Napoleon Bonaparte - PowerPoint by qQ6ww95

VIEWS: 394 PAGES: 30

									Napoleon
Bonaparte

    “Ce roman a mai fost şi
      viaţa mea”
Născut la: 15 Aug. 1769
Locul naşterii: Ajaccio, Corsica
A murit la: 5 Mai 1821
Locul morţii: Sf. Elena
Cauza morţii: Cancer la stomac
Nationalitatea: Franceză
Funcţia deţinută: Împăratul Franţei
Tatăl : Carlo Buonaparte
Mama: Marie-Letizia Ramolino Bonaparte
Soţie: Josephine(din 9-Mar-1796, divorţat. 1809)
Soţie : Marie Louise (din. 2-Apr-1810)
Amante: Marie Walewska (Countesă, an. 1817)
Copii: Napoleon II (Împărat al Franţei, între 1811 - 1832)
Fraţe: Joseph Bonaparte (Rege al Neapolelui şi Spaniei, din. 1768,
până. 1844)
Fraţe: Lucien Bonaparte (Prinţ de Canino, din. 1775, până. 1840)
Soră: Elisa Bonaparte (Mare Ducesă de Tuscany, din. 1777, până. 1820)
Frate: Louis Bonaparte (rege al Olandei, din. 1778, până. 1846)
Soră: Paulina Borghese(Prinţesă de Guastalla, din. 1780, până. 1825)
Soră: Caroline Bonaparte (Regină de Neapole, din. 1782, până. 1839)
Frate: Roland Jérôme Bonaparte (Rege de Westphalia, din. 1784, până.
1860)
Împărat al Franţei 1804-1814, 1815
Francmasonerie 1798-
Abdicare 4-Apr-1814
Abdicare 22-Iun-1815
Exilat pe Elba, 1814
Exilat pe Sf. Elena, 1815
Decedat:05.05.1821
                  Copilaria “Nabulio”

• În anul 1768 conducătorii
  republicii Genova vindeau insula
  Corsica regelui Franţei, Ludovic
  al XV-lea. Când primele trupe
  franceze au debarcat ca să o ia în
  primire, corsicanii s-au ridicat la
  luptă pentru a-şi apăra libertatea.
  Sub conducerea lui Pasquale
  Paoli ei au obţinut iniţial unele
  succese, dar sosindu-le întăriri,
  francezii i-au înfrânt pe răsculaţi,
  în anul următor, într-o bătălie
  sângeroasă (Ponte-Nuovo, 9 mai
  1769). Căpetenia învinşilor s-a
  refugiat în Anglia şi mulţi dintre
  locotenenţii acestuia, între care şi
  tânărul Carlo-Maria Buonaparte,
  s-au raliat noilor stapânitori.
• În această atmosferă de depresiune generală, după înfrângerea
  suferită, s-a născut al doilea fiu al lui Carlo-Maria Buonaparte şi a
  Letiţiei Buonaparte (născută Ramolino), la 15 august 1769, la Ajaccio,
  căruia părinţii i-au dat numele, puţin obişnuit, de Napolione. El îşi va
  franţuzi cu timpul atât numele cât şi prenumele şi va intra în istorie ca
  Napoleon Bonaparte. Numele i-a fost în cinstea unchiului său
  Napoleone, care murise cu câteva săptămâni inainte în bătălia de la
  Ponte-Nuovo, iar Napoleon va spune mai târziu Acest nume este
  înzestrat cu o virtute virilă, poetică şi răsunătoare. Dar în cursul
  primilor săi ani va fi numit Nabulio, sau cu pronunţia italiană,
  Nabulione. Ai lui, din pricina caracterului certăreţ al copilului, îl vor
  porecli Rabulione, adică "cel care se amestecă în toate".
• În primul an al domniei lui Ludovic al XVI-lea, Nabulio, în vârstă de
  cinci ani este dat extern la un pension ţinut de călugăriţe la Ajaccio, o
  şcoala mixtă instalată într-o veche clădire a iezuiţilor. Se iniţiază în
  tainele alfabetului, începe şă silabisească în limba italiană şi învaţă să
  numere. Era deosebit de înzestrat pentru socoteli, maicile uluite l-au
  poreclit "Matematicianul", la educaţia religioasă avea însă note foarte
  proaste. Încă de mic Nabulio este fascinat de tot ceea ce înseamnă a fi
  soldat, printre jucăriile preferate se aflau o tobă şi o sabie de lemn,
  mănâncă paine neagră tocmai pentru a se obişnui cu traiul din armată
  (cel puţin aşa spune legenda).
Napoleon, unul din cei 12
copii ai familiei din care au
supravieţuit doar şapte.
             Pregatirea militara

