1. Introducere în Grafica Inginerească
Pachetul de Grafică Inginerească cuprinde:
Geometrie Descriptivă Desen Tehnic AutoCAD
Geometria Descriptivă – se ocupă cu studiul proiecţiilor, având ca scop reprezentarea plană a elementelor din spaţiu, a poziţiei relative dintre acestea, a secţionării, intersectării şi desfaşurării suprafeţelor sau corpurilor. (Gaspard Monge 1746-1818, Paris). Desenul Tehnic – este metoda fundamentală de comunicare prin convenţii şi reguli grafice. AutoCAD-ul – este un program CAD utilizat în reprezentarea planurilor grafice 2D şi 3D (două dimensiuni X,Y şi trei dimensiuni X,Y,Z) dezvoltat şi comercializat de firma Autodesk. CAD – Computer Aided Design – proiectare asistată de calculator; – Computer Aided Drawing – desenare asistată de calculator;
1.1 Sisteme de proiecţie Proiecţia se poate defini ca fiind imaginea unui obiect sau element din spaţiu, pe un plan numit plan de proiecţie. În geometrie şi desen se întâlnesc mai multe tipuri de proiecţii, le amintim în cele ce urmează pe cele mai uzuale: a. Proiecţa centrală; b. Proiecţia paralelă cu cazul particular proiecţia paralel ortogonală. 1.1.1 Sistemul de proiecţie central (conic) Sistemul de proiecţie central (figura 1.1) se defineşte prin următoarele elemente: [P] – planul de Proiecţie; O – centrul de proiecţie; O[P]; A – un punct oarecare din spaţiu; A[P]; O A; Dreapta OA [P] = a – proiecţia centrală;
OA poară numele de dreaptă proiectantă.
O B
A
C D [P] c=d b
a
Fig 1.1 Sistemul de proiecţie central
1.1.2 Sistemul de proiecţie paralel oblic (cilindric) Sistemul de proiecţie paralel (figura 1.2) se defineşte prin următoarele elemente: [P] – planul de Proiecţie; O – în acest caz acest punct este situat la infinit; A – un punct oarecare din spaţiu; A[P]; O A; Proiectantele sunt paralele cu o direcţie dată ; Dreapta paralelă la dusă prin A intersectează planul [P] în a – proiecţia paralelă oblică; Dacă direcţia este perpendiculară pe planul [P] atunci punctul de intersecţie cu planul [P] va fi a – proiecţie paralel ortogonală (figura 1.3).
A B
D C [P] A a [P]
a b
c=d
Fig 1.2 Sistemul de proiecţie paralel oblic
Fig 1.3 Sistemul de proiecţie paralel ortogonală
1.2 Dubla proiecţie ortogonală, sistemul de proiecţie dublu ortogonal Sistemul dublu ortogonal se compune din două plane de proiecţie perpendivulare între ele (figura 1.4). Aceste plane de proiecţie le vom numii [V] – planul vertical şi [H] – planul orizontal. Planele de proiecţie orizontal [H] şi vertical [V] se intersectează după dreapta ox numită şi linia de pământ. Planele de proiecţie divid spaţiul în patru regiuni numite diedre.
[V] D2 x D3 D4 [H] D1 o D3 D2 x
[V] D1 [H]
D4
Fig 1.4 Dubla proiecţie ortogonală 1.3 Tripla proiecţie ortogonală
2
În cazul în care poziţiile relative ale elementelor spaţiale proiectate pe [H] şi pe [V] nu permit definirea completă a acestora numai prin cele două proiecţii, se foloseşte si proiecţia pe un al treilea plan de proiecţie perpendicular pe planele [H] şi [V]. Acest plan se numeşte plan lateral de proiecţie [L] şi transformă diedrele formate în opt triedre.
z T6 [V] T5 T2 x T3 T4 [H] y T8
a. Fig 1.5 Tripla proiecţie ortogonală b.
z T6 [V] [L] T2 x T3 T4 T1 xa a [H] a' A o za a" ya [L] y T8 T5
T1 o
Proiecţia unui punct A din spaţiu pe cele trei plane de proiecţie se vor nota: a – proiecţia puncului A pe planul orizontal de proiecţie [H]; a’ – proiecţia puncului A pe planul vertical de proiecţie [V]; a” – proiecţia puncului A pe planul lateral de proiecţie [L]; Prin urmare: [H][V] = ox, [H][L] = oy, [V][L] = oz Proiectantele punctului A, luate două câte două determină câte un plan care este perpendicular pe una din cele trei axe ortogonale în punctele notate cu a x, ay şi az. Dacă se rotetesc planele [H] şi [L] cu câte 90 0 în jurul axelor ox şi oy până când se suprapun cu planul [V] care rămâne pe jos se obţine epura punctului A (figura 1.6) Se vor forma astfel liniile de ordine aa’, a’a” şi aa” perpendiculare pe axele sistemului de referinţă în punctele ax, az şi ay.
z [V] a' x xa o a [H] y
Fig 1.6 Tripla proiecţie ortogonală în epură 1.4 Sistemul de proiecţie european şi american
[L] za a" y1
ya1
ya
3
1.4.1 Sistemul de proiecţie european Sistemul de proiecţie european este compus din: observator, obiect, direcţia de proiecţie şi planul de proiecţie de regulă opac.
Plan de proiectie opac [P]
Obiect Raze de lumina
Observatorul (la infinit)
Fig 1.7 Sistemul de proiecţie european 1.4.2 Sistemul de proiecţie american Sistemul de proiecţie american este compus din aceleaşi elemente: observator, obiect, direcţia de proiecţie şi planul de proiecţie de regulă opac. Diferenţa constă in modul de abordare al proiecţiei.
Obiect Plan de proiectie opac [P] Raze de lumina Observatorul (la infinit)
Fig 1.8 Sistemul de proiecţie american 1.5 Convenţii de reprezentare
4
Standarde de stat – SR ISO (STAS) SE ISO S – Standard R – Român E – European ISO – Afiliere la Organizaţia Internaţională de Standardizare 1.5.1 Reprezentarea liniilor Proiecţiile formelor geometrice din spaţiu sunt obţinute din forme geometrice realizate din linii. Tipurile şi clasele de grosime sunt stabilite convenţional prin STAS 103-84. Clase de grosime: - b linie groasă (0.5, 0.7, 1, 1.4, 2, 2.5, 3.5, 5); - b/2 sau b/3 linie subţire. Linii utilizate în reprezentările grafice (STAS 103 – 84) Identificarea liniei Cazuri de utilizare (exemple) SimAspect Denumire bol A Linie continuă A1 Contururi reale vizibile groasă A2 Muchii reale vizibile B Linie continuă B1 Muchii fictive vizibile subţire B2 Linii de cotă B3 Linii ajutătoare B4 Linii de indicaţie B5 Haşuri B6 Conturul secţiunilor suprapuse B7 Linii de axă scurte B8 Linii de fund la filete vizibile B9 Linii teoretice de îndoire la reprezentările desfăşurate C Linie continuă C1, D1 Linii de ruptură pentru subţire* delimitarea vederilor şi secţiunilor, D - ondulată numai dacă linia respectivă nu este o - în zigzag** linie de axă E Linie întreruptă *** E1 Contururi acoperite - groasă E2 Muchii acoperite F - subţire F1 Contururi acoperite F2 Muchii acoperite G Linie punct subţire G1 Linii de axă de revoluţie G2 Traseele planelor de secţiune G3 Traiectorii G4 Suprafaţa de rostogolire pentru roţi dinţate H Linie punct mixtă H1 Traseele planelor de secţionare J Linie punct groasă J1 Indicarea liniilor sau suprafeţelor cu prescripţii speciale (tratamente termice, de suprafaţă etc.) K1 Conturul pieselor învecinate K2 Poziţii intermediare şi extreme de mişcare ale pieselor mobile K3 Liniile centrelor de greutate, când acestea nu coincid cu liniile de axă K4 Conturul iniţial al pieselor înainte de fasonare K5 Părţi situate în faţa planului de secţionare
K
Linie două puncte subţire
Observaţii:
5
* Pe un desen, chiar dacă se compune din mai multe planşe, cât şi pe desenele componente ale aceleiaşi documentaţii tehnice, se utilizează un singur tip de linie; ** Se utilizează în cazul desenelor executate automatizat; *** Punctul poate fi înlocuit cu o linie scurtă. 1.5.2 Reprezentarea formatelor Formate (SR ISO 5457:1994) Formate preferenţiale Simbol A0 A1 A2 A3 A4 axb 841x1189 594x841 420x594 297x420 210x297 Formate alungite speciale Simbol A3x3 A3x4 A4x3 A4x4 A4x5 axb 420x891 420x1189 297x630 297x841 297x1051 Formate alungite excepţionale axb Simbol A0x2 A0x3 A1x3 A1x4 A2x3 A2x4 A2x5 A3x5 A3x6 A3x7 A4x6 A4x7 A4x8 A4x9 1189x1682 1189x2523 841x1783 841x2378 594x1261 594x1682 594x2102 420x1486 420x1783 420x2080 297x1261 297x1471 297x1682 297x1892
A1 A0 A2
b
A3
h
A4 A4
h
A3
h
297
A4
h
h
h
h indicator 20 210
indicator 20 420
Zona neutră, cuprinsă între marginile formatului finit şi chenarul care delimitează câmpul desenului, trebuie prevăzută pentru toate formatele. Se recomandă ca această zonă să aibă o lăţime minimă de h=20mm pentru formatele A0 şi A1 şi o lăţime minimă de h=10mm pentru formatele A2, A3 şi A4. 1.5.3 Reprezentarea indicatorului
6
h
Indicatorul (SR ISO 7200:1994) Orice desen tehnic trebuie prevăzut cu un indicator. Acesta este amplasat în colţul din dreapta jos al formatului, lipit de chenar. Indicatorul trebuie alcătuit, de preferinţă, din unul sau mai multe dreptunghiuri alăturate. Acestea pot fi subdivizate în rubrici în care sunt prezentate informaţiile specifice, grupate în zonele dreptunghiulare după cum urmează: zona de identificare şi zona de informaţii suplimentare.
