ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE - DOC

Document Sample
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE - DOC Powered By Docstoc
					                                            SISTEMUL VAMAL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ


                        Regimul vamal în Uniunea Europeană
         Regimul vamal:
          indică pe de o parte, dacă şi unde vor fi plătite taxele vamale şi condiţii marfa va fi supusă controlului vamal.
          cuprinde totalitatea normelor care se aplică în cadrul procedurii de vămuire, în funcţie de scopurile operaţiunii comerciale
           sau de destinaţia mărfii.
          Cadrul legal pentru stabilirea şi acordarea regimului vamal şi are la bază atât Tratatul de la Roma asupra Comunităţii
           Europene care reglementează comerţul cu mărfuri în cadrul Uniunii Europene şi Tariful Vamal Comun faţă de ţările terţe cât
           şi Codul vamal al Uniunii Europene.


Principalele caracteristici (elemente comune) ale regimurilor vamale în Uniunea Europeană sunt:
     -     orice marfă face obiectul unei declaraţii vamale ce corespunde regimului vamal respectiv(Documentul Administrativ Unic
(DAU))- depusă birou vamal.
     -      controlul documentelor însoţitoare de către autoritatea vamală
     -      controlul fizic total sau parţial, precum şi prelevarea de probe
     -      transportul mărfurilor până la locul de efectuare a controlului vamal se realizează pe riscul şi cheltuiala declarantului vamal,
care are dreptul de a asista la controlul fizic şi prelevarea de probe


          Tipuri de regim vamal în Uniunea Europeană
   1. DEFINITIVE – vizează operaţiunile de import şi de export în şi din UE; De la 01.01.1993 aceste regimuri se aplică numai
schimburilor comerciale dintre UE şi ţările terţe, spaţiul european fiind teritoriu vamal unic, ca urmare a creării Uniunii vamale.
     a. Regimul vamal la exportul din UE
  Acesta cuprinde totalitatea mărfurilor expediate în străinătate pe baze contractuale şi destinate să rămână permanent în afara
teritoriului vamal comunitar, cu excepţia mărfurilor care:
     -      sunt trimise temporar în străinătate
     -      fac obiectul unei activităţi de perfecţionare pasivă
     -      sunt interzise la exportul din UE:
                    - mărfuri prohibitive
                    - mărfuri restricţionate în cadrul politicii comerciale comune


         Caracteristicile exportului de mărfuri din UE:



                                                                                                                                          1
       - nu se percep taxe vamale, singura condiţie pentru acordarea liberului de vamă fiind ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal
în aceeaşi stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declaraţiei vamale, care se completează doar în scop statistic
        - la exportul de mărfuri din UE nu se aplică TVA
        - exportatorul este obligat să depună un DAU de export la biroul vamal pe raza căruia se află sediul acestuia sau la locul de
ambalare sau încărcare a mărfurilor pentru a fi exportate;
        - la controlul mărfurilor la frontieră se verifică numărul, seria şi integritatea sigiliilor aplicate pe documentul vamal de export


        b. Regimul vamal la importul în UE
1. Principalul regim în UE este importul definitiv. Acesta constă în intrarea pe teritoriul vamal al UE a mărfurilor străine, în vederea
introducerii lor în circuitul economic, după efectuarea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale la bugetul comunitar.
        Caracteristicile importului de mărfuri în UE:
   -     importul de mărfuri este liberalizat
   -     anumite categorii de mărfuri sunt supuse unor restricţii cantitative sau supuse regimului de control în conformitate cu
angajamentele asumate
   - lista mărfurilor supuse regimului unor licenţe se stabileşte periodic pe baza hotărârilor autorităţilor comunitare
   - reglementările europene privind vămuirea mărfurilor se înscriu în principiile generale definite de GATT (OMC), de unde rezultă
şi principiul reciprocităţii concesiilor comerciale


       Activităţile autorităţii vamale:
După verificarea mărfurilor cu datele din documentele de evidenţă execută:
   - vămuirea mărfurilor
                   o marfă importată este supusă impozitării prin taxe vamale şi TVA şi altor impozite indirecte


Taxele vamale, exprimate în procente, se aplică valorii în vamă a mărfurilor (valoarea CIF la frontiera UE), exprimate în euro, la data
înregistrării declaraţiei vamale
            Tipuri de regim vamal la importul de mărfuri în UE
Acestea rezultă din faptul că „piaţa unică” prezintă frontiere fiscale, iar fiecare stat îşi gestionează autonom TVA.
                   Punerea mărfurilor în liberă practică – marfa importată este eliberată de obligaţii tarifare şi poate circula în spaţiul
ţărilor membre UE (situaţie similară cu mărfurile schimbate de firme din interiorul UE)
Taxele vamale se percep la intrarea mărfurilor în spaţiul Comunitar, iar TVA la intrarea pe piaţa unui stat membru, ca un impozit
naţional pe consum. Când importul mărfurilor nu este supus consumului intern, importatorul achită numai taxele vamale (operaţiuni
de reexport în alt stat comunitar )
                   Punerea mărfurilor în consum – plata taxelor vamale europene şi a taxelor naţionale (parafiscale şi indirecte)
                   Achiziţionarea mărfurilor de persoane fizice
Sunt exceptate de la plata taxelor vamale bunurile din:
    - magazinele de tip „ duty- free”
    - pentru consum personal
    - care fac obiectul unor convenţii de impunere vamală în diferite domenii
UE, etc.)



                                                                                                                                              2
   2. SUSPENSIVE – operaţiuni cu titlu temporar care au ca efect suspendarea plăţii taxelor vamale către organele comunitare la
solicitarea scrisă a titularului operaţiunii de comerţ exterior pe o perioadă determinată.
Acesta se consideră încheiat atunci când mărfurile primesc alt regim vamal.


             Se acordă cu precădere pentru:
               -     excepţiile de restrângere a teritoriului vamal al UE (zone libere, porturi libere, antrepozite vamale)
               -     operaţiuni speciale (reexport, distrugere, abandonare)


          Obligaţiile autorităţii vamale la acordarea regimului vamal suspensiv:
- decurg din factori de risc (posibilitatea substituirii bunurilor, a sustragerii, dispariţiei, transformării şi punerii în consum fraudulos a
acestora)
                    controlul fizic al bunurilor
                    solicitarea de garanţii vamale
                       - fizice – pentru identificarea ulterioară a mărfii (eşantioane, mostre, înregistrarea numărului de serie, sigilarea
autovehiculelor de transport)
                       - financiare – pentru a acoperi nivelul taxelor vamale şi a altor taxe, sau chiar a penalităţilor
După efectuarea acestor operaţiuni, mărfurile sunt considerate a fi supuse sub supraveghere vamală.
                    Aprobarea cererii de acord a regimului vamal suspensiv se dă numai în cazul când se poate asigura supravegherea şi
controlul acestuia
                    Acordarea regimului vamal suspensiv se face prin emiterea unei autorizaţii de către birourile vamale ale UE, pe
baza declaraţiei vamale şi a documentelor necesare identificării mărfii
                    Dacă mărfurile primesc altă destinaţie vamală fără solicitarea altui regim vamal birourile vamale încasează din
oficiu taxele vamale pe baza unui act constatator, iar operaţiunea se scoate din evidenţa biroului vamal al UE


 a. Regimul de tranzit constă în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal al UE la alt birou vamal al UE fără ca acestea să
fie supuse plăţii taxelor sau măsurilor de politică comercială comună.
      Caracteristici:
                  Se consideră încheiat când marfa şi documentele însoţitoare ajung la biroul vamal de destinaţie;
                  titularul regimului de tranzit este obligat să prezinte mărfurile intacte, sigilate, în termenul stabilit de autoritatea
vamală;
                  în cazul în care tranzitul se realizează sub acoperirea Convenţiei Internaţionale TIR sau a Convenţiei Internaţionale
pentru admitere temporară ( Convenţia ATA) în locul declaraţiei vamale se prezintă carnetul TIR, respectiv ATA;
 operaţiunea de vămuire constă în controlul exterior al mijloacelor de transport şi în verificarea concordanţei documentelor de tranzit
vamal cu cele însoţitoare ale transportului
     Tipuri de tranzit:
                    T1 – tranzit comunitar extern (pentru bunurile de origine terţă) – se referă la transportul mărfurilor venite dintr-o
ţară terţă, între 2 birouri vamale ale UE;




                                                                                                                                            3
                     T2 – tranzit comunitar intern ( pentru bunurile produse în comunitate) – acesta acoperă transportul mărfurilor
comunitare între 2 birouri vamale ale UE. El a fost extins şi ţărilor AELS şi grupului Vişegrad, sub numele de tranzit comun.
Tranzitul comunitar intern se aplică atât transportului rutier, cât şi celui maritim sau aerian.


  b. Regimul de depozit vamal în UE se utilizează atunci când există un decalaj în timp între circulaţia mărfurilor şi comercializarea
acestora. El se aplică atât la import cât şi la export.
          Caracteristici după tipul operaţiunilor de comerţ exterior:
Depozitul vamal la import
                -      Beneficiar = toate firmele ce realizează operaţiuni de import;
                -      Avantaje: - dispun de stocuri;
                                   - perceperea taxelor vamale şi aplicarea măsurilor de politică comercială sunt suspendate până în
                momentul „punerii în consum” a mărfurilor;
                                   - în cazul reexportului, nu sunt percepute taxe vamale;


                -     Aplicare:    - sunt admise toate mărfurile, cu unele excepţii ( mărfuri ce atentează asupra sănătăţii fizice sau morale);
                                   - aplicarea măsurilor fiscale şi comerciale se face în ziua „ punerii în consum” a mărfurilor;
                -     Formalităţi şi constrângeri:
                                   - declaraţie de intrare (DAU) şi garanţie, în cazul depozitelor private;
                                   - declaraţie specială în cazul cesionării mărfurilor;
                                   - transformarea mărfurilor este interzisă;
                                   - operaţiuni în vederea conservării mărfurilor sunt permise;
                                   - durata depozitării nelimitată (cu excepţia depozitului de tip B);
                -     Aprobare: - „punere în consum”;
                                   - reexport;
                                   - atribuirea unui alt regim economic (regim de tranzit);


Depozitul vamal la export
            -       Beneficiar: - doar exportatorii reali;
            -       Avantaje:     - organizarea livrării mărfurilor;
                                       - suspendarea taxelor fiscale;
                                       - depozitarea mărfurilor în ţara exportatorului cu economii asupra cheltuielilor în străinătate;
                -     Aplicare:        - toate mărfurile cu excepţia celor aflate sub influenţa PAC;
                -     Formalităţi şi constrângeri:
                                       - declaraţie de intrare ( DAU );
                                       - nu este necesară garanţie;
                -     Aprobare:        - exportul mărfurilor în termen de maximum doi ani
         Tipuri de depozit vamal:
            - public: orice persoană juridică poate depozita marfa
                                   -     este identificat după litere (de tip A,B,F );




                                                                                                                                             4
                                   -   este denumit şi antrepozit real;
                                   -   este o formă rigidă, mai rar întâlnită;
                                   - are dublă supraveghere (autoritatea vamală şi administratorul);
                                   - costurile sunt mai ridicate (includ şi serviciul administratorului);
                                   - este recomandat firmelor care nu au experienţă în comerţul internaţional;
               -       privat: titularul operaţiunii este singurul care depozitează marfa la sediul său cu respectarea prevederilor legale;
                                   - este identificat după litere (de tip C,D,E);
                                   - este utilizat frecvent de firmele mari;
                                   - aprobarea se acordă în funcţie de reputaţia firmei, natura mărfii;
                                   - aproape toate mărfurile pot fi stocate;
       Caracteristici generale:
                        Autoritatea vamală poate cere deţinătorului de antrepozit să constituie o garanţie care să asigure plata taxelor
vamale pentru mărfurile nevămuite (10% din valoarea taxelor vamale pentru mărfurile terţe şi 5% din valoarea TVA pentru mărfurile
comunitare);
                        Înscrierea în evidenţa operativă a mărfurilor aflate în antrepozit se face imediat ce mărfurile au fost introduse în
depozit;
Operatorul poate opta între antrepozitul public şi cel privat;
                                 Exportatorul nu depune nici o garanţie;
                                 Durata antrepozitului este maxim 2 ani;
                                 Autoritatea vamală poate permite transferul mărfurilor dintr-un depozit vamal în altul;


  c. Regimuri de admitere temporară
            Admiterea temporară la import – se aplică mărfurilor importate în UE pentru o durată limitată, în vederea utilizării
pentru activităţi comerciale determinate            (participare la târguri, expoziţii, teste, demonstraţii, etc.), apoi având loc un reexport. Ele
beneficiază de suspendarea totală sau parţială a taxelor vamale prevăzute pentru un regim vamal definitiv.
                      Mostrele sau eşantioanele – în clasificarea vamală sunt produse sau articole destinate prospectării comerciale (dar
nu difuzării publicitare) provenind din străinătate.
                             -    condiţia de admitere temporară – să fie importate într-un singur exemplar cu excepţia materialelor
                       consumabile destinate unei demonstraţii;
                             -    sunt mostre de valoare neglijabilă (admise bona fidae – sub simplă declaraţie verbală) şi cele cu valoare
(presupun utilizarea unor metode de identificare şi depunerea unei garanţii financiare);
                      Ambalajele – urmează, în principiu, regimul mărfurilor; Ele sunt reglementate de Convenţia vamală a UE din 6
octombrie 1960:
                         -   prin ambalaje se înţelege: recipiente, altele decât containerele şi suporturile folosite sau cele ce urmează a fi
folosite pentru împachetarea sau fixarea materialelor, cu excepţia materialelor de ambalaj importate în vrac;
                         -    regimul de admitere temporară este atribuit ambalajelor importate pline ce urmează să fie reexportate goale
sau pline şi celor importate pline ce urmează a fi reexportate pline;
                         - ambalajele trebuie să prezinte elemente necesare identificării la reexport;
                         -   termenul de reexport: 6 luni pentru ambalajele reexportate pline şi 3 luni pentru cele goale;




                                                                                                                                                 5
              Regimul de retur - se aplică mărfurilor care au fost exportate temporar din UE şi sunt reimportate într-un anumit termen,
fără a suferi modificări cu excepţie uzurii normale.
                       -    se referă la produsele trimise la expoziţii şi târguri internaţionale sau pentru diverse probe şi încercări; La
import ele sunt scutite de plata taxelor dacă nu au suferit prelucrări în străinătate;
                       -   operaţiunile de export temporar iau sfârşit prin:
                                   - reimportul mărfurilor trimise temporar sau exportul definitiv al acestora;
                                   -   emiterea unui act constatator din oficiu pentru mărfurile care nu au fost înapoiate din considerente
economice sau în situaţia în care nu se respectă termenul stabilit;