• Familia Buonaparte este tot săracă iar Charles (Carlo) tot speră să
  obţină burse pentru cei doi băieţi, Joseph şi Napolione. Pentru a li se
  acorda această favoare, trebuie să facă dovada de nobleţe. Tatăl
  viitorului împărat reuşeşte să adune documentele menite să
  dovedească ca este de neam nobil şi poate chiar prezenta blazonul
  familiei: pe câmp roşu două bare şi două stele de azur, totul sub o
  coroană de conte. La recomandarea episcopului de Autun şi frate al
  guvernatorului insulei Corsica, Alexandre de Marbeuf, prinţul de
  Montbarrey, ministru de război, îl desemnează pe Napoleone pentru a
  fi înscris într-o şcoală militară. A fost aleasă Şcoala de la Brienne, un
  orăşel din Champagne, la vreo 180 de kilometri de Paris.
• Napoleone părăseşte la 15 decembrie 1778 Corsica, însoţit de tatăl său,
  ajungând în 15 mai 1779 la Scoala militară de la Brienne, înfiinţată
  doar cu doi ani în urmă. Tânărul Napoleone, care avea pe atunci doar
  9 ani, este plasat în clasa a şaptea. Dorinţa lui cea mai arzătoare era să
  înveţe franceza corect, îi displac orele de latină dar se afirmă talentul
  său la matematică şi citeşte cu nesaţ toate cărţile din bibliotecă. Se
  împrieteneşte cu Bourrienne, care va fi mai târziu secretar al
  generalului şi al său ca prim consul.
• După încheierea studiilor au fost trimişi la Şcoala militară de la Paris "toţi
  bursierii şcolilor mici care doresc să meargă la artilerie, la geniu sau la
  marină şi care s-au distins prin inteligenţă, bună purtare şi cunoştinţele lor
  de matematici". Elevul-cadet Buonaparte care tocmai a împlinit 15 ani
  posedă toate calităţile şi este acceptat.
• La 21 octombrie 1787, Napoleone descoperă Parisul. Ajuns la Şcoala
  militară de la Paris, se distinge în mod deosebit, bun la matematici,
  mediocru la latină, religie,, are note mai mici decât la Brienne. Tânărul
  cadet doreşte să intre în rândurile marinei. Lui Napoleon, comandantul
  şcolii îi refuză recomandarea pentru marină, fiind nevoit să aştepte încă un
  an pentru a merge la artilerie. La 23 martie 1785, Buonaparte află de
  moartea tatălui său, survenită cu o lună înainte, la 24 februarie la
  Montpellier.
• În septembrie la concursul de absolvire au participat elevii tuturor şcolilor
  regale din Franţa. La 28 septembrie se publică rezultatele: din 137 de
  candidaţi, 58 sunt admişi locotenenţi, din care 4 cadeţi ai Şcolii militare din
  Paris. Napolione de Buonaparte a fost al 42-lea admis devine astfel la
  vârsta de 16 ani şi 15 zile ofiţer.
• În septembrie 1787 a fost numit, ofiţer , la regimentul de La Fére, cu
  garnizoana la Valence, la doar 18 ani. Aici după îndeplinrea serviciului, în
  orele libere citea cărţile aflate în bilioteca oraşului. În 4-5 ani a acumulat
  enorme cunoştinţe, din toate domeniile (având o predilecţie în special
  pentru studiile de istorie); toată viaţa avea să fie un cititor pasionat şi ca
  urmare va deveni unul dintre cei mai culţi oameni din epoca sa.
                                Activitatea
•   Cariera lui a început în rândurile armatei
    revoluţionare,când s-a distins în bătălia Toulon-
    ului,apoi susţinând campaniile din Italia şi
    Egipt,după care şi-a câştigat o imensă
    popularitate, în 1799 a înlăturat printr-o
    lovitură de stat Directoratul, fiind apoi ales
    Prim Consul al Republicii Franceze, în anul
    1804    s-a    autoproclamat      Împăratat    al
    francezilor, în 1805 rege al Italiei iar în 1806
    Protector al Confederaţiei Rinului.
•   A abdicat în 1814 la Fontainebleau şi după un
    scurt exil a revenit în 1815 pentru cele 100 de
    zile de domnie, încheiate cu înfrângerea de la
    Waterloo.
•   Ca militar s-a remarcat în campaniile din Italia,
    Egipt, Austria, Prusia, Rusia. Printre cele mai
    răsunătoare victorii ale sale se află cele de la
    Arcole, Lodi, Marengo, Austerlitz, Jena
    Friedland, Wagram şi Eylau.
•   El a revoluţionat sistemul legal, politic şi
    economic din Franţa, prin Codul civil şi a pus
    bazele unei reforme economice.
•   A fost exhumat la 15 octombrie 1840 şi
    transferat în Domul Invalizilor din Paris.
•   În Ţările Române ale acelor vremuri, era
    cunoscut sub numele de „Bunăparte”.
              Revolutia Franceza si
                   Napoleon
Când în 1789 izbucneşte revoluţia
franceză, tânărul locotenent era în
vârstă de 20 de ani. El era adept
înfocat al ideilor înaintate şi valul
revoluţionar avea să-l împingă în
primele rânduri ale sprijinitorilor
revoluţiei.    Răsturnând      puterea
nobilimii şi a clerului şi proclamând
principiile libertăţii, egalităţii li
frăţiei între toate clasele şi păturile
sociale, revoluţia franceză extindea
şi consolida bazele unei noi
orânduiri sociale. Monarhii feudali
din Europa şi forţele sociale care îi
sprijineau, simţindu-şi dominaţia
ameninţată, şi-au unit eforturile
pentru înăbuşirea revoluţiei şi
restabilirea în Franţa a vechilor
rânduieli. Atunci masele de ţărani şi
orăşeni s-au ridicat la luptă, sub
conducerea burgheziei, şi însufleţite
de idealurile revoluţiei au format, cu
piepturile lor, scut de netrecut în
faţa agresorilor.
           Campania din Italia (1796)
• Începând să pregătească campania
  din Italia, el perfectează acel plan
  de campanie la care se gândeşte de
  mai mult de doi ani, de când
  Augustin Robespierre i-a asigurat
  comanda artileriei armatei din
  Italia - acel plan conceput în martie
  1794 şi care îi entuziasmase pe
  reprezentantul Ricord şi pe fratele
  lui Robespierre. Directoratul a
  hotarât să ducă acest război "de
  diversiune" cu Piemont-ul şi
  Lombardia dintr-un motiv foarte
  simplu şi anume acela de a umple
  casieria tezaurului, înfiorător de
  goală.
• În seara zilei de 11 martie 1796,
  Bonaparte este anunţat că a primit
  comanda armatei.Junot, aghiotantul
  său, şi Chauvet, ordonatorul
  armatei din Italia îl însoţesc în
  această primă aventură.
                      CAMPANIA DIN EGIPT
• După victoria obţinută în Italia,
  primeşt permisiunea Directoratului,
  de a ataca Anglia în coloniile sale.
• Plecând în Egipt nu se gândeşte la o
  banală cucerire ci este obsedat de
  amintirea lui Alexandru cel Mare şi
  Cezar. Acest lucru este dovedit în
  numărul mare de savanţi din toate
  domeniile luaţi cu el.
• Ajuns în Egipt deşi era un cuceritor
  se află în postura de prizonier,
  mulţumindu-se      cu     completarea
  cunoştinţelor sale de istorie şi tot aici
  el începe o opera civilizatoare ale
  cărei urme dăinuiesc până astăzi.
• Primind veşti îngrijorătoare din
  Franţa se hotăreşte să se îmbarce
  pentru a putea salva situaţia
  dezastruoasă a Republicii.
        Consulatul (1799-1804)