a b c
a
b c b
a c
max. 170
Zona de identificare cuprinde:
max. 170
max. 170
a) numărul de înregistrare sau de identificare a desenului; b) denumirea desenului; c) numele proprietarului legal al desenului. Deasupra sau în stânga zonei de identificare se amplasează zona de informaţii suplimentare, care cuprinde: d) simbolul care indică metoda de proiectare; e) scara principală a desenului; f) unitatea pentru exprimarea dimensiunilor liniare; g) metoda de indicare a stării suprafeţei; h) metoda de indicare a toleranţelor geometrice; i) formatul planşei de desen; j) data primei ediţii a desenului. În figura de mai jos este prezentată o variantă de indicator, care cuprinde elementele de identificare obligatorii, precum şi unele elemente suplimentare.
185
15
Scara*
ISO 1302 ISO 1101
Student* Marime format* Data* Material* Cadru didactic*
10
15
56
Cadru didactic*
Universitatea Politehnica Universitattea "Politehnica" Bucuresti Facultatea: Grupa:
Denumire desen* Numar desen*
Plansa numarul
27
1.5.4 Reprezentarea tabelului de componenţă
7
10
20
20
20
25
25
25
Tabelul de componenţă (SR ISO 7573:1983) Tabelul de componenţă poate fi amplasat fie pe desenul respectiv, fie pe un document separat. Dacă se execută pe desen, tabelul de componenţă trebuie amplasat astfel încât să poată fi citit în sensul de citire a desenului. Tabelul de componenţă poate fi alipit de indicator, şi se execută cu linii continue groase. Dacă face obiectul unui obiect separat, tabelul de componenţă trebuie identificat prin acelaşi număr ca al desenului de origine. Tabelul de componenţă este alcătuit din coloane trasate cu linii groase sau subţiri, în scopul de a scrie informaţii în următoarele rubrici: - poziţie: indică numărul de poziţie al componentei; - denumire: indică denumirea componentei; - cantitate: indică numărul total de componente identice; - referinţă: după caz poate cuprinde numărul desenului de execuţie, standardul, codul sau orice altă informaţie similară; - material: indică tipul şi calitatea materialului utilizat; dacă este un material standardizat, trebuie utilizată notarea standardizată. Indicaţiile pot fi scrise cu mâna liberă, cu şablonul sau prin programe de calculator. De preferinţă, se scrie cu litere majuscule, conform ISO 3098/1. Ordinea indicaţiilor este cea a poziţiilor componentelor pe desen. Tabelul de componenţă se completează de jos în sus, titlurile coloanelor fiind situate în partea de jos a tabelului. În figura de mai jos este prezentat un model de astfel de tabel de componenţă.
10
7 sau 10
Poz 10
Denumire 50
Referinta 45 185
Buc 10
Material 30
Observatii Masa neta 25
1.5.5 Scări de reprezentare Scara desenului (SR ISO 5455:1997) Scara unui desen este raportul dintre dimensiunea liniară măsurată pe desen şi dimensiunea reală a obiectului prezentat. Scările utilizate conform standardului în vigoare sunt prezentate mai jos.
