Ghid avizare stat personal 13 04 2012

Document Sample
Ghid avizare stat personal 13 04 2012 Powered By Docstoc
					 Cancelaria de Stat a Republicii Moldova

        Direcţia politica de cadre




COMPLETAREA ŞI AVIZAREA STATULUI DE PERSONAL

                                     Recomandări metodice




              Chişinău, 2012
                                        Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Recomandările metodice Completarea şi avizarea statului de personal au fost elaborate
în baza Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public, a Anexei nr. 5 la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009
„Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la
funcţia publică şi statutul funcţionarului public” și a Hotărîrii Guvernului nr. 1001 din 26
decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor acte legislative”. Recomandările
metodice au scopul de a crea o practică uniformă pentru autorităţile publice în completarea
statului de personal prin oferirea de informaţii, recomandări şi exemple de rigoare.




Ion ŢURCANU, consultant local în domeniul legislaţiei cu privire la serviciul public

Lilia MELNIC, consultant principal, Direcţia politica de cadre, Cancelaria de Stat

Tamara GHEORGHIŢA, şef, Direcţia politica de cadre, Cancelaria de Stat




                                                                                                        2
                                                                  Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




                                                                  CONŢINUT
I. CUVÎNT ÎNAINTE ....................................................................................................................................... 4

II. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE ............................................... 5

III. DEFINIŢIA ŞI SCOPUL STATULUI DE PERSONAL ................................................................................11

IV. PROCEDURA COMPLETĂRII, APROBĂRII ŞI AVIZĂRII STATULUI DE PERSONAL..............................13

   4.1. Completarea statului de personal .................................................................................................13

   4.2. Factori implicaţi în completarea, aprobarea şi avizarea statului de personal ...........................21

V. SINTEZA RECOMANDĂRILOR PENTRU EVITAREA ERORILOR DEPISTATE ÎN PROCESUL AVIZĂRII
STATULUI DE PERSONAL...........................................................................................................................25

VI. BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................29

VII. ANEXĂ: EXPERIENŢA ALTOR STATE ÎN REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE ............................31




                                                                                                                                                         3
                                        Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




                                   I. CUVÎNT ÎNAINTE



Recomandările metodice Completarea şi avizarea statului de personal (în continuare -
Recomandări metodice) au fost elaborate la solicitarea colaboratorilor subdiviziunilor
resurse umane din cadrul autorităţilor publice şi sînt axate pe redarea aspectului
metodologic al procedurii de completare, aprobare şi avizare a statului de personal al
autorităţii publice în vederea determinării categoriei poziţiilor (unităţilor de personal) din
cadrul acestor autorităţi şi aplicării corecte a cadrului normativ în domeniu.

Prezentele Recomandări metodice vor servi drept suport metodologic în procesul de
realizare a procedurii de completare, aprobare şi avizare a statului de personal şi vor
contribui la crearea unei practici uniforme de aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din
4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (în continuare
Legea nr. 158-XVI), în baza Metodologiei cu privire la completarea şi avizarea statului de
personal, ţinînd cont şi de alte acte normative la care se va face trimitere în Recomandările
metodice.

Recomandările metodice conţin noţiuni generale privind apariţia, evoluţia şi conceptul
funcţiei publice în sensul în care aceasta a fost reglementată de legiuitor în Legea nr. 158-
XVI, dar şi descrierea pas cu pas a procedurii privind completarea şi aprobarea statului de
personal în vederea facilitării procesului de avizare şi creării celor mai bune practici în
domeniul respectiv. În acelaşi timp, Recomandările metodice conţin şi descrierea succintă a
experienţei altor state în reglementarea funcţiei publice.

Scopul general al Recomandărilor metodice este de a uşura şi spori activitatea autorităţilor
publice, de a acorda transparenţă şi de a contribui la optimizarea organizării activităţii
autorităţii publice prin implementarea corectă a cadrului normativ în domeniul funcţiei
publice şi al funcţionarilor publici.

Recomandările metodice sînt destinate conducătorilor autorităţilor publice, şefilor şi
colaboratorilor subdiviziunilor resurse umane, subdiviziunilor contabilitate din cadrul
autorităţilor publice, funcţionarilor publici şi pot fi utilizate în procesul de instruire a
diferitor categorii de personal din autorităţile publice.




                                                                                                        4
                                               Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




    II. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE

Modernizarea funcţiei publice reprezintă un criteriu important pentru Comisia Europeană
în evaluarea performanţelor statelor candidate în vederea integrării în structurile
europene. Comisia Europeană nu numai că examinează legislaţia elaborată de statele
candidate, compatibilitatea acesteia cu normele comunitare, dar şi capacitatea statelor de a
pune în aplicare politicile comune şi de a respecta principiile şi normele dreptului
comunitar european.

În Republica Moldova, cadrul legislativ specific funcţiei publice şi titularilor acesteia are ca
fundament şi s-a dezvoltat după adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 19941 în
textul căreia apare sintagma „funcţie publică”.

Dreptul la încadrarea în serviciul public potrivit principiului egalităţii accesului la funcţia publică
indiferent de rasă, naţionalitate, sex, confesiune este instituit în art. 39 din Constituţie, potrivit
căruia cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice
nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor, iar oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul
la o funcţie publică.

După aproape un an de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, este adoptată Legea
serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 19952, conform căreia (art. 14) ocuparea funcţiilor
publice se făcea prin angajare, numire, alegere şi concurs.

Un rol important în reglementarea funcţiei publice şi politica de cadre l-a avut modificarea
şi completarea Legii nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern3, operată prin
adoptarea Legii nr. 1210-XIV din 31 iulie 20004, în sensul instituirii prevederilor referitor
la principalele împuterniciri ale Guvernului în domeniul muncii şi politicii de cadre în
serviciul public.

Funcţia publică, fiind o instituţie a dreptului public nu poate fi stabilită prin contract. Actul de
instituire a acesteia este întotdeauna un act de autoritate, iar cel ce exercită funcţia, exercită
autoritatea statală şi nu drepturile dintr-o situaţie contractuală. Aflîndu-se într-o situaţie legală,
funcţionarului public îi sînt stabilite drepturile, obligaţiile şi statutul funcţiei sale prin lege, iar
sarcinile de bază ce îi sînt încredinţate sînt de ordin general, prevăzute de lege, nu în interesul său,
ci în interesul serviciului public. Funcţionarul public poate fi catalogat drept persoană oficială de
stat, exponentă a unui interes public deosebit, ce dispune de un statut special participînd direct sau
indirect la exercitarea puterii publice prin promovarea intereselor generale ale statului. Raporturile
între autoritatea publică şi funcţionarul public nu sînt simple raporturi contractuale de muncă,
guvernate de legislaţia muncii, relaţiile apărute după numirea în funcţie sînt guvernate de alte
principii, ele fiind relaţii prin excelenţă de drept public. Numirea în funcţie se efectuează cu voinţa



1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 1.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 61.
3 Veştile R.S.S. Moldova, 1990, nr. 8.
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 109-111.
                                                                                                               5
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




unilaterală a autorităţii publice, natura discreţionară a acestei numiri fiind în concordanţă cu natura
funcţiei publice respective.

După 1 ianuarie 2009, deşi cu unele excepţii pentru funcţionarii publici cu statut special în
legislaţia specială a cărora poate fi regăsită concepţia învechită a „statutului contractual”
prin folosirea sintagmei „contract individual de muncă” (drept exemplu pot servi: Legea
serviciului în organele vamale nr. 1150-XIV din 20 iulie 2000 sau Legea nr. 1104-XV din 6
iunie 2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei), în
cadrul legislativ general pentru funcţionarii publici persistă o delimitare clară privind
stabilirea statutului legal. La acest capitol, potrivit Legii nr. 158-XVI (art.30) raporturile de
serviciu apar în baza actului administrativ de numire în funcţia publică, emis în condiţiile
prezentei legi.

La examinarea noţiunii de funcţionar public, se poate preciza că spre deosebire de Legea
serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995, care punea accentul în definirea funcţiei
publice pe denumirea funcţiei:
         „funcţionar public înseamnă persoana care ocupă funcţie de stat remunerată şi care
         dispune de ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile prezentei legi”,
Legea nr. 158-XVI a schimbat conţinutul conceptului nominalizat:
         „funcţionar public – persoană fizică numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie
         publică”, conferindu-i conotaţii şi valenţe distincte.

În opinia profesorului Paul Negulescu, funcţia publică este definită ca: „fiind complexul de
puteri şi competenţe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea
de a fi ocupată, în chip temporar de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică, care,
executînd puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost
creată funcţiunea”.

Ideea de bază pe care o putem desprinde din prevederile articolelor 2 şi 3 ale Legii nr. 158-
XVI este că accentul se pune pe atribuţiile şi sarcinile stabilite în temeiul legii în scopul
realizării prerogativelor de putere publică. Prin urmare, pentru a califica o poziţie din
cadrul unei autorităţi publice ca fiind funcţie publică sau post de deservire tehnică ce
asigură funcţionarea autorităţilor publice, urmează să raportăm atribuţiile şi sarcinile
acesteia la prevederile art. 3 din lege care stabileşte exhaustiv şi fără echivoc cercul
activităţilor care duc la obţinerea unui astfel de statut.

Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 158-XVI, activităţile desfăşurate de funcţionarii
publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sînt:

    a) elaborarea şi coordonarea elaborării documentelor de politici;
    b) elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, precum şi altor reglementări
       specifice autorităţii publice;
    c) punerea în executare a actelor legislative şi normative;


                                                                                                           6
                                               Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




     d) elaborarea actelor administrative privind aplicarea şi executarea actelor legislative
        şi normative, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii publice;
     e) controlul şi auditul public intern şi extern;
     f) gestionarea resurselor umane în serviciul public;
     g) planificarea, gestionarea şi controlul resurselor financiare publice;
     h) administrarea fiscală;
     i) reprezentarea intereselor autorităţii publice, în care funcţionarul public îşi
        desfăşoară activitatea, în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept
        public sau privat, din ţară şi străinătate, inclusiv reprezentarea în justiţie, în limita
        competenţelor stabilite.

Notă:
Elaborarea şi coordonarea elaborării documentelor de politici se realizează în conformitate cu
prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 33 din 11 ianuarie 2007 „Cu privire la regulile de elaborare şi
cerinţele unificate faţă de documentele de politici”, sau, după caz, alte acte normative.
Elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, are loc în conformitate cu prevederile Legii
nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative şi prevederile Legii nr. 317-XV din 18
iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice
centrale şi locale.
Cu referire la cele expuse în notă, potrivit Legii nr. 155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea
Clasificatorului unic al funcţiilor publice, aceste sarcini se conţin în descrierea generică a funcţiei
pentru funcţiile publice abilitate cu astfel de sarcini.


Legea nr. 158-XVI a stabilit şi cercul de persoane care nu cad sub incidenţa reglementărilor
ei. Reieşind din prevederile art. 4 din lege, se desprinde o regulă generală de aplicabilitate -
alin. (1) şi (2) şi excepţii de la aceasta - alin. (3).

Astfel, cad sub incidenţa Legii nr. 158-XVI funcţionarii publici din autorităţile publice
specificate în anexa nr. 1 la lege, iar pentru funcţionarii publici cu statut special
(colaboratorii serviciului diplomatic, serviciului vamal, ai organelor apărării, securităţii
naţionale şi ordinii publice, altor categorii stabilite prin lege), prevederile prezentei legi se
aplică în partea care nu este reglementată prin legi speciale.
Categoria personalului care nu cade sub incidenţa reglementărilor Legii nr. 158-XVI este
descrisă în prevederile art. 4 alin. (3). Fac parte din această categorie:
     1) persoanele care exercită funcţii de demnitate publică specificate în anexa Legii nr.
          199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
          publică5;
     2) personalul încadrat, pe baza încrederii personale, în cabinetul persoanelor ce
          exercită funcţii de demnitate publică. Statutul acestor persoane este reglementat




5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 194-196.

                                                                                                               7
                                               Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




         prin Legea nr. 80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul
         persoanelor cu funcţii de demnitate publică6;
      3) personalul din autorităţile publice care desfăşoară activităţi auxiliare de
         secretariat, protocol şi administrative (pază, întreţinere-reparaţii, gospodărire şi
         deservire), de administrare a sistemelor informaţionale, inclusiv de introducere şi
         prelucrare a informaţiei ce asigură funcţionarea autorităţii publice;
      4) alte categorii de personal care nu desfăşoară activităţi ce implică exercitarea
         prerogativelor de putere publică.

Conform nivelului atribuţiilor titularului, potrivit prevederilor Legii nr. 158-XVI şi Legii nr.
155 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice, funcţiile publice se clasifică
în următoarele categorii:
      a) funcţii publice de conducere de nivel superior (fpcns);
      b) funcţii publice de conducere (fpc);
      c) funcţii publice de execuţie (fpe).

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 158-XVI, funcţionarii publici de
conducere de nivel superior realizează managementul nivelului superior în autorităţile
publice, iar din această categorie fac parte următoarele funcţii:
    adjunct al conducătorului autorităţii administrative:
   director general adjunct (pentru alte autorităţi administrative centrale specificate în
   punctul 2) al articolului 24 din Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern);
    conducător şi adjunct al conducătorului aparatului autorităţii publice:
   Secretar general/secretar general adjunct al Parlamentului;
   Secretar general/secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova;
   Şef/şef adjunct al Aparatului Curţii de Conturi;
   Şef/şef adjunct al Secretariatului Curţii Constituţionale;
   Şef/şef adjunct al Aparatului Consiliului Superior al Magistraturii;
   Şef/şef adjunct al Aparatului Curţii Supreme de Justiţie.

Reieşind din prevederile art. 9 din Legea nr. 158-XVI, putem deduce că funcţionarii
publici de conducere organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile
specificate la art. 3 sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unei
persoane ce exercită funcţie de demnitate publică. Fac parte din această categorie funcţiile
de:
     conducător şi adjunct al conducătorului organului din subordinea ministerelor şi
        altor autorităţi administrative (de exemplu: director/director adjunct, şef/şef adjunct
        inspectorat/inspecţie);
     conducător şi adjunct al conducătorului subdiviziunii structurale a autorităţii
        publice (de exemplu: şef direcţie generală, şef direcţie, şef secţie, şef serviciu);



6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 117-118.
                                                                                                               8
                                        Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




      conducător şi adjunct al conducătorului serviciului desconcentrat al autorităţii
       publice (de exemplu: şef/şef adjunct subdiviziune teritorială, şef/şef adjunct
       inspectorat/inspecţie teritorială);
      conducător şi adjunct al conducătorului serviciului descentralizat, organizat în
       unitatea administrativ-teritorială şi în unitatea teritorială autonomă cu statut
       special (de exemplu: şef/şef adjunct direcţie generală, şef/şef adjunct direcţie);
      secretar al consiliului administraţiei publice locale (de exemplu: secretar al
       consiliului raional/municipal, secretar al preturii, secretar al consiliului local);
      pretor/vicepretor al sectorului.

Categoria funcţionarilor publici de execuţie include persoanele numite, în condiţiile
Legii nr. 158-XVI, în alte funcţii publice decît cele prevăzute la art. 8 şi art. 9. Această
categorie se împarte în 3 subcategorii:
    funcţii publice de execuţie ale căror sarcini de bază ţin de elaborarea sau
       coordonarea elaborării politicilor în domeniile specificate în regulamentul de
       organizare şi funcţionare a autorităţii publice ori ţin de expertizarea, elaborarea sau
       avizarea proiectelor actelor legislative/normative:
   consultant principal;
   consultant superior;
   consultant;
    funcţii publice de execuţie ale căror sarcini de bază ţin de implementarea sau
       coordonarea implementării politicilor:
   specialist principal;
   specialist superior;
   specialist;
   consilier de probaţiune principal;
   consilier de probaţiune superior;
   consilier de probaţiune;
   contabil-şef;
   arhitect;
    funcţii publice de execuţie ale căror sarcini de bază ţin de control, revizie, inspectare
       sau audit:
   controlor de stat principal;
   auditor public principal;
   controlor de stat superior;
   auditor public superior;
   controlor de stat;
   auditor public;
   controlor-revizor principal;
   controlor-revizor superior;
   controlor-revizor;
   inspector principal;
   inspector superior;
                                                                                                        9
                                              Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




    inspector;
    auditor intern principal;
    auditor intern superior;
    auditor intern.

Diferenţierea obiectivă a funcţiilor publice în conformitate cu nivelul de complexitate a
sarcinilor şi nivelul de responsabilitate managerială şi decizională este realizată cu ajutorul
Legii nr. 155 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice7 din 21 iulie 2011.




7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011 nr. 164-165.


                                                                                                             10
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




                 III. DEFINIŢIA ŞI SCOPUL STATULUI DE PERSONAL

Pornind de la abordarea conceptuală nouă a definiţiei funcţiei publice, care presupune
faptul stabilirii concrete pentru fiecare funcţie publică a sarcinilor de bază, este necesar de
a constata dacă sarcinile de bază stabilite pentru o poziţie ne permit sau nu clasificarea
acesteia drept funcţie publică. Instrumentul care asigură realizarea acestui deziderat îl
reprezintă statul de personal.

Statul de personal trebuie să răspundă la un şir de întrebări şi anume dacă acesta
corespunde sau nu: structurii aprobate pentru această autoritate publică, misiunii şi
sarcinilor autorităţii respective, numărului de unităţi de personal aprobat pentru
autoritatea publică, titlurilor funcţiilor publice caracteristice autorităţii publice respective
conform Clasificatorului unic al funcţiilor publice ş.a. Statul de personal descrie organizarea
şi sistematizarea internă a autorităţii publice, conţine în sarcinile de bază ale funcţiilor
publice responsabilităţile şi modalităţile de funcţionare ale acesteia, în vederea asigurării
aplicării uniforme a regulamentelor cu privire la organizarea şi sistematizarea internă
pentru autoritatea publică, atît din punct de vedere al esenţei, cît şi al formei.

Definiţia statului de personal poate fi desprinsă din prevederile pct. 1 al anexei nr. 5 la
Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”.

Statul de personal reprezintă documentul tabelar în care sînt specificate subdiviziunile
structurale, denumirea funcţiilor publice sau posturilor, sarcinile de bază ale funcţiilor publice sau
posturilor, precum şi categoriile funcţiilor publice sau posturilor din cadrul autorităţii publice.

Din hotărîrea menţionată rezultă că statul de personal este:

       un document înzestrat cu toate atributele specifice, care urmează a fi semnat de
        şeful subdiviziunii resurse umane din cadrul autorităţii publice şi conducătorul
        subdiviziunii contabilitate, şi ulterior să fie aprobat de conducătorul autorităţii
        publice;

       în statul de personal sînt specificate subdiviziunile structurale, denumirea funcţiilor
        publice sau posturilor, sarcinile de bază ale funcţiilor publice sau posturilor, precum
        şi categoriile funcţiilor publice sau posturilor din cadrul autorităţii publice.

Prin urmare Structura statului de personal va conţine:

       1) Denumirea funcţiei publice/postului;
       2) Sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului;
       3) Categoria funcţiei publice/postului;
       4) Numărul de funcţii publice/posturi.

                                                                                                          11
                                               Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Completarea statului de personal se efectuează în corespundere cu structura şi efectivul-
limită ale autorităţii publice, aprobate în modul stabilit. Aprobarea structurii şi efectivului-
limită al autorităţilor publice are loc prin diferite acte. Structura şi efectivul-limită ale
organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice se aprobă prin hotărîre de
Guvern, iar ale autorităţilor subordonate acestora - prin hotărîre de Guvern sau prin
ordinul conducătorului respectiv (ordinul ministrului). Pentru autorităţile publice locale,
structura şi efectivul-limită se aprobă prin decizia consiliului raional, municipal sau local în
limitele fondului de salarizare şi numărului-limită de unităţi stabilit pentru anul financiar
respectiv. Este posibil ca structura şi efectivul-limită ale autorităţii publice să fie aprobate
şi prin hotărîre a Parlamentului (drept exemplu, Curtea de Conturi8, Procuratura Generală9,
Centrul pentru Drepturile Omului10, Secretariatul Parlamentului11, Consiliul Coordonator al
Audiovizualului12) sau prin Decret al Preşedintelui Republicii Moldova (Aparatul
Preşedintelui Republicii Moldova13).

Structura şi efectivul-limită ale autorităţilor publice, de regulă, se aprobă prin:
    Decret al Preşedintelui Republicii Moldova;
    Hotărîre a Parlamentului;
    Hotărîre de Guvern;
    Ordin al ministrului;
    Decizie a consiliului raional, municipal sau local.




8 Hotărîrea Parlamentului nr. 144 din 14 iulie 2011 pentru aprobarea bugetului pe anul 2011 şi a numărului
de personal al Curţii de Conturi - Monitorul Oficial 2011 nr. 128-130.
9 Hotărîrea Parlamentului nr. 77 din 4 mai 2010 privind aprobarea structurii Procuraturii Generale -
Monitorul Oficial 2010, nr. 78-80.
10 Hotărîrea Parlamentului nr. 57-XVI din 20 martie 2008 de aprobare a Regulamentului Centrului pentru
Drepturile Omului, a structurii, a statului de funcţii şi a modului de finanţare a acestuia - Monitorul Oficial
2008, nr. 81.
11 Hotărîrea Parlamentului nr. 22-XV din 29 martie 2001 cu privire la structura Aparatului Parlamentului, la
statul de funcţii al Aparatului şi al Parlamentului şi la asigurarea materială a personalului Aparatului şi a
deputaţilor în Parlament - Monitorul Oficial 2001, nr. 42.
12 Hotărîrea Parlamentului nr. 433-XVI din 28 decembrie 2006 cu privire la aprobarea statutului, a structurii
organizatorice şi a efectivului-limită ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Monitorul Oficial, 2007,
nr. 6-9.
13 Decretul Preşedintelui nr. 2-II din 16 ianuarie 1997 privind formarea Aparatului Preşedintelui Republicii
Moldova, stabilirea structurii şi statelor de personal. