Iniţierea unei afaceri sau dezvoltarea uneia mai vechi determină existenţa unui capital propriu disponibil şi/sau a posibilităţii de a atrage capital împrumutat. Înainte de a declanşa formarea noii structuri patrimoniale, se apelează, în mod necesar, la piaţa financiară. Principala contribuţie a finanţelor la fundamentarea deciziei de înfiinţare a unei întreprinderi noi constă în evaluarea eficienţei acestei investiţii şi în echilibrarea necesarului de finanţare solicitat de noua structură patrimonială cu surse de capital corespunzătoare.
5.1. Tabloul de finanţare „nevoi-resurse” Analiza funcţională evidenţiază în special activitatea întreprinderii şi rezultatele acesteia. Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor sale sunt tabloul soldurilor intermediare de gestiune şi tabloul de finanţare ca instrument central al studiului privind echilibrul funcţional dinamic. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune reflectă diferitele paliere succesive în formarea rezultatului final, în timp ce tabloul de finanţare evidenţiază variaţia trezoreriei nete rezultată din confruntarea variaţiei fondului de rulment net global cu variaţia nevoii de fond de rulment pentru exploatare şi în afara exploatării. Tabloul de finanţare furnizează informaţii privind evoluţia globală a trezoreriei, ca rezultantă a echilibrului financiar, fără a evidenţa aportul fluxurilor financiare legate de exploatare, de finanţare sau de elementele excepţionale. Aceste explicaţii sunt oferite de tablourile fluxurilor financiare, respectiv de tabloul plurianual al fluxurilor financiare, care evidenţiază trezoreria la nivelurile economic, financiar şi excepţional, cât şi de tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei, care analizează fluxurile de trezorerie rezultate din activitatea curentă, de investiţii şi de finanţare. Tabloul de finanţare cuprinde două părţi: Prima parte analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanţului funcţional (utilizări şi resurse), adică variaţia fondului de rulment net global (Δ FRNG). Această parte a tabloului este rezultatul politicii de investiţii şi de finanţare promovate de întreprindere în de-cursul perioadei analizate:
Δ FRNG = Δ RESURSE DURABILE – Δ ÎNTREBUINŢĂRI STABILE
Explicarea variaţiei FRNG porneşte de la identificarea surselor de capital (surse stabile sau durabile) şi continuă cu explicarea utilizării acestor surse în par-tea superioară a bilanţului funcţional.
Punctul de plecare în construcţia tabloului de finanţare îl reprezintă excedentul brut de exploatare evidenţiat în contul de rezultate, ca sursă potenţială pentru capacitatea de autofinanţare a întreprinderii. Metodologia elaborării tabloului de finanţare – partea întâi Relaţia de calcul pentru Δ FRNG este: Δ RS – Δ IS = Δ FRNG Resursele stabile (durabile) de care întreprinderea a dispus în cursul exerci-ţiului reprezintă variaţia resurselor stabile (ΔRS) între începutul şi sfârşitul anului. Întrebuinţările stabile, realizate în cursul exerciţiului, reprezintă variaţia întrebuinţărilor stabile (ΔIS) între începutul şi sfârşitul perioadei. A. Resursele stabile (durabile) sunt: CAF determinată după următoarea relaţie: Rezultat net +Amortizări calculate +Provizioane calculate +Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate – Venituri din cesiunea elementelor de activ – Reluări asupra amortismentelor şi provizioanelor – Cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului = C.A.F. B. Întrebuinţările stabile (nevoile) sunt: Plata dividendelor datorate în exerciţiul precedent (în ipoteza simplificării în care profitul net s-a repartizat pentru rezerve o parte, iar diferenţa s-a distribuit sub formă de dividende). Dividende = RezultatN-1 – (RezerveN – RezerveN-1) Dividende = RezultatN-1 – (Creşterile rezervelor)
Achiziţionarea elementelor de activ imobilizat: – imobilizări necorporale – imobilizări corporale – imobilizări financiare Partea a doua a tabloului de finanţare explică variaţia fondului de rulment net global pe baza elementelor din partea de jos a bilanţului funcţional, evidenţiind aspectele conjuncturale ale activităţii şi incidenţele lor asupra trezoreriei. Această parte analizează la valoarea brută, respectiv preţul achiziţiei
modul cum s-a utilizat fondul de rulment net global (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment) în asigurarea echilibrului funcţional între elementele ciclice ale bilanţului (utilizări şi resurse ciclice) şi a echilibrului monetar dintre încasări şi plăţi. Δ FRNG = Δ Activ circulant inclusiv active de trezorerie – Δ Datorii pe termen scurt inclusiv pasive de trezorerie
Metodologia elaborării tabloului de finanţare – partea a doua: Diferitele variaţii înscrise în tabloul de finanţare sunt obţinute prin compararea valorilor brute ale posturilor cuprinse în cele două bilanţuri succesive. Toate posturile de activ constituie ÎNTREBUINŢĂRI, care trebuie, deci, să fie finanţate. În consecinţă: dacă un anumit post înregistrează o creştere, această creştere creează o nevoie de finanţare care se va înscrie în coloana „Nevoi”; dacă un anumit post se diminuează, această diminuare degajă o resursă de finanţare care se va înscrie în coloana „Degajări”. Toate posturile de pasiv constituie RESURSE. În consecinţă: dacă un anumit post creşte, această creştere reprezintă o resursă supli-mentară care se înscrie în coloana „Degajări”; dacă un anumit post se diminuează, această diminuare constituie o redu-cere de resurse, echivalentă creşterii unei nevoi şi se va înscrie deci în coloana „Nevoi”. În tablou se regăsesc următoarele solduri: Sold A – care reprezintă variaţia netă a exploatării (Δ NFRE) Δ NFRE = Δ active de exploatare – Δ datorii din exploatare Sold B – care reprezintă variaţia netă în afara exploatării (Δ NFRAE) Δ NFRAE = Δ altor debitori – Δ altor creditori Sold A + B – reprezintă variaţia nevoii de fond de rulment, care poate fi: nevoie de fond de rulment sau degajare netă de fond de rulment. Sold C – reprezintă variaţia netă a trezoreriei (Δ TN) ΔTN = Δ Disponibilităţilor – Δ Creditelor de trezorerie Total A+B+C – reprezintă variaţia Fondului de rulment net global, respectiv „întrebuinţări nete” sau „resurse nete”. TN = FRNG – NFR; NFR + TN = FRNG A+B+C = Δ FRNG şi Δ NFR +Δ TN = Δ FRNG;
Atât prima parte, cât şi a doua parte a tabloului de finanţare vor evidenţia acelaşi sold, dar cu semn opus.
Ecuaţia fundamentală pe care o explică tabloul de finanţare este: Δ FRNG = Δ NFR ± Δ TN Se constată că partea I şi partea a II-a ale tabloului oferă aceeaşi valoare absolută privind variaţia FRNG, dar cu semn schimbat. 5.2. Fluxurile nete de trezorerie (Cash-flow-urile) Toate operaţiunile pe care întreprinderea le realizează se regăsesc, imediat sau la termen, sub forma fluxurilor de trezorerie. Menţinerea echilibrului fluxurilor de trezorerie este o condiţie necesară perenităţii întreprinderii. O întreprindere poate fi considerată viabilă numai dacă activitatea sa degajă, în mod permanent, trezorerie. Trezoreria permite aprecierea performanţelor întreprinderii, având şi un rol strategic, în ceea ce priveşte nivelul său de formare, cât şi modul de utilizare. Degajarea (formarea) trezoreriei (cash-flow-ului) este dovada poziţiei strategice a întreprinderii în raport cu produsele sale, pieţele sale, concurenţii săi şi constrân-gerile exterioare. Această poziţie strategică satisfăcătoare generează importante fluxuri financiare care-i permit întreprinderii procurarea capitalurilor externe, în special de pe piaţa financiară, sau plasarea excedentului de trezorerie. De asemenea, trezoreria constituie un instrument de acţiune la dispoziţia conducătorilor întreprinderii pentru realizarea obiectivelor lor strategice. Astfel, trezo-reria poate fi utilizată, fie pentru achiziţionarea echipamentelor indispensabile creşterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participaţie care vizează creşterea externă. Trezoreria constituie, deci, gajul flexibilităţii întreprinderii. Trezorierul acesteia trebuie să fie preocupat în permanenţă de plasarea eficientă a excedentului global de trezorerie pe termen scurt (în condiţii de rentabilitate şi lichiditate maxime şi risc redus), înainte ca acesta să fie angajat de întreprindere în deciziile strategice pe termen lung. În cursul unui exerciţiu dat, excedentul global de trezorerie se stabileşte ca diferenţă între încasările şi plăţile generate de întreaga activitate a întreprinderii. Acest excedent global de trezorerie provine din următoarele operaţiuni distincte: Operaţii de gestiune, în principal operaţii de exploatare, dar şi alte opera-ţii de gestiune. Această categorie degajă excedentul de trezorerie al operaţiilor de gestiune (ETOG) şi excedentul de trezorerie ale exploatării (ETE); Operaţii de investiţii şi de finanţare care generează excedentul de trezo-rerie al operaţiilor de investiţii şi de finanţare (ETOIF). 5.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie
Tabloul fluxurilor de trezorerie apreciază într-o logică financiară şi globală coerenţa deciziilor strategice luate de întreprindere. Acest raţionament logic conduce la realizarea unui demers care cuprinde mai multe niveluri de analiză a fluxurilor şi poate fi rezumat în felul următor: Excedentul de trezorerie global E.T.G. (A) – Prelevări obligatorii =Flux de trezorerie disponibilă F.T.D. (B) – Investiţii nete (C) + Aporturi la resursele stabile (D) = Variaţia trezorerie (E) Structura tabloului se fundamentează pe următoarea logică financiară: tabloul urmăreşte, în primul rând, să evidenţieze capacitatea întreprin-derii de a genera trezorerie (E.T.G.) din întreaga sa activitate; trebuie apoi să se constate în ce măsură conducerea întreprinderii are posibilitatea de a conserva în totalitate, sau parţial, această trezorerie. Interesează, deci, mărimea prelevărilor obligatorii care afectează această trezorerie, ca şi partea care rămâne la dispoziţia conducătorilor întreprinderii, reprezentând fluxul de trezorerie disponibil (FTD); demersul continuă cu cercetarea modului de utilizare a trezoreriei rămase la dispoziţia întreprinderii, în special pentru finanţarea investiţiilor, evidenţiindu-se astfel logica deciziilor de investiţii luate de conducătorii întreprinderii; în fine, în cazul în care trezoreria disponibilă (FTD) este insuficientă pentru acoperirea investiţiilor nete, care au fost arbitrajele efectuate de conducătorii întreprinderii pentru procurarea noilor resurse stabile? Acest model de analiză evidenţiază gradul de libertate de care dispune întreprinderea în gestionarea lichidităţilor, în raport cu potenţialităţile sale şi ierarhi-zarea prelevărilor pe care aceasta le suportă. Studiul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea flexibilităţii trezoreriei şi furnizează, din acest punct de vedere, informaţii privind vulnerabilitatea între-prinderii. Excedentul de trezorerie globală (E.T.G.) este evaluat pornind de la excedentul brut global (E.B.G.) şi de la variaţia nevoii de fond de rulment (Δ NFR), conform relaţiei: E.T.G. = EBG – Δ NFR în care: E.B.G. = E.B.E. ± alte venituri sau cheltuieli pentru exploatare + venituri financiare încasabile ± alte venituri sau cheltuieli excepţionale încasabile sau plătibile,
iar, ΔNFR = ΔNFRE + NFRAEΔ