popas in retezat

Document Sample
popas in retezat Powered By Docstoc
					                                                 Cuprins
În loc de prefaţă.
Prezentare generală
Aşezarea Munţilor Retezat în raport cu restul Carpaţilor
Limitele geografice
Limitele turistice
Relieful
Apele Munţilor Retezat
Trecutul geologic
Flora şi viaţa vegetală
Fauna
Parcul Naţional al Retezatului
Ocrotirea naturii
Itinerarul excursiei de zece zile în Retezat
Ziua întîi
Etapa întîi: Gara Lupeni — cabana Cîmpu lui Neag.
Etapa a doua: Cîmpu lui Neag — cabana Buta
Etapa a treia: Cabana Buta — lacul Bucura
Ziua a doua. Circuitul lacurilor Bucurei
Ziua a treia. Lacul Curmătura Bucurei — lacul Pietrele — lacul Stînişoara — poarta Bucurei — lacul
Bucura
Ziua a patra. Lacul Bucura — şaua Plaiului Mic—Custura Păpuşii — vf. Păpuşa — vf. Peleaga — lacul
Bucura
Ziua a cincea. Lacul Bucura — Tăul Porţii — şaua Judelui —Tăul Turcei — Piciorul Slăveiului — Iacul
Bucura
Ziua a şasea. Zi de odihnă, la Bucura
Ziua a şaptea. Lacul Bucura — vf. Peleaga — Lacul Galeşul — cabana Pietrele — valea Pietrele — lacul
Bucura
Ziua a opta. Lacul Bucura — lacul Ana — culmea Slăveiului — Lunca Berhină — cabana Gura Apei
Ziua a noua. Zi de odihnă. Cabana Gura Apei — cascada Scăriţa
Ziua a zecea. Cabana Gura Apei — cabana Gura Zlata — Rîul Mare — Clopotiva — Sarmizegetusa
Sarmizegetusa
Localităţi şi căi de pătrundere în Munţii Retezat
Marcaje în Munţii Retezat
Cabane şi adăpători în Munţii Retezat
Termeni uzuali în turismul de munte
Bibliografie

                                           În loc de prefaţă
         Înfăţişarea geografică a Munţilor Retezat, alcătuirea lor geologică, bogăţia de neasemuit pitoresc
a văilor, a culmilor şi a piscurilor masivului, ca şi manifestările de viaţă ale oamenilor ce muncesc în
pădurile sau pe plaiurile acestor munţi, fac din această parte a Carpaţilor un minunat loc pentru turism.
Prin amenajarea de cabane, ca urmare a executării unei întinse reţele de marcaje ce se ţes prin văile sau
de-a lungul culmilor masivului, prin construirea unor drumuri forestiere ce înlesnesc pătrunderea cu
autovehicule pînă aproape de inima Retezatului, prin amenajarea sezonieră a taberelor de corturi
amplasate în perimetrul central al masivului ca şi prin organizarea de către agenţiile de turism a
excursiilor colective şi a săptămînilor turistice, Munţii Retezat au devenit în anii noştri un important centru
care oferă condiţii favorabile dezvoltării drumeţiei de munte.
         În ceea ce priveşte turismul de mase, masivul Retezatului nu dă posibilitatea organizării, la sfîrşit
de săptămînă, a deplasărilor scurte, care, pentru cercetarea obiectivelor vizate, să nu ceară drumeţului un
timp ce ar depăşi o zi şi jumătate, excursii atît de frecvente în Bucegi, de exemplu, împotriva unor astfel de
manifestări stau atît situarea Retezatului departe de centrele urbane intens populate, cît şi faptul că, de la
staţiile terminus ale traseelor parcurse de mijloacele de transport în comun şi 'pînă la locul de unde
pornesc potecile de munte, turistul trebuie sa străbată distanţe ce nu sînt uşor de trecut cu vederea atunci
cînd timpul liber îi este drămuit. Astfel, deplasarea în Munţii Retezat capătă o valoare deosebită în special
atunci cînd ea este făcută în cadrul vacanţei sau în timpul concediului de odihnă, perioade în care, pentru
efectuarea excursiei, se pot rezerva cel puţin zece zile.
          Uneori se întîmplă ca drumeţii, şi nu numai cei ce pătrund pentru prima oară în Retezat, să
întîmpine unele dificultăţi atît în alegerea zonei ce va fi străbătută, cît şi în alcătuirea itinerarului unei
astfel de excursii. Cartea de faţă încearcă să ajute pe turişti să le depăşească. Astfel, a fost ales un traseu
care, o dată parcurs, va oferi drumeţului prilejul de o cunoaşte cît mai mult din ceea ce, fără teamă de a
greşi, considerăm a fi „personalitatea" Retezatului.
          Înscrierea în itinerar a obiectivelor ce urmează a fi cercetate s-a făcut cu grijă ca efortul cerut de
deplasare să nu fie nici prea mare şi nici să nu difere prea mult de la o zi la alta. Zilele de odihnă au fost
alese astfel, încît, pe de o parte, să uşureze procesul de adaptare la noile condiţii de viaţă, iar pe de alta,
să ofere organismului răgazul de a-şi reface forţele după eforturile anterioare.
          Am considerat că, înainte de a trece la descrierea itinerarului, care cuprinde zece etape
corespunzînd duratei parcurgerii lui, o prezentare generală a masivului este necesară, pentru ca, din
excursia în Retezat, drumeţul ce va străbate traseul propus sa culeagă nu numai satisfacţii estetice, dar să-
şi îmbogăţească şi cunoştinţele sale despre natură.
          În întîmpinarea dorinţei celor care şi-ar propune o prelungire a popasului în Retezat cu intenţia
de a cerceta şi alte obiective decît cele descrise în ghidul de faţă, se dau capitole cu indicaţii despre căi'e
de acces în masiv şi despre dotările sale turistice (cabane, marcaje etc.).
          Celor cărora lucrarea noastră le va fi îndemn pentru a-şi petrece în Retezat o parte a vacanţei sau
a concediului lor de odihnă, le urăm drum bun !

                                                                                              AUTORUL

                                         Prezentare generală
          Aşezarea Munţilor Retezat în raport cu restul Carpaţilor. Între Depresiunea Panoniei (în V) şi
culoarul Timiş-Nişava (în S) se desfăşoară cea mai vastă subdiviziune a lanţului carpatic: Carpaţii sud-
estici. Ei sînt situaţi, aproape în totalitatea lor, pe teritoriul Republicii Socialiste România; se află în afara
hotarelor patriei noastre zona nordică a ramurii Carpaţilor Beskido-Maramureşeni şi Carpaţii Transdunăreni
(pintenul sudic al Carpaţilor Porţilor de Fier).
          La rîndul lor, Carpaţii sud-estici se subdivid în trei mari compartimente: Carpaţii Orientali,
Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. Grupa extrem vestică a Carpaţilor Meridionali numără printre
componenţii săi şi Munţii Retezat, obiectivul lucrării de faţă.
          O serie de elemente caracteristice (masivitatea, altitudinea, o-rientarea culmilor principale şi cea a
văilor adiacente, alcătuirea geologică etc.) justifică delimitarea, în cadrul grupei extrem vestice a Carpaţilor
Meridionali, a importantului masiv al Munţilor Retezat. Acesta se află situat între: culoarul Bistrei şi Ţara
Haţegului (la N); Depresiunea Petroşanilor şi Munţii Piule-lorgovan (la SE); Munţii Godeanu (la SV) şi
Munţii Ţarcu (la NV).
          Între aceste limite, Munţii Retezat (inclusiv culmea Tulişa) ocupă o arie trapezoidală neregulată
care măsoară aproximativ 45 km în lungime şi 20 km în lăţime. După Mihai Haret, coordonatele geografice
ale intersecţiei celor două diagonale ale ariei ocupate de Munţii Retezat în Carpaţii sud-estici sînt: 22°40'
longitudine est de Greenwich şi 45°17' latitudine boreală.
          Limitele geografice. În studiul de geografie fizică intitulat „Carpaţii sud-estici de pe teritoriul
Republicii Populare Române", vorbind despre Munţii Retezat, profesorul Vintilă Mihailescu spune: „De
aici, obligaţia de a recunoaşte în aceşti munţi: un sector înalt cu adevărat alpin, în vestul văii transversale a
Rîului lui Bărbat (masivul Peleaga) şi unul mai coborît şi cu aspect de munţi mijlocii, împăduriţi, cu poieni
şi fîneaţă (culmea Tulişa, de aproape 1 800 m în vîrful cel mai înalt). Aceasta ne îndreptăţeşte ca, din punct
de vedere geografic, în Munţii Retezat să cuprindem întregul complex Retezat—Tulişa.
          Fără a repeta aici argumentele care justifică delimitarea geografică a acestui complex de munţi, ne
vom mărgini să indicăm, în cele ce urmează, traseul limitelor sale, pornind din pasul Merişor şi urmînd
sensul de mers al acelor de ceasornic.
          Pasul Merişor (756 m), fermecător „predeal" de altitudine, este locul în care Depresiunea Haţeg se
leagă cu Depresiunea Petroşanilor. Din acest punct se desfăşoară, dinspre NE către SV şi pînă ia Gura Butei
(860 m), hotarul sudic al Munţilor Retezat, limită CG se suprapune peste marginea nord-estică a Depresiunii
Petroşanilor. Dincolo de această depresiune, la SE de ea, se înalţă Munţii Vîlcan (altitudine maximă 1 870
m, în vf. Straja).
          Din Gura Butei, hotarul sudic al Munţilor Retezat ia orientarea SE—NV şi urcă, de-a lungul
firului văii Buta, pe culmea Drăgşanu, pînă în şaua Plaiului Mic (1 879 m). De aici mai departe, păstrînd
aceeaşi orientare, dar coborînd, hotarul sudic al Retezatului se desfăşoară pe o linie trasată convenţional,
pînă la Gura Bucurei (1 580 m). În vestul limitei geografice, trasată între Gura Butei şi Gura Bucurei, se
ridică formaţiile calcaroase ale Munţilor Piule—Iorgovan, regiune de tranziţie spre Godeanu.
          La Gura Bucurei, în marginea molidişului din jur, larma apelor a doi torenţi ne dă veste că Izvorul
Bucura nunteşte cu undele pîrîului Peleaga şi că un rîu se naşte sub ochii noştri. Ne aflam aici la obîrşia
Lăpuşnicului Mare, rîu al cărui fir de vale — pe întregul său curs — constituie restul limitei sudice a
Retezatului. Pe parcurs, în zona Lunca Berhină (1 127 m), valea prezintă un larg cot dezvoltat înspre S. În
această regiune a limitei sale sudice, Retezatul se învecinează cu lunga culme Drăgşanu — Albele —
Tănuleţii Mari; dincolo de Curmătura Soarbele se întinde vasta arie a platformei Borăscu, dominată dinspre
sud de suita vîrfu-rilcr Paltina (2145 m) — Galbena (2194 m) — Micuşa (2083 m) — Murariu (2284 m).
          În aval de Gura Apei, Lăpuşnicul Mare confluează cu Rîul Şes, dînd naştere Rîului Mare. Din
acest punct (945 m alt.), limita geografică a Retezatului prezintă o schimbare netă de direcţie, luînd
orientarea aproximativă SV—NE. Rîul Mare (de la obîrşia lui şi pînă în dreptul comunei Rîu de Mori)
constituie hotarul vestic al Munţilor Retezat, firul văii separînd aceşti munţi de complexul alpin din V al
Munţilor Ţarcu — vîrful Pietrii — Muntele Mic.
          Limita nordică a Munţilor Retezat (care se confundă cu marginea sudică a golfului pe care
Depresiunea Haţegului îl dezvolta înspre E) se desfăşoară între comuna Rîu de Mori şi pasul Merişor (756
m). Ea are orientarea V—E şi trece de-a lungul periferiilor sudice ale satelor de sub munte aflate în această
zonă, localităţi dintre care cele mai importante sînt: Nucşoara, Coroieşti, Şerel, Rîu Bărbat şi Petros.
          Limitele turistice. La fel ca şi în alţi masivi carpatici, obiectivele turistice majore nu sînt
răspîndite egal pe întreaga arie geografică a Munţilor Retezat. Zona cea mai mult cercetată de drumeţi este
cea situată în vestul masivului şi acesteia i se alătură regiunea numită, uneori, Retezatul Mic, cu grupul de
munţi calcaroşi din SV: Scorota (2086 m), Pleaşa (1 843 m), Piule (2080 m) şi culmea Drăgşanu (2080 m)
— Stănuleţii Mari (2032 m). Din punct de vedere turistic, Munţii Tulişa şi partea din Depresiunea
Haţegului, întinsă (către NV) pînă în valea Streiului, sînt zone care atrag pe drumeţ, deocamdată numai
datorită şerpuirii unor căi de acces către înăJţimile Retezatului. Abundenţa de formaţiuni carstice aflate pe
stînga Streiului ne îndreptăţeşte să credem că, într-un viitor apropiat, turismul va cunoaşte o dezvoltare
corespunzătoare şi în această zonă limitrofă a Munţilor Retezat — Tulişa.
          În raport cu partea din Munţii Retezat — Tulişa unde se află obiectivele care polarizează mai mult
interesul drumeţilor, limitele turistice ale Retezatului pot fi trasate astfel: satul Hobiţa (534 m) — valea
mijlocie a Rîului Bărbat — dealul Făgeţel (1 593 m) — valea Pilugului (de la obîrşie şi pînă la confluenţa
cu Jiul de Vest) — valea superioară a Jiului de Vest — valea Scocul Mare — pîrîul Soarbele, pînă în
curmătura Soarbele sau şaua Paltina (1 930 m) — valea Paltina — Lunca Berhină — valea Lăpuşnicul
Mare — cabana Gura Apei (998 m) — valea superioară a Rîului Mare — comuna Rîu de Mori — satele
Nucşoara şi Şerel — satul Hobiţa.
          Relieful. Într-o lucrare mai veche despre Retezat, apărută în colecţia „Munţii noştri" (Editura
O.N.T.), spuneam că orografic Retezatului poate fi schematizată Comparînd relieful masivului cu un uriaş
H, culcat şi ramificat într-o mulţime de culmi secundare. Şi aici păstrăm aceeaşi schematizare.
          Ramura nordică a acestui H, orientată de la SV către NE, o constituie culmea principală care
porneşte dinspre V — de deasupra confluenţei Lăpuşnicului Mare cu Rîul Şes — şi, după ce a urcat (la
2140 m alt.) în vf. Zlata, se desfăşoară într-o suită de piscuri şi de curmături, dintre care notăm pe cele mai
înalte sau mai caracteristice ca înfăţişare: curmătura Radeşului — vf. Zănoaga (2264 m) — vf. Şesele Mari
(2323) — vf. Judele (2400 m) — Poarta Bucurei (2261 m) — vf. Bucura 1 (2439 m) — vf. Bucura II (2
373 m) — vf. Peleaga (2 509 m) — vf. Păpuşa 1 (2 500 m) — şaua Vîrfului Mare (2301 m) — vf. Lănciţa
(1969 m) — Cleanţul Cozmei (1 862 m) — culmea Şerei (ce coboară pînă la apa Rîului Bărbat, pe malul
său stîng).
          Ramura sudică a acestui H, colos impresionant de culmi şi de piscuri, are — în linii mari —
aceeaşi orientare ca şi precedenta (SV—NE): în zona vf. Drăgşanu — vf. Custura — vf. Văcarea, culmea
prezintă o arcuire largă înspre N, iar pătrunderea ei în zona care ne interesează se face din vf. Murariu către
N—NE, ca o prelungire a culmii principale a Munţilor Godeanu. Din suita de piscuri şi de curmături ce se
succed la E de vf. Murariu (2284 m), notăm aici pe cele deosebite ca aspect sau ca înălţime: vf. Micuşa
(2175 m) — vf. Galbena (2194 m) — vf. Gîrdomanul (2131 m) — vf. Paltina (2149 m) — şaua Soarbele (1
930 m) — vf. Stănuleţii Mari (2032 m) — vf. Piatra Iorgovanului (1 997 m) — vf. Albele (2013 m) — şaua
Scorota (1 850 m) — vf. Drăgşanu (2080 m) — vf. Buta (1 977 m) — şaua Plaiului Mic (1 879 m) — vf.
Păpuşa Custurii (2247 m) — vf. Custura (2457 m) — vf. Valea Mare (2383 m) — vf. Ciumful (2338 m) —
vf. Gruniul (2302 m) — vf. Lazărul (2283 m) — vf. Văcarea (2284 m) — vf. Pilugul Mare (1 755 m) —
dealul Făgeţel (1 593) — vf. Tulişa (1 793 m) — dealul Cornetu (1 530 m) — vf. Oboroca (1 574 m) Piatra
Zănoagei (1 447 m) — Dealul Radului (795 m), ultima dintre aceste înălţimi pătrunzînd (în dreptul oraşului
Vulcan) către confluenţa pîrîului Crivadia cu Jiul de Vest.
         Cele două lungi şiruri de culmi, creste şi piscuri prezentate mai sus sînt legate printr-o creastă
îngustă şi zimţată, Custura Păpuşii, întinsă (de la NV la SE) între vîrfurile Păpuşa (2500 m) şi Custura
(2457 m) şi coborîtă, aproape de mijlocul ei, în şaua Custurii (2255 m), loc prin care trece un important plai
ciobănesc şi un mult frecventat traseu turistic.
         Din şirurile de culmi alpine, indicate sumar mai înainte, se ramifică multe altele, de mai mică
importanţă, unele dintre ele adunîndu-se ca un snop în jurul cîte unuia dintre următoarele impozante noduri
orografice: Zănoaga, Bucura, Retezat, Vîrful Mare, Peleaga, Văcarea, Piule, Gîrdomanul etc. Marele număr
al acestor culmi secundare face dificilă chiar şi numai enumerarea lor aici. Ne îngăduim o excepţie pentru
cîteva dintre ele, şi anume pentru acele culmi ale Retezatului cu care drumeţul ia mai totdeauna contact în
drumurile ce le parcurge în masiv.
         Culmea Bucura —Retezat — Lolaia are următoarea desfăşurare: vf. Bucura 1 (2439 m) —
Custura Retezatului (cu şaua Retezatului prin care, ia 2251 m alt., se trece dinspre Stînişoara către
Gemenele) — vf. Retezat (2485 m) — Strunga Retezatului (2213 m) — vf. Lolaia (2278 m) vf. Strugari
(1559 m) — vf. Ascuţitul (1244 m). Pe creasta acestei culmi sau pe versantul estic al Muchiei Lolaia
şerpuiesc trasee turistice foarte frecventate.
         Coborînd din „podul” Zănoagei şi împlîntîndu-se deasupra confluenţei pîrîului Zlata cu Rîul Mare,
se întinde culmea: vf. Zănoaga (2264 m) — Cioaca Radeşului (2085 m).— Piciorul Radeşului Mare —
Cioaca Porumbelului (1 453 m). Traseul turistic marcat cu triunghi roşu urmează plaiul ciobănesc care, pe
acest lung picior demunte, coboară de pe înălţimile de vest ale Retezatului către valea Rîului Mare.
         Din vîrful mare al Judelui se ramifică una dintre cele mai lungi culmi secundare ale Retezatului:
vf. Judele (2400 m) — Custura Slăveiului (înălţată la aproape 2400 m alt., în vf. Sîntămăria) — vf. Slăveiul
(2346 m) — Piciorul Slăveiului — „La Clince" (2076 m) — Cota 1 937 — Lunca Berhină (1 127 m). Din
vf. Sîntămăria („Vîrful din Mijloc"), avînd orientarea NE-SV, coboară o creastă îngustă, „Muchia
Ascuţită", al cărei aspect ruiniform imprimă o notă aparte peisajului aspru al Căldării Judele. Din vf. Lia al
Slăveiului, Custura Slăveiului (păstrînd orientarea de pînă aici şi luînd numele de „Pintenul Slăveiului")
coboară pînă deasupra volburei de ape a Lăpuşnicului Mare, ameninţînd parcă să stăvilească valea cu
puzderia ei de steiuri colţuroase.
         Ultima culme secundară asupra căreia ne oprim face parte din „Retezatul Mic". Este piciorul de
munte ramificat din vf. Drăgşanu (2080 m) şi continuat, spre SE, cu piscurile Piule (2080 m) şi Pleaşa (1
843 m). Dincolo de vf. Pleaşa, culmea aceasta (sediu a numeroase fenomene carstice) coboară, către E, pînă
deasupra confluenţei Izvorului Buta cu Jiul de Vest (860 m).
         Apele Munţilor Retezat. Retezatul este o importantă „casă a apelor" pentru bazinele rîurilor Jiu şi
Mureş. Prezentarea reţelei hidrografice a masivului o vom face pornind din pasul Merişor, la E de care se
află obîrşia pîrîului Baniţa, una dintre limitele nordice ale golfului de E al Depresiunii Petroşanilor. Pîrîul
Baniţa este afluent al Jiului de Est, rîu ce culege de pe aria Retezatului apele unor văi puţin cercetate de
drumeţi.
         Jiul de Vest, rîul de-a lungul afluenţilor căruia se înscriu frecvent itinerarele pe care drumeţii şi le
alcătuiesc atunci cînd pornesc dinspre S către culmile şi piscurile Retezatului, îşi adună firele de obîrşie de
pe fundul văilor adîncite între prelungirile sud-estice ale culmii Paltina — Albele sau dezvoltate pe flancul
nord-vestic al Oslei. În această zonă se adună văile Soarbele, Faţa Iarului şi Peştişani, care, înmănuncheate
la 1 185 m alt., dau naştere văii Scocului Mare (unul dintre „pseudonimele" Jiului de Vest spre izvor);
acesta, curgînd de la V la E, scaldă poienile de la Cîmpuşel (1 150 m) şi Cîmpul Mielului (1 065 m) şi, cu
apele-i sporite de undele a numeroase pîraie (Scorota este cea mai de seamă), ajunge la 938 m alt. De aici,
înspre aval, rîul este cunoscut numai sub denumirea de Jiul de Vest. El străbate, de la V la E, lunga
depresiune a Petroşanilor, trecînd prin Cîmpu lui Neag, Uricani, Lupeni, Vulcan, Coroieşti şi Iscroni; la E
de ultima localitate, Jiul de Vest îşi uneşte apele cu cele ale Jiului de Est, dînd naştere Jiului care,
îndreptîndu-se către S, străpunge munţii în cadrul unuia dintre cele mai frumoase defilee ferestruite de ape
de-a curmezişul Carpaţilor româneşti.
           De la 938 m alt. şi pînă la E de Iscroni, Jiul de Vest culege de pe aria Retezatului o serie de
afluenţi, între care văile Buta, Lazărul (cu valea Ţigăneştilor), Ursasca şi Pilugul constituie căi de acces
către înălţimile majore ale Retezatului.
           Rîul Mare (afluent al Streiului), ca şi cele doua Jiuri (de Vest şi de Est), este şi el unul dintre apele
importante ale Retezatului. Numit aşa abia din aval de Gura Apei, Rîul Mare se naşte din înmănuncherea
Lăpuşnicului Mare cu Rîu Şes.
           Lăpuşnicul Mare îşi află obîrşia la 1 580 m alt., în confluenţa Pelegii cu Bucura, două dintre cele
mai cunoscute văi ale Retezatului central. Pe stînga sa, Lăpuşnicul More primeşte afluenţii coborîţi dinspre
Drăgşanu şi Godeanu: Scocul Drăgşanului, Scocul Albelor, Paltina şi Berhina. Dinspre N, el adună o serie
de afluenţi, dintre care cei mai de seamă sînt torenţii Slăveiul şi Judele. La Gura Apei (998 m alt.),
Lăpuşnicul Mare confluează cu Izvorul Branului (Lăpuşnicul Mic).
           Către Rîul Mare, la Gura Zlata, dinspre Retezat coboară o serie de pîraie, printre care mănunchiul
de componenţi ai văii Zlătuia (Radeşul Mare, Cioaca Radeşului, Cîrligul şi Dobrunul) ocupă un loc fruntaş.
Zona nordică a Retezatului face parte şi ea din bazinul hidrografic al Streiului. Principalele văi pe fundul
cărora curg spre Strei apele pîraielor adunate de pe flancurile nordice ale culmilor Retezatului sînt: Rîuşorul
(Valereasca), afluent al Rîului Mare; Nucşoara (Stînişoara, Pietrele, Valea Rea, Galeşul, Cheagul), Rîul Alb
(Vasielul), Rîul Bărbat, afluenţi ai Streiului. Prin toate aceste văi trec vechi cărări pastorale ce sînt folosite
cu succes şi în unele dintre traseele turistice cele mai frecventate de drumeţi.
           Trecutul geologic. Vom încerca acum să creionăm un portret geologic al masivului, prilej cu care
vom reveni şi asupra înfăţişării sale hidrografice.
           Fără a intra în amănunte de specialitate, ne rezumăm în a reaminti că Retezatul s-a format o dată
cu Munţii Carpaţi, componenţii lanţului alpino-carpato-himalaian, care s-a înălţat în urma acelor importante
mişcări de orogeneză alpină produse începînd de la sfîrşitul erei mezozoice (cretacic) şi prezentînd ultima
lor fază („faza valahică") în cuaternar.
           În ceea ce priveşte alcătuirea lor, în Munţii Retezat predomină şisturile cristaline şi formaţiunile
granitice rezultate din topirea parţială a şisturilor. Peste acestea, din apele ce au acoperit cîndva aria de
astăzi a Retezatului, s-au instalat importante depozite sedimentare care, împreună cu fundamentul cristalin,
au fost acoperite de şisturile metamorfozate ale Pînzei Getice de şariaj, deplasată către finele erei
secundare.
           Mişcările de ridicări axiale şi acţiunea neîntreruptă a agenţilor fizici au dezgolit parţial cristalinul,
formînd platforme (Borăscu, Rîul Şes) şi adîncind numeroase văi alpine care, modelate, apoi de dăltuirile
glaciaţiei, constituie astăzi elemente de preţ al înfăţişării variate şi de un deosebit pitoresc a Retezatului.
           În Munţii Retezat, şisturile cristaline apar „la zi" în două fîşii principale. Cea nord-vestică este
dezvoltată de-a lungul zonei dinspre apus de Rîul Mare, mai îngustă la Gura Apei şi lăţită mult în regiunea
Clopotiva — Nucşoara — Peştera. Fîşia sud-estică a cristalinului înglobează în ea valea superioară a
Lăpuşnicului Mare şi pe cea a Rîului Bărbat. La periferia dinspre Jiul de Vest şi către Depresiunea
Petroşanilor, în această fîşie de cristalin se întîlnesc roci jurasice şi cretacice (Retezatul Mic), roci granitice
şi dioritice (Gruniul-Pilugul) şi roci de vîrstă primară (Tulişa).
           Între aceste două fîşii ale cristalinului se interpune o masivă zonă de roci granitice şi
granodioritice (Slăveiul — Peleaga — Cleanţul Cozmei), chenăruite cu masive de gnais. Este regiunea din
Munţii Retezat în care se află obiectivele turistice cele mai mult căutate de drumeţi.
           Asupra efectelor glaciaţiei cuaternare merită să ne oprim mai îndelung, întrucît ele au imprimat
Retezatului un farmec aparte, care face ca acest masiv să se situeze printre munţii cei mai îndrăgiţi de
turişti.
           Dacă este adevărat că în poliocen şi cuaternar, din cauza glaciaţiei cuaternare, vechiul relief alpin
nu şi-a pierdut cu totul înfăţişarea, nu trebuie să uităm însă că modelarea acestui relief de către gheţarii ce
au curs pe aici timp de mii şi mii de ani a creat un peisaj nou şi de o inestimabilă frumuseţe. Văile vechilor
cursuri de apă, puternic erodate de curgerea lentă a unor uriaşe volume de gheaţă, au căpătat un profil
rotunjit la bază (U); Zănoagele de la obîrşia văilor au fost adîncite şi lărgite, prezentîndu-se astăzi fie ca
vaste căldări glaciare, fie ca nişte cochete circuri de mai mici dimensiuni, suspendate deasupra văilor
adînci; culmile dintre văi sau cele ce separă căldările au acum aspectul unor singulare lame de piatră, mult
ascuţite, dar şi ştirbite în fel şi chip; fundurile de văi şi cele ale Zănoagelor, ca şi versanţii acestora, ni se
înfăţişează îmbrăcate în aspra haină a grohotişurilor formate din puzderia voluminoaselor blocuri granitice
prăvălite pe aici de gheţari; în spatele unor impunătoare praguri de morene s-au aciuat acele fermecătoare
„ochiuri de mare" care reuşesc să imprime severului peisaj glaciar o nuanţă de prietenească ospitalitate.
           Deşi spaţiul lucrării nu permite o prezentare în amănunt a întregil bogăţii de farmec şi de aspecte
pe care, în giganticul trup de piatră al Retezatului, le-a dăltuit şi le-a cizelat glaciaţia cuaternară, vom face
totuşi o sumară trecere în revistă a principalilor gheţari ce şi-au avut sediul aici şi vom aminti pe cele mai
de seamă dintre cele 82 de lacuri risipite cu dărnicie în zona alpină a masivului.
           Prin văile de astăzi ale Munţilor Retezat a curs cel mai impozant dintre gheţarii Carpaţilor
româneşti. Este vorba de gheţarul Lăpuşnic, lung de aproape 10 km şi avînd, la obîrşia lui, doi „afluenţi":
gheţarii Peleaga şi Bucura, fiecare dintre aceştia măsurînd cîte 4 km. Faţa superioară a gheţarului Lăpuşnic
se află cam pe la 1 900 m alt., astfel încît gheata măsura aproape 200 m grosime.
           Tot prin văi, ca şi Lăpuşnicul, s-au scurs şi rîurile de gheaţă: Vasielul, Rîul Bărbat, Nucşoara;
aceştia aveau lungimi de 6—7 km şi lăţimi ce ajungeau şi pînă la 7 km.
           Unele dintre suprafeţele gheţarilor de circ (Judele, Custura, Bucura, Gemenele, Slăveiul,
Zănoguţa, Zănoaga Mare, Ştevia) măsurau aproape 12 km2.
           O mărturie a efectelor glaciaţiei cuaternare în Retezat sînt şi lacurile glaciare care, aici şi în
Carpaţi, deţin medaliile de aur ale recordurilor de suprafaţă, de altitudine, de adîncime şi, de ce nu, şi de
frumuseţe. Astfel, lacul Bucura (2040 m) se mîndreşte cu faptul că, în Carpaţii româneşti, ocupă primul loc
în ceea ce priveşte întinderea (10,9 ha suprafaţă). Primatul altitudinii îl deţin Tăurile Custurii (2250—2270
m) şi Tăul Porţii (2240 m). Tăul Mare al Custurii, cu cei 2270 m alt. ai săi, situîndu-se în fruntea listei ce
cuprinde lacurile glaciare cele mai înalte din Carpaţii noştri. Cel mai adînc loc din Carpaţii româneşti şi,
implicit, din Retezat, este Zănoaga Mare (î 973 m), a cărui adîncime maximă este de 29 m încercarea de a
ierarhiza frumuseţea lacurilor din Munţii Retezat nu poate fi făcută fără riscul de a auzi voci care să ne
acuze de subiectivitate. Şi totuşi... Nu este cu putinţa să se uite impresia de grandoare ce o lasă oglinda de
apă a Tăului Negru care, dominată de o faleza de piatra înalta de aproape 40 m, împrumuta de la brîul lat de
jnepeni ce înconjură lacul o coloraţie sumbră, dar nu lipsita de măreţie. În schimb, Tăul Agăţat are o
înfăţişare atît de gingaşă, încîf impresia cu care pleci de pe malurile lui nu se uită niciodată.
           În calea de la Pietrele la Baleia, ajunşi în şaua Lănciţei, nu numai o dată ne-am dat mai la o parte
din firul potecii pentru a admira, privind de sus, farmecul pe care îl răspîndeşte mîndra înfăţişare a Tăului
Ţapului (2050 m), căruia insuliţa dinspre ţărm îi dă un preţios spor de frumuseţe. Şi fiindcă, fără excepţie,
Tăul Ţapului este unui dintre cele mai frumoase lacuri alpine din ţara noastră, popasurile făcute aici se
prelungesc pînă dincolo de limita de timp ce ar fi necesară numai pentru odihna cerută de un drum lung.
           Nu totdeauna vremea este limpede cînd se ajunge la platforma de pe creştetul teşit al vîrfului
Retezat (2485 m). Sînt perioade de timp cînd, deşi deasupra-ne soarele străluceşte prietenos, de jur
împrejurul piscului, dar mai cu seamă înspre NV de el, ceaţa şi negurile se rostogolesc în hău. Nu ştii cît de
adînc este abisul dominat de prăvălişul vertical al căldării Şteviei; negura s-a înălţat pînă sub buza
platformei vîrfului. Deodată însă, o toană a vîntului zdrenţuieşte ceaţa, despică un luminiş prin neguri şi
hăul căscat la picioare se umple din belşug cu valurile de lumină ale soarelui ajuns la amiază. Pe fundul
căldării s-a cuibărit o minune: străluceşte acolo un cochet smarald de apă pe faţa căruia tremurul micilor
valuri, iscate de vîntul zburat acum mai în înalt, pare a fi o manifestare a bucuriei pe care lacul o trăieşte
sub mîngîierea caldă a razelor de soare.
           Înfăţişarea feerică pe care o are Tăul Şteviei (2060 m), privit de pe vîrful Retezat şi în astfel de
împrejurări, nu trebuie să fie însă ispită pentru a coborî la lac. După ce l-am admirat de sus, văzut din
apropiere lacul nu ne va mai spune nimic deosebit. Este îndreptăţită astfel convingerea că, în raport cu
împrejurările în care şi cu unghiurile din care sînt privite lacurile glaciare ale Munţilor Retezat, aproape
fiecare dintre ele poate deveni „cel mai frumos".
           Flora şi viaţa vegetală. În Munţii Retezat, vegetaţia se dezvoltă în raport cu condiţiile pe care i le
oferă masivul; latitudinea, altitudinea, relieful, clima, solurile etc., în linii mari, prezintă aceleaşi
caracteristici ca şi cea din restul Carpaţilor. Etajul pădurilor înalte are limita superioară situată la
aproximativ 1 750 m alt. şi continuă, pînă la 2000 m, cu zona jnepenişurilor. Mai sus de „crîngurile" de
jnepeni se află domeniul pajiştilor alpine, care se întrepătrund cu stîncăriile de la mare atitudine. Din etajul
pădurilor, subdivizat în mai multe zone câtre poale, între 300 şi 800 m alt. se întîlneşte subzona pădurilor
mixte, ce prezintă o mare varietate de esenţe, şi subzona fagului, cuprinsă între 800 şi 1 250 m alt. Mai sus
de pădurile de foioase se întinde domeniul răşinoaselor, dintre care molidul creşte între 1 250 şi 1 750 m
alt., iar apoi jnepenişurile.
           Limitele etajelor şi zonelor de vegetaţie (păduri şi pajişti alpine) indicate mai sus reprezintă valori
medii. În funcţie de condiţiile locale, aceste limite sînt depăşite, într-un sens sau în altul, aşa cum vom arăta
mai jos.
           În subzona pădurtlor mixte din Retezat, arborii caro ocupă întinderi mai mari de teren sînt, în
principal, mesteacănul, arinul, fagul, carpenul, ca şi (mai rar) răşinoasele, alunul, jugastrul, arţarul, paltinul
şi frasinul. În mult mai puţine locuri şi fără să aibă o prea mare importanţă, în aceste păduri mixte se mai
întîlnesc şi alţi arbori, precum sînt: nucul, stejarul, gorunul, plopul, teiul, mojdreanul, mărul pădureţ,
cireşul, cornul, salcia şi scoruşul. Dintre arbuşti menţionăm: păducelul, voniceriul, sîngerul, cruşînul,
agrişul, coacăzul de munte, socul, caprifoiul, liliacul, trandafirul de pădure, tulichina, cununiţa, bîrcoacea.
           Unii componenţi ai pădurilor mixte depăşesc limita de la 800 m alt., cum se întîmplă pe văile
Rîuşorul, Nucşoara, Jiului de Vest şi Lăpuşnicului Mare. Pe această din urmă vale, mojdreanul poate fi
întîlnit şi pînă la 1 188 m alt.
           Subzona fagului pătrunde şi ea de o parte şi de alta a limitelor medii admise (800—1 250 m alt.).
În regiunea inferioară a subzonei, în petice compacte sau în asociaţii, fagul poate fi întîlnit şi la 700 m alt.,
după cum arborii caracteristici pădurilor mixte încalcă uneori hotarele de jos ale făgetului. Altitudinea pînă
la care, în Munţii Retezat, urcă fagul (singur sau împreună cu răşinoasele) depăşeşte, cîteodată, cu mult,
limita superioară indicată mai sus; pe versantul sud-estic al vf. Buta (1 977 m), ca şi pe cel estic al aceluiaşi
munte, fagul este întîlnit şi la 1 564 m alt.
           Zona arborilor din familia Pinaceae (brad, molid, pin etc.) ocupă în Munţii Retezat terenurile
cuprinse între 1 250 şi 1 750 m alt. În această zonă, pădurile sînt mult mai omogene ca alcătuire, deşi, în
cele de contact, şi ele sînt vrîstate cu arbori sau cu arbuşti caracteristici zonelor vecine. Pe de altă parte,
exemplare izolate de pinacee se întîlnesc şi la 828 m alt. (pe valea Rîului Alb), ca şi la 1 862 m alt. (la V şi
la SV de Tăul Zănoaga), după cum întinderi compacte de pineturi se află şi la 883 m alt. (pe valea Rîului
Mare), dar şi la 1 806 m alt. (la V şi la SV de Tăul Zănoaga).
           Zona subalpină a pinului pitic (Pinus montana) se întinde de la 1 750 la 2000 m alt. Jnepenişurile
se întîlnesc şi pe la 1 300 m alt., ca în staţiunea de sub Fîntîna Rece aflată deasupra satului Şerel (com. Pui).
Sub limita de 1 750 m alt., jneapănul mai creşte şi pe culmile munţilor Radeş, Zănoaga, ca şi prin văile
pîraielor Judele, Paroş şi Valereasca. Ultimele exemplare de Pinus montana pot fi întîlnite chiar şi la 2285
m alt., pe versantul nordic al vf. Custura (2457 m), sau la altitudini apropiate de aceasta, sub vf. Gruniul
(2302 m) şi sub vf. Retezat (2485 m).
           În Munţii Retezat, cele mai întinse suprafeţe ocupate de Pinus montana se află pe munţii
Drăgşanu, Zlata, Piciorul Slăveiului, Piciorul Lănciţei, pe coastele de sub Tăul Zănoaga şi în căldările de
obîrşie ale torenţilor Bucura şi Judele.
           În zona ocupată de jnepenişuri cresc şi alte plante lemnoase, între care, printre cele mai des
întîlnite, se numără lenupărul şi liliacul de munte. Mai rare sînt scoruşul de munte, coacăzul şi smirdarul.
Preţiosul relict glaciar, zîmbrul (Pinus cembra), este una dintre cele mai valoroase plante de amestec ce
cresc în zona subalpină a jneapănului. Prezenţa acestui monument al naturii sporeşte simţitor pitorescul
peisajului de altitudine; o mai mare răspîndire în Munţii Retezat o are în căldările Valereasca şi Zănoguţa;
bazinele de obîrşie ale văilor Pietrele, Zănoaga, Judele şi Bucura; zonele din imediata apropiere a tăurilor
din Valea Rea şi în cele de lîngă lacul Gemenele şi Tăul Negru; versanţii munţilor Custura, Piciorul
Colţului şi zona de sub Gemenele.
           Fig 01
           Mai sus de 2 000 m alt. se întîlneşte etajul pajiştilor alpine care, în Munţii Retezat, este mult mai
puţin dezvoltat ca suprafaţă în raport cu alte regiuni ale Carpaţilor. Aceasta, din cauza vestigiilor lăsate de
trecerea, peste zona înaltă de aici, a gheţarilor cuaternari: cîmpuri vaste de bolovănişuri (unele de
dimensiuni impresionante), culmi de munte metamorfozate în custuri înguste şi zdrenţuite, căldări căptuşite
cu groase depuneri de grohotişuri morenice şi înfrumuseţate de prezenţa unor fermecătoare „ochiuri de
mare. Printre numeroasele specii de Heracium (vulturică, ruşuliţă etc.), cu excepţia rarelor exemplare de
ienupăr, în general, pe aici nu mai cresc şi. alte plante lemnoase.
           Flora pitică este destul de variată şi, în linii mari, se aseamănă cu cea a regiunilor carpatice, avînd
cam aceleaşi condiţii de viaţă. Dintre endemismele mai importante menţionăm speciile înrudite cu vulturica
(Heracium), firuţa (Poa), garofiţa (Dianthus), cruşheţeaua sau bărbuşoara (Barbaraea), măturelele
(Centaurea), flămînzica (Draba), vîrtejul pămîntului (Pedicularis), trifoiul (Trifolium), murii şi zmeurii
(Rubus).
           Fauna este, în general, aceeaşi ca şi în restul Carpaţilor. Menţionăm mai ales existenta unor mari
ciopoare de capre negre şi sporirea numărului de urşi carpatini pe care braconajul şi vînătoarea dezordonată
din trecut îi împuţinase. Acţiunea de stîrpire prin otrăvire a efectivului numeros de lupi (insuficient de bine
studiată) a dus, încă de-acum un sfert de veac, la totala dispariţie a unei specii de zburătoare, deosebit de
valoroasă nu numai pentru fauna ţării noastre, dar şi pentru cea europeană; este vorba de zăgan sau vulturul
bărbos (Gypaefus barbafus).
          În fauna acvatică a Retezatului impresionează bogăţia în păstrăvi a apelor care curg prin firele de
obîrşie ale pîraielor muntelui sau sînt adunate în numeroasele tăuri adăpostite în Zănoagele dintre culmi.
          Parcul Naţional al Retezatului. Pentru conservarea bogăţiei de endemisme floristice ale Munţilor
Retezat, pentru ocrotirea speciilor de animale rare (şi unele şi altele dintre ele, valoroase monumente ale
naturii), pentru crearea condiţiilor optime necesare dezvoltării nestingherite a întregii vieţi vegetale şi
animale, în masiv a fost delimitată o întinsă rezervaţie-parc naţional, teritoriu în care a fost cuprins aproape
tot tezaurul de pitoresc şi de severă frumuseţe al prestigiosului relief glaciar din Retezat. În cuprinsul
acestui parc a fost decretată rezervaţia integrală (ştiinţifică), zonă în care păşunatul este interzis, iar
marcajele turistice au fost desfiinţate. Pătrunderea pe teritoriul acestei rezervaţii, cuprinzînd întreaga
suprafaţă ocupată de bazinele pîraielor Radeşul Mare şi Zlata-Dobrunul şi delimitată pe teren cu semnele
unui pătrat roşu pus pe fond alb, este permisă numai cu autorizaţie specială a Comisiei pentru Ocrotirea
Monumentelor Naturii.
          Pentru a cunoaşte cît de vast este acest valoros parc naţional vom menţiona aici traseul pe care îl
urmează hotarele sale. Punctul de cea mai joasă altitudine al acestor limite se află la confluenţa pîrîului
Zlata cu Rîul Mare, în faţa cabanei Gura Zlata (775 m). De aici hotarul urcă pe Rîul Mare, pînă la obîrşia
acestuia (confluenţa Lăpuşnicului Mare cu Rîul Şes), trece pe la cabana Gura Apei (998 m), suie pe
Lăpuşnicul Mare pînă la Lunca Berhină (1 127 m), loc din care se abate către sud, în susul pîrîului Paltina,
pentru a ajunge sub vf. Stănuleţii Mari (în Custura Soarbelor sau şaua Paltina) şi apoi pe vîrf (2 050 m). În
continuare, hotarul parcului trece în lungul culmii, pînă la vîrful Albele (2013 m), de unde, prin Scocul
Drăgşanului, revine în valea Lăpuşnicului Mare al cărui fir îl părăseşte la 1 413 m alt., urcînd apoi costiş
pînă în vf. Buta (1 977 m). Mai departe, hotarul trece prin şaua Plaiului Mic, la 1 879 m alt., urcă pînă la vf.
Custurii (2457 m), parcurge creasta înspre est şi din vf. Gruniul (2302 m) coboară ocolit la Stîna de Rîu (1
563 m), în valea Rîului Bărbat. De la Stîna de Rîu, limita parcului naţional suie pe Vîrful Mare (2456 m) şi,
desfăşurîndu-se paralel cu marcajul triunghi roşu, ajunge la cabanei Pietrele (1 480 m). De aici mai departe,
urcînd în lungul culmii Lolaia, hotarul ajunge pe vf. Retezat (2485 m) de unde, în coborîş continuu de-a
lungul Scoabei Retezatului, pîrîului Dobrun şi văii Zlata, ajunge iarăşi la Gura Zlata.
          Ocrotirea naturii, încheind capitolul în care s-a făcut prezentarea generală a Munţilor Retezat,
considerăm necesar să adresăm cititorilor un călduros apel pentru alăturarea lor la acei care se străduiesc să
convingă pe cît mai mulţi dintre turişti că adevăratul drumeţ este numai cel ce respectă din convingere
valorosul tezaur al splendorilor naturii, întîlnite peste tot în drumul lor, nu numai în rezervaţii sau în
parcurile naţionale.
          Nicicînd o pledoarie pentru protecţia naturii şi pentru respectarea obiectivelor turistice nu trebuie
să ne pară inutilă. Prea des, în drumul nostru, întîlnim încă bănci pentru odihnă, copaci şi monumente de
arhitectură sau de artă scrijelite cu numele unor inşi lipsiţi de bun simţ şi de educaţie, încă prea des ne ies în
cale inesteticile resturi de hîrtie şi puzderia de gunoaie care atestă trecerea prin locurile frumoase a unor
elemente certate atît de convingător cu curăţenia.
          În dorinţa de a contribui la eforturile ce se fac de către drumeţii conştienţi pentru ca astfel de
manifestări să nu se mai producă în viitor, socotim ca fiind potrivit să reproducem aici cîteva dintre
„poruncile" date de Samivel, ca norme de comportare în Parcul naţional din Vanoise. Este drept ca
poruncile acestea sînt redactate în termeni destul de duri, dar „pentru caracterul lor de universalitate şi
pentru că, de o manieră generală, ele urmăresc a apară natura oricărei regiuni de pe glob", consideram că
reproducerea lor aici este cît se poate de îndreptăţită. Iată, deci, ce le spune Samivel concetăţenilor săi:
— Inconştienţii nu respectă natura. Ei cred că devin importanţi pîngărind-o şi nu ştiu că natura se răzbună,
     împărtăşiţi-vă din comoara înălţimilor, dar faceţi aşa ca, după voi, ea să strălucească la fel de viu şi
     pentru alţii.
— Cei slabi se tem de imensitatea spaţiului şi prostia nu face casa bună cu liniştea: deschideţi-vă ochii şi
     urechile, dar închideţi aparatele cu tranzistori pe care le purtaţi cu voi.
— Adevăratele minuni nu costă nimic. Drumeţia limpezeşte spiritul şi te face voios, îngropaţi-vă grijile,
     dar şi cutiile de conserve goale.
— Un drumeţ inteligent nu lasă nici o urmă după sine, nici iscălituri, nici distrugeri, nici dezordine şi nici
     gunoaie. Hîrtiile în care au fost ambalate alimentele sînt cărţile de vizită ale neghiobilor.
— Tezaurizaţi amintiri frumoase, dar nu rupeţi florile. Şi, mai ales, nu smulgeţi plantele: faceţi să se
     prăvălească pietrele. V-aţi gîndit cîte fire de iarbă sînt necesare ca să realizeze un sprijin pentru pasul
     vostru ?
— Pustiitorul pădurii este un rău cetăţean. Duşmanul animalelor este un duşman al vieţii şi al viitorului.
     Cine distruge un cuib de pasăre, văduveşte cerul de frumos şi face ca pămîntul să devină sterp.
— Nu aprindeţi focul la întîmplare şi nu vă ridicaţi cortul oriunde. Unele gesturi necugetate pot avea
  consecinţe grave.
— Frumuseţea naturii este un patrimoniu naţional, dar şi un bun al vostru personal. Acceptaţi conştient,
  din toată inima, disciplinele ei şi păziţi-o voi înşivă contra vandalismului şi ignoranţei.
                       Itinerarul excursiei de zece zile în Retezat
          Ziua întîi: Gara Lupeni — cabana Cîmpu lui Neag — şaua Plaiului Mic — Gura Bucurei — Jacul
Bucura.
         Ziua a doua: Zi de odihnă la Bucura sau, pentru cei bine antrenaţi, cercetarea lacurilor Bucurei.
         Ziua a treia: Lacul Bucura — Curmătura Bucurei — lacul Pietrele — lacul Stînişoara — vf.
Retezat — Poarta Bucurei — lacul Bucura
         Ziua a patra: Lacul Bucura — şaua Plaiului Mic — curmătura Păpuşii — vf. Păpuşa — vf.
Peleaga — lacul Bucura.
         Ziua a cincea: Lacul Bucura — Tăul Porţii — şaua Judelui — lacul Zănoaga Mare — Crucea
Trăsnetului — Tăul Turcei — Piciorul Slăveiului — lacul Bucura.
         Ziua a şasea: Zi de odihnă la Bucura.
         Ziua a şaptea: Lacul Bucura — vf. Peleaga — lacul Galeşul — cabana Pietrele — valea Pietrele
— lacul Bucura.
         Ziua a opta: Lacul Bucura — lacul Ana — culmea Slăveiului — Tăul Turcel — Crucea
Trăsnitului — Lunca Berhlnă — cabana Gura Apei.
         Ziua a noua: Zi de odihnă la cabana Gura Apei sau, pentru cei bine acomodaţi, excursie la
Scărişoara.
         Ziua a zecea: Cabana Gura Apei — cabana Gura Zlata — Rîul Mare - satul Clopotiva —
Sarmizegetusa.

