Revista Debora Nr.26 Iulie 2012

Document Sample
Revista Debora Nr.26 Iulie 2012 Powered By Docstoc
					                                        1




                             Nr. 26, Iulie 2012
                      Revistă creștină pentru femei




 DUMNEZEU e Steagul meu ! ALELUIA ! EL mi-e Steag și EL mi-e soartă,
 Eu Îl duc, Dar EL mă poartă. Cu cât vântu-i mai semeț, Cu-atât steagu-i mai
                                     măreț.
     Mic și slab stegar sunt eu. Însă steagu-i DUMNEZEU ! ALELUIA!

     DUMNEZEU e Steagul meu ! ALELUIA ! Iată Steagul în vâltoare,
Plin de răni și de onoare ! Plin de stropi de pe Calvar, plin de spinii lui Cezar.
     Scrum și pulbere sunt eu, Însă steagu-i DUMNEZEU ! ALELUIA !

      DUMNEZEU e Steagul meu ! ALELUIA ! Șase mii de ani în lume,
S-a luptat să ne îndrume, Când cu marea-n clocot viu, când cu șerpii in pustiu,
      Când cu oameni, când cu lei, când cu...înșiși pașii mei, ALELUIA !

      DUMNEZEU e Steagul meu ! ALELUI! Dacă tu ai ochi să vadă,
Dacă tu ai duh să creadă,Iată steagul ! Altul nu-i ! Pleacă fruntea-n fața LUI !
     Tu ești lut. Și lut sunt eu, însă Steagu-i DUMNEZEU ! ALELUIA !

                              Editor : Aurelia Gabor
                                 1002 NE 91 Avenue
                           Vancouver, Washington 98664
                                  Tel. 36o-944-9638
                         EMail : aureliagabor@yahoo.com
                                                  2




                                        Cuprins
 A luptat, dar... fără pușcă, de Aurelia Gabor.........................................P. 3 ;

 Maxime de la Lenuța Amurăriței Pus....................................................P. 7 ;

 În drum spre Țara Sfântă, poezie, Aurelia Gabor.................................P. 7 ;

 Rimona, de Olympia Nenu......................................................................P. 9 ;

 Pățania măgarului bătrân....................................................................P. 14 ;

 Consiliere Creștină, de Aurelia Gabor.................................................P. 15 ;

 Dumnezeul lui tata, de Mihai Titean....................................................P. 17 ;

 O alternativă la chimioterapie...............................................................P. 18 ;

 Adevăr și libertate, de Ana Tătar-Andraș.............................................P. 19 ;

 Cugetări despre prietenie, de la Ligia Gherghel..................................P. 20 ;

 Sănătatea :Alimentele medicament, de Dr. Ligia Miclea....................P. 21 ;

 Rubrica Gospodinei...............................................................................P. 23 ;
                                          3




       Nota Editorului                                        Aurelia Gabor


                          A luptat, dar… fără puşcă !

“Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie
     cu două tăişuri : pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul,
        încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”
                                  Evrei 4:12

   În toată viaţa lui, nu a atins nici măcar o armă, dar a primit Medalia de Onoare
pentru acţiunile sale din timpul celui de-al doilea război mondial. Niciodată nu a
tras măcar un glonte sau o grenadă, dar a primit Crucea de Bronz pentru felul în
care, prin rugăciune, a salvat viaţa întregii companii de soldaţi
din care făcea şi el parte, într-o bătălie cruntă în Japonia, în
timpul aceluiaşi război. Nu a fost niciodată de acord cu uciderea
semenilor lui, dar a fost întotdeauna gata să stea în poziţia cea
mai periculoasă şi a făcut lucrul acesta prin a alerga să salveze
vieţile soldaţilor de pe câmpul de luptă, în loc să alerge să
omoare pe cineva. Numele lui este Desmond T. Doss, la al cărui
serviciu funerar (23 martie 2006), ca un omagiu adus
“luptătorului fără puşcă”, s-au derulat multe amintiri cu privire
la unicitatea serviciului lui, în cadrul Armatei Statelor Unite ale
Americii.
   Născut şi format într-o familie de fraţi adventişti din Virginia,
Desmond T. Doss a ştiut un lucru şi anume că, datoria lui este să caute să salveze
vieţile şi nu să le distrugă. Atras fiind de dorinţa de a-L servi pe Dumnezeu şi, în
acelaşi timp de a-şi onora şi ţara în care trăieşte, Desmond se înscrie în armată,
dorind să se califice ca şi asistent medical, pentru a putea oferi alinare răniţilor şi
încurajare celor cuprinşi de disperare în condiţiile rîzboiului. Încă din prima zi de
antrenamente, oricine a putut vedea că el era diferit de ceilalţi. Un devotat creştin
adventist, încă din prima seară petrecută în armată, a îngenuncheat lângă patul lui
de lemn, pentru a se ruga. Şi a continuat să facă lucrul acesta, în ciuda zeflemelilor
celorlalţi soldaţi sau chiar a bocancilor aruncaţi în el, cu scopul de a-l ironiza
pentru timpul pe care el dorea să îl petreacă cu Dumnezeu. Fără să ţină cont de
                                            4



felul de purtare a celor din jurul lui, fratele Doss îşi scotea Biblia în mod regulat
din buzunarul de la piept (biblia aceasta fiind cadoul de nuntă primit de la soţia lui)
şi citea din ea. Camarazii lui, au trecut de la dispreţ la ură, atunci când au văzut că
el refuză antrenamentele sau orice muncă în ziua de sâmbătă, ziua în care el dorea
să Îl onoreze pe Dumnezeu. Asta nu însemna că el refuza să ajute din punct de
vedere medical pe cineva, chiar dacă era ziua de Sabat dar altfel, a refuzat să
necinstească această zi dorind, din contră, să o onoreze. Cu toate că lucra din greu
în restul zilelor, pentru a putea fi liber sâmbăta, pentru cei din jurul lui nu a făcut
prea mare diferenţă aşa că era tot timpul ironizat, tracasat şi ridiculizat. Şi, zi de zi,
camarazii lui deveneau parcă tot mai nemiloşi şi răi cu el.
    Dar, când a venit timpul companiei lui să-şi înceapă instructajul militar la arme,
fratele Doss a refuzat să participe, explicând că el a intrat în armată pentru a servi
în domeniul medical, pentru a ajuta pe cei în suferinţă şi nu pentru a-i omorî. Ca
mic copil, Doss a văzut un tablou care l-a impresionat foarte mult, în care Cain
stătea deasupra trupului mort al fratelui său Abel. Din momentul acela, Desmond a
hotărât că el, niciodată, în nici o circumstanţă, nu va lua viaţa cuiva.
    Ei bine, ce era de făcut cu un asemenea soldat care refuza antrenamentul în ziua
de sâmbătă, nu voia să mănânce carne şi nu voia să pună mâna pe nici o armă ?
Ofiţerul comandant ştia ce avea de făcut aşa că a început procesul de a-l elimina
din armată, declarându-l instabil şi nepotrivit pentru a face parte din armata
Statelor Unite. Dar Doss dorea să îşi servească ţara, singura lui problemă fiind că
refuza să ia viaţa cuiva. Îşi făcea datoria cu o dedicaţie nemai întâlnită şi era un
exemplu pentru oricare alt soldat, sub toate celelalte aspecte. Când a fost chemat de
comandament pentru a i se discuta situaţia şi a fi eliberat din armată, el a spus : “Aş
fi un creştin foarte slab dacă aş accepta eliberarea din armată cu presupusul că
sunt bolnav mintal din cauza religiei mele. Îmi pare rău, domnilor, dar nu pot
accepta acest fel de ieşire din armată.” Aşa că, armata americană s-a văzut legată
cu el și, dacă i-a plăcut cuiva sau nu, Doss a revenit înapoi la compania lui,
continuându-şi felul de viaţă şi închinare, ca şi mai înainte. Dar, pe măsură ce
compania din care făcea parte era expusă la tot mai multe pericole, camarazii lui
Desmond au început să îl vadă încet, dar sigur, cu alţi ochi, datorită vieţilor pe care
le salva fără încetare precum şi datorită curajului cu care înfrunta orice risc pentru
a aduce la adăpost pe orice rănit.
    Era înaintea unei bătălii crunte şi toţi erau tulburaţi peste măsură. Rugăciunea
era, fără îndoială, mai mult decât necesară în acea dimineaţă de aprilie a anului
1845. Urma un atac pe o stâncă de peste 100 m înălţime care împărţea insula
Okinawa în două. Insula gemea de soldaţi japonezi şi însăşi stânca pe care urma să
se dea bătălia era plină de tunele şi toată minată. Compania care luptase cu o zi
înainte în acelaşi loc, fusese distrusă în totalitate de armata japoneză şi acum urma
rândul lor. Abia ce aterizaseră în arie că deja trebuiau să se pregătească de luptă.
Când a sosit ordinal de atac, fără nici o ezitare, Doss a spus comandantului : ”Cred
                                          5



că unica noastră salvare acum este ca fiecare soldat să ceară protecţia lui
Dumnezeu.” Şi au făcut-o ! Nimenea nu era total surprins de faptul că Doss a
sugerat rugăciunea. El se ruga neîncetat sau îşi citea Biblia. Aşa că, înainte de
bătălia de la Okinawa, camarazii lui deja începuseră să creadă în rugăciunile
infirmierului lor, a cărui singure arme erau doar Biblia şi rugăciunea.
    “Camarazi, este timpul să plecăm la luptă !” Rugăciunea fusese spusă de Doss
şi viitorul se afla, de acum, în mâna lui Dumnezeu. Lupta a
fost crâncenă şi gloanţele zburau în jurul lor ca ploaia. În final,
când comandamentul i-a întrebat prin radio care este situaţia
morţilor şi a răniţilor din compania lor, s-a aflat că nici un
soldat sau ofiţer din această companie nu era mort şi singura
rană ce exista era o mână julită a unuia dintre soldaţi, obţinută
în timp ce încerca să escaladeze stânca. Era de necrezut, ba
chiar era un miracol, pentru cei care au aflat acest lucru, dar
nu pentru Doss şi nici pentru mulţi din camarazii săi ! În ziua
următoare, Comandamentul a cerut companiei lui Doss să
explice ce fel de tehnică au folosit în această luptă cruntă aşa
încât au ieşit victorioşi, cucerind poziţiile strategice ale insulei Okinawa şi reuşind
să nu aibă nici o pierdere de viaţă omenească. A sosit şi un fotograf care a luat o
poză a stâncii pe care se dăduse lupta şi comandantul companiei l-a trimis pe Doss
să urce în vârful stâncii pentru a apărea în poza ce va însoţi raportul pentru
comandament (poza alăturată face parte din Arhivele Armatei Statelor Unite şi
Desmond Doss este cel care se află în vârful stâncii). Iar în ceea ce priveşte
motivul pentru care compania care a luptat în ziua precedentă a pierit în întregime,
iar compania din care făcea parte Doss a ieşit victorioasă, neavând nici un rănit sau
mort, nimenea nu a putut găsi o explicaţie rezonabilă. În final, raportul oficial a
fost trimis din Japonia în America, cuprinzând doar câteva cuvinte : “Doss s-a
rugat pentru noi !”. Însă, în focul acelei lupte grele şi a urcuşului dificil spre
vârful stâncii, Biblia fratelui nostru s-a pierdut şi seara, când frânt de oboseală a
încercat să citească câteva cuvinte, a constatat că nu o mai avea. Biblia aceea era
cadoul de nuntă al soţiei lui şi îl susţinuse în atâtea luni de încercări, când fusese
ţinta atacurilor şi ironiilor camarazilor săi. Fusese comfortul constant al sufletului
lui în timpul luptelor grele la care luase parte.
    Într-o altă bătălie a companiei lor, camarazii lui Doss au văzut cu groază cum
acesta s-a dus chiar în câmp deschis, în timp ce în jurul lui zburau gloanţele din
toate direcţiile, pentru a aduce pe unul dintre soldaţii răniţi la adăpost. Americanii
nu îndrăzneau să tragă în inamic de teamă că vor atinge pe asistentul lor medical
sau pe camaradul lor rănit. Mulţi ani mai târziu, după ce războiul s-a terminat, un
misionar american în Japonia a povestit unui grup de japonezi creştini istoria
acestui brav servitor al lui Dumnezeu şi, spre surpriza lui, unul dintre cei prezenţi a
spus : “Ar fi foarte posibil ca unul dintre cei care au tras spre Doss în acea zi să
                                          6



fi fost chiar eu. Am participat la acea bătălie şi îmi amintesc cum, la o mică
distanţă de locul unde mă aflam, am observat doi militari americani, unul
încercând să îl tragă pe celălalt din câmpul luptei. Îmi amintesc cum am apăsat
pe trăgaciul mitralierei, pentru a-i omorî pe amândoi, dar puşca pur şi simplu nu
m-a ascultat, fiind ca şi scoasă din funcţie...”
    În timpul multelor lupte la care a luat parte, Doss a salvat nenumărate vieţi.
Câte ? Doar Dumnezeu ştie ! Rugăciunea lui era întotdeauna : “Doamne, ajută-mă
să mai salvez pe cineva ! Încă UNUL măcar !” Într-o altă bătălie, când 155 de
soldaţi s-au angajat într-o acţiune de luptă, doar 55 au fost număraţi seara ca fiind
nerăniţi sau încă în viaţă. Armata a decis că, în acea zi, 100 de
soldaţi au fost scoşi de pe câmpul de luptă, morţi sau răniţi, de
către asistentul medical Doss. “Nu se poate”, a spus Doss,
când a auzit această cifră. Dar era purul adevăr şi, pentru
aceasta, Doss a primit Medalia de Onoare. Ziua aceea, de 5
mai 1945, a fost o zi de sâmbătă, ziua de Sabat ! Cel care
fusese declarat inapt pentru serviciul militar şi aproape trimis
la Curtea Marţială, a salvat sute de oameni de la moarte şi a
ajutat nenumăraţi răniţi, alinându-le durerile.
    În 12 octombrie 1945, preşedintele Statelor Unite, Harry
Truman a conferit personal Medalia de Onoare caporalului
Desmond Thomas Doss spunându-i, în timp ce îi atârna medalia la gât : “Cu
bucurie aş fi preferat să am această medalie în locul preşedinţiei ce o am !”
    După ce a fost eliberat din armată, datorită faptului că a fost rănit, ajuns acasă,
aici îl aştepta o nouă surpriză : camarazii lui nu l-au uitat şi nu au uitat nici de
dragostea şi setea lui pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Vestea că biblia lui s-a
pierdut a ajuns la ei şi, lucru cu totul neaşteptat, cei care odată îl ironizaseră şi
bajocoriseră fără milă în trecut, acum s-au întors la stânca pe care se dăduse acea
                        cruntă bătălie, cu o nouă misiune : să găsească Biblia
                        camaradului lor. Cercetând terenul acela atât de greu de
                        urcat şi străbătut, camarazii lui nu s-au lăsat până când nu i-
                        au găsit Biblia şi i-au trimis-o prin poştă acasă.
                           Desmond Thomas Doss a fost omul care a găsit calea
                        prin care să pună umărul la efortul cerut oricărui combatant
                        de a-şi lichida duşmanul, păstrându-şi însă, în acelaşi timp,
                        propriile convingeri de a nu lua viaţa nimănui.
                           Tabloul care ar trebui să ne urmărească citind aceste
amănunte despre viaţa fratelui nostru ar trebui să fie, pe de o parte, perseverenţa de
a sta în picioare pentru credinţa noastră şi, pe de altă parte, dorinţa de a ne salva
semenii de la moarte spirituală şi de la iad, aducându-i la crucea lui Hristos, pentru
vindecare şi iertare. Desmond Doss a luptat lupta cea bună ! Ce fel de luptă
luptăm noi ?
                                      7