Întors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul
francez. Profitând de această popularitate,şi cu ajutorul fratelui
său,Lucien, a reuşit să înlăture Directoratul impunându-şi dictatura
personală în 18 noiembrie 1799. Prin acest act, burghezia şi-a
consolidat puterea şi au fost salvate cuceririle revoluţiei franceze. Noua
formă de conducere s-a numit Consulat, în fruntea căreia se găsea un
Prim Consul (Bonaparte), ajutat de alţii doi consuli(Sieycs şi Ducos).
Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria
Franţei. Primejdia externă care se abătuse asupra Franţei a fost
înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo din anul
1800. El cucereşte Belgia (zone de la Rin şi Italia).Prin Concordatul cu
papalitatea, Napoleon a obţinut supremaţia asupra Italiei. În 1802,
Franţa a încheiat cu Anglia, Pacea de la Amiens (pacea perptuă), prin
care se producea un schimb de posesiuni: Franţa renunţă la Egipt, iar
Anglia la teritoriile cucerite în timpul razboaielor anterioare.
Acte legislative ŞI Masuri adoptate în
        timpul consulatului
- Constituţia anului VIII, care a favorizat de fapt, instalarea unui regim
   autoritar, deoarece Prim Consulul avea puteri extinse, prin limitarea
   puterii legislative;
 - A creat Ministerul Poliţiei, cu patru arondismente, a căror şefi dadeau
   raportul ministrului(Fouche), iar acesta Prim Consulului,în acest mod
   reuşind să impună cenzura,să se facă arestări ale opozanţilor regimului,
   exilul scriitorilor, etc.
- A organizat administraţia franceză,încât marile principii ale organizării
   dateză până astăzi;
- Reforma judiciară;
- Reforma învătământului:prin împărţirea lui în trepte(primar secundar şi
   superior,prin întemeierea unei Universităţii şi construirea de şcoli în
   fiecare canton);a reorganizat învăţământul militar,prin stabilirea unui
   regulament specific militar;
 - A reglementat problema religioasă prin semnarea Concordatului de la
   15.07.1801, cu papa de la Roma;
 - Reforma financiară;
 - Codul Penal;
 - Codul Civil;etc.
          Napoleon I – Împaratul
         francezilor (1804-1814,1815)
•   Având puterea consolidată de realizările guvernării sale din timpul
    Consulatului,Napoleon s-a autoproclamat împărat al francezilor,preluând
    coroana din mâinile Papei Pius VII, în anul cu 1804 (căsătorit Joséphine de
    Beauharnais, nu beneficia de “privilegiul sângelui albastru”,din acest motiv în
    1810 divorţează de ea şi se căsătoreşte cu fiica împăratului Francisc I al
    Austriei). Fiind încoronat de către Papa Pius VII şi căsătorindu-se cu Maria-
    Luiza, credea că are legitimitate monarhică. Pentru a transforma Franţa într-
    o mare putere şi a-i reda supremaţia economică pe continent a început un lung
    şir de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste ,Prusia,Austria şi Rusia.
•   Generalul care a îngenunchiat la 27 ani în Italia marii comandanţii austrieci,
    la 28 de ani străbătea pustiurile de nisip în căztarea unei coroane în Orient,
    avea 34 de ani şi era împărat în Occident,însă imaginaţia lui dădea contur unui
    “Imperiu universal”, unei Europe unite sub conducerea unui singur om:”Unul
    din marile mele gînduri a fost concentrarea popoarelor (...).Am vrut să fac din
    acestea un singur corp de naţiuni.ar fi fost începutul, iar sfârşitul ar fi fost
    reuniunea acestor corpuri naţionale într-un corp universal,”Asociaţiunea
    europeană”.
•   Din aceste motive a început seria marilor războaie.
“Ce este numele de împărat?Un
 cuvânt ca oricare altul.Dacă eu
 nu aveam alte titluri decât
 acesta pentru a mă pretenta în
 faţa posterităţii, ea mi-ar râde
 în     nas.   Instituţiile  mele,
 binefacerile mele, victoriile
 mele, iată adevăratele mele
 titluri de glorie. Că sunt numit
 corsican, caporal, uzurpator,
 puţin îmi pasă. Oricât ar
 încerca să mă suprime, să mă
 mutileze,le va fi greu să mă facă
 să dispar complet”
               Napoleon
                        Razboaiele sale

    Ambiţia lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu Marea Armată, Napoleon
     a reuşit să obţină multe victorii asupra forţelor armate:
•         -austriece şi ruseşti, în 1805 – la Ulm şi Austerlitz;
•        - prusace, în 1806 – la Iena;
•        - ruseşti, în1807 – la Eylau şi Friedland.
     După obţinerea acestor victorii, negociază cu ţarul Rusiei, Pacea de la Tilsit.
    Prin Pacea de la Tilsit cei doi împăraţi şi-au împărţit Europa, a fost format
     Marele Ducat al Varşoviei. Tot aici, Napoleon a obţinut de la ţarul Rusiei
     impunerea Blocadei economice continentale asupra Angliei. Pentru că, efectele
     blocadei încep să se vadă, Anglia negociază cu celelalte europene pentru ieşirea
     din criza economică, silindu-l pe Napoleon să lupte împotriva:
•      Portugaliei,
•      Spaniei,
•      Statului Papal,
•      Austriei.
                Campania din Rusia

•   După Tilsit,Napoleon credea că Tratatul încheiat cu Rusia va fi pus în aplicare
    de ţarul Alexandru I; că marele imperiu va respecta blocada impusă Angliei o
    va istovi şi îi va provoca pierderi economice, dar s-a înşelat. Rusia având
    nevoie de mărfurile englezeşti, încalcă blocada continentală.
•   Relaţiile dintre Franţa şi Rusia se vor înrăutăţi şi mai mult, deoarece Napoleon
    se considera suveranul Europei, cerându-şi drepturile, iar de cealaltă parte
    Alexandru I se prezenta ca un eliberator al popoarelor europene.După
    încheierea păcii cu Turcia , în urma căreia ruşii ajung la Prut, ţarul începe
    pregătirile de război, pentru a se opune Franţei.
•   După ce şi-a asigurat sprijinul Austriei şi al Prusiei, Napoleon pregăteşte
    Campania din Rusia.
•   Invadarea Rusiei a început la 24.06.1812, când armata Rusiei a traversat râul
    Niemen.Napoleon ajunge la Moscova după ce în calea lui găsise numai
    pământuri arse, case pustii, fără alimente şi nutreţuri.
•   Moscova din ordinul ţarului este incendiată. Astfel, Napoleon devine încă o
    dată, după Egipt, împăratul unui pustiu.
•    După o perioadă de timp realizează că Rusia nu va capitula, dă ordin de
    retragere.
Tilsit
Imagini-Campania din Rusia
Imagini-Campania din Rusia
              Campania din Rusia
• Retragerea împăratului francez a însemnat şi începutul decăderii
  sale,deoarece atacat de trupele ruseşti şi confruntându-se cu celebra iarna
  rusească,forţele franceze slăbite au început să se rărească.Astfel Napoleon
  trece niemenul cu numai jumătate din armate sa.
• Cauzele eşecului:-subestimarea adversarului şi a terenului;
                     - slaba organizare a transportului de provizii;
                     - campania nu aţinut cont de iarna rusească, principalul
                       aliat al ţarului.

“M-am înşelat nu asupra scopului şi oportunităţii politice a acestui război, ci
  asupra felului de al face.Pure accidente, veritabile fatalităţi, o capitală
  incendiată,rapoarte false,intrigi supărătoare, trădare şi prostie”
                                            Napoleon

• După Campania din Rusia, Napoleon este înfrânt în anul următor în bătălia
  de la Leipzig şi nevoit să abdice pentru prima dată.
Leipzig

     •   Profitând        de        situaţia
         dezastruoasă în care se afla
         Marea Armată, şi de zvonurile
         negative      care      influenţau
         populaţia Franţei;
     •   Marile puteri europene s-au
         coalizat împotriva lui Napoleon,
          şi au reuşit să îl înfrângă la
         Leipzig.
          Bătălia de la Leipzig, a adus cu
         sine,     prima     abdicare      a
         împăratului francezilor.
                    Exilul în Insula Elba
• Lui Napoleon i se permisese să ia
  cu el în exil câţiva prieteni şi
  servitori, printre care Henri-
  Gratien Bertrand, fostul mareşal
  al palatului, şi contele Charles-
  Tristan de Montholon, un
  membru          al      aristocraţiei
  prerevoluţionare. Bertrand era în
  slujba lui Napoleon din 1798, dar
  Montholon era un aderent de
  ultima oră – după prima abdicare
  a lui Napoleon se grăbise să-şi
  ofere      serviciile     monarhiei
  restaurate, dar a trecut de partea
  împăratului când acesta s-a întors
  de pe Insula Elba. El o adusese cu
  sine şi pe tânăra şi atrăgătoarea
  lui soţie, ale cărei atenţii faţă de
  Napoleon şi vizitele nocturne pe
  care le făcea în dormitorul
  acestuia      deveniseră     curând
  subiect de bârfa pe insulă
            Domnia de 100 de zile.
           Waterloo. Insula Sf. Elena
•   Imediat după înfrângerea de la Leipzig,
    întreg imperiul s-a prăbuşit. Burbonii au
    fost readuşi la tronul Franţei prin Ludovic
    al-XVII-lea. Aceasta revenire nu s-a
    bucurat însă de unanimitatea aliaţilor,
    între care au intervenit repede divergente.
    Unitatea coaliţiei a fost însă salvată chiar
    de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea
    aliaţilor, Napoleon părăseşte insula Elba şi
    începe ceea ce avea să fie aventura celor
    100 de zile. Reîntronat, acesta începe să
    viseze la refacerea marelui imperiu.
    Obţine chiar câteva victorii. Pentru scurt
    timp însă, căci este înfrânt în bătălia de la
    Waterloo (iunie 1815). Silit să abdice din
    nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf.
    Elena, unde a murit în condiţii neclare,
    câţiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de
    ani (5 mai 1821, se presupune că a fost
    otrăvit).
•   A fost otrăvit cu arsenic şi după 6 ani a
    murit din cauza cancerului la stomac.
•   A fost înmormântat cu onoruri militare
Imagini-Waterloo
Imagini-Waterloo
Imagini-SFânta Elena
        Congresul de la Viena
         După înfrângerea lui Napoleon, în 18.06.1815, de către armatele
    reunite ale lui Wellington şi Blucher, la Waterloo şi cea de a doua
    abdicare a împăratului francez, marile puteri s-au întrunit la Viena,
    pentru a definitiva lucrările Congresului început în 1814.
         La încheierea lucrărilor Congresului de la Viena( 9 iunie 1815),
    marile puteri au luat următoarele hotărâri:
•   Reorganizarea politico-teritorială a Europei :
        - Franţa redusă la graniţele din 1792;
        - Austria relua stăpânirea asupra teritoriilor luate de Napoleon:
    Lombardia, Veneţia, Tirolul, Triestul, Stiria, Dalmaţia, Galiţia;
        - Rusia: Marele Ducat al Varşoviei şi Finlanda;
        - Prusia: în zona Rhinului, o parte a Saxoniei şi Poloniei.
•   Controlul englez în Marea Mediterană;
•   Unirea Belgiei şi a Olandei într-un singur regat;
•   Neutralitatea Elveţiei;
•   Suedia primea Norvegia.
          Sfânta Alianţă
    Tot la Congresul de la Viena s-a hotărât şi s-a
realizat o coaliţie a monarhilor europeni pentru a
păstra pacea şi „spiritul iubirii creştineşti” între:
Rusia, Prusia şi Austria. Cele trei state se uneau
sub semnul creştinismului, cu toate că aveau
confesiuni      diferite:   ortodoxă,catolică      şi
protestantă. Alianţa avea drept scop - menţinerea
păcii,prin:
     -înăbuşirea revoltelor sau mişcărilor de
eliberare;
     -cu ajutorul intervenţiei militare.
“oameNi de geniu vor fi
întotdeauna      obiect     de
admiraŢie, dar Şi cei mai
mizerabili dintre ToŢI.
Ei sunt meteori destinati sa
arda    pentru    a     lumina
secolul lor”
             Napoleon

								
To top