          Note

          1. Nu încercăm să dăm aici sfaturi nici pentru felul cum mergem pe munte şi nici pentru alegerea
echipamentului individual folosit, în mod obişnuit, în excursie. Aceasta, întrucît considerăm că toţi cei ce s-
au hotărît să meargă în Munţii Retezat cunosc bine abecedarul drumeţiei. Pentru popasul în Retezat propus
de noi, menţionăm însă că, în raport cu mărimea grupului, este nevoie de unul sau mai multe corturi
izoterme dacă este posibil, şi cîte un sac de dormit pentru fiecare participant la excursie.
          Corturile sînt absolut necesare numai în cazul cînd, în perimetrul central al Retezatului, agenţiile
de turism nu organizează tabere de corturi. Chiar şi în cazul unei astfel de amenajări, pentru a se evita însă
o eventuală surpriză care ar consta în suprasolicitarea capacităţii de cazare a taberei, este bine ca în lista
echipamentului cu care se va ajunge la Bucura să fie trecut şi cortul propriu. Se obţine astfel şi avantajul
unei mai mari libertăţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a alege locul taberei şi de a hotărî modul de
organizare a ei.
          2. În alcătuirea itinerarelor propuse pentru organizarea petrecerii unei vacanţe în zona centrală a
Muaiţitor Retezat, am ales drept capete de traseu ţărmul vestic al lacului Bucura, locul cel mai potrivit
pentru scopul urmărit. Pe de altă parte, aici, în apropierea Bordului Bucurei, există cîteva suprafeţe de teren
pliat, suficient de întinse pentru ca un, număr mic de corturi să poată fi amplasate pe ele.
          Nu este recomandabil însă ca, lîngă lacul Bucura, ca de altfel şi în alte zone montane, să fie prea
multe corturi, deoarece corturi numeroase înseamnă şi grupuri mari de drumeţi în componenţa cărora în
prezent, procentul de nedesciplinaţi nu este încă neglijabil. În astfel de situaţii există riscul de degradarea
peisajului (gunoaie risipite pe de-a rîndul, hîrtii de ambalaj purtate de vînt pretutindeni, cutii de conserve
goale lăsate neîngropate etc.) să capete proporţii nedorite.
          Dacă la Bucura au fost montate mai mult de 3—4 corturi, sfătuim pe noii veniţi să-şi amplaseze
tabăra lor în zone mai puţin aglomerate: ţărmul estic al lacului Bucura, malurile lacurilor Lia, Ana etc. În
astfel de situaţii, deplasarea de la tabără la locul de pornire pe traseu situat la Bucura, nu reprezintă nici un
impediment pentru intrarea în itinerarul zilei respective de excursie.
          La Bucura, la Lia sau oriunde în altă parte a muntelui ne-am aşeza cortul, să nu uităm însă...
„poruncile" lui Samivel.
          Fig 02
          3. În schiţele de hartă ce însoţesc descrierea traseelor turistice, culorile semnelor de marcaj sînt
reprezentate, în negru, cum se arată în pag. 22.
          4. Între timp, cabana Gura Apei a fost mistuita de un incendiu, în prezent la Gura Apei
funcţionează un camping cu căsuţe
         Fig 03
         Ziua întîi
         Gara Lupeni — cabana Cîmpu lui Neag — şaua Plaiului Mic — Gura Bucurei — Lacul
         Bucura
         Marcaj: cruce roşie (de la Cîmpu lui Neag pînă la lacul Bucura); — punct albastru (de la cabana
         Buta pînă la Gura Bucurei), Timp de mers: din gara Lupeni şi pînă în valea Buta (cu un
         autovehicul special angajat) 2 ore: în continuare, pe jos, 4—5 ore; pe jos, din Cîmpu lui Neag, pe
         valea Buta şi peste Plaiul Mic, apoi pe la Gura Bucurei, cca 10 ore.

          Importantele lucrări de amenajări forestiere realizate în ultimii ani, atît pe teritoriul Retezatului, cît
şi în jurul său, au schimbaf radical înfăţişarea reţelei de drumuri şi poteci, îmbunătăţind considerabil
posibilităţile ce existau în trecut pentru a se ajunge în apropierea zonelor de mare interes turistic ale acestui
masiv. Referindu-se astfel la calea de acces aleasă pentru a cerceta Retezatul, pătrunzînd către inima lui pe
un traseu ce urcă dinspre sud şi străbătîndu-l apoi de-a lungul itinerarului descris în paginile lucrării
noastre, menţionăm că în prezent, în prima zi a excursiei,. se poate parcurge destul de lesne întreaga
distanţă ce separă gara Lupeni de cabana Buta. Mai mult chiar, acelora cărora oboseala unei nopţi petrecute
în tren nu le-a adus o domolire a elanului şi nici rîu le-a provocat o prea sensibilă scădere a condiţiei fizice,
sfîrşitul primei zile a deplasării în Retezat le poate oferi surpriza ca, încă înaintea amurgului, să se afle în
situaţia de a fi terminat instalarea cortului pe malurile Bucurei. Este drept că drumeţii aflaţi în această
categorie nu sînt prea numeroşi. Pentru ceilalţi recomandăm înnoptarea la cabana Buta.
          Într-adevăr, existenţa unei minunate şosele forestiere ce urcă din Gura Lazărului şi ajunge în
Zănoaga Butei, pînă sub stînele „La Fete", face cu putinţă ca, ţinînd seama de declivităţile traseului,
distanţa de cca 30 km (care separă gara Lupeni de capătul din amonte al drumului forestier) să fie parcursă
în timp de maximum 2 ore. Şi cum, în mod obişnuit, trenul care face legătura cu acceleratul ce pleacă
noaptea din Bucureşti soseşte în Lupeni a doua zi dimineaţa în jurul orei 8, prînzul primei zile de excursie-
putînd fi luat la cabana Buta. Indicaţia este valabilă în condiţiile în care organizarea deplasării grupului de
turişti se face folosind un autovehicul special angajat pentru parcurgerea şoselelor Lupeni— Cîmpu lui
Neag şi Gura Lazărului — Gîlma cu Fagi — sub stînele „La Fete".
          De la cabana Buta şi pînă la lacul Bucura, mergînd pe jos, se ajunge în cca 5 ore, adică nu mai
tîrziu de ora 17. Putem astfef ca, fără graba, să ne instalăm tabăra, terminînd — înainte de căderea nopţii —
montarea corturilor şi înzestrîndu-le cu tot dichisul cerut de un popas mai îndelungat (cetină pentru
aşternut, şanţuri pentru scurgerea apelor de ploaie, lemne şi vatră pentru foc etc.).
          Am indicat sumar modul în care poate fi organizată deplasarea în grup, astfel încît — coborînd
dimineaţa din tren, la Lupeni — în seara aceleiaşi zile să se poată dormi în tabără, lîngă lacul Bucura, în
zona centrală a Munţilor Retezat. În paginile ce urmează, etapele acestui itinerar sînt descrise în amănunt
spre a putea fi parcurse în condiţii de deplasare cît mai variate (În felul schiţat mai înainte; în grupuri mici,
cu utilizarea curselor locale de autobuze sau profitînd de vehiculele ce circulă întîmplător pe traseu;
mergînd mai mult pe jos etc.). În funcţie de aceste condiţii, cît şi de alura ce drumeţul vrea s-o imprime
deplasării, străbaterea itinerarului Lupeni — lacul Bucura poate fi făcută în etape şi într-un timp ce variază
de la una la trei zile.

         Etapa întîi. Gara Lupeni — cabana Cîmpu lui Neag
         Marcaj: traseul nu este marcat. Timp de mers: — cu un autovehicul, cca 1 oră: — pe jos, 4½ ore.

