Studiu de caz unicare0

Document Sample
Studiu de caz unicare0 Powered By Docstoc
					                  Suicidul din perspectiva asistenţei sociale – o realitate dramatică


                          Autor: Iftode Florin
                          Coordonator : Lector Dr. Carmen Gabriela Mândrilă
                          Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi
                          Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”
                          Secţia Asistenţă socială An IV


Résumé
        L’étude “Le phénomène suicidaire du point de vue de l’assistance sociale - une réalité
dramatique” cherche á soulligner le développement et les facteurs de risque du phénomène suicidaire
au cours des dernières années.
        Dans cette étude on mentione quelques types de suicide et les méthodes d’intervention en
assistance sociale.


1.  Definiţii, concepţii , teorii sociologice şi psihologice
        Termenul de sinucidere de etimologie latină “sui” (de sine, pe sine) “et caidere” (a ucide) are
semnificaţia de “ucidere de sine” şi a fost folosit pentru prima dătă de către Desfontaines în 1737.
Cuvântul menţionat a fost utilizat pentru denumirea actelor unor persoane care şi-au provocat moartea
în mod voluntar.
        Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (1998) relevă faptul că verbul ”sinucidere” semnifică
“a-şi lua viaţa ”, “a se omorî” ; Organizaţia Mondială a Sănătăţii (după Gorgos, 1998) specifică:
“suicidul este actul prin care un individ caută să se autodistrugă cu intenţia mai mult sau mai puţin
autentică de a-şi pierde viaţa, fiind mai mult sau mai puţin conştient de motivele sale”. Prin termenii de
“comportament suicidar” şi “conduite suicidare” se înţeleg atât tentativele suicidare cât şi suicidul
(autoliza, autokirie sau autoagresiune).
        În teoria sociologică, suicidul este considerat ca un act de evadare în faţa realităţii sociale cu
exces sau lipsă de norme, cu diminuarea funcţiilor si posibilităţiilor de socializare, dublate de
accentuarea izolării, anomizării individului şi degradării calităţii vieţii.
        Dintre teoriile sociologice menţionăm teoria existenţialistă subliniată şi de Camus (1913-
1960), în eseul “mitul lui Sisif” unde afirmă că “există doar o singură problemă filosofică serioasă şi
aceasta este suicidul” şi că principala sarcină a omului este de a răspunde la disperare. Prin prisma
existenţialismului suicidul apare ca o criză morală a individului, reflectând în planul gândirii conflictele
dintre individ şi societate, care uneori îl fac incapabil de a se mai adapta la condiţiile existenţiale.
Plecând de la conceptele teoriei clasice durkheimiene au fost elaborate noi teorii moderne:
 teoria trifactorială a lui Henny si Short,1954 (după Marieta Grecu-Gabos,1997) înglobează în
    determinismul suicidogen urmatoarele trei categorii de factori: socio-relaţionali, psihogeni si
    economici;
 teoria procesual suicidară formulată de Jerry Jacobs (după Mitrofan,1992) accentuează asupra
    aspectului negativ al înţelesurilor suicidare în sensul ca ele descurajează sinucigaşii;
   teoria mixtă a lui Baechler, 1975, (după Marieta Grecu-Gabos,1997) consideră comportamentul
    suicidar ca fiind singura şi cea mai buna soluţie de răspuns la diferitele dificultăţi existenţiale grave,
    deci un act de rezolvare a unor probleme sociale;
 teoria integrării statutului a lui Martin, 1979, (după Marieta Grecu-Gabos,1997) este centrată
    asupra ideii că suicidarul se află întotdeauna într-un raport invers cu stabilitatea relaţiilor sociale;
    din această situaţie derivă conflicte de incompatibilitate dintre statute care sunt invers proporţionale
    cu gradul de integrare socială şi atrag cu ele si creşterea riscului suicidar;
 teoria înţelesurilor suicidare-(după Mitrofan,1992) susţine că în procesul ce conduce spre suicid
    indivizii atribuie anumite înţelesuri specifice actelor lor suicidare prospective.
        Teoria psihiatrică apreciază suicidul, în afara celui de sacrificiu, ca fiind un simptom a unei
stări psihopatologice, mai mult sau mai puţin evidente si mai ales o perturbare a stării psiho-afective în
care impulsul morţii neutralizează instinctul vieţii (depresii, hiperemotivitate).
        Teoria psihologică pune în centrul studiului sinucigaşul cu starea lui bio-psiho-socială,
demonstrând astfel că nu este suficientă numai invocarea tulburărilor psihice pentru a explica toate
faţetele fenomenului suicidar.
         Teoria bio-ereditară elaborată de Regis ,1923,(după Marieta Grecu-Gabos,1997), şi susţinută
de mulţi psihanalişti, porneşte de la observaţii că în familiile cu antecedente suicidare, incidenţa
comportamentului autolitic este mult mai ridicată în comparaţie cu familiile fără asemenea
accidente(exemplul lui Klaus Mann, fiul mai mare a lui Thomas Mann, care moştenise talentul literar al
tatălui său, toată viaţa fiind fascinat de ideea suicidului ca urmare a decepţiei şi sinuciderilor din
familie), incidenţă care se întinde pe doua, trei generaţii, fie direct la ascendenţi, fie la colaterali. Se
descriu cazuri în care suicidul apare aproximativ la aceeaşi vârstă, fenomen pe care Porot(1969) la
denumit heterosincronism. Teoriile biologice consideră suicidul ca fiind o rezultanţă a patologiei bio-
constituţionale.