                          Maxime
         de la Lenuța Amurăriței-Pus, Teliuc, Hunedoara

o A ierta pe prieteni e omenește ; a ierta pe dușmani e divin ;
  a ne ruga pentru cei ce ne disprețuiesc este un privilegiu ;

o Dacă ți-ai umplut inima cu minciuni, degeaba vei încerca să storci
  adevăr din ea ;

o Când Dumnezeu îți șterge lacrimile, durerea lasă loc cântării
  nemuritoare ;

o Cei ce trăiesc pentru eternitate, pot muri cu demnitate ;

o Numai o limbă și două urechi ți-a dat Dumnezeu - pentru ca să
  asculți de două ori mai mult decât vorbești ;

o Părinți, cruțați lacrimile fiilor voștri în tinerețea lor, dacă vreți să vi
  le verse la mormânt ;

o Să nu faci din paguba altuia, bucuria ta ;

o Să gândim ca oamenii de seamă și să vorbim ca cei de rând




                  În drum spre Tara Sfânta
                                          De Aurelia Gabor

              Privind spre ceru-albastru adeseori suspin
               Gândindu-mă în taină ce dulce și sublim
             Va fi momentul falnic când voi păși ca-n zbor
                  În fața Ta, Isuse, și-al îngerilor cor.
                                  8




                             Dar ca momentu-acela să fie-o bucurie
                             Și alergarea-mi toată să fie-o slavă vie,
                            Cu multă luare-aminte îmi voi trăi viața
                          Și-mi voi începe-n pace, și-n rugă dimineața.

                              Prin tulburarea vieții este ușor s-aluneci,
                               Pe panta neglijenței, pe ulița minciunii,
                Și liniștea și pacea să ți se altereze,
               Și sufletul și trupul să ți se-nfioreze.

            De-aceea, cu ardoare, mă pregătesc întruna
               Să înțeleg limbajul, să pot comunica,
               Cu toți aceia care îmi vor ieși în cale,
            Și-mi vor ura de bine, văzând sosirea mea.

             Elimin de pe-acuma orice vorbire care,
             Mi-ar tulbura ființa sau ar aduce-un nor,
               În dulcea armonie ce trebuie să fie,
              Prezentă-ntotdeauna în viața unui om.

          Încerc să-mi păzesc limba și fapta și gândirea,
          Și, mai presus de toate, să practic doar iubirea,
               Fără de care nimeni nu va ajunge sus,
      Și nici nu va-nțelege limbajul lui Isus.

    Minciuna, ura, lauda de sine sau mândria,
     Sunt fapte cu efecte ce te despart de cer,
     Dar dacă-n loc de ele ai pacea, bucuria,
   Te-nalți spre Țara Sfântă, ca și un porumbel.

 De-aceea vreau ca viața să mi-o trăiesc frumos,
      Pășind cu bucurie, în pasul lui Hristos
    Spre Țara Veșniciei, spre țara cea de vis,
Cu-un pașaport pe care e scris : ”Spre Paradis” !
                                         9




                                       Rimona
                                                   De Olympia Nenu

                         ”Nici urechea Lui prea tare ca să audă…” – Isaia 59

                           ”Înainte de a-mi începe mărturia, vreau să-I mulțumesc
din suflet bunului Dumnezeu, pentru șansa ce mi-a dat-o să-mi refac viața
precum și pentru perseverența și răbdarea ce-a avut-o cu mine, de-a lungul celor
27 de ani, stând cu brațele deschise și privindu-mă îngăduitor, în vremea
deciziilor luate, una mai rea decât alta”, spunea cald glasul Rimonei, trecută deja
prin atâtea în viață.
   ”Întreaga mea viață a purtat amprenta unei goane permanente după
fericire… Visam să am o viață fericită, s-o trăiesc din belșug și să mă bucur de
ea. Umblam orbecăind în căutarea ei...”
   Mama provenea dintr-o familie de credincioși Creștini după Evanghelie dar,
deși botezată, a luat drumul lumii. Când eu aveam doar 10 ani, și ea 43, s-a
îmbolnăvit de ciroză. A avut o intervenție chirurgicală în urma căreia medicii nu i-
au dat nici măcar o cât de mică șansă de viață. Atunci, mama s-a rugat lui
Dumnezeu și El i-a ascultat rugăciunea. După vindecare, mama s-a reîntors în
biserică, luându-ne cu ea și pe mine și pe sora mea. Din nefericire, biserica nu îmi
spunea prea multe pe atunci și nici Biblia nu o prea citeam pentru a-L descoperi pe
Domnul acolo.
   Anii au trecut și am absolvit școala generală la Mănăștur, iar liceul la Bălcescu.
Clujenii știu că acest liceu era destinat doar spumei societății : acolo mergeau
numai copii de case mari și bune, cu o anumită ținută și educație. Odată intrată pe
poarta școlii, în anturajul celor de mai sus, am fost supusă unei presiuni exagerate
pentru mediul simplu din care proveneam eu. Chefurile, întâlnirile
nesupravegheate, unde se fuma și se bea, la vârsta aceea precoce, se țineau lanț.
Eram mereu chemată în cercul lor, dar eu știam că nu aveam ce căuta la niciuna din
ele… De ce ? Habar n-aveam... Nu aveam voie și… punct. Nu urma nici o
explicație după punctul acesta imens, hotărâtor și poruncitor al mamei, după care,
de fapt, stătea gata să erupă vulcanul clocotind al multelor mele întrebări.
   Mă uitam, în cursul săptămânii, la fețele colegilor mei, radiind de veselie și
fericire și zbenguindu-se într-o energie tinerească fără margini, și apoi venea
duminica… Și, după o călătorie cu două tramvaie, pe frig, ploaie ori îngheț, intrând
în biserică întâlneam o cu totul altă atmosferă, sumbră și de plumb, cu fețe
alungite, serioase și fără urme de zâmbet pe obraz… unul mai trist ca celălalt. Nu
vă mirați așadar că, împlinind 18 ani, m-am analizat serios : ”Ce-i de făcut, deci ?”
Cu frământarea asta-n minte, am luat Scriptura și ochii mi-au căzut peste filele
Apocalipsei 3:15-16, unde Duhul spune lămurit Îngerului bisericii din Laodicea :
                                          10



”Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în
clocot ! Dar fiindcă ești căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura
mea…” Mărturisesc că a fost una din rarele dăți ale vieții, în care am citit
Scriptura gândindu-mă la ce citesc. Mi se potrivea în toate aspectele relației mele
cu Dumnezeu, inclusiv în cel al rugăciunii … Mi-am dat seama că totul în mine se
petrecea fără participarea inimii și a minții, totul era un soi de ritual fățarnic. Am
priceput de îndată că aceasta era starea mea. Eram cum e mai rău : nici rece, nici in
clocot...
    ”Dar eu vreau să fiu fericită”, repetam mereu, zbătându-mă în agonie, pe buza
prăpastiei dintre lume și biserică. Ceva în interiorul meu îmi spunea că, ceea ce
vedeam pe chipul celor de la școală nu era fericire, dar nici nu aveam o altă lume
fericită în preajmă ca model, și atunci mi-am zis :
    ”Dar dacă ei, într-adevăr, au fericirea... ? Dar dacă Dumnezeu prețuiește mai
mult un “rece” decât un “căldicel“ ...? Am să aleg să fiu “rece””, am socotit eu
“înțelept”, și m-am dus în lume.
    Mi se întâmplă să am momente, ce-i drept mai rare, când iau decizii mari și mă
țin de ele. Așa am făcut și de data asta. Am chemat-o pe mama și i-am spus
privind-o în ochi :
    ”De azi înainte nu mă mai duc la Biserică. Te rog, nu insista, decizia e luată,
și eu acolo, nu mă mai întorc !”
     Mama a avut un șoc… Sub ochii ei, apoi, am adunat Biblia, cărțile de cântări,
broșurelele ce le căpătasem pe parcurs, tot ce era legat de cele sfinte și le-am
înstrăinat de camera mea. Din ziua aceea, am încetat să mă mai rog, măcar că și
rugăciunile-mi de până atunci erau și așa rare și fără viață, un soi de idolatrie,
făcute-așa, de ochii lumii. Mă feream de-acum și de creștini, să-i am prin preajmă.
Treceam strada de cealaltă parte, când ni se încrucișau cărările, numai să nu-i
întâlnesc. Și-așa, a început un nou capitol al vieții mele : o viață de lume, cu
chefuri și petreceri, de care acum, vai, cât mi-e de rușine… Participam la discoteci
și distracții deșănțate, prelungite până târziu în noapte, în locuri ascunse. Cu alte
cuvinte, i-am dat drept deplin celui rău, asupra mea. Singurele lucruri pe care nu
le-am făcut, știind că Dumnezeu le urăște în mod deosebit, și-am avut grijă ca nu
cumva să mă apropii de ele, au fost : spiritismul, magia și vrăjitoria, adică
legăturile cu puterile întunericului. Dumnezeu încă stătea în colțul conștiinței mele
- acolo unde eu, stăpână de acum pe viața mea, Îl așezasem autoritar.             Toate
celelalte păcate, în schimb, precum desfrâul, fumatul, beția, împreună cu surorile
lor gemene, au găsit ușile larg deschise pentru a intra în viața mea… Ajunsesem
aproape dependentă de băutură. Țigara îmi devenise drogul de care nu mă mai
dezlipeam. Fumam aproape două pachete pe zi. Încă mai locuiam la părinți pe
vremea aceea. Îi înnebunisem cu viața ce o duceam. Lipseam nopțile de acasă,
schimbam băieții ca fustele, noapte de noapte, după bunul meu plac și mă lăudam
cu succesele mele.
                                          11



    Cotitura vieții mele l-a dat peste cap pe tata, care a căutat să pună opreliști
nebuniei mele. Reguli ca : ”Nu te mai duci niciunde, decât cu acceptul meu !”,
”La ora zece ești acasă !!” sau ”Nu mai lipsești nopțile din casa mea !!!”, n-au
fost pentru mine așa că am luat decizia să mă mut de acasă. Mi-am continuat
facultatea, la seral însă, pentru că noaptea trebuia să vând lapte, ca să mă întrețin.
Știam adânc în inima mea că nu sunt fericită, deși mă feream să stau față-n față cu
conștiința mea. Nu voiam să reflectez asupra stării mele, pentru că eram conștientă
de concluzie : ”Rimona, nu e bine ce faci....”... Și atunci, nu aveam altă scăpare,
decât să merg înainte, că doar, vă amintiți, luasem decizia ca înapoi să nu mă mai
întorc…
    Într-o noapte, în timp ce mă aflam la o discotecă, așa de nici unde, mi-a răsărit
un gând : ”Da’… chiar așa, Rimona, ce cauți tu aici ? Că, uite, fericită tot nu
ești !” Și-acolo, în urletul sălbatic al tobelor, și-al muzicii ce-ți spărgea timpanele,
L-am auzit pe Dumnezeu, că-mi șoptește în cugetul de care mă feream : ”Eu, tot te
iubesc !”
     Înnebunită de glasul acesta ce mă urmărea și nu-mi dădea pace nicăieri, I-am
strigat : ”N-am nevoie de Tine ! … Nici nu vreau să Te aud !… De ce mă iubești
?… ” Cu mintea-L alungam, dar cu inima-L strigam să vină cât mai aproape…
Speram să nu plece… Și n-a plecat, slăvit să fie El, rostesc acum din toată inima !
Și nici n-a încetat să mă vegheze necurmat.
    Eram odată în Budapesta, în mijlocul unei piețe imense și, în graba mea am
călcat într-o baltă și m-am stropit din cap până-n picioare. Eram toată o năclăială
de mâl, de parcă mă tăvălisem în acea băltoacă. Ridicându-mi privirea mânioasă
către cer mi-am dat seama că în fața mea se afla o femeie, pe care o făcusem
aidoma mie… noroi, de sus până jos... Și nu m-am mai putut stăpâni din mânia cu
care mă pornisem împotriva cerului, de parcă el mi-a scos groapa-n cale și-am
început a înjura, în limba mea străbună, cum am știut eu mai urât, negândindu-mă
că aș putea fi înțeleasă acolo, în mijlocul Budapestei. Clipa ce-a urmat însă m-a
paralizat locului. Femeia din fața mea, o țigancă foarte curată înainte de întâlnirea
cu mine și meticulos împodobită, cu bănuți și mărgele din care atârnau acum
țurțuri de noroi s-a apropiat de mine. Mă așteptam la o reacție violentă din partea ei
dar, curios, cu o voce ce n-am crezut că poate veni de la cineva ca ea, mi-a vorbit
exact în limba în care mai adineaori am poluat atmosfera cu vorbele-mi murdare :
    ”Vai, domișoară, ce vorbe urâte ați spus ! Dumnezeu ne-a dat o limbă cu care
să Îl lăudăm pe El… Și-apoi, cu ce-a fost El de vină în toate acestea ?” Și a
început a-mi spune, liniștit și pașnic, cum ar trebui să mă port, ținându-mi o
prelegere de bune maniere… Și, în timp ce o ascultam pe această femeie, am
priceput că Dumnezeu mă găsise și acolo, și-mi spunea că încă mă iubește, iar eu
nu-L voi determina, prin oricât de multe fapte murdare aș face, să înceteze a mă
iubi tot atât de mult ca la început. Am fost atât de furioasă că nu scap nici unde de
                                         12