         Traseul primei etape se desfăşoară de-a lungul Jiului de Vest, prin zona vestită a Depresiunii
Petroşanilor. Pe aici, de-o parte şi de alta a sa, depresiunea este străjuită de chinga puternică a două masive
muntoase:
— La nord şi nord-vest se înalţă Munţii Retezat, un masiv complex, granitic în partea sa centrală, cu o
    lungă zonă de şisturi cristaline întinsa de la est de Lupeni şi pînă în apropiere de Cîmpu lui Neag şi p
    insulă de roci sedimentore ale autohtonului, la nord de Cîmpu lui Neag. Pe flancul sud-estic dl
    masivului, una dintre culmile lui, Tulişa — Zănoaga, bogota în formaţiuni carstice îndrăzneţe (piscuri
    ruinate, dar semeţe încă, pereţi de calcar prăvăliţi aproape vertical etc.), domină depresiunea dinspre
    nord-vest
— Meterezul de piatra ce străjuieşte dinspre sud-est partea depresiunii prin care se desfăşoară traseul
    nostru este constituit din cristalinul Munţilor Vîlcan, şisturi îmbrăcate (pe flancul ce coboară spre Jiul
      de Vest) cu depozitele sedimentarului autohton. Şi acest masiv prezintă interesante fenomene carstice:
      doline, chei lungi, înguste şi adînci, praguri de stîncă peste care saltă frumoase cascade, turnuri de
      calcar roase şi daltuite de capriciile vremii etc.
          Depresiunea intramontană înaltă a Petroşanilor s-a format către finele erei secundare, ca urmare a
unei coborîri a scoarţei. În sinclinalul său, umplut rînd pe rînd cînd cu ape dulci, cînd cu ape dintre cele
marine, depresiunea — ridicată apoi ca nivel către sfîrşitul miocenului (cînd s-au produs aici numeroase
falii) — a acumulat o preţioasă bogăţie naturală în subsol: cărbunele, factor hotărîtor în dezvoltarea
industrială de azi a regiunii şi, corespunzător, în creşterea bunăstării localnicilor.
          Climatul acestei zone a Depresiunii Petroşanilor este rece (media anuală a temperaturii este de
6,8oC), umed, cu ploi multe (s-au înregistrat anual 693 mm precipitaţii), ceţos (timp de 93 zile pe an).
Gerurile, iarna, nu sînt excesive (nu s-au înregistrat temperaturi sub —30°C); în schimb, verile sînt destul
de răcoroase (media lunei iulie fiind de 16,7°C. Adăpostită de munţii din jurul ei, partea depresiunii
cuprinsă între Lupeni şi Cîmpu lui Neag este relativ calmă, intensitatea şi frecvenţa vîntului fiind reduse.
          Paralel cu traseul primei noastre etape curge Jiul de Vest, care, aici, are o pantă repede (6,6 m km).
Bazinul său este limitat de firul crestelor de munte ce chenăruiesc, în această direcţie, Depresiunea
Petroşanilor.
          În zona dintre Lupeni şi Cîmpu lui Neag, atît flora cît şi fauna prezintă caractere puternic înrîurite
de prezenţa unei populaţii dense, cu îndeletniciri foarte variate. Suprafeţele folosite pentru culturi agricole
şi păşuni sînt întinse în interiorul depresiunii, iar arinişurile — în amestec cu sălcii şi, uneori, cu făgete —
formează lunca Jiului de Vest, mai ales în partea dinspre Cîmpu lui Neag.
          În majoritatea ei, fauna este reprezentată prin animalele crescute de om: vite cornute mari şi, mai
puţin, ovine. Din cauza apelor industriale evacuate, neepurate în Jiu, păstrăvul are condiţii proaste de viaţă;
el poate fi găsit numai în zona Cîmpu lui Neag şi, mult mai numeros, în afluenţii rîului, îndeosebi în cei ce
coboară dinspre crestele Munţilor Retezat.
                                                         ***
          Distanţa pe care se desfăşoară etapa dintre Lupeni şi Cîmpu lui Neag măsoară 18 km. Ea se
parcurge pe şoseaua naţională (D. N. 66 A) ce trece prin Lupeni (640 m alt.); după ce depăşeşte localitatea
Cîmpu lui Neag, pătrunde în susul Jiului de Vest pînă către obîrşia acestuia, sub Piciorul Soarbelor, unde
urcă pînă la 1 185 m alt. Într-un viitor apropiat, ea va fi prelungită mai departe, spre vest, şi — depăşind
Curmătura Feţelor (1 652 m) — se va lega cu şoseaua ce urcă de la Băile Herculane, în lungul pitoreştilor
văi ale Cernei şi Cernişoarei.
          Înainte de a pleca din Lupeni, putem avea oarecare indicii asupra felului cum va fi vremea în cele
2—3 zile ce urmează după începerea excursiei. Experienţa de veacuri a localnicilor a stabilit unele corelaţii
destul de juste în această privinţă.
          Dacă unul din vîrfurile Straja sau Piatra Zănoagei este văzut în ceaţă (primul fiind privit de la
Vulcan sau Iscroni şi cel de-al doilea de la Lupeni), în următoarele 2—3 zile va ploua. Tot aşa se vor
petrece lucrurile dacă la Lupeni bate vîntul dinspre sud sau dacă la Uricani şi Cîmpu lui Neag suflă cel
dinspre vest. Făcînd observaţii pentru aceleaşi localităţi, se constată că vîntul de nord (pentru Lupeni) şi cel
de la est (pentru Cîmpu lui Neag) prevestesc vreme buna şi cer senin.
          Din Lupeni se poate urca şi în Munţii Vîlcan, la cabana Straja (1 445 m), în aproximativ 3 ore, pe
o potecă marcată cu triunghi albastru, care se ramifica, la stînga şi spre sud, din strada principală a oraşului,
în dreptul scuarului.
          Între Lupeni (staţie terminus a căii ferate Livezeni — Lupeni) şi Uricani (725 m) — unul din noile
oraşe miniere — de o parte şi de alta a soşelei asfaltate se ţin lanţ gospodăriile cartierului Lupenilor,
Bărbătenii de Sus.
          Un alt drum turistic porneşte din Uricani. Este vorba despre cel ce pătrunde în Retezat, pînă la
Bucura, străbătînd, în lung, culmea Tulişa — Gruniul. Traseul (dificil prin lungimea lui: 16 ore de mers)
este marcat cu un semn dublu: cruce galbenă şi bandă roşie, acest din urma semn fiind aproape dispărut de
pe traseu. Poteca suie din Uricani, de-a lungul Piciorului Şeripiilor, după ce a urcat, pe o distanţă de 1 km,
pe dreapta văii Sterminosului (cruce galbene).
          Pe parcursul următorilor 8 km ce despart Uricanii de Cîmpu lui Neag, trecînd prin localitatea
Valea de Brazi, şoseaua este număr pietruită.
          Din gara Lupeni şi pînă în localitatea Cîmpu lui Neag (în apropierea cabanei) se poate călători pe
linia locală de autobuze (obişnuit circulă trei curse pe zi, dus şi întors). Mult mai des circulă însă
autobuzele liniei orăşeneşti Lupeni — Uricani (10 km), care pot fi folosite în cazul cînd am pierdut cursa de
Cîmpu lui Neag. De la Uricani mai departe însă, în acest caz, deplasarea trebuie făcută fie mergînd pe jos,
fie apelînd la alte vehicule (autocamioane ce transportă buşteni etc.).
          Fig 04
          Cabana Cîmpu lui Neag (850 m) se află situată pe dreapta Jiului de Vest, în poala uneia dintre
poienile dealului Ciocanelor. Drumeagul de căruţă ce duce la cabană (accesibil şi autovehiculelor) se
ramifică din şoseaua naţionadă ce trece prin Cîmpu lui Neag. După ce se depăşeşte podul de lemn durat
peste Jiu, calea urcă pînă la cabană, prin rarişte de pădure. Cele două scurte serpentine ale ei abia de
reuşesc să domolească puţin din asprimea priporului coastei. Cabana, situată la liziera pădurii, este o
construcţie relativ nouă şi, în dormitoare comune sau în camere de 3—5 paturi, poate găzdui permanent cca
90 de drumeţi; iarna capacitatea de cazare este de 60 locuri. Instalaţia sanitară ca şi alimentarea cu energie
electrică din reţeaua publică sporesc confortul cabanei. Nevoile de hrană sînt satisfăcute de bufetul şi de
resraurantul-cantină (autoservire) ce funcţionează tot anul.

         Etapa a doua. Cîmpu lui Neag — cabana Buta
         Marcaj: cruce roşie (pe valea Butei). Pe şoseaua forestieră, drum nemarcat. Timp de mers: — cu
         maşina, peste dealul Frasinului, 1 oră; în continuare, pe jos. ½ oră; — pe jos, urmînd poteca
         marcată de pe valea Butei, 4—5 ore.

          Pentru drumeţii ce s-au abătut din şosea pentru a vizita cabana de la Cîmpu lui Neag sau au fost
găzduiţi aici, drumul de reîntoarcere în şoseaua naţională durează aproape cinci minute. Traseul este cel al
micii şosele ce deserveşte cabana: coborîş pe serpentine (prin rariştea de pădure); după circa o sută de metri
prin luncă, pe drum drept, se trece podeţul peste Jiu şi apoi — imediat aproape — răscrucea de drumuri.
          Fig 05
          Cei ce străbat cu maşina distanţa Lupeni — valea Butei, mergînd prin centrul localităţii Cîmpu lui
Neag, nici nu bănuiesc că, înspre stînga lor, în capul priporului, se află o cabana (lipseşte aici, în răscrucea
de căi, indicatorul respectiv).
          Cîteva minute după depăşirea ramificaţiei spre cabană, autovehiculul ce ne poartă spre Retezat
trece pe dreapta Jiului, peste un pod trainic. După un şir de poieni şi de lunci chenăruite cu rarişti de
aninişuri, depăşeşte grupul de barăci în care sînt instalate birourile exploatării forestiere şi, trecînd peste un
alt pod, revine pe stînga apei, mal ds-a lungul căruia îşi continuă calea pe şosea.
          Curînd se ajunge într-o bifurcare de drumuri. În faţă, şoseaua pe care am călătorit pînă aici trece
pe pod, peste pîrîrul Lazărului. Gura Lazărului (confluenţa pîrîului cu Jiul de Vest) se află către stînga, în
aval, la cîteva zeci de metri distanţă şi la 849 m altitudine. Imediat înainte de pod se desprinde — către
dreapta — şoseaua pe care ne vom continua drumul.
          De la cabana Cîmpu lui Neag, urcînd pe jos spre Buta, drumeţii străbat în aproape o oră distanţa ce
separă cabana de Gura Lazărului. Şoseaua noastră se desfăşoară pe stînga văii, nu prea departe de firul apei.
Prin lunca de anini şi de molidiş a pîrîului depăşim, ici-colo, cîteva case înconjurate de grădini sau
adăpostite în rarişti de pădure. Pe un pod de lemn trecem apoi pe dreapta apei, suind pe nesimţite în lungul
văii şi parcurgem luncile lipsite, pe aici, de case sau de grădini. Ajungem astfel într-o nouă bifurcare de
drumuri.
          Pe jos, din Gura Lazărului şi pînă aici, se fac douăzeci de minute.
          Din răscrucea de drumuri părăsim firul văii, luînd-o pe şoseaua din stînga. În serpentine largi
maşina urcă binişor, pe dealul Frasinului. Calea străbate codrul de pe coastă, iese la lumină în poieni cu
fîneţe, trece pe lîngă conace de lemn şi reintră apoi în pădure.
          După ce se termină urcuşul şi după încă vreo două sute de metri pe un drum lipsit de declivităţi, ne
aflărn într-o nouă bifurcare de şosele. Ramura din dreapta, tot drum forestier, urcă spre vf. Valea Mare. Pe
jos, distanţa dintre punctul în care am părăsit valea Lazărului şi noua bifurcare de drumuri se parcurge într-
o jumătate de oră.
          După această a treia furcă de drumuri, pornind pe şoseaua ce se desprinde la stînga, maşina începe
să coboare spre valea Butei, printr-o întinsă zonă de poieni cu fîneţe. Orizontul a devenit larg şi plin de
pitoresc. Către stînga, înspre sud-vest, dincolo de valea Butei, ca un tulburător sol de stînca al Retezatului
Mic, se înalţă semeţul zid de calcar al culmii Piatra Scobită (1 046 m) — Pleaşa (1 843 m) — Piule (2080
m) — Drăgşanu (2080 m), străjuită, sus, de gorganul Butei Mici, pisc ascuţit ca o lance lată de oţel. Înspre
dreapta, zarea este perdeluită de spinarea Straunile, piciorul de munte ce coboară din piscul de 2247 m alt.
al Muntelui Păpuşa. Culmea se înalţă în vf. Buta Mică (1 954 m), trece prin dealul Straunile (1 883 m) şi,
după prăvălişul Frunţii Straunilor, se împlîntă între văile Buta (sud-est) şi Ţigăneşti (nord-vest).
          Dinspre stînga, pieziş şi din vale, urcă poteca de picior ce este vrîstată cu cruce roşie, semnul de
marcaj pe care l-am părăsit în răscrucea de drumuri de la Gura Lazărului. Pe jos, din ultima furcă de
drumuri şi pînă aici, la reîntîlnirea cu marcajul, se fac şapte minute. De-a lungul acestei poteci, din şosea şi
pînă la liziera pădurii, doi stîlpi de marcaj orientează pe cei care, mergînd pe jos, coboară de la cabana Buta
spre Cîmpu lui Neag. Pe acest drum se evită coborîşul pe sosea, peste dealul Frasinului.
          Din Gura Lazărului — dacă urcăm pe jos la cabana Buta — nu vom merge pe şoseaua forestieră
de pe valea Lazărului, ci vom urma traseul marcat cu cruce roşie, mai pitoresc şi — prin aceasta — mai
odihnitor. Timp de încă aproape cinci minute, aceasta foloseşte — în continuare — şoseaua pe care am
venit de la Cîmpu lui Neag. Părăsim apoi această şosea la următorul pod de peste Jiu, înainte de Gura Butei
(860 m). În acest punct, marcajul cruce roşie se abate către dreapta, iar triunghiul roşu (răzleţit numai scurt
timp de şosea, prin sat) conduce la adăpostul Cîmpuşel (1 150 m), situat în apropierea confluenţei pîraielor
Ursu:şi Scocul Mare.
          În drum spre cabana Buta, înaintea podului de peste Jiu, părăsim şoseaua forestieră, cotind la
dreapta (către V-NV) şi urmăm drumeagul de pe stînga pîrîului Buta. După aproape 15 minute de mers se
ajunge la Bordul Izvorului (870 m).
          Dinspre stînga, prin cheile Butei, ferestruite adînc în meterezul de calcar al Iarei Pleşii, curge
torentul înspumat de-a lungul căruia am urcat pînă aici. Dacă dispun de timp şi au oarecare îndemînare de
căţărători şi nu se tem de apă, drumeţii se pot abate din potecă spre a culege impresii minunate străbătînd
cheile Butei, nu prea lungi, dar deosebit de spectaculoase. Ceilalţi, rămaşi credincioşi cărării marcate, care
se răzleţeşte de apă — către dreapta — şi, prin făget, se răsuceşte în vîrtej de serpentine, ajung sus, la
lumină, pe stîncile de deasupra cheilor. De aici, priveliştea este, de-a dreptul, fermecătoare. Pe deasupra
bungetului ce înveşmîntează fundul şi coastele văii Buta, se înalţă creste şi vîrfuri semeţe: de-o parte,
Fruntea Straunilor, vf. Buta Mică (f 954 m), piscul Custurii (2457 m) şi Gruniul (2302 m), cu lunga sa
culme estică; pe dreapta văii (stînga cum privim), piscurile zidului de calcar al culmii Pleaşa (1 843 m) —
Piule (2080 m), scînteind în lumina crudă a soarelui.
          În continuarea drumului, poteca marcată îşi domoleşte urcuşul şi pătrunde într-o zonă de poieni şi
de fîneţe întinse. Odăile, conacele şi sălaşele se succed şirag şi ele. Fînul din poieni este cosit vara şi aşezat
în stoguri. Iarna, vitele sînt aduse aici, din sat, la iernat. Cîte un flăcău şi nu rareori două-trei fete rămîn să
le îngrijească pînă în primăvară. Dintr-una din aceste poieni, în urcuş uşor şi străbătînd un brîu de pădure,
cărarea iese iarăşi la lumină şi, jalonată cu doi stîlpi de marcaj, întîlneşte şoseaua forestieră care, din Gura
Lazărului, a urcat peste dealul Frasinului, pînă aici.
          De la Bordul Izvorului şi pînă la întîlnirea cu şoseaua forestieră, distanţa poate fi parcursă în
aproape o oră şi jumătate.
          Din punctul în cara am reîntîlnit marcajul, călătorind cu maşina, ne continuăm coborîşul pe drumul
forestier ce lasă poteca de picior către dreapta, mai în sus de şosea. Vom regăsi cărarea marcată, mult mai
departe, cu puţin timp înainte de a atinge firul văii Butei.
          Traversăm o serie de văiugi, mai toate cu firave şuviţe de apă. Locurile sînt împădurite cu făget
falnic, iar şoseaua îşi domoleşte coborîsul în ocolişuri cînd mai largi, cînd întoarse în loc.
          În punctul în care şoseaua ajunge lîngă apa torentului Buta, altimetrul indică înălţimea de 1 190 m.
De aici înainte — tot prin bunget de fag, uneori stropit cu pata de lumină a rariştilor codrului — şoseaua
începe să urce. Ea sfîrşeşte în aval de confluenţa pîrîului Scutura (Izvorul Zănoaga Butei) cu pîrîul Buta.
Acesta este punctul din care, mai departe, către cabana Buta, ne vom continua calea mergînd pe jos.
          De la prima întîlnire a potecii de picior cu şoseaua forestieră, turistul care face drumul mergînd pe
jos foloseşte un scurt timp şoseaua, urcînd uşor. Apoi, o dată cu cărarea marcată, se abate pieziş către
dreapta, continuînd urcuşul pe dealul Bradul cel Bun (Dealul lui Buta). Curînd, la un sfert de oră după
întîlnirea cu şoseaua, se atinge firul văiugii Bradul cel Bun, care face hotar între dealul cu acelaşi nume şi
Gîlma cu Fagi.
          Urcăm mereu, lin însă. Şoseaua se află în stînga noastră, mai în vale, şerpuind în coborîşul ei către
firul pîrîului Buta. Cărarea traversează vîlcelul Gîlma cu Fagi şi coboară apoi, uşor, pînc în primul vîlcel al
Straunilor.
          Mergem un timp de-a coasta, mereu prin pădure, trecem peste firul unei alte văiugi şi reîncepem
urcuşul domol care durează pînă într-o rarişte însorită, poiană în care sînt bănci pentru odihnă, adăpostite
sub poiată de şindrilă. Sîntem sub Cracul cu Magazinul, loc în care — cu zeci de ani în urmă — a fiinţat un
magazin pentru aprovizionarea cu alimente a muncitorilor forestieri.
          De la Cracul cu Magazinul reîncepem coborîşul pe Gîlma cu Fagi. Traversăm un al doilea torent
Straunile şi, aproape imediat după aceasta, reîntîlnim şoseaua forestieră de-a lungul căreia ne continuăm
calea. Întîlnim în drum, pe dreapta, un izvoraş cu apă ca de cristal şi apoi, imediat, lîngă o poiană (1 190
m), ne alăturăm şuvoiului de ape înspumate ale torentului Buta. Numeroşii bolovani întîlniţi în cale-i silesc
pîrîul să se zbuciume, în prăvăliş, în mici cascade.
          Au trecut trei sferturi de oră de cînd mergem pe cărarea de picior, marcată cu cruce roşie, traseu
deviat mai în sus şi către dreapta faţă de şerpuirile şoselei forestiere. Prin pădurea de molid, din ce în ce
mai rară şi mai prizărită, vom mai merge încă aproape o oră, urcînd o dată cu şoseaua, pînă ce îi atingem
capătul. De acolo, mai departe, vom continua să urcăm — nu prea pieptiş — pînă în confluenţa torenţilor
Buta şi Scutura.
          În confluenţa (1 419 m alt.), firul din dreapta al furcii de ape (pîrîul Scutura) coboară de sub
muntele Păpuşa; cel din stînga, cum urcăm (Izvorul Buta), coboară din Tăul Buta, după ce a trecut prin fata
cabanei Buta. Din punctul de confluenţă a acestor izvoare, printr-o poiană şi trecînd peste puzderie de
pietroaie şi bolovani, urcăm pieptiş (15 iminute) pînă ce dăm de stînele „La Fete" (1 510 m), un adevărat
cătun de cobîrne şi barăci din lemn, firave gospodării în care se adăpostesc şi ciobănesc păzitoarele
cirezilor de vaci aduse aici, vara, la păşunat.
          De la stînele „La Fete", pe lîngă firul de văiugă pe care cărarea îl ţese în ocoliş de serpentine,
urcăm pieptiş, peste bolovăniş de pietre mari şi prin răriş de pădure, pînă la cabana Buta (1 580 m), unde
ajungem după un sfert de oră de la trecerea printre cobîrnele stînelor.
          Cabana Buta este amenajată într-un fost adăpost de vînătoare, pe malul stîng al Izvorului Buta.
Transformările ce i s-au adus acestuia n-au reuşit însă să ducă la realizarea unei cabane prea confortabile.
Drumeţii pot găsi totuşi adăpost aici, în dormitoare cu paturi şi în camere cu priciuri. În încăperile ei, vara,
cabana are 54 de locuri; peste iarnă capacitatea cabanei scade cu 20 de locuri.
          Un izvor cu apă limpede şi rece este amenajat lîngă pîrîuf Buta, iar la bufetul cabanei se găsesc
cele strict necesare pentru hrană. Cabana este iluminată cu lămpi de petrol.
          În cazul cînd ne-am hotărît să înnoptăm la Buta şi dacă am sosit la cabană către prînz, putem folosi
după-amiaza liberă pentru a cerceta atracţiile turistice din împrejurimile cabanei: tăurile Buta şi culmea
Pleşii.
          La tăurile Buta (1 750 m) putem ajunge folosind una din urmatoarele două căi: urcînd direct pe
firul Izvorului Buta, pînă la lacuri, sau suind pe versantul stîng al văii, mai cu ocol, dar mai comod.
          Primul traseu este mai greu de parcurs, din cauză că de-a lungul ulucului văii nu există poteci, în
aşa fel încît trebuie să se meargă trecînd peste pietroaie şi căţărîndu-ne peste copaci trîntiţi de-a curmezişul
văii.
          A doua cale spre tăurile Buta foloseşte cărarea marcată (cruce roşie şi punct albastru) care duce
spre Gura Bucurei. Mergem pe această potecă pînă la ieşirea din pădure, loc din care părăsim cărarea
marcată, urcînd pieptiş şi dirijîndu-ne puţin spre stînga. Hăţaşul ciobănesc pe care îl întîlnim apoi ne
conduce, prin jnepeniş, către valea Izvorului Buta, scoţîndu-ne la tăurile Buta (Mare şi Mic), aciuate pe
fundul căldării cu acelaşi nume. De la cabana şi pînă la lacuri se urca în aproximativ o oră.
          Pentru reîntoarcerea la cabana putem alege şi un alt drum decît cel pe care am ajuns la lacuri;
trecînd peste vf. Drăgşanu (2080 m)r urcăm de la tăuri, spre sud-vest, timp de cca o oră. De la Drăgşanu
putem coborî la cabană urmînd traseul marcat cu bandă roşie şi triunghi albastru (către nord-est) pînă în
şaua Plaiului Mic (1879 m). Din acest loc, îndreptîndu-ne către sud, vom merge pe cărarea marcată cu un
dublu semn (cruce roşie şi punct albastru) şi vom ajunge la cabana Buta, într-o oră de la plecarea de pe
vîrful Drăgşanu.
          Dacă însă dispunem de timp suficient, de pe Drăgşanu vom parcurge creasta (îmbrăcată în
jnepeni) pînă pe vf. Piule (2080 m), pisc de pe care vom putea admira magnifica panoramă a munţilor ce
înconjură Depresiunea Petroşanilor şi bazinul superior al Jiului de Vest. De-o parte (către stînga, cum
privim spre est) se înşiră lanţ Oslea, Paltina, Stănuleţii şi Piatra Iorgovanului, Albele şi Drăgşanu, Păpuşa,
Custura şi lunga culme a Gruniului, prelungită cu Tulişa de deasupra Lupenilor. De cealaltă parte a
depresiunii (către dreapta) se înaltă puternicul masiv al Munţilor Vîlcan — Straja.
          Fig 06
          Pentru a ne întoarce la cabana Buta, trebuie să revenim pe Drăgşanu, vîrf de pe care, în
continuarea drumului, vom folosi unul dintre traseele indicate mai sus (fie direct, pe la tăurile Buta, fie, mai
cu ocol, trecînd pe la şaua Plaiului Mic).

         Etapa a treia. Cabana Buta — lacul Bucura
         Marcaj: — cruce roşie de la cabana Buta şi pînă la lacul Bucura, trecînd pe la Gura Bucurei
         (Scorţar); — punct albastru, semn ce dublează pe precedentul numai pe porţiunea cuprinsă între
         cabana Buta şi Gura Bucurei. Timp de mers: 4—5 ore
           Etapa a treia şi ultima din prima zi de excursie este cea în care setea de frumos a drumeţului pornit
să admire deosebitul pitoresc al Munţilor Retezat este, în parte, satisfăcută. La sfîrşitul etapei se ajunge în
zona centrală a masivului, în miezul grandiosului peisaj sculptat în granitul stîncii de prodigioasa acţiune a
glaciaţiei cuaternare, ale cărei efecte cu greu le putem întrezări în relativ modestele zănoage din jurul Butei.
           Pornind de la cabana Buta, primul efort ne este cerut de escaladarea aproape pieptişă a versantului
sudic al culmii Drăgşanu — Păpuşa, cumpănă de ape pe care o depăşim trecînd prin şaua Plaiului Mic. Din
acest loc, căruia prezenţa a două mici lacuri alpine de coamă îi dă o notă de pitoresc aparte, părăsim bazinul
Jiului de Vest pentru a pătrunde în cel al Streiului. Primul mare component al acestuia din urmă, pe care îl
întîlnim în cale, este Lăpuşnicul Mare, rîu ce se naşte sub ochii noştri, la vechiul „Scorţar", din întîlnirea
torenţilor Pelegii şi Bucurei.
           Din Gura Bucurei mai departe, traseul celei de-a treia etape ne obligă să urcăm pînă sub Peleaga,
Bucura, Judele şi Slăvei, înălţimi majore ale Munţilor Retezat; aci ele chenăruiesc grandioasa căldare
glaciară a Bucurei cu minunea numeroaselor ei ochiuri de mare: tăurile şi lacurile Bucurei.
           Alcătuirea petrografică a zonei pe care o vom străbate este predominant granitică, înfăţişindu-se
sub aspectul unui adevărat haos de stîncărie şi de grohotişuri mari, risipite peste tot locul pînă către lamele
ca de ferăstrău ce zimţuiesc custurile din jurul căldărilor glaciare.
           Vegetaţia locurilor pe care le vom străbate este reprezentată mai ales de falnice păduri de conifere
(în jurul şi mai sus de cabana Buta, ca şi de-o parte şi de alta a torenţilor din care se formează Lăpuşnicul
Mare), de jnepenişurile aflate dincolo de limita superioară a pădurilor, ca şi de păşunile din golul alpin pre-
săraie cu puzderia bolovănişului de morenă sau cu cea a grohotişurilor de granit. În aceste păşuni, mai ales,
se întîlnesc, pe lîngă cîteva exemplare de zîmbri (Pinus cembra), numeroase exemplare aie florei de
altitudine, multe din specii fiind specifice Retezatului.
           Capra neagră, păstrăvul şi vulturii ce se rotesc în văzduh căutîndu-şi hrana sînt reprezentanţii unei
faune ce face fala locurilor prin care trece traseul etapei noastre.
           De la cabana Buta vom merge pe drumul marcat cu cele două semne menţionate în titlul
capitolului. La început urcăm prin bungetul de molid, în susul torentului Butei, pe stînga lui, luînd-o pieziş,
ia dreapta faţă de firul apei. Urcuşul prin pădure, pe alocuri pieptiş, durează un sfert de oră. Urmează apoi o
zonă neîmpădurită pe care o străbatem în urcuş mai domol şi, nu mult după trecerea peste un pîrîiaş, intrăm
în răriş de pădure.
           După ce ajungem la un ai doilea pîrîu, ne continuăm calea urcînd paralel cu firul văiugii, într-o
poiană a rărişului de copaci, trecem pe lîngă un stîlp de marcaj, a cărui săgeată poartă indicaţia: „spre
cabana Buta" şi ieşim apoi în golul alpin. De la plecarea din cabană şi pînă aici, drumul durează trei sferturi
de oră.
           Pentru cotinuarea drumului se cer eforturi sporite. În faţă se înalţă versantul priporos al văii;
asprimea urcuşului este parcă îndulcită de faptul că stîlpul de marcaj din mijlocul coastei constituie un
pretext pentru un scurt popas. După aproape o jumătate de oră de urcuş (o oră şi un sfert de la cabana Buta),
se ajunge în şaua Plaiului Mic (1 879 m), între jnepeni. În răscrucea de cărări, un stîlp de marcaj cu patru
săgeţi dă cîteva indicaţii sumare:
— cruce roşie, spre lacul Bucura (3 ore);
— triunghi albastru, spre Drăgşanu — Iorgovan (3—4 ore);
— triunghi albastru, spre Sfîna de Rîu şi cabana Baleia (8 ore);
— cruce roşie, spre cabana Buta (72 oră).
           Menţionăm că, o dată cu refacerea marcajelor din Munţii Retezat, apare necesitatea completării
săgeţilor indicatoare pe care le poartă stîlpul de marcaj plantat în acest loc. Este vorba de marcajul punct
albastru care vrîstează traseul cabana Buta — şaua Plaiului Mic — Gura Bucurei — Lunca Berhină —
cabana Gura Apei şi care, între cabana Buta, şaua Plaiului Mic şi Gura Bucurei, dublează crucea roşie.
           Truda urcuşului ne este pe deplin răsplătită de priveliştea largă ce se desfăşoară în faţa noastră, o
adevărată „uvertură" a frumuseţilor Retezatului pe care, admirînd-o, căpătăm credinţa că spectacolele
următoare vor fi magnifice.
           Drept în faţă, spre nord-vest, se profilează pe azurul cerului înalt perdeaua de stîncă a custurii ce
leagă vîrfurile Judelui de cele ale Bucurei. Privită de aici, ferestruirea stîncii se înfăţişează ca o măiastră
dăltuire în granit realizată de un titan al sculpturii în piatră. În josul acestei cortine de stîncă, ascunsă în
spatele piciorului Pelegii, bănuim existenţa comorii de pitoresc a căldărilor Bucurei cu splendidele lor
„ochiuri de mare" care, acum, este numai făgăduinţă, dar care, peste două ore, va deveni o uluitoare
realitate.
          Pieziş dinspre stînga, Custura Slăveiului ni se înfăţişează cu un chip plin de severă frumuseţe, deşi
pare numai o palidă oglindire a pitorescului dominat de semeţia cu care, dinspre nord-est, Custura Păpuşii
se avîntă pînă la 2500 m alt., culminînd în piscul Păpuşii. Deasupra tuturor acestor splendori, ca un gigant
de granit, uriaşul pisc al Pelegii (2509 m) domină întreaga panoramă.
          Din şaua Plaiului Mic (1 879 m) şi pînă la Scorţar, la Gura Bucurei (1 580 m), coborîşul este
continuu şi durează o jumătate de oră.
          De lîngă stîlpul de marcaj cu patru săgeţi, coborîm lin pe cărarea ce se desfăşoară între jnepenişul
dinspre est şi cele două tăuleţe de coamă din stînga. La adăpostul jnepenişului, către dreapta, aflăm un sălaj
de stînă, rudimentar întocmit ca o poiată din scoarţă de molid, întinsă pe doi pari şi sprijinită pe teren, în
spate. Scorţarul acesta înlocuieşte stîna Păpuşa, aflată pînă mai anţărţ, înspre stînga şi mai jos, la fruntea
pădurii, întocmire pastorală adumbrită pe atunci de un falnic zîmbru (Pinus cembra). Vitregia iernilor
năprasnice, ce au izbit pereţii din trunchiuri de copaci ai stînii, au năruit-o pînă în cele din urmă.
          Nu departe de adăpostul acesta improvizat, în stînga potecii pe care coborîm, sub mal, se află un
izvor cu apă bună de băut.
          Intrăm curînd în pădurea de răşinoase prin care coborîm repezit, peste bolovănişul mare al cărării
şi, mai în vale, de-a lungul unui pîrîu a cărui albie, pe alocuri, este totuna cu poteca. Un scurt povîrniş al
coastei ne scoate într-o poiană, în dreapta construcţiei pastorale, aciuată printre pietroaiele mari, răspîndite
puzderie în jur.
          De aici se abate, către stînga, cărarea marcată cu punct albastru care vrîstează traseul ce conduce la
cabana Gura Apei, de-a lungul văii Lăpuşnicul Mare (cca 6 ore de mers pînă la cabană).
          Din poiană, cărarea marcată acum numai cu cruce roşie coboară prăvălit pe malul abrupt al văii,
pînă în dreptul Gurii Bucurei, la 1 580 m alt. Avem surpriza să nu mai vedem aici „Scorţarul", acel efemer
adăpost ciobănesc de altădată. Scorţarul a dispărut, dar numele dat în trecut acestor locuri mai dăinuie încă.
Dăinuie încă şi resturile Zătonului care zăgăzuise cîndva rîul născut aici din unirea pîraielor Bucura şi
Peleaga. Se crease astfel un hait pentru plutirea liberă a trunchiurilor de brad, sistem de transport dăunător
calităţii lemnului. Realizarea drumului forestier ce urcă în susul Lăpuşnicului Mare a făcut posibilă
desfiinţarea lacului de plutire de la Scorţar.
          În continuarea drumului, trecem apa pe puntea întinsă peste Izvorul Pelegii, imediat în sus de
confluenţa cu Izvorul Bucurei. Urcuşul pieptiş pe malul înalt al torentului ne scoate în Poiana Pelegii,
luminiş larg între copaci. Se află aici un minunat loc nu numai pentru amplasarea unei tabere de corturi
sezoniere, dar, mai ales, pentru înălţarea unei cabane turistice, atît de necesară în perimetrul Retezatului
central.
          Din poiană ne continuăm calea pe poteca marcata cu cruce roşie. Ici-colo umbra codrului este
întreruptă de luminişuri şi de poieni. De-a lungul celor mai întinse dintre ele, stîlpi răzleţi de marcaj
uşurează orientarea pe timp ceţos sau prin neguri. Urcuşul este destul de domol încă, iar pădurea se
transformă, pentru un timp, în rarişte. Pe nesimţite însă, copacii se îndesesc iarăşi. Cărarea se abate înspre
stînga şi ajunge deasupra văii. Dinspre fundul acesteia auzim cum, fără ostoire, Izvorul Bucurei îşi
lărmuieşte apele.
          La ieşirea din pădure, înfăţişarea pitorescă a locurilor ne încîntă privirile. Înspre stînga, zarea este
perdeluită de peretele şi de semeţele piscuri ale Custurii Slăveiului, iar în genunea văii, şuvoiul argintiu al
Izvorului Bucurei îşi scînteiază în soare spuma neastîmpărului de ape care, cu neîntreruptul lor zbucium,
saltă în cascade albe peste bolovanii mari ai albiei pîrîului. În continuarea urcuşului intrăm în zona
jnepenişului şi trecem, unul după altul, peste două torente alpine. În faţă începe să crească, din sus în jos,
zidul ferestruit al şiragului de cleanţuri ce alcătuiesc Poarta Bucurei.
          Am ajuns la cel de-al treilea torent, loc în care este plantat un stîlp de marcaj. De aici cotim la
dreapta şi, printre jnepeni, suim de-a lungul torentului, pe dreapta lui. Urcuşul s-a înăsprit şi se domoleşte
abia după ce depăşim pragul unei prime terase glaciare. Urmează, după aceea, încă un pripor şi, pe cea de-a
doua terasă, un stîlp poartă indicaţia: „cruce roşie", spre cabana Buta, prin Gura Bucurei, 3½ ore. De aici se
vede lacul Bucura spre care, cotind uşor către stînga, coborîm de-a lungul tăpşanului înierbat. După două
ore de la trecerea pe lîngă fostul hait din Gura Bucurei, ajungem pe malul lacului în punctul prin care apele
acestuia se scurg devale (2040 m alt.). De la cabana Buta şi pînă aici am făcut, fără să socotim popasurile,
aproape patru ore.
          Ultimele minute cerule de parcurgerea drumului primei zile de excursie le consumăm pentru a
ajunge, spre sud de Bordul Bucurei, la locul ales pentru popasul în zona centrală a Munţilor Retezat. După
trecerea peste pîrîul emisar al lacului, proaspătul afluent al văii Bucurei, mergem pe malul drept al lacului
pînă către mijlocul jumătăţii lungimii acestuia. Aici, sus pe mal, cam la zece metri deasupra oglinzii de apă,
ocrotiţi de stîncile din apropiere, ne aşezăm cortul pentru a ne crea adăpostul pe care îl vom folosi în timpul
celor cîteva zile ce urmează să le petrecem în zona centrală a Munţilor Retezat.