              Regimul ATA – admission temporarie ( fr.), temporary admission (engl.) este rezultatul Convenţiei Internaţionale de la
Bruxelles din 1961 (ţările membre UE, AELS şi alte 37 ţări) prin care se acceptă în UE importurile temporare, cu scutire de taxe,
precum şi exporturile temporare cu scutire de taxe, precum şi exporturile temporare, libere de taxe la reimport.
                       - produsele la care se aplică acest regim sunt mostre şi alte materiale pentru demonstraţii;
                      - carnetul ATA este folosit în cazul unui export temporar, tranzit şi import temporar;
                                   - se eliberează şi se întrerupe valabilitatea de către Camera de comerţ şi industrie din ţara
exportatorului;
                                   - titularul sau un reprezentant va prezenta carnetul biroului vamal car verifică marfa şi valabilitatea
carnetului;
                                   - exportul mărfurilor poate avea loc imediat sau mai târziu;
                                   - la ieşire, biroul vamal va stabili termenul în care se face reimportul (nu mai mult de 1 an); titularul
carnetului trebuie să respecte termenul stabilit, în caz contrar, va plăti taxele vamale şi amenda;
                                   - carnetul ATA şi mărfurile trebuie prezentate la fiecare punct vamal de intrare şi ieşire din ţările
vizitate;
  d. Regimuri de perfecţionare( lohn) în UE constă în supunerea pe teritoriul vamal al UE la una sau mai multe operaţiuni de
transformare sau prelucrare a:
                            - mărfurilor non-comunitare destinate reexportului sub formă de produse compensatorii fără plata taxelor
vamale;
                            - mărfurilor puse în liberă practică, din care o parte vor fi reexportate în afara UE; În acest caz, taxele vamale
se plătesc pentru produsele compensate importate în UE;
                     Operaţiuni de perfecţionare:
                 -    prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea sau adaptarea lor la alte mărfuri;
                 -    transformarea mărfurilor;
                 -    repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în forma iniţială;
                 -    utilizarea unor mărfuri care nu se regăsesc în produsele compensatoare, dar ajută la producerea lor;
   „




              Calculul taxelor vamale pe baza ratei de randament




                                                                                                                                            6
   Sunt întâlnite 4 posibilităţi:
              1. Un singur fel de produse obţinute dintr-un singur fel de materie primă:
       Marfa străină A – Produs X: rata de randament 80%
              100 kg                      80 kg
       Taxa vamală se aplică la 80% din cantitatea de marfă importată, când bunurile rezultate importate fac obiectul regimului vamal
de import definitiv.
              2. Mai multe produse obţinute dintr-un singur fel de materie primă
       Marfa străină A – Produs X – Produs Y: rate de randament 60%/30%
              100kg           60kg        30kg
       Taxa vamală se aplică la 60% şi respectiv 30% din cantitatea de marfă importată, evidenţiată separat pentru fiecare produs,
când bunurile rezultate importate fac obiectul regimului vamal de import definitiv.
              3. Un singur fel de produse obţinute din mai multe materii prime
       Marfa străină A – Marfa străină B – Produs X: rate de randament 20%/40%
                100kg           50 kg       20 kg
       Taxa vamală se aplică la 20% din cantitatea de Marfă A şi la 40% din cantitatea de Marfă B, când bunurile rezultate importate
fac obiectul regimului vamal de import definitiv.
              4. Mai multe produse obţinute din mai multe materii prime
       Marfa străină A – Marfa străină B – Produs X – Produs Y:
                   X/A= 40%     X/B= 20%         Y/A= 50%        Y/B= 25%
                   A= 90 %           B= 45%
       Taxa vamală se aplică la 90% din cantitatea de Marfă A şi la 45% din cantitatea de marfă B, când bunurile rezultate importate
fac obiectul regimului vamal de import definitiv.




            Regimuri vamale pentru calcularea taxelor
     Regimul suspensiv – materiile prime, materialele importate tranzitează teritoriul naţional, fiind exonerate de la plata taxelor
vamale. Se acordă pentru o perioadă determinată de timp care acoperă un ciclu de producţie.
     Regimul de rambursare – importatorul plăteşte taxele vamale, dar după prelucrare poate solicita rambursarea plăţii;
      Regimul de draw-back – un regim vamal special, instituit cu scop fiscal: se restituie total sau parţial taxele vamale de import
cu condiţia ca acestea să fie reexportate în aceeaşi stare, încorporate în alte mărfuri sau transformate în alte produse.
               -     taxele vamale se restituie după ce se face dovada exportului
               -    dacă cererile de restituire sunt depuse după acordarea „liberului de vamă”, nu se mai restituie taxele;
                   Regimul de perfecţionare pasivă în UE – permite exportul temporar de mărfuri comunitare în afara UE în vederea
supunerii acestora la acţiuni de transfer sau de prelucrare şi, ulterior, a importului produselor rezultate cu exonerarea totală sau parţială
de taxe vamale de import. La import, produsele rezultate nu sunt supuse la valoarea lor integrală, ci numai la diferenţa de valoare
corespunzătoare prelucrării în străinătate.
           - Impozitarea diferenţiată constă în deducerea din taxele calculate pentru produsele finite rezultate a mărimii taxelor care s-
ar fi achitat în cazul materiei prime (exportată din UE pentru prelucrare), dacă ele ar fi fost importate din ţara terţă unde se realizează
operaţiunea de perfecţionare pasivă.




                                                                                                                                           7
               - Perfecţionarea triunghiulară – caz particular d perfecţionare pasivă în care produsul este reimportat şi pus în liberă
practică într-o altă ţară a UE decât cea în care s-a produs exportul temporar pentru perfecţionare.


  e. Regimul de transformare sub control vamal în UE – permite prelucrarea sau utilizarea mărfurilor non-comunitare pe teritoriul
vamal al UE fără plata taxelor vamale de import şi fără aplicarea măsurilor de politică comercială, pentru a fi supuse unor operaţiuni
care le transformă felul sau starea iniţială, rezultând produse transformate, care se introduc în circuitul economic cu plata taxelor
vamale de import.
               Operaţiuni de transformare:
                           transformarea în mostre ce vor fi prezentate în aceeaşi stare sau sub formă de colecţie;
                           reducerea la starea de deşeuri, resturi sau distrugerea mărfurilor;
                           denaturarea mărfurilor;
                           recuperarea de părţi sau elemente din mărfuri;
                           manipulări uzuale care pot fi efectuate în antrepozite sau zone libere;
          Aprobarea se dă de autoritatea vamală la cerere pentru o perioadă de maxim 2 ani cu posibilitate de prelungire în cazuri
justificate.
          Titularul autorizaţiei este obligat să ceară alt regim pe măsură ce mărfurile sunt transformate în alte produse.




                                   Capitolul II
                              Statutul vamal al mărfii


      Statutul vamal al mărfii este dat, în principal, de trei elemente:
      valoarea în vamă,
      poziţia tarifară
      originea mărfurilor.
     Acesta formează şi conţinutul declaraţiei vamale, documentul de bază în funcţie de care se realizează formalităţile vamale.
      1. Valoarea în vamă serveşte ca:
                   o    bază de calcul pentru taxele vamale
                   o    bază de calcul pentru alte taxe cu caracter fiscal ( TVA, accize)
                   o    instrument de negociere în acordurile internaţionale (în cazul utilizării unui sistem de evaluare comun între statele
participante la acorduri internaţionale se ajunge la situaţia în care reducerile de taxe produc aceleaşi efecte în ambele părţi )
                   o    măsură de control pentru comerţul exterior
                   o    instrument ce permite efectuarea calculelor de eficienţă în cadrul schimburilor internaţionale (în cazul utilizării
aceloraşi reguli de evaluare este posibilă cunoaşterea cuantumului taxelor vamale şi a altor taxe la care vor fi supuse mărfurile în ţara
de import şi de export înaintea realizării efective a operaţiunilor de export/import; Se pot realiza comparaţii între oportunităţile
existente pe o anumită piaţă în raport cu alta)




                                                                                                                                           8
                o    instrument prin care se realizează statistica de comerţ exterior (pentru ca datele să fie comparabile este necesar ca
statistica de comerţ exterior să se realizeze pe baza aceloraşi principii de evaluare)


      a. Determinarea în vamă a mărfurilor la export
      La export, marfa este liberă de taxe la punctul de ieşire a mărfii de pe teritoriul naţional, incluzând, dacă este cazul, cheltuielile
de transport până la frontieră. În consecinţă TVA se restituie exportatorului.
      Mărimea valorii vamale se calculează, în funcţie de modalitatea de transport, astfel:
               -    cale maritimă: FOB port de expediţie
               -    cale aeriană: franco aeroport de plecare
               -    cale terestră: franco frontiera ţării exportatoare
      b. Determinarea în vamă a mărfurilor la import
      La import, în conformitate cu prevederile GATT/OMC (Runda Tokyo, 1994), valoarea în vamă se determină la locul de intrare
în ţara de import, în principal, sub forma valorii de tranzacţie a mărfii. Există, de asemenea, alte metode de calcul, care se aplică atunci
când nu se poate folosi valoarea de tranzacţie. Valoarea de tranzacţie reprezintă valoarea comercială a mărfii, calculată la punctul de
trecere a frontierei la import. În general, aceasta este valoarea CIF sau CIP la punctul de intrare în ţara importatoare.
      Acordul privind evaluarea vamală (denumit şi Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi
Comerţ, privitor la evaluarea vamală, adoptat în cadrul Rundei Tokyo şi revizuit la Runda Uruguay) urmăreşte definirea unui sistem
echitabil, uniform şi neutru de evaluare a valorii vamale a mărfurilor importate, în vederea evitării folosirii unor valori arbitrare sau
fictive. În acord sunt formulate cinci metodologii de evaluare vamală, cu precizarea că, numai dacă prima metodă nu permite
evaluarea corectă a valorii în vamă (după aprecierea organului vamal), se recurge la următoarea şi aşa mai departe:
                o    valoarea tranzacţiei reprezentată de preţul de facturare (preţul CIF);
                o    valoarea tranzacţiei unor mărfuri identice;
                o    valoarea tranzacţiei unor mărfuri similare;
                o    preţul de revânzare (la care mărfurile de evaluat, mărfurile identice sau cele similare sunt revândute pe piaţa ţării
importatoare, după scăderea comisioanelor plătite, a profitului şi a altor cheltuieli şi taxe suportate în ţara importatorului pe parcurs
intern);
                o    valoarea calculată (costul de producţie +costuri suplimentare+ marja de profit);


      2.Poziţia tarifară este locul atribuit fiecărei mărfi în tariful vamal, în funcţie de caracteristicile acesteia, conform unui
nomenclator. Această poziţie condiţionează mărimea (procentul) taxei vamale, aplicarea măsurilor de politică netarifară (contingente,
licenţe etc.), a normelor, regulilor sanitare şi fito- sanitare etc. Totodată, aceasta este importantă pentru statisticile privind comerţul
exterior. Este esenţial ca această operaţiune să se facă cu rigoare şi logică. Încadrarea tarifară constă în:




      3.Originea mărfurilor


Plecând de la originea mărfurilor se determină:




                                                                                                                                          9
                 -     nivelul taxelor vamale aplicabile la import
                 -     statisticile privind evoluţia comerţului exterior pe zone geografice
                 -     aplicarea reglementărilor specifice şi punerea în practică a măsurilor de politică comercială
      Stabilirea originii mărfurilor:
      Atunci când un produs este obţinut din activităţi productive desfăşurate într-o singură ţară, produsul importat este originar
din ţara în care a fost realizat.
      Atunci când un produs este rezultatul unor intervenţii productive în diferite ţări, se consideră că este originar din ţara în care
a suportat ultima transformare substanţială. Operatorul poate obţine avantaje în acest caz, pentru că un produs terţ poate obţine o
origine care îi permite să beneficieze de un tratament preferenţial prevăzut de acordurile de asociere. În această situaţie este vorba de o
origine obţinută prin „naturalizare”.
Din punct de vedere vamal, ultima transformare substanţială este o intervenţie care se finalizează prin obţinerea unui nou produs
sau reprezintă un stadiu de fabricaţie important. În general, se estimează că se concretizează printr-o schimbare a încadrării
(poziţiei) tarifare, dar în anumite cazuri este necesar ca valoarea adăugată prin transformare (prelucrare) să reprezinte un anumit
procentaj din valoarea produsului           (40%-60%).




                                 Capitolul III
                            PROCEDURI VAMALE


       Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităţilor necesare pentru vămuirea mărfurilor, indiferent dacă aceasta se face
pentru export sau import.
     1. Declararea mărfurilor
        Persoanele abilitate să declare mărfurile sunt deţinătorul mărfii (exportatorul sau importatorul)sau comisionarul vamal.
Expeditorul – la export
Destinatarul real – la import
Declarantul vamal – comisionarul vamal
       Deţinătorul mărfii poate fi, după caz, la export – expeditorul, iar la import – destinatarul real. Acesta poate abilita şi alte
persoane: - angajaţii săi
                                                          - transportatori rutieri
                                                          - comisionari vamali dintr-un alt
                                                            stat la UE
      Comisionarul vamal – mandatar care îndeplineşte pentru clientul său formalităţile de vămuire a mărfurilor;
                 -     este împuternicit printr-un singur document;
                 -     este obligat să remită clientului un formular din declaraţia vamală;
             - este responsabil de operaţiunile vamale executate, fiind obligat să atenţioneze clientul asupra taxelor inutile;
             -       modalităţi de reprezentare conform art. 5 al Codului Vamal al UE introdus în dreptul intern al statelor membre
începând cu 01.01.1998:




                                                                                                                                       10
                               - directă – comisionarul vamal acţionează în numele şi contul clientului, iar acesta este unicul debitor de
taxe;
                                - indirectă – comisionarul este declarant vamal şi este solidar cu clientul în plata datoriei vamale;
         Onorariul comisionarului vamal – se calculează de regulă pe baza valorii mărfurilor, a poziţiei tarifare a acestora şi a taxelor
vamale. Acesta cuprinde:
                 -    cheltuieli fixe (de dosar);
                 -    creditul de ridicare a mărfurilor;
                 -    angajamente cauţionate pentru toate operaţiunile cauţionate;
                 -    provizionul pentru taxele vamale;
                 -    plata pentru ore suplimentare prestate de lucrătorii vamali;
                 -    costul aferent procedurii de vămuire electronică;
                 -    eventuale penalităţi vamale;
        2. Îndrumarea mărfurilor în vamă constă în: sosirea mărfurilor pe teritoriul vamal şi prezentarea acestora biroului vamal.
                      Modalităţi de îndrumare:
                            - transport maritim: navele nu pot acosta decât în porturile cu birou vamal (excepţie- cazurile de forţă
majoră);
                            - transport aerian: pe ruta impusă şi aterizarea pe aeroport cu birou vamal;
                            - transport terestru: mărfurile transportate trebuie să fie îndrumate spre cel mai apropiat birou vamal;


           b. Îndrumarea în vamă a mărfurilor la export
  Prezentarea mărfii în vamă – înregistrarea declaraţiei sumare la biroul vamal.
           Situaţii de prezentare a mărfii la export: - la biroul vamal
                                                     - la domiciliu
           În cadrul UE, marfa poate fi prezentată la un birou situat la frontiera comunităţii sau la un birou vamal situat în interiorul UE.


