nu este bine să ne legăm prea mult de această
singură numire.
     Acest nume – Iehova – descoperă faptul că Dumnezeu există vesnic.
Aşa se prezinta El lui Moise spunând: „ …Eu sunt cel ce sunt ” ( Ieşire
3, 14 ). Evreii când întâlneau acest nume în scrierile sulurilor sfinte nu-l
pronunţau pentru că ei credeau că atunci când este rostit Dumnezeu care este
veşnic este prezent şi în momentul când este rostit numele. Ei au înlocuit
acest nume cu Adonai – ce îl identifica pe Dumnezeu ca Domn şi Stapan.
     În Sfânta Scriptură găsim o combinaţie a acestui nume cu alţi termeni
care descoperă insuşirile şi lucrarea pe care o împlineşte Dumnezeu.
     Astfel:
         Iehova Iire - Domnul poartă de grijă - ( Fac. 22, 14 ),
         Iehova Nisi - Domnul Steagul meu – ( Ieş. 17, 15 ),
         Iehova Salom - Domnul pacii – ( Jud. 6, 24 ),
         Iehova Sabaot - Domnul ostirilor – ( I Sam. 1, 3 ),
         Iehova Tidchenu - Domnul neprihanirea mea – ( Ier 23, 6 ) etc.
     Cel mai des Dumnezeu se descoperă lui Israel sub numirea:
         Iahweh Yelohim Israel – Domnul Dumnezeul lui Israel – ( Jud.
           5, 3 ).
      De departe, cel mai des întilnit nume al lui Dumnezeu în Vechiul
Testament este numele sub care s-a descoperit El israeliţilor. Forma poetică
a acestui nume, " Iah ", apare de 50 de ori în Scriptură. Ea este acea care se
folosea în expresiile compuse consacrate laudei: “ Haleluiah ” ( slăvit să fie
Domnul! ) sau numelor: Ieremi-ia, Isa-ia, Mica-iah, etc.. Cea mai cunoscută
formulare a lui “ Iah ” este celebrul tetragrammaton “ IHWH ”, care apare
tradus în unele părţi prin “ Domnul ”, iar in altele prin Iehova. Cea de a doua
formă, Iehova, a aparut din cauza reticenţei evreilor de a pronunţa Numele
Sfânt. Ei i-au inlocuit vocalele cu acelea din numirea “ Adonai ”. Astăzi,
pronunţarea originală a tetragrammatonului s-a pierdut cu desăvârşire. Unii
comentatori spun că cea mai probabilă ar fi: Iahweh. Acest nume al lui
Dumnezeu apare de 6.823 de ori în Vechiul Testament.
     O altă numire folosită pentru Dumnezeu a fost: “ Ehieh ”, asemănătoare
cu numele “ Iahweh ”. In Ieşire 3, 14 acest termen este tradus prin: “ Eu sunt
Cel ce sunt ”. Unii biblişti sugerează că inţelesul acestui nume ar fi “ pecetea
legământului prin care Dumnezeu se angajează să fie cu Israelul în toate
veacurile care vor veni ”.
     Dumnezeu este identificat si prin alte nume descriptive ca: Împăratul,
Dătătorul Legii, Judecătorul, Stânca, Cetatuia, Turnul de scăpare, Păstorul,
Răsplata cea foarte mare, Scutul, etc. Una dintre cele mai frumoase este:
Sfântul lui Israel, care apare de 30 de ori in Sfânta Scriptură. Dumnezeu mai
este descris şi ca: Locul de scapare al celui credincios.
Toate aceste numiri ale lui Dumnezeu: " El Elyon " ( Cel prea înalt ),   " El
Şadai " ( Atotputernicul ), " El Roi " ( Dumnezeu atotvăzător ),            "
Elohim " ( care, de altfel, este pluralul lui El - prefigurând se pare, Sfânta
Treime ), " Adonai " ( iarăşi un plural, tradus prin " Domnul meu " ), conduc
la ideea că " În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi
singurul Nume " ( Zaharia 14, 9 ) .

								
To top