2. Factori favorizanţi ai actului suicidar
       Cercetările efectuate în acest sens au demonstrat existenţa mai multor factori de risc şi a mai
multor tipuri de suicid.

2.1 Factori de risc ai actului suicidal
        Ringel (după Doina Cosman,1999) a dat definiţia sindromului presuicidar considerând că acesta
este un “complex psiho-dinamic care apare atât la persoane sănătoase, cât şi la cele bolnave,
caracterizat prin îngustare dinamică progresivă, inhibare a heteroagresiunii şi refugiu într-o lume
imaginară”.
        Kiev si Wilkins (după Doina Cosman,1999) fac următoarea clasificare a grupelor de risc, în
ordinea importanţei lor: cel mai mare risc îl reprezintă depresiile sub toate formele clinice,
toxicomaniile, persoanele în vârstă izolate, subiecţii care şi-au enunţat intenţia de a se sinucide,
subiecţii cu una sau mai multe tentative de suicid.
        Cercetarea factorilor de risc suicidar prezintă o importanţă teoretică şi practică caracterizată
prin găsirea celor mai adecvate măsuri antisuicidare. Astfel, putem vorbi despre mai mulţi factori de
risc cum ar fi cei psihologici, sociologici, genetici, etc.

2.1.1  Factori psihologici:
       În rândul sinucigaşilor sunt întâlnite toate varietăţile de personalitate, însă anumite trăsături de
personalitate (emotivitate, impulsivitate, labilitate, dominanta afectivităţii) înclină balanţa în favoarea
comportamentului suicidar. Din punctul de vedere al nivelului de inteligenţă sunt reprezentate la toate
nivelele de inteligenţă, începând cu debilitatea mentală până la inteligenţa superioară.