           Fazele prezentării mărfii la vămuire pentru import:
                 -    depunerea unei declaraţii sumare;
                 -    descărcarea mărfii;
                 -    preluarea mărfii de către biroul vamal;
                 -    acceptarea declaraţiei;
    Transportul maritim
Declaraţia sumară – manifestul este depus de către căpitanul navei, armator, sau un reprezentant al acestuia, la biroul vamal. Se
depun şi: conosamentul sau contractul de navlosire, actele de naţionalitate a navei.
Descărcarea mărfurilor – pentru a putea descărca mărfurile, declaraţia sumară va fi depusă înainte de sosirea navei la chei;
Obligaţiile autorităţii vamale – înregistrarea declaraţiei sumare de către autoritatea vamală declanşează operaţiunea de vămuire a
mărfurilor;
Acceptarea (recunoaşterea) – acceptarea manifestului se face pe baza documentelor care atribuie mărfurilor un regim vamal
(definitiv sau suspensiv)
    Transportul aerian




                                                                                                                                          11
Declaraţia sumară = manifestul privind mărfurile
Descărcarea mărfurilor – mărfurile descărcate sunt depuse în spaţiile destinate operaţiunilor de vămuire
Obligaţiile autorităţii vamale – înregistrarea declaraţiei vamale are ca efect începerea operaţiunilor de vămuire. Înregistrarea poate fi
făcută de către compania aeriană prin obţinerea, în avans, din partea autorităţii vamale a unui număr de ordine.
Acceptarea (recunoaşterea) – declaraţiile sunt acceptate pe baza documentelor prezentate la ridicarea mărfurilor şi a informaţiilor
furnizate de sistemul de gestiune informatică;
    Transportul terestru
Declaraţia sumară – o foaie de parcurs, care indică mărfurile transportate ( scrisoare de trăsură). În cazul transportului rutier aceasta
va fi documentul de tranzit comunitar sau un exemplar din carnetul TIR; Este depusă la biroul vamal de frontieră de către
conducătorul mijlocului de transport , de un prepus al firmei de transport sau de către un mandatar al acesteia.
Descărcarea mărfurilor – poate avea loc la remiterea declaraţiei sumare biroului vamal sau înaintea acestui moment, în cazul în care
mărfurile sosesc în afara programului de funcţionare a biroului vamal; Descărcarea se va face sub supravegherea autorităţilor vamale,
în locuri special amenajate pentru vămuire.
Obligaţiile autorităţii vamale – înregistrarea declaraţiei vamale de către autorităţile vamale are ca efect declanşarea procesului de
vămuire a mărfurilor; În cazul în care mărfurile sunt prezentate în vederea vămuirii în mijlocul de transport, declaraţia sumară şi
declaraţia în detaliu sunt depuse în acelaşi timp. Atunci când un document de tranzit se referă la mai multe declaraţii în detaliu, acestea
trebuie depuse împreună. Mărfurile trebuie ridicate împreună, iar eliberarea mijlocului de transport şi încărcarea acestuia se pot face
doar după eliberarea ultimului bon de ridicare. În cazul în care mărfurile vor fi descărcate în spaţii special amenajate în vederea
vămuirii, o copie a declaraţiei sumare va fi depusă la biroul vamal.
Acceptarea (recunoaşterea) – în cazul în care declaraţia sumară este depusă împreună cu declaraţia în detaliu, ea este acceptată
imediat; În alte situaţii, acceptarea este obţinută pe baza bonurilor de ridicare a mărfurilor, a buletinelor de depozit.
   Prezentarea mărfurilor în vederea vămuirii la export presupune depunerea şi înregistrarea declaraţiei vamale detaliate sau
simplificate de export odată cu sosirea mărfii la biroul vamal.
   Plasarea mărfurilor în magazii şi spaţii vamale (mărfurile intră în stare de aşteptare pe bază de autorizaţie emisă de organul
vamal)
                 -     „regimul magaziilor şi spaţiilor de vămuire”
                                - categorii de mărfuri – sosite în vamă, dar nevămuite definitiv;
                                                    - sosite în vamă şi destinate reexportului;
                                                    - mărfuri în tranzit;
             -       regimul magaziilor şi spaţiilor de export – mărfuri vămuite şi pe cale de a fi încărcate în mijlocul de transport;
                             - intrarea mărfurilor în magaziile şi spaţiile de vămuire – cel târziu la o zi lucrătoare de la sosirea mărfurilor
la biroul vamal pe baza declaraţiei sumare şi prezentării mărfurilor;
                             - perioada de aşteptare a mărfurilor în magaziile sau spaţiile de vămuire de la data depunerii declaraţiei
sumare:
                                         - 45 zile – la transportul maritim
                                         - 20 zile – pentru celelalte categorii de transport
                                         - 60 zile în cazul exporturilor (perioada de aşteptare a mărfurilor în MAD = fr. magasins et aires
de dedouannement)
                              - la expirarea termenului de aşteptare în MAD autoritatea vamală poate dispune trecerea în depozit public;




                                                                                                                                           12
                             - mărfurile pot părăsi MAD în următoarele situaţii:
                                         - la import = după depunerea declaraţiei prin care mărfurile primesc un regim vamal;
                                         - la export =pe baza manifestului sau documentului de tranzit pentru a fi transformat în alt spaţiu
pentru vămuire;
                                         - pentru a fi transferate în altă magazie sau în alt spaţiu în vederea vămuirii;
   Îndrumarea mărfurilor spre depozitul vamal (constituirea depozitului vamal se face pentru mărfurile cărora nu li s-a atribuit un
regim vamal, în termenul prevăzut de MAD)
               -      se face din oficiu în următoarele situaţii:
                        - mărfurile nedeclarate la import în amănunt sau în termenul legal;
                        - mărfurile destinate exportului care nu au părăsit MAD în termenul legal;
                        - mărfurile declarate în amănunt şi a căror ridicare nu a fost permisă în termenul legal de 15 zile;
                        - mărfurile deţinute de turişti, care au făcut obiectul unei declaraţii verbale, dar nu pot fi „puse în consum”
(exportate) din lipsa documentelor sau neplata taxelor vamale);
            - mărfurile pot fi păstrate în depozitul vamal cel mult 4 săptămâni de la data înscrierii în registrul de depozit;
            - mărfurile se depozitează pe riscul proprietarului care poate solicita să efectueze operaţiuni pentru conservare;
            - regimul de depozit se anulează în următoarele situaţii:
                         - atribuirea unui regim vamal          înaintea   expirării   celor   4 săptămâni;
                         - vânzarea mărfurilor perisabile sau deteriorate;
                         - vânzarea mărfurilor neridicate, prin licitaţie, la expirarea termenului de 4 săptămâni;
                         - donaţiile făcute spitalelor şi altor instituţii de binefacere pentru mărfurile care nu depăşesc 160 €;
   Declaraţia vamală - se întocmeşte când o marfă trece frontiera UE şi se arată: provenienţa mărfii (comunitară sau extracomunitară)
               -      Elementele declaraţiei vamale:
                          - poziţia tarifară – codul atribuit fiecărei mărfi de codul vamal; Ea determină: taxa vamală, măsurile aplicabile
în vamă şi TVA;
                          - valoarea în vamă – valoarea mărfurilor la import (intrarea în UE) şi la export (părăsirea teritoriului naţional)
permite calcularea datoriei vamale;
                          - originea mărfurilor poate fi:
                                                  - dintr-o singură ţară unde sunt produse în întregime;
                                                  - ţara în care are loc ultima transformare (când marfa este produsă în mai multe ţări);
                          - certificatul de origine = Documentul Euro 1
                          - ajută la aplicarea taxelor vamale;
                          - oferă mărfurilor un statut vamal;
     Vămuirea – ansamblul operaţiunilor care contribuie la întocmirea declaraţiei vamale;
     Vămuirea presupune mai multe etape:
                   - prezentarea mărfurilor la biroul vamal şi depunerea unui document justificativ;
                   - înregistrarea documentului justificativ şi vămuirea propriu-zisă (depunerea unei declaraţii, controlul vamal şi
eliberarea liberului la vamă);
    Evaluarea şi plata datoriei vamale




                                                                                                                                            13
       Datoria vamală reprezintă totalul sumelor percepute de autorităţile vamale la importul mărfurilor şi în mod excepţional la
export
                      - se calculează în următoarele cazuri:
                              - punerea mărfurilor în liberă practică pe teritoriul UE;
                              - plasarea mărfurilor în regim de admitere temporară cu exonerarea temporară de la plata taxelor vamale;
                      - devine exigibilă din momentul înregistrării declaraţiei vamale




Calculul datoriei vamale
                  - taxele vamale se determină în funcţie de poziţia tarifară, originea mărfurilor şi valoarea în vamă (de regulă se
calculează ad valorem = procent la valoarea în vamă);
                  - taxe parafiscale – sunt aplicate în unele ţări (de exemplu, la produsele din pescuit, forestiere, textile) – calculate la
locul de intrare pe teritoriul naţional;
                  -    TVA (taxa fiscală naţională) – se aplică la valoarea în vamă, majorată cu toate impozitele legate de import şi
cheltuieli accesorii ale mărfurilor până la locul de destinaţie pe teritoriul naţional
                  - taxe antidumping – taxe mai mari decât taxele obişnuite pentru contracararea concurenţei neloiale prin preţurile
exportatorilor;
                  -   taxe compensatorii – urmăresc contracararea subvenţiilor la export;
                  - accize (pentru anumite produse: alcool, tutun, etc.);


         Plata datoriei vamale (lichidarea vamală)
                  - de regulă se face imediat;
                  - în unele ţări sunt şi facilităţi vamale (de exemplu, Franţa unde se acordă:                                      - credit
vamal = amânarea plăţii pentru cel mult 4 luni cu o dobândă la scadenţă;
                                           - creditul de ridicare a mărfii = permite ridicarea mărfii pe măsură ce se face verificarea în
vamă




 PROCEDURA
          Declaraţia vamală detaliată
             - se depune: la import în 3 zile de la data sosirii, iar la export în momentul prezentării mărfii la biroul vamal;
             - se completează şi semnează de declarantul vamal;
             - declarantul vamal precizează regimul vamal al mărfii;
             - se face prin Documentul Administrativ unic pentru toate ţările membre însoţit de alte documente justificative, care
împreună alcătuiesc dosarul de vămuire;
              - pentru a fi înregistrată, declaraţia trebuie recunoscută de agenţii vamali ca fiind primită;
          Înregistrarea declaraţiei vamale – declaraţiile recunoscute ca primite sunt automat înregistrate




                                                                                                                                         14
             - în procedură manuală = agentul vamal înscrie un număr de ordine şi data înregistrării pe declaraţia vamală;
             - în procedura SOFI = declaraţia vamală este validată prin trimiterea unui mesaj echivalent cu cel din document –
declaraţii complementare cu data, ora şi numărul de înregistrare;
         Verificarea declaraţiilor vamale
             - verificarea documentelor şi mărfurilor declarate;
             - se efectuează în depozitul vămii sau spaţiile destinate în acest scop în prezenţa declarantului (reprezentantului său);
             - poate fi o verificare superficială sau una de fond;
             - costurile determinate de desfacerea coletelor şi recondiţionarea lor se suportă de către declarant;
             -     observaţiile autorităţii vamale conţin 2 părţi: recunoaşterea serviciului de vămuire şi certificarea propriu-zisă a
verificării (pentru declarant poate fi simpla menţionare a înregistrării);
             - contestaţiile declarantului pot viza:
                            - o nouă verificare: în locul verificării parţiale să se execute verificarea integrală;
                            - apelarea la Comisia de conciliere şi expertiză vamală în cazul unui dezacord privind poziţia tarifară,
originea şi valoarea mărfurilor;
                            - verificarea greutăţii, dimensiunilor, suprafeţei şi volumului;
             Prelevarea de eşantioane se execută pentru:
                            - determinarea poziţiei tarifare a mărfurilor necesită o verificare mai atentă;
                            - căutarea unor produse periculoase, toxice, stupefiante;
                            - verificarea respectării normelor europene de producţie;
                            - controlul restituirilor pentru mărfurile de sub incidenţa PAC;
                            - realizarea expertizelor ca urmare a contestaţiilor;
                 Biroul vamal este obligat să informeze declarantul, iar acesta acceptă sau refuză; La import, taxele sunt percepute pe
baza eşantioanelor pentru toate mărfurile.
                 Liberul de vamă se dă după constatarea autenticităţii declaraţiei detaliate prin menţiunea „liber la vamă” pe exemplarul
declarantului (în cazul transportului maritim exemplarul se dă declarantului după încărcarea efectivă a mărfurilor, iar în cazul
tranzitului comunitar la terminarea controlului);
                 Anularea declaraţiei vamale
                    - declarantul o solicită atunci când declară mărfurile greşit din punct de vedere al regimului vamal;
                    - la export se solicită înainte de părăsirea teritoriului UE, iar la import, înainte de punerea menţiunii „bun pentru
ridicare”;
                 Modificările aduse declaraţiei vamale pot viza datele declarate, cu excepţia regimului vamal declarat. În situaţia vămuirii
la domiciliu, nu pot fi modificate decât cele simplificate.
                   - cererile de rectificare la import se pot face înainte ca autoritatea vamală să autorizeze ridicarea mărfurilor, iar la
import înainte ca mărfurile să părăsească locul de vămuire;
             Ridicarea mărfurilor
                   - la import: pe baza bonului de ridicare a mărfurilor datat şi semnat, care este obţinut după verificarea şi achitarea
taxelor vamale sau pe baza unui formular D48 garantat în cazul obligaţiei de obţinere a unui document ulterior;
În procedura electronică de vămuire (SOFI), ridicarea mărfurilor se face pe baza unui bon de ridicare a mărfurilor automatizat.
                    - la export: pe baza menţiunii „bun pentru export” pe exemplarul 3 al DAU;




                                                                                                                                         15
               Procedura electronică de vămuire: Sistemul SOFI
          Utilizarea sistemului SOFI (le system ordinateur pour le fret international) permite accelerarea operaţiunilor de vămuire.
Majoritatea birourilor vamale utilizează acest sistem.
          Pentru a putea utiliza acest sistem, trebuie parcurse anumite etape:
                         - asumarea unui angajament de respectare a tuturor obligaţiilor sistemului, angajament ce trebuie depus la biroul
vamal regional;
                         - prezentarea dovezii de plată a taxelor şi a drepturilor exigibile;
                         - racordarea la reţeaua Transpac sau accesul la reţea prin                                intermediul unui terminal
care aparţine altei societăţi;
             Procedura de stabilire a declaraţiei vamale cu ajutorul sistemului SOFI:
                      - stabilirea unui sistem de codificare pentru introducerea datelor sub formă de coduri;
                      - introducerea datelor în sistemul SOFI succesiv, în ordinea afişării lor pe ecran;
                      - sistemul verifică dacă declaraţia este completă, face conversiile devizelor, calculează suma eventualelor taxe şi
drepturi şi semnalează documentele exigibile;
                     - validarea declaraţiei prin apăsarea tastei validare; de regulă, declaraţia nu poate fi rectificată sau anulată;
                     -     tipărirea declaraţiei, precizând regimul mărfurilor:
                                    - CIR 3: BAE (bon pentru ridicarea mărfurilor) – situaţie în care declarantul poate dispune de marfă;
                                    - CIR 1: inspectarea mărfii;
                                    - CIR 3.2: BAE + controlul documentelor
                                    - CIR 1.2: inspectarea mărfii + controlul documentelor;
             Declaraţia trebuie semnată şi completată cu documentele exigibile şi prezentată serviciilor vamale până la termenul limită.