         Ziua a doua

           Zi de odihna, la Bucura său, pentru cei bine antrenaţi, cercetarea lacurilor Bucurei
           Cea de-a doua zi a excursiei în Munţii Retezat este bine să fie folosită pentru odihnă şi pentru
acomodarea cu noile condiţii de viaţa în cadrul cărora vom petrece zilele ce urmează. Dacă însă în
colectivul din care fac parte se găsesc şi drumeţi suficient de pregătiţi şi de antrenaţi pentru deplasările pe
locuri situate la altitudine, acestora le vom indica un traseu a cărui parcurgere le dă prilejul de a cerceta
tăurile sistemului lacustru al Bucurei. În timpul glaciaţiei cuaternare, locurile acestea au fost acoperite cu o
groasă platoşă albă care, sub forma unor masive limbi de gheaţă, cobora către regiunile de mai joasă
altitudine, unde temperatura ridicată a mediului înconjurător provoca topirea lor. În alunecarea de-a lungul
văilor preexistente epocii glaciaţiei cuaternare, gheţarii au ros, au sfărîmat şi au modelat stînca, transportînd
devale materialul dislocat. În acest chip s-au născut căldările (Zănoagele), circurile, terasele şi depozitele
morenice de uriaşe blocuri din granit, lacurile şi văile caracteristice (cu profil în U), componente principale
ale grandiosului peisaj alpin în cadrul căruia ne-am instalat tabăra.
            Vorbind despre aceste puternice fluvii de gheaţă care cu cîteva zeci de mii de ani în urmă au curs
prin văile Retezatului, ne vom opri acum numai asupra gheţarului Lăpuşnic, înfăţişarea de astăzi a Căldării
Bucurei nu este însă numai opera acestuia, ci şi a ajutorului dat de gheţarii vecini (Judele, Gemenele,
Nucşoara şi Rîul Bărbat, cu ramificaţiile lor, întinse ca tentaculele unei caracatiţe, în jurul Bucurei), ca şi de
efectele repetatelor îngheţuri şi dezgheţuri.
           Gheţarul Lăpuşnic era format din unirea celor două fluvii de gheaţă ce au curs prin văile Izvorul
Bucura şi izvorul Peleaga şi care, fiecare, măsura aproximativ 4 km. După unirea acestor două braţe, masa
de gheaţă a Lăpuşnicului se prelungea cu încă circa 5 km în lungul văii de astăzi a Lăpuşnicului Mare.
Gheţarul a avut aproximativ 200 m grosime şi ocupa, în întregul său, o suprafaţă de aproape 18 km 2, din
care gheţarului de circ din Căldarea Bucura îi revenea mai mult de o treime.
           Dintre „isprăvile" acestui gheţar, vom enumera numai pe acelea ce au realizat peisajul sever, dar
plin de marele al Bucurei. Cel mai de seama efect al trecerii lui pe aici este uriaşa căldare a Bucurei,
chenăruită de Custura Slăveiului (vîrfurile Slăveiul, 2328 m şi 2346 m), la V—SV, şi de cortina de piatră a
Porţii Bucurei (2261 m), la nord-vest, ferestruită în turnuri şi puzderie de colţi de granit. Către nord, rama
căldării o Constituie custura dintre Bucura şi Peleaga (vîrfurile Bucura — 2 373 m şi 2439 m, vf Custura
Bucurei — 2 362 m şi vf. Peleaga — 2509 m), cu profilul domolit în larga Seceră a Bucurei (Curmătura
Bucurei — 2206 m), dar înăsprit de spectaculoşii Colţi ai Pelegii (2475 m). Falca estică a uriaşului cleşte
de granit în care este prinsă Căldarea Bucura o constituie Piciorul Pelegii, masiv şi arid, şi care, prin
ramificaţia sa sud-vestică, domină lacul Bucura.
           Fig 07
           Pragul de stînca ce coboară — către SE — din vf. Bucura (2439 m) compartimentează Căldarea
Bucura în două mari unităţi Căldarea de la sud-vest de acest prag, Zănoaga Bucurei, este numită şi Căldarea
Bucurei dinspre Slăvei. Un uriaş buzunar al ei, Fundul Bucurei, este scobit în versantul estic al vf. Judele
(2400 m) Celălalt compartiment al Bucurei se dezvoltă la nord-est de pragul de stîncă amintit mai sus şi a
primit numele de Căldarea Bucurei dinspre Peleaga. Şi aici aflăm un „buzunar”, Căldarea Pelegii, dominată
dinspre nord-est de piscul cel mai înalt al Retezatului: vf. Peleaga (2509 m).
           Pitorescul grav al peisajului pe care gheţarii l-au dăltuit în granit creînd Căldarea Bucura este
desăvîrşit de prezenţa apelor ce îşi au obîrşia în Zănoagele căldării şi îi străbat văile cît şi de nota caldă a
sclipirii „ochiurilor de mare", care sînt lacurile Bucurei, risipite puzderie pe fundul Zănoagelor şi circurilor
glaciare, sau agăţate sub pereţii uriaşi de stîncă.
           Cel mai de seamă dintre ele, lacul Bucura (2040 m alt., cca 11 ha suprafaţa, 504 m lungime, 164 la
290 m lăţime; după ultimele măsurători hidrologice adîncimea maximă a lacului are doua valori: 17,1 m în
groapa anterioară şi 14,5 m m groapa posterioară), îşi are sediul pe fundul Căldării Bucurei dinspre
Peleaga, căldare în care mai sălăşluieşte şi lacul Bucurelul (2070 m). Dintre izvoarele ce alimentează lacul
Bucura menţionam două din cele mai mari: Izvorul Bucurei (la vest) şi izvorul Pelegii (la est). Emisarul
lacului confluează cu valea Izvorului Bucura, în amonte de lacul Lia.
           În Zănoaga Bucurei se găsesc cele mai multe dintre lacurile Bucurei. Enumerăm lacurile mai de
seamă, înşirate în salba aflată în valea superioară a torentului Bucurei: Tăul Porţii (2240 m) Tăul Agăţat
(2208 m), lacul Florica (2090 m), lacul Viorica (2070 m). lacul Ana (1979 m) şi lacul Lia (1908 m), acesta
din urma fund colectorul apelor precedentelor şi emisarului lacului Bucura. Din lacul Lia ia naştere Izvorul
Bucura care, la 1 580 m alt., unit cu izvorul Peleaga, formează obîrşia rîului Lăpuşnicul Mare.
           Retezatul prin aşezarea şi altitudinea sa (superioară înălţimii de 2000 m), se încadrează în climatul
de munte cu slabe influenţe oceanice, manifestate prin invaziile de aer umed din sectorul vestic şi nord-
vestic. În zona Căldării Bucurei, zona alpină, condiţiile climatice sînt foarte aspre. Temperatura medie
anuala este cuprinsă între —1° şi 3—4°C, temperatura medie a lumi ianuarie este mai mică decît —9°C.
Temperaturile cele mai scăzute se înregistrează însă în luna februarie, iar cele mai ridicate, la începutul
lunii august, îngheţul durează aproximativ 5—6 luni pe an; în zona alpină a Munţilor Retezat, precipitaţiile
solide şi lichide ating 1 400—1 450 mm anual. Procentual, zăpada, chiciura etc. reprezintă cca 50% din
totalul precipitaţiilor. Stratul de zăpada durează continuu 180—200 zile pe an şi deseori, în locurile
umbrite, mai ales pe pantele nord-vestice sau în căldările glaciare, zăpada persistă pînă în prima jumătate a
lunii august.
           În Munţii Retezat predomină vîntul din sectorul vestic, care antrenează mase de aer umed ce dau
naştere unor precipitaţii intense. În timpul iernii, săptămîni în şir, zona alpină din Munţii Retezat se bucura
de cer senin.
           Limita pădurilor în Munţii Retezat fiind inferioară altitudinii de 1 750 m, zona Bucurei este lipsită
de vegetaţia arborescentă mare. Întîlnim aici numai jnepenişuri, dezvoltate sub formă de pîlcuri, mai întinse
către altitudinile joase ale zonei. Ici-colo, solitari, se ridică dintre jnepeni doi-trei zimbri care atrag atenţia
prin coroana lor rotundă. În aproape totalitatea ei, Căldarea Bucura este sediul păşunii alpine, peticită cu
zone întinse de stîncării şi de grohotişuri. În afara ierburilor care, obişnuit, formează păşunile alpine,
întîlnim pe aici numeroase flori: scrîntitoarea (Potentilia supina), primulifa sau lăptişorul (Primule minima
L.), ghinţura (Genţiana kochiana), carenţelul cunoscut şi cu denumirile de arginţică sau călţunul-doamnei
(Geum mantanum L.), nu-mă-uita (Myosotis alpestris), clopoţei (Campanula alpina), vulturica (Hieracium
alpinum L.), smirdarul (Rhododendron kotschyi) şi altele.
           În cuprinsul Căldării Bucura, viaţa animală este destul de bine reprezentată. Colectivele de
drumeţi, în sînul cărora disciplina şi decenţa în manifestări nu sînt musafiri rari, au satisfacţia de a admira,
pe creste, ciopoare mari de capre negre. Văzduhul este animat de maiestuosul zbor planat al vulturilor şi de
prezenţa altor răpitoare înaripate care ţîşnesc ca o săgeată în căutarea prăzii. Pe aici, ca de altfel în tot
cuprinsul masivului, prezenţa vulturului bărbos (zăganul) nu mai este confirmată de observaţii certe.
           Masurile de protecţie aplicate au făcut ca atît apele izvoarelor, cît şi cele ae tăurilor să fie foarte
bogate în păstrăvi. În rest, fauna este cea proprie zonelor alpine din ţara noastră.
           Pentru a înlesni practicarea drumeţiei de munte, Căldarea Bucura nu oferă turiştilor alte amenajări
decît marcajele vrîstate în lungul potecilor ciobăneşti. Sporadic, prin grija agenţiilor de turism, se
amenajează, în timpul verii, tabere de corturi la lacul Lia. La nevoie, ciobanii care îşi au stîna sub Bordul
Bucurei pot oferi un precar adăpost sub streaşina acestui stoi enorm. Marcajele ce se adună snop la Bucura
sînt:
— cruce roşie, pe traseul Cîmpu lui Neag — Buta — lacul Bucura;
— cruce galbenă, pe traseul Uricani — culmea Gruniul — vf. Păpuşa — vf. Peleaga — lacul Bucura;
— cruce albastră, pe traseul cabana Gura Zlata — cabana Gura Apei — lacul Zănoaga — Slăveiul —
      lacul Bucura;
— punct galben, pe traseul cabana Gura Apei — Crucea Trăs-nitului — Slăveiul — lacul Bucura;
— punct roşu, pe traseul lacul Zănoaga — vf. Judele — lacul Bucura;
— triunghi roşu, pe traseul cabana Gura Zlata — lacul Zănoaga — Slăveiul — lacul Bucura;
— bandă galbenă, pe traseul vf. Retezat — Poarta Bucurei — lacul Bucura;
— bandă albastră, pe traseul gara Băieşti — Nucşoara — cabana Pietrele — Secera Bucurei — lacul
      Bucura.
           În lungul custurii dintre Peleaga şi Bucura, trece şi traseul marcat cu bandă roşie ce vine de la
cabana Baleia şi conduce pe vf. Retezat.
           Pe terasa vestică de deasupra lacului Bucura, între ea şi lacul Bucurelul, în dreptul Bordului
Bucurei, se găseşte o tablă de marcaj purtînd următoarele indicaţii:
— punct roşu, pe traseul lacul Zănoaga, prin Poarta Bucurei, — vf. Judele — vf. Şesele (3—4 ore);
— cruce roşie, spre Cîmpu lui Neag, prin Gura Bucurei şi Buta (7—8 ore);
— bandă albastră, pe traseul lacul Bucura — cabana Pietrele (3—3½ ore);
— bandă roşie, pe traseul cabana Baleia, peste vf. Peleaga şi vf. Păpuşa (9—10 ore).
           Pe aceeaşi terasă, mai către vest, se află un stîlp cu marcajul: cruce albastră (spre lacul Zănoaga,
peste Slăvei — 4 ore). Pe pragul terasei dinspre sud se găseşte un alt stîlp cu marcajul: cruce roşie (spre
cabana Buta, prin Gura Bucurei — 3½ ore).

           Circuitul lacurilor Bucurei
           Marcaj:— la pornire: triunghi roşu, punct galben şi cruce albastră; — în lungul ulucului văii
superioare a Izvorului Bucura, drum nemarcat; — între Tăul Agăţat şi Tăul Porţii, punct roşu; — de la Tăul
Porţii la lacul Bucura, punct roşu şi bandă galbenă; Timp ds mers: 3½—4½ ore.

          Pentru drumeţii care vor să folosească cea de-a două zi a excursiei spre a cunoaşte, mai temeinic,
Căldarea Bucura, descriem un traseu care, străbătînd ambele compartimente ale căldării, conduce pe la
aproape toate lacurile Bucurei.
          În legătură cu denumirea primelor patru lacuri întîlnite în drumul nostru (Lia, Ana, Viorica şi
Florica), menţionăm că, în anul 1930, Mihai Haret (unul dintre primii cercetători ai Munţilor Retezat) a dat
lacurilor înşirate pe ulucul Izvorului Bucura aceste nume cu rezonanţă vădit familială. Folosite timp de
aproape o jumătate de veac — atît de către drumeţi, cît şi de către localnici — denumirile au intrat definitiv
în toponimia Munţilor Retezat.
          Pornind de la locul de popas, urcăm pragul terasei vestice sub care se adăposteşte lacul Bucura şi
ieşim în poteca marcată. De aici, cotim către stînga şi curînd, la 2070 m alt., întîlnim un stîlp cu marcajul:
cruce albastră spre lacul Zănoaga, peste Slăveiul (4 ore). Continuînd mersul pe cărare, în direcţia arătată de
săgeată, întîlnim apoi şi celelalte două semne ce vrîstează traseul: triunghi roşu şi punct galben.
          Este cărarea care duce la cabana Gura Apei (peste Slăveiul, pe la Crucea Trăsnitului şi pe la Lunca
Berhină), la cabana Gura Zlata (peste Slăveiul, pe la lacul Zănoaga şi pe la cabana Gura Apei) sau direct la
cabana Gura Zlata (peste Slăveiul, pe la lacul Zănoaga şi apoi de-a lungul culmii şi pîrîului Radeşului). Noi
vom părăsi acest marcaj atunci cînd vom ajunge în firul superior al vîlcelului Izvorul Bucura.
          Coborîm binişor pe poteca marcată, ocolind bolovanii mai mari şi trecînd direct peste cei mărunţi.
Cîteva serpentine scurte domolesc puţin priporul pragului terasei glaciare pe care o coborîm. După o
jumătate de oră de la plecare ajungem în firul vîlcelului, în aval şi înspre sud-est de lacul Ana (1 979 m).
          Cercetînd lacul Ana (1 979 m alt., cca 44000 m2 suprafaţă, 324 m lungime, 70—200 m lăţime şi
12,5 m adîncime), vom constata că fără a fi tot atît de împodobit cu vegetaţie cum este lacul Lia, este totuşi
plin de pitoresc; din apropierea lui ni se oferă prilejul de a admira larga şi spectaculoasa panoramă ce se
desfăşoară pînă la creştetul de culmi şi de custuri ale Căldării Bucurei.
          Din sud-est de lacul Ana facem o deviere de la circuit şi, pentru a cerceta şi lacul Lia, cotim Ja
stînga, coborînd pe firul văii. Coborîşul nu este uşurat de existenţa vreunei cărări umblate, astfel încît vom
dibui crîmpeie de hăţaşe printre jnepeni, printre petice de mocirle turboase şi peste grohotişul mare ce
căptuşeşte fundul vîlcelului. La lacul Lia (1908 m alt., cca 12000 m2 suprafaţă, 144 m lungime, 120 m
lăţime şi 3 m adîncime) ajungem după un sfert de oră de la plecarea de lîngă lacul Ana. În găvanul care
adăposteşte lacul Lia, mai sus cu 30 m decît acesta, a mai existat încă un lac, mocirlit acum şi complet
umplut cu turbă. Un brîu lat de jnepeni, care urcă şi pe pereţii văii, înconjură lacul sporindu-i farmecul.
          La lacul Lia se mai poate ajunge şi coborînd direct de la Bucura. Pentru aceasta, pornind de la
locul în care avem instalat cortul şi mergînd pe malul vestic al locului, ajungem în punctul pe unde se face
scurgerea acestuia. De aici, coborîsul pe ulucul prin care curge emisarul Bucurei ţine pînă în firul văii
principale, în amonte de lacul Lia.
          De la Lia facem cale-ntoarsă şi, în aproximativ 20 minute, revenim în poteca marcată, care,
îndreptîndu-se către stînga, urcă spre culmea Slăveiului.
          Plecînd de la lacul Ana, trebuie să ne împăcăm cu gîndul că, pentru a merge mai departe, este
necesar să depunem un oarecare efort spre a urca peste pragul terasei, înalt de cca 90 m, căptuşit cu
puzderie de bolovani colţuroşi şi animat de larma torentului prăvălit în cascade prin acest haos de
pietrăraie.
          Pe terasa superioară a văii, în zănoaga cunoscută sub numele de Fundul Bucurei, aflăm adunate la
un loc un grup de şase lacuri, dintre care cel mai mare poartă numele de lacul Viorica (2070 m alt., cca
13000 m2 suprafaţă, 190 m lungime, 20 la 84 m lăţime şi 2,15 m adîncime). Aproape în prelungirea lacului
Viorica, spre vest, se găseşte un ochi de apă, pe trei sferturi umplut cu turbă. Mai către apus, la 2075 m alt.,
se mai află alte două lăculeţe. Spre S—SV de lacul principal, la 2080 m alt., întîlnim cel de-al cincilea lac
ai grupului Viorica. În fine, la 2085 m alt. şi spre S—SE de lacul Viorica, se află un lac geamăn, orientat de
la nord-est către sud-vest, între lacul mare Viorica şi acesta din urmă se găseşte un pîlc de jnepeni şi cîteva
„buchete" de smirdar crescute pe o ridicătură stîncoasă a cărei spinare se înalţă pînă la 2095 m alt.
          De lacul Florica (2090 m alt., cca 10100 m2 Suprafaţa, 200 m lungime, 10 la 70 m lăţime şi 6,05 m
adîncime) ne desparte numai un prag de 20 m înălţime, locurile sînt înţesate cu bolovăniş colţuros şi cu
stînci ceva mai înalte. Printre ele, ici-colo, sînt risipite pîlcuri de jnepeni şi tufe de iarbă.
          Cea mai dificilă parte a circuitului lacurilor Bucurei urmează abia după ce părăsim malurile lacului
Florica. Continuarea drumului este o adevărată luptă cu grohotişul de bolovani mari şi colţuroşi ce
împînzesc pereţii şi poalele giganţilor din faţă (vf. Judele, Turnul Porţii şi Poarta Bucurei). Pe sub clinul
prăpăstios al Slăveiului (stînga cum urcăm) nu este chip să ne strecurăm. Vom alege calea dinspre versantul
estic al văii, coastă bolovănoasă şi ea, dar înfrumuseţată de peticele mari de jnepeniş care îi îmbracă faţa.
Cîteva crîmpeie de hăţaşe ne ajută şi în orientare, dar şi la urcuş. Abătîndu-ne puţin către stînga, după cca
trei sferturi de oră de la plecarea de lîngă llacul Florica, ieşim în poteca marcată cu punct roşu, pe buza
pîlniei în care se află Tăul Agăţat (2 208 m alt., cca 1 600 m 2 suprafaţă, 50 m lungime, 40 m lăţime şi 2,10
m adîncime).
          Ramura dinspre stînga noastră a cărării marcate cu punct roşu, trecînd peste şaua Judelui şi pe sub
vf. Şesele, conduce la lacul Zănoaga Mare. De la Tăul Agăţat, traseul nostru se va desfăşura pe acelaşi
marcaj, însă pe ramura dinspre dreapta a potecii (spre nord).
          De o gingăşie remarcabilă, oglinda tăului pare o jucărie de copil tupilată în vălmăşagul haotic al
marilor blocuri colţuroase de granit, pustiu de piatră cum rar se mai întîlneşte chiar şi în Munţii Retezat. În
schimb, priveliştea ce o putem admira de aici este de-a dreptul copleşitoare. Aproape întreaga căldare a
Bucurei îşi desfăşoară minunea ei de pitoresc, iar „ochiurile de mare", şiruite în lungul jgheabului prin care
se zbuciumă vîna de apă ce zburdă dintr-un lac în altul, pare a fi o salbă de uriaşe mărgăritare legate între
ele cu panglică de argint, înfiorarea ce te stăpîneşte stînd aici, dominat de pereţii sălbaticei cortine de piatră
zdrenţuită a custurii dintre vîrfurile Judele şi Bucura, nu-i întrecută decît de măreţia vastei panorame,
fărmurită către oceanul de azur al văzduhului de eleganta arcuire a Secerii Bucurei şi cs semeţia piscului
Pelegii.
          Desprinzîndu-ne cu greu din vraja priveliştii, pornim mai departe, pe marcajul punct roşu, către
Tăul Porţii, la început coborînd peste pietroaie. Lăsăm în stînga un mic lac, pitulat şi el printre bolovani, şi
atingem curînd un punct de minimă altitudine [2130 m). De aici, asaltăm ultimul pripor al drumului de
astăzi şi, la 20 minute după plecarea de la Tăul Agăţat, poposim la o furcă de marcaje, lîngă Tăul Porţii
(2240 m alt., cca 5300 m2 suprafaţă, 84 m lungime, 76 m lăţime şi 4,55 m adîncime).
          Din stînga, coborînd dinspre Poarta Bucurei, se vede cărarea marcată cu bandă galbenă ce vine
aici din Şaua Retezatului.
          Pe poteca vrîstată acum cu două semne (punct roşu şi bandă galbenă) ne continuăm drumul
mergînd pe malul drept al tăului şi, pe drum aproape plat, întîlnim un al doilea tău. De aici coborîm vîrtos
în lungul versantului nord-estic al umărului de munte ce compartimentează în două uriaşa căldare a
Bucurei. Lăsăm în dreapta lacul Bucurelul (2070 m alt., cca 4000 m2 suprafaţă, 80 m lungime, 45 m
lăţime), trecem pe lîngă tabela de marcaj menţionată mai înainte şi, pieziş la dreapta, ajungem la locul de
popas de pe malul Bucurei, după 25 de minute de la trecerea pe la Tăul Porţii.
          Pentru a străbate întregul circuit al lacurilor Bucurei, ne sînt necesare, fără să socotim popasurile,
aproape trei ore şi jumătate.

         Ziua a treia

         Lacul Bucura — Curmătura Bucurei — lacul Pietrele — lacul Stînişoara — vîrful Retezat
         — Poarta Bucurei — lacul Bucura
         Marcaj: de ]a lacul Bucura la Curmătura Bucura, bandă roşie şi bandă albastră; — din Secera
         (curmătura) Bucurei la lacul Pietrele, bandă albastră; — de la lacul Pietrele la lacul Stînişoara,
         drum nemarcat; — de la lacul Stînişoara pe vf Retezat, triunghi albastru; — din Şaua Retezatului
         pînă sub vf. Bucura (la sud-vest de el), bandă roşie şi bandă galbenă; — de sub vf. Bucura pînă la
         Tăul Porţii, bandă galbenă; — de la Tăul Porţii la lacul Bucura, bandă galbenă şi panct roşu. Timp
         de mers: 6 ore (fără considerarea popasurilor).

         În ziuă a treia se va străbate o zonă alpină al cărei peisaj geografic este foarte variat. Vom trece
prin două dintre principalele porţi de intrare în aria centrală a Retezatului: la dus, cărarea conduce prin
larga curmătură a Bucurei (Secera Bucurei), iar la întoarcere, poteca marcată ne va purta paşii pe lîngă
Poarta Bucurei. În drumul dintre lacurile Pietrele şi Stînişoara vom trece peste culmea Stînişoarei; vom
urca apoi versantul priporos al Custurii Retezatului pe care o vom străbate, în lung, pînă la vîrful cu acelaşi
nume. De pe vîrf, calea urmată la urcuş va fi parcursă, în sens invers, pînă în Şaua Retezatului. De aici mai
departe, ocolind pe la vest şi sud vîrful mare al Bucurei, vom ieşi la Poarta Bucurei, de unde ne vor mai
trebui cîteva zeci de minute pentru ca să revenim în tabăra noastră de corturi.
          Alcătuirea geologică a zonelor prin care ne vom purta paşii este aceeaşi cu cea arătată cînd am
vorbit despre Căldarea Bucurei. În ceea ce priveşte urmele lăsate de acţiunea gheţarilor, acestea vor putea fi
admirate în pitorescul sălbaticelor căldări ale Pietrelor şi Stînişoarei pe care le vom străbate trecînd pe lîngă
lacurile cu aceleaşi nume. De pe vîrful şi de pe Custura Retezatului vom cuprinde cu privirea magnifica
panoramă a Zănoagelor din jur: cea a Şteviei şi întinsa căldare a Gemenelor pe fundul căreia sclipirile
taurilor Ştirbului, Gemenele şi cele ale Tăului Negru ne vor trimite tulburătoarele imagini ale unui pitoresc
plin de armonie şi de severa frumuseţe. Tăul Porţii şi gingaşa înfăţişare a Tăului Agăţat vor întregi comoara
de pitoresc pe care o vom culege în drumul celei de-a treia zi de excursie în Retezat. Flora şi fauna sînt, în
genere, aceleaşi cu cele întîlnite pînă acum în zona alpină a Bucurei. Către sfîrşitul lui iunie şi pe la
începutul lui iulie, frumuseţea florilor ne va lăsa impresii de neuitat.
                                                      ***
          De la locul de popas, de lîngă malul Bucurei vom porni urcînd pieziş căfre nord-vest, pînă ce
ieşim la cărarea marcată cu cruce roşie, cruce albastră, punct galben şi triunghi roşu care conduc, prima, la
cabana Buta şi, ultimele, în valea Lăpuşnicului Mare şi la cabana Gura Zlata. Ajunşi la poteca marcată,
cotim la dreapta şi, după zece minute de la plecare, între lacurile Bucura şi Bucurelul, întîlnim tabela de
marcaj (vezi pag. 45) montată la răscruce de drumuri. În afara traseelor indicate mai sus, aici se ramifică şi
cărarea vrîstată cu bandă galbenă (spre Şaua Retezatului, pe la Poarta Bucurei) şi punct roşu (spre lacul
Zănoaga, prin şaua Judele).
          De la tabela de marcaj, pe semnul nou (bandă albastră), urcăm uşor şi costiş către larga curmătură
a culmii dintre Bucura şi Peleaga, trecînd peste Izvorul Bucura, unul dintre cele 13—14 fire de apă ce
alimentează lacul. Pentru vreme ceţoasa, un şir de trei stîlpi de marcaj însoţesc poteca, destul de clară însă
pe vreme bună.
          La cîteva zeci de paşi după cel de-al treilea stiîlp metalic, urcuşul se înăspreşte şi, în ocoliş de
serpentine, cărarea suie priporul coastei. În Curmătura Bucurei (2206 m) se ajunge după trei sferturi de oră
de la plecarea din tabăra de la Bucura. Sîntem pe cumpăna de ape ce separă bazinul pîrîului Nucşoara de
cel al Bucurei şi al Lăpuşnicului Mare. Priveliştea este larg cuprinzătoare asupra a trei părţi din rama de
granit a Căldării Bucurei, înspre sud, şi a Căldării Pietrele, înspre nord. Pe culme, în partea cea mai joasă a
curmăturii, marcînd o încrucişare de cărări, se află un stîlp cu patru săgeţi indicatoare:
— bandă roşie, spre cabana Baleia (6 ore);
— bandă roşie, spre Şaua Retezatului (3 ore);
— bandă albastră, spre lacul Bucura;
— bandă albastră, spre cabana Pietrele (2½ ore).
          Din Curmătura Bucurei şi pînă la lacul Pietrele (1 990 m) vom face o jumătate de oră, coborînd
priporoşii pereţi sudici ai Căldării Pietrele, pe o cărare bolovănoasă, ocolită în serpentine şi vrîstată cu
bandă albastră. În dreapta noastră, răsăriţi semeţ din haoticul bolovăniş de morenă glaciară, se înalţă gravi
şi întunecaţi numeroşi „borzi", stînci solitare dominînd pustiul de piatră ce îneacă fundul şi pereţii căldării.
          De la Pietrele, din locul pe unde se face scurgerea lacului, părăsim cărarea marcată şi urmăm
poteca de pe malul stîng (dreapta cum urcăm) pînă în coada lacului. Aici, cotim la dreapta şi, prinzînd un
hăţaş nemarcat, începem să urcăm aproape pieptiş, printre stînci şi pietroaie mari, trecînd pe lîngă întinsele
jnepenişuri; din căldare. După trei sferturi de ora de luptă cu bolovănişul din cale şi cu înclinarea coastelor
văii poposim în şaua de 2150 m alt. a culmii Stănişoarei. În faţă se adînceşte Căldarea Stînişoarei, pe fundul
căreia îşi are sediul lacul cu acelaşi nume. De partea cealaltă a văii. Custura Retezatului ţîşneşte către N-
NV, culminînd în vîrful teşit care a dat numele uriaşului complex de munţi ce se desfăşoară în jurul
Bucurei.
          Coborîşul pînă la lacul Stînişoara (1 990 m) durează un sfert de oră şi, ca şi urcuşul de pînă aici, se
face pe un traseu nemarcat, folosind hăţaşul croit printre bolovanii colţuroşi şi pe lîngă, jnepenişul ce
îmbracă, în petice, clina dreaptă a văii.
          De la lacul Stănişoara şi pînă pe vf. Retezat, poteca este marcată cu triunghi albastru şi de la coada
lacului coteşte la dreapta, urcînd vîrtos printre bolovanii depozitelor morenice din căldare, înspre stînga, la
început ascuns de jnepeniş, se află un mic tău, înecat aproape de grohotişul colţuros şi mare. În părţile
laterale sau pe fundul zănoagei sînt scobite cîteva găvane mai mici, adevărate buzunare ale căldării.
          Ultimul asalt al peretelui căldării îl dăm urcînd pieptiş pe firul unui şurloi, care, după o oră de
mers de la lacul Stînişoara, nesecate pe buza zănoagei, în Şaua Retezatului, la 2251 m alt. Furca de cărări
de aici este marcată de un stîlp purtînd indicaţia următoarelor marcaje:
—    triunghi albastru, spre cabana Pietrele (2 ore);
—    triunghi albastru, spre vf. Retezat (½ oră);
—    bandă roşie, spre lacul Bucura, peste vf. Bucura (2 ore);.
—    bandă galbena, spre lacul Bucura, prin Poarta Bucurei" (1½—2 ore).
          Priveliştea de aici este grandioasă. Fugind spre nord-vest, Custura Retezatului străjuieşte valea
Gemenelor, care se continuă cu valea Zlătuia, după ce a primit, pe dreapta, pîrîul Bîrlei. Tăuţ Negru şi Tăul
Gemenele se vad, hăt departe, pe versantul de nord al Muntelui Bîrlea, străjuit, spre noi, de vf. Judele. De
jur împrejur se înşiră, unul mai chipeş decît altul, vîrfurile: Bucura, Peleaga,. Păpuşa, Valea Rea şi Pietrele,
fiecare străjuindu-şi maiestuos culmile şi custurile lor. În fund, spre nord-vest, în planul ultim, se
estompează culmea Galeşul.
          Pornim spre vf. Retezat, urcînd creasta peste un bolovăniş, de iad, din care ţăndărite de granit,
pătate de licheni, se înalţă dintre pietroaie ca nişte reptile de piatră.
          După un scurt popas în şaua de la 2280 m alt., continuăm urcuşul pieptiş, trecînd peste bolovanii
colţuroşi şi depăşind succesiv cotele 2320 m şi 2410 m. În jurul ultimei dintre aceste înălţimi se află o
pajişte în care pietroaiele s-au retras către margine. Se ghiceşte apropierea vîrfului, pe care îl şi atingem
curînd, după 50 minute de la plecarea din Şaua Retezatului.
          De pe vîrf, priveliştea este mult mai largă decît cea pe care-am admirat-o pînă acum. Ea se
desfăşoară nestingherită de jur împrejurul vîrfului şi este, de-a dreptul, copelşitoare. Aflat spre NV de vîrf,
în fund de zănoagă şi la o adîncime de 400 m sub noi, cazanul negurilor de la faţa Tăului Şteviei se
zbuciumă vălătucind ceaţa din hău. O clipă numai, căci vîntul sfîşie negura în zdrenţele pe care înaltul
cerului le înghite de parcă nici n-ar fi fost, descoperind astfel frumuseţea oglinzii de smarald a lacului.
Drumul de întoarcere în Şaua Retezatului se face pe acelaşi traseu ca şi la urcuş şi el durează o jumătate de
oră.
          Din şaua de 2251 m alt., de lîngă stîlpul cu patru săgeţi dă marcaj, urmăm cărarea care continuă pe
cea folosită la coborîrea de pe vîrf. Poteca este paralelă cu limita rezervaţiei ştiinţifice aflată în dreapta
noastră şi este marcată cu bandă roşie şi bandă galbenă.
          Urcăm la început uşor, pe hăţaşul ce suie costiş, de-a lungul versantului vestic al vîrfului mare al
Bucurei, încîntîndu-ne cu minunata privelişte ce ne-o oferă uriaşa căldare a Gemenelor. Pe fundul
Zănoagelor acesteia, Tăul Ştirbului, Tăul Gemenele şi Tăul Negru cochetează cu verdele crud al
jnepenişului de pe coastă, ascunse parcă în oceanul de grohotiş morenic din juru-le sau ocrotite de
prăpăstioşii pereţi întunecaţi de granit ce urcă chiar de lîngă oglinda de apă a Tăului Negru.
          În punctul de ramificaţie a marcajelor ajungem după trei sferturi de oră de la plecarea din Şaua
Retezatului. Aici, cărarea marcată cu bandă roşie se răzleţeşte către stînga şi, luptînd din greu cu pietroaiele
mări, urcă pe vîrful Bucura, pînă către 2439 m alt. În furca de poteci se află un stîlp metalic indicînd
marcajul: bandă roşie, spre vf. Bucura (½ oră).
          Poteca noastră (marcaj bandă galbenă) păstrează, în genere, aceeaşi direcţie pe care a avut-o şi
pînă aici. Mai întîi urcăm uşor. Apoi, după cîteva minute, timp în care mergem de-a coasta, începem un
coborîş mai accentuat, care ne scoate lîngă strunga Porţii Bucurei (2261 m). De la ultima ramificaţie a
marcajelor şi pînă aici se scurg 20 de minute. Priveliştea asupra salbei lacurilor înşirate ale Bucurei este
plină de pitorescul născut din sălbăticia locurilor, din aspectul jnepenişului ce îmbracă Zănoagele şi fundul
văii într-un minunat veşmînt de culoare verde-neagră, sau din grava înfăţişare a giganţilor de granit ce
străjuiesc dinspre trei părţi Căldarea Bucurei, închisă către sud de masiva spinare a culmii Drăgşanu —
Custura.
          De aici, de la Poarta Bucurei, cotind la stînga, un coborîş priporos ne scoate pe malurile primului
tău al Porţii (2240 m), după numai 6—7 minute de la plecarea din şa. În continuare, prindem pe malul drept
al tăului un marcaj geamăn acum (punct roşu şi bandă galbenă) şi trecem peste emisarul lacului. Poposim
puţin aici, pentru ca, privind înapoi, să admirăm splendida oglindire în apă a Porţii Bucurei şi a
întunecatului Turn al Porţii, gigant de granit, negru de umbră şi plin de semeţie.
          Mai departe, drumul nostru este acelaşi cu cel parcurs în ziua precedentă, atunci cînd am revenit
din circuitul lacurilor Bucurei (pag. 48). Pentru a ajunge de la Tăul Porţii şi pînă la locul în care ne-am
instalat corturile, ne sînt necesare 6 ore (fără a lua în considerare popasurile făcute pe drum).

         Ziua a patra

         Lacul Bucura — şaua Plaiului Mic — Custura Păpuşii — vf. Păpuşa — vf. Peleaga — lacul
         Bucura
         Marcaj: — lacul Bucura _ Gura Bucurei, cruce roşie; — Gura Bucurei — şaua Plaiului Mic, cruce
         roşie şi punct albastru; — şaua Plaiului Mic - sub vf, Custura, triunghi albastru şi bandă roşie,
         acest din urmă semn fiind pe cale de dispariţie — sub vf. Custura — şaua de 2332 m, triunghi
         albastru şi cruce galbenă; — şaua de 2332 m _ vf. Păpuşa, cruce galbenă; — vf. Păpuşa — vf.
         Peleaga, cruce galbenă şi bandă roşie — vf. Peleaga _ lacul Bucura, cruce galbenă. Timp de mers:
         8 ore (fără a lua în considerare popasurile).

           Peisajul geografi al zonei pe care o vom străbate în cea de-a patra zi a excursiei ne este, în parte,
cunoscut (lacul Bucura — şaua Plenului Mic). Pe această primă porţiune a traseului, el ne va apare însă
altfel, ca urmare a faptului că — făcînd drumul într-un sens opus celul din prima zi, deşi vom străbate
aceleaşi formaţii oro-hidrografice — imaginile ce le vom culege vor fi altele elementul dominant al
priveliştii fiind, astăzi, lunga culme ce se desfăşoară între vf. Godeanu (vest) şi vf. Custura (est), în timp ce
în prima trecere pe aici privirile au zburat către cununa de creste ce tivesc Căldarea Bucurei (Slăveiul –
Judele — Peleaga).
           Ca alcătuire geologică, rocile ce le vom întîlni în cale sînt asemănatoare cu cele menţionate atunci
cînd am descris circuitul gurilor Bucurei. Vom avea astfel prilejul ca astăzi să ajungem a le cunoaşte mai
temeinic.
           Tezaurul de tulburătoare imagini ale peisajului alpin sculptat în granit de glaciaţia cuaternară va fi
sporit astăzi prin multe alte noi comori de pitoresc. Cu căldările glaciare de la obîrşia Rîului Bărbat şi cu
parte din cele ale Nucşoarei vom face cunoştinţă abia acum, iar uriaşa căldare a Bucurei ne va apărea într-o
înfăţişare cu totul inedită atunci cînd o vom privi de pe vf Peleaga, acel „primus inter pares" în piscurile
înalte ale Retezatului
           Tot atît de surprinzător prin noutatea lui ni se va înfăţişa şi pitorescul apelor (pîraie, rîuri şi lacuri),
pe care vom avea prilejul să le admirăm, fie ca le vom privi din apropiere, fie că de abia le vom întrezări în
pîcla depărtărilor. În ceea ce priveşte înfăţişarea vegetaţiei sau desfăşurarea; vieţii animale, acestea nu
diferă de asemenea de zonele cercetate mai înainte.
           Deşi este greu de stabilit o ierarhie a splendorilor Retezatului, noi socotim că traseul celei de-a
patra zi a excursiei oferă nu numai cele mai largi şi mai cuprinzătoare perspective asupra oceanului de
granit ce ne înconjură, dar şi cele mai pitoreşti privelişti alpine ce pot fi admirate în Carpaţii Hunedoarei.
                                                        ***
           Dacă traseul excursiei poate fi considerat ca deosebit de interesant, el este totuşi destul de dificil,
atît prin lungimea parcursului, cît şi prin diferenţele mari de nivel ce trebuie depăşite, mai ales la urcuş.
           Pornind de la locul în care am instalat corturile, vom străbate în sens invers ultima etapă a primei
zile de excursie în Retezat, urmînd, pentru început, malul drept al lacului Bucura pînă la punctul prin care
se face scurgerea lui (2040 m). După_un uşor urcuş pe primul prag al căldării, întîlnim stîlpul cu marcajul
cruce roşie care duce spre cabana Buta, prin Gura Bucurei (3½ ore). Păstrînd direcţia de mers către sud-est
şi urmînd cărarea pietroasă, urcăm pe cel de-al doilea prag al terasei. De aici mai departe, pe serpentine,
coborîm în lungul unuia dintre torenţii care curg spre valea Izvorului Bucurei. Cotim apoi către stînga-si ne
continuăm coborîsul printre jnepeni, trecînd peste trei dintre torenţii ce sporesc debitul pîrîului pe lîngă care
am mers pînă acum. În apropierea primului dintre torenţi am întîlnit un stîlp metalic de marcaj, iar după
depăşirea ultimului, străbatem cele de mai jos pîlcuri de jnepeni. Intrăm apoi în pădurea peticită ici-colo de
rarişti şi de poieni vrîstate cu stîlpi de marcaj. Coborîşul este cînd domol, cînd mai repezit, către fundul
văii, pădurea devenind din ce în ce mai deasă.
           Ajungem, după aceea, la Gura Bucurei, acolo unde se află; obîrşia Lăpuşnicului Mare (1 580 m).
De la locul în care corturile noastre pu fost instalate pe malul Bucurei şi pînă aici, am făcut trei sferturi de
oră. Trecem pe puntea întinsă peste apele Pelegii şi urcăm priporul stîng al văii, pînă în poiana ce
adăposteşte construcţia fostului magazin alimentar al muncitorilor forestieri.
           În acest punct marcajului cruce roşie, ce vrîstează cărarea pe care am venit, i se alătură şi punctul
albastru, conducînd de la cabana Gura Apei la cabana Buta, marcaj care ne va însoţi şi pe noi pînă în şaua
Plaiului Mic (1 879 m).
           Coborîrea de la lacul Bucura şi pînă la obîrşia Lăpuşnicului Mare (confluenţa izvoarelor Bucura şi
Peleaga) se mai poate face şi pe vechiul drum pastoral de pe dreapta Izvorului Bucurei. Această cale este
deosebit de indicată atunci cînd, pentru transportul bagajelor, se folosesc caii. Dom în continuare, cîteva
indicaţii asupra particularităţilor acestui traseu.
           De la cort urmăm hăţaşul de pe mdlul vestic al lacului, trecem peste scurgerea subterană a lui şi, o
bucată scurtă de drum, o ţinem către soare răsare, urcînd agale pînă ce ajungem pe tăpşanul larg şi aproape
lipsit de denivelări. De aici mai departe, coborîsul nu mai cunoaşte întreruperi şi, uneori, este puţin
îngreuiat de pragurile dăltuite pe aici de curgerea gheţarilor de altădată.
          Pătrundem curînd în jnepeniş prin desişul căruia drumeagul este destul de larg. În dreapta, pe
gorganul de piatră ce domină semeţ cu cei 1 944 m alt. ai săi, un zîmbru solitar stăpîneşte jepii, care, pentru
un timp scurt, ne lasă cale slobodă. Zimbrii sînt mai numeroşi, apărînd semeţ pe ici-colo, înaintea noastră,
din jnepeniş. Zdrenţuiţi şi jumuliţi de vînt nu-şi părăsesc uşor înălţimile ce le sînt atît de dragi. Canonesc
din greu cu vitregia muntelui înalt şi pietros, îşi sucesc crengile după răbufnirile viforelor şi crivăţului, se
întăresc cu noduri groase pe ramuri, dar rămîn înfipţi pentru totdeauna în stîncă.
          Pămătuful de cetină, mănunchiul de firişoare avînd aspectul a cinci „andrele" adunate pe un
mugur, încîntă privirea. Biruitor în sfada cu asprimea climei muntelui înalt, piere însă în faţa focului pe
care ciobanii îl pun în jnepeniş ca să facă runc pentru păşune. O dată cu dispariţia jepului nefolositor se
prăpădeşte însă pentru vecie şi zîmbrul, podoaba — atît de rara acum —a Carpaţilor noştri.
          Pe nesimţite am ajuns la şuvoiul Izvorului Bucurei, zbucium de apa pe care îl trecem de pe un mal
pe altul, din stînga pe dreapta văii. Coborîm către braniştea de conifere într-o poiană însorită. Fuga privirii
ne este stăvilită acum de deasă pădurii de molid. Susurul apei ne ajunge mai pronunţat la ureche şi, deodată,
în .marginea molidişului ne apare volbura de apă a Bucurei şi Pelegii, cei doi „autori" ai Lăpuşnicului
Mare.
          Drumul din poiana fostului „Scorţar" şi pînă în şaua Plaiului Mic (1879 m) se parcurge într-o oră
de mers, urcînd continuu prin pădurea care se sfîrşeşte sub ultimul pripor aflat înainte de a trece prin fata
noului scortar, cel din Păpuşa (în stînga cum urcăm), şi pe lîngă Tăurile Păpuşii (în dreapta).
          În şaua Plaiului Mic se află o răscruce de drumuri. Poteca pe care am venit şi care, în continuare,
conduce la cabana Buta (cruce roşie şi punct albastru) intersectează aici drumul (triunghi albastru şi bandă
roşie) ce străbate în lung culmea Godeanu — Custura şi care, dinspre vest, vine de la Băile Herculane, prin
valea Cernei şi pe culme. Pe ramura estică a acestui traseu ne vom continua drumul de astăzi.
          Ajunşi în şaua Plaiului Mic, de la stîlpul de marcaj cu cele patru săgeţi indicatoare, cotim la stînga
pentru a începe un lung urcuş pe cărarea marcată cu triunghi albastru şi cu bandă roşie şi care străbate, în
lung, cuhnea Păpuşa — Custura. Către stînga, priveliştea este dominată de pereţii Căldării Pelegii, pe
fundul zănoagei căreia se cuibăresc Tăul Peleguţa şi Tăul Ghimpelui. Vîrful Păpuşa şi piscul Custura, unite
printr-o culme lungă, străjuiesc cumpăna de ape dintre bazinul Jiului de Vest şi cel al Rîului Bărbat. Sub vf.
Custura, pe coastele lui apusene, nu departe de pisc, în răscrucea de drumuri, aflăm un stîlp pe care abia se
mai disting marcajele:
— crucea galbenă, spre Uricani, peste Gruniul — vf. Lazărului — Tulişa (6 ore);
— triunghi albastru, spre cabana Buta (2½ ore).
          Ne aflăm la 2390 m alt. şi, din şaua Plaiului Mic, am făcut pînă aici aproape o oră şi jumătate,
înainte de a ne continua drumul, merită să mergem pe şaua aflată în dreapta crestei, pentru a admira cele
două tăuri ale Custurii, lacurile alpine din tara noastră situate la cea mai mare altitudine (Tăul Mare al
Custurii — 2270 m). Vîrful Peleaga domină împrejurimile ca un-adevărat gigant din basme. La poalele lui,
lacurile Pelegii se văd negre în umbra norilor care le mîngîie, cînd şi cînd, fata. La dreapta (către nord), vf.
Păpuşa ţine demnă tovărăşie suratei Peleaga, înspre nord-est, în căldarea copleşită cu întinse cîmpuri de
bolovăniş colţuros, tăurile Custurii oglindesc, pe luciul încremenit, al apei, silueta fină a ţapului negru care
îşi păzeşte atent turmai de capre ce pasc pe povîrnişuri.
          Către sud-vest, muntele Drăgşanu îşi ondulează lin spinările pînă departe în zare, unde vf. Paltina
(2149 m) încheie culmea. Dincolo de vf. Buta, un pîlc de jnepeni arde spre a lăsa loc păşunii, făcînd
impresia unei erupţii vulcanice, întruchipate de coloana groasă de fum care se înalţă direct spre cer, în aerul
fără adieri de vînt. În direcţia Munţilor Oslea, un adevărat potop de apă curge, ca o imensă perdea, din nori
înspre pămînt.
          Reveniţi în potecă, de la stîlpul cu săgeţi ne îndreptăm către nord, pe cărarea marcată cu cruce
galbenă şi triunghi albastru, coborînd uşor pînă în şaua de 2332 m alt., unde marcajele se ramifică:
triunghiul albastru vrîstează cărarea ce coboară în bazinul Rîului Bărbat, la Stîna de Rîu; crucea galbenă -
este semnul pe care ne vom continua drumul, coborînd încă un timp, pînă în şaua Custurii, la 2205 m alt.,
unde ajungem la un sfert de oră după plecarea de sub vf. Custurii.
          Din şaua Custurii şi pînă pe vf. Păpuşa (2 500 m) se aşteaptă un urcuş greu de-a lungul Custurii
Păpuşii. Va trebui ca, într-o oră de luptă cu stînca, să învingem un pripor îndrăcit pe care, mai ales în ultima
porţiune, poteca suie pieptiş spre vf. Păpuşa.
          De pe vf. Păpuşa vom putea admira cea mai spectaculoasă; perspectivă asupra numeroaselor
zănoage ce alcătuiesc vastul complex glaciar de la obîrşia Rîului Bărbat. Cununa de culmi, de creste şi de
piscuri care fărmuieşte bazinul superior al acestui rîu se desfăşoară dinspre nord-est, urcînd pe Piciorul
Lănciţa, pînă în Vîrful Mare (2456 m). De aici mai departe păstrînd direcţia NE—SV, culmea dintre Vîrful
Mare şi vf. Păpuşa este scobită în cîteva şei adînci: şaua Vîrfului Mare (2301 m), curmătura Galeşului
(2280 m) şi şaua Păpuşii, aceasta din urmă adîncindu-se sub-piscul secundar al Păpuşii (2408 m), la sud-
vest de el.
          Vf. Păpuşa (2500 m) este un important nod orografic din care se desprinde muchia ruiniformă a
Custurii Păp.usii, caracterizate de cotele: 2229 m, 2205 m (şaua Custurii), 2332 m şi 2457 m (vf. Custura)
şi care constituie partea cea mai înaltă a peretelui sud-vestic al căldării Rîului Bărbat. Din vf. Custura, ca
pivot, rama de culmi a căldării se dirijează către est, desfăşurîndu-se în cea mai spectaculoasă înşiruire de
piscuri ce poate fi întîlnită în Munţii Retezat, culmea dintre Custura şi Pilugul; vf. Custura (2457 m), vf.
Valea Mare (2383 m), vf. Ciumful Mare (2338 m), vf. Gruniul (2302 m), vf. Lazărului (2283 m), vf.
Custura Văcăriei (2032 m), vf. Pilugul Mare (1 755 m) şi vf. Pilugul Mic (1 532 m).
          Minunata vedere panoramică ce se deschide asupra acestui uriaş arc de culmi şi de custuri, cu
versanţii brăzdaţi de adînci văi glaciare, este desăvîrşită de pitorescul lacurilor alpine cuibărite în Zănoagele
suspendate sub creste.
          De pe vf. Păpuşa, cotind către vest, se ajunge după o oră şi jumătate pe vf. Peleaga. Cărarea este
marcată cu cruce galbenă şi cu bandă roşie, aceasta din urmă fiind semnul ce vrîstează traseul desfăşurat
între cabana Baleia şi lacul Bucura, între Păpuşa şi Peleaga, calea noastră străbate o zonă de bolovăniş
lipsită de vegetaţie şi, după ce coboară repezit în curmătura Pelegii (2274 m), urcă pieptiş versantul
priporos al Pelegii, cel mai înalt pisc al Retezatului. După aspect, vîrful pare o piramidă clădită de o armie
de ciclopi, care au cărat şi au aşezat, unui peste altul, mii şi mii de bolovani colţuroşi, cu gîndul să ridice un
turn pînă la cer. Partea cea mai înaltă a piscului are înfăţişarea unei platforme de aproape zece metri pătraţi,
pe care este construită, din manele şi scînduri, acea piramidă caracteristică, vopsită în alb şi cu culion negru
în vîrf, construcţie ce serveşte pentru ridicările geodezice şi topografice. Izolat faţă de celelalte vîrfuri
apropiate, Peleaga ne oferă o privelişte de neuitat, în faţa căreia te simţi cu totul copleşit de admiraţie.
          La nord se adînceşte circul glaciar al Văii Rele, vasta zănoagă în care sclipesc jos, sub noi, bătute
de soare, tăurile Văii Rele, aciuate printre „Borzii Vineţi", acel imens cîmp de bolovănişuri desfăşurat în
fundul căldării. În fundal, departe în zare, se vede Jarga depresiune a Haţegului.
          Culmea Pietrele, cu vîrful purtînd acelaşi nume (2268 m), face de strajă în stînga zănoagei. Peste
valea Izvorului Pietrele, culmea Stînişoara acoperă partea de jos a Custurii Retezatului, lăsînd însă liber
privirii vf. Retezat (2485 m) care, de aici, se vede ascuţit şi nu ca tăiat de paloş. Ai crede că braţul zmeului
din basm s-a opintit ceva mai către stînga şi paloşul lui a retezat moţul Bucurei, al cărui vîrf (2436 m) ne
apare, din locul în care ne aflăm, teşit. Vf. Judele (2382 m), vecinul de peste căldare al Bucurei, stă în capul
culmii muntelui Bîrlea, iar spre sud-est, culmea Slăveiului străjuieşte, ameninţător parcă, valea
Lăpuşnicului Mare, dîndu-şi bineţe, peste vale, cu culmea Drăgşanului. Spre sud-vest se vede vf. Custurii,
din care, către est, se desfăşoară lunga şi spectaculoasa culme dintre Gruniul şi Pilugul, lanţ de piscuri pe
care l-am admirat încă de pe vf. Păpuşa. Înspre nord-est, pornind din vf. Păpuşa, ramificate ca degetele
mîinii, şerpuiesc Piciorul Lănciţa, culmea Vîrfului Mare şi cea a Vasielului, culmea Galeşului şi cea a Văii
Rele.
          Senzaţia pe care o ai privind de pe vf. Pelegii este aceea că te afli în largul unui ocean frămîntat de
un uragan năprasnic, care a ridicat valuri de mii de metri înălţime, rămase împietrite pentru vecie.
          Drept către vest şi la 500 m sub noi, vasta căldare a Bucurei se înfăţişează privirii, plină de
grandoare. Pe adîncul ei, în partea centrală, lacul Bucura străluceşte în soare, întrecînd ca mărime şi ca
frumuseţe întreaga salbă de lacuri ce-i fac de strajă în jur. De pe vf. Peleaga mai departe, traseul urmează
hăţaşul marcat numai cu cruce galbenă, coborînd prin bolovănişul grohotişurilor ce îmbracă versanţii sud-
vestici ai Căldării Bucurei dinspre Peleaga, Cînd atmosfera este clară, traseul nu prezintă dificultăţi de
orientare, iar pe ceaţă şirul de stîlpi metalici indică suficient de bine direcţia de mers.
          La lacul Bucura, lîngă malul lui stîng, ajungem după 50 de minute de la plecarea de pe vf. Peleaga.
Pentru a poposi însă în tabăra de corturi, trebuie să mai mergem încă aproape o jumătate de oră,
călăuzindu-ne paşii de-a lungul hăţaşului ce înconjură lacul, trecînd peste firul de apă prin care se face
scurgerea tăului.
          Fără a ţine seama de nici unul dintre popasurile făcute, pe drum, pentru parcurgerea circuitului
celei de-a patra zi de excursie sînt necesare 7—8 ore de mers.