2.1.2   Factorii sociali care pot influenţa conduita suicidară sunt:
               Familia - frecvenţa suicidului este mai mare la celibatari decât la căsătoriţi, sau la
văduvi şi la persoanele căsătorite fără copii, decat la cele căsătorite cu copii. Riscul crescut pentru
suicid îl au şi copiii proveniţi din familii diferite, (în cazul cărora se creeaza o atmosferă nesănătoasă
datorită supraprotecţiei pe care fiecare părinte o acordă copiilor proprii), fie copiii proveniţi din familii
descompuse (prin divorţ, deces).
        Halb Wachs (după Doina Cosman,1999) a arătat că rata suicidului la parinţi se reduce progresiv
odată cu adăugarea unui nou copil familiei, dar numai până la numarul de şase.
               Profesia - aceasta intervine în măsura în care implică un anumit nivel intelectual,
precum şi un anumit mod de viaţă. Ca un exemplu, în Anglia si SUA se produc mai multe sinucideri în
clasele superioare şi medii decât în cele inferioare. La militari rata suicidului este cu cel puţin 25% mai
ridicată decat la civili. Alte studii arată că şi coborârea pe scara socială aduce un risc suicidar crescut.
Relaţiile dintre sărăcie, şomaj şi suicid sunt mult mai complicate.
               Stresul - el este un raspuns specific pe care îl elaborează organismul la oricare dintre
solicitările nespecifice externe sau interne, la speranţe, aspiraţii, temeri si credinţe. Studiile evidenţiază
faptul că în cele mai multe cazuri stresuri domestice, ocupaţionale sau economico-sociale, au
determinat sau au întărit şi mai mult dorinţa de sinucidere.
               Influenţa religiei - Halbwachs (dupa Doina Cosman, 1999) remarcă importanţa
integrării individului într-un grup sau comunitate religioasă, simpla afiliere la o structură religioasă
nefiind suficientă pentru a conferi o pavăză contra suicidului.
               Mass-media - Suicidul tinerilor şi al unor personalităţi celebre stimulează fantasmele
suicidare proprii (exemplu: “Suferinţele tânărului Werther” de Gothe care a provocat o epidemie de
sinucideri ) ceea ce fără dorinţa autorului, poate constitui un model ideal pentru unele persoane de
aceeaşi vârstă sau de o vârstă apropiată, aflate în dificultăţi sau situaţii asemănătoare şi cu un oareacare
risc suicidar.
        Reproducerea emoţională si tehnică prin imitare-învăţare este cu atât mai evidentă cu cât
descrierea cazurilor este mai detaliată. Astfel s-a observat că reducerea mediatizării cazurilor de suicid
prin aruncarea in faţa trenurilor din metrourile pariziene si vieneze, a dus la scăderea ratei suicidului cu
peste 50%.

2.1.3   Bolile psihice
        Printre bolile cu preponderenţă crescută în rata suicidului se intâlnesc tulburările afective
(depresiile, nevrozele si schizofreniile). Dacă suiciul este mai rar în cazurile de tulburări nevrotice,
schizofrenia oferă un procent mare în curba suicidului. Dintre bolnavii schizofrenici 10% au tentative
de suicid, iar 2% chiar reuşesc. Rata cea mai mare a suicidului se gaseşte în rândul persoanelor care
suferă de depresie. Kielholtz (după Doina Cosman, 1999) consideră că dorinţa de moarte este prezentă
la orice depresiv. Cei cu tulburări de personalitate în fazele depresive prezintă înclinaţii spre suicid. La
melancolici apare si un fenomen de disimulare a intenţiei suicidare, tocmai pentru a avea o mai mare
siguranţă şi libertate în alegerea mijloacelor.
2.1.4 Factorii genetici
        Suicidul este un exemplu de comportament deviant în care ambii factori,în egală măsură, atât
cel de mediu cât şi cel genetic, sunt importanţi sau necesari în argumentarea acestui tip de
comportament.
               În 1983, Roy si Tsuang (după Doina Cosman, 1999) au observat simultan şi independent, un
       risc semnificativ mai mare de comportament suicidar în familiile pacienţilor ce au comis suicid decât la
       rudele celor ce nu au avut astfel de antecedente. Astfel, se pare că există un factor genetic ce
       favorizează suicidul şi care acţionează independent sau adiţional faţă de depresie sau alte psihoze
       majore. Nu se poate neglija nici posibilitatea că factorul genetic reprezintă incapacitatea de a controla
       comportamentul impulsiv în care suicidul reprezintă o primă modalitate de manifestare.

              2.1.5 Factori bioclimatici
              Un posibil rol de încurajare a comportamentului suicidar este atribuit factorilor meteorologici
       reprezentaţi prin: temperatură, presiune atmosferică, umiditate, nebulozitate şi viteza vântului. Durkeim
       (1987) acordă cea mai mare atenţie temperaturii, găsind o legătură direct proporţională între zilele cu
       călduri toride şi creşterea sinuciderilor în ţările mediteraniene. Influenţa factorilor bioclimatici
       afectează, însă, mai mult rata sinuciderilor la populaţia vârstnică.