Scara reală Scara de mărire Scara de micşorare
1:1 2:1; 5:1; 10:1; 20:1; 1:20; 50:1; 1:50; 1:100;
1:2; 1:5; 1:10; 1:200; 1:2000
1.5.6 Scrierea în desenul tehnic
8
Scrierea standardizată (IDT ISO 3098/1:1974) Scriere de tip B (d = h/10)
Caracteristica Înălţimea majusculelor Înălţimea literelor mici Distanţa dintre caractere Distanţa dintre rânduri Distanţa dintre cuvinte Grosimea liniei
h c a b e d
Raport (10/10)h (7/10)h (2/10)h (14/10)h (6/10)h (1/10)h
2,5 0,5 3,5 1,5 0,25
3,5 2,5 0,7 5 2,1 0,35
Dimensiuni 5 7 10 3,5 5 7 1 1,4 2 7 10 14 3 4,2 6 0,5 0,7 1
14 10 2,8 20 8,4 1,4
20 14 4 28 12 2
Scriere dreaptă:
Scriere înclinată:
1.6 Dispunerea proiecţiilor
9
Reprezentarea grafică a unei piese urmăreşte, în principal, două direcţii majore: prima, se referă la precizarea formelor geometrice care compun piesa, iar a doua este legată de definirea dimensiunilor şi a poziţiilor reciproce ale formelor geometrice ale acesteia. În funcţie de complexitatea piesei, se poate realize reprezentarea ei grafică în 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 proiecţii, acestea incluzând atât vederi cât şi secţiuni. Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic industrial este reglementată prin STAS 61476 şi ISO 128: 1982. În figura 1.9 sunt prezentate 4 piese prismatice, pentru două realizându-se reprezentarea ortogonală în 6 proiecţii.
a.
b.
c. Fig. 1.9 Piese prismatice
d.
10
Figura 1.10 identifică planele de proiecţie care aparţin unui “paralelipiped transparent” sau unui “cub transparent” al proiecţiilor, feţele fiind chiar planele pe care se va proiecta piesa introdusă imaginar în interiorul acestuia. Feţele sunt denumite astfel: [ Vs] – plan vertical din spate; [ Vf ] – plan vertical din faţă; [ Hi ] – plan orizontal inferior; [ Hs] – plan orizontal superior; [ Ls] - plan lateral stânga; [Ld ] - plan lateral dreapta.
5 4
[Ls] [Vs]
[Hs] [Vs]
3 2
[Hi]
6
1
1
[Ld] [Hs]
[Vf ] [Ls]
6 5
[Vf ]
3 4
[Ld]
[Hi] 2
Fig. 1.10 Identificarea planelor de proiecţie Proiecţiile ortogonale ale piesei se obţin privind piesa din direcţia săgeţilor indicate în figura 10, după cum urmează : Vederea din faţă este proiecţia pe planul vertical din spate (piesa este privită din direcţia săgeţii 1), vederea din faţă se mai numeşte şi proiecţia principală; Vederea de sus este proiecţia pe planul orizontal inferior (piesa este privită din direcţia săgeţii 2); Vederea din stânga este proiecţia pe planul lateral dreapta (piesa este privită din direcţia săgeţii 3); Vederea din dreapta este proiecţia pe planul lateral stânga (piesa este privită din direcţia săgeţii 4); Vederea de jos este proiecţia pe planul orizontal superior (piesa este privită din direcţia săgeţii 5); Vederea din spate este proiecţia pe planul vertical din faţă (piesa este privită din direcţia săgeţii 6).
11
În figura 1.11 sunt prezentate proiecţiile piesei din figura 1.9 c pe feţele”cubului”, care sunt planele de proiecţie.
5 4 3 2 6 1
1 3 4 5 2
6
Fig. 1.11 Proiecţiile piesei prismatice (din fig. 1.9 c)
Figura 1.12 prezintă amplasarea proiecţiilor pe desen în raport cu proiecţia principală (1): - proiecţia orizontală (2) se află sub proiecţia verticală (1) ; - proiecţia laterală (3) se află la dreapta proiecţiei verticale (1) ; - proiecţia laterală (4) se află la stânga proiecţiei verticale (1) ; - proiecţia pe planul orizontal superior (5) se află deasupra proiecţiei verticale (1); - proiecţia pe planul vertical din faţă poate ocupa poziţie, fie la dreapta proiecţiei (3), fie la stânga proiecţiei (4).
12
2 3
[Hs]
6
5
Vederea de jos
4 1 5
Vederea din stânga [Ld] 3 [Vf ]
Vederea din dreapta [Ls] 4
[Vs]
1
Vederea din fata
6
Vederea din spate
[Hi]
2
Vederea de sus
Fig. 1.12 Amplasarea proiecţiilor în raport de proiecţia principală Reprezentarea în 6 proiecţii a piesei din fig.1.9 d.
2 3 5 4 1 5 4 1 3 6 6
2
Fig. 1.13 Reprezentarea ortogonală a piesei din fig.1.9 d
13
Figura 1.14 prezintă proiecţiile aceleiaşi piese din fig. 1.5, când aceasta este privită din direcţia săgeţii 1 (pentru proiecţia principală). Direcţiile 2,3,4,5,6 au aceeaşi semnificaţie, aşa cum s-a precizat anterior. Rezultă pentru aceeaşi piesă (vezi figura 1.5) proiecţii diferite în conformitate cu precizarea direcţiei principale 1.