El, că am rostit cu voce tare, de parcă mă certam cu cineva din jur : ”Dar nici aici
nu pot să scap de Tine ?”
    Simțeam că am ajuns la capătul puterilor. Îmi dădeam seama că trăiam într-o
destrăbălare ieșită din comun și, mai ales, că fericirea după care fugeam era ca…
“fata morgana”. Din ce credeam că sunt mai aproape de ea, din aceea se depărta
mai mult…
    În conjunctura acestor evenimente, la insistențele sorei mele, am mers cu ea la
biserică. Nimic însă nu m-a atins. ”Dar, dacă tot mi-am amintit de El...”, am
continuat eu să pășesc semeț în oribila-mi obrăznicie, ”...ia să văd ce are de spus
în legătură cu viitorul meu”. În momentul în care am pus această întrebare, mi-am
dat seama că, de fapt, în mine exista dorința sinceră de a afla răspunsul Lui. Dar
El... tăcu. Și asta nu mi-a plăcut de fel… Tăcerea Lui însă, mi-a atras atenția. M-
am simțit ca într-o încăpere grandioasă, în care eram de acum doar eu și EL. Era
ca și cum s-au schimbat rolurile. M-am simțit, dintr-odată, pusă la punct, prin
tăcerea Lui. Nu mă certa, ci doar mă țintuia cu privirea… mă simțeam atât de
murdară și vinovată... ”De ce nu rupe tăcerea ...? Mă apasă... Mă doare... Mă
simt încarcerată... Să spună ceva, orice... dar să spună !”
     Era o zi de toamnă aurie dar inima mea era tristă și îngândurată. În clipa aceea,
a intrat pe ușă sora mea, radiind de bucurie. Mi-am dat seama brusc de diferența
dintre noi. Eu eram săracă, bolnavă, murdară, cu pumnii goi. Fericirea după care
am gonit înnebunită, de-a lungul anilor, mi s-a strecurat printre degete și-acuma
îmi zâmbea candid de pe chipul ei. Eu n-aveam parte de ea… M-am repezit la
sora mea, țipând :
    ”Dumnezeul tău, cu care te lauzi, e surd ? N-aude ? De ce nu-mi vorbește...
?” Răcneam la sora mea, care mă privea înmărmurită, neînțelegând de fel ce-i cu
izbucnirea asta a mea. Privea uluită la chipul meu, care devenise tot mai desfigurat
din pricina mâniei ce mă stăpânea. Și atunci, în acea zi de Septembrie 4, în câteva
fracțiuni de secundă, s-a petrecut o minune. Așa cum stăteam în picioare, față-n
față cu sora mea, rămasă încremenită în mijlocul încăperii : ”ISAIA 59” juca, scris
în văzduh, cu litere de-o șchioapă, în fața ochilor mei. Nu știam că e un pasaj din
Scriptură. Niciodată nu-l citisem înainte de-a înstrăina Biblia din viața mea.
    “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea
Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între
voi și Dumnezeul vostru. Păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să
vă asculte ! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge și degetele de nelegiuiri.
Buzele voastre spun minciuni și limba voastră vorbește nelegiuiri. Niciunuia
nu-i place dreptatea, niciunul nu se judeca cu dreptate ; ei se bizuiesc pe
lucruri deșerte și spun neadevăruri ; zămislesc răul și nasc nelegiuirea.” (Isaia
59:1-4)
    Ochii mi s-au mărit în orbite… Aveam trei avorturi la activ, îmi vedeam mâinile
mânjite de sânge, pusesem cărămidă peste cărămidă cu fiece întinăciune a vieții,
                                          13



clădind zidul dintre mine și El. De aceea nu ÎL puteam auzi. Nu El era de vină, ci
ceea ce eu am decis să pun între noi... Și, totuși, El a decis să sară peste zidul ce ne
despărțea. A venit la mine. Mi-a auzit geamătul sufletului. I S-a făcut milă de mine
și I-am auzit glasul șoptindu-mi dulce : ”Eu întotdeauna te-am iubit !” Gheața
inimii mi s-a topit sub privirea ochilor Lui și izvorul lacrimilor a țâșnit necontrolat
: ”M-a auzit ! Mi-a răspuns ! Mă pocăiesc, mă pocăiesc, Doamne Isuse, mă
pocăiesc !!!!” Am început dintr-odată să sar de bucurie prin cameră, plângând și
râzând în același timp, cu lacrimile curgându-mi șiroaie.
     Am speriat-o tare pe sora mea pentru că scena la care asista nu era ceva ușor de
înțeles. Mi-am dat atunci seama că era cazul să îi explic și ei ce se petrecea. Abia
reușeam să îi vorbesc, printre lacrimi și sughițuri. În sfârșit, dobândisem fericirea
la care am râvnit atât de mult ! Ce aproape fusese de mine și cum, în rătăcirea
mea, eu umblasem după himere… Ce amurg însorit de septembrie a poposit în
sufletul meu în acea zi de neuitat ! Și-n noaptea aceea, Dumnezeu m-a eliberat de
toate viciile vechiului Adam. Desfrâul, beția, țigara, mânia, ura, minciuna… toate
au fost măturate afară din viața mea și lăuntrul meu a devenit un Templu nou, un
locaș închinat Domnului.
    Zorii următoarei dimineți n-au mai fost ca cei de dinainte. Eram liberă, iubită și
ocrotită ! Și, încă de Cine ? Nu de orișicine, ci de Stăpânul universului. Păi, asta
îmi dădea așa o siguranță ! Mă sfătuiam cu El la orice pas, că niciodată nu lipsea
de lângă mine. Abia așteptam să ÎL întâlnesc pe genunchi și întâlnirile acestea
continuă de atunci, până într-o zi când, despovărată de lutul ce mă ține, Îl voi
vedea față-n față. Și știu că îmi va fi binevoitor și mă va primi în slavă.
    Tu, cum te raportezi la El ? Nu uita, întrebarea este a Lui, nu a mea... Și, fie să
îți stăruie în minte, până când Îi vei putea spune și tu, ca mine altădată, uitându-te
în ochii Lui : ”Te iubesc din inimă, Doamne, Tu, tăria mea, locul meu de adăpost
!”
                                          14




                            Patania magarului batrân

                      Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână.
                    Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în
                    timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul
hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie
acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din
adâncul fântânii. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, să-i dea o mână de ajutor. Fiecare
dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii.
Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar,
spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.Ţăranul
se duse și privi în adâncul fântânii şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de
pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat : se scutura de pământ şi păşea
deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns
până la gura fântânii,
sări afară fremătând.
    Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi... Secretul
pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a
urca un pas mai sus.
    Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru a face un pas în sus.
Putem ieşi din adâncurile cele mai negre, dacă nu ne dăm bătuţi. Foloseşte
pământul pe care îl aruncă alții peste tine, pentru a merge înainte și a urca mai sus
în formarea caracterului tău.
    Amintește-ți cele cinci reguli pentru a fi fericit :
     Curăță-ți inima de ură, frică și egoism ;
     Scutește-ți mintea de preocupări inutile ;
     Simplifică-ți viața și fă-o mai frumoasă printr-un bine sau un gest frumos
       față de aproapele tău ;
     Dăruiește mai mult și așteaptă mai puțin !
     Iubește mai mult și scutură-te de pământ pentru că
       în viață tu trebuie să fii soluția, nu problema !
                                            15




                  Sunt logodită cu un tânăr simpatic. După
logodnă însă, mi-am dat seama că, din punct de vedere spiritual
nu suntem de comun acord, el nefiind, de fapt, credincios. Sinceră
să fiu, mă tem să intru într-un legământ de căsătorie cu o persoană care nu
crede în Dumnezeu. Am, oare, dreptul să mă eliberez de un angajament luat în
toată sinceritatea, rupând logodna noastră ?

    Orice promisiune pe care o facem cuiva – sau chiar nouă înșine – este foarte
importantă în ochii lui Dumnezeu, pentru că definește gradul nostru de maturitate
atunci când spunem un ”da” sau un ”nu” într-o anume situație specifică. O
logodnă, însă, este un caz special de promisiune, pentru că încă nu a avut loc
promisiunea căsătoriei. Logodna este, la modul practic, un timp special destinat
pentru o cunoaștere reciprocă mai profundă a caracterului partenerilor, lăsând un
spațiu de timp absolut necesar pentru ca această cunoaștere să fie folositoare pentru
o relație viitoare sănătoasă a cuplului. Dacă în această perioadă de cunoaștere
personală vor ieși la iveală diferențe care vor fi considerate – chiar și numai de
către unul dintre parteneri – substanțiale, cu un potențial ridicat de a pune în
pericol relația viitoare de căsătorie, decizia cea mai inteligentă a celor doi va fi ca
fiecare să meargă pe drumul lui. Nu voi fi niciodată avocata unei rupturi de relație
dintre doi parteneri dar, în cazul de față, este absolut evident că, dacă se va merge
înainte cu această logodnă, se va ajunge la o căsătorie făcută în nesinceritate și
consecințele nu vor întârzia să apară. Va fi însă prea târziu să se mai rezolve
problema în mod simplu și lipsit de complicații.
    Dacă tânărul cu care ești logodită este un om corect și matur el va înțelege
schimbarea ta de atitudine privitoare la căsătoria voastră. Când va înțelege că ar fi
posibil ca jurământul ce i-l vei face în ziua nunții ar putea cuprinde aspecte de
nesinceritate și că vei face acele promisiuni doar pentru a te ține de angajamentul
inițial ce i l-ai făcut la logodnă, cu siguranță că nu va fi fericit și, probabil că chiar
el îți va propune încetarea relației.
    Dacă, însă, logodnicul tău refuză ideea de a vă despărți, insistă încă odată
asupra convingerilor spirituale pe care le ai. De fapt, subliniind importanța
Domnului Isus Hristos pentru viața ta, poate să fie factorul care să îi dea lui de
gândit privitor la situația și starea lui spirituală și să îl influențeze să se decidă de a
lua în considerarea propria lui stare. Un lucru, însă, este sigur : șansele de a-l
câștiga pe acest tânăr pentru Hristos după căsătorie vor fi considerabil diminuate.
Discutați împreună acest subiect deosebit de important acum și puneți-vă de acord
în această privință înainte de a vă angaja împreună să porniți pe drumul căsniciei.
                                           16



                              Dumnezeul lui tata...