               2.1.6 . Sezonalitatea suicidului
               Primii psihiatri care au observat existenţa periocidităţii în apariţia unor boli psihice au fost
       Esquirol (1845) şi Kraepelin (1921). Mai târziu Rosenthal (după Doina Cosman, 1999) descrie
       tulburările afective sezoniere ( SAD) care sunt caracterizate prin episoade afective de depresie sau de
       manie si care apar regulat în anumite sezoane.
               În ceea ce priveşte lumina, se produc modificări fiziologice prin intermediul ochiului. Maxima
       luminozitate creşte drastic secreţia de melatonină, antrenând mecanisme neuro-endocrine răspunzătoare
       de creşterea impulsivităţii şi în general, a tulburărilor de control specifice comportamentului suicidar.
       Acest factor a făcut să se introducă în tratamentul SAD terapia prin lumină.
               Factorii biologici, psihologici, cognitivi, de mediu sau psihopatologici se află într-o conexiune
       strânsă influenţându-se unii pe alţii, iar modelul traiectoriei suicidului se modifică destul de mult în
       funcţie de vârstă.

               3. Clasificarea tipurilor de sinucidere

       În funcţie de criteriile psihopatologice putem menţiona:
               Sinuciderea maniacă – se datorează fie halucinaţiilor, fie concepţiilor delirante. Bolnavul se
omoară pentru a scăpa de un pericol sau de o ruşine imaginară, ori pentru a asculta un ordin misterios primit
“de sus”.
                          Sinuciderea melancolică – determinată de o stare generală de extremă depresie, de
       tristeţe exagerată care-l determină pe bolnav să nu mai aprecieze corect relaţiile sale cu oamenii şi cu
       lucrurile din jur. Plăcerile nu îl mai atrag pentru că vede totul în negru, nu-l mai motivează nimic şi
       percepe viaţa ca fiind monotonă şi dureroasă.
                          Sinuciderea obsesivă – în acest caz sinuciderea nu are un motiv real sau imaginar, ci
       este cauzată de ideea fixă a morţii, care fără vreun motiv palpabil domină spiritul bolnavului. El este
       obsedat de dorinţa de a se omorî, chiar dacă ştie că nu are nici un motiv rezonabil să o facă.
                         Sinuciderea impulsivă sau automată (scurt-circuit) - nu este justificată, nici de
       realitate, nici de imaginaţia bolnavului. Numai că în loc să provină dintr-o idee fixă care obsedează
       individul o perioadă scurtă sau mai lungă de timp şi care influenţează progresiv voinţa, ea rezultă acum
       dintr-un impuls brusc şi imediat, irezistibil. Caracterul său brusc si neaşteptat aminteşte de sinuciderea
       maniacă, doar că această sinucidere are întodeauna un motiv, chiar dacă e derizorie şi ţine de
       concepţiile delirante ale subiectului.
         În funcţie de criteriile socio-culturale şi raţionale, Durkheim delimitează următoarele patru
forme de suicid:
                 Sinuciderea egoistă – se datorează slabei integrări a individului în comunitate, distanţa
faţă de regulile şi valorile grupului, lipsa unui sprijin afectiv, a comunicării, imposibilitatea satisfacerii
trebuinţei de afiliere sunt factori ataşaţi integrării sociale şi care pot avea o contribuţie în declanşarea
procesului suicidar.
                 Sinuciderea altruistă – se datorează excesului de integrare socială. Acest tip de
sinucidere este mai frecvent în acele societăţi în care tradiţiile şi regulilele sociale impun sinuciderea în
anumite circumstanţe. Acest tip de sinucidere are la origine un sentiment violent şi se realizează doar
printr-o cheltuială de regie.
                 Sinuciderea anomică ( din lb. gr. “fără lege”) se produce atunci când relaţiile între
indivizi şi societate sunt perturbate frecvent. De exemplu: mari crize economice, şocul pierderii slujbei,
pierderea unei persoane apropiate, a averii şi a statutului social.
                 Sinuciderea fatalistă – este opusă celei anomice şi derivă dintr-o excesivă reglementare
a relaţiei individului cu societatea (De exemplu: sclavii care nu speră în ameliorarea vieţii).
         În funcţie de sursele impulsurilor suicidare putem menţiona: dorinţa de a ucide, de a fi ucis,de a
muri, etc. Meinninger în 1938, (după Marieta Grecu-Gabos,1997) a identificat următoarele trei forme
de suicid:
      suicidul cronic, sau de lungă scadenţă (ascetism, martiriu, invaliditate, psihoză, toxicomanie);
      suicidul focal (automutilări, accidente si operaţii multiple, impotenţă si frigidiate);
      suicidul organic (cu implicarea factorilor psihici în bolile organice).
         Din perspectivă psihodinamică Hendin, în 1963, (după Marieta Grecu-Gabos,1997) a delimitat
şase tipuri de suicid:
      suicidul ca atitudine de revanşă sau represalii secundare unui abandon, prin care sinucigaşul
          traieşte un sentiment iluzoriu de omniprezenţă că prin moarte el poate controla şi depăşi
          situaţia de respingere;
      suicidul ca moarte reflexă, realizat de indivizi violenţi prin conduite suicidare şi explozive ca
          expresie a luptei intrapsihic împotriva dorinţei de a ucide;
      suicidul in care moartea este considerată ca un act de reunire (după pierderea unei persoane
          iubite sau sfârşitul unei relaţii importante, în care moartea ar constitui mijlocul de reînnoire şi
          renaştere);
      suicidul ca fenomen de renaştere prin care moartea ar şterge eşecurile şi de reîncepere a unei
          noi reuniuni cu “obiectul iubit”;
      suicidul etichetat ca o pedeapsă (întalnit în depresii şi în deliruri);
      suicidul în care pacientul se crede deja mort. Această “moarte emoţională” este tipică în
          “sindromul cotard” (pacienţii au senzaţia că le lipsesc anumite părţi ale corpului sau chiar
          “sufletul”).
         Suicidul a fost şi este o plagă socială care se extinde găsindu-şi an de an tot mai mulţi adepţi.