                                                                                                                                         16
                                      Cursuri tranzactii internationale




•   Logistica internaţională I
•   2.1. Pregătirea mărfii pentru livrare (Ambalarea, marcarea , depozitarea)
•   2.2. Documentele de livrare
•   2.3. Expediţia internaţională. Rolul expeditorului
•   Ambalarea
•   În literatură se face o distincţie între ambalarea care are în principal o funcţie de vânzare sau comercială, numită şi
    condiţionare (fr. conditionnement) şi cea care are în principal o funcţie logistică- ambalare propriu-zisă.
•   Condiţionarea trebuie să prezinte anumite caracteristici de robusteţe şi soliditate, dar rolul său esenţial este de a
    prezenta o imagine atrăgătoare a produsului pentru clienţii potenţiali.
•   Ambalarea are în vedere asigurarea protecţiei mărfurilor în timpul transportului, respectiv realizarea în bune condiţii
    a operaţiunilor de manipulare, deplasare şi depozitare a partizii de marfă.
•   Prin condiţionare se urmăresc mai multe scopuri:
•   prezentarea promoţională a produsului;
•   asigurarea securităţii produsului şi înlesnirea operaţiunilor de manipulare;
•   facilitarea punerii în vânzare şi a accesului la consumatorul final (pentru bunurile de consum, de exemplu, “bax”-uri de bere);
•   adaptarea produsului la condiţiile climaterice din ţara de consum (ex. tropicalizare).
•   Funcţiile ambalajului
•   Asigură protecţia mărfurilor împotriva şocurilor şi coroziunii şi asigură conservarea acestora pe parcursul
    transportului;
•   Asigură inviolabilitatea produsului şi protecţia acestuia împotriva furtului;
•   Facilitează operaţiunile pe care le implică transportul, respectiv încărcarea/ descărcarea mărfii, transbordarea şi alte
    manipulări, precum şi operaţiunile de verificare a partizii de marfă;
•   Facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoţional.
•   Alegerea ambalajului
•   riscurile la care este expusă marfa, şi care ţin de natura mărfii, de mediu etc. (climat, starea infrastructurilor de
    transport, soluţia aleasă pentru transport);
•   costul ambalajului, avându-se în vedere raportul dintre costul ambalajului şi valoarea mărfii, precum şi economiile pe
    care ambalajul le permite în ceea ce priveşte transportul, manipularea şi asigurarea mărfii;
•   aspecte tehnice: ambalajul greu şi voluminos măreşte costul transportului şi manipulării; ambalajul uşor şi de volum
    redus are o capacitate de protecţie mai scăzută;
•   Alegerea ambalajului
•   aspecte comerciale: influenţă negativă asupra relaţiilor cu clientul în caz de avarie, furt sau pierdere; afectarea
    imaginii de marcă a exportatorului;




                                                                                                                                17
•   aspecte juridice şi financiare: în caz de avarie, dacă aceasta este imputabilă ambalajului, este angajată răspunderea
    celui care expediază marfa; reglementările privind ambalajul din unele ţări sau pentru anumite produse (ex. produse
    farmaceutice, alimentare etc.).
•   Paletizarea
•   permite reunirea într-o singură unitate de încărcare (Load Unit) a mai multor mărfuri ambalate depuse pe paletă. Paleta este
    compusă din una sau două platouri suprapuse, de regulă, din lemn, care permit prinderea cu furcile unui elevator în procesul
    manipulării.
•   Containerizarea
•   Containerul este un recipient, mobil şi ermetic, conceput pentru a fi încărcat cu bunuri în vrac sau uşor ambalate, altfel încât
    transportul să se facă fără manipulări sau transbordări de mărfuri de la locul de expediţie la cel de destinaţie. Cu alte cuvinte,
    el este un ambalaj definitiv, în care marfa circulă “din poartă în poartă”, fără nici o intervenţie asupra acesteia pe parcursul
    transportului.
•   unit load device
•   În transportul aerian se foloseşte unitatea de încărcare echivalentul în acest mod de transport al containerului ISO; deoarece
    forma sa seamănă cu cea a unui iglu, se mai numeşte şi igloo.
•          Prin ULD se înţeleg în general paletele şi containerele utilizate pentru a încărca mărfuri, bagaje şi corespondenţă pe
    avion. Acest sistem permite încărcarea, descărcarea operativă şi în condiţii de siguranţă a mărfurilor.
•   Marcarea
•   Marcarea reprezintă o obligaţie a producătorului şi priveşte atât mărfurile cât şi ambalajele respective.
•   Se disting două tipuri de marcare: cea necesară pentru a individualiza o expediţie şi cea cerută de reglementările ţării
    importatoare.
•   Exportatorul va înscrie lizibil şi de neşters, în litere şi cifre, elementele de identificare a mărfii, destinatarul şi locul de
    destinaţie.
•   Depozitarea
•   respectiv depunerea mărfii în antrepozite, docuri, silozuri etc. ; această operaţiune poate avea loc fie la expediţia mărfii, fie la
    destinaţie, putând fi depozitele proprii ale producătorului /exportatorului sau cele deţinute de expeditori sau terţi.
•          Pentru mărfurile depuse în antrepozit, se eliberează deponentului o recipisă warant, document compus din
    două părţi: recipisă de depozit (prin care antrepozitul recunoaşte că a primit mărfurile) şi warantul (buletinul de gaj).
    Ambele sunt titluri de credit şi, fiind emise la ordin, pot fi transmise prin gir.
•          Dacă deponentul vrea să înstrăineze mărfurile libere de orice sarcini, transmite prin gir cumpărătorului atât
    recipisa, cât şi warantul, act ce reprezintă transferul de proprietate asupra mărfii.
•   Deponentul – deţinător al recipisei-warant – poate însă să despartă warantul de recipisă, utilizându-l pentru a
    constitui un gaj asupra mărfurilor (de exemplu, la solicitarea unui credit). În acest fel, warantul devine o formă
    specială a contractului de gaj.
•   Avantajul pentru deponentul mărfurilor constă în faptul că acesta, conservând recipisa de depozit, poate să vândă
    mărfurile unui terţ, prin transmiterea acestui titlu de proprietate (recipisa).




                                                                                                                                    18
    DOCUMENTE ELABORATE DE FIATA
 (Federation Internationale des Associations
                des Transitaires et Assimiles):

•FCR (Forwarding Agents Certificate of
Receipt): expeditorul a preluat o marfă corect
specificată şi a primit dispoziţie irevocabilă de a o
expedia la destinatiarul indicat.

•FCT (Forwarding Agents Certificate of
Transport): a primit o dispoziţie de livrare a unei
partide de marfă specificată.

•F.B.L. (FIATA Combined Bill of Lading):
utilizat în cazul transporturilor multimodale.

•F.W.R. (FIATA Warehouse Receipt) – recipisa
de depozit FIATA: în cazul preluării mărfurilor în
depozitele sale.




  •   Expeditia internaţională
  •   Expeditorul (engl. forwarder, fr. transitaire, germ. spediteur) este un intermediar între cel care livrează marfa (încărcător) şi
      cărăuş. El se obligă să organizeze operaţiunile legate de expedierea mărfii la destinatar; ambalare, manipulare, transport,
      asigurare, vămuire, precum şi să procure documentele de livrare.
  •   Expeditorul internaţional
  •   este o persoană fizică sau juridică care pe baza unui contract de mandat încheiat cu firma exportatoare se obligă să preia
      mărfurile încredinţate de aceasta şi să efectueze ansamblul operaţiunilor necesare pentru ca marfa să ajungă la destinatar. Ca
      regulă generală, în comerţul internaţional transportatorul nu este expeditor, iar expeditorul nu este transportator
  •   Spre deosebire de expeditor, transportatorul realizează deplasarea efectivă a mărfurilor în spaţiu, cel mai frecvent la
      ordinul expeditorului şi pe cheltuiala exportatorului sau importatorului, în funcţie de condiţia de livrare prevăzută în contactul
      de vânzare internaţională.
  •   Serviciile legate direct de transport
  •         - alegerea mijloacelor de transport şi a rutelor cele mai convenabile pentru transportul mărfurilor şi
      organizarea transportului acestora la destinaţie;
  •         - pregătirea calculelor pentru        tarifele privind cheltuielile de transport şi cheltuielile accesorii legate de
      derularea operaţiunii de export / import;
  •   realizarea traficului de grupaj;
  •   încheierea contractului de transport cu cărăuşul;
  •   procurarea documentelor de transport;



                                                                                                                                     19
•   supravegherea deplasării mărfurilor pe parcurs şi avizarea promptă a clienţilor interesaţi;
•   plata cheltuielilor legate de deplasarea mărfurilor de la exportator la importator, verificarea şi decontarea acestora.
•   Serviciile logistice conexe
•          - depozitarea şi distribuirea mărfurilor din depozite: mărfurile aflate în depozite pot fi sortate, preambalate,
    conservate, finisate şi etichetate, ambalate şi marcate;
•          - întocmirea documentelor şi perfectarea formalităţilor privind asigurarea mărfurilor pe parcursul
    transportului;
•   - întocmirea documentelor şi formalităţilor necesare operaţiunilor vamale şi de tranzit.
•   servicii de consultanţă pentru exportatori
•   acordarea de consultaţii economice, tehnice, juridice, la încheierea contractelor comerciale;
•   acordarea de consultaţii şi asistenţă privind pregătirea mărfurilor pentru livrare şi prezentarea acestora la transport;
•   organizarea expedierilor şi transportului mărfurilor la manifestări comerciale (târguri, expoziţii etc.) sau la licitaţii,
    putând asigura manipularea şi aşezarea exponatelor;
•   efectuarea de studii privind dezvoltarea în perspectivă a transporturilor, utilizarea unor mijloace şi tehnologii mai
    eficiente etc.
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   Expeditorul de grupaj (engl. colector, fr. groupeur) are drept sarcină constituirea de camioane complete, de vagoane
    complete, de containere complete, de unităţi de încărcare pe avion sau pe palete, pe baza predării mărfurilor
    individuale (a coletelor) din partea clienţilor săi. El negociază tarife preferenţiale cu transportatorii. Acţionând în
    calitate de comisionar, expeditorul de grupaj are libertatea să aleagă mijloacele de transport convenabile.
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   O variantă o reprezintă „consolidatorii” ( Consolidators ) ,expeditori care grupează diverse livrări provenind de la mai mulţi
    clienţi astfel încât să încarce containere complete, nava aparţinând însă unor terţi ( de aceea se mai numesc Non-Vessel
    Operating common Carriers sau NVOCC).
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   Organizatorul de transporturi multimodale (Multimodal Transport Operators , MTO).
•   Acesta este un comisionar de transport care organizează deplasarea mărfurilor de la locul de predare la cel de
    destinaţie prin intermediul mai multor moduri de transport. El îşi asumă obligaţia de a duce la bun sfârşit
    operaţiunea de transport (obligaţie de rezultate), care implică ajungerea mărfii la destinaţie şi respectarea termenelor
    de livrare.
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   Expeditorul portuar sau aeroportuar (Port – sea port, airport or cargo terminal – agent)
•   Este vorba de un mandatar, care acţionează la punctul de contact între două mijloace de transport, acolo unde marfa
    este   supusă    unei   transbordări    (fr.   rupture   de   charge).   El   supraveghează     în   numele     mandantului
    (exportatorul/importatorul) buna desfăşurare a trecerii mărfii de pe un mijloc de transport pe altul în porturi sau
    aeroporturi.
•   Mai este numit “consignatar al mărfii”, aceasta fiindu-i de multe ori adresată.
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională




                                                                                                                               20
•   Agentul de expediţie aeriană (Air freight agent, fr. agent de fret aerien) intermediază închirierea spaţiului de transport pentru
    companiile aeriene, pe baza procurii acestora pentru întocmirea şi semnarea scrisorilor de transport aerian. Agentul trebuie să
    obţină în prealabil acordul asociaţiilor mondiale care reglementează operaţiunile de transport aerian (IATA, ATAF).
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   Expeditorul rutier ( Road haulage brokers, fr. affreteur routier) este un comisionar care pune în contact transportatorii rutieri
    cu mărfurile care trebuie transportate, contra unui comision de afretare.
•   Această funcţie este, de regulă, îndeplinită de firme mici şi mijlocii, multe având un parc foarte redus de vehicule.
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   Agenţii de transport maritim şi fluvial desfăşoară o serie de activităţi legate de navlosirea mijloacelor de transport. Ei
    pot fi “consignatari” ai navei( Loading brokers) ,numiţi şi “agenţi de linie” sau “agenţi generali”, curtieri maritimi,
    curtieri de navlosire fluvială, responsabili cu manipularea mărfurilor etc. În mod obişnuit freight forwarder reprezintă
    pe cărăuş ( shipper) în timp ce loading brokers reprezintă pe proprietarul navei , astfel încât există doi intermediari
    între client şi cărăuş
•   Tipuri de expeditori în practica internaţională
•   Comisionarul în vamă ( Customs brokers, fr. commissionaire en douane) este un mandatar care se substituie integral
    exportatorilor şi importatorilor pentru formalităţile vamale legate de intrarea şi ieşirea mărfurilor din ţară.
•   Comisionarul în vamă este autorizat de Administraţia Vămilor după criteriul zonei geografice, cu câteva condiţii: să
    dispună de un birou implantat în circumscripţia unde este autorizat, de cel puţin un declarant în vamă calificat, de
    capacitate financiară pentru realizarea activităţii (ex. depunerea de cauţiuni) şi să facă dovada unei activităţi reale.




•   STATUTUL VAMAL AL MĂRFII
•   VALOAREA ÎN VAMĂ
•   POZIŢIA TARIFARĂ
•   ORIGINEA MĂRFURILOR
•   VALOAREA ÎN VAMĂ
•   LA EXPORT
                                    »    cale maritimă: FOB port de expediţie;
                                    »    cale aeriană: franco aeroport de plecare;
                                    »    cale terestră: franco frontiera ţării exportatoare.
•   VALOAREA ÎN VAMĂ
•   LA IMPORT :
        – Valoare de tranzacţie : valoarea comercială a mărfii la punctul de trecere a frontierei la import (practic
             valoarea CIF sau CIP)
        – Alte metode:
                 •    Valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice
                 •    Valoarea de tranzacţie a mărfurilor similare
                 •    Metoda deductivă




                                                                                                                                  21
                       •   Valoarea calculată
    •    POZIŢIA TARIFARĂ
             – locul atribuit fiecărei mărfii în tariful vamal, în funcţie de caracteristicile acesteia
             – condiţionează
                       •              mărimea cotei de impunere vamală
                       •              aplicarea măsurilor de politică netarifară (contingente, licenţe etc.), a normelor, regulilor
                           sanitare şi fito-sanitare
    •    ORIGINEA MĂRFURILOR
    •    Condiţionează:
             – nivelul taxelor vamale aplicabile la import;
             – statisticile privind evoluţia comerţului exterior pe zone geografice;
             – aplicarea reglementărilor specifice şi punerea în practică a măsurilor de politică comercială.
    •    ORIGINEA MĂRFURILOR
    •    Mod de determinare (U.E.) :
    •    mărfurile obţinute integral într-o ţară sunt originare din acea ţară
    •    în cazul produselor la realizarea cărora concură producători din mai multe ţări, se adoptă principiul transformării
         (prelucrării) substanţiale.
    •    în cadrul unor acorduri ale UE cu anumite ţări sau grupuri de ţări, se adoptă criteriul cumulului de origine
    •    Dovada originii mărfurilor
    •    Certificatul de origine, model A  în cadrul sistemului generalizat de preferinţe;
    •    Certificatul EUR 1  în cazul acordurilor comerciale încheiate cu AELS;
    •    Certificatul EUR 1 sau EUR 2  pentru toate regimurile preferenţiale;
    •    Certificatul ATR 1  pentru produsele provenind din Turcia
    •    Documentul T2L  produsele de origine comunitară
    •           Procedura de vămuire
                Procedura vamală reprezintă ansamblul formalităţilor necesare pentru vămuirea mărfurilor, aceasta putându-se face
pentru export sau pentru import (regim vamal definitiv).
    •    Etapele procedurii de vămuire:


    1.   iniţierea, respectiv pregătirea mărfii şi prezentarea documentelor;
    2.   vămuirea propriu-zisă, respectiv verificarea /controlul şi plata taxelor vamale.
    •    Îndrumarea mărfurilor în vamă
    •    La import: la sosirea mărfurilor în ţara de destinaţie, transportatorul va trebui să remită agentului vamal o listă completă a
         mărfurilor, numită declaraţie sumară.
    •    La export: după îndeplinirea formalităţilor vamale, mărfurile destinate exportului trebuie imediat încărcate la bordul navei
         sau aeronavei (transport maritim şi arian) sau trebuie transportate către destinaţia finală (transport terestru).
    •




                                                                                                                                    22
         PROCEDURA                                                                                                             VAMALĂ
         ÎNTOCMIREA DOSARUL DE VĂMUIRE:
              – Declaraţia vamală
              – Documentele de bază sunt următoarele:
              – factura comercială, care reprezintă punctul de plecare al calculării valorii în vamă a mărfii;
              – lista de colisaj, care serveşte la controlul fizic al mărfii de către autorităţile vamale (compararea numărului de
                    colete declarate cu cele prezentate în vamă);
              – documentele de transport şi, dacă e cazul, de tranzit;
              – documentul de origine, care serveşte la aplicarea, dacă e cazul, a unor tarife preferenţiale, dar şi la aplicarea
                    unor măsuri de politică comercială;
              – certificatele sanitare, fito-sanitare, veterinare etc. în conformitate cu natura mărfii şi reglementările din ţara de
                    import.
    •    Termenul de vămuire, în principiu, mărfurile trebuie declarate imediat ce au ajuns la vamă, în timp ce la import, ele trebuie
         declarate în câteva zile (1-3 zile lucrătoare).
    •    Comisionarul în vamă
intermediar specializat care are rolul de a:
    •    îndeplini, în numele şi pe contul exportatorilor/ importatorilor declararea în detaliu a mărfurilor prin depunerea la autorităţile
         vamale a declaraţiei scrise pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni de vămuire,
    •    prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal
    •     achitarea la vamă a drepturilor cuvenite.
    •    DECLARAŢIA VAMALĂ
    •      - documentul scris, întocmit de deţinătorul mărfii sau un reprezentant al acestuia, prin care se prezintă elementele
         necesare vămuirii mărfii.
    •    Funcţii:
    •    - Declarantul solicită un regim vamal pentru marfa prezentată (export, import, reexport etc.);
    •    - declarantul se angajează să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin potrivit regimului vamal (de exemplu, să plătească
         taxele vamale aferente mărfii);
    •    - furnizează informaţiile necesare pentru stabilirea obligaţiilor fiscale, asigurarea urmăririi curente a operaţiunilor
         de comerţ exterior, precum şi pentru scopuri statistice.
    •    Documentul administrativ unic (DAU) - în ţările Uniunii Europene
 Caracteristici :
    •    este un formular comunitar armonizat, utilizat în comerţul exterior al UE;
    •    este un document “multiregim”, în sensul că se aplică pentru toate regimurile vamale cărora le poate fi supusă marfa;
    •    cuprinde pe acelaşi formular declaraţia pentru export, import şi tranzit.
    •    PROCEDURA VAMALĂ
    •    PREZENTAREA DOSARULUI DE VAMUIRE LA VAMĂ de către :
                        •     exportator
                        •     importator
                        •     un comisionar în vamă




                                                                                                                                       23
             • Verificarea declaraţiei vamale
    •    biroul vamal este competent în cazul respectiv;
    •    declaraţia a fost depusă în termenul legal;
    •    documentele solicitate împreună cu declaraţia au fost depuse în integralitatea lor.
    •    ÎNREGISTRAREA DECLARAŢIEI VAMALE SE FACE DUPĂ CE SE CONSTATĂ CĂ DOSARUL DE
         VĂMUIRE ESTE CORECT ÎNTOCMIT
    •    Declaraţia înregistrată creează raporturi juridice între declarant şi vamă;
    •    din momentul înregistrării declaraţiei vamale curge termenul pentru plata taxelor faţă de vamă.
    •    CONTROLUL SE EFECTUEZĂ DE CĂTRE BIROUL VAMAL
             • CALITATIV – asupra documentelor
             • FIZIC – asupra mărfii
Controlul documentar:
                       •   Corectitudinea completării declaraţiei vamale în detaliu
                       •   Existenţa documentul anexate la declaraţia vamală în detaliu potrivit regimului vamal solicitat
                       •   Concordanţa dintre informaţiile înscrise în declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentele anexate
                       •   Verificarea formală a documentelor anexate
    •
 Controlul vamal fizic al mărfurilor
    •
EVALUAREA SI PLATA DATORIEI VAMALE
             – Datoria vamală reprezintă totalul sumelor percepute de către autoritatea vamală, la importul mărfurilor, şi în
                  mod excepţional la exportul mărfurilor.
             – În UE, datoria vamală se calculează în următoarele cazuri: punerea mărfurilor în liberă practică, pe teritoriul
                  Uniunii Europene; plasarea mărfurilor în regim vamal de admitere temporară, cu exonerarea parţială de la
                  plata taxelor vamale.
    •    PLATA TAXELOR (lichidarea vamală)
             – În principiu, imediat
             – Excepţii: creditul vamal şi creditul de ridicare a mărfii
    •    RIDICAREA MĂRFII = „liber de vamă”
    •    Procedurile simplificate de vămuire
    •     Operatorii pot dispune de marfă fără să îndeplinească în totalitate formalităţile vamale. Astfel, aceştia au posibilitatea de a
         furniza informaţii autorităţii vamale, înainte de sosirea mărfii la biroul vamal, ceea ce permite previzionarea controalelor ce
         urmează a fi efectuate.
Procedurile simplificate pot fi aplicate separat sau simultan, cu aprobarea prealabilă a autorităţii vamale.
    •    Procedurile simplificate de vămuire
    •    procedura de declarare simplificată (PDS)
    •    procedura de declarare incompletă (PDI)
    •    procedura de vămuire la domiciliu (PVD)




                                                                                                                                      24
Procedurile simplificate de vămuire pot fi utilizate pentru plasarea mărfurilor sub oricare dintre regimurile vamale cu excepţia
tranzitului.


    •    Procedura de declarare simplificată (PDS)
    •    Procedura de declarare simplificată (PDS) permite plasarea mărfurilor sub un regim vamal solicitat pe baza depunerii unei
         declaraţii simplificate, cu condiţia depunerii ulterioare a unei declaraţii suplimentare cu caracter recapitulativ.
    •     Procedura declarare simplificată
Autorizaţia pentru utilizarea procedurii de declarare simplificată poate fi acordată agentilor economici, persoane juridice romane, care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) nu înregistrează debite faţă de autoritatea vamală;
b) au organizate evidenţe astfel încât acestea să permită verificarea de către biroul vamal a operaţiunilor;
Declaraţia simplificată poate avea una din următoarele forme:
a) declaraţie incompletă
b) document administrativ unic
c) document comercial
    •    Etapele procedurii de declarare simplificată
    1.   constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să asigure plata drepturilor vamale datorate;
    2.   prezentarea şi declararea mărfurilor la biroul vamal;
    3.   plata drepturilor vamale;
    •    Etapele procedurii de declarare simplificată
4. depunerea declaraţiei suplimentare recapitulative şi regularizarea plăţii drepturilor vamale.
               – După parcurgerea etapelor de vămuire, potrivit legii, se acordă liber de vamă provizoriu. In acest caz titularul are
                    dreptul de a dispune de mărfuri înainte de depunerea declaraţiei suplimentare recapitulative şi regularizarea plăţii
                    drepturilor vamale.
    •             Procedura de declarare incompletă (PDI)
Procedura de declarare incompletă (PDI) permite autorităţii vamale să accepte o declaraţie vamală în care nu sunt înscrise toate datele
şi informaţiile    sau la care nu sunt anexate toate documentele prevăzute de reglementările în vigoare pentru acordarea regimului
vamal solicitat; titularul declaraţiei incomplete este obligat să depună ulterior o declaraţie completă.
  Intr-un termen care nu poate depăşi 30 de zile de la acceptarea declaraţiei incomplete titularul este obligat să depună la biroul vamal
o declaraţie completă, care va purta acelaşi număr şi dată, împreună cu documentele care au lipsit
    •    Procedura de vămuire la domiciliu (PVD)
    •    permite plasarea mărfurilor sub regimul vamal solicitat la locurile de încărcare sau de descărcare a mărfurilor, după caz,
         desemnate de titularul operaţiunii comerciale, sau în alte locuri aprobate de autoritatea vamală.
    •    Procedura de vămuire la domiciliu nu poate fi utilizată în cazul antrepozitelor vamale de tip B şi F.
    •    Procedura de vămuire la domiciliu
    •             Această procedură presupune efectuarea operaţiunilor de vămuire la sediul operatorului. Operatorii care doresc să
         utilizeze procedura de vămuire la domiciliu trebuie să prezinte garanţii financiare importante sau să deruleze operaţiuni
         comerciale al căror volum sau frecvenţă o justifică.




                                                                                                                                      25
•   Procedura de vămuire la domiciliu se realizează pe baza unei autorizaţii eliberate de biroul vamal în a cărui rază de
    competenţă teritorială solicitantul îşi are sediul sau punctul de lucru.
•   Etapele procedurii de vămuire la domiciliu
•   constituirea unui depozit bănesc anticipat în contul biroului vamal, care să asigure plata drepturilor vamale datorate;
•   constituirea garanţiei necesare acoperirii drepturilor de import, în cazul în care, până la stabilirea regimului vamal, bunurile
    intră în depozit necesar cu caracter temporar. Îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie numai în cazul în care garanţia nu
    este acoperită prin depozitul bănesc rămas neutilizat;
•   obţinerea declaraţiilor vamale preautentificate;
•   evidenţa declaraţiilor vamale preautentificate;
•   dirijarea mărfurilor la sediul titularului sau, după caz, către alte locuri stabilite sau aprobate de autoritatea vamală;
•   avizarea biroului vamal privind sosirea mărfurilor;
•   descărcarea şi receptionarea mărfurilor;
•   înregistrarea mărfurilor receptionate în evidenţele titularului;
•   completarea declaraţiilor vamale preautentificate;
•   depunerea declaraţiilor vamale la biroul vamal, regularizarea diferenţelor, precum şi justificarea utilizării declaraţiilor vamale
    preautentificate.
•   Depunerea unei declaraţii de regularizare
•   Agentul economic poate depune declaraţia de regularizare:
        – Pentru fiecare operaţiune înscrisă în contabilitatea firmei
•
        – La finele perioadei : declaraţie complementară globală
•   Intrastat - sistem statistic pentru comerţul intracomunitar cu bunuri (1)
•   Baza legală:
-   Regulamentul CE 638/2004
-   H.G nr. 669/2004 – România
•   Impactul asupra agenţilor economici: trebuie să-şi adapteze sistemele informatice/contabile în aşa fel încât acestea să fie
    capabile să poată genera informaţiile necesare.
•   Caracteristici:
-   sunt raportate toate livrările/achiziţiile care fac obiectul declarării Intrastat;
-   responsabilitatea declarării revine persoanelor înregistrare în scopuri de TVA;
-   declaraţia Intrastat se depune până în data de 15 a lunii următoare celei de raportare (obligaţia poate fi externalizată).
•   Tranzacţiile care se raportează în Intrastat:
-   tranzacţii comerciale cu bunuri care îşi schimbă proprietarul şi sunt destinate consumului final, intermediar, investiţiei sau
    revânzării;
-   mişcări de bunuri dintr-un stat membru în altul fără transfer de proprietate;
-   bunurile returnate;
-   mişcările de bunuri pentru şi după activităţi de procesare (pe bază de contract).
•   Intrastat (2)
•   Informaţii obligatorii pentru declaraţia Intrastat:




                                                                                                                                   26
-   codul de înregistrare TVA;
-   perioada de referinţă;
-   fluxul (sosire, expediere);
-   mărfurile identificate la nivel de 8 cifre din HS (nomenclatura vamală);
-   valoarea mărfurilor (suma impozabilă sau valoarea statistică);
-   cantitatea mărfurilor (masa netă, unităţi suplimentare);
-   natura tranzacţiei (ex. vânzare-cumpărare).
•   Informaţii adiţionale (stabilite de fiecare SM):
-   identificarea mărfurilor la un nivel mai detaliat;
-   ţara de origine (numai la sosire);
-   regiunea de origine, la expediere şi regiunea de destinaţie la sosire;
-   condiţia de livrare (condiţiile Incoterms);
-   mod de transport;
-   procedura statistică (alte detalieri făcute în scopuri statistice).




•   Convenţii internaţionale -Transportul maritim
•   Regulile de la Haga : Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli privind conosamentul, Bruxelles,25 august,
    1924 (cunoscută şi drept Convenţia de la Bruxelles). Semnată de aproximativ 80 de ţări, această convenţie se aplică
    mărfurilor transportate pe mare, pe baza unui conosament emis într-una din ţările contractante. Convenţia a fost criticată
    pentru că stabileşte nivele prea reduse ale răspunderii pentru armatori şi pentru că permite o multitudine de excepţii şi
    exonerări de răspundere.