         Ziua a cincea
         Lacul Bucura — Tăul Porţii — şaua Judelui — lacul Zănoaga Mare — Crucea Trăsnitului
         — Tăul Turcei — Piciorul Slăveiului — lacul Bucura
         Marcaj: — de la lacul Bucura la Tăul Porţii, punct roşu şi bandă galbenă: — de la Tăul Porţii la
         lacul Zănoaga Mare. punct roşu; — de la lacul Zănoaga la Crucea Trăsnitului, cruce albastră şi
         triunghi roşu; — de la Crucea Trăsnitului la lacul Bucura, cruce albastră, triunghi roşu şi punct
         galben. Timp de mers: 6—7 ore (fără a socoti popasurile).

          Cu prilejul cercetării de pînă acum a Retezatului, am putut lua contact nemijlocit numai cu peisajul
geografic din zona în care se desfăşoară prima etapă (lacul Bucura — Tăul Porţii) a rutei celei de-a cincea
zi. În rest, itinerarul în Retezat ne va purta paşii prin locuri încă neumblate de noi pînă acum.
          Trecînd peste înalta barieră de piatră a culmii Slăveiului, vom pătrunde în bazinul superior ai văii
Judele, arie în cuprinsul căreia s-au dezvoltat cîţiva dintre gheţarii de circ ai Munţilor Retezat.
          Peisajul alpin, modelat în această parte a masivului de acţiunea glaciaţiei cuaternare, deşi mai
puţin spectaculos decît cel admirat pînă acum în căldările Bucurei, Nucşoarei şi Rîului Bărbat, nu este
totuşi lipsit de pitoresc şi de variaţie. Nota de sălbăticie ce domină în aspectul ruiniform al pereţilor
Zănoagelor este puţin îndulcită de înfăţişarea calmă pe care o are masiva culme a Şeselor.
          Principala atracţie turistică a zonei o constituie lacul Zănoaga Mare, la care, din şaua Judelui mai
departe, vom coborî pe unul dintre vechile drumuri pastorale ale Retezatului, calea Şeselor. În acest drum
este interesant de observat casa bună pe care, în Munţii Retezat, ancestralul marcaj ciobănesc („momîile"
din pietre) o face încă cu vrîstarea recentă a potecilor turistice.
          Fig 08
          Înfăţişarea vegetală a locurilor pe care le vom străbate este tipic alpină: ierburile păşunilor de
altitudine şi vegetaţia arborescentă scundă a ienuperilor şi a peticelor de jnepeniş ce se dezvoltă dincolo de
limita superioară a pădurii. Limba de pădure ceva fi întîlnită atunci cînd vom coborî pe valea pîrîului
Zănoaga şi în trecerea de pe un versant pe altul al văii Judele, dă parcă o notă de cochetărie austerităţii ce se
degajă din haina vegetală pitică a acestei zone înalte a Munţilor Retezat. Prezenţa ienupărului prin partea
locului a dat numele unuia dintre lacurile pe care le vom întîlni în cale — Tăul Turcei, care este înconjurat
cu tufe dese de ienuperi (denuimrea locală: turcei).
          Viaţa animală este cea caracteristică zonei centrale înalte a Munţilor Retezat.
                                                        ***
          În prima parte a itinerarului, de la Bucura şi pînă la Tăul Porţii, vom străbate în sens invers calea
pe care, cu două zile în urmă, arn coborît venind din drumul făcut pe vf. Retezat.
          Pornind de la locul aşezării corturilor, vom urca malul vestic ai lacului Bucura, ajungînd după 7—
8 minute de mers în cărare, lîngă tabela de marcaj menţionată la pag. 45. De aici mai departe părăsim
poteca principală şi, cotind către stînga, ne angajăm într-un suiş aproape pieptiş, pe versantul sudic al
vîrfului Bucura, pe care îl lăsăm însă către dreapta. Cărarea pe care mergem este marcată cu un semn
dublu: punct roşu şi bandă galbenă.
          Asprimea urcuşului se domoleşte abia după ce, la o jumătate de oră de la plecarea de pe malurile
Bucurei, ajungem lîngă primul dintre tăurile Porţii Bucurei, străjuită dinspre stînga de vf. Judele şi de
Turnul Porţii.
          După încă 3—4 minute de mers pe drum plat ajungem la Tăul Porţii (2240 m), lîngă firul de apă
prin care se face vărsarea lacului. În apropiere se află o răspîntie de poteci şi de marcaje: cărarea vrîstată cu
bandă galbenă urcă pieptiş pînă în Poarta Bucurei, de unde, mai departe, conduce către vf. Retezat; hăţaşul
marcat cu punct roşu se ramifică spre stînga. Pe acesta din urmă ne vom continua calea, coborînd în scurt
timp (7—8 minute) cele cîteva zeci de metri cît măsoară înălţimea priporului peretelui căldării îmbrăcate în
grohotiş de morenă glaciară.
          Din josul priporului şi pînă în şaua de sub vf. Judele ne aşteaptă o oră de urcuş neîntrerupt şi, pe
alocuri, pieptiş. Aproape imediat după începerea acestui urcuş lăsăm în dreapta un ochi de mare miniatural,
pitulat în mijlocul bolovănişului care îl copleşeşte cu puzderia lui de ţăndări din granit. Nu departe de acest
lăcuşor întîlnim pe unul dintre cele mai înalt situate lacuri ale „sistemului" Bucura: Tăul Agăţat (2280 m).
Grohotişul care îl înconjură — adevărată avalanşă de steiuri, unele mari cît casa — pare o uriaşă năvală de
granit, din încleştarea căreia nu vezi cum biata oglindă de ape a tăului a mai reuşit să scape neînghiţită de
bolovăniş.
          Părăsind cu greu frumuseţea locurilor acestora atît de caracteristice pentru „personalitatea"
Retezatului, ne continuăm calea-urcînd din greu pe cărarea îngustă ce se caţără pe versanţii prăpăstioşi ai
zănoagei Fundul Bucurei. Cele cîteva zeci de metri de drum ce se desfăşoară de-a coasta, întrerupînd pentru
scurt timp urcuşul greoi, accentuează şi mai mult înclinarea potecii care, înainte de a ieşi în şaua Judelui,
aproape că se transformă în scară. Pe culme se ajunge în şaua de la S—SE de vf. Judele, la 2340 m alt.
Dacă vremea este bună şi atmosfera se menţine clară, vom adăuga itinerarului nostru şi o porţiune de urcuş
către dreapta, pentru a ajunge pe vf. Judele, de unde cuprindem cu privirea una dintre cele mai largi
panorame, admirată în Munţii Retezat. În jurul vîrfului se adună cîteva dintre căldările şi Zănoagele ce se
bucură de o faimă deosebită în masiv: Bucura, Judele, Zănoaga şi Gemenele. În planul următor al
priveliştii, piscurile, custurile şi culmile Pelegii, Slăveiului, Bîrlei, Şeselor, Bucurei şi Retezatului par nişte
vajnici străjeri de granit ai tezaurului de frumos de la poalele lor, iar în pîcla depărtărilor zarea este
perdeluită de imaginile estompate ale altor giganţi de piatră între care impresionează, mai ales, culmea
Lazărul — Gruniul — vf. Custura şi munţii Drăgşanu, Borăscu, Scărişoara, Gugul, Branul şi Zlata. Din
şaua Judelui pornim mai departe, urcînd uşor către sud-vest, şi începem apoi un coborîş lung, care, după
trei sferturi de oră, ne va scoate pe malurile lacului Zănoaga Mare. La început — după coborîrea din şaua
Judelui şi după ce am prins în vedere Zănoagele Judelui (dreapta) şi lacul Judele (stînga) — mergem mai
mult de-a coasta pe clina sudică a culmii Şeselor şi nu mult prea jos de spinarea ei. Mai departe, poteca
trece peste "văluririle domoale ale picioarelor de munte ce coboară, către sud, din Şesele. De pe spinarea
unuia dintre ele începem a zări oglinda de apă a lacului Zănoaga Mare, la început însă numai parte din ea
oferindu-se privirii.
          În continuare calea se desfăşoară coborînd lin o dată cu marcajul punct roşu care trece pe lîngă
Bordul Zănoagei şi sfîrşeşte pe malul lacului Zănoaga Mare (1 973 m), în fruntea lacului, loc în care
întîlnim poteca vrîstată cu cruce albastră şi cu triunghi roşu. Ambele semne însoţesc cărarea ce vine de la
lacul Bucura (peste Slăveiul şi pe la Crucea Trăsnitului) şi care, de la lacul Zănoaga Mare mai departe, se
ramifică: triunghiul roşu conduce, peste Radeş, la cabana Gura Zlata, iar crucea albastră însoţeşte cărarea
care, trecînd prin apropierea lacului Zănoguţa şi peste vf. Zlata, coboară la cabana Gura Apei.
          În Carpaţii noştri şi, implicit, în Munţii Retezat, lacul Zănoaga Mare deţine primatul adîncimii (29
m) şi ocupă al doilea loc ca mărime (9,5 ha suprafaţă, 300/370 m diametru şi circa un milion de metri cubi
de apă).
          Mergînd mai departe, vom urma de-a lungul pîrîului Zănoaga cărarea care coboară pe dreapta lui.
Vom trece apoi apa (pe stînga ei) şi, îndepărtîndu-ne de firul văii, vom ajunge la 1 699 m alt., în punctul
către care, din căldare, se adună cîţiva dintre afluenţii de obîrşie ai pîrîului Judele. Ne aflăm în plin codru
de molid, în partea superioară a pădurii ce se desfăşoară ca o limbă în susul văii Judele.
          De aici mai departe coborîm un timp pe lîngă malul stîng al pîrîului Judele, apoi, părăsind fundul
văii, ne abatem către stînga, urcînd costiş prin codru. O dată cu înăsprirea pantei ieşim din pădure şi
străbatem o zonă de teren acoperită cu tufe dese de jnepeni, printre care poteca urcă, în serpentine, pînă în
golul alpin de pe spinarea Piciorului Slăveiului, la Crucea Trăsnitului (2076 m). Durata: o oră şi jumătate
de la plecarea de lîngă lacul Zănoaga Mare. Aici întîlnim poteca marcată cu punct galben care urcă venind
dinspre valea Lăpuşnicului Mare, de la Lunca Berhină. Semnul acesta nou, alăturat celor două ce au vrîstat
poteca pe care am venit pînă aici (triunghi roşu şi cruce albastră), ne va însoţi în tot restul drumului, peste
culmea Slăveiului, pînă la lacul Bucura.
          Ajunşi la Crucea Trăsnitului, cotim la stînga şi pornim într-un lung urcuş care, după încă o oră şi
jumătate de mers, ne va scoate pe culmea Slăveiului, pe platoul dintre vf. Slăveiul şi Vîrful din Mijloc. Pînă
dincolo de Tăul Turcei, lăsînd înspre dreapta gorganul „La Clince" (2076 m), vom urca un drum de culme
largă, cu întinse perspective de-o parte şi de alta a ei. Trecem apoi prin stînga Tăului Turcei şi coborîm în
firul unui vîlcel. Pînă aici drumul n-a cerut eforturi deosebite, atît urcuşul cît şi coborîşul ce i-a urmat fiind
destul de domoale. Din firul văiugii mai departe însă, pornind pe cărarea ce străbate în lung Piciorul
Slăveiului, vom avea de urcat unele porţiuni de coastă mai pieptişă, a căror asprime este, pe alocuri, uşurată
de serpentinele potecii.
          Pe tăpşanul de pe culmea Slăveiului, cîţiva stîlpi de marcaj ajută în orientare pe cei ce străbat
locurile pe timp de ceaţă. Pe săgeata din vîrful lui, primul dintre stîlpi, cel plantat în buza platoului, indică
marcajul: cruce albastră, spre lacul Zănoaga (2 ore) şi Gura Zlata (4 ore). După străbaterea platoului
începem un coborîş repezit pe serpentinele cu care poteca domoleşte priporul pereţilor vestici ai Zănoagei
Bucurei. Pe malurile lacului Ana (1 979 m) ajungem la o> jumătate de oră după ce am trecut peste culmea
Slăveiului.
          În drumul dintre lacul Ana şi local taberei de corturi de pe malul lacului Bucura va trebui să urcăm
treptele malului stîng al văii Izvorul Bucurei, urmînd o cărare bolovănoasă, răsucită în serpentine printre
steiuri şi pe după pîlcurile de jnepeni. De la stîlpul cu marcajul cruce albastră (spre lacul Zănoaga, peste
Slăveiul, 4 ore), plantat pe terasa sub buza căreia se adăposteşte-lacul Bucura, şi pînă la corturi nu mai
avem de mers decît 3—4 minute.
         De la lacul Ana şi pînă la Bucura urcuşul a fost făcut în 20 de minute, iar întregul circuit al celei
de-a cincea zi a cerut şase-ore şi jumătate de mers întins.

         Ziua a şasea

         Zi de odihnă la Bucura

         Ziua a şaptea

         Lacul Bucura — vf. Peleaga — lacul Galeşul — cabana Pietrele — valea Pietrele — lacul
         Bucura
         Marcaj: — de la lacul Bucura la Curmătura Bucurei, bandă albastră; — din Curmătura Bucurei pe
         vf. Peleaga, bandă roşie; — de pe vf. Peleaga pînă în şaua dintre Peleaga şi Păpuşa, bandă roşie şi
         cruce galbenă; — din şaua dintre Peleaga şi Păpuşa (curmătura Pelegii) şi pînă la lacul Galeşul,
         drum nemarcat: — de la lacul Galeşul la cabana Pietrele, triunghi roşu: — de la cabana Pietrele la
         lacul Bucura, bandă albastră. Timp de mers: 10 ore (fără a lua în considerare popasurile).

          Itinerarul celei de-a şaptea zile prezintă unele caracteristici:
— ajunge din nou pe vf. Peleaga, pisc central şi înălţime maximă a masivului, element orografic care, ca
     punct de privelişte, nu-şi află pereche în Munţii Retezat;
— se desfăşoară între limitele acelei părţi din masiv unde şi-a avut sediul cea mai importantă aglomerare
     de gheţari (grupul Nucşoara), format din limbile lungi de gheaţă ce au curs de-a lungul văii Galeşul,
     Văii Rele şi văilor Pietrele şi Stînişoara;
— dă posibilitatea admirării altor cîtorva dintre lacurile glaciare ale Retezatului. Pe malurile unuia dintre
     ele, la Galeşul, vom zăbovi mai îndelung cu prilejul popasului pentru masa;
— oferă prilejul străbaterii unor zone de altitudine mai joasă, locuri în care .prezenţa trupurilor masive de
     pădure dă o notă de vioiciune peisajelor admirate.
          Datorită faptului că, în drum, vom trece pe la cabana Pietrele, unul dintre cele mai căutate
adăposturi turistice din masiv, putem ca, în raport cu cîteva elemente noi faţă de cele avute în vedere la
întocmirea planului iniţial, să operăm unele modificări ale programului de vizitare a Munţilor Retezat.
Astfel, renunţînd la ziua de odihna prevăzută a fi petrecută ia cabana Gura-Apei, am putea sfîrşi itinerarul
zilei înnoptînd la cabana Pietrele.
          De la tabăra noastră de corturi vom pormi urcînd pieziş, către nord-vest, pînă ce ieşim la cărarea
marcata, în zona cvadruplului marcaj (cruce roşie, cruce albastră, triunghi roşu şi punct galben), ale cărui
semne conduc primul la cabana Buta şi ultimele în valea Lăpuşnicului Mare şi la cabana Gura Zlata.
          O dată ajunşi la poteca marcată, cotim către dreapta şi după zece minute de la plecare, între
lacurile Bucura şi Bucurelul, întîlnim tabela de marcaj montată în răscrucea de drumuri. În afara traseelor
indicate mai sus, aici se ramifică şi cărarea marcată cu bandă galbenă (spre vf. Retezat, prin Poarta
Bucurei) şi punct roşu (spre Zănoaga, prin şaua Judelui).
          De la tabela de marcaj, pe semnul geamăn (bandă roşie şi bandă albastră), urcăm uşor către larga
şa a curmăturii Bucurei, trecînd peste pîrîul Bucurei, unul dintre cele 13—14 fire de apă ce alimentează
lacul. Pe vreme ceţoasă ne putem orienta după şirul de trei stîlpi metalici care vrîstează poteca, destul de
clară pe vreme bună.
          După cel de-al treilea stîlp de marcaj, imediat urcuşul se înăspreşte şi cărarea suie priporul coastei
în ocoliş de serpentine. În Curmătura Bucurei (2206 m) se ajunge după trei sferturi de oră de la plecarea de
lîngă lac. Ne aflăm pe cumpăna de ape ce separă bazinul pîrîului Nucşoara de cel al Bucurei şi al
Lăpuşnicului Mare. Priveliştea este larg cuprinzătoare asupra a trei părţi din rama de granit a Căldăii
Bucurei, înspre sud, şi a Căldării Pietrele, înspre nord.
          Din Curmătura Bucurei, urmînd indicaţiile săgeţii de pe stîlp, cotim la dreapta şi începem urcuşul
de-a lungul crestei, pe o potecuţă ce se furişează printre pietre. Escaladînd bolovanii pe care îi întîlnim în
cale, mergem acum pe sub vf. Custura Bucurei (2362 m), ocolind prin stînga lui şi pe la 20—30 m pe sub
pisc. Trecem apoi prin şaua de 2300 m alt. şi după aceea ne continuăm urcuşul către vf. Peleaga, ţinînd
mereu muchia crestei.
          Nu departe de vîrf, în stînga, un horn prăpăstios se prăvale înspre Valea Rea. Cdlţii Pelegii,
„oamenii de piatră", stau de straja în capul de sus al hornului, lîngă hăţaşul ce duce spre piscul Pelegii, pe
care se ajunge după două ore de la plecarea din tabăra (nu s-au socotit opririle făcute pe drum).
          Popasul pe care ni-l vom îngădui pe vf. Peleaga, la 2509 m alt., este condiţionat nu numai de
starea vremii, ci şi de timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru ruta de astăzi. Dacă s-a plecat de la corturi
o dată cu ivirea zorilor, vom avea aici mai mult timp pentru a ne încînta cu priveliştea atît de frumoasă ce ni
se oferă de pe cel mai înalt pisc al Retezatului, privelişte ale cărei elemente au fost arătate cu prilejul
popasului făcut aici în cea de-a patra zi a excursiei în Munţii Retezat.
          Părăsind locul în care ne aflăm, pornim către şaua dintre cei doi giganţi ai masivului, curmătura
adîncă dintre vîrfurile Peleaga şi Păpuşa, şa în care ajungem coborînd pe muchia nord-estică a Pelegii.
Locul poartă numele de curmătura Pelegii (2272 m alt.) şi este marcat cu o momîie clădită din ţăndări de
granit.
          De aici mai departe ne continuăm drumul mergînd de-a lungul muchiei ce separă Căldarea Pelegii
de cea a Văii Rele, pînă în punctul (2300 m) unde panta se schimbă brusc şi începe urcuşul către vf.
Păpuşa. Ne aflăm într-o răspîntie de drumuri: cărarea marcata suie pe vf. Păpuşa, de unde, pe hăţaşul vrîstat
cu bandă roşie şi apoi cu triunghi roşu, se ajunge la Galeşul. Pe drumul marcat, calea spre lacul Galeşul este
mai cu ocol şi cere eforturi sporite pentru urcarea piscurilor Păpuşii şi Vîrfului Mare.
          Vom părăsi deci marcajul şi, orientîndu-ne atent, vom coborî direct spre Valea Rea, cotind către
stînga şi lăsîndu-ne în jos pe un „şurloi" foarte înclinat şi plin de grohotiş. Ajungem astfel în căldarea Văii
Rele, de unde ne îndreptăm spre grupul de lacuri cunoscut sub numele de Tăurile Văii Rele şi aciuate între
„Borzii Vineţi", vastul cîmp de bolovănişuri de aici. Lacul pe lîngă care trecem acum are o formă ovală şi
este încins cu un brîu de bolovani înroşiţi de mineralele dizolvate în apa lacului.
          De la lac, o cărare clară urcă prin iarbă către şaua din dreapta vîrfului Valea Rea, la 2250 m alt. Pe
versantul estic al vf. Valea Rea, aşezat în trepte, la o altitudine de 2150 m, spre nord-est de şaua în care ne
aflăm, se vede un grup de trei tăuleţe. Sînt lacurile cunoscute sub numele de Zănoagele Galeşului.
          Continuăm coborîsul pînă ce zărim către stînga, şi în jos, oglinda de apă a Tăului Galeşul. Pentru a
ajunge pe malurile lui, trebuie să ne angajăm într-un coborîş priporos, pe un „şurloi" foarte înclinat, ca toate
suratele lui. Coborîşul acestui jgheab de piatră cu grohotiş cere un sfert de oră, astfel încît de la Peleaga şi
pînă aici se fac două ore.
          Bogat în păstrăvi ca nici unul dintre lacurile Munţilor Retezat, Galeşul (1 950 m), împodobit de un
pisc remarcabil, este aşezat pe fund de zănoagă. Are o formă rotundă neregulată şi pe versanţii lui dinspre
culmile Văii Rele, Galeşului şi Vîrfului Mare, jnepenişul s-a dezvoltat în petice masive şi întinse. Tăul
Galeşul are 4,5 ha suprafaţă, 216/264 m diametru, 10 m adîncime şi cca 250000 m3 volum de apă. Valea
Galeşului se deschide larg către nord, partea dinspre care priveliştea asupra munţilor Lolaia şi Strugari este
deosebit de frumoasă.
          De la lac pornim la vale pe partea dreaptă a pîrîului, la început furişîndu-ne printre numeroşii
„berbeci", acele pietroaie mari şi golaşe, cărate pe aici de gheţari. După vreo 600 de paşi de la lac intrăm pe
prima terasă şi, la circa 500 de paşi mai departe, coborîm o a doua terasă glaciară. Intrăm apoi curînd într-o
primă poiană (1 830 m alt.) dezvoltată în mijlocul jnepenişului. Străbătînd jnepenişul, poteca este destul de
vizibilă şi ea coboară repezit. În curînd apare molidişul, şi în mijlocul pîlcului de copaci, din ce în ce mai
deşi, dăm de o a doua poiană (1 750 m). Aceasta este importantă pentru cei ce vor ca, în drum către cabana
Pietrele, să se abată din cărarea marcată pentru a vizita Tăul dintre Brazi, la care s-ar fi putut ajunge şi pe
poteca ce coboară direct de la lacul Galeşul, urmînd firul de apă al izvorului Galeşului.
          Poteca noastră păstrează, în genere, aceeaşi direcţie pe care o avut-o şi pînă acum şi se desfăşoară
pe clinele vestice ale culmii Galeşului. Coborîm de-a coasta, prin pădure. La un moment dat, cărarea
schimbă direcţia şi, în ocol larg, se îndreaptă către sud, ajunge pe malul torentului Galeşului, şi trece pe
malul stîng al pîrîului. Drumul se continuă pe versantul răsăritean al culmii Pietrele, al cărei picior îl
traversăm pe lîngă un bordei de ciobani.
          De aici mai departe, prin rarişte de molizi, coborîm spre firul văii Pietrele şi trecem apa pe malul
stîng al pîrîului. Poteca urcă apoi pe versantul sud-vestic al culmii Stînişoara, peste care trecem străbătînd o
poiană. Nu la mult timp după aceea ajungem la cabana Pietrele. De la lacul Galeşul şi pînă aici am făcut
două ore şi jumătate, iar pînă la corturile de pe malul Bucurei, fără a ne opri pe drum, ne vor mai trebui încă
trei ore şi jumătate de mers.
          Referindu-ne la menţiunea de mai sus despre eventuala vizitare a Tăului dintre Brazi (numit şi
Tăul Negru dintre Brazi, datorită mîlului negru care îi căptuşeşte fundul) arătăm că lacul acesta, puţin
adînc, nu este un relict glaciar; el are aspectul unei cochete oglinzi de apă ascunse între chipeşe exemplare
de conifere. Aceasta aşezare de un pitoresc remarcabil, ce dă tăului un farmec aparte, justifică o abatere din
poeca marcată pentru a-i admira frumuseţea. De altfel, pentru a ajunge la cabana Pietrele, putem folosi şi
acest traseu deviat din ruta clasică.
          Din traseul marcat, drumul către Tăul dintre Brazi se ramifică spre stînga din cea de-a două poiană
dintre jnepeni, fie imediat înainte de a intra în poiană, fie imediat după ce am pătruns în luminiş. Curînd
după ramificaţia amintită se trece peste firul de apă al Izvorului Galeşului. În acest punct, pe malul stîng al
apei, un bord enorm este folosit drept adăpost de către ciobanii care îşi pasc cirezile de vite prin apropiere.
Spărturi mari în stei lasă un spaţiu liber, înalt de peste trei metri şi destul de încăpător pentru adăpostirea a
şase-şapte persoane.
          După traversarea apei, la cîţiva metri mai departe, ne îndreptăm către stînga şi, aproape imediat,
ajungem la Tăul dintre Brazi. De aici mai departe, pe locuri povîrnite şi fără potecă (ici-colo se ţes unele
hăţaşe), se coboară prin pădure şi pe stînga văii Izvorul Galeşului, pînă ce întîlnim poteca marcată ce
conduce ia cabana Pietrele, potecă părăsită înainte de a intra în cea de-a două poiană dintre jnepeni întîlnită
după plecarea de la Tăul Galeşul.
          Pornind pe drumul de întoarcere la Bucura, de la casa Pietrele traversăm pîrîul din faţa cabanei,
lăsăm în stînga poteca ce coboară spre Nucşoara şi, dupo ce urcăm malul din faţă, cotim către dreapta, pe
potecă. Poteca merge pe stînga apei, de-a coasta văii Pietrele, prin pădure, urcînd uşor. La un moment dat,
pe spinarea culmii Stînişoara, poteca devine orizontală şi apoi coboară repezit.
          Nu mult timp după aceea urcăm iarăşi prin pădure, lăsînd în dreapta cîmpul de brusturi ce indică
locul unei foste stîne, zona în care, de curînd, a intrat în funcţiune refugiul Genţiana. Pe la 1 650 m
altitudine ieşim din pădure şi străbatem apoi o poiană chenăruită de jnepenişurile care, pe ambii versanţi ai
văii, urcă spre culme.
          Cărarea se apropie din ce în ce mai mult de firul văii şi, pe la 1 740 m alt., trece pe dreapta văii. În
drum, la 1 890 m alt., dăm de Bordul Tomii, un stei mare cît casa prăvălit într-o rînă. Ciobanii i-au închis
latura dinspre nord, clădind aci un zid de bolovani şi realizînd astfel un minunat adăpost sub care, pe timp
ploios sau peste noapte, se pot adăposti 5—6 persoane.
          Urcăm mereu peste pietroaie şi ajungem în partea superioară a văii Pietrele, ale cărei versante sînt
brăzdate de alunecarea gheţarilor; treptele vizibile rămase sînt uşor de distins în relieful stîncii smălţat în
iunie cu întinse covoare roşii de smîrdar.
          Lacul Pietrele se află la 1 990 m alt. De formă neregulată, tăul are, către mal, o insulă cu jnepeni,
iar pietrele care îl înconjură sînt înroşite de conţinutul feruginos al apei, astfel încît lacul pare a fi încins cu
un brîu roşu.
          De la lacul Pietrele şi pînă la Curmătura Bucurei refacem, în sens invers, drumul de-acum cîteva
zile, cel parcurs atunci cînd am urcat de la Bucura pe vf. Retezat. Pereţii zănoagei sînt destul de priporoşi,
dar dificultatea urcuşului este uşurată oarecum de ocolişurile cu care poteca se strecoară prin grohotişul
căldării. Din Curmătura Bucurei coborîm către sud şi, după încă 20 de minute de mers, ajungem ia capătul
traseului excursiei. Neţinînd seama de popasurile făcute pe drum, circuitul acesta ne-a cerut 10 ore de mers.

         Ziua a opta

         Lacul Bucura — lacul Ana — culmea Slăveiului — Tăul Turcei — Crucea Trăsnitului —
         Lunca Berhină — cabana Gura Apei
         Marcaj: — de la lacul Bucura la Crucea Trăsnitului. punct galben, cruce albastră şi triunghi roşu;
         — de la Crucea Trăsnitului la Lunca Berhină, punct galben; — de la Lunca Berhină la cabana
         Gura Apei, punct galben şi punct albastru. Timp de mers: 6 ore (fără a socoti popasurile).

         În cea de-a opta zi a excursiei în Munţii Retezat vom porni pe drumul de ieşire din masiv, prin
parcurgerea rutei care, plecînd din centrul său, conduce la una dintre cabanele situate la periferia muntelui,
la cabana Gura Apei.
         Peisagistic, zona pe care o vom străbate ne este în parte cunoscută. Noutăţi nu vom întîlni decît de
la Crucea Trăsnitului mai departe. Drumul prin Zănoaga Bucurei pînă pe culmea Slăveiului ne va da prilej
să recapitulăm toate elementele noi pe care, în zilele petrecute în Retezat, le-am adăugat noţiunilor ce le
aveam pînă acum despre munte şi despre efectele pe care le-a avut în Carpaţii noştri glaciaţia cuaternară.
         Poposind pe Slăveiul, în buza zănoagei căreia îi vom fi urcat peretele vestic, ne luăm rămas bun de
la comoara de pitoresc a „complexului" Bucura. Nicicînd nu vom putea zăbovi însă aici într-atît de mult
încît să prindem toate faţetele unei vederi panoramice de o rară frumuseţe. Consolarea stă în aceea că,
întorcînd fără vrere spatele acestor alese privelişti, ne vom umple sufletul cu altele, poate tot atît de
spectaculoase, într-adevăr, în tot drumul pe care îl vom face mergînd astăzi de pe culme şi pînă la stîna
Slăveiului, uriaşii de calcar şi de granit care chenăruiesc zarea se vor întrece în a ni se arată care de care
mai chipeş şi mai frumos.
          Principalul element orografic cu care vom lua un nemijlocit contact în drumul de astăzi este
Piciorul Slăveiului, pe care îl vom străbate în întregime, de pe culmea Slăveiului şi pînă la Lunca Berhină
de pe Lăpuşnicul Mare, acolo unde fruntea lui devine mal de rîu.
          Opera de dăltuire şi de modelare a stîncii, cît şi cea de împodobire a Zănoagelor cu minunea
tăurilor alpine, lucrări măiestre realizate în timpul glaciaţiei cuaternare, le vom putea admira şi pe aici, nu
numai în vastele căldări şi zănoage ale „sistemului" Bucurei. Frumuseţile acestea le vom întîlni şi în văile
ce închingă de-o parte şi de alta masivul Picior al Slăveiului, de-a lungul căruia se desfăşoară mai mult de
jumătate din drum.
          În prima zi a excursiei în Munţii Retezat am fost la „Scorţar", unde din nuntirea Bucurei cu
Izvorul Pelegii se naşte Lăpuşnicul Mare. Astăzi, la Lunca Berhină, acea „veche" cunoştinţă ni se va
înfăţişa în plină maturitate, iar la Gura Apei, după ce îşi va fi sporit undele cu cele ale pîrîului Judele, vom
asista la întîlnirea sa cu Lăpuşnicul Mic, mezinul uneia dintre acele numeroase „familii" de ape a munţilor
Retezatului şi Godeanului.
          Haina vegetală ni se înfăţişează într-o desfăşurare extrem de variată, ca urmare a trecerii prin toate
etajele de vegetaţie montană, de la iarba scurtă a plaiurilor alpine, pînă la luncile apelor de la poalele
masivului. De la Crucea Trăsnitului mai departe, un întins masiv de jnepenişuri va sili cărarea să se
arcuiască în ocoluri largi pe spinarea Piciorului Slăveiului.
          Datorită deplasărilor pe munte ale grupurilor mari de turişti, viaţa animală este mai greu de
surprins în manifestările ei spontane. Astfel, în afara întîlnirilor destul de frecvente cu lumea păsărilor,
apariţia celorlalte animale care trăiesc în această parte a muntelui (ursi, capre negre etc.) va fi cu totul
întîmplătoare.
                                                      ***
          Pornind de la locul pe care, timp de o săptămînă, am avut organizată tabăra de corturi, urcăm
pragul terasei vestice, în spatele căreia se adăposteşte lacul Bucura şi ieşim în poteca marcată.
          De aici cotim către stînga, ajungînd curînd lîngă un stîlp de orientare, plantat la 2070 m alt.,
indicînd marcajul: cruce albastră, spre lacul Zănoaga, peste Slăveiul (4 ore). Continuînd mersul pe cărare,
în direcţia indicată de săgeată, întîlnim curînd şi celelalte două semne ce vrîstează traseul ae coborîre din
Retezat: triunghi roşu şi punct galben.
          Coborîm binişor pe poteca marcată, ocolind bolovanii mai mari şi trecînd direct peste cei mai
mărunţi. Cîteva serpentine scurte domolesc întrucîtva priporul pragului terasei glaciare pe care îl coborîm.
După o jumătate de ară ajungem în firul vîlcelului salbei de lacuri, în aval şi înspre sud-est de lacul Ana (1
979 m).
          De aici mai departe depăşim o suprafaţă de teren bogată în bolovănişuri, apoi străbatem un tăpşan
înierbat, începem un lung urcuş prin partea de căldare glaciara cunoscută sub numele de Zănoaga Bucurei.
Cărarea schiţează cîteva ocolişuri printre puzderia de pietroaie a grohotişului ce îmbracă pereţii căldării şi,
tăind costiş către stînga, ajungem în buza căldării, lîngă stîlpul de marcaj plantat sus, la marginea estică a
platoului de pe culme. Culmea pe care o traversăm este cea a Pintenului Slăveiului, ramificaţia sud-estică
desprinsa din Vîrful din Mijloc. După cîteva minute de mers mai departe (trei sferturi de oră după plecarea
de lîngă lacul Ana) poposim lîngă cel de-al doilea stîlp metalic, pe a cărui săgeată indicatoare este
menţionat marcajul: cruce albastră, spre lacul Zănoaga (2 ore) şi Gura Zlata (4 ore). Ne aflăm aici pe
spinarea Slăveiului, în plin gol alpin. Continuarea drumului o vom face coborînd în lungul masivului picior
de munte al Slăveiului, pe care îl vom părăsi abia la întîlnirea cu Lăpuşnicul Mare, la Lunca Berhină. Dar
pînă acolo, fără popasuri, mai avem de mers încă trei ore.
          Curînd după plecarea de lîngă stîlpul de marcaj cu săgeata ne apare către stînga Căldarea
Slăveiului, adăpostind lacul cu acelasi nume, într-o ambiantă vegetală plină de pitoresc. Tăul Slăveiul este
cel mai mare dintre lacurile aflate în această căldare. El are aproape 4 ha suprafaţă şi o adîncime de 10m.
Lăţimile sale măsoară între 150 şi 200 m,iar volumul de apă este de 200000 mc.
          În continuare, poteca coboară costiş, în serpentină. Ne apare, în faţă şi către stînga, priveliştea
Tăului Turcei, lac glaciar chenăruit cu tufe compacte de ienuperi (turcei) şi de jnepenişuri. Traversăm firul
de apă al torentului care alimentează tăul, lăsînd în stînga, pe un mic platou, o stînă rudimentară de vaci,
alcătuită ca un modest ţarc făcut din tulpini de jnepeni.
          Coborîm pe stînga văii şi trecem aproape imediat pe dreapta apei, urcînd costiş versantul drept al
văiugii, pe deasupra Tăului Turcei. Urcuşul nu-i nici lung şi nici pieptiş. El ne scoate iarăşi pe spinarea
piciorului de munte, care, aici, este un adevărat „pod" de altitudine, considerabil de lat şi aproape lipsit de
denivelări, în stînga noastră, podul este uşor înălţat într-un gorgan pleşuv şi lipsit de prestanţă (mamelonul
„La Clince", 2076 m alt.).
          Ne aflăm pe locurile numite „Crucea Trăsnitului", marcate cu o momîie clădită din lespezi.
Minunata privelişte care, admirată de la Crucea Trăsnitului, se desfăşoară de jur împrejur, ne îmbie să
facem, aici, un popas mai îndelungat.
          Privind în urmă, dincolo de cortina de piatră a culmii Slăveiului, ghicim locurile în care, timp de o
săptămînă, am avut instalate corturile. În stînga greabănului rotunjit al Piciorului Slăveiului, dominat către
nord-vest de Muchia Ascuţită, se deschide Zănoaga dinspre Slăveiul, acea componentă a clădirii Judele în
care îşi au sediul Tăul Răsucit, Tăul Urît şi Tăul Ascuns.
          Către nord de locul în care ne aflăm, vf. Judele străjuieşte lunga custură dintre Judele (2382 m),
Şesele (2323 m) şi Zănoaga (2264 m), sub care se adăpostesc Zănoaga Judelui şi căldările Zănoaga şi
Zănoguţa. De aici, de „La Clince", lacul Zănoaga Mare ne apare ca o întinsă tipsie de smarald, aciuată
printre jnepenişuri şi în mijlocul unui întins cîmp de grohotişuri.
          Zarea dinspre vest este perdeluită de spinările înalte ale Munţilor Ţarcu, iar către sud-vest, peste
vf. Branul (2031 m), privirea se opreşte pe ascuţişul piscului Gugul (2290 m). În faţa noastră la poalele
acestor doi uriaşi ai masivului Godeanu, se întinde vastul „pod" al Borăscului, acea platformă de eroziune
caracteristică pentru Carpaţii Meridionali.
          De la Crucea Trăsnitului, priveliştea care reuşeşte să deţină primatul spectaculozităţii este oferită
însă de uluitoarea panoramă a crestelor ce se înşiră în lungul culmii dintre Godeanu şi Drăgşanu, dincolo de
adînca vale a Lăpuşnicului Mare. Estompate în zare se succed vîrfurile: Godeanu (2230 m), Micuşa (2175
m), Galbena (2194 m), Paltina (2149 m). Mult mai aproape, către stînga de Curmătura Soarbele, din
genunea văii Lăpuşnicului Mare, bungetul de molizi şi vastele covoare ale jnepenişurilor, cu valurile lor de
un verde întunecat, asaltează lunga culme albă, calcaroasă, a Drăgşanului, puternicul meterez dinspre nord-
vest al Retezatului Mic: Stănuleţii Mari (2032 m), Piatra Iorgovanului (1997), Albele 2013 m), Drăgşanu
(2080). În spatele culmii, către sud-est de ocul nostru de observaţie, vîrfurile Piule (2030 m) şi Pleaşa (1
843 m) punctează zona centrală a Retezatului Mic, regiune de tulburătoare frumuseţi carstice pe care
depărtarea le tăinuieşte în pîcla tremurîndă a zării.
          La Crucea Trăsnitului se află o răspîntie de cărări şi de marcaje. Două dintre cele trei semne ce ne-
au călăuzit pînă aici (crucea albastră şi triunghiul roşu) se abat către dreapta, conducînd la lacul Zănoaga
Mare şi, apoi, la cabana Gura Apei şi la cabana Gura Zlata. Punctul galben, pe care îl vom urma în
continuare, conduce în valea Lăpuşnicului Mare, la Lunca Berhină şi, de acolo mai departe, la Gura Apei.
Lipsa unui indicator cu săgeată şi a unui şir de stîlpi de marcaj face ca orientarea să fie dificilă chiar atunci
cînd vremea este limpede. Indicăm ca element de sprijin în orientare compactul pîlc de jnepeni din faţă.
Vom rezista tentaţiei pe care o reprezintă hăţaşul (nemarcat) ce pătrunde în pîlcul de jnepeni şi ne vom
îndrepta către jumătate la stînga, de unde, coborînd uşor, vom prinde cărarea marcată ce dă ocol, prin
stînga, acestui întins covor de jnepenişuri.
          Înspre stînga şi adînc de vale se cască ulucul îngust al unuia dintre afluenţii Lăpuşnicului Mare;
acesta din urmă, idinuit în genune de umbră, se desfăşoară paralel cu traseul nostru. Drumul a început să
urce uşor şi costiş. Coborîm puţin, apoi urcăm iarăşi, domol, prin jnepeniş.
          Ne angajăm după aceea într-un lung coborîş pe piciorul de munte al Slăveiului, prin răriş de molizi
piperniciţi şi printre jnepenişuri încîlcite din care ieşim apoi în plaiul acoperit cu păşuni înalte. Lăsăm în
dreapta, în cap de viroagă, un grup ae uluce pentru adăpatul vitelor. Şi pe aici lipsa stîlpilor metalici creează
dificultăţi în orientare. Numai pe timp ceţos, fiindcă, altminteri, întocmirile de lemn ale stînei Slăveiului,
durată în poală de pădure, atrag paşii ca un adevărat „magnet turistic".
          De la stîna Slăveiului mai departe, calea ni se desfăşoară numai prin pădurea deasă care îmbracă
spinarea şi coastele muntelui. Primul trup de pădure este alcătuit din răşinoase. Urmează apoi un masiv de
făgete şi, după aceea, molidul devine iarăşi singurul stăpîn al codrului.
          În ultima vreme, ca urmare a unor furtuni năprasnice, în această zonă s-au produs importante
„căzături" de arbori, ceea ce face ca mersul prin pădure să fie oarecum dificil. Povîrnişul coastei este destul
de pronunţat, iar cărarea şerpuieşte printre copaci, în ocolişuri scurte şi dese. Domolirea pantei şi apariţia
arborilor caracteristici luncMor de pe lîngă ape ne anunţă apropierea firului de vale al Lăpuşnicului Mare.
          După două ore de la trecerea pe la stîna Slăveiului, vom poposi în aval de Lunca Berhină, iîn
apropiere de malul drept al rîului, la cabana forestieră aciuata aici, în răriş de pădure, ajungînd astfel şi în
şoseaua forestieră de pe valea Lăpuşnicului Mare.
          De la plecarea de pe malul lacului Bucura, fără să socotim popasurile, se fac pînă aici aproape
patru ore şi jumătate. De cabana Gura Apei ne mai desparte încă o oră şi jumătate de mers, iar drumul se
face pe noua şosea forestieră (dată în folosinţa în ultimii ani) din lungul Lăpuşnicului Mare, cale accesibilă
vehiculelor auto. Pentru cei care de la Lunca Berhină mai departe vor face drumul mergînd pe jos, dăm
cîteva indicaţii sumare asupra locurilor ce le străbat pînă la Gura Apei.
          Pe acest parcurs, drumul păstrează tot timpul un traseu ce se desfăşoară de-a lungul şoselei
forestiere construite pe vale. Trecînd curînd prin poiana situată în faţa confluentei pîrîului Judele cu
Lăpuşnicul Mare, străbatem o zonă împădurită şi ajungem apoi la Lunca Rotundă. Mai departe de aici,
valea se îngustează, pînă ce ajunge a se transforma într-o veritabilă cheie, dincolo de care, în poiana mai
largă din jurul confluenţei celor două Lăpuşnice (Mare şi Mic), la 998 m alt., se află cabana Gura Apei.
          Mergînd pe jos, de la lacul Bucura şi pînă la cabana Gura Apei, sînt necesare 6 ore de mers întins.

         Ziua a noua

         Zi de odihnă la cabana Gura Apei său, pentru cei bine acomodaţi excursie la Scărişoara

          Alcătuind programul excursiei astfel încît cea de-a noua zi a deplasării în Munţii Retezat să fie
rezervată pentru odihnă, s-a urmărit, în acelaşi timp, compensarea unor eventuale abateri de la program, pe
care starea proastă a vremii sau unele condiţii locale neprevăzute le-ar face necesare.
          Dacă însă programul excursiei s-a desfăşurat potrivit prevederilor iniţiale, atunci cea de-a noua zi
a excursiei va fi folosită fie ca zi de odihnă şi de revizuire a ţinutei şi echipamentului, fie ca zi de cercetare
a împrejurimilor cabanei Gura Apei.
          Cabana Gura Apei este situată la 998 m alt. pe un mic tăpşan, în zona de confluenţă a Lăpuşnicului
Mic (pîrîul Branului) cu Lăpuşnicul Mare, chiar în furca lor de ape. Prin faţa cabanei, între ea şi albia
Lăpuşnicului More, trece şoseaua forestieră ce leagă Gura Zlota de Lunca Berhinei. Prin partea stîngă a
cabanei, dincolo de firul de apă ai pîrîului Lăpuşnicul Mic, desprins din şoseaua ce frece prin faţa cabanei,
se desfăşoară drumul forestier care urcă pe stînga apei, pătrunzînd cca 4 km în susul văii Branului.
          Chiar lîngă cabană se află centrala electrică (microhidrocentrală) care deserveşte grupul de clădiri
din această zonă. Cabana este deschisă în tot cursul anului şi dotată cu un restaurant-bufet permanent. Este
iluminată cu electricitate şi aprovizionată cu apă de la izvorul din apropierea cabanei.
          Vara, cabana poate găzdui 50 de drumeţi, cărora li se oferă locuri de dormit în încăperi cu 4 paturi
sau în camere cu priciuri. Iarna, capacitatea cabanei este de 22 locuri.
          De la cabana Gura Apei pornesc o serie de trasee turistice, unele dintre acestea interesînd direct
Munţii Retezat, iar altele fiind drumuri de legătură cu alte masive. Iată cîteva dintre acestea:
— marcaj punct albastru: Gura Apei — valea Lăpuşnicului Mare — Gura Bucurei— şaua Plaiului Mic —
     cabana Buta;
— marcaj punct galben: Gura Apei — Lunca Berhină — Piciorul Slăveiului — Crucea Trăsnitului —
     Tăul Turcei — Pintenul Slăveiului — lacul Bucura;
— marcaj cruce albastra: Gura Apei — muntele Zlata — lacul Zănoaga Mare — Crucea Trăsnitului —
     Tăul Turcei — Pintenul Slăveiului — lacul Bucura;
— marcaj cruce albastra: Gura Apei — Gura Zlata, drum de şosea (11½ km) legătură între cabanele cu
     acelaşi nume. Pe teren, acest marcaj este în prezent aproape total distrus;
— marcaj bandă roşie: Gura Apei — şaua Iepii — Munţii Ţarcu — Cuntu — Muniele Mic;
— drum nemarcat: Gura Apei — valea Lăpuşnicului Mic (Pîrîul Branului) — cascada Scăriţa
     (Scărişoara).

         Fig 09
         Cabana Gura Apei — cascada Scăriţa
         Drum nemarcat. Timp de mers (dus-întors, fără popasuri): 6 are.

         În cazul cînd dorim să folosim cea de-a noua zi a excursiei în Munţii Retezat altfel decît ca zi de
odihnă, indicăm în cele ce urmează cîteva amănunte ce pot fi de folos celor ce se vor hotărî să cerceteze
una dintre cele mai frumoase cascade din împrejurimi. Este vorba de Scărişoara, numită de localnici, mai
ales, Scăriţa. Acest obiectiv turistte nu face parte din Munţii Retezat, dar importanţa lui ne îndeamnă să-l
prezentăm ca o completare a programului excursiei noastre în masiv.
         De la cabana Gura Apei (998 m) urcăm pe malul văii cca 5 m diferenţă de nivel. De aici cotim
către dreapta şi, peste o punte de lemn, trecem dincolo de Lăpuşnicul Mic. Neaflăm pe stînga apei, în
şoseaua forestieră dată în folosinţă încă din toamna lui 1964. Pornim în susul apei la început pe sosea şi de
la capătul ei mai departe pe potecă. Drumul forestier urmează traseul unei vechi cărări ciobăneşti. Cam pe
la 1 100 m alt. (o jumătate de oră de mers de la cabană) aflăm înspre stînga noastră un podeţ de lemn,
părăsit acum, care înlesneşte trecerea pe versantul drept al văii şi care deservea atît o veche cabană
forestiră, cît şi parchetele exploatărilor forestiere făcute pe aici acum cîteva zeci de ani în urmă.
           Noi ne continuăm drumul mergînd tot pe stînga văii şi nu prea departe de firul apei, prin pădurea
care îşi aşteaptă rîndul pentru a fi transformată în cherestea.
           La 50 de minute după plecarea de la cabană de pe dreapta văii ne vine zvonul larmei pe oare o face
un torent ce coboară gălăgios către albia Lăpuşnicului Mic. Notăm existenţa acestui afluent al pîrîului
Branului, fiindcă el este mai bogat în apă decît micile pîrîiaşe ce se întîlnesc în cale.
           Urmăm drumul, care se desfăşoară în urcuş domol, prin pădure, nu prea departe de apă, pe stînga
ei, şi intrăm apoi într-o poiană largă (1 140 m alt., 70 de minute de la plecarea din faţa cabanei). Poiana este
acoperită cu iarba înaltă crescută printre pietroaie şi se desfăşoară larg de-o parte şi de alta a văii. Dincolo
de centrul poienii, dinspre dreapta noastră, coboară un torent, afluent pe stînga Lăpuşnicului Mic.
           Ieşim din poiana, reintrînd în pădurea de molid şi curînd atingem malul stîng oi torentului
Lăpuşnicul Mic. Sîntem la 1 150 m alt. şi de la cabana Gura Apei am făcut pînă aici o oră şi douăzeci de
minute.
           Calea noastră continua să se desfăşoare prin pădure, urcînd domol, nu departe de apă.
           La cîteva zeci de paşi mai departe traversăm apa, de pe stînga pe dreapta văii. Dacă viiturile de
primăvară vor fi luat cu ele firava punte de molizi pe care localnicii o arunca cînd şi cînd peste apă, trecerea
de pe un mal pe altul nu se poate face fără a ne scuti de o baie rece la picioare.
           De aici poteca urmează un traseu, de-a lungul căruia urcuşul este mult mai pronunţat decît a fost în
drumul de pînă acum. Ea străbate rărişuri de pădure, aninişuri încîlcite şi zone întinse de teren acoperite cu
iarbă înaltă, nepăscută. Nu lipseşte nici bolovănişul mare, astfel încît mersul pe „cărare" este destul de
dificil, cu urcuşuri şi coborîşuri dese şi scurte. Luptînd cu această „junglă" a Lăpuşnicului, ajungem în fine
la zătonul părăsit, un baraj din lemn care a servit pentru realizarea lacului de plutire ce a fost folosit, pe
vremuri, la transportul buştenilor, exploatării pădurilor de prin partea locului.
           Din acest loc, Scăriţa se vede numai pe jumătate, în partea ei de sus. În întregime, am putut-o
admira din zona în care luptam cu „jungla" străbătută înainte de a ajunge la zăton.
           După încă un sfert de oră de mers în susul văii ajungem la baza cascadei formate de apa pîrîului
Scărişoara care cade de-a lungul unui perete extrem de înclinat. Pîrîul îşi are obîrşia în Tăul Scărişoara,
lacul de origine glaciară, aciuat în căldarea suspendată sub creasta dintre Piatra Scărişoara (2230 m) şi
Micuşa (2 175 _m). Urcuşul pe peretele peste care se zvîrle apa Scăriţei cere calităţi de căţărător şi o bună
condiţie fizică. Cei ce doresc să ajungă pe creastă, în drumul marcat cu bandă roşie, drum ce duce,
respectiv, la Băile Herculane şi la cabana Baleia, vor trebuie să urmeze poteca ciobănească de pe valea
Izvorului Branului, cărare ce îi va scoate pe creastă, în curmătură.
           De la cascadă, drumul de întoarcere la cabana Gura Apei urmează acelaşi traseu folosit pentru
urcuş, întregul parcurs al deplasării zilei de astăzi (fără urcuşul în susul cascadei) se efectuează, dus-întors,
în 6 ore de mers, timp în care nu au fost cuprinse popasurile făcute pe drum

         Ziua a zecea

         Cabana Gura Apei — cabana Gura Zlata — Rîul Mare — satul Clopotiva — Sarmizegetusa
         Marcaj: — de la cabana Gura Apei pînă în Gura Rîului Şes, cruce albastră şi bandă roşie; — din
         Gura Rîului Şes şi pînă la cabana Gura Zlata, cruce albastră; — de la cabana Gura Zlata şi pînă la
         Sarmizegetusa, bandă roşie. Notă. Lucrările de construcţie a şoselei forestiere au deteriorat mult
         marcajele dintre cabanele Gura Apei şi Gura Zlata. Timp de mers: 9—10 ore de mers pe jos, fără a
         lua în considerare popasurile mai lungi, sau trei sferturi de oră pînă la o oră de mers, cu un
         autovehicul.

          Programul excursiei de zece zile în Munţii Retezat a fost întocmit pentru deplasarea organizată a
unui colectiv de drumeţi, care să profite din plin şi de existenţa drumurilor forestiere recent construite.
Mergînd pe această linie, atît intrarea în masiv, cît şi ieşirea din el se va face folosind autovehicule special
angajate în acest scop. Se realizează astfel maximum de economie de timp, cîştigîndu-se faţă de mersul pe
jos cel puţin două zile.
          Grupurile micii, neorganizaite, pot avea şansa deplasării cu ajutorul unor autovehicule întîlnite
întîmplător pe traseu. Pentru ieşirea din masiv, autobuzul special angajat în acest scop va efectua
transportul grupului de drumeţi pe distanţa Lunca Bernină — cabana Gura Apei — cabana Gura Zlata —
Clopotiva — Sarmizegetusa.
          Folosind un autovehicul, etapa Lunca Berhină — cabana Gura Apei poate fi parcursă chiar în
după-amiaza zilei în care s-a coborît de la lacul Bucura la Lunca Berhină. Efortul este astfel uşurat în
această zi de excursie, în care lungimea traseului este destul de more.
          Fig 10
          Etapa Gura Apei — Sarmizegetusa se efectuează în cea de-a zecea zi a excursiei, ultima dintre
cele prevăzute în program. Plecarea de la Gura Apei se face dimineaţa, astfel încît, la Sarmizegetusa, să
avem suficient timp pentru a vizita vestigiile aşezării romane de aici, fie că plecăm cu trenul chiar din
Sarmizegetusa, fie că vom folosi autobuzul pentru a ajunge la Haţeg, pe linia secundara de cale ferată dintre
Caransebeş şi Subcetate.
          Între cabanele Gura Apei şi Gura Zlata distanţa este de 11½ km şi ea se parcurge urmînd şoseaua
forestieră care, pe tot parcursul, rămîne pe stînga văii. De la cabana Gura Apei (998 m) pornim pe sosea,
către vest; după 20—30 m, pe pod, trecem peste pîrîul Branului (Lăpuşnicul Mic), a cărui confluenţă cu
Lăpuşnicul Mare se află în dreapta noastră, destul de aproape pe pod. Semne de marcaj, rare: bandă roşie şi
cruce albastră.
          La pepiniera silvică „Corciova" ajungem în zona de confluenţă a Rîului Şes cu Lăpuşnicul Mare
(943 m). De aici mai departe, înspre aval, pînă la vărsarea sa în Strei, rîul poartă denumirea de Rîul Mare.
Marcajul bandă roşie se abate către stînga (vest) şi, însoţind şoseaua forestieră de pe stînga văii Rîului Şes,
conduce către Munţii Ţarcu şi Muntele Mic. De la pepiniera „Corciova" şi pînă la Gura Zlata, drumul este
marcat cu semnul cruce albastră şi se desfăşoară pe şoseaua forestieră care, uneori, urcă mai sus faţă de
fundul văii, unde, pe patul stîncos şi bolovanii al albiei, rîul curge relativ liniştit.
          Prin dreptul confluenţei pîrîului Radeşul Mic cu Rîul Mare, valea se strîmtează mult, silind
şoseaua să se caţăre destul de sus pe versantul stîng. Rîul se zbuciumă pe fundul văii şi face pe aici cîteva
ocolişuri scurte, trecînd prin faţa piciorului de munte Cioaca Albinului, după care, răzbind mai în larg,
ajunge la Gura Zlata, unde, sus, în stînga şoselei, se află cabana Gura Zlata (775 m), unul dintre
principalele adăposturi turistice din Munţii Retezat. În timpul verii pot fi găzduiţi aici 118 drumeţi; iarna,
capacitatea de cazare a cabanei scade la 40 de paturi. Bufetul şi restaurantul cabanei funcţionează în tot
timpul anului. Cabana este luminată electric. În punctul forestier Gura Zlata este amenajată o păstrăvărie.
          Existenţa drumului forestier de pe valea Rîului Mare a făcut posibilă organizarea unor curse de
autobuze I.T.A. Acestea circulă în timpul verii, în perioada 1 iunie—15 septembrie, între Haţeg şi cabana
Gura Apei. Sîmbăta, ele pleacă din Haţeg la ora 16, iar duminica la ora 8. De la Gura Apei, plecările
autobuzelor se fac sîmbăta, în jurul orei 18, iar duminica în jurul orei 15,45.
          De la Gura Zlata la Sarmizegetusa traseul este marcat cu bandă roşie.
          În aval de Gura Zlata, la circa un kilometru depărtare de cabana, şoseaua forestieră trece pe
dreapta apei. Valea s-a îngustat şi, dinspre est, pădurea coboară pînă aproape de faţa apei. Şoseaua,
înscriindu-se cu greu în spaţiul îngust dintre stîncă şi apă, „îngînă" cu scrupulozitate sinuozităţile rîului,
într-unul dintre coturile mai largi ale văii, la poalele muntelui Faţa Runcului, şoseaua trece iarăşi pe stînga
rîului. După ce lăsăm în urmă cîteva case răzleţe, ajungem la Casa Verde (650 m), un canton silvic în
apropierea căruia ese amenajat un post de observaţii hidrometrice.
          Urmează apoi o zonă de-a lungul căreia valea se îngustează şi rîul se zbuciumă iarăşi pe patul
stîncos al albiei. Mai în jos, acolo unde valea se mai lărgeşte puţin, trecem prin cătunul Bălanu, grupare de
gospodarii în aval în care numeroasele cleanţuri coborîte pe aici pînă aproape de fundul văii dau impresia
ca, dintr-o clipa în alta, se vor prăbuşi în apă.
          Fig 11
          La Grebla, acolo unde Rîul Mare scapă definitiv din chingile pietrei, se află un gater, vestitor al
viitoarei hidrocentrale care, în curînd, va valorifica energia celui mai lung dintre rîurile ce (îşi au obîrşia în
inima Munţilor Retezat).
          Trecînd mai departe de cătunul Gureni, şoseaua se îndreaptă către nord-est şi, străbătînd satul
Clopotiva, ajunge în şoseaua modernizată (D.N. 68), care, între Haţeg şi Caransebeş, însoţeşte calea ferată
cu cremalieră, ce trece prin Porţile de Fier ale Transilvaniei. Pe această sosea, cotind la stînga, se ajunge la
Sarmizegetusa, localitate în care se termină itinerarul excursiei de zece zile propusă de noi pentru
petrecerea în Munţii Retezat a unei minunate vacanţe de vară sau a unei părţi din concediul de odihnă.
          De la Clopotiva însă, în cazul cînd ne deplasăm mergînd pe jos, vom părăsi şoseaua şi ne vom
îndrepta către Sarmizegetusa, scurtînd drumul pînă la gară cu ajutorul potecii marcate (bandă roşie), care,
şerpuind printr-o zonă de coline scunde, intră în străvechea Ulpia Traiana prin uliţele din partea de sud-vest
a comunei. Traseul marcat sfîrşeşte în piaţeta din spatele gării Sarmizegetusa, loc unde este plantat un stîlp
indicator al drumului ce urmează să fie parcurs pentru a se ajunge, plecînd de aici, în Munţii Retezat.
          Menţionăm însă că atunci cînd nu intenţionăm să vizităm vestigiile romane de la Sarmizegetusa,
este preferabil ca la Gureni să nu părăsim şoseaua de pe valea Rîului Mare, ci, continuîndu-ne drumul pe
ea, să ajungem la Cîrneşti (haltă C.F.R. pe linia Caransebeş — Subcetate şi staţie a autobuzelor I.TA).