2 6 5 1 3 5 4 1 3 6 4
2
Fig. 1.14 Reprezentarea ortogonală în 6 proiecţii a piesei Important: întotdeauna proiecţia principală se allege astfel încât să reprezinte cele mai multe detalii de formă ale piesei şi pe ea să se poată înscrie cât mai multe dimensiuni ; piesele turnate, forjate, matriţate se reprezintă în poziţia de funcţionare, iar piesele precum arborii, axele etc în poziţia de prelucrare ; liniile utilizate sunt cele precizate în STAS 103-84; proiecţiile piesei se reprezintă întotdeauna în corespondenţă cu proiecţia principală.
-
-
14
1.7 Introducere în AutoCAD Acest capitol este bazat pe invaţarea elementelor de baza ale AutoCAD – ului. În marea lui majoritate, programul este structurat pe instrucţiuni şi comenzi. Versiuni: 1982 decembrie - Version 1.0 (Release 1) 1983 aprilie - Version 1.2 (Release 2) 1983 august - Version 1.3 (Release 3) 1983 octombrie - Version 1.4 (Release 4) 1984 octombrie - Version 2.0 (Release 5) 1985 mai - Version 2.1 (Release 6) 1986 iunie - Version 2.5 (Release 7) 1987 aprilie - Version 2.6 (Release 8) 1987 septembrie - Release 9 1988 octombrie - Release 10 1990 octombrie - Release 11 1992 iunie - Release 12 1994 noiembrie - Release 13 1997 februarie - Release 14 1999 martie - AutoCAD 2000 (R15.0) 2000 iulie - AutoCAD 2000i (R15.1) 2001 iunie - AutoCAD 2002 (R15.6) 2003 martie - AutoCAD 2004 (R16.0) 2004 martie - AutoCAD 2005 (R16.1) 2005 martie - AutoCAD 2006 (R16.2) 2006 martie - AutoCAD 2007 (R17.0) 2007 martie - AutoCAD 2008 (R17.1) Ce trebuie să cunoasteţi pentru demararea uniu desen: Sistemul de coordonate (x, y) Tot ceea ce desnăm în AutoCAD este poziţionat “exact”- cu precizie ridicată. Orice obiect desenat este amplasat într-un sistem de coordonate simplu. În AutoCAD acesta este cunoscut sub denumirea de World Co-ordinate System (WCS)(World Coordinate System – sistemul de coordonate universal) şi/sau UCS (User Coordinate System – sistemul de coordonate utilizator) Sistemul de coordonate universal are următoarea orientare: -axa X este paralelă cu latura orizontală a ecranului de lucru, fiind orientată înspre dreapta; -axa Y este paralelă cu latura verticală a ecranului de lucru şi este orientată în sus; -axa Z este perpendiculară pe suprafaţa ecranului de lucru, orientată spre utilizator. Desigur, literele X şi Y indică sensul pozitiv al respectivelor axe de coordonate. Sistemul WCS este nemodificabil, sistemul UCS poate fi orientat liber, potrivit preferinţelor utilizatorului. Dacă dorim desenarea în 3D (trei dimensiuni) se adaugă şi coordonata z şi vom avea (x, y, z).
15
Fig. 1.15 Modul de reprezentare a punctelor în AutoCAD Descrierea acestui sistem AutoCAD-ul utilizeaza puncte pentru determinarea locaţiei uniu obiect (în spaţiu). Se porneşte din punctul de origine de coordonate (0,0). Orice obiect este raportat ca şi poziţie faţă de această origine. Dacă dorim trasarea unei linii în partea dreaptă a originii , aceasta va fi considerată ca fiind pe o directie pozitiva. Din origine în sus este sensul pozitiv al axei Y. Figura 1.15 arată poziţionarea unui punct de coordonate x=8 si y=4: (8,4). Asta înseamnă: 8 unităţi pe axa X şi 4 unităţi pe axa Y. Atunci când lucrăm cu puncte, X este prima coordonată indicată. Alt punct din figura 1.15 este (-6,-3). Asta înseamnă ca punctul este poziţionat la 6 unităţi în sensul negativ al axei X şi la 3 unităţi pe sensul negativ al axei Y. O linie este determinată de două puncte: un punct de pornire şi un punct final. În majoritatea cazurilor nu avem indicată poziţionarea originii pe ecran. De regulă putem sa avem de trasat o linie faţă de ultimul punct al unei linii existente. În acest caz vom folosi punctul relativ. Se procedează la fel dar va trebui sa adăugam simbolul @ - în AutoCAD asta înseamna ca următorul punct este relativ la ultimul punct introdus. Reamintim Puncte absolute – punctele exacte în spaţiul de desenare Puncte relative – sunt punctele relative la un obiect deja desenat în spaţiul de lucru. Măsuri unghiulare Auto CAD-ul măsoară unghiurilor într-un mod particular in functie de setari. Modul de masurare implicit este cel in sens trigonometric.