•   Regulile Haga-Visby : Protocol pentru amendarea Convenţiei internaţionale pentru unificarea anumitor norme legale privind
    conosamentul ( Bruxelles, 1924 ), făcută la Bruxelles, 1968. A fost ratificat de 32 de ţări semnatare ale Convenţiei de la
    Bruxelles. Principala caracteristică este că a ridicat nivelul răspunderii pentru armatori.


•   Regulile de la Hamburg : Convenţia Natiunilor Unite privind transportul bunurilor pe mare, Hamburg, 1979, a avut drept
    scop să remedieze unele din neajunsurile convenţiilor precedente. Totuşi, Convenţia de la Hamburg nu a avut un mare ecou
    în practică şi deşi a intrat în vigoare în 1992, multe ţări importante în comerţul internaţional nu au semnat-o.




•   Transportul terestru
•   transportul rutier, feroviar, precum şi pe cel pe cale fluvială




                                                                                                                            27
•   Transportul internaţional rutier este reglementat de Convenţia de la Geneva din 1956 (intrată în vigoare în 1961), numită şi
    convenţia CMR (Convention relative au contrat de transport internaţional des marchandises par route). Această convenţie
    este, în prezent, aplicată în toate ţările europene, cu excepţia Irlandei
•   O altă convenţie internaţională, semnată la Geneva în 1959 şi revizuită în 1975, instituie transportul internaţional rutier în
    condiţii de tranzit prin mai multe ţări fără verificare vamală în ţările de tranzit (TIR).
•   Contractul de transport auto internaţional
•   este acel contract prin care un cărăuş auto profesionist se obligă să transporte unei persoane (exportator sau importator) o
    cantitate determinată de mărfuri de la locul de expediere până la locul de destinaţie în schimbul unei sume de bani (taxa de
    transport).
•   Caracteristicile scrisorii de trăsură CMR sunt următoarele
•   constituie o dovadă a contractului de transport şi a instrucţiunilor date cărăuşului;
•   semnată de către cărăuş, scrisoarea de trăsură atestă luarea în sarcină a mărfurilor în stare aparentă bună, în caz că nu poartă
    menţiuni contrare.
•   expeditorul este responsabil de menţiunile făcute pe scrisoare şi definesc răspunderea cărăuşului în caz de litigiu.
•   nu este negociabilă;
•   nu este obligatorie şi deci, nu este solicitată la destinaţie.
•   Scrisoarea de trăsură tip C.M.R. pentru transportul rutier cuprinde următoarele menţiuni: locul şi data întocmirii; numele şi
    adresa expeditorului; numele şi adresa transportatorului; locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru predarea ei;
    numele şi adresa destinatarului; denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului; numărul coletelor, marcaje speciale şi
    numerele lor; greutatea brută sau cantitatea astfel exprimată a mărfii; cheltuieli aferente transportului; instrucţiuni necesare
    pentru formalităţile de vamă; menţiunea că transportul este supus regulilor stabilite prin CMR şi nici unei alte reglementări
    contrare.
•   Aplicarea regimului TIR presupune îndeplinirea a patru condiţii :
•   Vehiculele sau containerele destinate transportului sub acest regim trebuie să fie astfel construite încât să se dea
    posibilitatea accesului în interiorul compartimentelor de mărfuri , după ce aceste compartimente au fost sigilate de
    către organele vamale;
•   Vehiculele TIR trebuie să fie în prealabil certificate de o comisie specială; certificatul respectiv este valabil pentru doi
    ani;
•   Transportul trebuie să se realizeze pe baza unui document numit carnet TIR , valabil pentru ansamblul călătoriei şi
    eliberat de o asociaţie acreditată a cărăuşilor;
•   Vehiculele trebuie să fie sigilate, cu excepţia cazurilor când transportă mărfuri foarte grele sau voluminoase.
•   Preţul transportului are la bază elementele de cost : costul lubrifianţilor; costurile de întreţinere a autovehiculului; costul
    anvelopelor; costul amortizării; salariul conducătorului auto şi cheltuielile de deplasare ale acestuia; cota-parte a cheltuielilor
    generale ale întreprinderii; alte cheltuieli.
•   Ca şi în transportul aerian, în stabilirea preţului se are în vedere şi taxarea volumetrică: atunci când marfa depăşeşte un
    anumit volum, cărăuşul calculează greutatea teoretică (volumetrică), prin împărţirea greutăţii reale, în tone, la cifra 3 (faţă de
    cifra 6, în transporturile aeriene). Atâta timp cât marfa nu are un volum mai mare decât de 3 ori greutatea sa, se aplică tariful;
    dincolo de acest nivel, se aplică tariful volumetric: astfel, de exemplu, o încărcătură de 1 tonă şi 6 m.c. va fi plătită ca 2 tone.
•   Transporturile feroviare internaţionale




                                                                                                                                      28
           Transporturile feroviare internaţionale sunt reglementate de două convenţii:
•   Convenţia de la Berna, din 1890, revizuită periodic; ea se mai numeşte Convenţia CIM (Convention internationale des
    marchandises).
•   Convenţia COTIF (Convention relative aux transports internationaux feroviaires) rezultată în urma ultimei revizuiri a CIM şi
    intrată în vigoare în 1985 (care include, de atunci, CIM).
•   La acestea trebuie adăugată Convenţia SMGS , reminiscenţă a relaţiilor dintre ţările fostului „lagăr socialist”.
•   Caracteristicile scrisorii de trăsură internaţională sunt:
•   constituie o dovadă a contractului de transport şi a instrucţiunilor date cărăuşului;
•   expeditorul este responsabil de menţiunile pe care le face pe fraht.
•   nu este negociabilă;


•   Principiile construcţiei tarifare în transporturile feroviare:
•   Preţul de transport creşte în funcţie de distanţă. Pentru destinaţii diferite, principiul de construcţie tarifară aplicat la toate
    tarifele feroviare, în cazul tuturor modalităţilor de expediere a mărfurilor, prevede descreşterea preţului pe kg de marfă
    transportată, în funcţie de creşterea cantităţii de marfă expediată.
•   Preţul de transport scade cu cât se încarcă mai multă marfă în vagon. (preţul variază în funcţie de încărcătura vagonului)
•   Preţul de transport diferă în funcţie de valoarea mărfii transportate : căile ferate aplică principiul potrivit căruia preţul de
    transport perceput va fi cu atât mai mare, cu cât valoarea mărfii transportate este mai mare.
•   Tariful variază în funcţie de tipul de vagon folosit, atât din punct de vedere al numărului de osii şi al dotărilor tehnice, cât şi
    al proprietarului acestuia.
•   Tariful variază în funcţie de modul şi felul expediţiei.




•   Transportul                                                                                                                 aerian
    Avantaje
•   rapiditatea: orice destinaţie este accesibilă într-un interval de timp care poate fi de ordinul orelor, dar nu depăşeşte 1-2 zile;
    ca atare, pentru unele mărfuri , cum sunt produsele perisabile, este calea prioritară sau unică
•   securitate a, atât prin faptul că durata mai redusă a transportului limitează riscurile ( furt, avarii) , cât şi prin măsurile de
    siguranţă şi control specifice îmbarcării pe nava aeriană
•   este nevoie de mai puţine cheltuieli cu ambalajul, iar costurile cu asigurarea sunt mai reduse
•   transportul aerian este regulat şi fiabil, iar zonele geografice deservite sunt foarte numeroase.
•   Transportul                                                                                                                 aerian
    Dezavantaje
•   nivelul ridicat al costului de transport, care trebuie să se refere nu numai la tariful afişat , ci şi la costul combustibilului ,
    primele de securitate, costul manipulării si depozitării, taxelor de aeroport .
•   capacitatea de transport mai limitată de transport
•   faptul că anumite produse nu pot face obiectul acestui tip de transport.
           Costul ridicat face acest mod de transport adecvat pentru livrările urgente sau pentru mărfurile de valoare ridicată.




                                                                                                                                    29
    •    Transportul aerian
    •    Reglementarea transportului aerian este realizată prin Convenţia de la Varşovia din 1929 şi Protocolul de la Haga, din 1955;
         acestea stabilesc condiţiile de exploatare a companiilor aeriene şi definesc responsabilităţile cărăuşului.
    •    Acordurile IATA (International Air Transport Association), semnate de majoritatea marilor companii de transport, au ca
         menire - la fel ca în cazul conferinţelor maritime - asigurarea respectării normelor de operare a navelor aeriene şi adaptarea
         acestor norme în funcţie de evoluţia condiţiilor de operare.
    •    Circa 80-90% din transporturile aeriene sunt efectuate de membri IATA. Există, totodată, companii independente (outsiders)
         care, acţionează în zone neacoperite de marile companii şi uneori oferă facilităţi clienţilor lor.
Contractul de transport internaţional aerian de mărfuri este concretizat în scrisoarea de transport aerian sau frahtul aerian (engl.
Airway Bill, AWB) ce dovedeşte încheierea contractului, primirea mărfii la transport de către compania de transport aerian, precum şi
condiţiile transportului.
    •    Modalităţi de transport
1. Expediere cu AWB, eliberată direct agentului de expediţie aeriană. În acest caz, expeditorul participă în calitate de agent de tip
broker, ceea ce înseamnă că el nu face decât să pună în legătură cele două părţi, încărcătorul şi cărăuşul, fără să fie însă parte la
contractul de transport.
    •    Modalităţi de transport
2. Expediţia cu AWB exclusiv. În acest caz, agentul este cel care alege compania de transport, are în răspundere livrarea mărfii la
beneficiar ca şi operaţiunile de vămuire. Agentul acţionează ca un comisionar şi răspunderea sa este mai mare decât în cazul
precedent.
    •    Modalităţi de transport
3. Expedierea prin intermediul unei firme de grupaj (consolidator, groupeur), care pregăteşte unităţile de încărcare (ULD) şi le remite
companiei de transport. Încărcătorii primesc de la expeditorul de grupaj o adeverinţă de preluare a mărfii FCR, apoi după livrarea către
cărăuş eliberează un HAWB (House Air Way Bill), care este expresia contractul dintre expeditorul de grupaj şi clientul său. HAWB
este emis în baza MAWB (Master Air Way Bill) care reprezintă contractul dintre compania aeriană şi agent.
    •    Scrisoarea de trăsură reprezintă
    •    un document care cuprinde instrucţiunile date cărăuşului: natura mărfii, aeroportul de destinaţie, destinatarul;
    •    un document de însoţire a mărfii care permite identificarea în orice moment a acesteia;
    •    un titlu care dă dreptul deţinătorului de a dispune de marfa (art. 12 din Convenţia de la Varşovia);
    •    o factură cuprinzând preţul transportului, precum şi costurile suplimentare (conexe şi accesorii);
    •    un document care conţine elemente de apreciere, de către asigurător a riscurilor legate de transport.
                Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte de predător în trei exemplare originale şi se remite companiei de
transport aerian odată cu mărfurile; primul exemplar poartă menţiunea „pentru transportatorul emitent” (engl. for issuing carrier), al
doilea exemplar poartă menţiunea „pentru destinatar” (engl. for consignee), iar al treilea exemplar poartă menţiunea „pentru
încărcător” (engl. for shipper), care este semnat de compania de transport şi restituit predătorului mărfii.
                Afretarea – adică închirierea de spaţiu pe nava aeriană – se practică pentru destinaţii care sunt mai puţin acoperite de
transportul aerian de linie. În baza contractului de afretare , compania aeriană se angajează să pună la dispoziţia unui terţ , integral sau
parţial, spaţiul de transport de marfă al navei, pentru una sau mai multe destinaţii, contra plăţii unui preţ convenit. Terţul co-
contractant poate fi o persoană fizică sau juridică, un client, un agent de grupaj sau chiar o altă companie aeriană.




                                                                                                                                        30
                 Tarifele aeriene pentru transportul de mărfuri se calculează în funcţie de greutatea efectivă (brută) a mărfii sau
echivalentul în unităţi de volum (greutatea teoretică), respectiv cea mai mare din cele două mărimi. Tariful este cotat pe kilogram
(greutate brută sau echivalent volum) şi se înţelege de la aeroportul de expediţie până la cel de destinaţie.
    •    Tarifele generale sunt tarife de bază publicate de companiile aeriene în monedă locală. Ele definesc un preţ pe kilogram
         indiferent de natura mărfii, pentru o relaţie geografică dată. Se stabileşte un tarif minimal pentru expediţiile mici.
    •    Mărimea frahtului se determină în funcţie de două elemente: numărul de kilograme taxabile, care depinde de raportul
         greutate/volum (regula de echivalenţă: 1 tonă= 6 metri cubi); caracterul degresiv al tarifului.
. Unitatea de marfă de plată este cifra cea mai mare dintre greutatea teoretică a mărfii şi greutatea reală (tarif “în avantajul avionului”).
Greutatea teoretică a mărfii este cea care rezultă din împărţirea volumului mărfii la cifra 6.
                 Pe de altă parte, la stabilirea tarifului companiile aeriene aplică regula „plată pentru”, care înseamnă calculul tarifului
pe baza masei minime din tranşa imediat superioară, la preţul pe kilogram corespunzător.
                 Tarifele ULD (Unit Load Device) sunt aplicate pentru punerea la dispoziţie a unei unităţi de încărcare complete
(paletă, container). Fiecare ULD are un tarif minim. Apoi, sunt stabilite tarife forfetare pentru fiecare destinaţie şi fiecare tip de ULD,
acestea corespunzând unei „ greutăţi pivot”. Dacă greutatea reală depăşeşte această greutate forfetară, kilogramele suplimentare sunt
taxate la tarife foarte avantajoase .
                 Tarifele speciale (Specific Commodity Rates) au un nivel mai redus şi se aplică la anumite produse, strict determinate,
iar pentru a beneficia de ele, încărcătorul trebuie să respecte specificaţiile mărfii, precizate în tarif. Aceste tarife au ca scop stimularea
transportului aerian cu produse cu valoare adăugată ridicată, bunuri promovate la export /import; bunuri perisabile sau care nu pot
comercializate decât prin transporturi aeriene.
                 Tarifele de clasă (Class Rates) sunt tarife nepublicate, aplicabile pe o mare parte din relaţiile aeroport- aeroport, dintr-
o IATA determinată. Ele se aplică pe mărfuri determinate şi pot fi, în raport cu tariful general mai mici (pentru ziare, bagaje
neînsoţite) sau mai mari, pentru bunuri de valoare ridicată (tariful general minimal, plus 100% suprataxă), animale vii (tariful minim,
plus 50% suprataxă) ş.a.
                 Tarifele expres se aplică pentru traficul şi manipularea mărfurilor în regim de urgenţă. De exemplu, Speedbird
Express este un serviciu al companiei British Airways care asigură deplasarea mărfurilor în regim de urgenţă “din poartă în poartă”.




