de ani de la naşterea lui OCTAVIAN GOGA poet dramaturg

125 de ani de la naşterea lui OCTAVIAN GOGA poet, dramaturg, publicist şi om politic român, membru titular al Academiei Române (1 apr. 1881 – 6 mai 1938). (Vezi şi CB 1998, p. 71-74; CN 2001, p. 62-63). 70 de ani de la naşterea MARIEI BĂLAN, cântăreaţă de muzică populară, actriţă de teatru şi film (1 apr. 1936). 575 de ani de la naşterea poetului francez FRANÇOIS VILLON (1 apr. 1431 – 19 apr. 1463). (Vezi şi CN 2001, p. 79). 260 de ani de la naşterea juristului şi omului politic francez JEAN-ETIENNE MARIE PORTALIS (1 apr. 1746 – 25 aug. 1807), unul din redactorii Codului civil francez, după care a fost elaborat codul civil al lui Al. I. Cuza. 125 de ani de la naşterea actorului american de teatru şi film WALLACE BEERY (1 apr. 1881 – 15 apr. 1949). 100 de ani de la naşterea constructorului rus de avioane ALEKSANDR S. IAKOVLEV (1 apr. 1906 – 22 aug. 1989). 100 de ani de la naşterea lui VASILE CLIMENCO, specialist în domeniul biochimiei plantelor şi chimiei proteinelor, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova (4 apr. 1906 – 23 mart. 1978). 65 de ani de la naşterea actorului de teatru şi film GRIGORE GRIGORIU (4 apr. 1941 – 20 dec. 2003). (Vezi şi CN 2001, p. 81). 125 de ani de la naşterea psihologului român FLORIAN ŞTEFĂNESCU – GOANGĂ (5 apr. 1881 – 1958). 90 de ani de la naşterea actorului american de teatru şi film GREGORY PECK (5 apr. 1916 – 12 iun. 2003). 125 de ani de la naşterea profesorului VASILE SĂCARĂ, militant pentru drepturile naţionale şi cauza şcolii basarabene (6 apr. 1881 – 7 oct. 1938). 100 de ani de la naşterea cântăreţei de operă (soprană) română, originară din Bucovina de Nord, CLAUDIA SAGHIN (6 apr. 1906 – 22 apr. 1984). 170 de ani de la naşterea chirurgului rus, originar din Basarabia, NIKOLAI V. SKLIFOSOVSKI (6 apr. 1836 – 13 dec. 1904). 70 de ani de la naşterea istoricului, profesor universitar NICOLAE COSTIN, fost primar al Municipiului Chişinău (7 apr. 1936 – 16 febr. 1995). 55 de ani de la naşterea criticului literar ANA BANTOŞ (7 apr. 1951). 50 de ani de la naşterea MARINEI (MARICICA) LEVIŢCHI, juristă, profesor universitar, doctor habilitat (7 apr. 1956). 170 de ani de la stingerea din viaţă a poetului şi profesorului român VASILE FABIAN–BOB (31 dec. 1795 – 7 apr. 1836). 75 de ani de la naşterea actorului român de teatru şi film AMZA PELLEA (7 apr. 1931 - 1983). 670 de ani de la naşterea emirului tiurko-mongol TAMERLAN (TIMUR LENK) (7 apr. 1336 – 19 iun. 1405). 75 de ani de la naşterea prozatorului american DONALD BARTHELME (7 apr. 1931). 100 de ani de la naşterea istoricului literar NICOLAE ROMANENCO (8 apr. 1906 – 29 iul. 2000). 60 de ani de la naşterea lui SERGIU CUCIUC, clarinetist, saxofonist şi profesor (8 apr. 1946). 300 de ani de la naşterea lui GIOVANNI BATTISTA MARTINI, muzicolog şi compozitor italian (8 apr. 1706 – 4 sept. 1784). 185 de ani de la naşterea lui CHARLES PIERRE BAUDELAIRE, poet, estetician, critic literar şi de artă, traducător francez (9 apr. 1821 – 31 aug. 1867). (Vezi şi CN 2001, p. 85-86). 60 de ani de la naşterea traducătorului VITALIE BALTAG (10 apr. 1946 – 20 noiemb. 1992). 125 de ani de la apariţia la Piatra–Neamţ a revistei ştiinţifice şi literare „ASACHI” (10 apr. 1881 – 10 febr. 1885). 75 de ani de la naşterea lui GHEORGHE DODIŢĂ, profesor universitar, specialist în istoria literaturii române (12 apr. 1931). (Vezi şi CN 2001, p. 86-87). 75 de ani de la naşterea savantului în domeniul economiei agriculturii ALEXANDRU NEGRU–VODĂ (13 apr. 1931). 65 de ani de la naşterea CLAUDIEI BALABAN, manageră, specialistă în domeniul biblioteconomiei şi bibliografiei (13 apr. 1941). (Vezi şi CN 2001, p. 87-88). 120 de ani de la naşterea pictorului român NICOLAE TONITZA (13 apr. 1886 – 26 febr. 1940). (Vezi CB 1996, p. 45-49; CN 2000, p. 81). 80 de ani de la naşterea inginerului şi fizicianului român, academician MARIUS SABIN PECULEA (13 apr. 1926). 100 de ani de la naşterea lui SAMUEL BECKETT, romancier, dramaturg şi eseist irlandez de expresie franceză, laureat al Premiului Nobel (13 apr. 1906 – 22 dec. 1989). 80 de ani de la stingerea din viaţă a lui VASILE STROESCU, filantrop, militant al mişcării naţionale (11 noiemb. 1845 – 14 apr. 1926). (Vezi şi CB 1995, p. 116-118; CN 2005, p. 315-316). 75 de ani de la naşterea ALEI CUPCEA, scriitoare, ziaristă şi traducătoare (15 apr. 1931 – 6 febr. 1989). 75 de ani de la naşterea pictorului ALEXEI NOVICOV (15 apr. 1931). 90 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului român NICOLAE GANE (1 febr. 1838 – 16 apr. 1916). (Vezi şi CB 1996, p. 50-52). 70 de ani de la naşterea lui GHEORGHE GRIGURCU, poet şi critic literar român, originar din Basarabia (16 apr. 1936). 90 de ani de la naşterea poetei române MAGDA ISANOS (17 apr. 1916 – 17 noiemb. 1944). (Vezi şi CB 1994, p. 154-156; CB 1996, p. 53-54). 100 de ani de la naşterea violonistului GHEORGHE NEAGA (18 apr. 1906 – 18 noiemb. 1979). (Vezi şi CB 1997, p. 55-56; CN 2002, p. 102-103). 160 de ani de la naşterea lui NICOLAE DENSUŞIANU, istoric, filolog, jurist, etnograf şi folclorist român (18 apr. 1846 – 25 mart. 1911). 101 100 de ani de la stingerea din viaţă a fizicianului şi chimistului francez PIERRE CURIE (15 mai 1859 – 19 apr. 1906). (Vezi şi CN 2004, p. 164). 90 de ani de la naşterea publicistului român, originar din Transnistria CLAUDIU STRUNGARU (20 apr. 1916 – 14 febr. 2001). 150 de ani de la naşterea lui VASILI V. ROZANOV, eseist, filozof şi critic literar rus (20 apr. 1856 – 5 febr. 1919). 50 de ani de la stingerea din viaţă a compozitorului român STAN GOLESTAN (26 mai 1875 – 21 apr. 1956). 100 de ani de la naşterea poetei ruse IRINA N. KNORRING (21 apr. 1906 – 23 ian. 1943). 80 de ani de la naşterea REGINEI ELISABETA A II-A, regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (21 apr. 1926). 190 de ani de la naşterea pictorului român GHEORGHE PANAITEANU – BARDASARE (22 apr. 1816 – 9 noiemb. 1900). 75 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar român ALEC NANŢĂ (22 apr. 1931). 240 de ani de la naşterea eseistei şi romancierei franceză, de origine elveţiană, MADAME DE STAËL (22 apr. 1766 – 14 iul. 1817). 150 de ani de la naşterea publicistului şi profesorului GHEORGHE CODREANU (23 apr. 1856 – 1911). 390 de ani de la stingerea din viaţă a prozatorului şi dramaturgului spaniol MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA (9 oct. 1947 – 23 apr. 1616). 80 de ani de la naşterea pictoriţei ELEONORA ROMANESCU (26 apr. 1926). (Vezi şi CB 1996, p. 55-56; CN 2001, p. 92-93). 55 de ani de la naşterea TAMAREI CRISTEI, filolog, specialist în literatura română, doctor, conferenţiar universitar (26 apr. 1951). 100 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului român NICOLAE PREDESCU (26 noiemb. 1834 – 26 apr. 1906). 275 de ani de la stingerea din viaţă a lui DANIEL DEFOE, scriitor, publicist şi om politic englez, unul dintre întemeietorii romanului realist (1660 – 26 apr. 1731). 145 de ani de la naşterea lui MIHAIL CIACHIR, preot, istoric şi scriitor (27 apr. 1861 – 8 sept. 1938). (Vezi şi CB 1998, p. 139-141; CN 2001, p. 93-94). 125 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN USINEVICI, memorialist, luptător naţional (27 apr. 1881 – 23 febr. 1934). 70 de ani de la naşterea lui EUGEN GLADUN, medic, specialist în obstetrică şi ginecologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova (27 apr. 1936). 65 de ani de la naşterea actriţei de teatru VIORICA CHIRCĂ (28 apr. 1941). (Vezi şi CN 2001, p. 138). 75 de ani de la naşterea scriitorului român ILIE TĂNĂSACHE (29 apr. 1931) 100 de ani de la naşterea poetului român MATEI ALEXANDRESCU (30 apr. 1906 – 5 noiemb. 1979). 100 de ani de la naşterea pictoriţei şi scriitoarei române LUKI GALACTION – PASSARELLI, fiica lui Gala Galaction (30 apr. 1906). 102 Octavian GOGA 1881-1938 Întâiul mare poet român al generaţiei Unirii de la 1918. A fost şi dramaturg, prozator şi publicist. S-a născut la 1 apr. 1881, la Răşinari, jud. Sibiu. Se stinge din viaţă la 6 mai 1938, la Ciucea, jud. Cluj. Tatăl, preotul Iosif, a colaborat cu articole la Telegraful român. Mama, Aurelia, învăţătoare (n. Bratu – tatăl protopop, prieten cu Timotei Cipariu, l-a găzduit pe M. Eminescu în peregrinările sale în Ardeal), a colaborat cu versuri în revistele din Transilvania. Primele clase le face la Răşinari. Urmează liceul unguresc din Sibiu (1890) şi liceul românesc din Braşov (1894), împreună cu viitorul istoric acad. Ioan Lupaş, unde a şi obţinut bacalaureatul (1900). A debutat fiind elev, în Tribuna, cu poezia Atunci şi acum, semnată Tavi. În 1898, în Revista ilustrată din Gherla, apare poezia Nu-i fericire pe pământ, semnată Octavian şi pe care amintirile poetului o recunosc ca pe adevăratul debut. În anii de liceu va publica poezii în Tribuna literară şi în revista Familia, a lui Iosif Vulcan, cu pseudonimele Octavian, Tavi, Sfinx, apoi şi Nic. Otavă. Studiile superioare le face la Budapesta, Facultatea de Filozofie (1900), pe care le continuă la Berlin, încheiate în 1904. În 1902 editează la Budapesta revista Luceafărul, în care va publica majoritatea scrierilor sale ce vor forma primul volum de poezii. În capitala maghiară face parte din societatea studenţească Petru Maior, susţinând drepturile românilor în Transilvania. În 1905 apare primul volum de Poezii, pentru care Academia Română îi acordă Premiul Năsturel – Herescu. Cartea este apreciată de N. Iorga, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu ş.a. Următoarele volume vor consolida consacrarea sa: Ne cheamă pământul (1909, retipărit în culegerea de Poezii din 1924, precum şi în toate ediţiile ce au urmat), Din umbra zidurilor (1913, de asemenea inclus în volumul antologic Poezii, din 1924, apoi şi în toate ediţiile următoare), Cântece fără ţară (1916, şi acesta retipărit, după 1924, în toate volumele ce au urmat). Din 1905 începe să activeze în cadrul Partidului Naţional Român. Este ales secretar al Astrei (1905-1906), apoi şi secretar literar (din 1906). Editează revista Ţara noastră (1907), publicaţia populară a Astrei, ocupându-se, totodată, şi de biblioteca Societăţii. Acuzat de oficialităţile austro-ungare pentru publicarea unor articole politice, este întemniţat la Budapesta (1909), apoi la Seghedin (1912) unde-l vizitează I. L. Caragiale, care exprimă admiraţia şi îl încurajează. Experienţa închisorilor o va descrie în poeziile din volumul Din umbra zidurilor, din 1913. În 1910 vine la Bucureşti, unde susţine idealurile de eliberare naţională şi socială ale românilor din Transilvania. În 1915, publică culegerea de articole Strigăte în pustiu. Împreună cu fratele său Eugen, se înrolează în armata română, luptând pe frontul din Dobrogea (1916). Scoate, cu alţi scriitori, ziarul de front România (1917-1918). Iniţiază, în 1918, o largă mişcare în favoarea României la Londra şi Paris. Face parte din Consiliul Naţional al Unităţii Române, înfiinţat în sept. 1918, la Paris, şi recunoscut de guvernele europene ca exponent al intereselor poporului român. Între anii 1919-1921 a fost ministru al Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor în guvernul Vaida-Voievod. Ministru de Interne (1926-1929), în noul guvern Averescu. Primministru în guvernul Uniunii Naţional-Creştine şi Ţărăneşti (1937-1938). Alte volume ediatate: Mustul care fierbe (1927), Precursori (1930), piesa Domnul notar (1914, se joacă în acelaşi an pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti) şi Meşterul Manole (1928). A publicat şi traduceri din poemul dramatic Tragedia omului de Madách Imre. Postum au mai fost publicate câteva culegeri, printre care Discursuri (1942), Pagini noi (1967), Pagini publicistice (1981) ş.a. Membru corespondent (1914) şi membru titular (1919) al Academiei Române. Premiul Naţional de poezie (1924). Doctor Honoris Causa şi profesor al Universităţii din Cluj (1932). Vezi şi articolul din Calendar Naţional 2001. – Chişinău, 2000. – P. 62-63. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: GOGA, OCTAVIAN. Opere / Ed. îngrijită de I. D. Bălan. – Chişinău: Ştiinţa, 1994. – 750 p. – (Moştenire). GOGA, OCTAVIAN. Opere: În 3 vol. / Ed. îngrijită de I. D. Bălan. – Bucureşti: Ed. pentru Lit., 1967-1972. GOGA, OCTAVIAN. Scrieri alese. – Braşov: Arania, 1995. – 120 p. GOGA, OCTAVIAN.Aceeaşi luptă: Budapesta – Bucureşti. – Cluj-Napoca: SEDAN, 1997. – 446 p. GOGA, OCTAVIAN. Cântece fără ţară. – Timişoara: Helicon, 1995. – 128 p. GOGA, OCTAVIAN. Din larg: Poeme postume. – Bucureşti: Fundaţia pentru Lit. Regele Carol II, 1939. – 118 p. GOGA, OCTAVIAN. Din umbra zidurilor: Poezii. – Bucureşti: Minerva, 1913. – 171 p. GOGA, OCTAVIAN. Fragmente autobiografice: Mărturii literare. – Bucureşti: Cartea Românească, [S. a.]. – 48 p. GOGA, OCTAVIAN. Ideea naţională: Discursuri; Cuvântări; Articole. – Cluj-Napoca: SEDAN, 1997. – 176 p. GOGA, OCTAVIAN. Iubirea mea-i fărădelege. – Timişoara: Helicon. – 1995. – 127 p. GOGA, OCTAVIAN. Mausoleul iubirii: Corespondenţă: Octavian - Veturia Goga. – Bucureşti: Viitorul Românesc, 1997. – 307 p. GOGA, OCTAVIAN. Mustul care fierbe. – Bucureşti: Scripta, 1992. – 336 p. GOGA, OCTAVIAN. Ne cheamă pământul. – Chişinău: Litera, 1997. – 264 p. – (Bibl. şcolarului). GOGA, OCTAVIAN. Ne învaţă Mărăşeştii: File din epopeea Marii Uniri. – Iaşi: Junimea, 1983. – 223 p. GOGA, OCTAVIAN. Pagini publicistice. – Cluj-Napoca: Dacia, 1981. – 272 p. – (Restituiri). 103 GOGA, OCTAVIAN. Poezii. – Bucureşti: Casa de Ed. „Viaţa Românească”, 1992. – 285 p. GOGA, OCTAVIAN. Precursori. – Bucureşti: Minerva, 1989. – 355 p. GOGA, OCTAVIAN. Rugăciune: [Poeme şi eseuri]. – Craiova: Scrisul Românesc, 1995. – 311 p. – (Clasicii români comentaţi). GOGA, OCTAVIAN. Versuri. – Bucureşti: Miracol, 1996. – 192 p. – (Col. „Lirică românească şi universală”; 8). *** GOGA, OCTAVIAN. 1916: Din zilele războiului nostru // Magazin istoric. – 1997. – Nr. 9. – P. 17-20, Nr. 10. – P. 20-24. *** Academia Română: Discursuri de recepţiune. Vol. 79: Elogiul lui Octavian Goga rostit la 22 mai 1914 cu răspunsul d-lui L. Blaga, N. Crainic. – Bucureşti, 1941. – 34 p. AVRAM, MIRCEA. Octavian Goga: Bibliogr. sibiană. – [S. l., s. a.]. – 54 p. BĂLAN, ION DODU. Octavian Goga: Monogr. – Ed. a 2-a. – Bucureşti: Minerva, 1975. – 468 p. BODEA, GHEORGHE I. Florile tăcerii: [Oct. Goga]. – Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 1998. – 92 p. Contribuţii la o bibliografie Goga (1965-1995). – Cluj-Napoca, 1998. – 68 p. George Coşbuc şi Octavian Goga: Antologie comentată. – Craiova: Ed. Macedonski, 1993. – 214 p. DONCIU-PETNICEANU, NICOLAE. Octavian Goga şi mesianismul. – Timişoara: Ed. Eurobit, 1998. – 165 p. GHIŢULESCU, MIRCEA. Goga la Ciucea. – Cluj, 1989. – 96 p. Octavian Goga: Viaţa şi opera în imagini / Ed. de Constantin Dram. – Iaşi: Casa Editorială Regina, 1947. – 112 p. PETROVICI, ION. Fulguraţii literare: Alecsandri, Eminescu, Iorga, Goga. – Bucureşti: Ramida, 1997. – 104 p. POPA, MIRCEA. Octavian Goga între colectivitate şi solitudine. – Cluj-Napoca: Dacia, 1981. – 248 p. SURUGIU-NEGREI, DORINA. Octavian Goga şi fenomenul literar basarabean. – Chişinău: Prut Internaţional, 2003. – 112 p. *** BĂLAN, ION DODU. Publicistica lui Goga şi unitatea naţională // România literară. – 1988. – Nr. 40. – P. 12-13. CRĂCIUN, CORNELIU. Octavian Goga şi revista “Familia” // Familia. – 1981. – Nr. 3. – P. 10-11. FĂTU, MIHAI. Octavian Goga în viaţa politică a României interbelice // Familia. – 1987. – Nr. 3. – P. 12. FLORESCU, GHEORGHE. Octavian Goga şi afirmarea idealului naţional // Ateneu. – 1988. – Nr. 11. – P. 2. FLORESCU, GHEORGHE I. Omul politic Octavian Goga // Cronica. – 1998. – Nr. 5. – P. 2, 4. GOIA, VISTRIAN. Oratorie şi parlamentarism: Octavian Goga // Tribuna. – 1996. – Nr. 8. – P. 7. GUŢAN, ILIE. Momentul ASTRA în orizontul de idei al lui Octavian Goga // Viaţa Românească. – 1986. – Nr. 10. – P. 30-36. GUŢAN, ILIE. Sub flamura unei idei // Viaţa Românească. – 1988. – Nr. 11. – P. 24-29. NAGHIU, IOSIF E. Octavian Goga – profesor la Universitatea din Cluj // Forum. – 1979. – Nr. 10. – P. 71-72. NĂSTASĂ, LUCIAN. Întregiri la biografia lui Octavian Goga // Dacia literară. – 1995. – Nr. 1. – P. 20-21. NETEA, VASILE. Octavian Goga, poetul unităţii naţionale la 100 de ani de la naştere // Rev. Comisiei Naţ. Române pentru UNESCO. – 1981. – Nr. 3. – P. 180-182; Muzeul Naţ. (Bucureşti). – 1982. – P. 317-323. PASCU, ŞTEFAN. Octavian Goga, profilul de tribun // Tribuna. – 1988. – Nr. 18. – P. 1-3. POPA, CORNELIU. Medaliile lui Octavian Goga / Corneliu Popa, Nicolae Curdov // Bul. Soc. Numismatice Române. – 1983-1985. – P. 397-399. POPA, MIRCEA. [Octavian Goga] // Familia. – 1998. – Nr. 6. – P. 27-32. SOFRONIE, MIHAI. Octavian Goga şi unitatea naţională // Muzeul Naţ. – 1982. – P. 323-328. VASILESCU, STELIAN. Goga - procesele de presă // Familia. – 1988. – Nr. 4. – P. 2. VÂRGOLICI, TEODOR. Octavian Goga la ziarul „România” // Transilvania. – 1985. – Nr. 12. – P. 9-11. V. M. Maria (Marica) BĂLAN 1936 Cântăreaţă de muzică populară, actriţă de teatru şi cinema. S-a născut la 1 apr. 1936, în com. Caliacra, Dobrogea, România. În 1960 a absolvit Şcoala Teatrală B. Sciukin din Moscova cu A. Orociko şi T. Mansurova (actorie). În 1960-1976 este angajata teatrelor Romen şi Sovremennik din Moscova, unde a realizat câteva roluri expresive: Klavdia Puhleakova în Ţiganii de A. Kalinin, Carmen în spectacolul Carmen din Triana după povestirea Carmen de Prosper Mérimée, Maria Hristoforovna şi Marella în Eu sunt ţigancă de V. Hrustaliov ş.a. Tânăra actriţă se impune şi prin concerte folclorice, care i-au adus popularitatea, inclusiv pentru faptul că avea în repertoriu cântece interpretate de Maria Tănase, Maria Lătăreţu, alte mari cântăreţe române. Cântecul şi experienţa jocului scenic au adus-o şi în cinematografie. În 1966 debutează în filmul Gustul pâinii realizat de regizorii V. Gagiu şi V. Lâsenco. A jucat în monospectacolele: Meşterul Manole (muzica: V. Goia, regia şi scenografia: Ion Puiu, 1977) şi Numai poetul. Mai apoi au urmat 150 de reprezentaţii pe diferite scene ale republicii. În anii 1977-1981 face parte din trupa Teatrului Actorului de Cinema din Chişinău, timp în care s-a produs în mai multe filme artistice: Trânta, Aveţi o telegramă..., Bucurii pământeşti (TV din Moscova). Pe parcurs i se propun diferite roluri de factură dramatică în filmele Nunta la palat (regiaVl. Ioviţă), Ultimul haiduc (regia V. Gagiu), Podurile şi Bărbaţii încărunţesc devreme (regia V. Pascaru), Durata zilei, Istoria unui galben (regia V. Gagiu) etc. În 1981-1986 este actriţă la Teatrul Luceafărul din Chişinău, la Teatrul Ion Creangă (1988), la Studioul din provincie (1988-1990). A realizat înregistrarea discului Cântă Marica Bălan la Casa de discuri Melodia din Moscova, care include melodiile: Lume, lume, Hai maică, la iarmaroc, Periniţa, Balada şarpelui, Aseară vântul bătea ş.a. Din 1990, regizor la Teatrul-Studio Mono (Teatrul unui actor), unde montează spectacolul Tu omule, tu frate..., realizează cu Aleksei Petrenko (TV din Moscova) o emisiune despre Republica Moldova. A colaborat cu: V. Goia, R. Meleşko, N. Morozov, E. Rusanov ş.a. 104 De câţiva ani se află într-un azil pentru oameni de creaţie în etate, nu departe de Chişinău. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ : Înregistrări audio: Poët Marica Bălan: Narodnye pesni i melodii / Orkestr moldavskoj narodnoj muzyki pod upr.: Vasile Goia; Solo na nae: Gh. Mustea; Solo na klarnete: I. Krasnopolski. – Moskva: Melodiâ, [S. a.]. – 1 disc. *** * BĂLAN, MARIA. De vorbă cu Marica Bălan: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Ion Gheorghe // Tinerimea Moldovei. – 1977. – 9 dec. – P. 4. * BĂLAN, MARIA. În lumea frumosului: Marica Bălan în rolul Carmen: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Svetlana Magula // Chişinău: Gaz. de seară. – 1968. – 21 sept. – P. 3. * BĂLAN, MARIA. Lumină de o frumuseţe rară...: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Iurie Reniţă // Tinerimea Moldovei. – 1978. – 1 oct. – P. 8. * BĂLAN, MARIA. „Meşterul Manole” şi Maria Bălan: [Dialog cu actriţa] / Consemnare: M. Focşa // Scânteia leninistă. – 1988. – 26 mart. – P. 4. BĂLAN, MARIA. „Omul de artă nu trebuie să aibă astâmpăr...”: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Anatol Caciuc // Femeia Moldovei. – 1991. – Nr. 4. – P. 12-13. * BĂLAN, MARIA. Profiluri: Maria Bălan: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Svetlana Magula // Cultura. – 1968. – 7 sept. - P. 13. BĂLAN, MARIA. Rugile lui Manole: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Luminiţa Ţâgârlaş // Moldova. – 1991. – Nr. 3. – P. 30-31. * BĂLAN, MARIA. Trebuie să demonstrezi prin muncă dreptul la existenţă artistică: [Interviu cu actriţa] / Consemnare: Valeriu Butnaru // Lit. şi arta. – 1987. – 5 febr. – P. 7. *** BUZILĂ, SERAFIM. Bălan, Maria // Buzilă, Serafim. Enciclopedia interpreţilor din Moldova. – Chişinău, 1999. – P. 46. * CONSTANTIN, SERAFIM. „Cântă Marica Bălan” // Cultura. – 1972. – 23 sept. – P. 10. MOVILĂ, BORIS. Bălan, Maria // Femei din Moldova: Encicl. – Chişinău, 2000. – P. 38. * Spectatorii despre filmul “Gustul pâinii”: [M. Bălan] // Cultura. – 1967. – 28 ian. – P. 11. Sub semnul Luceafărului: [Monospectacolul “Numai poetul”] // Curierul de seară. – 1995. – 31 ian. – P. 5. * URSU, G. Marica Bălan // Femeia Moldovei. – 1984. – Nr. 3. – P. 33. * VATAMANU, ION. Demne de ţinut minte: [M. Bălan în monospectacolul “Meşterul Manole”] // Lit. şi arta. – 1978. – 26 ian. – P. 5. E. P. În anii ’20 a fost unul din iniţiatorii aeromodelismului, planorismului şi aviaţiei sportive. În 1924 a construit planorul AVF-10, iar în 1927 avionul uşor AIR-1. Din 1934 este constructor principal, iar din 1957 constructor general. A creat mai multe tipuri de avioane şi elicoptere. Avioanele de vânătoare IAK-1, IAK-3, IAK-9 ş.a. au fost folosite în timpul celui de-al doilea război mondial. Sub conducerea lui Iakovlev au fost create: primul avion reactiv de vânătoare IAK-15, IAK-36, elicopterul IAK24, avioanele de pasageri şi de transport IAK-40, IAK42, avioanele de antrenament: IAK-11, IAK-18, IAK-18 T, sportive IAK-18 P, IAK-18 PM, IAK-50 etc. Total, sub conducerea lui s-au construit 75 de tipuri de avioane. Este fondatorul şcolii de proiectare. Membru corespondent (1943) şi membru plin al Academiei de Ştiinţe a URSS (1976). General-colonel al serviciului tehnico-ingineresc. De două ori Erou al Muncii Socialiste (1940, 1957). Premiul de Stat al URSS (1941, 1942, 1943, 1946, 1947, 1948). Premiul Lenin. Opt ordine Lenin. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: * IAKOVLEV, ALEKSANDR. Scopul vieţii: Memoriile unui constructor de avioane. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1972. – 607 p. IAKOVLEV, ALEKSANDR. Un constructor de avioane povesteşte. – Bucureşti: Ed. Tineretului, 1962. – 305 p. *** ÂKOVLEV, ALEKSANDR. Cel’ žizni: Zapiski aviakonstruktora. – Moskva: Politizdat, 1987. – 510 p. ÂKOVLEV, ALEKSANDR. Lûbimaâ mašina ta, nad kotoroj sejčas rabotaeš’: [Beseda s aviakonstruktorom] / Zapisal: A. Gorohov // Vozdušnyj transport. – 1980. – 14 iun. – P. 3. ÂKOVLEV, ALEKSANDR. Rasskazy aviakonstruktora. – Moskva: Det. lit., 1974. – 479 p. ÂKOVLEV, ALEKSANDR. Sovetskie samolety: Kratkij očerk. – Moskva: Nauka, 1982. – 407 p. ÂKOVLEV, ALEKSANDR. Zapiski konstruktora. – Moskva: Politizdat, 1979. – 303 p. *** Iakovlev, Aleksandr // Dicţionar enciclopedic român. Vol. 2. – Bucureşti, 1964. – P. 738. * Iakovlev, Aleksandr // Enciclopedia sovietică moldovenească. Vol. 7. – Chişinău, 1977. – P. 446-447. ZĂGĂNESCU, FLORIN. Iakovlev, Aleksandr // Zăgănescu, Florin. Aviaţia. – Bucureşti, 1985. – P. 309. *** Âkovlev, Aleksandr Sergeevič: [Nekrolog] // Pravda. – 1989. – 25 aug. – P. 8. DENISOV, N. I serdce, i razum – kryl’âm otčizny ! // Čelovek trudom slaven: Očerki o geroâh truda. – Moskva: [S. n.], 1981. – P. 314-325. GORBAČEVA, M. Cel’ ego žizni: [O general’nom konstruktore A. Âkovleve] // Vozdušnyj transp. – 1981. – 31 mart. – P. 4. MEDNIKOV, G. Sotri slučajnye čerty...: [Ob aviakonstruktore A. Âkovleve] // Nauka i žizn’. – 1993. – Nr. 3. – P. 142-147. PETROV, L. Vse vyše i dal’še: [K 70-letiû aviakonstruktora A. Âkovleva] // Ogonek. – 1976. – Nr. 13. – P. 8. PONOMAREV, A. Samolety i vremâ: [O A. Âkovleve] // Krasnaâ zvezda. – 1976. – 1 apr. – P. 4. Sozvezdie krylatyh mašin: [General’nyj aviakonstruktor A. Âkovlev] // Izvestiâ. – 1976. – 31 mart. – P. 4. ZASYPKIN, Û. Âkovlev, Aleksandr // Bol’šaâ sovetskaâ ènciklopediâ. T. 30. – Moskva, 1978. – P. 484. Aleksandr IAKOVLEV 1906-1989 Constructor rus de avioane. S-a născut la 1 apr. 1906, la Moscova. A decedat la 22 aug. 1989, la Moscova. Şi-a făcut studiile la Liceul particular de băieţi al lui P. N. Strahov din Moscova (1914-1923); Academia militară de aviaţie din capitala rusă (1927-1931). 105 Vasile CLIMENCO 1906-1978 cule de E. Loteanu şi de alţi regizori basarabeni şi ruşi, la case de film din Chişinău, Moscova, Odesa etc. Numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale. Vezi şi articolul din Calendar Naţional 2001. – Chişinău, 2000. – P. 81. Specialist în domeniul biochimiei plantelor şi chimiei proteinelor, profesor universitar, doctor habilitat. S-a născut la 4 apr. 1906, în s. Golubovka, reg. Harkov. A decedat la 23 mart. 1978, la Chişinău. A absolvit Institutul de Medicină din Dnepropetrovsk (1931). Este şef de catedră la Institutul de Farmacologie din Dnepropetrovsk, şef de catedră la Institutul de Farmacologie din Taşkent (1937-1942), şef al catedrei de biochimie a Universităţii din Cernăuţi (1944-1950) şef al catedrei de biochimie a plantelor (1950-1978). Decan al Facultăţii de biologie şi pedologie (1950-1957), şef al laboratorului de chimie a proteinelor (1956-1978) la Universitatea de Stat din Moldova, prorector pentru ştiinţă la USM (1957-1963). Doctor habilitat în biologie, profesor universitar (1958). A fondat o şcoală ştiinţifică de cercetare a proteinelor de rezervă la seminţe. Autor a 200 de lucrări ştiinţifice, inclusiv două monografii. A pregătit peste 20 de doctori şi doctori habilitaţi în ştiinţe. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova (1970). A fost distins cu ordinele Revoluţia din octombrie şi Insigna de onoare. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: GRIGORIU, GRIGORE. Aş vrea să-l joc pe Bozoncea din “Groapa” lui Eugen Barbu: [Interviu cu actorul] / Consemnare: Nicolae Roibu // Timpul. – 2002. – 11 ian. – P. 15. GRIGORIU, GRIGORE. Emil Loteanu ne îndeamnă să vedem lumea cu ochi de copil…: [Interviu] / Consemnare: Alina Anghel // Timpul. – 2003. – 25 apr. – P. 15-24. GRIGORIU, GRIGORE. Îmi joc propriul rol în propria-mi viaţă: [Interviu] / Consemnare: Mihai Morăraş // Capitala. – 2001. – 4 apr. – P. 4. *** GRIGORIU, GRIGORE. Nikto ne zamenit Loteanu: [Interviu] / Zapisala: Viktoriâ Dunaeva // Nezavisimaâ Moldova. – 2003. – 17 oct. – P. 10. GRIGORIU, GRIGORE. Prosto aktër: [Interv’û] / Zapisal: Victor Andon // Nezavisimaâ Moldova. – 2001. – 4 apr. – P. 3. *** BENEŞ, PETRU. De drag de doi amici urcaţi la cer: [In memoriam actorului Grigore Grigoriu şi regizorului Emil Loteanu] // Glasul Naţiunii. – 2004. – 5 febr. – P. 11. MARDARE, AVRAM. Indulgenţă pentru doi romantici: [Actorul Grigore Grigoriu şi regizorul Emil Loteanu] // Lit. şi arta. – 2004. – 3 iun. – P. 6. PROCA, ION. Balada vânătorului ucis: [Versuri în memoria actorului Grigore Grigoriu] // Glasul Naţiunii. – 2004. – 15 ian. – P. 8. PROCA, ION. Anul blestemat dinainte de cel al lui Casian: [Despre actorul Grigore Grigoriu] // Glasul Naţiunii. – 2004. – 15 ian. – P. 8. BIBLIOGRAFIE: KLIMENKO, VASILIJ. Belki semân bobovyh rastenij. – Chişinău: Ştiinţa, 1978. – 248 p. KLIMENKO, VASILIJ. Belki sozrevaûŝih semân bobovyh rastenij. – Chişinău: Ştiinţa, 1975. – 127 p. *** Climenco, Vasile // Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova – 50. – Chişinău, 1996. – P. 143. Gregory PECK Grigore GRIGORIU 1916-2003 1941-2003 Actor de teatru şi cinema. S-a născut la 4 apr. 1941, în or. Căuşeni, în familia lui Petrea Onisim Grigoriu şi al Aculinei (n. Isaie). A decedat în urma unui stupid accident auto, la 20 dec. 2003, la Chişinău. Şi-a făcut studiile la şcoala medie nr. 1. din Căuşeni, şcoala actorilor de cinema din Moldova. Debut pe scena Teatrului V. Alecsandri din Bălţi (1960). Actor la teatrul televizat Dialog (1966-1970). Debut cinematografic în filmul lui Emil Loteanu Poienele roşii. A făcut o fulminantă carieră de actor de cinema, în roluri principale din peli- Actor american de teatru şi film. S-a născut la 5 apr. 1916, Jalla, California. S-a stins din viaţă la 12 iun. 2003, la Los Angeles. A făcut studii de medicină. Cursuri de actorie la Playhouse School of Dramatics din New York. Joacă la Barter Theatre şi Morosco Theatre. Provenit din teatru, debutează pe ecran în 1944, în filmul Zile de glorie. Preia tradiţia personajelor de cowboy, consacrată la timpul său de Gary Cooper, abordând apoi cu succes şi roluri de compoziţie. Este consacrat în planul marilor staruri cinematografice. Continuă să-şi facă un repertoriu amplu şi diversificat, bucurându-se de o popularitate nemaipomenită. S-a produs în filmele: Valea destinului (1945), Duel în soare (1946), Marele păcătos (1949), Zăpezile de pe Kilimanjaro (1952), Omul în gri (1956), Ferma din Arizona (1958), Ultimul ţărm (1959), Mantaua spaimei (1962), 106 Mirage (1965), Marooned (1969), Am încălcat legea (1970), Solitarul din Rio Grande (1971), Prevestirea etc. A jucat până la adânci bătrâneţe, inclusiv roluri episodice în filme devenite populare în toată lumea. Ultimul rol l-a avut în pelicula Moby Dick (1998), încununat cu prestigiosul premiu EMMY. I s-a acordat de mai multe ori Premiul Oscar (1946, 1947, 1948, 1950, 1968), inclusiv pentru rolul central din filmul Să ucizi o pasăre cântătoare (1963), considerat o realizare de vârf a lui Gr. Peck. BIBLIOGRAFIE: CRISTIAN, CORNEL. Peck, Gregory // Cristian, Cornel. Dicţionar cinematografic / Cornel Cristian, Bujor T. Râpeanu. – Bucureşti, 1974. – P. 344-345. IANCU, NAPOLEON TOMA. Peck, Gregory // Iancu, Napoleon Toma. Dicţionarul actorilor de film. – Bucureşti, 1977. – P. 294-295. Nikolai SKLIFOSOVSKI 1836-1904 Chirurg rus, originar din Basarabia. S-a născut la 6 apr. 1836, în or. Dubăsari. S-a stins din viaţă la 13 dec. 1904, la conacul său din Iakovţî, guvernământul Poltava. Studii la Gimnaziul Nr. 2. din Odesa (l-a absolvit în 1854, cu menţiune) şi la Universitatea din Moscova, Facultatea de Medicină (1859). După absolvirea facultăţii a lucrat la spitalul orăşenesc din Odesa, secţia de chirurgie. În 1863 susţine, la Harkov, teza de doctorat O krovânoj okolomatočnoj opuholi. Timp de doi ani se află peste hotare cu scopul perfecţionării, mai întâi în Germania, apoi în Franţa şi în Anglia. În timpul războiului austro-prusian (1866) s-a aflat pe câmpul de luptă ca medic militar, la posturile sanitare prusiene. Întorcându-se la Odesa, devine şeful secţiei de chirurgie a spitalului orăşenesc. În 1870 este ales profesor extraordinar la catedra de chirurgie a Universităţii din Kiev şi numit şeful spitalului chirurgical, însă pleacă, în acelaşi an, pe frontul franco-prusac (în tabăra prusiană). Între 1871 şi 1880 este profesor ordinar la catedra de patologie chirurgicală a Academiei Medico-chirurgicale din Petersburg şi şeful secţiei de chirurgie a spitalului clinic militar. În 1871 a primit însărcinarea să ţină un curs de chirurgie operativă medicilor-chirurgi de război, iar în 1876, când a izbucnit răscoala slavilor împotriva jugului turcesc, a fost trimis în Muntenegru, în calitate de chirurg-consultant pe lângă Direcţia instituţiilor ruseşti ale Crucii Roşii. O analiză critică a activităţii sale chirurgicale şi a rezultatelor observărilor asupra tratamentului în perioada războiului, a publicat în revista Voenno-medicinskij žurnal, într-un articol mare: Iz nablûdenij vo vremâ slavânskoj vojny 1876 goda. În timpul războiului ruso-turc, se află la principalele puncte medicale, lângă Plevna şi Şipka, demonstrând aptitudini excelente de medic-chirurg de război şi de talentat administrator al activităţii militaro-sanitare. Participând la patru războaie, a acumulat o practică bogată în domeniul chirurgiei de război şi a organizării muncii militaro-sanitare. Rezultatul observărilor sale le publică într-o serie de articole în Voenno-medicinskij žurnal şi în cotidianul Medicinskij vestnik: K voprosu o pirogovskom osteoplastičeskom otnâtie goleni; Perevozka ranenyh na vojne; V gospitalâh na perevâzočnyh punktah vo vremâ tureckoj vojny; Naše gospital’noe delo na vojne etc. De-a lungul activităţii sale a scris peste 100 de lucrări ştiinţifice, în care a dezvăluit principiile de bază ale chirurgiei de război, prelucrate de Pirogov. În 1880 este ales şef de catedră la Universutatea din Moscova, Facultatea chirurgia clinică. Paralel este numit consultant al secţiei de chirurgie la spitalul militar din Moscova, unde lucrează 14 ani. În această perioadă se manifestă mai mult talentul său în chirurgia abdominală, elaborând o serie de metode operatorii complicate: a început să facă operaţii care nu s-au efectuat până atunci - la tubul digestiv, la ficat, rinichi, vezica biliară şi urinară. Făcea cu succes extirparea tumorii de la laringe şi de la limbă, opera tumori la creier etc. A propagat şi a aplicat asepsia şi antisepsia în chirurgie. A propus metoda osteosintezei în pseudoartroză, numită în popor lacătul rusesc sau lacătul lui Sklifosovski. Numele lui îl poartă şi alte operaţii: înlăturarea pietrelor din vezica urinară, înlocuirea defectelor congenitale la coloana vertebrală cu transplant liber; operaţii la hemoroizi şi la rect. De asemeni, numele lui îl poartă Institutul de asistenţă medicală de urgenţă din Moscova, fondat în 1923, în baza spitalului Şeremetiev. Din 1893 se află la Petersburg, în rang de director al Institutului clinic de perfecţionare a medicilor, totodată fiind numit şeful unei secţii de chirurgie din această instituţie. Ultimii patru ani, din cauza sănătăţii precare, se retrage la conacul său din Iakovţî, nu departe de Poltava. Aici primeşte ţărani bolnavi şi operează în spitalul gubernial. Pe parcursul activităţii sale a avut şi o serie de însărcinări obşteşti: a iniţiat şi a întemeiat congresele Pirogov; a organizat şi a condus Congresul XII Internaţional al medicilor (1897, Moscova); a fost preşedintele primului congres al chirurgilor din Rusia (1900); redactorul gazetei Hirurgičeskaâ letopis’ (Moscova) şi coredactor al revistei Letopis’ russkoj hirurgii (Petersburg); a participat la lucrările Societăţii Chirurgicale a lui Pirogov. Membru de onoare al mai multor societăţi de medicină atât din Rusia, cât şi din străinătate. 