Studiu de caz
         Informaţii de identificare a subiectului
Numele şi prenumele: V.M.
Varsta: 23 ani
Domiciliul: Botoşani
Starea civilă: necăsătorită
Ocupaţia: studentă anul II
        Motivul întocmirii studiului de caz: studiul de caz a fost realizat la cererea Spitalului de
Urgenţă al Judeţului Iaşi, în vederea monitorizării clientului la ieşirea din spital.

         Prezentarea succintă a problemei subiectului
         Dintotdeauna V.M. a “simţit că este în plus’’, că nu este dorită în familia sa, deoarece ştia că
părinţii ei îşi doriseră numai un copil. Despărţirea de prietenul ei, pe care îl iubea, a afectat-o destul de
mult. Faptul că nu a avut cu cine să vorbească, singura persoană care o înţelegea şi care reprezenta un
sprijin pentru ea fiind sora mai mare, şi care momentan nu era în localitate, a facut-o să recurgă la acest
gest şi anume, a înghiţit 30 de capsule de distonocalm.
         Colega de cameră, observând lipsa pastilelor şi că V.M. se simte rău, a anunţat salvarea, ea fiind
dusă imediat la spital, cu diagnosticul de “intoxicatie cu distonocalm”. V.M. a mai avut o tentativă de
suicid în anul 2000, când a încercat să se arunce de la etajul III, dar a fost împiedicată de sora ei mai
mare.

        Prezentarea familiei:

Mama – Nume şi prenume : D.L.                Tata - Nume şi prenume : V.I
          Varsta : 48 ani.                          Varsta: 50 ani
         Domiciliul: Botoşani.                      Domiciliul: Suceava
         Starea civilă: divorţată.                  Starea civila: căsătorit
         Studii: 10 clase.                           Studii : 8 clase şi şcoală profesională.
         Ocupaţia: casnică.                         Ocupaţia: are o afacere proprie
Fraţi: F.C. , 25 ani, căsătorită.