Fig.1.16 Abordarea unghiurilor
16
Editarea punctului în AutoCAD Introducerea punctelor se poate face utilizând: COORDONATE ABSOLUTE – se introduc punctele raportate la originea WCS-ului. Se introduce punctual prin indicarea exactă a coordonatelor X,Y. COORDONATE RELATIVE – utilizarea acestei metode implica introducerea unui punct relativ la un punct deja existent (introdus anterior). După introducerea unui punct, următorul va fi introdus cu simbolul @ X,Y. COORDONATE POLARE – în acest caz introducerea punctului se va face prin indicarea unei distanţe sub un anumit unghi @D
Aplicabilitate Activare HELP Trecere mod text/mod grafic şi invers Mod Osnap On/Off Activare Tablet Mod Izometric Mod Dynamic UCS On/Off (coordonate) Mod Grid On/Off Mod Ortho On/Off Mod Snap On/Off Polar Tracking On/Off
Baza în AutoCAD Introducerea comenzilor. Icon-uri, menu-uri şi tastare Icon-urile pot fi amplasate oriunde pe ecran necesitând o cunoştere a utilizatorului, exactă a poziţionarii acestora. Menu-urile permit acesare majorităţii comenzilor dar încetineşte viteza de lucru prin aşteptarea derulării acestora. Cea mai rapida metodă este tastarea comenzilor cu folosirea implicită a prescurtărilor acestora. Prima comandă pe care o vom exemplifica este LINE: Comanda tastată: Prin selectarea icon-ului: Urmând calea din menu-ul pull-down: Draw > Line LINE DRAW din toolbar-ul
LINE sau tasta L urmată de tasta ENTER
AutoCAD – ul poate fi personalizat în funcţie de necesităţile utilizatorului care are posibilitate de a aranja comenzile în toolbar-uri în funcţie de frecvenţa utilizări lor, etc. Interfaţa AutoCAD-ului
17
Fig. 1.17 Ecranul AutoCAD 1. Bara de titlu (Title bar) – indică programul în care lucrăm şi numele fişierului curent; 2. Menu-urile Pull-down (Pull-down menus) – sunt menu-uri standard din care putem accesa aproape toate comenzile şi subcomenzi sau opţiuni ale acestora; 3. Bara Principală cu Instrumente (Main toolbar) – conţine icon-urile standard din Windows şi AutoCAD; 4. Bara cu Proprietăţi (Property toolbar) – calea cea mai rapidă de a modifica proprietăţile unui object, cum ar fi layer şi linetype. 5. Bara cu Instrumente deplasabilă (Floating toolbar) – aceaste tipuri de bare se pot deplasa (muta)în jurul ecranului sau pe ecran; 6. Spaţiul de Desenare (Drawing space) – spaţiul de lucru în care vom amplasa desenele; 7. Sistemul de coordonate - WCS Icon – indică direcţiile pozitive ale axelor X şi Y. WCS provine de la World Co-ordinate System. (ce poate fi schimbat în UCS - User Co-ordinate System.) 8. Bara de Stare (Status Bar) – ne informează cu privire la starea sistemului respectiv activarea diferitelor moduri de lucru cum ar fi Ortho, Osnaps, Grid, etc; 9. Linia de Comandă (Command line) – spaţiul în care se tastează şi se vizualizează comanda introdusă de la tastatură; Terminologie AutoCAD Vom explica în continuare câţiva termeni de bază necesari pentru demararea unui desen în AutoCAD. Acad.dwt Backup file Acesta este un templeit care se încarcă automat atunci când pornim să desenăm în AutoCAD. AutoCAD-ul poate salva automat un backup al desenului. Boate fi considerat la un moment dat ca fiind un fisier de rezervă atunci când fişierul current este corrupt şi nu mai poate fi accesat. Acesta se salvează cu extensia .bak. Colimatorul. Cursorul îşi schimbă aspectul atunci când este în
Crosshairs
18
spaţiul de desenare. Dialog box Drawing template file Grid AutoCAD utilizează numeroase ferestre de dialog. Este fişierul ce conţine cele mai frecvente şabloane. AKA un desen prototip. Extensia fişierului este DWT. Reţea de puncte amplasată pe ecran. Aceasta ajută uneori la trasarea liniilor. Poate fi activă sau inactivă (on/off) prin apasarea tastei funcţionale F7. Puncte de selecţie sau selectori care apar în anumite poziţii atunci când un obiect este selectat. Ele permit modificarea entităţilor sau obiectelor prin deformare. Toate entităţile sau obiectele sunt desenate cu ajutorul layer-elor. Se pot grupa entităţi sau obiecte (cum ar fi electronice, cablări, etc.) pe un singur Layer şi permite o anumită organizare a desenelor pe grupuri de utilizare. Spaţiu utilizat pentru plotarea desenului denumit şi Paper Space. Presupune o limitare a zonei de desenare curentă. Majoritatea obiectelor sunt desenate cu un anume tip de linie. Exemplu linie continuă, linie punct, etc. Spaţiul în care desenam sau modelăm 3D. Termen generic obiectelor. utilizat pentru modificarea entitaţilor sau
Grips
Layer
Layout Tabs Limits Linetype Model space Modify Object Origin Ortho mode
Orice element geometric cunoscut deasemenea şi sub denumirea de entitate. Punctul de coordonate (0,0). Reprezintă un mod de desenare în care putem trasa lini doar perpendiculare (pe orizontală şi pe verticală). Poate fi activ sau inactiv (on/off) prin apasarea tastei funcţionale F8. Permite selectarea precisă a punctelor pe entităţi. Poate fi activă sau inactivă (on/off) prin apasarea tastei funcţionale F3. Selecţia unei entităţi prin 'click-stanga' direct pe ea. Cunoscut sub numele de print. Reproduce o copie a desenului pe hartie. Specifică caracteristicile unui obiect linetype, start point, etc. Grup curent de entităţi selectate. Reprezintă un mod de desenare în care putem „sări” din punct în punct pe o reţea de puncte grid. Poate fi activă sau inactivă (on/off) prin apăsarea tastei funcţionale F9. Defineşte un stil de scriere: text, dimensiuni, etc. Stabileşte unităţile curente pentru desenul dumneavoastră. De exemplu, putem folosi incii sau millimetrii. Modificarea World Co-ordinate System (WCS) are ca efect User Co-ordinate System (UCS) sistemul de coordonate al utilizatorului. Mărirea unei zone din desen (zoom in) sau micşorarea unei zone din desen (zoom out). cum ar fi layer, scale,
Osnap Object Snap Pick Plot Property Selection set Snap
Styles Units User coordinate system (UCS) Zoom
Lansarea programului
19
Începem un desen prin dublu clic pe iconiţa AutoCAD figura 1.18 sau urmând calea: Start>Programs>Autodesk>AutoCAD2007> AutoCAD2007 figura 1.19
Figura 1.18
Figura 1.19 Dacă AutoCAD-ul este deja deschis şi dorim începerea unui desen nou utilizăm opţiunea File>New. În acest moment vom vizualiza fereastra de dialog din figura 1.20, în care vom selecta fisierul template acad.dwt după care apăsăm butonul Open.
Figura 1.20
20
Comenzile de Desenare şi Modificare AutoCadul este foarte uşor de abordat în momentul în care reuşim să stăpânim 20% din comenzile acestuia, pentru început şi restul de 80 pe parcurs. Comenzile de bază în general conţin subcomenzi sau opţiuni. Din această cauză este important să urmărim linia de comandă (command line) deoarece aceasta ne sugerează cu ce anume trebuie să continuăm, adică afişează toate opţiunile comenzii respective împreună cu cea implicită. Opţiunea implicită este cea curentă. Pentru început se recomandă ca butonul DYN (din bara de stare ) să nu fie ”on”. Acesta îngreunează înţelegerea modului de lucru prin afişarea pe ecran a unor informaţii referitoare la poziţie precum şi opţiunile implicite ale unor comenzi. Editarea unei linii – LINE Comandă Line Key Line / L Icon Menu Draw > Line Rezultat Desenează un segment de linie dintr-un punc în altul
1. Prin introducerea coordonatelor absolute ale punctelor ce definesc dreapta. Command: line Specify first point: 6.5,2 Specify next point or [Undo]: 20,15 Specify next point or [Undo]:
Fig. 1.21 2. Prin introducerea coordonatelor relative ale punctelor ce definesc dreapta. Command: line Specify first point: (are ca efect selectarea ultimului punct introdus ca fiind punctul de start al liniei) Specify next point or [Undo]: @-20,-10 Specify next point or [Close/Undo]: c (are ca efect închiderea traseului)
21
Fig. 1.22 3. Prin introducerea coordonatelor polare Command: line Specify first point:6.5,2 (are ca efect selectarea ultimului punct introdus ca fiind punctul de start al liniei) Specify next point or [Undo]: @14<45 (14 – distanţa, 45 unghiul)
Fig. 1.23 Comanda CIRCLE Comandă Circle Key Circle / C Icon Menu Draw Circle Center, Radius > > Rezultat Desenează cunoscând raza. un cerc centrul şi