                         1. Dumnezeul lui tata în familie
                           ”Tot așa trebuie să-și iubească și
                       bărbații nevestele, ca pe trupurile lor.
                       Cine își iubește nevasta se iubește pe sine
însuși.” (Efeseni 5:28).
    În toți anii copilăriei și apoi, a vieții mele de adult, l-am auzit pe tata vorbind cu
mama respectuos și nu o ”scotea” din ”prințesa mea” și ”scumpa mea soție”. Da,
au mai avut și ei discuțiile lor dar, în afară de câte un ton ridicat pe ici pe colo, eu
nu am auzit cuvinte jignitoare, vorbe grele sau reproșuri care să distrugă psihicul și
nici măcar să mai vorbim despre violență fizică. Nu l-am văzut niciodată ridicând
mâna la mama, indiferent de tensiunea problemelor sau de ”vocalizele” mamei. La
adresa soției, el avea doar cuvinte de laudă, mulțumire și apreciere pentru lucrurile
                                                                bune și frumoase pe care
                                                                le făcea, trecând cu multă
                                                                delicatețe peste cele mai
                                                                puțin plăcute.
                                                                    Ca și cap al familiei,
                                                                cred că Dumnezeu ar
                                                                putea spune despre el
                                                                ceea ce a spus despre
                                                                Avraam : ”Căci îl cunosc
                                                                și știu că are să
                                                                poruncească fiilor lui și
                                                                casei lui după el, să țină
                                                                calea Domnului, făcând
ce este drept și bine...” (Genesa 18:19). Îmi amintesc cu plăcere că nu și-a
”vândut” timpul destinat familiei pe lucrurile pământului. Am învățat din umblarea
lui cu Dumnezeu, care este calea lui Dumnezeu.
    Tot ceea ce ne cerea nouă să facem, practica el întâi și principiile biblice erau
nu numai predicate, dar și practicate în familie prin exemplul personal. Atunci însă,
când aceste principii erau călcate, știa să ne disciplineze cu nuiaua, dar nu cu
mânie, ci din dragoste, nu cu grabă, ci cu timp, nu autoritativ, ci cu autoritate. Ne-a
susținut, încurajat și, uneori, chiar forțat cu duhul blândeții în orice proiect legat de
o ieșire misionară, o repetiție de cântare, un studiu biblic, orice activitate în care
vedea posibilitatea de conlucrare cu Dumnezeu. Ne dădea încurajare, îndemnare
(și, uneori, mustrare) ca să ne implicăm în lucrarea Lui, știind că este imposibil să
conlucrezi cu Dumnezeu și să nu te îndrăgostești de El. A venit în America pentru
                                           17



copii și mă bucur, apreciez și îi mulțumesc pentru că America nu i-a ”furat” timpul
de a fi tată !

   2. Dumnezeul lui tata în libertate

    ”Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății,
îngăduinței și îndelungii Lui răbdări ? Nu
vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te
îndeamnă la pocăință ?” (Romani 2:4).
    Tata nu a fost împotriva băuturii, nici a
fumatului, nici a dansului și nici nu a
comentat felul de îmbrăcăminte a celor din
jurul lui. Dar a spus : ”În Hristos sunt liber
să fac ce vreau și, în această libertate, aleg
ca în casa mea să nu fie băutură, nu am
nevoie de tutun și dansul nu mă atrage...”
Libertatea pe care i-a dat-o Dumnezeu nu l-a
făcut libertin, libertatea l-a îndemnat la sfințenie și la părtășia cu sfinții.
    ”Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră” (Luca 12:34).
În libertate, tata a ales ca familia să îi fie comoara cea mai de preț, după relația lui
cu Dumnezeu. America i-a oferit un loc de muncă, dar libertatea i-a impus
prioritățile. A ales ca timpul familiei și timpul bisericii să nu fie niciodată furate
sau înlocuite de tentațiile materiale. America i-a oferit posibilitatea de a lucra cu
simbrie dublă în timpul de biserică, dar libertatea i-a dat puterea să renunțe la
simbrie în favoarea spiritualului.
    Materialismul Americii i-a oferit duminica dimineața cafeaua, fotoliul și
televizorul ca ”slujbă bisericească”, dar libertatea l-a determinat să renunțe la
confortul patului și să aleagă părtășia sfinților. O memorie selectivă i-ar fi dat
dreptul să uite de unde a plecat, dar libertatea Americii l-a îndemnat să nu uite de
frații lui în credință și, atât cât i-a stat în putință să îi ajute prin rugăciune, o
scrisoare, o vorbă de încurajare, o carte sau material spiritual. Privind la
Dumnezeul lui tata în libertate, pot spune că nu a alergat nebunește după lucrurile
de jos, ci a alergat consecvent după cele de sus. Dumnezeul lui tata l-a scăpat de
robia comunismului român și dragostea de Dumnezeu l-a scăpat de libertatea
materialismului american.

                           ”... alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi :
              sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu,
                    sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi.
                   Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului."
                                         Iosua 24:15
                                    18


                O alternativă la… chimioterapie

            Un medic român, Dr. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu studii
în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie deosebit de importantă :
câteva ingrediente simple, la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o
alternativă sănătoasă la chimioterapie. O limonadă a fost administrată la două
grupe de bolnavi de cancer : celor care au făcut chimioterapie, dar şi unui
număr semnificativ din lotul martor, care n-a început acest tratament.
Rezultatele au fost uluitoare : starea de sănătate a bolnavilor din fiecare grupă
s-a îmbunătăţit în mod remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul
bolnavilor care se temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu
s-au observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.
Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de 10.000 de ori mai
eficient decât chimioterapia.
    Lămâia are numeroase proprietăţi terapeutice şi studiile au dovedit că
modestul fruct este un remediu împotriva cancerului, fiind verificat în diferite
forme de cancer. După o gamă complexă de probe de laborator, realizate
începând din anii 1970, s-a constatat că extractul de lămâie distruge celulele
maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de plămâni, de sân, de
prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul Adryamicin, un drog
chimioterapeutic, folosit în mod uzual, extrasul din lămâie cu bicarbonat
acţionează de 10.000 de ori mai bine, încetinind creşterea celulelor
canceroase, spun specialiştii. Şi mai uimitor este faptul că limonada aceasta
distruge doar celulele maligne, dar nu le afectează pe cele sănătoase. În
privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că
este de mare folos în toate formele de cancer.
    Mod de preparare :
    Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la chimioterapie, se
prepară astfel :
     Într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei lămâi,
       lăsându-se apoi la macerat, de seara până dimineaţa ;
     În dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează ;
     În lichidul obținut, se stoarce sucul lămâiei, se adaugă miere (după
       gust) şi o linguriţă de bicarbonat.
    Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în
acest mod. De asemenea, leacul miraculos se poate administra preventiv, fiind
un tonic pentru întregul organism.
    Dacă nu ne va ajuta prea mult, în orice caz,
nu va avea ce să ne strice !
                                             19