        Date privind starea sănătăţii fizice şi mentale a subiectului
        A. sănătatea fizică: din punc de vedere fizic pacienta este sănătoasă fizic.
        B. sănătatea psihică : clienta este depresivă, şi-a pierdut interesul pentru întâmplările şi
           oamenii din jur şi resimte o epuizare psihică.

        Date despre educaţia subiectului
        V.M. a urmat 12 clase şi acum este la facultate în anul al treilea.

        Prezentarea problemelor emoţionale ale subiectului
       În urma despărţirii de prietenul ei, V.M. şi-a pierdut interesul pentru tot ceea ce o inconjuară.
Ea crede că nimeni nu o iubeşte, poate doar sora ei, dar care s-a căsătorit şi s-a mutat la Bucureşti.

         Prezentarea condiţiilor de locuit
        În acest moment V.M locuieşte la cămin, împreună cu alte 3 fete, cu care se inţelege relativ bine
dar pe care nu le consideră prietene.

          Analiza câmpului de forţe
                     Puncte Tari                       Puncte Slabe
- relaţia solidă cu sora mai mare (F.C.)               - relaţi deficitară cu fostul ei prieten;
                                                       - lipsa de comunicare cu colegele;
                                                       - lipsa unei relaţii de ataşament cu părinţii
        Plan de intervenţie

Evaluarea Primară                    Obiective        Ţinte                 Strategii
1.Despărţirea          de   1.Diminuarea         sau V.M. 1. Consiliere individuală şi apoi
prietenul ei care i-a       înlăturarea sentimentului       consiliere împreună cu fostul ei prieten.
indus un sentiment de       de vinovăţie.
vinovăţie.
2.Sentimentul               2. Dezvoltarea abilităţilor V.M.     2. Consiliere de grup, participarea la
accentuat              de   de       comunicare          a       training-uri care urmăresc atingerea
interiorizare si izolare    sentimentelor        şi      a       obiectivelor propuse.
                            relaţionării cu cei din jur.

                  Evaluarea finală                                   Agenţi ai schimbării
 V.M. a fost foarte reticientă în a urma planul de - psihologul;
acţiune propus. Însă a fost ajutată de sora ei care a - asistentul social.
luat-o la Bucureşti. Cazul a fost preluat de un alt - mama ei.
asistent social din Bucureşti care o va monitoriza
timp de 6 luni.

Harta eco şi Genograma

                                                                                                F.C.
   Colege
   de
   cameră
                                             Legendă:-         - femeie
                                                    -          - barbat

                                                      -        - divorţ

                             D.L                V.I
                             .                  .                                           Mama


                                23          25
                                                           27
                                            65



      Colege de
      facultate

                                     Biserica                                            Tata
Legendă:


                                     Relaţii stresante

                                     Relaţii slabe

                                     Relaţii bune

                                     Relaţii foarte bune



Bibliografie :

       Berban, V., (1998) Dicţionar explicatv al limbii romane, Editura Univers Enciclopedic,
              Bucureşti;
       Butoi, T, Iftenie, V.,(2001), Sinuciderea un paradox, Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti;
       Codul penal, http://www.dsclex.ro/coduri/codpenal3.htm ;
       Dicţionarul sănătăţii,(1978), Editura Albatros, Bucureşti;
       Durkheim, E., (1993), Despre sinucidere, Editura Institutul European, Iasi;
       Gorgos, O., (1988), Dicţionar de psihiatrie, vol II, Editura Medicală, Bucureşti;
       Grecu-Gaboş, M., (1997), Aspecte epidimiologice, clinico-statistice şi de prevenţie în suicid şi
              parasuicid, Teză de doctorat, vol. I-II, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. I.
              Popa”, Iaşi;
       Irimescu, G., (2002), Tehnici specifice in asistenta sociala, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”,
              Iaşi
       Minois , G., (2002), Istoria sinuciderii, Editura Humanitas, Bucureşti
       Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T.(1992), Psihologie Judiciară, Editura Casa de Cultură şi
              presă “Şansa” S.R.L., Bucureşti;
       Neveanu, P., (1978), Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti;

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Stats:
views:299
posted:6/12/2010
language:Romanian
pages:8
Description: Studiu de caz unicare0