CIRCLE Specify center point for circle or [3P/2P/Ttr (tan tan radius)]: (se specifică un punct ca fiind centrul cercului sau se introduce una din cele 3 opţiuni) Opţiuni: -Center Point – desenează un cerc pe baza centrului şi a diametrului sau a razei; -3P – desenează un cerc prin trei puncte de pe circunferinţă; -2P – desenează un cerc prin două puncte considerate diametral opuse; -Ttr – desenează un cerc cu o rază specificată, tangent la alte două entităţi
22
Comanda ARC Trasarea arcelor când se cunosc parametrii ce definesc arcul: centrul, punctul de început, raza, lungimea coardei etc. Comanda tastată: Prin selectarea icon-ului: Urmând calea din menu-ul pull-down: Draw > Arc LINE DRAW din toolbar-ul
ARC sau tasta A urmată de tasta ENTER
Opţiuni: -Specify start point of arc or[Center]: indicarea punctului de start, se apasa C sau daca dorim pornirea desenului de la ultimul punct introdus se apasă tasta Enter - Specify second point of arc or [Center/Eed] -se specifică un punct de pe circumferinţa arcului când acesta este desenat prin trei puncte; - Specify end point of arc: -se specifică extremitatea arcului; - Center - se specifică centrul cercului din care face parte arcul; - Specify end point of arc or [Angle/chord Length] -desenează un arc în sens trigonometric de la punctul de start la cel final, (nu trece în mod necesar prin al treilea punct); - Angle -unghiul la centru al unui arc trasat în sens trigonometric de la punctul de start folosind centrul, cu specificarea unghiului inclus. - Chord Length -desenează un arc bazat pe lungimea coardei; - Specify center point of arc or [Angle/Direction/ Radius]: - Angle -arcul la centru cu un unghi specificat - Direction -incepe arcul tangent la o direclie specificata - Radius -deseneaza un arc din punctul de start la punctuifinal cu raza specificata; Comanda POLYGON Comanda tastată: Prin selectarea icon-ului: Urmând calea din menu-ul pull-down: Draw > Polygon
POLYGON prescurtare
nu
are
POLYGON DRAW
din toolbar-ul
Opţiuni: - Enter number of sides : se introduce numdrul de laturi o valoare intre 3 si 1024 sau se apasa ENTER - Specify center of polygon or [Edge] -se specifică centrul cercului sau e; - Enter an option [Inscribed in circle/Circumscribed about circle] : -se introduce i sau c sau se apasă ENTER - Specify radius of circle: -se specifică raza cercului înscris/circumscris; - Edge -defineşte poligonul specificând capetele primei muchii.
Fig. 1.24
23
Comanda ZOOM Comandă Pan Zoom Key Pan/P Zoom/Z View>Zoom Icon Menu Rezultat Deplasează zona afişată Controlează mărimea suprafeţei afişate
Command: z Specify corner of window, enter a scale factor (nX or nXP), or: [All/Center/Dynamic/Extents/Previous/Scale/Window/Object] : -Real time: este opţiunea implicită, utilizatorul modificând factorul de scalare în timp real, intuitiv, cu ajutorul unei lupe; -All: determină vizualizarea întregului spaţiu pe care se află desenul; -Center: permite alegerea suprafeţei afişate prin indicarea centrului şi a înălţimii acesteia; -Dynamic: conduce la apariţia pe ecran a întregului spaţiu alocat, urmând să fie selectată porţiunea care se doreşte a fi afişată; -Extends: determină afişarea spaţiului ocupat efectiv de către desen; -Previous: permite revenirea la scara precedentă de vizualizare; -Scale: necesită introducerea noului factor de scalare; -Window: serveşte la specificarea spaţiului afişat prin intermediul unei ferestre dreptunghiulare, utilizatorul alegând două puncte diagonal opuse ale acesteia. -Object: determina afisarea unui obiect in intregime in zona de afisare; O altă modalitate de a controla afişarea imagini este prin folosirea comenzii PAN, care permite deplasarea (fără scalare) zonei de vizualizare a desenului într-o nouă poziţie. Deplasarea se realizează tot în timp real, cu ajutorul mouse-ului. Comanda COPY Plaseaza copiile obiectelor selectate intr-o noua locatie. Copiile au aceeasi orientare si aceeasi marime cu originalul. Incepand cu 2006 AutoCadul permite copierea multipla inca de la inceput fara am mai fi necesar o a doua optiune. Comandă Copy Key Copy / CP,CO Icon Menu Modify Copy > Rezultat Copiază obiecte o dată sau de mai multe ori
Optiuni: Select object: -Specify base point or displcement: - se specifica un punct pentru o singura sau mai multe copii; -Specify second point of displacementor