    •    Acreditivul documentar
    •    Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (CCI) a elaborat încă din 1933 un set de norme privind AD, intitulate „Reguli
         şi uzanţe uniforme referitoare la acreditivele documentare“ (RUU), care au fost revizuite (1951, 1962,1974, 1984). Ultima
         revizuire    fost adoptată de Comitetul Director al CCI în aprilie 1993 şi publicată în acelaşi an în “Publicaţia 500”; ea se
         aplică de la 1 ianuarie 1994.
    •    Acreditivul documentar (engl. Documentary Credit sau Letter of Credit, L/C, fr. credit documentaire) reprezintă
         angajamentul asumat de către o bancă la ordinul şi în contul clientului său ( cumpărătorul) de a plăti sau accepta să plătească
         o anumită sumă de bani         contra documentelor atestând livrarea mărfii pe care vânzătorul (beneficiarul acreditivului) se
         obligă să le emită şi să le prezinte în condiţiile şi termenele stabilite de ordonatorul acreditivului
    •    (1).    contractul de vânzare internaţională
    •    (2).    ordin de deschidere a acreditivului
    •    (3).    deschiderea acreditivului şi înştiinţarea băncii exportatorului.




                                                                                                                                          31
•   (4).   avizarea exportatorului cu privire la deschiderea acreditivului.
•   (5).   confirmarea concordanţei datelor din acreditiv cu clauzele din contractul de vânzare internaţională
•   (6).   livrarea mărfurilor
•   (7).   remiterea documentelor care dovedesc expedierea mărfurilor
•   (8).   plata contravalorii mărfurilor pe baza documentelor (în cazul în care acreditivul este domiciliat în ţara vânzătorului-
    exportator).
•   (9).   remiterea documentelor băncii importatorului şi debitarea contului acestuia
•   (10). pe baza documentelor primite şi verificate, are loc efectuarea plăţii prin creditarea băncii exportatorului
•   (11) transmiterea documentelor, pe baza cărora importatorul va intra în posesia mărfurilor.
•   Caracteristici
•   În primul rând, în mecanismul acreditivului sunt implicate relaţii de creditare
•   O a doua caracteristică este formalismul sau caracterul documentar
•   O a treia caracteristică este independenţa acreditivului faţă de relaţia contractuală de bază
•   O altă caracteristică este caracterul de garanţie al acreditivului, îndeosebi atunci când acesta este irevocabil
•   În sfârşit, o caracteristică este adaptabilitatea, în sensul că, prin tipurile sale, acreditivul poate fi adecvat diferitelor operaţiuni
    de comerţ exterior.
•   Documentary Credit Procedure
•   Avantaje
•   un risc foarte redus de neplată a mărfurilor livrate, având în vedere angajamentul de plată al unei bănci: în cazul
    acreditivului confirmat putem vorbi de securitatea totală a plăţii; în cazul celui neconfirmat irevocabil, siguranţa este
    ridicată; iar în cazul celui revocabil acceptabilă;
•   implicarea băncilor în verificarea documentelor de livrare (conformitatea aparentă a acestora); riscul pierderii
    documentelor transmise prin intermediul băncilor, este minim ;
•   derularea plăţilor este supusă unor reguli recunoscute pe plan internaţional; se poate vorbi de caracterul universal al
    acestei tehnici, prin aplicarea RUU 500 al CCI. Ca atare nu există riscul unor neînţelegeri izvorâte din dispoziţii
    echivoce ori contradictorii ale diferitelor legi naţionale.
•   adaptabilitatea la specificul diferitelor categorii de operaţiuni comerciale internaţionale.
•   Inconveniente
•   caracterul complex al acestei tehnici, bazată pe proceduri stricte, cu o componentă administrativă. Publicaţia 500, de
    exemplu, are 49 de articole, cuprinse în 7 capitole şi cuprinde 40 de pagini;
•   costul relativ ridicat, îndeosebi pentru tranzacţiile comerciale de valori mai reduse (sub 10.000 USD). Acest cost este
    dat de comisioanele percepute de bănci, pentru acoperirea cheltuielilor de operare şi obţinere de profit. Dacă părţile
    nu prevăd altfel, costul acreditivului este suportat de importator.
•   durata de operare relativ ridicată. Este vorba, pe de o parte, de timpul care se scurge între acordul privind plata prin
    acreditiv şi momentul în care exportatorul primeşte notificarea deschiderii acreditivului,iar , pe de altă parte, de
    timpul necesar pentru efectuarea plăţii, banca dispunând de un termen « rezonabil » de examinare a documentelor
    (care este de o săptămână în cazul acreditivelor confirmate, dar se poate prelungi).
•   acreditivul documentar este mai puţin agreat de către anumiţi parteneri comerciali, recursul la această tehnică de
    plată indicând o anumită neîncredere în capacitatea de plată a importatorului.




                                                                                                                                        32
   •   Scrisoarea de credit comercială (engl. Commercial Letter of Credit) reprezintă un document prin care banca emitentă se
       angajează în mod irevocabil faţă de exportator, să onoreze cambiile trase asupra ei de către acesta, fie prin plată (dacă tratele
       sunt la vedere) sau prin acceptare (dacă tratele sunt la termen) cu condiţia ca, odată cu tratele, să fie prezentate şi
       documentele menţionate în scrisoarea de credit prin care se atestă expedierea mărfii.
   •   Definition                                    of                                     a                                    Trade
       Letter of Credit
   t   A letter addressed to a beneficiary (exporter) by a bank (issuing bank)
   t   wherein the bank undertakes, on behalf of an applicant (importer)
   t   to effect payment to the beneficiary for merchandise shipped or services performed
   t   provided that the beneficiary presents the required documents in compliance with the terms of the letter of credit
   •   Documents Common to an Export L/C
   •   Commercial Invoice
   •   Packing List
   •   Bills of Lading
   •   Certificate of Origin
   •   Other Certificates: Quality, Inspection
   •   Beneficiary Statements
   •   1.    Importer and Exporter         enter into a sales                   agreement
   •
   •   2.    Importer applies for a        letter of credit with the Issuing Bank
   •
   •   3.    Issuing Bank advises          the letter of credit to     U.S. Bank, usually via         SWIFT
   •
   •   4.    U.S. Bank authenticates       the       L/C and advises L/C        to Beneficiary
   •   5.    Exporter prepares the         documents and ships         the goods
   •   7.    Assuming clean                          documents, U.S. Bank pays           exporter by debiting                 Issuing
       Bank’s account or          upon receipt of funds from           a separate reimbursing bank.             Documents     sent    to
             Issuing Bank.
   •   8.    Issuing Bank examines         documents and delivers to            importer against                     payment.
       Importer                   takes possession of                  goods by presenting                    documents.
   •
   •   9.    The                                   exporter                                     has                                 been
             paid, the importer has                  their goods, the banks              have been reimbursed, and            the
       cycle is complete!
   •   Benefits of Letters of Credit
To the Exporter:
   •   Payment protection
   •   Reliance on issuing bank’s credit rather than buyer’s
   •   Rapid, local source of repayment, if payable at a U.S. bank




                                                                                                                                     33
To the Importer:
   •   Documentary evidence that the ordered goods have been shipped on time
   •   Assurance that necessary clearance documents will be provided
   •   Payment deferred until goods are shipped and documents presented (use of funds)
   •   Tipuri de acreditive documentare
   •   Din punct de vedere al fermităţii angajamentului bancar: revocabile/irevocabile
   •   Din punct de vedere al confirmării acreditivelor irevocabile: confirmate/ neconfirmate
   •   Din punct de vedere al domicilierii: în ţara exportatorului / în ţara importatorului / într-o ţară terţă
   •   Din punct de vedere al momentului plăţii: cu plata la vedere /cu plata la termen /de acceptare /de negociere
   •   Acreditivul irevocabil şi confirmat este forma cea mai sigură , deoarece el comportă un dublu angajament bancar; cel al
       băncii emitente şi cel al băncii confirmatoare (în general, banca notificatoare). Confirmarea poate fi solicitată de către banca
       emitentă sau de către exportator.




   •   Finanţarea reprezintă, în esenţă, procurarea fondurilor băneşti necesare pentru realizarea unei afaceri. Aceasta se poate
       realiza din surse interne ale firmei (exemplu, capitalul propriu) sau din surse externe (fonduri împrumutate); în acest ultim
       caz, finanţarea este întemeiată pe o relaţie de creditare.
   •   Tehnici de pre-finanţare a exportului
   •   Creditele de prefinanţare specializate se particularizează prin aceea că acordarea lor este legată de fabricarea şi pregătirea
       pentru export a unui produs strict determinat
   •   Creditele de prospectare au ca scop facilitarea activităţii de cercetare a noi pieţe de desfacere de către exportatori.
   •   Tehnici de pre-finanţare a exportului
   •   Avansul în valută -acordarea de către o bancă a unui împrumut în valută firmei exportatoare în baza creanţei acesteia faţă de
       clientul său din străinătate.
   •   Avansul bancar prin cesiunea de creanţe facilităţi sub formă de avans exportatorilor pentru reîntregirea fondurilor avansate
       de aceştia în livrări de mărfuri pe credite pe termen scurt, prin cesionarea creanţelor deţinute asupra importatorilor străini.
   •   Tehnici de pre-finanţare a exportului
   •   Scontarea reprezintă o formă de mobilizare a creditelor pe termen scurt şi constă în vânzarea unui titlu de credit unei bănci
       înainte de scadenţă.
   •   Creditul de accept constituie o altă modalitate frecvent utilizată în finanţarea exporturilor pe termen scurt, asemănătoare în
       principiu cu tehnica creditelor de scont. Acest tip de credit poate fi acordat în favoarea exportatorului sau a importatorului.
   •   Creditul                                                           de                                                       accept
        mecanism de derulare
   •   Factoringul
   •   Factoringul (engl. factoring ) este operaţiunea desfăşurată pe baza contractului încheiat între factor şi clientul său
       (exportatorul), prin care primul, în schimbul unui comision, preia în proprietatea sa creanţele exportatorului prin plata
       facturilor acestuia, facturi ce poartă semnătura cumpărătorului.
   •   Variante de factoring




                                                                                                                                         34
● colectare (collection) - factorul nu face decât să colecteze creanţele şi să administreze vânzările, fără a acoperi riscul de credit.
● factoring în vrac (bulk factoring), este o formă de scontare a facturilor- invoice discounting : clientul-vânzător beneficiază de
finanţarea şi facilităţile de acoperire a riscului de credit fără celelalte servicii. Se foloseşte de aderenţii care au numeroase creanţe
asupra terţilor: în loc să trateze fiecare factură în parte, vânzătorul le înregistrează „în vrac” şi le prezintă factorului spre scontare,
putând obţine până la 70% din valoarea nominală a acestora.
● factoringul cu notificare ( disclosed factoring) – exportatorul cedează creanţele factorului , anunţând importatorul, care va plăti
direct factorului; aranjamentul este , de regulă, fără recurs, importatorul asumându-şi riscul de plată.
● factoringul fără notificare ( undisclosed factoring) – nu implică importatorul şi este , de regulă, cu recurs; este o tehnică (mai
răspândită în Marea Britanie) bazată pe acordul între exportator şi factor, importatorul rămânând obligat să plătească conform
contractului comercial, iar exportatorul deschizând pentru plată un cont separat dedicat ( trustee ) factorului.
● factoringul back to back : exportatorul are un acord cu export-factorul, care stabileşte raporturi cu import-factorul, acesta din urmă
având un aranjament separat cu distribuitorul din ţara de import.
În situaţia factoringului de export cu doi factori, preţul tranzacţiei se compune din:
     •    ● taxa de scont: dobânda de referinţă corespunzătoare perioadei de creditare (perioada dintre momentul finanţării şi scadenţa
          facturilor) la care se adaugă o marjă ,care se deduce la momentul finanţării facturilor din suma avansată exportatorului
     •    ● comision de factoring: procent aplicat direct la valoarea facturilor cesionate (fie că sunt sau nu finanţate de factorul de
          export); acest comision se deduce la momentul prezentării facturilor, la el adaugându-se totodată şi comisioanele şi spezele
          solicitate de factorul de import, în funcţie de nivelul de implicare al acestuia;
     •    ● comision de procesare, procent aplicat la valoarea tragerilor, plătibil la momentul fiecărei trageri, sau taxe fixe pentru
          fiecare document şi alte taxe solicitate de factorul de import – pe baza solicitării scrise a factorului de import, aceste
          comisioane se plătesc la extern debitându-se contul curent al exportatorului.
     •    Forfetarea
     •    Forfetarea exportului (engl. forfaiting) pe credit constă în transmiterea creanţelor provenite din operaţiunile de comerţ
          exterior efectuate pe credit unei instituţii financiare specializate care le plăteşte imediat, urmând să se recupereze
          contravaloarea acestora, la scadenţă, de la debitorul importator.
     •    Leasingul
     •    Leasingul este o formă de închiriere realizată de societăţi financiare specializate (societăţi de leasing) a unor bunuri de
          echipament către firme (beneficiari) care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare
          pentru cumpărarea acestora de la producători.
     •    Principalele caracteristici ale operaţiunii de leasing
⇒ disocierea dreptului de proprietate de cel de posesiune;
⇒ alegerea echipamentelor şi furnizorilor de către beneficiari;
⇒ societatea de leasing este direct interesată de activitatea locatarului
(utilizatorului) cu privire la întreţinerea, reparaţiile şi service-ul echipamentelor
pentru că şi ea, la fel ca şi ceilalţi participanţi, este interesată unei bune
desfăşurări a operaţiunii din care să reiasă o rentabilitate satisfăcătoare;
⇒ utilizatorul plăteşte chirie pe timpul utilizării echipamentelor în care, de regulă, este inclusă şi dobânda aferentă eventualei
finanţării;