107 BIBLIOGRAFIE : SKLIFOSOVSKIJ, NIKOLAJ V. Izbrannye trudy / Vvod. stat’â i primeč. prof. V. V. Kovanova. – Moskva: Medgiz, 1953. – 432 p. *** KOVANOV, VLADIMIR V. Sklifosovskij: 1836-1904. – Moskva: Gos. izd. med. lit., 1952. – 240 p. KOVANOV, VLADIMIR V. N. V. Sklifosovskij. – Moskva: Medicina, 1972. – 64 p. *** * Sklifosovski, Nikolai V. // Enciclopedia sovietică moldovenească. Vol. 6. – Chişinău, 1976. – P. 163. *** KOVANOV, VLADIMIR. Dolg vypolnenyj do konca: [K 150-letiû so dnâ roždeniâ velikogo russkogo hirurga N. V. Sklifosovskogo] // Med. gazeta. – 1986. – 4 apr. – P. 3. MAZURIK, M. F. Pamâti vydaûŝegosâ russkogo hirurga N. V. Sklifosovskogo // Kliničeskaâ hirurgiâ. – 1980. – Nr. 3. – P. 71-74. MIRSKIJ, M. V. Sklifosovskij N. V. // Bol’šaâ sovetskaâ ènciklopediâ. Tom 23. – Moskva, 1976. – P. 512. NIKIFOROVA, N. N. Sklifosovskij i razvitie hirurgii detskogo vozrasta v Rossii // Hirurgiâ. – 1969. – Nr. 7. – P. 142-144. OBORIN, N. A. O prioritete N. V. Sklifosovskogo v osuŝestvlenii osteosinteza metalličeskim steržnem // Klinič. hirurgiâ. – 1964. – Nr. 2. – P. 75-79. PRAŠKEVIČI, G. M. Nikolaj Sklifosovskij // Samye znamenitye učenye Rossii. – Moskva, 2000. – P. 179-185. REVSKOJ, A. K. Nikolaj Sklifosovskij: (K 150-letiû so dnâ roženiâ) / A.K. Revskoj, N. Lâšenko // Voenno-med. žurn. – 1986. – Nr. 4. – P. 69-72. RUSNAC, GHEORGHE. Sklifosovskij, Nikolaj Vasil’evič // Rusnac, Gheorghe Vklad Moskovskogo gosudarstvennogo universiteta im. M. V. Lomonosova v podgotovki specialistov dlâ Respubliki Moldova / Gheorghe Rusnac, Valeriu Cozma. – Chişinău, 2005. – P. 32-33. ŠKROB, O. Rol’ N. Sklifosovskogo v razvitii medicinskogo obrazovaniâ v Rossii // Hirurgiâ: Žurn. im. N. I. Pirogova. – 1986. – Nr. 11. – P. 144-146. V.G. Vasile SECARĂ 1881-1938 Învăţător. Militant pentru renaşterea naţională a basarabenilor. S-a născut la 6 apr. 1881, în s. Rughi, jud. Soroca, în familia lui Grigore I. Secară. Se stinge din viaţă la 7 oct. 1938, la Soroca. A urmat şcoala primară din Arioneşti şi şcoala medie din Soroca (1896). Complet rusificat, se întoarce la Rughi. Iniţiat în cartea neamului de către Vasile Florea, şi cu conştiinţa renăscută, în 1898, pleacă la Şcoala Normală din Bairamcea, jud. Cetatea Albă, peste un an, trece la Institutul Pedagogic din Tiflis (Gruzia), unde capătă diploma de învăţător (1902). Timp de doi ani a lucrat învăţător în orăşelul Sulovera, gubernia Tiflis (1902-1904). Reîntors în Basarabia, obţine un post de învăţător la Arioneşti (1908-1909 şi 1910-1911), la gimnaziul particular al lui Taras Şic din Soroca (19091910), la şcoala din Băcşani (1911-1921), terminându-şi cariera pedagogică ca institutor la şcoala mixtă din Soroca. Paralel, se include în activitatea politică naţională (1904). A întreţinut legături cu basarabenii aflaţi la Iaşi: Pan Halippa, Dimitrie Bogos, Axentie Frunză şi Constantin Stere. Animator de seamă al înfăptuirilor din anii 1917 şi 1918. A fost preşedintele primului congres al învăţătorilor din judeţul Soroca, unde pune problema învăţământului naţional din Basarabia şi este ales în comitetul revoluţionar judeţean (1917). Face parte din eforia şcolară constituită pe lângă zemstva judeţeană, ce avea mai multe misiuni necesare luminării poporului, una fiind introducerea, din anul 1918, a limbii române în şcolile moldoveneşti. A participat la Congresul învăţătorilor din Basarabia (apr., mai 1917), fiind ales şi vicepreşedinte, fondând în cadrul Congresului fracţiunea Blocul Moldovenesc. A fondat prima Asociaţie (Obşte) a învăţătorilor din Basarabia, propunând şi un program maximal pentru naţionalizarea învăţământului. A fost unul din organizatorii de seamă a Congresului învăţătorilor din 25-28 mai 1917 şi a făcut parte din subcomisia pentru organizarea cursurilor şi pregătirea învăţătorilor moldoveni. A participat la congresul tuturor moldovenilor din Rusia de la 20 oct. 1917, ca reprezentant al învăţătorilor, unde, de asemenea, a susţinut cauza românească. Ca urmare a revendicărilor primului congres al învăţătorilor (25 mai 1917) şi ale Obştii, Zemstva gubernială a hotărât organizarea cursurilor pentru învăţători la Chişinău, Soroca, Bălţi şi într-un centru din sudul Basarabiei. Este iniţiatorul apariţiei, la 10 mai 1917, a revistei de specialitate Şcoala moldovenească, fiind şi redactorul primului număr. (Începând cu Nr. 2, revista s-a tipărit cu litere latine, avându-l ca redactor principal pe Onisifor Ghibu. Au apărut 8 numere şi este prima revistă a Societăţii culturale a românilor din Basarabia). De asemenea, este iniţiatorul fondării, la 10 mai 1918, a ziarului Deşteptarea, apariţia fiind semnalată în ziarul Neamul românesc al lui N. Iorga. Între anii 1917-1918, a deţinut funcţia de comisar al judeţului Soroca. A organizat, la Soroca, adunarea pentru proclamarea Unirii cu România, la 13 mart. 1918. A fost primul prefect al judeţului (1918). Subprefect al plasei Bădiceni (1918-1919), deţinând această funcţie până la 5 iun. 1919, când, prin Decret regal, a fost numit preşedinte al Zemstvei. În anul 1918 a fost ales deputat al Partidului Ţărănesc basarabean în primul Parlament al României Mari, reales şi în anii 1919-1921. Prin Decret regal, este numit pentru a doua oară prefect al jud. Soroca (1923-1924). Cariera de administrator o încheie ca preşedinte al Comisiei Interimare a Zemstvei (1924). Distincţii: Ordinul Coroana României în grad de cavaler (1930) şi Medalia Ferdinand I cu spade şi panglică (1932). BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: ** SECARĂ, VASILE. Vremea nouă şi moldovenii // Şcoala Moldovenească. – 1917. – Nr. 1. – P. 11-12. 108 COLESNIC, IURIE. Vasile Secară // Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 1. – Chişinău, 1993. – P. 236-237. COLESNIC, IURIE. Vasile Secară (Săcară) // Colesnic, Iurie. Generaţia Unirii. – Bucureşti, 2004. – P. 292-293. ** GHIBU, ONISIFOR. În faţa mormântului lui Vasile Secară // Tribuna. – 1938. – 4 noiemb. (Nr. 5). ** Înmormântarea lui Vasile Secară // Timpul. – 1938. – Oct. PREDESCU, LUCIAN. Săcară, Vasile // Predescu, Lucian. Enciclopedia „Cugetarea”. Vol. 3. – Bucureşti, 1940. – P. 750751. ** PREDESCU, LUCIAN. Secară, Vasile // Predescu, Lucian. Enciclopedia României „Cugetarea”. – Bucureşti, 1999. VATAMAN, PAUL. Vasile Secară // Vataman, Paul. Figuri sorocene. – Chişinău, 1993. – P. 130-163. V. M. cu, Constantin Silvestri, Maria Snejina, Cornelia Gavrilescu, Elena Gallin, Eugen Popescu, Cornelia Stroescu, George Georgescu, Edgar Istratty, Margareta Metaxa, Virginia Miciora, Alfred Alessandrescu, Ritta Elenescu, Pompilia Nedelcu, Dinu Bădescu, Constantin Teodorian, Filipo Romito, Egizio Massini, Tito Gobbi ş. a. Distincţii: Meritul Cultural, cl. II. BIBLIOGRAFIE: BUZILĂ, SERAFIM. Saghin, Claudia // Buzilă, Serafim. Enciclopedia interpreţilor din Moldova. – Chişinău, 1999. – P. 383-384. ** Cântăreaţă română la Opera din Roma: [Claudia Saghin] // Rampa. – 1937. – 12 mart. ** Claudia Saghin la Opera Regală din Roma // Rampa. – 1937. – 1 febr. ** Concertul cântăreţei române Claudia Saghin // Rampa. – 1937. – 18 febr. SATCO, EMIL. [Saghin, Claudia] // Satco, Emil. Arta în Bucovina. Vol. 2. – Suceava, 1991. – P. 115, 151. ** SATCO, EMIL. Saghin, Claudia // Satco, Emil. Muzica în Bucovina: Ghid. – Suceava, 1981. – P. 127. Claudia SAGHIN 1906-1984 Cântăreaţă de operă (soprană) română, originară din Nordul Bucovinei. S-a născut la 6 apr. 1906, la Cernăuţi. Se stinge din viaţă la 22 apr. 1984, la Bucureşti. Studiază la Liceul clasic Aron Pumnul din Cernăuţi (1926) apoi urmează Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cernăuţi (1924-1926) şi Conservatorul din Bucureşti (1926-1928), cu Lucia Cosma şi Mihai Vulpescu (canto). Concomitent studiază şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. În 1930 îşi perfecţionează măiestria interpretativă la Milano, cu Tina Poli-Rondaccio, şi la Roma, cu Rosina Storido (canto). În anii 1928-1929, 1945-1957 este solistă la Opera Română din Bucureşti şi la Opera Mare din Roma (1936-1943). A întreprins numeroase turnee artistice la Sofia, Tirana, Viena, Berlin, Paris, Londra ş. a. Talentul ei s-a manifestat plenar în următoarele roluri: Mimi (Boema), Cio-Cio-San (Madame Butterfly) şi Floria Tosca (Tosca de G. Puccini), Contesa (Nunta lui Figaro de W. A. Mozart), Xenia (Boris Godunov de M. P. Musorgski), Alisa (Lucia di Lammermoor de G. Donizetti), Liza (Somnambula de V. Bellini) Nedda (Paiaţe de L. Leoncavallo), Suze (L’Amico Fritz de P. Mascagni), Veta (O noapte furtunoasă de P. Constantinescu), Michaela (Carmen de G. Bizet), Carolina (Căsătoria secretă de D. Cimarosa), Serpina (Slujnica stăpână de G. Pergolesi), Alice (Falstaf), Desdemona (Othello), Aida (omonimă), Violetta (Traviata de G. Verdi) etc. A colaborat fructuos cu: Giacomo Vaghi, Ebbi Stignani, Ettore Parmigiani, Toti dal Monte, Tullio Serafin, Benjamino Gigli, Margherita Carosic, Tito Schipa, Ionel Tudoran, Şerban Tassian, Nicolae Secăreanu, Alexandru Vârgolici, Arta Florescu, Jean Bobescu, Barbu Dumitres- Nicolae COSTIN 1936-1995 Istoric, profesor universitar, personalitate distinsă a vieţii politice din Basarabia, primul Primar General al municipiului Chişinău, după 1990. S-a născut la 7 apr. 1936, în comuna Pecişte, plasa Rezina, jud. Orhei. A decedat l6 febr. 1995, la Chişinău. După absolvirea şcolii primare din satul natal, urmează studiile la Şcoala Pedagogică din Orhei (19521956), Facultatea de istorie a Universităţii de Stat din Moldova (1960-1965). Şi-a obţinut doctoratul în specialitatea politologie, la Universitatea M. V. Lomonosov din Moscova (1970-1973). Activitatea profesională şi-a început-o în calitate de profesor la şcoala din comuna Pecişte (1958-1960). A fost conferenţiar universitar la catedra de politologie a Institutului Pedagogic A. Russo din Bălţi (1965-1974). Docent la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1990). Preşedinte al Consiliului orăşenesc Chişinău, iar apoi Primar General al municipiului Chişinău (1990-1994). Este copreşedinte al Fundaţiei Mihai Viteazul şi preşedinte al Societăţii Politologilor din Republica Moldova. Membru fondator şi preşedinte al Executivului Frontului Popular din Moldova, promotor al renaşterii naţionale, este printre primii stegari ai ideii naţionale. Deputat în primul Parlament ales democratic (1990-1994) al Republicii Moldova. Coautor al Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova (27 august 1991). Susţine problemele limbii române şi revenirii la grafia latină. 109 Întâiul pimar al Municipiului Chişinău a făcut multe reforme progresiste în viaţa capitalei Republicii Moldova. Mai întâi, aproape ca un Pygmalion modern, a înveşmântat oraşul în haina sa firească, i-a şters de pe chip umila amprentă a sclaviei şi ocupaţiei străine şi l-a învăţat să le spună la toate corect, cu numele lor adevărat. Astfel i-a amintit Chişinăului de originea sa, de istoria care-i aparţine, dar mai ales, l-a învăţat săşi pomenească înaintaşii – Decebal, Traian, Ştefan cel Mare, Milescu-Spătarul, Eminescu, Creangă, Mitropolitul Bănulescu-Bodoni... I-a indicat şi câteva drumuri, străzile Bucureşti, Calea Ieşilor..., pe care ar fi să ajungă mai repede Acasă, adică în Ţară. A împrospătat şi atmosfera provinciei noastre, alungând stafiile care au bântuit întreaga Europă. A fost mult prea greu să reîntorci ceea ce a fost schimbat decenii la rând. Acestui mic-mare oraş, care ne scoate în lume, Nicolae Costin i-a reîntors adevărata identitate şi chipul firesc. Destituit în mod ilegal din funcţia de primar al municipiului Chişinău de către coaliţia agraro-interfrontistă, revenită la putere în 1994, măcinat de o boală cumplită, a continuat să militeze, în calitatea sa de membru al Congresului Democrat Unit, pentru păstrarea unităţii şi consolidarea forţelor democratice, în scopul realizării idealurilor naţionale ale românilor moldoveni de la răsărit de Prut. El a ars de fiecare dată până în profunzimi: în aulele universitare, la mitingurile populare, în discuţiile cu cei bogaţi cu sufletul, adunaţi duminicile în jurul statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Este autorul a 35 de publicaţii ştiinţifice în domeniul sociologiei satului: Ridicarea rolului factorului uman şi problemele dezvoltării sociale ale satului moldovenesc (1987) ş.a. A fost un mare îndrăgostit de Neam, de Istorie şi Limbă. Personalitatea lui va rămâne echivalentă cu demnitatea şi generozitatea, cu voinţa şi evoluţia. Numele lui Nicolae Costin îl poartă o stradă din Iaşi. În febr. 2005, în incinta Primăriei mun. Chişinău a fost dezvelită o placă comemorativă Nicolae Costin, care completează galeria cu portrete ale primarilor remarcabili ai capitalei basarabene. COSTIN, NICOLAE. Nu ştiu cui îi convine aţâţarea spiritelor politice...: [Interviu cu Nicolae Costin, primarul Consiliului municipal Chişinău] // Consemnare: S. Drobot // Chişinău: Gaz. de seară. – 1990. – 18 aug. – P. 3. Spiritul de democraţie echivalează cu cel de libertate şi independenţă: [Interviu cu membrii Com. organizatoric pentru pregătirea şi desfăşurarea Marii Adunări Naţ.: A. Moşanu, N. Costin, I. Roşca, P. Soltan] / Consemnare: N. Marciuc // Sfatul Ţării. – 1991. – 27 aug. – P. 4. *** CALCEA, ANDREI. Costin, Nicolae // Calcea, Andrei. Personalităţi orheiene: Dicţ. encicl. – Chişinău, 2003. – P. 61. Costin, Nicolae // Personalităţi publice – politice: 19921994: Dicţ. – Bucureşti, 1994. – P. 2. GODEA, M. In memoriam [lui Nicolae Costin] // Mesagerul. – 1996. – 16 febr. – P. 13. GOREA-COSTIN, IULIANA. În căutarea adevărului: [Nicolae Costin, in memoriam] // Lit. şi arta. – 2005. – 7 apr. – P. 6. GOREA-COSTIN, IULIANA. Prezenţa mereu continuă: [In memoriam lui Nicolae Costin, profesor univ., deputat, primar al municipiului Chişinău] // Lit. şi arta. – 1998. – 19 febr. – P. 8. MIHAIL, DINU. La moartea lui Nicolae Costin // Mesagerul. – 1995. – 24 febr. – P. 4. MOVILĂ, BORIS. Costin, Nicolae // Chişinău: Encicl. – Chişinău, 1997. – P. 170. Nicolae Costin: [Doctor în şt. ist.: Necrolog] // Moldova suverană. – 1995. – 21 febr. – P. 1. Nicolae Costin: [Primar General al or. Chişinău]: Necrolog // Mesagerul. – 1995. – 24 febr. – P. 1. PARTOLE, CLAUDIA. Îndrăgostit de neam: [Nicolae Costin] // Lit. şi arta. – 1995. – 7 apr. – P. 6. M. Ş. Ana BANTOŞ 1951 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: * COSTIN, NICOLAE. Ridicarea rolului factorului uman şi problemele dezvoltării sociale ale satului moldovenesc. – Chişinău: Ştiinţa, 1987. – 22 p. *** COSTIN, NICOLAE. Apa trece – pietrele rămân: [Dialog cu preş. sov. or. Chişinău. Nicolae Costin] / Consemnare: I. Donici // Moldova suverană. – 1990. – 18 aug. – P. 3. COSTIN, NICOLAE. Dreptul suprem îl constituie interesele şi cauza poporului: [Interviu cu Nicolae Costin, primarul municipiului Chişinău] / Consemnare: N. Marciuc // Sfatul Ţării. – 1991. – 23 aug. – P. 4. COSTIN, NICOLAE. Frământările primarului capitalei: [Interviu cu Nicolae Costin] / Consemnare: N. Dubina // Moldova şi lumea. – 1992. – Nr. 8-9. – P. 5-6. COSTIN, NICOLAE. Idolul care m-a călăuzit a fost convingerea şi judecata proprie: [Interviu cu Nicolae Costin, primarul municipiului Chişinău] / Consemnare: Nicolae Roibu // Glasul Naţiunii. – 1991. – 4 ian. – P. 3. Critic literar, profesoară universitară. S-a născut la 7 apr. 1951, în s. Chirianca, r-nul Străşeni, în familia ţăranilor gospodari Anton Lisnic şi Efrosinia (n. Stoleru). Învaţă iniţial în şcoala din satul natal, studiile medii terminându-le în s. Zubreşti, din vecinătate (în 1968, cu menţiune). Licenţiată a Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Moldova (1973), specialitatea – limba şi literatura română. În anii 1992-1995 face stagiul de doctorat la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, sub îndrumarea acad. Constantin Ciopraga, susţinând teza de doctor cu subiectul Sacrul în literatura basarabeană contemporană (1998). Activitatea profesională o începe după absolvirea facultăţii, fiind angajată la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în aşa-numita pe atunci „secţie de literatură moldovenească contemporană”. Aici a muncit neîntrerupt, parcurgând treptele implicite pentru o carieră de cercetător ştiinţific, în prezent (din 2001) activând în calitate de cercetător ştiinţific coordonator, la Direcţia de cercetare Literatura română 110 contemporană, din cadrul Institutului de Literatură şi Folclor al AŞM. Se impune şi în alte activităţi: între anii 1997 şi 2001 este redactor-şef adjunct al revistei Limba Română, iar din 2001 - conferenţiar doctor la Catedra de literatură universală a Universităţii de Stat din Moldova. La USM predă, pentru studenţii Facultăţii de limbi şi literaturi străine şi cei ai Facultăţii de Litere, cursurile: Istoria literaturii universale în sec. XX şi Introducere în teoria literaturii. La aceleaşi facultăţi ale USM mai prezintă şi cursuri pentru studii postuniversitare (stagiul de masterat): Probleme actuale de teoria literaturii, Aspecte ale poeziei postmoderne. Debutul în critica literară şi l-a făcut în săptămânalul Cultura, cu o analiză privind starea poeziei tinere, la noi, la sfârşitul anilor ’70 ai sec. XX. A urmat publicarea altor analize, recenzii şi medalioane literare în presa de specialitate şi culturală (Limba şi literatura moldovenească, Literatura şi arta, Tinerimea Moldovei etc.), precum şi în culegeri tematice editate sub egida Institutului de limbă şi literatură al AŞM. Editorial, a debutat cu volumul Creaţie şi atitudine (1985), în care şi-a adunat articolele şi studiile scrise în acei ani. Continuă să fie prezentă cu articole şi analize critice în culegeri şi studii monografice colective: Dintre sute de catarge (câteva fascicule, anii ’80 ai sec. XX), Aspecte ale creaţiei lui Ion Druţă (1989), Cartea. Biblioteca. Cititorul (1997), Literatura română postbelică (1998) etc., precum şi în importante apariţii editoriale de referinţă: Enciclopedia sovietică moldovenească (vol. 1, 6), Literatura şi arta Moldovei (vol. 1, 1985; vol. 2, 1986) ş.a. A reţinut atenţia specialiştilor, literaţilor, tinerilor studioşi studiul monografic Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană (Bucureşti, 2000) care, după apariţie, a beneficiat de peste 10 recenzii şi prezentări, la Chişinău, Iaşi, Bucureşti, în alte oraşe din România. După cum remarcă prefaţatorul cărţii, acad. C. Ciopraga, autoarea consacră subiectului abordat în monografie „... pagini remarcabile, de reală fineţe (...), cu motivarea că sentimentul revigorat al sacrului a stimulat [în Basarabia contemporană] nu numai adâncirea creatorilor în propria lor identitate, dar şi în cea a comunităţii în mers”. Am zice că această remarca vizează, într-o măsură apreciabilă, însăşi abordarea, linia, viziunea de cronicar, analist şi critic literar ale Anei Bantoş, reflectate în majoritatea din cercetările sale: circa 140 de articole, studii, prefeţe, recenzii, medalioane, portrete literare şi, desigur, în trei volume de autor (ultimul, bun de tipar, în curs de apariţie: Reliefuri în mişcare, 2005). Dintre scrierile de ultimă oră ale Anei Bantoş menţionăm o serie de articole şi studii tipărite în presa de specialitate, literară şi culturală (Limba Română, Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, Literatura şi arta, Basarabia, Viaţa Basarabiei, Contrafort - Chişinău, Viaţa Românească - Bucureşti, Cronica, Convorbiri literare - Iaşi, Lumina - Novi Sad, Serbia-Muntenegru ş.a.), precum şi în volume colective: Actes du Colloque international „Ginta latina” et l’Europe d’aujourd’hui (Aix-en-Provence, Franţa, 2002), Basarabenii în lume (2002), Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării (Iaşi, 2002), Orientări artistice şi stilistice în literatura contemporană (vol. 1, 2, 2003), Femeia în labirintul istoriei (2003), Democraţia la feminin (2005) ş.a. Subiectele predilecte de investigare ale Anei Bantoş rămân a fi: dialectica sacrului şi profanului în literatura modernă (basarabeană, dar corelată cu literatura română în ansamblu); literatura din Basarabia între tradiţie şi postmodernism; regionalismul literar-artistic vs spiritualitatea naţională integrată şi societatea comunicării; spiritul culturii româneşti între Orient şi Occident; deschiderea literaturii române din R. Moldova spre valorile universale; literatura exilului românesc, retorica textuală; unele aspecte ale cercetării comparatiste. În centrul atenţiei sale de exeget s-a aflat creaţia unor remarcabili scriitori români din diferite epoci şi din diferite provincii istorice: D. Cantemir, M, Eminescu, L. Blaga, N. Labiş, A. E. Baconsky, L. Damian, Ion Vatamanu, V. Teleucă, Gr. Vieru, Gh. Vodă, A. Codru, P. Goma, I. Druţă, Vl. Beşleagă, N. Dabija, Ion Hadârcă, E. Galaicu-Păun ş.a., criticii literari M. Cimpoi, C. Ciopraga, Th. Codreanu, lingviştii E. Coşeriu, V. Rusu ş.a. A scris şi despre unii autori de cărţi pentru copii (Gr. Vieru, S. Vangheli, A. Scobioală), inclusiv câteva prefeţe la volume noi din col. Biblioteca pentru toţi copiii a ed. Prut Internaţional (C. Petrescu, Fram, ursul polar; I. Teodoreanu, Uliţa copilăriei; J. London, Colţ Alb – toate în 2003). A participat cu comunicări despre fenomenul literar basarabean la circa 20 conferinţe, congrese, colocvii, simpozioane naţionale şi internaţionale (Chişinău, Bălţi, Bucureşti, Iaşi, Vălenii de Munte, Suceava, Cernăuţi, Aixen-Provence – Franţa, Reno-Nevada, SUA etc.). Membru în Uniunea Scriitorilor din Moldova (din 1986) şi al Uniunii Scriitorilor din România (din 2000). Membru al Consiliului de conducere al USM (19962005), al Juriului pentru decernarea premiilor USM (din 1999); al Juriului Salonului de carte pentru copii şi tineret (1997-2005); al colegiului de redacţie al rev. Limba Română (de la fondarea ei, în 1990); al colegiului academic al revistei Philologia Jassyensia (din 2005). Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru vol. Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană (2001.) BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: * BANTOŞ, ANA. Creaţie şi atitudine: Articole de critică literară. – Chişinău: Lit. Artistică, 1985. – 172 p. BANTOŞ, ANA. Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană / Pref. de acad. C. Ciopraga. – Bucureşti: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2000. – 268 p. Rec.: Codreanu, Theodor. Sacrul în literatura basarabeană postbelică // Lit. şi arta. – 2003. – 27 noiemb. – P. 5. Rec.: Ioanid, Ştefan. [Recenzie] // Curierul românesc. – 2000. – Nr. 12. – P. 19. Rec.: Mănucă, Dan. Sacrul în lirica basarabeană // Convorbiri literare (Iaşi). – 2001. – Nr. 4. – P. 25. Rec.: Zbârciog, Vlad. Dinamica sacrului sau similitudinea vibraţiilor divine // Lit. şi arta. – 2001. – 12 apr. – P. 4. *** BANTOŞ, ANA. Aspecte ale cercetării comparatiste: perspective basarabene // Metaliteratura: An. Fac. de Filologie. Univ. Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Vol. 9. – 2004. – P. 9-13. 111 BANTOŞ, ANA.Aspecte ale poeziei basarabene postbelice // Basarabia. – 1993. – Nr. 5. – P. 83-88. BANTOŞ, ANA. Constantin Ciopraga şi Basarabia // Limba Română. – 2001. – Nr. 4-8. – P. 168-173. BANTOŞ, ANA. Destinul unei imagini sau nevoia de certitudine: [Ştefan cel Mare] // Limba Română. – 2004. – Nr. 4-6. – P. 9-12. BANTOŞ, ANA. Eminescu şi rostul basarabeanului de a fi // Limba Română. – 2000. – Nr. 1-2. – P. 12-13. BANTOŞ, ANA. Epifanic şi grotesc în poezia lui Em. Galaicu-Păun // (revista) România. Km 0 (Baia Mare). – 2001. – Nr. 1-2. – P. 111-114. BANTOŞ, ANA. Eugen Coşeriu, savantul şi omul // Contrafort. – 2003. – Nr. 11. – P. 8. BANTOŞ, ANA. Factorul cultură în scrierile lui Ion Vatamanu // Limba Română. – 1998. – Nr. 1-2. – P. 101-103. BANTOŞ, ANA. Gheorghe Vodă: între solitudine şi solidaritate // Limba Română. – 2004. – Nr. 12. – P. 111- 114. BANTOŞ, ANA. Grigore Vieru: între exil şi libertatea interioară // Limba Română. – 2005. – Nr. 1-3. – P. 43-48. BANTOŞ, ANA. Literatura basarabeană interbelică şi interioritatea ei // Viaţa Basarabiei. – 2002. – Nr. 2. – P. 159-160. BANTOŞ, ANA. Literatura exilului românesc: realitatea ca document // Conf. corpului didactico-şt. „Bilanţul activităţii şt. a USM în anii 2000-2002”. 30 sept. – 6 oct. 2003. Seria Şt. filologice. – Chişinău: CE al USM, 2003. – P. 223 - 224. BANTOŞ, ANA. Literatura română din Basarabia: deschidere spre universalitate (1): Victor Teleucă // Limba Română. – 2003. – Nr. 2-3. – P. 132-138. BANTOŞ, ANA. Literatura română din Basarabia: deschidere spre universalitate (2): O imagine a Chişinăului literar // Limba Română. – 2003. – Nr. 4-5. – P. 154-158. BANTOŞ, ANA. Liviu Damian, un poet al înstrăinării // Literatura şi arta. – 1995. – 9 mart. – P. 5. BANTOŞ,ANA. Ludic şi cognitiv în literatura pentru copii // Cartea. Biblioteca. Cititorul.Fasc. 6. / Bibl. Naţ. pentru copii „Ion Creangă”. – Chişinău, 1997. – P. 79-83. BANTOŞ,ANA. O poveste pentru copiii de astăzi: [Prefaţă] // Petrescu, Cezar. Fram, ursul polar. – Chişinău, 2003. - P. 5-7. BANTOŞ, ANA. Oralitatea discursului literar contemporan // Spaţiul lingvistic şi literar românesc din perspectiva integrării europene. – Iaşi, 2004. – P. 366-375. BANTOŞ, ANA. Poezia ca scut al limbii materne // Rev. de lingvistică şi teorie literară. – 1990. – Nr. 3-4. – P. BANTOŞ, ANA. Poezia postmodernă şi fenomenul globalizării // Limba Română. – 2002. – Nr. 4-6. – P.79-82; (culegerea) Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării. – Iaşi, 2002. – P.141-144; (vol.) Orientări artistice şi stilistice în literatura contemporană: În 2 vol. Vol. 1. – Chişinău, 2003. – P. 87-94. BANTOŞ, ANA. Real şi mitic în poezia lui Nicolae Dabija // Literatura română postbelică: Integrări, valorificări, reconsiderări /Alcăt. şi red.: M. Dolgan – Chişinău, 1998. – P. 533-543. BANTOŞ, ANA. Sacru şi profan în poezia lui Lucian Blaga // Limba Română. – 1998. - Nr. 2. – P. 17-22. BANTOŞ, ANA. Valeriu Rusu: [savantul lingvist şi profesorul, patriotul român basarabean stabilit în Franţa] // Basarabenii în lume. Vol. 1. – Chişinău, 2002. – P. 73-77. BANTOŞ, ANA. Vladimir Beşleagă: vocaţia suferinţei // Limba Română. – 2001. – Nr. 9-12. – P. 131-133. *** BANTOŞ, ANA. Dimitrie Cantemir: „Loca obscura” // Convegno internazionale di studi „La cultura rumena tra l’Occidente e l’Oriente: gli umanesimi greco-bizantino, latino e slavo”. Iaşi, 21-22 mai 2004. – P. 151- 155. – (În lb. ital.). BANTOŞ, ANA. Les coordonnees spiritueles de la latinité, entre l’Est et l’Ouest // Actes du Colloque international „Ginta latina” et l’Europe d’aujourd’hui. - Aix-en-Provence (Franţa). – 2002. – P. 137-140. – (În lb. fr.). BANTOŞ, ANA. Razgovor molodosti s detstvom: [aspecte ale literaturii pentru copii în R. Moldova] // Det. lit. – 1982. – Nr. 1. – P. 43-46. – (În lb. rusă). *** Ana Bantoş: [Fişă biografică; Felicitări din partea conducerii Uniunii Scriitorilor din Moldova] // Lit. şi arta. – 2001. – 19 apr. – P. 3. Bantoş, Ana // Femei din Moldova: Encicl. – Chişinău, 2000. – P. 35-36. CIMPOI, MIHAI. Ana Bantoş // Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău, 1997. – P. 276. CIOPRAGA, CONSTANTIN. O carte aşteptată: [Pref.] // Bantoş, Ana. Dinamica sacrului în poezia basarabeană contemporană. – Bucureşti, 2000. – P. 5-7. DANILENCO-CRĂCIUN, MARIANA. La poésie béssarabienne contemporaine et la quête de l’identité culturelle. – Paris: Ed. Connaissances et Savoirs, 2005. – (Referiri la studiile de critică literară ale Anei Bantoş). – P. 104, 107, 202, 206, 208, 209, 214, 215, 216, 232, 245, 247, 247, 254, 258, 267, 352, 353, 355, 358, 361, 363, 375, 389. DOLGAN, MIHAIL. Ana Bantoş // Dicţionarul scriitorilor români. Vol. 1. – Bucureşti, 2004. – P. 349. MOVILĂ, BORIS. Bantoş, Ana // Femei din Moldova: Encicl. – Chişinău, 2000. – P. 35-36. Vlad POHILĂ TAMERLAN 1336-1405 Numele europenizat al lui Timur Lenk (Timur cel Şchiop ori Omul de Fier Şchiop). Suveran tătaro-mongol (tiurk) (1388-1405), întemeietorul imperiului turco-mongol şi al dinastiei Timurizilor, conducător militar. S-a născut la 7 apr. 1336, la Kisch. Se stinge din viaţă la 19 iun. 1405, la Otrar (sau Otmer). Înmormântat la Samarkand (Uzbekistan). Moştenitor al unei familii tiurce musulmane care obţinuse, sub mongoli, conducerea Transohianei (Turkestanul Occidental). Mare emir în Maverannahr (din 1360), în 1363-1365 s-a eliberat de sub dominaţia hanului şi a făcut din Samarkand centrul puterii sale independente şi unul dintre cele mai strălucitoare oraşe ale acelor vremi. Proclamându-se descendent al lui Genghis Han, a plănuit refacerea Marelui Imperiu Mongol şi s-a lansat într-o cucerire barbară şi hotărâtă a lumii, îmbinând cu iscusinţă legea islamică (şariatul) şi regulile mongole de guvernare (yasa lui Genghis Han). După ce a cucerit regatele Kashgaria şi Horesm (1380) a supus, pe rând, Persia (de la care a luat regiunile nordice) şi Anatolia orientală (1381-1387), a pătruns în Rusia (1381, ajungând şi în Ucraina), a organizat campanii împotriva Hoardei de Aur (1389, 1391, 1394-1395), a pustiit nordul Indiei (1398-1399), distrugând oraşul Delhi, a 112 luptat împotriva Imperiului Otoman (1400-1402), înfrângând la Ankara (1402), pe Baiazid I. Tradiţia spune că ostaşii cavaleriei valahe, credincioasă lui Baiazid, a stârnit admiraţia lui Timur Lenk, de la care a rămas fraza celebră că trecea prin mongoli ca printr-un lan de mături. (După moartea lui Baiazid I, au urmat lupte între fiii acestuia pentru domnie, care au permis vecinilor, cel puţin pentru un timp, să scape de primejdia otomană). Şi-a apărat cu succes teritoriile cucerite în faţa sultanilor Siriei şi Egiptului (ocuparea şi distrugerea oraşelor Alep şi Damasc (1400), Bagdad (1401). A murit în cursul campaniei împotriva Chinei, pe care intenţiona să o cucerească. După moartea lui Tamerlan, imperiul creat de el se destramă. Dimitrie Cantemir a inventat o genealogie fantezistă, colportată mai târziu şi de fiul său Antioh, el însuşi literat şi ambasador al Rusiei la Londra şi Paris, precum că s-ar trage din Hanul (Can) Timur (Temir) Lenc, fapt ironizat de Voltaire într-o scrisoare: Aş fi bănuit mai degrabă că sunteţi din neamul lui Pericle decât al lui Tamerlan. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: ALEXANDRESCU-DERSCA, MARIE MATHILDE. La campagne de Timur en Anatolie (1402). – Bucureşti, 1942. – 180 p. NEAGOE, MANOLE. Atila, Ginghis-Han, Tamerlan. – Bucureşti: Gramar, 1999. – 208 p. *** BORODIN, SERGEJ P. Zvezdy nad Samarkandom: Roman: V 2-h kn. – Moskva: Sov. pisatel’, 1968. – 760 p. MUMINOV, IBRAGIM M. Rol’ i mesto Amira Timura v istorii Srednej Azii: V svete dannyh pis’mennyh istočnikov. – Taškent: Izd-vo Fan, 1968. – 45 p. Uloženie Timura. – Taškent: Izd-vo Fan, 1968. – 148 p. *** ALEXANDRESCU-DERSCA, MARIE MATHILDE. L’expedition de Timur Beg d’Aydin aux bouches du Danube (1337 au 1338) // Studia et Acta Orientala (Bucureşti). – 1959. – P. 3-23. PARAIRE, PHILIPPE. Tamerlan // Paraire, Philippe. Mari lideri ai istoriei mondiale. – Chişinău, 1999. – P. 111. Tamerlan // Enciclopedie de istorie universală. – Bucureşti, 2003. – P. 1210. Timur Lenk: Cuceritorul efemer al Asiei // Personalităţi care au schimbat istoria lumii: Din Antichitate până în Evul Mediu. – Bucureşti, 2003. – P. 285. Timur Lenk (Tamerlan) // Mic dicţionar enciclopedic. – Bucureşti, 1986. – P. 1242. *** SEGEN’, A. Tamerlan: Roman // Moskva. – 1996. – Nr. 3. – P. 3-65, Nr. 4. – P. 10-87. V. M. Nicolae ROMANENCO 1906-2000 Istoric literar. S-a născut la 8 apr. (26 mart. stil vechi) 1906, la EiskKrasnodar, Rusia. A decedat pe 29 iul. 2000, la Moscova. În 2001 reînhumat la Cimitirul Ortodox Central din Chişinău, în mormântul mecenatului Nicolae Alexandri. Studiile primare le-a primit la Chişinău. În 1922 a absolvit Liceul real din Comrat, iar în 1927 – Şcoala Politehnică din Timişoara. În anii 1928-1940 a lucrat inginer-electrician la diferite întreprinderi tehnice din oraşele Bucureşti şi Ploieşti. Din 1930 a participat la mişcarea antifascistă. A redactat publicaţii periodice ilegale în România, a tradus din clasicii marxism-leninismului. A fost instructor politic în Armata sovietică şi redactor al gazetelor Grai nou şi Înainte, editate în limba română. A scris şi a publicat în aceşti ani o serie de articole şi studii despre arta traducerii. O parte din ele au fost adunate în volumul Relaţiile ruso-române în trecut şi în prezent, tipărit în anul 1946 la Bucureşti. Din 1949 lucrează la Secţia de energetică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în cadrul căreia susţine teza de doctor în ştiinţe tehnice (1967). Din 1969 este consultant la Uniunea Scriitorilor din URSS cu problemele literaturii române din Moldova. Dintre multiplele preocupări, istoria literară l-a pasionat cel mai mult, deşi n-a avut studii filologice. Timp de aproape jumătate de secol s-a simţit legat sufleteşte de una din temele majore ale culturii româneşti: valorificarea bogatei moşteniri literare şi ştiinţifice a distinsei familii Hasdeu. Monografia sa B. P. Hasdeu. Viaţa şi opera, apărută la Chişinău în 1957, se numără printre primele studii din această serie. Au urmat ani de aprofundare a cercetărilor şi de propagare a moştenirii literare şi ştiinţifice a renumitului scriitor şi savant. A îngrijit de unul singur sau în colaborare cu alţi cercetători şi a prefaţat mai multe ediţii de opere alese şi de scrieri aparte ale lui B. P. Hasdeu în limbile română şi rusă, uneori el fiind şi traducătorul textelor. A alcătuit în ruseşte (în colab. cu Pavel Balmuş) o ediţie critică de Opere ale lui Alexandru Hasdeu (Hîjdeu) (1986). După plecarea sa din Chişinău, a rămas cel mai activ propagator al creaţiei lui B. P. Hasdeu în partea stângă a Prutului. Locuind la Moscova (din 1969), spre deosebire de cercetătorii chişinăuieni avea posibilitate să se deplaseze în România şi să consulte publicaţiile vechi şi fondurile de manuscrise, de arhivă. Aceasta i-au permis să studieze mai amănunţit decât alţi cercetători manuscrisele lui Alexandru şi ale lui B. P. Hasdeu. A reuşit să publice numai o parte din investigaţiile efectuate: Date noi cu privire la începuturile ştiinţifice ale lui B. P. Hasdeu, în cartea Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti (1979) şi Fondul de manuscrise ale lui Alexandru Hâjdău în Studii şi materiale despre Alexandru şi Boleslav Hasdeu (1984). Împreună cu Vera Panfil a semnat capitolul consacrat lui B. P. Hasdeu în Istoria literaturii moldoveneşti, apărută la Chişinău în 1958, iar ulterior a pregătit de unul singur capitolul respectiv din tratatul de Istoria literaturii, vol. II, editat la Chişinău în 1988, cu mult mai documentat şi 113 mai profund în ceea ce priveşte interpretarea moştenirii spirituale a marelui scriitor şi cărturar. Traduce şi publică în limba rusă o culegere de Pamflete de B. P. Hasdeu şi monumentala lui operă istoriografică Ion-Vodă cel Cumplit. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ : * BULANOV, I. Bazele electronicii / I. Bulanov, G. Glagolev. – Chişinău: Lumina, 1968. – 356 p. – [Trad. din lb. rusă: cap. 1-11 N. Torodii, cap. 12-22 N. Romanenco]. * HASDEU, BOGDAN PETRICEICU. Scrieri alese. Vol. 2: Scrieri istorice; Publicistică; Cugetări şi aforisme; Corespondenţă / Ed. îngrijită N. Romanenco, L. Ciobanu. – Chişinău: Lit. Artistică, 1988. – 422 p. * ROMANENCO, NICOLAE. Bogdan Petriceicu Hasdeu: Viaţa şi opera (1836-1907). – Chişinău: Ed. de Stat a Moldovei, 1957. – 194 p. * ROMANENCO, NICOLAE. Confruntări literare. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1973. – 174 p. * ROMANENCO, NICOLAE. Electrificarea satului colhoznic. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1961. – 121 p. * ROMANENCO, NICOLAE. Electrostratificarea butaşilor de viţă de vie altoiţi / N. Romanenco, I. Tihvinschi. – Chişinău: Ed. de partid a Comitetului Central al PC al Moldovei, 1966. – 21 p. * ROMANENCO, NICOLAE. Forţarea viţelor altoite prin încălzire electrică / N. Romanenco, I. Tihvinschi. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1968. – 87 p. SUCEVEANU, ARCADIE. George Meniuc sau Întoarcerea în Itaca: Eseuri, memorii, corespondenţă, poezii inedite / Arcadie Suceveanu, Nicolae Romanenco. – Chişinău: Cartier, 1999. – 221 p. *** * ROMANENCO, NICOLAE. Date cu privire la începuturile ştiinţifice ale lui B. P. Hasdeu // Pagini din istoria literaturii şi culturii moldoveneşti: St. şi materiale. – Chişinău, 1979. – P. 83-109. * ROMANENCO, NICOLAE. Fondul de manuscrise ale lui A. Hîjdeu // Studii şi materiale despre Alexandru şi Boleslav Hîjdeu. – Chişinău, 1984. – P. 159-171. *** CIMPOI, MIHAI. Nicolae Romanenco // Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău, 1997. – P. 274, 275. CIOCANU, VASILE. Nicolae Romanenco la a nouăzecea sa primăvară // Luceafărul. – 1996. – 22 mart. – P. 7. * Romanenco, Nicolae // Literatura şi arta Moldovei: Encicl.: În 2 vol. Vol. 2. – Chişinău, 1986. – P. 205. * ŞPAC, I. Nicolae Romanenco // Şpac, I. Scriitorii Moldovei sovietice: Indice bibliogr. – Chişinău, 1969. – P. 379. E. P. Vitalie BALTAG 1946-1992 Traducător. S-a născut la 10 apr. 1946, în familia ţăranilor Nicolae şi Nina Baltag, în s. Puhoi, Anenii Noi. A decedat prematur, după grele suferinţe provocate de o maladie incurabilă, pe 20 noiemb. 1992, la Chişinău. Împreună cu părinţii, a trecut cu traiul la Chişinău de mic copil, unde a făcut şcoala medie de cultură generală nr. 32 (în prezent – Liceul Iulia Hasdeu). Era un elev pasionat de literatură, cu un acut simţ al limbilor, în special al românei – ca limbă nativă, şi al rusei, pe care şi-o însuşise temeinic, atât graţie mediului rusofon în care îşi petrecuse copilăria şi adolescenţa, cât şi numeroaselor lecturi - şi acestea preponderent în rusă. În anii 1965-1969 face studii superioare la Moscova, la Institutul de literatură universală Maksim Gorki al Uniunii Scriitorilor din URSS, astfel având ocazia de a-şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul limbii, literaturii, culturii ruse. A fost dintre puţinii moldoveni care s-a familiarizat la nivel superior cu arta tălmăcirii, la facultatea de Teoria şi practica traducerii artistice, în cadrul acestei universităţi din capitala rusă. Concomitent, la Moscova, şi-a consolidat filonul filologic românesc, lecturând masiv din opera scriitorilor români clasici şi contemporani, precum şi traduceri româneşti din literatura universală. A pregătit o teză de licenţă care consta în transpunerea în rusă a nuvelei Ciuleandra de Liviu Rebreanu. Revenit la Chişinău, a prestat mai multe munci, inclusiv ca redactor-şef al buletinului Noutăţi editoriale al Comitetului de Stat pentru edituri, poligrafie şi comerţul cu cărţi (anii ’70-’80), redactor la editura Literatura Artistică, în secţia de traduceri (anii ’80). A scris numeroase recenzii şi prezentări ale tălmăcirilor ce apăreau la Chişinău în anii ’70 -’80, a tradus texte publicistice şi despre artă, versuri, povestiri, scrieri dramatice – publicate preponderent în rev. Kodry, în versiunile ruseşti ale publicaţiilor Orizontul, Steluţa, în culegeri şi antologii. Încă de la mijlocul anilor ’70, s-a impus ca un iscusit traducător de scrieri literar-artistice, din română în rusă. A transpus poezie şi proză de autori contemporani (N. Esinencu, I. Mânăscurtă, A. Scobioală, Gh. Urschi, N. Vieru ş.a.), vădind o predilecţie pentru traducerea literaturii destinate copiilor şi adolescenţilor (Gr. Vieru, S. Vangheli, An. Ciocanu, A. Scobioală ş.a.; sute de pagini pentru cărţi bilingve, destinate celor mici: Foişorul vesel = Veselyj teremok, 1983; Samye krasivye cvety: Moldavskie pisateli detâm, 1990 etc.). Era fascinat şi de clasicii literaturii române, traducând din Ion Creangă Poveşti şi Amintiri din copilărie (publicate prin reviste sau fragmentar la editură) şi îndeosebi de folclorul românesc. Un şir întreg din tălmăcirile sale – balade, legende, cântece bătrâneşti, romanţe etc. au fost incluse în volumele: Cucuşor cu pană sură = Serokrylaâ kukuška (1988), Samye krasivye cvety (1990) ş. a. O realizare deosebită a lui V. Baltag a fost transpunerea în rusă a baladei Mioriţa, versiunea sa fiind tipărită la Chişinău de mai multe ori, atât în publicaţii periodice, cât şi în ediţii aparte. În mediile literare, intelectuale din Chişinău se vorbea atunci de apariţia – prin versiunile lui V. Baltag – a unui fenomen în sfera tălmăcirilor din română în rusă, despre devenirea lui Vitalie Baltag drept “cap de şcoală naţională într-un domeniu confiscat de alţii”. Cu asemenea împliniri, Vitalie Baltag intra într-o zonă a unei acerbe concurenţe, unde primatul era deţinut de o grupare de alogeni trufaşi şi narciziaci, monopolişti avizi şi agresivi în ceea ce priveşte traducerile din română în rusă (chiar dacă unii cunoşteau destul de aproximativ limba noastră). Aceste perspective au fost printre motivele principale că excelentul traducător al Mioriţei şi al altor 114 capodopere ale folclorului şi literaturii culte româneşti să fie marginalizat, expus unor şicane şi atacuri defel ortodoxe: era evitat de editurile din Moscova, manuscrise cu traducerile sale făceau cale întoarsă la Chişinău, chiar dacă aveau avize pozitive; unor autori locali, li se „sugera” să-i accepte pe alţi traducători, chipurile, „mai talentaţi” (în realitate – mai expeditivi). Om cinstit şi modest din fire, V. Baltag nu a căutat să-şi impună prin orice mijloace harul de tălmăcitor şi dăruirea cu care muncea. Stilul boem de viaţă l-a făcut şi mai neajutorat în faţa perspectivelor de a deveni traducător de excepţie al unor capodopere literare româneşti. A acceptat de multe ori rolul ingrat de „salahor”, „traducător la negru”, făcând versiuni ad litteram, sau de „uz intern”, spre satisfacţia unor autori dornici să se vadă, cu orice preţ, „pe orbita literaturii unionale”. Chiar şi în Uniunea Scriitorilor din Moldova Vitalie Baltag a intrat după ani buni de grea trudă creatoare întru popularizarea în imperiul sovietic a literaturii naţionale: în 1987, fiind, ce-i drept, primit cu unanimitatea de voturi ale membrilor conducerii USM, cu aprecieri absolut favorabile date de Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Ion Vatamanu ş.a. *** Baltag, Vitalie, scriitor, traducător (10.04.1946, Puhoi, Anenii Noi – 20.11.1992, Chişinău) // Chişinău: Encicl. / Ed.: Iurie Colesnic. – Chişinău, 1997. – P. 58. CIMPOI, MIHAI. [Prefaţă] // Mioriţa / Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1983. – 55 p., il. – [Text paralel: în lb. română şi în lb. rusă. – Ref. la calitatea deosebită a trad. făcute de V. Baltag]. SCOBIOALĂ, AUREL. Vitalie Baltag, traducător (19461992) // Scobioală, Aurel. Sciitorii când erau copii. – Chişinău, 2004. – P. 151-152, foto. Vlad POHILĂ Alexandru NEGRU-VODĂ 1931 BIBLIOGRAFIE SELECTVĂ: CREANGĂ, ION. Za čeresnâmi: Otryvki iz povesti „Vospominaniâ detstva” / Ion Creangă; Prez. graf. de Emil Childescu; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1977. – 16 p.: il. color. * Cucuşor cu pană sură = Serokrylaâ kukuška: Cântece bătrâneşti / Alcăt.: Constantin Rusnac; Prez. graf. de Mihai Bacinschi; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1988. – 508 p. – Text paralel în lb. română şi în lb. rusă. ESINENCU, NICOLAE. Koleso: Rasskazy / Nicolae, Esinencu; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Moskva: Sov. pisatel’, 1975. – 159 p. ESINENCU, NICOLAE. Porog lûbvi: Rasskazy / Nicolae, Esinencu; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1978. – 159 p. Foişorul vesel = Veselyj teremok: [Culeg. de poezii pentru copii de autori din Moldova] / Alcăt.: Anatol Ciocanu; Prez. artistică de A. Smîşliaev; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1983. – 224 p. : il. col. – Text paralel în lb. română şi în lb. rusă. MÂNĂSCURTĂ, IOAN. Artefact: Roman fantastic pentru copii şi adolescenţi / Ioan Mânăscurtă; Prez. graf. de Iurie Zavadschi; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: [S. n.], 1990. – 190 p.; il. * Mioriţa / Text după Vasile Alecsandri; Pref. de Mihai Cimpoi; Prez. graf. de Gheorghe Vrabie; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag.– Chişinău: Lit. Artistică, 1983. – 55 p., il. – Text paralel: în lb. română şi în lb. rusă. Samye krasivye cvety: Stranicy narodnogo tvorčestva; Moldavskie pisateli detâm // Alcăt.: Spiridon Vangheli; Prez. graf. de Isai Cârmu; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1990. – 464 p.: il. SCOBIOALĂ, AUREL. Trudno rastut mužčiny: Povesti i rasskazy / Aurel Scobioală; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1983. – 193 p.: il. SCOBIOALĂ, AUREL. Udalec-Molodec iz staršej gruppy; Šivorot-Navyvorot ili Gop-alle! : Povesti / Aurel Scobioală; Trad. în lb. rusă de Vitalie Baltag. - Chişinău: Lit. Artistică, 1986. – 107 p. : il. col. Starinnye moldavskie pesni = Cântece bâtrâneşti din Moldova: [Culeg.] / Alcăt.: Iulia Ţibulschi; Prez. graf. de Isai Cârmu; Trad. din lb. rusă de Vitalie Baltag. – Chişinău: Lit. Artistică, 1982. – 100 p.; il. – Text paralel în lb. rusă şi în lb. română. Specialist în domeniul economiei (agriculturii). S-a născut la 13 apr. 1931, în s. Cot, Camenca. A absolvit Tehnicumul Agricol din Saharna (1949), Institutul Agricol M. V. Frunze din Chişinău (1954). S-a ocupat, în calitate de cercetător, de elaborarea unor lucrări ce stau la baza dezvoltării pe noi temelii a pomiculturii Moldovei. Ocupă postul de prim locţiitor al ministrului agriculturii (1963). Din 1965 exercită funcţia de ministru al agriculturii. Doctor în economie (1969). Este transferat la Academia Unională de Ştiinţe Agricole din Moscova. În perioada 1971-1979 efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul pomiculturii. A muncit la elaborarea tehnicii experimentale, la realizarea celor mai importante acţiuni: zonarea producţiei agricole, raionarea şi microraionarea pomiculturii. Cu participarea activă a lui Al. Negru-Vodă în republică a fost elaborat un sistem ştiinţific bine argumentat de organizare a gospodăriei agricole, care a fost analizat şi aprobat la Congresul doi al specialiştilor în agricultură din Moldova. Acordă atenţie repartizării raţionale şi specializării producţiei agricole, precum şi introducerii agriculturii intensive în gospodăriile republicii. Principiile şi bazele acestui sistem au fost expuse în circa 100 de articole şi lucrări ştiinţifice: Livezile Ungariei (1965), Sistemul de conducere a gospodăriei agricole în RSS Moldovenească, Livezile intensive de tip nou, Starea actuală şi perspectivele dezvoltării pomiculturii în RSS Moldovenească (1967), Vătămarea pomilor cauzată de geruri şi măsurile de tratare (1968), Pomicultura intensivă a Italiei, Integrarea ştiinţei şi a producţiei (1978) etc. A contribuit la desfăşurarea a numeroase cursuri şi consfătuiri cu pomicultorii. Membru corespondent al Academiei Unionale de Ştiinţe Agricole (1972), academician (1975). BIBLIOGRAFIE: * NEGRU-VODĂ, ALEXANDRU. Bilanţul şi perspectivele agriculturii Moldovei. – Chişinău: [S. n.], 1967. – 18 p. * NEGRU-VODĂ, ALEXANDRU. Concentrarea şi specializarea producţiei în agricultura Moldovei. – Chişinău: Ed. Comitetului central al Pc al Moldovei, 1969. – 106 p. * NEGRU-VODĂ, ALEXANDRU. Livezile din Ungaria. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1965. – 41 p. *** NEGRU-VODĂ, ALEXANDRU. Agrar-Industrie-Kooperation: Erfahrungen und Probleme in der Ud SSR. – Berlin: VEB Deutscher Landwirtschafts-Verl., 1977. – 192 p. 115 *** NIRCA, EUGEN. Negru-Vodă, Alexandru // Nirca, Eugen. Compatrioţi înfrăţiţi cu ştiinţa. – Chişinău, 2001. – P. 155-157. M. Ş. Samuel BECKETT 1906-1989 Dramaturg, romancier şi eseist irlandez de expresie franceză şi engleză. Laureat al Premiului Nobel (1969). S-a născut la 13 apr. 1906, la Foxrock (periferie sudică a or. Dublin), Irlanda, într-o familie de protestanţi. Se stinge din viaţă la 22 dec. 1989. Face studiile la Universitatea din Dublin (Trinity College, 1923-1927). Studiază franceza şi italiana. Îl întâlneşte şi se împrieteneşte cu James Joyce, despre care va scrie un eseu intitulat Dante… Bruno… Vico… Joyce (1929). În 1928 este numit lector de engleză la École Normale Supérieure din Paris. În 1930, se reîntoarce la Dublin ca lector de franceză, iar în 1931 publică un eseu asupra creaţiei lui Proust – Essai sur Proust, originală interpretare a romanului În căutărea timpului pierdut, şi un volum de poeme Whoroscope. În 1932 renunţă la funcţia universitară şi se stabileşte la Londra, unde publică nuvele (More pricks than kiks, 1934) şi poeme (Echo’s bancs and others Precipitates, 1935). Primul său roman Murphy, apărut la Londra, în 1938, este tradus în franceză abia în 1947. În 1938 se instalează definitiv în Franţa. Prima piesă de teatru Eleuthérie, scrisă în 1945, a rămas nepublicată. Din 1946 scrie în franceză. În 1951 apare cel de-al doilea roman al său Molloy, reeditat în 1963, urmat de nuvela L’Expulsé (Expulzatul), de dosarul lui Molloy şi de un studiu introductiv al lui Bernard Pingaud, Becket, precursorul. În 1953 vede lumina rampei prima sa piesă din teatrul absurdului En attendant Godot (Aşteptându-l pe Godot). Piesa este publicată în 1952 şi, ulterior, tradusă într-un mare număr de ţări. Astăzi, celebră în toată lumea, piesa este jucată cu succes şi la Chişinău. În 1953, la Londra sunt publicate romanele L’Innommable (Cel care nu poate fi numit) şi Watt (editat în franceză în 1969). În 1957 spectacolul Tous ceux qui tombent (Toţi cei ce cad), este prezentat la BBC, apoi în 1963, la Televiziunea franceză. Urmează apoi piesele Fin de partie (Sfârşit de partidă), a doua piesă absurdă a sa, şi Actes sans Paroles (Acte fără cuvinte). Între anii 1957 şi 1961, scrie din nou în engleză: All That Fall, Krapp’s Last Tape şi Embers. Din 1958 îşi traduce singur operele în franceză ori în engleză. În 1961, la Paris, apare piesa Comment c’est (Cum este), iar la Londra, Happy Days – versiunea engleză a piesei Oh, les beaux jours (1963). Au urmat volumele: Imagination morte imaginez-vouz (Imaginaţie moartă închipuiţi-vă), proză (1965), Comédie et Actes divers (Comedie şi acte diferite) (1966), Le Cylindre (Cilindrul), proză (1967), Le Dépeupleur (Depopulatorul) şi Mercur şi Camier (1970), Pour finir encore (Pentru a sfârşi din nou) (1976), Compagnie (Tovărăşie) (1980), Mal vu mal dit (Prost văzut, prost spus) (1988), Catastrophe et autres dramaticules (Catastrofă şi alte drămuliţe) (1982), Worstward Ho (1983) şi Stirrings Still (1989). Este cunoscut şi ca traducător din operele altora: Anthologie Negre – antologie de lirică franco-africană (anii ’30), precum şi o culegere de lirică mexicană, selectată de Octavio Paz. A scris şi poezii, unele sunt incorporate în romane, altele constituie părţi din piese, ori au fost incluse în volumul Mirlitonades (1978). BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: BECKETT, SAMUEL En attendant Godot: [Teatru]. – Paris: Les Éditions de Minuit, 2001. – 134 p. BECKETT, SAMUEL. Molloy: [Roman]. – Paris: Les Éditions de Minuit, 2001. – 293 p. BECKETT, SAMUEL. Molloy; Nuvele; Texte de nefiinţă; Cum e; Mercur şi Camier. – Bucureşti: Univers, 1990. – 495 p. BECKETT, SAMUEL. Prima iubire. – Bucureşti: Ed. Unu, [S. a.]. – 47 p. – (Col. Iniţieri). *** JACQUART, EMMANUEL C. Le Théâtre de derision: Beckett, Ionesco, Adamov. – Paris: Gallimard, 1974. – 314 p. LALANDE, BERNARD. “En attendant Godot” (1952): Samuel Beckett: Résumé; Personnages; Thémes. – Paris: Hatier, 1970. – 64 p. RICKS, CRISTOPHER. Beckett’s Dying Words The Clarendon Lectures 1990. – Oxford: University Press, 2001. – 218 p. THIBAULT, RÉMY. En attendant Godot: Fin de partie: Samuel Beckett. – Paris: Nathan, 1991. – 96 p. – (Balises; 35). *** BĂLU, A. Proza lui Samuel Beckett // Steaua. – 1993. – Nr. 3-4. – P. 60-61. Beckett – câteva întâlniri // România literară. – 1986. – Nr. 31. – P. 21. Beckett, S. “Molloy” // Contemporanul. – 1990. – Nr. 2. – P. 8. CALDER, JOHN. Poetul [S. Beckett] // Lettre internationale: Ed. rom. – 1993. – Nr. 7. – P. 66-67. CARPEN, NICOLAE. Samuel Beckett l-a găsit “dincolo” pe al său Godot ? // Ateneu. – 1990. – Nr. 1. – P. 14. BECKETT, SAMUEL. “Whoroscope” // Tribuna. – 1990. – Nr. 8. – P. 8. Beckett şi Irlanda // ARC: Litere; Arte & Meşteşuguri. – 1993. – Nr. 4. – P. 103-104. CIORAN, EMIL. Beckett: Câteva întâlniri // Cioran, Emil. Exerciţii de admiraţie. – Bucureşti, 1993. – P. 93-101. ESSLAN, M. Despre Beckett şi mistica solitudinii // Orizont. – 1992. – 2 iul. – P. 16. HRABAL, B. [Samuel Beckett] // ARC: Litere; Arte & Meşteşuguri. – 1992. – Nr. 2. – P. 48-54. SIMION, ALFRED. Fiecare moare viu: [S. Beckett] // Lettre internationale: Ed. rom. – 1993. – Nr. 7. – P. 60-66. SHAFRAN, D. Orfeu şi mitul tăcerii // Literatorul. – 1993. – 30 iul. – P. 15. *** HOROVITZ, ISRAEL.A Remembrance of Samuel Beckett // The Paris Review. – 1997. – Nr. 142. – Spring. – P. 189-193. KEMP, GARY. Autonomy and Privacy in Wittgenstein and Beckett // Philosophy and Literature. – 2003. – Vol. 27, Nr. 1. – P. 164-187. 116 PHELAM, PEGGY. Lessons in Blindness from Samuel Beckett // PMLA: Publications of the Modern Language Association of America. – 2004. – Nr. 5. – P. 1279-1288. ROSSET, BARNEY. An Encorunter: Samuel Beckett // The Paris Review. – 1995. – Nr. 137. – Winter. – P. 284-287. ROUDAUT, JEAN. Le desir d’être rien: Samuel Beckett // Magazine Littéraire. – 2001. – Nr. 400. – P. 48-51. V. M. * TWAIN, MARK. Povestiri şi pamflete / Trad. din lb. rusă de Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică. – 280 p., il. *** CUPCEA-JOSU, ARGENTINA. Cupcea, Ala // Chişinău: Encicl. – Chişinău, 1997. – P. 177. CUPCEA-JOSU, ARGENTINA. Cupcea, Ala // Roibu, Nicolae. Cei care au fost…. – Chişinău, 1999. – P. 147. GHERMAN, VICTOR. Cupcea, Ala // Femei din Moldova: Encicl. – Chişinău, 2000. – P. 87. Alexei NOVICOV Ala CUPCEA 1931-1989 1931 Scriitoare, ziaristă, traducătoare. Soţia actorului şi regizorului de teatru Valeriu Cupcea. S-a născut la 15 apr. 1931, la Bălţi. A decedat la 6 febr. 1989, la Chişinău. Îşi face studiile la Liceul de Fete Domniţa Ileana din Bălţi (1942-1944) şi la Universitatea de Stat din Chişinău (1953). Între anii 1959 şi 1982 desfăşoară o rodnică activitate ziaristică la Radioul Moldovenesc – mai întâi în calitate de redactor, iar din 1966 în funcţia de şef al secţiei Emisiuni literar-dramatice. Traduce piese radiofonice, piese de teatru, nuvele de L. Tolstoi, L. Andreev, K. Paustovski, M. Twain, A. Cehov, semnând şi versiunea românească a romanelor: Fraţii Erşov de V. Kocetov, În pofida morţii de V. Titov, O viaţă de Guy de Maupassant, Istoria unei urbe de M. SaltîkovŞcedrin, Halta vântoaicelor de C. Aitmatov etc. Este posesoarea unor distincţii guvernamentale acordate pentru merite deosebite în domeniul culturii. Lucrător emerit al culturii din RSSM (1977). Pictor. S-a născut la 15 apr. 1931 în s. Koşelevo, reg. Pskov. A absolvit Şcoala Republicană de Arte Plastice I. E. Repin din Chişinău (1962). În majoritatea lucrărilor sale (peisaje, naturi statice, portrete şi tablouri tematice), pictorul se adresează evenimentelor revoluţionare, militare, frumuseţei lumii înconjurătoare. Însă, orice subiecte ar atrage atenţia pictorului, el rămâne fidel motivelor satului, unde s-a născut şi şi-a petrecut copilăria. În acest sens, sunt reprezentative tablourile: Oamenii satului, De la lucru, Zile de lucru la fermă, Au zburat graurii, Amintirile mamei, Peisaj sătesc. Multe lucrări sunt consacrate marinarilor: Pe ţărmuri îndepărtate, Marinarii de la nord, După cart ş.a. Este autorul mai multor lucrări despre oamenii şi natura Moldovei: Drumurile Moldovei (1976), Sportivi de la ţară (1978), Clipe de răgaz (1979), Nuntă în Bugeac (1982). Pânze de A. Novicov au fost achiziţionate de muzee şi de particulari din Moscova, Irkutsk, Novosibirsk, Nikolaev ş.a. BIBLIOGRAFIE: * NOVICOV, ALEXEI. [Album / Alcăt.: T. Stăvilă]. – Chişinău: Timpul, 1984. – 23 p., 16 il. * Novicov, Alexei // Literatura şi arta Moldovei: Encicl.: În 2 vol. Vol. 2. – Chişinău, 1985. – P. 85-86. BIBLIOGRAFIE: * AITMATOV, CINGHIZ. Halta vântoaicelor: (O zi mai lungă decât veacul; Patimi): Romane / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică, 1990. – 670 p. * AITMATOV, CINGHIZ. Legenda mancurtului: Fragm. din romanul „Halta vântoaicelor” / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică, 1990. – 28 p., il. * AZIZ, NESIN. De-aş fi fost femeie / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică, 1982. – 301 p. * BOULLE, PIERRE. Planeta maimuţelor / Trad. de Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică, 1978. – 184 p., il * GLADKOV, FIODOR. Cimentul: Roman / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică, 1984. – 276 p. * GORKI, MAKSIM. Opere alese: În 6 vol. Vol. 6: Azilul de noapte; Egor Bulîciov şi alţii; Duşmanii; Filistinii / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea, …. – Chişinău: Lit. Artistică, 1982. – 310 p. * IAKOVENKO, VLADIMIR. Partizanele: Roman / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1984. – 352 p., il. *SALTÎKOV-ŞCEDRIN, MIHAIL. Istoria unei urbe: Roman-pamflet / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Lit. Artistică, 1985. – 516 p. * TITOV, VLADISLAV. În pofida morţii: Povestire. / Trad. din lb. rusă: Ala Cupcea. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1975. – 119 p. Magda ISANOS 1916-1944 Poetă română. S-a născut la 17 apr. 1916, la Iaşi. A decedat la 17 noiemb. 1944, la Bucureşti. Şi-a făcut studiile la: Şcoala Eparhială de fete din Chişinău (1932-1934); Facultatea de litere şi filosofie, urmând paralel cursurile Facultăţii de drept a Universităţii din Iaşi (1934-1938). În cele din urmă, renunţă la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul. 117 Volumul de debut Poezii (Iaşi, 1943). Postum, apar: Cântarea munţilor (1945), Ţara luminii (1946), în colaborare cu E. Camilar, Mama, Aşteptând anul unu, Poezii (Chişinău, 1989) etc. Vezi articolul din Calendarul bibliotecarului ’94. – Chişinău, 1994. – P. 154-156; Calendarul bibliotecarului: 1996. – Chişinău, 1996. – P. 53-54. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: ISANOS, MAGDA. Poezii = Poesies. – Bucureşti: Libra, 1996. – 309 p. ISANOS, MAGDA. When angels sing = Când îngerii cântă: Poems and prose = Poezii şi proză. – Iaşi: The Romanian Cultural Foundation, 1994. – 143 p. *** BURLACU, ALEXANDRU. Isanos, Magda // Burlacu, Alexandru. Literatura română din Basarabia: Anii ’20-’30. – Chişinău, 2002. – P. 74. CIMPOI, MIHAI. Isanos, Magda // Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău, 1997. – P. 132. GREKOV, IURI. Isanos, Magda // Grekov, Iuri. România în chipuri. – Chişinău, 2000. – P. 90. HOLBAN, EUGEN. Isanos, Magda // Holban, Eugen. Contribuţia Basarabiei la cultura românească: Toponimie şi identitate naţională. – Chişinău, 1997. – P. 88-89. Magda Isanos // Crizantema de la frontieră. – Bucureşti, 1996. – P. 247. Magda Isanos // Literatura română: Dicţ. cron. – Bucureşti, 1979. – P. 427. MAFTEI, IONEL. Isanos, Magda // Maftei, Ionel. Personalităţi ieşene. Vol. 1. – Iaşi, 1972. – P. 368. MOVILĂ, BORIS. Isanos, Magda // Chişinău: Encicl. – Chişinău, 1997. – P. 266. MOVILĂ, BORIS. Isanos, Magda // Femei din Moldova: Encicl. – Chişinău, 2000. – P. 146-147. ZAFIU, RODICA. Isanos, Magda // Dicţionarul scriitorilor români: D-L. – Bucureşti, 1998. – P. 643-644. Nicolae DENSUŞIANU 1846-1911 Istoric, filolog, literat, jurist, etnograf şi folclorist român. Născut la 18 apr. 1846, s. Densuş, jud. Hunedoara. Decedat la 25 mart. 1911, Bucureşti. Provine dintr-o familie nobiliară cu atributul de Haţeg. Frate cu Aron Densuşianu. Clasele primare le urmează la Haţeg; gimnaziul la Blaj (1865); studii superioare la Academia de Drept din Sibiu (1865-1869). Notar suprem la Făgăraş (1870). Trece cu succes examenul de stat pentru avocatură (1870) şi lucrează ca practicant în cancelaria lui Aron (frate-său) timp de doi ani, când primeşte cenzura de avocat la Tabla regia din Tg. Mureş (1872). Deschide cancelaria de avocatură la Braşov (1873), unde rămâne patru ani, după care se retrage. Se stabileşte (1877) la Bucureşti, obţine actele de emigrare din Ungaria (1878) şi devine cetăţean român. Îşi echivalează titlul cu licenţa în drept şi se înscrie la Baroul de Ilfov. Primeşte o misiune ştiinţifică de la Societatea Academică, care îl trimite în Ungaria şi Transilvania, unde rămâne până la şfârşitul anului 1879. În 1878 este ales membru al Societăţii Concordia Română. Întors în ţară (1880), este ales membru corespondent al Academiei Române. Din 1880 primeşte postul de bibliotecar-arhivar al Academiei unde se află trei ani, apoi este numit (1883) translator la Statul Major al Armatei. Aici funcţionează cu titlul de bibliotecar şi cu rang de şef de birou, până la şfârşitul vieţii. A colaborat la Analele Academiei Române, Familia, Jahresberichte des Geschtswissenschaft, Orientul latin, Revista critică-literară, Transilvania etc. Opera sa se compune din mai multe domenii de exprimare. Mai întâi se manifestă ca literat. Aflat în Transilvania, debutează, la 20 de ani, cu versuri în revista Familia (Zâna mea, Melancolie, O noapte în munţi, Floarea soarelui, Lăutarul, Pre un album). O preocupare constantă o are pentru istorie, care se simte chiar şi în lirica sa (poezia Lăutarul, nuvela Simonida etc). După trecerea în România se dedică exclusiv ştiinţei istorice. Una din preocupările de seamă ale sale este de a recompune istoria macedo-română. Împreună cu Frédéric Damé, publică Les Roumains du Sud: Macédonie, Thessalie, Epire, Thrace, Albanie avec une carte ethnographique (1877), în care susţine cu argumente, că macedo-românii sunt acelaşi mare trunchi cu românii. În urma misiunii istorice în Transilvania şi Ungaria, cercetând un mare număr de documente şi lucrări privitoare la istoria românilor în sec. XVII-XVIII şi descoperind Manifestul de unire cu Biserica Romei, operele istorice ale lui Gh. Şincai ş.a., publică una din lucrările sale principale Istoria revoluţiei lui Horia în Transilvania şi Ungaria 1784-1785, scrisă pe baza documentelor oficiale (1884, premiată în anul următor de Academia Română). În 1887 şi-a continuat investigaţiile în arhivele străine (Croaţia, Istria, Italia ş.a.). Documentele adunate, referitoare la perioada între 1199 şi 1575, le-a publicat în şase volume din Colecţia Hurmuzaki (1887-1897) şi în volumul Monumente pentru istoria Ţerei Făgăraşului (1885). O altă capodoperă a sa, Dacia preistorică (publicată postum, 1913), prezintă o filă din trecutul străbunilor, bazată pe o profundă documentare. Tot în domeniul istoriei a realizat un dicţionar istoric de personalităţi din trecutul istoric românesc: Domnii glorioşi şi căpitanii celebri ai Ţărilor Române, de la Basarab şi Bogdan, la regele Carol I al României. S-a interesat nu numai de istoria neamului românesc, dar şi de problemele limbii române, în primul rând de cea a unificării şi stabilirii ortografiei. În acest domeniu a scris lucrarea Sistema ortografică a limbii române. S-a preocupat şi de folclor. În 1892, proiectând o mare colecţie de folclor pentru întreg spaţiul românesc, 118 a întocmit un Chestionariu despre tradiţiunile şi antichităţile ţerilor locuite de români (1893-1895), la care a primit peste o mie de răspunsuri din peste 930 de localiţăţi, valorificate abia în 1975-1976, în două lucrări: Vechi cântece şi tradiţii populare româneşti. Texte poetice din răspunsurile la Chestionarul istoric 1893-1897 şi Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsuri la chestionarele lui Nicolae Densuşianu. Tot de folclorul românesc ţin studiile: Scurtări mitologice la români (1868), Elemente istorice în poezia poporală (1871), Proverbele române ca material pentru instituţiunile dreptului roman în Dacia (1874) etc. Alte lucrări: Cercetări istorice în Arhivele şi bibliotecile Ungariei şi Transilvaniei (1880); Note critice asupra scrierii lui A. D. Xenopol, Teoria lui Rösler (1885); Documente privitoare la Istoria Românilor (1882-1897). Independenţa bisericească a mitropoliei române de Alba-Iulia (1883); Originea istorică a cavaleriei române. Călăraşi şi roşiori (1901); Tabula Traiana şi cele două sisteme ale drumului strategic roman din Clisura Dunării (1903); Aniversarea de patru secule de la moartea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (2 iul. 1504) (1904) etc. POPESCU, M. Nicolae Densuşianu – bibliotecarul Ministerului de război: (1884-1911) // Biblioteca. – 1995. – Nr. 6-8. – P. 216-217. RUSU, DORINA N. Densuşianu, Nicolae // Rusu, Dorina N. Membrii Academiei Române: 1866-1999: Dicţ. – Bucureşti, 1999. – P. 162-163. ŞTEFĂNESCU, ŞTEFAN. Densuşianu, Nicolae // Enciclopedia istoriografiei româneşti. – Bucureşti, 1978. – P. 123. ** TEODOR, POMPILIU. Nicolae Densuşianu-istoric al răscoalei lui Horia // Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”. Historia (Cluj-Napoca). – 1984. – P. 19-35. VOLOVICI, LEON. Densuşianu, Nicolae // Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900. – Bucureşti, 1979. – P. 274-275. V. G. REGINA ELISABETA a II-a 1926 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: DENSUŞIANU, NICOLAE. Dacia preistorică / Text stabilit, st. introd., note: M. Neagoe. – Bucureşti: Meridiane, 1986. – 735 p., il. DENSUŞIANU, NICOLAE. Vechi cântece şi tradiţii populare româneşti: Texte poetice din răspunsurile la „Chestionarul istoric” (1893-1897) / Text ales şi stabilit, note, variante, glosar: I. Oprişan. – Bucureşti: Minerva, 1975. – 370 p. ** DENSUŞIANU, NICOLAE. Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Răspunsurile la Chestionarele lui Nicolae Densuşianu. – Bucureşti: Minerva, 1976. – 392 p. *** Densuşenii: 150 de ani de la naşterea istoricului Nicolae Densuşianu: (1846-1911). – Deva: [S. n.], 1996. – 186 p. ** ISTTRATI, C. I. Nicolae Densuşianu: Viaţa şi opera sa. – Bucureşti: [S. n.], 1912. – 100 p. ** LAPEDATU, ALEXANDRU. Activitatea istorică a lui Nicolae Densuşianu. – Bucureşti, 1912. – 63 p. ** MÂNDRUŢ, STELIAN. Contribuţii epistolare la biografia istoricului Nicolae Densuşianu: 1879-1897. – Deva: [S. n.], 1984-1985. *** DATCU, IORDAN. Densuşianu, Nicolae // Datcu, Iordan. Dicţionarul folcloriştilor: Folclor literar românesc / Iordan Datcu, S. C. Stroiescu. – Bucureşti, 1979. – P. 170-171. Densuşianu, Nicolae // Dicţionar enciclopedic român. Vol. 2: D-J. – Bucureşti, 1964. – P. 59. Densuşianu, Nicolae // Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului. Vol. 1: A-B. – Bucureşti, 1999. – P. 367-369. LAZĂR, I. Din corespondenţa lui Nicolae Densuşianu privind difuzarea chestionarului istoric şi strângerea datelor pentru “Dacia preistorică” // Sargetia. – [S. a.]. – Vol. 25. – P. 202-217. ** OPRIŞAN, I. Nicolae Densuşianu. Iconografia istoriei militare // Manuscriptum. – 1980. – Nr. 2. – P. 76-81. ** OPRIŞAN, I. Nicolae Densuşianu. Izvoarele istoriei militare // Manuscriptum. – 1980. – Nr. 1. – P. 60-66. ** OPRIŞAN, I. Nicolae Densuşianu. Începuturile artei militare la Carpaţi şi Dunărea de Jos (VI) // Manuscriptum. – 1980. – Nr. 3. – P. 74-79. Numele deplin: Elisabeth Alexandra Mary, Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, din familia Hannover-Windsor-Mountbatten. S-a născut la 21 apr. 1926, la Londra. Fiica regelui George VI. Vară cu regele Mihai I al României. Este nepoata, după frate, a lui Edward al VIII-lea, care a abdicat în 1936 (pentru a se căsători cu o americancă divorţată). La încoronarea tatălui ei, devine moştenitoarea dinastiei Windsor. A copilărit în legendarul castel Windsor de lângă Londra, fiind pregătită pentru asumarea viitoarei cariere. În 1947 se căsătoreşte cu Philip Mountbatten, ofiţer maritim englez, ce face parte din dinastia regală greacă, acordându-i-se titlul de duce de Edinburgh. După moartea lui George VI (1952), îi urmează la tron, însuşindu-şi deviza Never complain, never explain (Nu te plânge niciodată, nu te explica niciodată). Încoronarea are loc la 2 iun. 1953, la Westminster. Ca şi predecesorii ei, regina nu are puteri politice reale. Sarcinile monarhului sunt de natură reprezentativă, ceremonială şi integrativă. Îşi reprezintă ţara în interiorul şi exteriorul Marii Britanii şi este liderul Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca, de exemplu, actul anual de deschidere a Parlamentului, cu care ocazie citeşte declaraţia de guvernare a primului ministru, confirmându-i astfel legitimitate. Regina aprobă politica prim-ministrului, reprezentant al majorităţii în Camera Comunelor şi care îi redactează, şi îi supune atenţiei, anual, Discursul Tronului. Între anii 1979 şi 1981, postul de prim ministru l-a ocupat Margareth Thatcher, supranumită Doamna de Fier, îi urmează John Major şi Tony Blair. Deşi pusă la curent cu toate deciziile importante, regina este, înainte de toate, depozitara unei incontestabile autorităţi morale, fiindcă ea întruchipează continuitatea 119 statului şi unitatea poporului britanic. Fost imperiu colonial (peste 40 de colonii, districte, comitate care, încă la începutul anilor ’80, majoritatea devin state independente), regina rămâne în continuare conducătorul formal al Commonwealth-ului (Asociaţia statelor care au făcut parte din Imperiul Britanic). Considerată cea mai bogată femeie din lume, Elisabeta a II-a este protectoare a multor organizaţii de binefacere. În 1993, pentru prima dată în istoria dinastiei regale, regina a acceptat să se supună legii de plată a impozitului pe venit. Regina are patru copii. Primul fiu, Charles, prinţul de Wales, născut în 1948, este moştenitorul Coroanei britanice. Ziua aniversară a reginei este numită, de asemenea, şi Flag Day (Ziua Drapelului). Elisabeth II // The Oxford Companion to British History. – Oxford; New York, 1997. – P. 343-345. ROCHE, MARC. Elisabeth II chef de la “firme royale” // Le Point. – 1992. – Nr. 1011. – P. 77-81. *** ** Regina Elisabeta II: Film documentar. ** Tinereţea Reginei Elisabeta a II: Documentar TV. ** Elisabeta a II-a: Datorie şi sacrificii: Documentar TV. ** Familia regală britanică: Regina Elisabeta II: Documentar TV. V. M. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: BLUNDELL, NIGEL Prăbuşirea Casei de Windsor / Nigel Blundell, Susan Blakhall. – Bucureşti: CARTIMEX, 1995. – 398 p. ** BRADFORD, SARAH. [Majestatea Sa, regina Elisabeta II]. – Londra: Ed. Heinemann, 1996. – [600 p.]. Rec.: Galambros, Eva. „Tronul costă scump”: O carte despre viaţa reginei Elisabeta a-II-a a Marii Britanii // Curierul Naţional. – 1996. – 6 apr. – P. 10. *** 40 de ani de la încoronarea Reginei Elisabeta II a Angliei // Libertatea. – 1993. – 3-4 iun. – P. 7. Cuplul regal Elisabeta şi Philip: O căsătorie ieşită din comun // Momentul. – 1997. – 22 noiemb. – P. 2. Elisabeta a II-a // Personalităţi care au schimbat istoria lumii: De la primul război mondial până în prezent. – Bucureşti, 2004. – P. 186-187. Elisabeta II // Viva. – 2000. – Nr. 40. – P. 26. Mariaj în stil englezesc // Viva. – 2001. – 15-28 mart. – P. 30-32. Regina Elisabeta a II-a a Angliei va deschide Jocurile Commonwealth-ului din 2006 [Melbourne, Australia]: Jocurile Asociaţiei fostelor posesiuni ale Imperiului Britanic // http: //stiri.rol.ro/stiri2005/05/18293htm. Regina Elisabeta a II-a anunţă înăsprirea măsurilor de securitate naţională // Adevărul. – 2004. – 25 noiemb. Regina Elisabeta a II-a caută un nou gestionar al averii sale [estimată la 1,15 miliarde lire sterline] // Adevărul. – 2001. – 27 noiemb. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a împlinit 70 de ani // Meridian. – 1996. – 22 apr. – P. 4. ROCKHOFF, DANI. “All You Need is Love“ la Jubileul de Aur al Reginei // AGERO: Rev. internet de cultură în limba română a Asociaţiei germano-române din Stuttgart. – [1997]. SPĂTARU, M. Elisabeta a II-a sau 40 de ani de domnie // Magazin. – 1991. – Nr. 7. – P. 8. Suverana britanică anunţă puteri sporite pentru lupta împotriva terorismului // Cronica Română. – 2004. – 24 noiemb. THEODORESEN, L. Regina Elisabeta: (Animalele îndrăgite de regină) // Lumea animalelor. – 1994. – Nr. 3. – P. 8. *** Elizaveta II // Vse monarhi mira. – Moskva, 2001. – P. 129-130. *** BEATTIE, A. J. Elisabeth II // The Encyclopedia Americana. Vol. 6. – Danbury, 1993. – P. 246-247. Elisabeth II // Collier’s Encyclopedia. Volume 9. – New York, 1973. – P. 99-101. Elisabeth II // The New Encyclopædia Britannica. Volume 4. – Chicago, 1993. – P. 454-455. Madame de STAËL 1766-1817 Eseistă şi romancieră franceză de origine elveţiană. Numele deplin: Anne Louise Germaine Necker, baroană de Staël-Holstein, cunoscută în literatura universală sub numele Madame de Staël. S-a născut la 22 apr. 1766, la Paris, în familia bancherului J. Necker, viitor ministru de finanţe al lui Ludovic XVI. Se stinge din viaţă la 14 iul. 1817, la Paris. În copilărie, în salonul mamei sale, îi cunoaşte pe Diderot, d’Alembert, Buffon, du Deffand etc. În 1778, îl vizitează pe Voltaire. Căsătorită cu baronul de Staël-Holstein, ambasador al Suediei la Paris, îşi deschide propriul salon, care este frecventat de personalităţi celebre: La Fayette, Condorcet, contele de Marbonne, Talleyrand ş.a., devenind unul dintre cele mai frecventate cenacluri literare şi politice ale vremii. În timpul Revoluţiei Franceze aici se adună adepţi ai politicii republicane moderate care proiectează noua Constituţie a ţării după model englez. În 1788 publică prima lucrare care o va face cunoscută în lumea literară franceză – eseul critic Lettres sur les écrits de Jean-Jacques Rousseau (Despre scrierile lui J.-J. Russo). Publică două piese în versuri, Jane Grey şi Sophie ou Les Sentiments secrets (1790). Între 1792 şi 1795, domiciliază alternativ în Elveţia, la Coppert, şi în Anglia, protejându-şi prietenii emigranţi. Revenind la Paris (1795), publică în ziare o profesiune de credinţă republicană. Publică broşura Reflexion sur la paix interieure, nedifuzată din cauza evenimentelor politice. Scrie nuvelele Mirza, Adelaïde et Théodore, Histoire de Pauline, precedate de Essai sur les fictions, pe care Goethe îl va traduce, în 1786, pentru revista Die Horen, condusă de Schiller. În oct. 1795, este acuzată de complot şi exilată din Paris. În 1796, îl întâlneşte pentru prima dată pe Napoleon Bonaparte, atunci general, devenit celebru în urma victoriilor repurtate în campania din Italia. După 1798, din cauza ideilor sale liberal-republicane, va intra cu Napoleon într-un conflict, care nu se va aplana niciodată şi a cărui consecinţă va fi exilul, întâi de la Paris, apoi din Franţa (1803, 1806, 1810). 120 Face numeroase călătorii, în Germania (1803-1804 şi 1807-1808), în Italia (1804-1805 şi 1812-1813), în Austria, Rusia, Suedia, Anglia, devenind una dintre cele mai cunoscute personalităţi din Europa, prietenă cu monarhii, filozofii, scriitorii cei mai de seamă ai timpului, apreciată pentru conversaţia ei spirituală. În 1796, publică De l’influence des passions sur le bonheur des individus et des nations (Despre influenţa pasiunilor asupra fericirii indivizilor şi a naţiunilor). În 1800 publică prima ei lucrare de anvergură De la littérature considérée dans ses rapports avec les institutions sociales (Despre literatură considerată în raporturile ei cu instituţiile sociale), studiu comparativ şi tipologic al literaturilor europene, în care fixează elementele teoretice pentru o doctrină novatoare, preluate ulterior de estetica romantică. Au urmat romanele Delphine (1802) şi Corrine ou l’Italie (Corine sau Italia) (1807), ultimul bucurându-se de un succes imediat. În 1810, cartea sa în trei volume De l’Allemagne (Despre Germania), ce va contribui la formarea unui spirit romantic în Franţa, iniţial interzisă de cenzura imperială, va fi publicată mai întâi în Anglia, în 1815, fiind elogiată de Goethe. Revenită definitiv în Franţa (1815), îşi redeschide salonul şi redactează două lucrări (rămase neîncheiate), publicate postum: Considerations sur la Revolution Française (1818) şi Dix années d’exil (1821). SLĂVESCU, MICAELA. Staël-Holstein // Dicţionar al literaturii franceze. – Bucureşti, 1972. – P. 470-471. V. M. Gheorghe CODREANU 1856-1911 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: ** STAËL, DOAMNA DE. Scrieri alese. – Bucureşti: ESPLA, 1967. STAËL, DOAMNA DE. Zece ani de exil: Memorii şi note de călătorie / Trad., tabel cron. de Lidia Simion; Pref. de Irina Mavrodin. – Bucureşti: Minerva, 1993. – 268 p. – (Bibl. pentru toţi). *** ** STAËL, MADAME DE. Oeuvres complétes. – Paris: Firmin Didot Frères, 1836. ** STAËL, MADAME DE. De l’Allemagne. – Paris: Hachette, 1938-1959. ** STAËL, MADAME DE. De la littérature considérée dans ses rapports avec les institutions sociales. – Geneve; Paris, 1956. *** ** HENNING, IAN ALLEN. L’Allemagne de Madame de Staël et la polémique romantique. – Paris: Champion, 1929. LUPÉ, ROBERT DE. Les idées littéraires de Madame de Staël et l’héritage des lumières: (1775-1800): Thèse de doctorat. – Paris, 1969. ** PANGE, COMTESSE JEAN DE. A.-G. Schlegel et Madame de Staël. – Paris, 1938. ** PANGE, COMTESSE JEAN DE. Madame de Staël et la découverte de l’Allemagne. – Paris: Malfrère, 1929. VAN TIEGHEM, PHILIPPE. Les Grandes Doctrines littéraires en France. – Paris, 1965. *** Doamna de Staël // Literatura franceză: Dicţ. istoric critic. – Bucureşti, 1982. – P. 129-130. DRIMBA, OVIDIU. Teoria romantismului – Dna de Staël // Drimba, Ovidiu. Istoria literaturii universale. Vol. 2. – Bucureşti, 1997. – P. 175-177. MAVRODIN, IRINA. Staël, Madame de // Scriitori francezi. – Bucureşti, 1978. – P. 298-302. POPA, N. I. 200 de ani de la naşterea Doamnei de Staël // An. Acad. Române. Ser. 4. Vol. 16. – Bucureşti, 1967. – P. 551-567. Publicist şi învăţător. S-a născut la 23 apr. 1856, la Buiucani, Chişinău. A decedat în 1911, la Chişinău. După absolvirea şcolii primare, termină Şcoala Normală din Bairamcea. A fost învăţător în judeţul Chişinău, iar ultimii ani în suburbia Buiucani a Chişinăului. Debutează în literatura didactică cu un Abecedar rusesc pentru moldoveni (1897) în ruseşte, care a fost admis de către autorităţile şcolare în şcolile unde elevii erau moldoveni. Au urmat: Dicţionar în scurt pentru convorbiri rusomoldoveneşti (1899), tipărit cu litere ruseşti într-o română pură; ed. II, 1904; ed. III, 1912 (are şi titlul respectiv: Russesc-moldovenesc şi moldovenesc-russesc cuvântelnic); Abecedar nou pentru a învăţa carte pe moldoveni şi pe ruşi la un loc (1904), în ruseşte; Proverbe (zicători) moldoveneşti cu tălmăcire pe limba rusească (1906); Pilde şi anecdoturi, tălmăcite pe limba moldovenească (1906). BIBLIOGRAFIE: CIMPOI, MIHAI. Codreanu, Gheorghe // Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău, 1997. – P. 23-24. CIOBANU, ŞTEFAN. Codreanu, Gheorghe // Ciobanu, Ştefan. Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă. – Chişinău, 1992. – P. 109-110. Codreanu, Gheorghe // Chişinău: Encicl. – Chişinău, 1997. – P. 156. PREDESCU, LUCIAN. Codreanu, Gheorghe // Predescu, Lucian. Enciclopedia “Cugetarea”. Vol. 1. – Bucureşti, 1940. – P. 206. Miguel de CERVANTES SAAVEDRA 1547-1616 Prozator şi dramaturg spaniol. Unul dintre cei mai însemnaţi scriitori ai literaturii realiste universale. S-a născut la 9 oct. 1547, în oraşul spaniol Alcala de Henares. S-a stins din viaţă la 23 apr. 1616, la Madrid. 121 Studii umaniste în mai multe oraşe ale Spaniei, între care Madrid, unde tatăl său peregrina ca medic. A dus, în tinereţe, o viaţă aventuroasă, între câmpul de luptă (îşi pierde un braţ în bătălia de la Lepanto) şi închisori (în captivitate la piraţi, în puşcăria pentru datornici). A debutat cu versuri, mai scriind după aceea piese de teatru (îndeosebi comedii) şi un roman pastoral, Galateea (1585). Îşi încearcă talentul în genul dramatic, cu tragedii (mai însemnată La Numancia, 1583, publ. 1784), Nuvele exemplare (1613), cu accente satirice sau cu elemente de fantastic. A denunţat viciile societăţii spaniole din epoca sa, epocă de acumulare primitivă a capitalului, când invazia aurului adus din coloniile spaniole a atras după sine consecinţe dezastruoase pentru majoritatea populaţiei. Capodopera sa, romanul Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (2 vol., 1605-1615), îi aduce faima mondială, constituind un veritabil eveniment literar. Sub pretextul parodierii romanelor cavalereşti la modă, scriitorul evocă de pe poziţiile ideilor progresiste ale Renaşterii diverse aspecte ale realităţii burgheze pe cale de afirmare. Chipul lui Don Quijote, cu idealismul său exaltat, de un sublim mereu pândit de ridicol, şi cel al scutierului său, Sancho Panza, ţăran deştept, înzestrat cu bunul-simţ al omului de rând, au devenit nemuritoare. Istorisind peripeţiile eroului său, stăpânit de idealuri generoase, dar iluzorii, autorul îl plasează în diverse situaţii comice, absurde. Umorul lui Cervantes este agreabil, bufon, uneori dramatic, amar, stilul – simplu, concis şi armonios. Fondul realist, democratic şi umanist i-a asigurat romanului o mare popularitate, sporită ulterior atât pe calea teatrului, cinematografiei, artelor plastice, cât şi datorită traducerii lui în multe limbi ale lumii. A mai scris romanul Peripeţiile lui Persiles şi ale Sigismundei (postum, 1617), rămas neterminat, în care urmează modelul romanului grec al lui Heliodor, Ethiopica. Satiră la adresa literaturii timpului în Călătorie în Parnas (1614). Opera sa a exercitat o puternică influenţă asupra literaturii realiste universale. *** Cervantes Saavedra, Miguel de // Dicţionar enciclopedic ilustrat Junior: Nume proprii. – Chişinău, 2004. – P. 285-286. Cervantes Saavedra, Miguel de // Dicţionar enciclopedic român: În 4 vol. Vol. I. – Bucureşti, 1962. – P. 589. Cervantes Saavedra, Miguel de // Dicţionar enciclopedic: Vol. I. – Bucureşti, 1993. – P. 364. DANŢIŞ, GABRIELA. Cervantes Saavedra, Miguel de // Scriitori străini: Mic dicţ. – Bucureşti, 1981. – P. 113-114. * RUSU, N. Cervantes Saavedra, Miguel de // Enciclopedia sovietică moldovenească. Vol. 6. – Chişinău, 1976. – P. 116. E. P. Daniel DEFOE 1660-1731 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: CERVANTES SAAVEDRA, MIGUEL de. Don Quijote de la Mancha: Roman în 2 vol. / În rom. de I. Frunzetti şi E. Papu; St. intr. de G. Călinescu. – Chişinău: Hyperion, 1993, Vol. 1: Don Quijote de la Mancha. – 1993. – 464 p. Vol. 2: Don Quijote de la Mancha. – 1993. – 448 p. CERVANTES, MIGUEL de. Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei: Istorie septentrională / Trad., pref. şi note de S. Mărculescu. – Bucureşti: Univers, 1980. – 448 p. CERVANTES, MIGUEL de. Nuvele exemplare / Trad., st. intr., note şi coment. de S. Mărculescu. – Bucureşti: Cartea Românească, 1981. – 594 p. *** ABREU, MARIA FERNANDA DE. Cervantes no romantismo português: Cavaleiros andantes, manuscritos encontrados e gargalhadas moralíssimas: Dis. de doutoramento em Lit. Romanicas Comparadas... – Lisboa: Editorial Estampa, 1994. – 363 p. BYRON, WILLIAM: Cervantes: A Biography. – London: Cassell, 1978. – 583 p. Pamfletist, eseist şi romancier englez. S-a născut la Londra, în luna septembrie (dată controversată), anul 1660. A decedat la 26 apr. 1731, tot acolo. Fiu al unui fabricant şi negustor de lumânări, care-i va transmite fiului înclinaţia spre comerţ şi afaceri. Conform voinţei părinteşti a început studierea teologiei la Academia din Newington, care, însă, nu-l atrage. Renunţând la studii, se avântă într-un voiaj de trei ani în Europa (1680). A vizitat Franţa, Italia, Olanda şi Spania (cu un popas sentimental în Flandra, ţinutul de baştină al familiei Foe). Reîntors (1683) în Anglia, debutează în afaceri - deschide o mercerie la Londra. Tot atunci se căsătoreşte cu Mary Tuffley, cu care va avea şapte copii. Viaţa de negustor şi om de afaceri se dublează cu o activitate politică, desfăşurată, mai întâi în cadrul opoziţiei protestante, apoi, trecând de partea rebelilor, participă la ciocnirea cu trupele regale şi la expediţia din Irlanda, sprijinind tentativa lui Wilhelm de Orania. Debutează în 1689, cu un pamflet anonim – Reflecţiuni asupra recentei revoluţii – text care deschide seria unei literaturi politice, incluzând câteva sute de titluri. Prin aceste scrieri, ocupă poziţia de exponent oficial al liniei politice a lui Wilhelm de Orania. Primul său text literar – Odă societăţii ateniene – apărut în 1693, a pus bazele unui alt plan de activitate – beletristica, publicând o lungă serie de eseuri şi, îndeosebi, pamflete: Caracterul decedatului doctor Samuel Annesley; Păreri asupra unui pamflet privitor la armata permanentă; Eseul proiectelor; Pledoaria unui biet om în legătură cu proclamaţiile... pentru reforma manierelor; Conformitatea ocazională a disidenţilor în cazuri de avansare în slujbe; Argumente pentru o armată permanentă; Cele două mari chestiuni care trebuie luate în considerare; Pacificatorul; Consideraţii asupra primejdiei religiei protestante; Legion Memorial (1697-1701). Pamfletele îl impun ca unul dintre veritabilii creatori de curente de opinie în epocă. 