                                       Adevăr şi libertate
                                                    De Ana Tatar-Andras
                                 http://anatatarandras.wordpress.com

                        ”Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El : "Dacă rămâneţi în cuvântul
                          Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei ; veţi cunoaşte adevărul, şi
 adevărul vă va face slobozi." Ei I-au răspuns: "Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am
  fost niciodată robii nimănui ; cum zici Tu : "Veţi fi slobozi !" "Adevărat, adevărat vă
 spun", le-a răspuns Isus, "că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului. Şi robul nu
                    rămâne pururea în casă ; fiul însă rămâne pururea.
                Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.”
                                      Ioan 8:31-40

   Trăim într-o epocă istorică în care, la figurat vorbind, nu mai există stăpâni și
robi. Sau, mai precis, chiar dacă încă există ”șefi”, cei care se află în subordinea lor
nu se mai numesc, cel puțin cu vorba, ”sclavii” acestora. Și, totuși, parcă mai mult
decât oricând, avem de-a face cu noțiunea de ”robie”, în special cea spirituală,
pentru care singura posibilitate de eliberare va fi trăirea după Cuvântul lui
Dumnezeu când, cu bucurie, vom alege ca ”Șeful” nostru să fie Creatorul nostru,
împreună cu Domnul Isus și Duhul Sfânt. Dar, înainte de pasul acesta, fiecare din
noi va trebui să ne punem întrebarea : ”Este, oare, uşor să recunosc că sunt robit
de un păcat ?”
   Oamenii din vremea Domnului Isus au zis : ,,Noi nu suntem robii nimănui” şi
,,Noi nu am fost niciodată robi”. Ba chiar, când Domnul a vorbit despre adevărata
slobozenie L-au întrerupt de şase ori, primele trei întreruperi fiind o apărare în ce
priveşte descendenţa lor din Avraam. Afirmația lor însă, nu avea prea jult de-a face
cu Avraam care, datorită relației lui cu Dumnezeu și a credinței lui neprefăcute și
statornice a fost numit ”tatăl tuturor credincioşilor.” El este modelul de om
credincios care a crezut promisiunea lui Dumnezeu și a ascultat de El. De aceea,
evreii până astăzi încă se laudă cu Avraam, pe care îl consideră ”părintele” lor.
   Pășești, cumva, și tu pe urmele poporului evreu, lăudându-te cu numele bun al
familiei tale şi nu vrei să recunoşti că, de fapt, tu eşti un rob al păcatului ? Faci tu
cinste părinţilor şi bunicilor, care probabil au fost sfinți în toată purtarea lor, prin
conduita ta ?
   Evreii nu au vrut să recunoască faptul că Adevărul (adică prezența Domnului
Isus Hristos în viața ta) te face liber, nu genealogia. Mândria care ne caracterizează
pe toți ne oprește de la a ne recunoaște starea de robie. De aceea, vom întâlni mulți
oameni care vor spune : ,,Eu pot să mă las de păcatul acesta mic dacă vreau” dar,
în realitate, sunt sclavi al viciului respectiv. Nu putem face ce vrem din cauza firii
pământeşti din noi. Obiceiurile nu sunt uşor de rupt. Nu-i uşor să renunţăm la
pofte, la vorbe rele, la comfort, la minciună, etc. Dar există o metodă sigură prin
care vom obține succesul scontat și anume umblarea în prezența Fiului lui
                                                 20



Dumnezeu. Numai cu ajutorul Lui vom putea avea putere asupra păcatului. Numai
El ne poate elibera din robia păcatului. Domnul să-ţi dea putere de biruinţă asupra
păcatului !
   În Ioan 8:36 citim : “Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi!”
   Există multe păcate care ne ţin legaţi în închisoarea celui rău. Eşti tu o fiinţă liberă ?
Cercetează cu atenţie lista de mai jos şi adaugă la ea şi altele, care știi că sunt o problemă pentru
tine. Spune astăzi un ,,NU” hotărât tuturor păcatelor din viaţa ta. Apoi, vino înaintea lui
Dumnezeu cu mulțumire și credință, spunându-i următoarea rugăciune : ”Doamne, Îți
mulţumesc că mă ajuţi să spun ,,NU” la : independenţă, egoism, mândrie, vorbire de rău,
prejudecăţi, duh de judecată, decizii pripite, suspiciune, vorbire uşoară, tulburare, ignoranţă,
neiertare, resentimente, viclenie, bârfă, aşteptări nejustificate, răzbunare, invidie, divorţ,
decepţie, confuzie, nebunie, dezamăgire, lipsă de respect, minciună, panică, vorbe aspre,
nerăbdare, iritabilitate, necredincioşie, stupiditate, critică, mânie, răceală în relaţii, supărare,
gânduri rele, răzbunare, încăpăţânare, amărăciune, naivitate, învinovăţire, murmurare, frică,
superficialitate, prea grăbită, prea ocupată, plictiseală, gelozie, compromis, apatie, resemnare,
pofta rea, lăcomie, îndoială, aroganţă, îngrijorare, depresie, înşelăciune, mândrie, jocuri de
noroc, lenevie, păcate sexuale, necurăţie trupească şi sufletească, vrăjitorie, vrajbă, ceartă,
neînţelegere în relaţii, dezbinare, beţie, îmbuibare etc.”
    Te simți legat de vreunul din păcatele de mai sus ? Te rogi cu alţii ? Eşti gata să
o rupi cu păcatul ? Dacă Fiul te face liber eşti cu adevărat liber. Hristos a venit ca
să ne facă liberi. Domnul Isus a zis: ,,Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla
în întuneric ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)
    Domnul să te ajute să fii o fiinţă liberă şi să-L urmezi !




                    Cugetări....   Despre      Prietenie
                                                    de la Ligia Gherghel

     Cel ce crede că se poate lipsi de toată lumea se înșeală tare ; dar acela care
    crede că lumea nu se poate lipsi de el se înșeală și mai tare ;
     Un prieten adevărat este acela care sosește în timp ce ceilalți dispar ;
     Eu am pe Prietenul meu în mine și eu sunt în El – Domnul Isus !
     Aurul se încearcă în foc și prietenii în vreme de necaz ;
     Prietenia unui om este o mare binecuvântare ;
     Într-o prietenie adevărată găsești siguranța unui sfat bun, împărtășirea
       durerilor și ajutor în nevoi ;
     Nimic nu-ți va mulțumi sufletul ca o prietenie sinceră și credincioasă !
                                          21




                        Știați că... Alimentele – Medicament
                      consumate zilnic, pot preveni și trata bolile
                          care pun în pericol viața noastră ?
                                                           Dr. Ligia Miclea