                                                                                                                                          35
⇒ durata de închiriere depinde de timpul optim de exploatare a utilajelor, de regulă 3-5 ani, dar se poate ajunge la închirieri pe
perioade de 10-15 ani, în funcţie de valoarea şi complexitatea echipamentelor, dar şi de puterea de rambursare a beneficiarului;
⇒ beneficiarul, la sfârşitul perioadei de închiriere, poate opta: să rezilieze contractul şi să restituie echipamentul; să reînnoiască
perioada de închiriere; să cumpere bunul la un preţ care să cuprindă şi amortizarea acestuia,
respectiv, la valoarea rămasă (reziduală), corelată cu valoarea de utilitate
(preţul pieţei).
     •    Forme ale leasingului
  Dacă se ia în considerare poziţia furnizorului în contractul de leasing, se disting următoarele forme:
     •             - leasing direct, realizat prin încheierea contractului între producătorul exportator şi utilizatorul bunului care face
          obiectul operaţiunii, finanţarea fiind făcută de către furnizor;
     •             - leasing indirect, ce presupune existenţa societăţilor specializate de leasing, care preiau funcţia de creditare, pe cea de
          prestare de servicii, precum şi asumarea riscurilor ce decurg din aceste operaţiuni.
În funcţie de conţinutul ratelor de leasing, se pot distinge:
     •             - leasing brut, care cuprinde în ratele sale, pe lângă preţul de vânzare al mărfii (în totalitate sau parţial), şi cheltuielile
          de întreţinere, service şi reparaţii. Uneori, în cadrul acestui tip de leasing, furnizorii asigură şi instruirea şi specializarea
          personalului clientului, aceasta în scopul creării unor premise pentru exploatarea cât mai raţională a maşinilor;
     •             - leasing net, în care ratele conţin numai preţul de vânzare al obiectului de închiriat.
     •    Forme speciale de leasing
     •    Lease-back se înţelege operaţiunea prin care proprietarul, aflat în urgentă nevoie de fonduri băneşti, îşi vinde produsul unei
          societăţi de leasing şi apoi îl închiriază printr-un contract obişnuit. Scopul acestor operaţiuni este transformarea fondurilor
          imobilizate în fonduri disponibile.
     •             Time-sharing s-a adoptat în practică din considerente de rentabilitate economică, cum ar fi, de exemplu, costul ridicat
          al unor utilaje (echipamente electronice de calcul, avioane moderne) şi uzura morală extrem de rapidă a acestora. Ca urmare,
          pentru intensificarea utilizării calculatoarelor electronice şi a altor utilaje, s-a introdus sistemul închirierilor pe timpi partajaţi,
          simultan de către mai multe întreprinderi.
     •             Leasingul experimental se foloseşte în scopul promovării vânzărilor. Astfel, pentru a promova vânzarea unor maşini
          şi utilaje, acestea sunt închiriate pe perioade scurte, de câteva luni, în mod experimental, cu condiţia ca, după expirarea
          acestei perioade, aceste bunuri să fie achiziţionate de clienţi, dacă sunt corespunzătoare cerinţelor, sau să fie restituite dacă
          prezintă unele neajunsuri.
     •             Operaţiunile hire şi renting sunt operaţiuni de leasing pe termen scurt şi foarte scurt şi cuprind închirierile, cu ziua sau
          cu ora, în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcţii: macarale, excavatoare etc.
     •    Leasingul
     •    Leasingul financiar (engl. financial leasing) presupune ca în perioada de închiriere de bază (prima închiriere) să se
          realizeze întregul preţ de vânzare al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum şi un beneficiu.
     •    Leasingul
     •    Leasingul operaţional (operating leasing), numit şi leasing funcţional presupune ca, în perioada de bază, să se realizeze doar
          o parte din preţul de vânzare al obiectului contractului. În acest tip de leasing, accentul cade pe serviciile furnizate de
          societatea de leasing
     •    Leasing financiar vs. leasing operaţional




                                                                                                                                              36
    •    Finanţarea pe termen lung
    •    Creditul furnizor este un credit bancar acordat exportatorului, atunci când acesta consimte partenerului său o amânare de
         plată pentru marfa livrată în străinătate. Practic, operaţiunea presupune două relaţii distincte de creditare:
    •             - un credit în marfă, acordat de exportator importatorului prin acceptarea efectuării plăţii la un anumit termen de la
         livrare;
    •             - un credit în bani, acordat de bancă exportatorului pentru finanţarea operaţiunii de export.
    •    Finanţarea pe termen lung
    •    Creditul cumpărător este o finanţare directă acordată importatorului de către o bancă din ţara exportatorului pentru a-i
         permite cumpărătorului să plătească imediat contravaloarea mărfii. Creditele cumpărător sunt acordate, de regulă, de bănci
         sau instituţii specializate în finanţarea exporturilor din ţara exportatorului, în acest scop încheindu-se o convenţie de credit
         între importator (sau banca sa) şi banca exportatorului.
    •    Deosebiri credit furnizor-credit cumparator


    •    Asigurarea creditelor constă în asumarea de către o instituţie specializată a obligaţiei de a rambursa furnizorului autohton
         creditul acordat de acesta beneficiarului străin, în cazul în care respectivul credit nu a fost rambursat din diverse cauze.


Mijloace de plata
Ordinul de plată (engl. payment order) este dispoziţia dată de o persoană (ordonatorul) unei bănci de a plăti o sumă determinată unei
alte persoane (beneficiarul) în vederea stingerii unei obligaţii băneşti a ordonatorului faţă de beneficiar.
În tranzacţiile comerciale internaţionale, viramentul este un ordin dat de importator băncii sale de a transfera (vira) în beneficiul
furnizorului străin, într-un cont la o bancă străină, o anumită sumă, pentru plata datoriei sale.
Cecul (engl. cheque) este un ordin scris dat de o persoană unei bănci, de a plăti o suma de bani determinată unui terţ, beneficiarul
cecului. În acest sens, ordonatorul foloseşte un formular tipizat, pus la dispoziţie de către bănci pentru titularii de conturi de cecuri.
Principala funcţie a cecului este cea de instrument de plată, respectiv, o plată la vedere
Efecte de comerţ
Cambia, numită şi trată, (engl. bill of exchange sau draft, fr. lettre de change) este un ordin scris şi necondiţionat dat de o persoană
(trăgător, drawer) unei alte persoane (tras, drawee) de a plăti o sumă de bani, la vedere sau la o anumită scadenţă, unui beneficiar.
Beneficiarul (payee) poate fi creditorul însuşi (trăgătorul).
Efecte de comerţ
Biletul la ordin (engl. promissory note) este un înscris prin care o persoană (emitentul) se obligă să plătească altei persoane
(beneficiarul), sau la ordinul acestuia, o anumită sumă de bani la scadenţă.
Mijloc de plată
                  Cambia poate servi pentru plata datoriei pe care trăgătorul o are la beneficiar, înlocuind circulaţia banilor în numerar:
în loc ca trasul să plătească trăgătorului şi acesta să achite datoria sa faţă de beneficiar, trăgătorul dă ordin trasului să plătească direct
beneficiarului.
Mijloc de creditare
                  Între momentul naşterii obligaţiei de plată a debitorului (importatorul) şi momentul încasării contravalorii creanţei sale
de către creditor (exportatorul) se scurge un anumit interval de timp, deci se creează o relaţie de creditare.
Mijloc de garantare




                                                                                                                                          37
                Operaţiunile cu trată se caracterizează printr-un grad ridicat de garanţie conferit de mecanismul cambial. În primul
rând, trasul este obligat să accepte cambia la prezentare (în caz contrar se recurge la protestul de neacceptare), iar din momentul
acceptării trasul devine debitorul principal al obligaţiei de plată. În al doilea rând, cambia poate fi avalizată (engl.endorsed, fr.avalise),
un terţ (avalistul) asumându-şi obligaţia de a plăti în locul debitorului, dacă acesta nu efectuează plata. În sfârşit, în cazul neonorării
cambiei se poate recurge la protestul de neplată
Mijloc de obţinere de fonduri băneşti
Deţinătorul unei cambii (beneficiarul) are mai multe posibilităţi: să o păstreze până la scadenţă şi să o încaseze; să o folosească în
calitate de mijloc de plată, andosând-o în favoarea unui creditor al său; în sfârşit, să o folosească pentru a obţine imediat fonduri
băneşti, prin procedeul scontării
Tehnici de plata internationala
Plata în avans (engl. cash in advance) este tehnica de plată în care importatorul trebuie să efectueze plata către exportator înainte ca
acesta să livreze marfa (pre-payment).Este cea mai sigură tehnică de plată pentru exportator , dar cea mai riscantă pentru importator,
acesta din urmă trebuind să se bazeze pe faptul că furnizorul îi va livra bunurile la timp şi conform condiţiilor cantitative şi calitative
din contract.
O modalitate înrudită este plata unui avans (down payment) , când importatorul plăteşte o parte din preţ în prealabil, respectiv la
semnarea contractului sau imediat după această dată.
Plata la predarea mărfii (engl. Cash On Delivery - COD) se utilizează pentru tranzacţii de valoare redusă şi are avantajul uşurinţei
de realizare. În esenţă, această tehnică de plată constă în faptul că vânzătorul mărfii instructează pe cărăuş (firma de transport) să
prezinte marfa destinatarului livrării şi să o predea contra plăţii în numerar sau prin cec.
Plata contra factură (engl. open account, payment on shipment of goods) : după ce şi-a îndeplinit obligaţiile de livrare exportatorul
trimite factura comercială direct la cumpărător, care va plăti contravaloarea acesteia la data stabilită prin contract .
Incasso-ul documentar (engl. documentary collection, fr. remise documentaire) este o tehnică de plată care constă în acordarea de
către exportator băncii sale a unui mandat de a încasa (de aici, denumirea de incasso) suma reprezentând contravaloarea unei tranzacţii
comerciale şi de a o vira în contul său; în acest sens, el va depune la bancă documentele care atestă executarea obligaţiei sale de livrare
(de aici, caracterul documentar).
La incasso-ul documente contra plată (engl. documents –against-payment), banca eliberează documentele de livrare numai contra
plăţii facturii ce indică valoarea tranzacţiei. De îndată ce importatorul face dovada plăţii, banca prezentatoare eliberează documentele
pe baza cărora cumpărătorul poate prelua marfa.
La incasso-ul documente contra acceptare (engl. documents-against-acceptance), banca prezentatoare va elibera documentele contra
acceptării de către importator a unei cambii, cu scadenţa conformă cu termenul de plată din contractul comercial. În acest caz,
exportatorul acordă importatorului un credit pe termen scurt, fiind supus riscului specific operaţiunilor de creditare.




Logistica internaţională I
2.1. Pregătirea mărfii pentru livrare (Ambalarea, marcarea , depozitarea)
2.2. Documentele de livrare
2.3. Expediţia internaţională. Rolul expeditorului
Ambalarea




                                                                                                                                          38
În literatură se face o distincţie între ambalarea care are în principal o funcţie de vânzare sau comercială, numită şi
condiţionare (fr. conditionnement) şi cea care are în principal o funcţie logistică- ambalare propriu-zisă.
Condiţionarea trebuie să prezinte anumite caracteristici de robusteţe şi soliditate, dar rolul său esenţial este de a prezenta o
imagine atrăgătoare a produsului pentru clienţii potenţiali.
Ambalarea are în vedere asigurarea protecţiei mărfurilor în timpul transportului, respectiv realizarea în bune condiţii a
operaţiunilor de manipulare, deplasare şi depozitare a partizii de marfă.
Prin condiţionare se urmăresc mai multe scopuri:
prezentarea promoţională a produsului;
asigurarea securităţii produsului şi înlesnirea operaţiunilor de manipulare;
facilitarea punerii în vânzare şi a accesului la consumatorul final (pentru bunurile de consum, de exemplu, “bax”-uri de bere);
adaptarea produsului la condiţiile climaterice din ţara de consum (ex. tropicalizare).
Funcţiile ambalajului
Asigură protecţia mărfurilor împotriva şocurilor şi coroziunii şi asigură conservarea acestora pe parcursul transportului;
Asigură inviolabilitatea produsului şi protecţia acestuia împotriva furtului;
Facilitează operaţiunile pe care       le implică transportul, respectiv încărcarea/ descărcarea mărfii, transbordarea şi alte
manipulări, precum şi operaţiunile de verificare a partizii de marfă;
Facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoţional.
Alegerea ambalajului
riscurile la care este expusă marfa, şi care ţin de natura mărfii, de mediu etc. (climat, starea infrastructurilor de transport,
soluţia aleasă pentru transport);
costul ambalajului, avându-se în vedere raportul dintre costul ambalajului şi valoarea mărfii, precum şi economiile pe care
ambalajul le permite în ceea ce priveşte transportul, manipularea şi asigurarea mărfii;
aspecte tehnice: ambalajul greu şi voluminos măreşte costul transportului şi manipulării; ambalajul uşor şi de volum redus
are o capacitate de protecţie mai scăzută;
Alegerea ambalajului
aspecte comerciale: influenţă negativă asupra relaţiilor cu clientul în caz de avarie, furt sau pierdere; afectarea imaginii de
marcă a exportatorului;
aspecte juridice şi financiare: în caz de avarie, dacă aceasta este imputabilă ambalajului, este angajată răspunderea celui care
expediază marfa; reglementările privind ambalajul din unele ţări sau pentru anumite produse (ex. produse farmaceutice,
alimentare etc.).
Paletizarea
permite reunirea într-o singură unitate de încărcare (Load Unit) a mai multor mărfuri ambalate depuse pe paletă. Paleta este compusă
din una sau două platouri suprapuse, de regulă, din lemn, care permit prinderea cu furcile unui elevator în procesul manipulării.
Containerizarea
Containerul este un recipient, mobil şi ermetic, conceput pentru a fi încărcat cu bunuri în vrac sau uşor ambalate, altfel încât
transportul să se facă fără manipulări sau transbordări de mărfuri de la locul de expediţie la cel de destinaţie. Cu alte cuvinte, el este un
ambalaj definitiv, în care marfa circulă “din poartă în poartă”, fără nici o intervenţie asupra acesteia pe parcursul transportului.
unit load device




                                                                                                                                         39
În transportul aerian se foloseşte unitatea de încărcare echivalentul în acest mod de transport al containerului ISO; deoarece forma sa
seamănă cu cea a unui iglu, se mai numeşte şi igloo.
                 Prin ULD se înţeleg în general paletele şi containerele utilizate pentru a încărca mărfuri, bagaje şi corespondenţă pe
avion. Acest sistem permite încărcarea, descărcarea operativă şi în condiţii de siguranţă a mărfurilor.
Marcarea
Marcarea reprezintă o obligaţie a producătorului şi priveşte atât mărfurile cât şi ambalajele respective.
Se disting două tipuri de marcare: cea necesară pentru a individualiza o expediţie şi cea cerută de reglementările ţării importatoare.
Exportatorul va înscrie lizibil şi de neşters, în litere şi cifre, elementele de identificare a mărfii, destinatarul şi locul de destinaţie.
Depozitarea
respectiv depunerea mărfii în antrepozite, docuri, silozuri etc. ; această operaţiune poate avea loc fie la expediţia mărfii, fie la
destinaţie, putând fi depozitele proprii ale producătorului /exportatorului sau cele deţinute de expeditori sau terţi.
                 Pentru mărfurile depuse în antrepozit, se eliberează deponentului o recipisă warant, document compus din
două părţi: recipisă de depozit (prin care antrepozitul recunoaşte că a primit mărfurile) şi warantul (buletinul de gaj). Ambele
sunt titluri de credit şi, fiind emise la ordin, pot fi transmise prin gir.
                 Dacă deponentul vrea să înstrăineze mărfurile libere de orice sarcini, transmite prin gir cumpărătorului atât
recipisa, cât şi warantul, act ce reprezintă transferul de proprietate asupra mărfii.
Deponentul – deţinător al recipisei-warant – poate însă să despartă warantul de recipisă, utilizându-l pentru a constitui un gaj
asupra mărfurilor (de exemplu, la solicitarea unui credit). În acest fel, warantul devine o formă specială a contractului de gaj.
Avantajul pentru deponentul mărfurilor constă în faptul că acesta, conservând recipisa de depozit, poate să vândă mărfurile
unui terţ, prin transmiterea acestui titlu de proprietate (recipisa).




                                                                                                                                               40

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Tags:
Stats:
views:55
posted:8/31/2012
language:Unknown
pages:40