         Sarmisegetusa

          Pentru turiştii care, după popasul în Munţii Retezat, ies din masiv pe un drum ce conduce la gara
sau trece prin comuna Sarmizegetusa, vizitarea vestigiilor vechii aşezări romane de aici o considerăm a fi o
datorie.
          După cel de-al doilea război dacic (105—106) pe care Traian l-a purtat împotriva oştilor lui
Decebal, romanii au cucerit Dacia, desfiinţînd statul dac şi creînd, pe o bună parte a teritoriului său, în estul
imperiului, o nouă provincie: Dacia romană. Pentru administrarea acesteia, alături de vasta reţea de
drumuri, de numeroasele castre militare şi de aşezările civile cu populaţie mixtă, între anii 108—110
cuceritorii au ridicat şi un mare oraş, căruia, în erarhia municipală, i-au dat, de la început, cel mai înalt grad
de Colonia, începînd de prin anii 222—235, însemnata aşezare citadină romană a devenit Metropolis.
          Oraşul acesta, fondat nu departe de vechea Grădişte dacă, a primit numele de Colonia Ulpia
Traiana Augusta Dacica, adăugîndu-i-se sub Hadrian şi denumirea de Sarmizegetusa. Aici, la
Sarmizegetusa, romanii au fixat capitala noii lor provincii, făcînd din oraş cel mai important centru militar,
politic, religios şi cultural al Daciei. Aici îşi avea sediul guvernatorul provinciei, Legatus August.
          Începînd din anul 271, trupele romane conduse de Aurelian părăsesc Dacia. Deşi trebuia să o apere
de desele expediţii dinafară, armata romană din Dacia era mai necesară în alte provincii, la sud de Dunăre.
Rămasă de izbelişte, Sarmizegetusa decade şi, în decursul timpului, se năruie cu totul. Praful adus de
vînturi acoperă apoi ruinele metropolei, care, vreme de peste un secol şi jumătate, strălucise între celelalte
oraşe ale imperiului roman. Pe locurile vechii capitale a Daciei Traiane se află astăzi satul Grădiştea, ce se
cheamă tot Sarmizegetusa. Înaintea ocupaţiei romane, Dacia avea drept capitală localitatea Sarmizegetusa
de pe valea Grădiştei, numită astăzi Grădiştea de sub Munte şi situată la sud de Orăştie.
          Vestigiile metropolei romane sînt risipite nu numai pe întreaga vatră a Sarmizegetusei
contemporane, dar ele fiinţează încă şi prin satele din jur. Unele din acestea au fost scoase la lumină prin
săpături arheologice; numeroase altele sînt încă acoperite cu groase straturi de pămînt.
          Ansamblul vestigiilor dezgropate cu prilejul cercetărilor arheologice este alcătuit din ruinele ce
provin de la: cetatea oraşului, Forumul, Palatul Augustalilor, amfiteatrul şi necropola Sarmizegetusei. Parte
dintre relicvele găsite aici şi rezultate din cercetările mai recente pot fi văzute în Muzeul local,
„Sarmizegetusa"; materialele culese cu prilejul săpăturilor mai vechi se află în Muzeul de istorie din Deva.
Spaţiul pe care îl avem la dispoziţie nu îngăduie amănunte în ceea ce priveşte prezentarea vestigiilor de la
Sarmizegetusa, dar, pentru a dă o imagine clară despre cea mai importantă aşezare romană din Dacia, este
necesară evidenţierea succintă a celor scoase la lumină de către arheologi.
          Cetatea. Un ansamblu de ziduri din piatră, groase de aproape doi metri, închizînd o arie
dreptunghiulară de 3,5 ha (650x540), localizează centrul vechii capitole a Daciei romane. Şanţurile şi
valurile de pămînt din exterior întăreau zidurile cetăţii.
          În interiorul cetăţii erau adăpostite numeroase construcţii publice şi religioase. Dintre acestea ou
fost dezgropate numai Forumul şi Palatul (reşedinţa) Augustaliior. Numeroase alte edificii, temple mai ales,
au fost identificate şi aşteaptă isă fie degajate de părnîntul ce le-a acoperit.
          Forumul. În oraşele romane, principalele instituţii adminstrative se aflau în Forum, acea piaţă
publică în care se desfăşurau manifestările economice şi politice ale cetăţenilor oraşului. Forumul
Sarmizegetusei era delimitat prin ziduri de piatră, împodobit în interior cu plăci de marmură lustruita. De
jur împrejurul zidurilor erau aşezate statui ale demnitarilor şi numeroase pietre votive. Piaţa era pardosită
cu dale de piatră; un zid interior o împărţea în două compartimente; unul dintre ele, cel mic, era acoperit cu
ţiglă. Printr-o poartă monumentală, din forum se putea pătrunde în incinta ce adăpostea Palatul
Augustalilor.
          Palatul Augustalilor. În viaţa religioasă a romanilor, Augustalii făceau parte din cei mai înalt
colegiu preoţesc. Adăpostită în cetatea Sarmizegetusei, reşedinţa acestora se prezenta ca un ansamblu de
clădiri formînd laturile unui patrulater ce închidea o mare curte centrală. Din spaţiul ocupat de ea au fost
scoase la lumină o serie de ruine rămase din sanctuar (acesta avea intrarea dinspre curte), camera de tezaur
(aflată în subsol) şi „chiliile" în care locuiau Augustalii. În două dintre sălile complexului de clădiri
religioase de aici s-au identificat resturile sistemului de încălzire centrală (e vorba de cuptoare speciale care
furnizau aer cald). S-au mai aflat aici şi două cisterne pentru apă.
          Amfiteatrul. Pentru organizarea de spectacole în oraşele lor mari, romanii au construit arene şi
amfiteatre. La Sarmizegetusa, vestigiile unei astfel de construcţii se află în zona de est a comunei de astăzi,
în apropierea şoselei naţionale (D.N. 68).
          Amfiteatrul de aici are forma unei elipse, ale cărei axe măsurau 90 şi, respectiv, 70 m. El a fost
edificat din zidărie de piatră cioplită, la zidul interior, şi bolovani de rîu la cel exterior, între aceste două
elipse de piatră erau ridicate ziduri transversale, încăperile realizate prin această manieră de construcţie au
fost, mai toate, umplute cu pămînt. Pe faţa acestei umpluturi erau montate gradenele amfiteatrului (bănci
din marmură, piatra său lemn), iar în unele încăperi neumplute cu pămînt fuseseră amenajate cuşti pentru
animaileile folosite la spectacole.
          Amfiteatrul avea două părţi distincte: arena, situata în centrul edificiului şi pardosită cu pămînt
bătut, servind pentru desfăşurarea spectacolelor şi cavea, locul rezervat spectatorilor. Cu aspectul unei
uriaşe pîinii eliptice, căreia i s-ar fi păstrat numai treimea superioară, cavea avea pe suprafaţa ei înclinată
bănci pentru spectatori.
          Pentru accesul publicului erau amenajate mai multe intrărir construcţia avînd şi alte patru mai mari,
cîte una în capătul fiecăreia dintre axele elipsei amfiteatrului. O instalaţie de canalizare asigura scurgerea
apelor care s-ar fi adunat pe pardoseala de pămînt bătut a arenei.
          Necropola oraşului. În partea de sud a actualei comune Sarmizegetusa şi cam la 600 m înspre
nord de amfiteatru şi de cetate a fost identificată necropola oraşului. Printre cele mai interesante-morminte
scoase la iveală de săpăturile arheologice este şi mausoleul familiei Aurelia. Acesta, construit cu zidărie din
piatră legată în scoabe de fier, are o formă circulară, cu un diametru de 21 m. Unul dintre mormintele aflate
aici a fost scos din mausoleu, fiind apoi reconstruit într-una din sălile muzeului local.
          Muzeul Sarmizegetusei. Pentru a se conserva o parte din materialul adunat de pe şantierele
arheologice de la Sarmizegetusa, a fost organizat un muzeu local. Adăpostit într-o clădire proprie, situată în
centrul comunei, muzeul are o zestre alcătuită din exponate care, toate, provin numai din săpăturile făcute
pe vatra vechii Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
          Vizitînd muzeul, turiştii îşi pot cbmpleta cunoştinţele căpătate cu prilejul cercetării ruinelor
construcţiilor amintite mai înainte. În acest fel, vizitatorul locurilor de aici îşi formează o imagine mai
completă asupra strălucirii de altădată a vechii capitale a Daciei Traiane.
          În afara mormîntului provenit din mausoleul familiei Aurelia şi reconstituit aici, în muzeu sînt
expuse diverse fragmente arhitectonice, inscripţii, altare votive etc. Dintre relicvele de dimensiuni mai mici
menţionăm obiectele de podoabă, colecţia de monede, fragmentele ceramice, armele şi uneltele din fier,
statuetele-de marmură, cele din bronz etc.
          Cu vizitarea muzeului Sarmizegetusei popasul în frumosul şi interesantul decor al Retezatului, atît
de măiestrit conceput denatură, ia sfîrşit, rămînîndu-ne doar să vă urăm călătorie plăcută şi prin aceste
locuri ale patriei noastre.
                                                                                              Anexa 1
         Localităţi şi căi de pătrundere în Munţii Retezat

          1. Comuna Pui este situată în valea Streiului, la confluenţa acestuia cu Rîul Bărbat, pe D.N. 66
(Petroşani — Haţeg), la 411 m alt. Gară pe linia de cale ferată Craiova — Lupeni — Petroşani — Simeria
(acceleratele nu opresc în gara Pui). Localitatea este deservită de autobuzele I.TA. care circulă venind
dinspre Caransebeş, Deva, Haţeg, Petroşani şi Lupeni.
          Din comună pornesc următoarele trasee turistice:
          a) Pui — Hobiţa — cabana Baleia. Traseul este marcat cu triunghi albastru îşi poale fi parcurs pe
               şoseaua forestieră Hobiţa — cabana Baleia. Între Pui şi Hobiţa, pe şoseaua ramificată din
               D.N. 66, circulă autobuzeile I.T.A. (cursă locală de trei ori pe zi). Distanţa de la Pui la cabana
               Baleia este de 23 km (5 km pînă la Hobiţa).
          b) Pui — satul Rîu Bărbat — valea Rîului Bărbat — Stîna de Rîu. Traseul nu este marcat şi în
               mare pante se parcurge pe şoseaua forestieră care suie către obîrşia Rîului Bărbat.
          2. Uricani, oraş ce aparţine municipiului Petroşanii, este aşezat în valea Jiului de Vest, pe şoseaua
modernizată (D.N. 66 A) dintre Livezeni şi Cîmpu lui Neag, la 725 m alt. Cea mai apropiată staţie de cale
ferată este cea de la Lupeni (cca 7 km). Curse locale de autobuze pe linia Petroşani — Cîmpu lui Neag.
          Din oraş pornesc următoarele trasee turistice:
          a) Uricani — culmea Gruniului — şaua Plaiului Mic — Piatra Iorgovanului: marcaj bandă roşie.
          b) Uricani — culmea Gruniului — vf. Peleaga — lacul Bucura: marcaj cruce galbenă.
          3. Cîmpu lui Neag, localitate componentă a oraşului Uricani, este situată în vdea Jiului de Vest,
pe şoseaua modernizată parţial (DjN. 66 A) dintre Livezeni şi Cîmpu lui Neag, la 850 m alt. În amonte de
Uricani. Cea mai apropiată staţie de cale ferată este gara Lupeni (18 km). Curse locale de autobuze pe ruta
Petroşani — Lupeni - Cîmpu lui Neag.
          Din localitate pornesc urmatoarele trasee turistice:
          a) Cîmpu lui Neag — Bordul Izvorului — cabana Buta — lacul Bucura: marcaj cruce roşie.
          b) Cîmpu lui Neag — adăpostul Cîmpuşel — Piatra Iorgovanului: marcaj triunghi roşu.
          c) Cîmpu lui Neag — valea Lazărului — dealul Frasin — valea Butei — cabana Buta; drum
               marcat numai pînă în Gura Lazărului (cruce roşie şi triunghi roşu). De aici mai departe, şosea
               forestieră pînă în aval de stînele „La Fete", situate în bazinul superior al văii Buta. În
               continuare, pînă la cabana Buta, poteca marcată cu cruce roşie.
          4. Sarmizegetusa, comună a judeţului Hunedoara, se află în jurul confluenţei pîraielor Zlatina şi
Breazova, pe şoseaua modernizată dintre Caransebeş şi Haţeg (D.N. 68), la 530 m alt. Staţie de cale ferată
pe linia secundară Subcetate — Caransebeş, linie ce trece (ca şi şoseaua) prim Porţile de Fier ale
Transilvaniei (nu circulă trenuri accelerate).
          Din comună porneşte traseul turistic Sarmizegetusa — Clopotiva — Valea Rîului Mare— cabana
Gura Zlata: marcaj banda roşie. Pe traseu se poate intra (de la Clopotiva) şi venind de la halta Cîrneşti, pe
şoseaua forestieră.
          Distanţa de la Sarmizegetusa pînă la Gura Zlata este de 25 km, din care 3 km se parcurg pe poteca
dintre Sarmizegetusa şi satul Clopotiva, caile ce scurtează drumul de şosea dintre aceste două din urmă
localităţi.
          Între Haţeg şi cabana Gura Apei, trecînd prim Cîrneşti, Clopotiva şi Gura Zlata, în zilele de
sîmbătă şi duminică, circulă curse ale autobuzelor I.T.A. (plecînd din Haţeg sîmbătă după-amiază şi
duminică dimineaţa; din Gura Apei, sîmbătă şi duminică după-amiază). Distanţa de la Haţeg la Gura Apei
este-de 47 km (12 km pînă la Cîrneşti).
          5. Băieşti, sat al comunei Pui, este situat în valea Streiului, în apropiere de confluenţa acestuia cu
Rîul Alb, pe D.N. 66-(Petroşani — Haţeg), la 320 m alt. Gara pe linia de cale ferată Craiova — Petroşani
— Simeria; acceleratele nu opresc la Băieşti. Localitatea este deservită de autobuzele I.T.A., care circulă pe
aici venind dinspre Caransebeş, Deva, Haţeg, Petroşani şi Lupeni.
          Din comună porneşte traseul turistic Băieşti — Ohaba de sub Piatră (haltă C.F.R.) — salul
Nucşoara — Poiana Cîlnic — cabana Pietrele — lacul Bucura: marcaj bandă albastră. Acest traseu este cel
mai frecvent folosit pentru pătrunderea în Munţii Retezat.
          De la Băieşti la Ohaba de sub Piatră, şoseaua (D.N. 66) este modernizată; între Ohaba de sub
Piatră şi Nucşoara, drum local; de la Nucşoara la Poiana Cîrnic, şosea forestieră; de la Poiana Cîrnic (980
m alt.) la cabana Pietrele şi lacul Bucura, potecă.
          6. Băile Herculane, oraş în judeţul Caraş-Severin, reputata staţiune balneoclimaterică de pe valea
Cernei, la 160 m alt. Localitatea este deservită de gara Băile Herculane de pe linia de cale ferată
Bucureşti— Timişoara, situată la 5 km de staţiune şi legată de aceasta printr-o şosea asfaltată, ramificată
din D.N. 6 (E 94), cale pe care circulă autobuze ale liniilor de transport în comun.
          Din Băile Herculane, pe valea Cernei în sus, porneşte o josea forestieră a cărei construcţie a
depăşit în prezent localitatea Cerna-Sat, grupare de gospodării situate în aval de Cheia Cercoaia. În viitorul
apropiat, acest drum forestier va trece din bazinul Cernei în cel al Jiului (prin curmătura Feţelor), făcîndu-
se astfel legătura cu Cîmpu lui Neag. Atunci, de la Băile Herculane la poalele Munţilor Retezat se va putea
ajunge cu automobilul.
          Pentru accesul cu piciorul, din valea Cernei se poate urca pe culmea Munţilor Godeanu unde
întîlnim marcajul bandă roşie, care în traseul către Uricani, trece prin şaua Plaiului Mic, adică prin
apropierea zonei centrale a Munţilor Retezat. Pe această cale, drumul de la Băile Herculane şi pînă în şaua
Plaiului Mic durează 2—3 zile.
                                                                                    Anexa 2

        Marcaje în Munţii Retezat

1. Bandă roşie: Uricani — dealul Făgeţel — vf. Gruniul — vf. Custura — şaua Plaiului Mic — Piatra
Iorgovanului — culmea Munţilor Godeanu — Băile Herculane (marcajul nu este realizat integral).
2. Banda roşie: Cabana Baleia — culmea Lănciţa — vf. Păpuşa — vf. Peleaga — Custura Bucurii — Şaua
Retezatului.
3. Bondă roşie: Sarmizegetusa — comuna Clopotiva — valea Rîului Mare — cabana Gura Zlata.
4. Bandă roşie: Gura Apei — Corciova — Rîul Şes — şaua Iepii — Plaiul Mare — vf. Ţarcu (drum de
legătura).
5. Cruce roşie: Cîmpu lui Neag — Bordul Izvorului — cabana-Buta — Gura Bucurei — lacul Bucura.
6. Triunghi roşu: Cîmpu lui Neag — Valea Jiului de Vest — adăpostul Cîmpuşel — Piatra Iorgovanului.
7. Triunghi roşu: Cabana Gura Zlata — vf. Radeşului — lacul Zănoaga Mare — vf. Judele — vf. Slăveiul
— lacul Bucura.
8. Triunghi roşu: Cabana Baleia — culmea Lănciţa — Vîrful Mare — lacul Galeşul — cabana Pietrele.
9. Punct roşu: Lacul Bucura — vf. Judele — muntele Şesele — lacul Zănoaga Mare.
10. Bandă galbenă: Lacul Bucura — Poarta Bucurei — Şaua Retezatului.
11. Cruce galbenă: Uricani — culmea Tulişa — vf. Lazărului — vf. Gruniul — vf. Custurii — vf. Peleaga
— lacul Bucura.
12. Puncf galben: Lacul Bucura — vf. Slăveiul — Crucea Trăsnitului — în aval de Lunca Berhină —
cabana Gura Apei.
13. Bandă albastră: Băieşti — Ohaba de sub Piatră — satul Nucşoara — cabana Pietrele — Secera Bucurei
— lacul Bucura.
14. Cruce albastră: Lacul Bucura — vf. Slăveiul — Crucea Trăsnitului — lacul Zănoaga Mare — vf. Zlata
— cabana Gura Apei — cabana Gura Zlata.
15. Triunghi albastru: Comuna Pui — cabana Baleia — dealul Cozmei — Stîna de Rîu — şaua Custurii —
vf. Custurii — şaua Plaiului Mic — vf. Albele — Piatra Iorgovanului.
16. Triunghi albastru: Cabana Pietrele — valea Stînişoara — Şaua Retezatului — vf. Retezat.
17. Punct albastru: Cabana Gura Apei — Lunca Berhină — Gura Bucurei — şaua Plaiului Mic — cabana
Buta.
                                                                                              Anexa 3

         Cătane şi adăposturi în Munţii Retezat

Nr..       Denumire cabana sau adăpost              Alt          Capacitatea            Bufet sau
crt                                                 [m]      vara      iarna            restaurant
 1      Baleia                                     1410        135        65               b- r
 2      Buia                                       1580         51        34               b- r
 3      Cîmpu lui Neag                             850          95        60                br
 4      Cîmpuşel                                   1150         20         -                b-r
 5      Gura Apei                                  998          50        22               b- r
 6      Gura Zlata                                 775         118        40                b-r
 7      Pietrele                                   1480        226        76                b-r
 8      Stîna de Rîu                               1563         30         -                --

         La cabanele Buta şi Pietrele, ca şi la adăpostul Stîna de Rîu, se ajunge folosind potecile de picior
ce pornesc de la capetele drumurilor forestiere ce pătrund adînc, respectiv, pe văile Buta, Nucşoara şi Rîu
Bărbat. Accesul pînă la celelalte cabane, ca şi pînă la adăpostul Cîmpuşel, se face pe şoselele forestiere: Pui
— Hobiţa — Baleia; Cîmpu lui Neag — curmătura Feţelor; Cîrneşti — Gura Zlata — Gura Apei —
Lăpuşnicul Mare şi Pui — Rîu Bărbat.

         Termeni uzuali în turismul de munte

Alpin. Care se referă la fenomenele din regiunea cea mai înalta a munţiilor.
Bazin hidrografic. Regiunea limitată de cumpăna apelor, din care un rîu îşi colectează apele.
Berbeci (glaciari). Pietre mari modelate ds gheţari, avînd aspectul unor spinări său frunţi de berbeci.
Bord. Stei înalt, izolat faţă de celelalte forme de teren. Uneori, sub o parte a bordului, se află un spaţiu liber
folosit ca adăpost pe vreme rea sau peste noapte. (De exemplu, Bordul Tomii din valea Pietrele.)
Carstic (regiune). Regiune constituită din roci solubile (cakare, sare, gips etc.), în care circulaţia intensă a
apelor subterane sau de suprafaţă creează, prin dizolvare, forme caracteristice: lapiezuri, doline, avene,
peşteri, chei etc.
Căldare (glaciară). Vezi circ glaciar.
Cheie. Despicătură adîncă şi îngustă între doi pereţi stîncoşi prin care trece flruil unei văi. De exemplu,
Cheia Butei.
Cioacă. Vîrf de munte cu o înfăţişare golaşă. (Cioaca Radeşului).
Circ (glaciar). Formă adîncită de relief, cu contur circular şi cu aspect de amfiteatru, rezultată dirt acţiunea
de eroziune exercitată ,de un gheţar pe suprafaţa bazirujlui de acumulare a gheţii.
Cleanţ. Stîncă prăpăstioasă, rîpă, stăncă pe care omul nu se poate sui, colţ de srîncă (Cleanţu 1l Cozmii).
Costiş. De-a coasta, pieziş.
Corhănit. Coborîrea liberă a buştenilor pe o coastă de munte sau printr-un fir de vale îngustă.
Cretacic. Ultima perioadă a erei mezozoice, denumita astfel după depozitele creioase dezvoltate în unele
regiuni ale globului.
Cristalin. Ansamblul rocilor formate în condiţiile metamorfismului regional.
Cuaternar. Ultima perioadă a erei neozoice, caracterizată prin apariţia omului şi prin dezvoltarea unor
glacialii puternice.
Curmătură. Adîncitură transversală, pe culmea unui munte, ce serveşte ca trecătoare (Curmătura Bucurei).
Custură. Culme lungă, înaltă, stîncoasa şi ascuţită. De exemplu Custura Păpuşii.
De-a coasta. Costiş, pieziiş, în urcuş abia simţit.
Defileu. Vale transversală, îngustă şi cu pereţii abrupţi, caracteristică rîurilor care străbat regiuni muntoase
(Defileul Jiului).
Depresiune. Formă complexă de relief, de dimensiuni variabile, situată la un nivel moi coborît decît
formele de relief care o încadrează (Depresiunea Petroşanilor).
Facies. Totaliitatea particularităţiilar litologice şi paleontologice ale unui depozit sedimentar, care
caracterizează condiţiile fizico-geografice de depunere .a acestuia.
Geomorfologie. Ştiinţă fizico-geografică avînd ca obiect studiul reliefului suprafeţei terestre.
Gnais. Rocă metamorfică formată din cuarţ, feldspat şi mică sau amfiboli, cu textura şistoasă său
glandurolă.
Gorgan. Formă de teren cu aspect de movilă.
Granodiorit. Rota intruzivă, acidă, intermediară între granit şi dioril, grăunţoasă, formata din feldspat
plagioclaz, feldspat potasic, cuarţ şi mică sau hornblendă.
Greabăn (de munte). Spinarea unei culmi său a unui picior de munte.
Grohotiş, îngrămădire de fragmente colţuroase de rocă, de dimensiunii şi forme variabile, existente pe
versanţii munţilor, în văi, la poalele pantelor abrupte şi în căldările glaciare.
Hait. Lac artificial creat pe cursul unei ape, destinat a acumula debitul necesar plutirii materialului lemnos
(trunchiuri izolate său legate în plute).
Hăţaş. Cărare prin pădure său prin jnepenişuri, pe coasta unui munte.
Hăţiş. Loc greu de străbătut, desiş într-o pădure de arbori, de jnepenişuri sau de mărăcini.
Hidrografie. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu descrierea şi caracterizarea apelor de pe un anumit
teritoriu, studiindu-le în ansamblul condiţiilor fizico-geografice.
Înierbat. Teren acoperit cu o vegetaţie ierboasă.
Jurasic. A două perioadă a erei mezozoice.
Mezozoic. Eră geologică ale cărei depozite conţin faună şi floră cu caractere intermediare între formele
paleozoice şi cele neozoice.
Momîie. Semn pe care ciobanii din Munţii Retezat îl pun pe cărările pastorale pentru a-şi uşura orientarea
prin ceaţă. O momîie este alcătuită ca un muşuroi ascuţit, clădit din pietre sau din lespezi de mărime
mijlocie.
Morenă. Materiali detritic, colţuros, nesortat şi nestratificat, transportat de gheţari şi depus pe locul de
topire a gheţii.
Muchie. Partea cea mai înaltă, ascuţită şi alungită a unui munte sau a unei stînci (Muchia Ascuţită).
Neogen. Cea de-a doua perioadă a erei neozoice, care se caracterizează prin floră şi faună ce cuprinde atît
forme asemătnătoare cu cele din paleogen, cît şi un număr mare de specii care trăiesc şi azi.
Ochi de mare. Denumire dată de ciobani lacurilor glaciare.
Orogeneza. Proces geotehnic de cutare, de fracturare şi de ridicare a scoarţei terestre, care se produce în
anumite zone mobile ale acesteia (g eos i noii n-ai e) şi care are drept rezultat formarea unui lanţ muntos.
Orografie. Ramura geografiei fizice care are ca obiect descrierea formelor de relief ale suprafeţei
pămîntului sau ale unei părţi a ei, în special din punctul de vedere al aspectului exterior şi al dimensiunilor.
Paleogen. Prima perioada a erei neozoice.
Pas. Loc mai coborît care permite trecerea peste un interfluviu (creasta său culme muntoasă).
Picior. Prelungirea către olli/tudmi mai joase a unei culmi de munte; de obicei piciorul este ramificat dintr-
un vîrf al culmii principale (Picioru,l Slăveiului).
Plai. Regiune de munte, aproape plană, acoperită cu păşuni (Plaiul Mic). Drum pe coasta unui munte;
potecă.
Platformă de eroziune. Suprafaţă de teren relativ netedă sau uşor vălurită, suborizontală său înclinată, din
regiunile montane, care retează stratele formaţiilor geologice. De exemplu, Platforma Borăscu.
Pliocen. A două serie a neogenului reprezentată în estul Europei pnin depozite lacustre.
Poartă. Loc îngust între pereţii de stîncă sau între fetele vîrfurilor de munte, prin care se poate trece de pe
un versant pe altul (Poarta Bucurei).
Pod. Suprafaţă aproape plană situată la mare altitudine. Mai este denumit platou sau podiş.
Prag glaciar. Proeminentă în profilull longitudinal al unei văi glaciare care separă o treaptă glaciară (sector
al văii în care gheţarul a avut o acţiune de subsăpare) de panta prin care ea se racordează cu treapta
inferioară.
Predeal. Loc de trecere peste cumpăna apelor.
Scoc. Văile îngustă şi puţin adîncă avînd un pat lustruit de curgerea vijelioasă a apei (Scocul Mare, Cheia
Scocului).
Scorţar. Adăpost ciobănesc, rudimentar, alcătuit dintr-un acoperiş înclinat, făcut din scoarţă de copac
sprijinită, în faţă, pe o prăjină rezemată de doi pari bătuţi în pămînt şi, în spate, fixată de teren prin pietroaie
aşezate peste marginea de jos a acoperişului („La Scorţar").
Seceră. Trecătoare în munte avînd forma de şa. (Secera Bucurii).
Secundară (era). Era mezozoică (termen învechit).
Spinare. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unei stînci, culme prelungită; creastă, coamă.
Stei. Stîncă, uneori ascuţită şi izolată.
Strungă. Trecătoare îngustă (în munte); defileu, strîmtoare (Strunga Retezatului).
Şa. Loc mai coborît în cadrul unei cumpene de ape, cu versanţii largi, deschis spre cele două direcţii de
curgere a apelor şi cu fundul relativ plan (şaua Soarbelor).
Şist. Rocă metamorfică său sedimentară, care are proprietatea de a se desface în plăci său în foi subţiri.
Şisturile cristaline s-au format prin transformarea în stare solidă a rocilor sedimentare său eruptive, în
condiţiile modificărilor din scoarţa terestră, sub regim de temperatură şi de presiune ridicată.
Şurloi. Pîrîu cu albie adîncă şi îngustă, care coboară prăvălit pe versanţii muntelui. În Munţii Retezat,
şurloaiele au mai totdeauna apă puţină sau de loc. I se mai spune şi Şurlău.
Tău. Lac de munte, iezer, „ochi de mare" (Tăul Mare al Custurii).
Tectonică. Rarrvura geologiei care studiază modificările provocate de mişcările scoarţei pămîntului în
straturile acestuia.
Turcei. Ienuper pitic (Juniperus nana willd).
Turn. Vîrf de munte teşit, cu fete mult înclinate (Turnul Porţii).
Ţanc. Vîrf ascuţit şi înalt de stîncă în formă de piramidă său de con.
Vale glaciară. Vale de munte care a fost erodată şi modelată de curgerea prin ea a gheţarilor şi care, din
această cauză, a căpătat un profil în U.
Văiugă. Vale îngustă şi puţin adîncă.
Versant. Fiecare dintre cele două coaste ale unui munte. Pentru versantul sudic şi pentru cel nordic,
ciobanii folosesc denumirile de, respectiv, „faţa muntelui" şi „dosul muntelui" (Faţa Iarului; Dosul
Slăveiului).
Zănoagă. Depresiune circulară cu versanţii prăpăstioşi, în zona munţilor înalţi: căldare. De exemplu,
Zănoaga Bucurei. Lac glaciar adăpostit într-o căldare alpină (lacul Zănoaga Mare, Zănoagele Galeşului).
Zăton (opust). Baraj de lemn umplut ou pietre, construit de-a curmezişul unui rîu de munte pentru a spori
debitul rîului pe care se face plutitul şi plutăritul materialului lemnos.

           Redactor: E. RUŞINARU Tehnoredactor: I. Petre Bucureşti 1971 Coli tipar 6+1 coală faţă + 1 hartă offset
                          50X70 Craiova „I. P. Oltenia" Str. Mihai Viteazu nr. 4 Comanda nr 304

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea dlui. Malide Cristian.

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Tags:
Stats:
views:38
posted:6/26/2012
language:
pages:44