122 În 1702, odată cu venirea la putere a reginei Anna, steaua politică a lui Defoe apune. Publicarea pamfletului Cea mai expeditivă cale de nimicire a disidenţilor (1702) îi aduce condamnarea la temniţă şi expunerea la stâlpul infamiei. Este întemniţat la închisoarea din Newgate, pe care o va descrie ulterior în Moll Flanders. Sentinţa însă s-a transformat într-un adevărat triumf, el reuşind să distribuie un poem intitulat Imn stâlpului infamiei, în care disculpă şi stigmatizează intoleranţa religioasă, astfel recâştigând opinia publică. Eliberat din închisoare (1704), întemeiază periodicul Revista săptămânală, care a marcat începutul jurnalismului modern în Anglia. Pe lângă articolele de politică internaţională, a abordat în revista sa o gamă variată şi de alte subiecte. Perioada 1704-1713 este marcată de activitatea sa politică pusă în slujba ministrului Harley (om de încredere al reginei Anna). Îndeplinind o serie de misiuni politice confidenţiale, a contribuit la unirea dintre Anglia şi Scoţia, săvârşită la 6 mart. 1707. Desfăşoară o intensă activitate de jurnalist în perioada 1713-1718. Colaborează la o serie de periodice cu profil politic; concomitent conduce revista politică Mercurias Politics (1716-1720); face parte (1717-1724) din conducerea periodicului Mit’s Wekly Journal, în cadrul căruia redactează pagina externă, publicând diferite eseuri (The Family Instructor), şi numeroase biografii ale unor personalităţi celebre, ce îl prevestesc ca pe un viitor romancier. Pe parcursul acestor ani a fost întemniţat încă de două ori, cauza fiind aceeaşi: temeritatea pamfletelor sale. Urmările aflării sale în temniţă devin grave, afectându-i sănătatea. În intervalul 1719-1725, se ocupă de periodicul Daily Post, căruia îi alătură o nouă zonă – literatura. De aici începe viaţa sa de romancier, debutând în 1719, cu romanul Robinson Crusoe, fiind, totodată şi primul în istoria romanului englez şi universal. La câteva luni după apariţia acestei proze, publică o continuare a romanului, intitulată Celelalte aventuri ale lui Robinson Crusoe, care avea, însă, prea puţin din viabilitatea primului volum. În a treia parte – Cugetări serioase din timpul vieţii şi uimitoarelor aventuri ale lui Robinson Crusoe (1720), încearcă să interpreteze romanul ca o alegorie autobiografică. Tradus în franceză (1720), apoi în germană (1721), romanul devine un simbol al energiei naţionale. În română a fost tradus în 1899. Al doilea roman important îi apare în 1720: Viaţa, aventurile şi pirateriile răposatului Căpitan Singleton. În 1722 publică două dintre capodoperele sale: Moll Flanders şi Jurnal din anul ciumei, urmate de Viaţa lui Cartouche şi Povestea colonelului Jack. În 1724 îi apare ultimul roman însemnat, Fericita Roxana. Pe lângă romane, publică însemnări de călătorie – O călătorie prin Bretania şi O nouă călătorie în jurul lumii; pamflete – Tirania parohială; eseuri, două dintre ele consacrate ocultismului – Istoria politică a diavolului şi Un sistem de magie. În ultimii ani de viaţă (1729-1730) e nevoit să se ascundă, din cauza unor noi încurcături financiare. În 1731, se stinge din viaţă, în urma unei letargii. Romanele sale reprezintă primul pas important pe calea statornicirii romanului realist în literatura engleză. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: DEFOE, DANIEL. Călătorie în întreaga insulă a Marii Britanii / Trad., postf. şi note: M. A. Irimia. – Bucureşti: Editis, 1992. – 207 p. DEFOE, DANIEL. Căpitanul Singleton: Roman / Trad.: Ion Caraion. – Bucureşti: Univers, 1972. – 301 p. DEFOE, DANIEL. Colonelul Jack / Trad.: Ion Caraion. – Bucureşti: Univers, 1972. – 350 p. DEFOE, DANIEL. Întâmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders: Roman / Trad.: Vera Călin. – Bucureşti: Galaxis & Impression, 1993. – 286 p. DEFOE, DANIEL. Jurnal din Anul Ciumei / Trad. şi note: Antoaneta Ralian. – Bucureşti: Univers, 1985. – 252 p. DEFOE, DANIEL. Robinson Crusoe: Roman / Trad.: Petru Comarnescu. – Bucureşti: Litera Internaţional, 2002. – 312 p. * DEFOE, DANIEL. Viaţa şi nemaipomenitele aventuri ale lui Robinson Crusoe / Trad.: Raisa Lungu. – Chişinău: Lumina, 1976. – 316 p. *** DEFOE, DANIEL. The Fortunes and Misfortunes of the famous Moll Flanders. – London: Peguin Books, 1986. – 460 p. DEFOE, DANIEL. Robinson Kruzoe / Trad.: Stanislaw Stampf. – Warszawa: Nasza Księgarnia, 1999. – 373 p. DEFOE, DANIEL. The Life and Adventures of Robinson Crusoe. – London: Peguin Books, 1985. – 319 p. DEFOE, DANIEL. Robinson Crusoe. – Philadelphia: David Mckay Publ., [S. a]. – 191 p. DEFOE, DANIEL. Les chemins de fortune: Histoire générale de plus fameux pyrates, I / Trad.: Henry Thiès et Guillaume Villeneuve. – Paris: Phébus, 1990. – 442 p. DEFOE, DANIEL. Roxana: The fortunate mistress or, a History of the life and vast variety of fortunes of m-le de Beleau, afterwards call’d the Countess de Wintselsheim, in Germany. – London: Penguin Book, 1987. – 408 p. *** BACIU, SORIN. Robinson Crusoe: Ecouri în România. – Bucureşti: Univers, 1996. – 120 p. ** SIMIONESCU, ION. Pe urmele lui Robinson Crusoe [de Daniel Defoe]. – Bucureşti: Cartea Românească, 1930. – 30 p. *** BRINZEU, PIA. The protean novelistis: The British novel from Defoe to Scott. – Timişoara: Tipogr. Univ., 1995. – 140 p. *** BOOTH, WAYNE C. [Daniel Defoe] // Booth Wayne C. Retorica romanului / În rom.: Alina Clej şi Şt. Stoenescu. – Bucureşti, 1976. – P. 380-385. Daniel Defoe: (1660-1731) – 250 de ani de la moartea scriitorului englez // Aniversări culturale: 1981: Prezentări biobibliogr. Vol. 1. – Bucureşti, 1981. – P. 276-294. DANTIŞ, GABRIELA. Defoe Daniel // Scriitori străini: Mic dicţ. – Bucureşti, 1981. – P. 145. Defoe, Daniel // Dicţionar enciclopedic român. Vol. 2. – Bucureşti, 1964. – P. 40. DRIMBA, OVIDIU. [Daniel Defoe] // Drimba, Ovidiu. Scriitori, cărţi, personaje: Ghid de lit. universală. – Bucureşti, 1969. – P. 38, 131-132. ** OLTEANU, TUDOR. [Defoe, Daniel] // Olteanu, Tudor. Morfologia romanului european în secolul al 18-lea. – Bucureşti, 1974. – P. 239-245; 325-328. 123 PREDA, IOAN AUREL. Defoe, Daniel // Dicţionar al literaturii engleze. – Bucureşti, 1970. – P. 104-106. URICARU, EUGEN. Robinson şi Vineri: Consemnări // Contemporanul. – 1977. – 8 iul. – P. 4. * VASILIEVA, T. Defoe, Daniel // Enciclopedia sovietică moldovenească. Vol. 2. – Chişinău, 1971. – P. 294. *** CONWAY, ALISON. Defoe’s Protestant Whore // Eighteen – Century Studies. – 2002. – Winter. – Nr. 2. – P. 215-234. FURBANK, P. N. Defoe and King William: Sceptical Enquiry // The Review of English Studies. – 2001. – Nr. 206. – P. 227-232. GABBARD, D. CRISTOPHER. The Dutch Wives’ Good Husbandry: Defoe’s Roxana and Financial Literacy // Eighteenth – Century Studies. – 2004. – Winter. – Nr. 2. – P. 237-252. MULLAN, JOHN. The best gentleman of them all: [Daniel Defoe] // TLS. – 2004. – Nr. 2 (April). – P. 11. MYERS, VICTORIA. Model Letters, Mortal Living: Letter – Writing Manuals by Daniel Defoe and Samuel Richardson // Huntington Library Quarterly. – 2003. – Nr. 3-4. – P. 373-392. ROGERS, PAT. Hurricanes happen in Hampshire: Defoe and the Great storm of 1703 // TLS. – 2003. – Nr. 4. (Iul.). – P. 14-15. V. G. Ştefan USINEVICI 1881-1934 După eliberarea din închisoare, i se fixează domiciliul forţat la Trebujeni, unde este supravegheat de poliţie. În 1905 a participat la războiul ruso-japonez. Întors din război, nu mai riscă să plece a doua oară la Bucureşti şi se înscrie la Institutul Veterinar din Harkov. Luându-şi licenţa în medicină veterinară, fiind atras de pământul natal al Basarabiei, primeşte un serviciu, după specialitatea sa, în comuna Năduşiţa, judeţul Soroca. Întreţine legături strânse cu gruparea naţional-moldovenească: cu Ion Pelivan, Dimitrie Vrabie, Porfirie Fală şi alţii. În 1914, odată cu începutul primului război mondial, este mobilizat şi din nou nevoit să-şi expună viaţa, timp de circa patru ani de zile, pentru interese străine neamului său. După război şi Unire, este ridicat la gradul de inspector-veterinar cu domiciliul la Chişinău. Lasă posterităţii, după moartea sa în manuscris, un volum de foarte interesante amintiri, care cuprind evenimente din Basarabia şi din războaiele ruso-japonez şi ruso-german, dintr-o perioadă de peste douăzeci şi cinci de ani. Fiul său a pus manuscrisul la dispoziţia lui Ion Pelivan, care a selectat câteva fragmente şi le-a tipărit în revista Viaţa Basarabiei cu titlul Prin temniţele ruseşti, restituind familiei originalul. În 1996 sunt publicate, de către fiii şi nepoţii săi, memoriile lui Ştefan Usinevici, în volumul Nostalgii basarabene. Memorialist, luptător pentru cauza naţională, medic veterinar. S-a născut la 27 apr. 1881, în s. Trebujeni, jud. Orhei, în familia preotului Gheorghe Usinevici. S-a stins din viaţă la 23 febr. 1934, la Chişinău, de cangrenă pulmonară. După terminarea şcolii duhovniceşti, a fost înscris la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care l-a absolvit în 1901. Nu avea nici o vocaţie pentru această profesie de aceea, materiile teologice îl interesau foarte puţin, iar ştiinţele naturale şi sociale le studia cu multă pasiune. Deşteptându-i-se sentimentul naţional încă pe vremea când era elev, imediat după absolvirea Seminarului, intră, împreună cu camaradul său Alexandru Groapă, la Facultatea de medicină din Bucureşti. Aici contactează cu intelectualii români, îndeosebi cu emigranţii basarabeni: Zamfir Arbore, dr. Petre D. Cazacu, artistul Gheorghe Madan, pictorul Pecarschi şi alţii. O deosebită influenţă asupra lui a avut-o bătrânul revoluţionar Z. Arbore, care ştia să îmbine şi să împace doctrina socialisto-revoluţionară cu cea naţionalistă democratică română. Plecarea lui în România a fost forţată, după arestarea şi deţinerea în strânsă legătură cu procesul Pământeniei studenţilor basarabeni din Dorpat (1902-1903, azi Tartu în Estonia), pentru crima de a fi luat parte la mişcarea separatistă din Basarabia, precum şi pentru organizarea unui complot contra statului rus. BIBLIOGRAFIE: USINEVICI, ŞTEFAN GH. Nostalgii basarabene: Mărturii autobiogr. – Cluj-Napoca: Casa Cărţii de ştiinţă, 1996. – 182 p., fig. *** COLESNIC, IURIE. Doctorul Usinevici, alias pictorul Usinevici // Flux: Ed. de vineri. – 2001. – 10 aug. – P. 7. COLESNIC, IURIE. Ştefan Usinevici // Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 2. – P. 150-153. **PELIVAN, ION. [Ştefan Usinevici] // Viaţa Basarabiei. – 1941. – Nr. 8. Eugen GLADUN 1936 Medic, specialist în obstetrică şi ginecologie, profesor universitar. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2000). S-a născut la 27 apr. 1936, în s. Nesfoaia, jud. Hotin (azi reg. Cernăuţi). După absolvirea şcolii Nr. 2 din Lipcani (1953), îşi continuă studiile la Institutul de Medicină din Chişinău 124 (1953-1959). În 1959 îşi începe activitatea de medic obstetrician-ginecolog în orăşelul Lipcani. După terminarea studiilor de doctorat (1964) şi susţinerea tezei de doctor în medicină (1969), lucrează în calitate de asistent, conferenţiar, decan al Facultăţii de pediatrie (1968-1983), iar din 1971- şef al Catedrei de obstetrică şi ginecologie a Institutului de Medicină. În anul 1983 şi-a susţinut teza de doctor habilitat în medicină, în 1985 i s-a conferit titlul de profesor universitar. Şef al catedrei de obstretică şi ginecologie a Facultăţii de perfecţionare a medicilor a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie N. Testemiţeanu. În anul 1988 i s-a încredinţat organizarea şi conducerea (până în anul 2003) a Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, actualmente instituţie ştiinţifică modernă, apreciată şi recunoscută de prestigioase organizaţii şi instituţii de peste hotare. A fost ministru al sănătăţii (1997-2000). Sub conducerea profesorului E. Gladun, au fost pregătite şi susţinute 7 teze de doctor habilitat şi 22 teze de doctor în medicină, au fost înregistrate peste 220 de propuneri de raţionalizare, 5 invenţii. A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice, inclusiv cca 20 monografii, manuale. Lucrător Emerit al învăţământului superior. A fost preşedinte al Asociaţiei medicilor obstetricieni-ginecologi din Republica Moldova (1999-2004) şi vicepreşedinte al Asociaţiei medicilor obstetricieniginecologi din România (2001-2003). Serviciul perinatal regionalizat: Niveluri şi conţinut: Ghidul B Naţional de Perinatologie. – Chişinău, 2001. – 262 p. Stimularea imunităţii locale în tratamentul procesului inflamator. – Chişinău: Centru Ed. Poligr. Medicină, 2004. – 334 p. *** GLADUN, EUGEN. “Şi răbdarea, ca şi sănătatea, e un har dumnezeiesc...”: Interviu cu E. Gladun, ministrul sănătăţii / Consemnare: I. Bujor // Dialog. – 1998. – 25 iun. GLADUN, EUGEN. [Interviu] / Consemnare: L. Smolniţchi // Tineretul Moldovei. – 1998. – 21 ian. – P. 3. *** STRATULAT, PETRU. Eugeniu Gladun la 60 de ani // Ştiinţa. – Nr. 4. – P. 10. V. M. Luki GALACTIONPASSARELLI 1906 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: Aspecte contemporane ale analgeziei în obstetrică: Ind. metod. / E. Gladun, V. Plugaru, V. Drug, ... – Chişinău, 1998. – 33 p. Complexul fetoplacentar: (Aspecte perinatale) / Resp. de ed.: Eugen Gladun. – Chişinău: Tipogr. Reclama, 2000. – 190 p. Ghid al serviciului de planificare familială / Resp. de ed.: E. Gladun. – Chişinău: FEP. Tipogr. Centrală, 2000. – 284 p. GLADUN, EUGEN. Ginecologie neoperatorie: Îndrumar / Eugen Gladun, M. Rotaru, M. Ştemberg. – Chişinău: FEP Tipogr. Centrală, 1996. – 510 p. GLADUN, EUGEN. Graviditatea ectopică: Ind. metod. / Eugen Gladun, N. Corolcova, V. Ciobanu. – Chişinău, 1998. – 21 p. Maladii septicopurulente în obstretică / Resp. de ed.: Eugen Gladun. – Chişinău, 1998. – 95 p. Operaţia cezariană în obstetrică contemporană: Material didactic / Eugen Gladun, Ludmila Etco, Maria Poclitaru. – Chişinău, 1997. – 232 p. Obstretică practică / [Coaut.: E. Gladun]. – Chişinău: Reclama, 2004. – 427 p. Patologia sarcinii / [Coaut.: E. Gladun]. – Chişinău: Reclama, 2002. – 354 p. Prevenirea sarcinii / M. Ştemberg, Eugen Gladun, V. Friptu. – Chişinău, 1995. – 84 p. Principii de organizare şi acordare a asistenţei perinatale: Regulamentele centrelor perinatologice: Ghidul A Naţional de perinatologie / [Coaut.: E. Gladun]. – Chişinău: FEP. Tipogr. Centrală, 2001. – 111 p. Principii de organizare şi acordare a asistenţei perinatale: Ghidul A Naţional de perinatologie: Destinat medicilor de familie, lucrătorilor medicali medii, specialiştilor din diverse domenii / [Coaut.: Eugen. Gladun]. – Chişinău, 2001. – 111 p. Pictoriţă, prozatoare şi eseistă română. S-a născut la 30 apr. 1906, la Bucureşti. Numele la naştere: Lucreţia Galaction. Este fiica scriitorului Gala Galaction. În 1934 s-a stabilit prin căsătorie în Italia. În ţară, după studii cu Nicolae Tonitza, se afirmă ca o pictoriţă de reală vocaţie. La Roma, desăvârşindu-şi aptitudinile, s-a impus atât ca pictoriţă, cât şi ca scriitoare, ajungând o prestigioasă prezenţă în viaţa artistică şi literară a Italiei. O preocupare dominantă în lucrările sale de pictură este aceea de a defini tipul uman mai complex, plasându-l în mediul specific care-i caracterizează individualitatea şi personalitatea, acordând vestimentaţiei un rol definitoriu, introducând elemente aparent obişnuite, dar cu o amplă funcţie sugestivă. Excelează în egală măsură şi în arta portretului şi în peisagistică: Gala Galaction, Tonitza (1920), intitulat Omul unei lumi noi, Ion Ţuculescu, Virginia Zeani, marea cântăreaţă italiană originară din Transilvania, La possibilità di Giovanni, Mio padre, Il Voevoda, La mia casa, Dal mio mondo etc. A revenit de nenumărate ori în ţară, pentru a expune sau tipări noi lucrări. În dec. 1969 a avut o amplă expoziţie la Anteneul Român. Are lucrări de pictură în muzee şi colecţii particulare din România, Italia, Elveţia şi Canada. Este cunoscută şi apreciată şi ca scriitoare. Primul său volum de nuvele intitulat Sevastia Dumbravă apare în 1949. Urmează romanele: Sultana (1954), Tempo degli angeli (1959), axat pe mitologia biblică, Aurul şarpelui (1979), Fapt divers între paralele (1981) etc. Alături de aceste opere beletristice, s-a remarcat şi printr-o serie de eseuri filozofice: Razionalismo di Bertrand Russel, I terribili olandesi, Edipore…, Spettacoli di orggii etc. 125 Prin literatura originară, prin traduceri şi prin lucrări de artă, precum şi prin conferinţe la Academia di Romania din Roma, despre literatura română şi creaţia literară a lui Gala Galaction, tatăl său, a contribuit nemijlocit la răspândirea culturii române în Italia. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ : GALACTION, LUKI. Aurul Şarpelui. – Bucureşti: Minerva, 1979. – 232 p. GALACTION, LUKI. Calafuria. – Bucureşti: Minerva, 1971. – 227 p. GALACTION, LUKI. Fapt divers între paralele: Roman. – Bucureşti: Minerva, 1981. – 183 p. ** GALACTION-PASSARELLI, LUKI. O uroburos: [Nuvele]. – Roma: Trevi, 1977. – 250 p. ** GALACTION-PASSARELLI, LUKI. Sevastia Dumbravă: Nuvele / Trad. de C.O. Cochetti. – Siena: Ausonia, 1949. – 145 p. *** GALACTION-PASSARELLI, LUKI. Am iubit frumosul sub orice înfăţişare s-a ivit el!: [Interviu cu eseista] / Consemnare: Ion Andreiţă // Literatorul. – 1996. – Nr. 24. – P. 6. *** CRISTEA, STAN. Galaction-Passarelli, Luki // Cristea, Stan V. Judeţul Teleorman: Dicţ. biobibliogr. – Alexandria, 1996. – P. 283. GALACTION, LUKI. Despre autorul “Doctorului Taifun” cu fiicele sale: [Dialog cu prozatoarea] / Consemnare: Al. Raicu // Luceafărul. – 1979. – P. 656. - Nr. 15. – P. 3,6. [Galaction, Luki] // Literatura română: Dicţ. cron. – Bucureşti, 1979. – P. 656. RADU, OLIMPIA. Luki Galaction “Calafuria” // Ateneu. – 1972. – Nr. 5. – P. 6. SÂNGEORZAN, ZAHARIA. Viaţa, dragostea, ideile: [Luki Galaction] // Caiete critice. – 1994. – Nr. 9-11. – P. 101-109. VÂRGOLICI, TEODOR. [Luki Galaction: Postf.] // Galaction, Luki. Calafuria. – Bucureşti, 1971. – P. 229-245. E. P. 126