   Revenind la concluziile studiilor despre alimentele-medicament, relatate în
numărul precedent al revistei, reamintim că acestea au în structura lor substanțe
antioxidante, detoxifiante, vasodilatatoare, diuretice, hipocolesterolemiante (care
scad colesterolul) și fibre alimentare. Dintre aceste medicamente naturale am
analizat – pe scurt – pe cele care scad colesterolul, numindu-le și descriind modul
în care acționează. În continuare, vom face cunoștință cu :
   Alimentele fluidifiante sanguine, care subțiază sângele, scăzându-i
vâscozitatea, împiedicând astfel formarea cheagurilor. Alimentele-medicament
care posedă efectul menționat sunt : lămâile, portocalele (cu coajă), rădăcina de
morcovi, țelină, pătrunjel și oțetul de mere. Aceste fructe și legume trebuie să fie
consumate proaspete, mai ales crude, pentru a avea eficiență maximă.
   Alimentele antioxidante sunt medicamente naturale care conțin substanțe dintr-
o largă categorie, din care fac parte enzimele, pigmenții, flavonoidele, vitaminele,
                                     oligoelementele, aflate în legume și în special
                                     în fructe. Alimentele care posedă cei mai
                                     puternici antioxidanți cunoscuți în prezent sunt
                                     următoarele : Fructe – afinele, coacăzele
                                     negre, murele, zmeura, fragii, cătina,
                                     măceșele și strugurii negri. Legume – ardeii și
                                     gogoșarii de culoare roșie sau portocalie,
                                     sfecla roșie, varza roșie, ceapa roșie, roșiile și
                                     broccoli. Ele trebuie consumate mai ales crude,
sub formă de salate, fără sare, cu condimente naturale (suc de lămâie sau oțet de
mere, pătrunjel, busuioc) sau fierte la aburi.
   Alimente vasodilatatoare și diuretice – previn și tratează boala hipertensivă și
accidentele vasculare. Efectul lor este scăderea și stabilizarea tensiunii arteriale pe
termen lung, efect care poate fi comparat cu cel al medicamentelor sintetice, însă
fără a avea efectele adverse ale acestora. Alimentele medicament din această
categorie sunt : usturoiul, ceapa, țelina și frunzele ei, hreanul, lăptuca, salata
verde, castraveții cu coajă, dovleceii cu coajă, ridichile, coaja lămâilor,
portocalelor și a grepfruitului, semințele de dovleac neprăjite, oțetul de mere și
mierea. Aceste alimente au și efectul important de a scădea glicemia (zahărul din
sânge) fiind astfel arme de luptă contra diabetului, care este una din cauzele
accidentelor vasculare cerebrale.
                                          22



    Fibrele alimentare – sunt substanțe nedigerabile din alimentele vegetale
(celuloza în special), care au rolul de a curăța organismul de toxine, de a împiedeca
creșterea glicemiei și a colesterolului peste valorile normale și
de a combate supragreutatea și obezitatea, fiind o armă
puternică împotriva kilogramelor în plus. Fibrele se găsesc în
cerealele : grâu, porumb, ovăz, orz, secară, hrișcă, în starea lor
integrală (nedecorticate), consumate sub formă de pâine, făină
integrală, fulgi sau terci. Tărâțele de grâu au cea mai eficientă
acțiune, fiind alcătuite aproape exclusiv din fibre vegetale și
vitamine, având nivelul grăsimilor, zahărului și caloriilor
aproape zero. Legumele, zarzavaturile și fructele care conțin fibre din belșug sunt :
fasolea, lintea, mazărea, varza, ridichile, țelina, salata verde, rădăcina de
pătrunjel și de păstârnac, prazul (mătura intestinului), usturoiul și ceapa verde,
dovleacul și semințele lui neprăjite, dovlecelul, căpșunile, gutuile, merele, perele,
prunele, etc. Toate aceste alimente medicament prezentate mai sus, pot fi asociate
cu plante medicinale care le întăresc efectul. Folosirea lor corectă este la fel de
importantă ca și evitarea alimentelor dăunătoare, care conțin grăsimi saturate,
hidrogenate, prăjite, conținute în carne și produsele ei, făina albă și zahărul rafinat
și produsele rezultate din combinația lor.
    Sănătatea este esențială pentru viața noastră biologică. Ea este un dar neprețuit
primit de la Creatorul nostru, pe care avem obligația să-l păstrăm, făcând tot ceea
ce depinde de noi.       „Alimentele să fie medicamentele tale”– a spus Hipocrate,
părintele medicinei. Ele pot fi procurate din „Grădina Domnului,” care le oferă cu
generozitate. Folosiți-le cu încredere și mulțumire, pentru a vă recupera și a vă
menține sănătatea


        La Politehnica Iași, văzând că studentul nu știe subiectul la examen,
     profesorul îi spune :
        ”Dacă-mi spui câte becuri sunt în încăpere, îți dau examenul.”
        Studentul, numărându-le rapid spune :
        ”12, dom'profesor !”
        ”Ghinionul tău”, îi răspunse profesorul, ”Sunt 13 !”, și scoase un bec din
     sertar.
        Toamna, la "re-examinare" studentul vine la fel de ”bine pregătit".
        Profesorul : ”Pentru a-ți da examenul, îți pun aceeași întrebare :
        ”Câte becuri sunt în încăpere ?”
        ”13, dom'profesor !”
        ”Regret, sunt numai 12 ; în sertar nu mai am nimic !”
        ”Ghinionul dumneavoastră”, îi răspunse studentul fericit, scoțând un bec
     din buzunar …
                                           23




                                 Rubrica Gospodinei

                              Salată de telină (rădăcină)
   Ingrediente : O căpățână de țelină (rădăcină), 2-3 lingurițe de suc de lămâie, 1-
2 morcovi, un măr, 1-2 căței de usturoi, sare, piper, 2-3 linguri de maioneză ;

   Modul de preparare : Se rade țelina pe răzătoarea mică, stropindu-se cu puțină
zeamă de lămâie, ca să nu-și schimbe culoarea. Peste țelină se rad morcovii (să fie
mai puțin morcov decât țelină, jumătate sau mai puțin). Separat, se rade un măr și
se stoarce, apoi se amestecă cu morcovul și țelina. Se mai adaugă 1-2 căței de
usturoi răzuit (foarte puțin, doar de gust), puțină sare și piper, apoi maioneza.
   Se poate servi ca salată sau se pot umple rulouri de șuncă sau coșulețe de foietaj
pentru aperitive.                                               Poftă bună !


                   Salată de cartofi cu varză
   Ingrediente : 4-5 cartofi, o varză potrivită, puțin zahăr, piper,
2-3 linguri de oțet de mere, 3-4 linguri de maioneză ;

    Modul de preparare : Se fierb cartofii în coajă. Separat, se
taie fideluță o varză crudă peste care se pune puțin zahăr, piper, oțet de mere și
maioneza (sare nu se pune pentru că maioneza este suficient de sărată dar, după
gust, se mai poate adăuga). Cartofii să fie mai puțini decât varza. Cartofii fierți, se
răcesc, se curăță și se taie cubulețe ; apoi se adaugă peste varza preparată și se
amestecă ușor să nu se zdrobească. Dacă e cazul, se mai adaugă maioneză, ca să nu
fie cartofii seci. Se poate servi ca atare sau ca și garnitură la pește, șnițele sau orice
altă carne.
    Notă. Varza crudă se poate înlocui cu varză murată tăiată. Dacă se folosește
varză murată, aceasta se spală bine cu apă rece și nu se mai adaugă oțet de mere și
                     nici sare, deoarece varza este deja acră și sărată.            Poftă
                     bună !

                    Rețete de la Delia Amurăriței-Trif, Concord, California
                    (Teliuc – Hunedoara)
                                         24



                               Ruladă de napolitane

    Ingrediente : 600 gr. (22 oz) de biscuiți care se sfărâmă ușor ;
300 gr (11 oz) de lapte praf, 250 gr. (10 oz) unt, 100 gr. (3-4 oz)
de nucă de cocos, 3 foi de napolitane, 2 ½ căni de zahăr (cană de
ceai) ;

   Modul de preparare : Se pune la caramelizat 1 ½ cană de zahăr. Se stinge cu 2
½ căni de apă. Se lasă pe foc până se topește zahărul și siropul obținut se toarnă
peste biscuiții zdrobiți. Compoziția se împarte în trei și se întinde fierbinte peste
foile de napolitană.
      Separat, se pune o cană de zahăr cu 6 linguri de apă la fiert. După ce dă în
clocot și se topește zahărul, se adaugă untul, laptele praf, nuca de cocos,
amestecându-se continuu. Această cremă se întinde pe cele trei foi, peste stratul de
biscuiți. Se rulează foile de napolitană cât mai strâns, cu un strat de folie de
plastic și se dă la rece patru ore.
       Poftă bună !                     Rețetă de la Adriana Moise, Deva

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Stats:
views:36
posted:7/7/2012
language:Romanian
pages:24
Description: Revistă creştină pentru femei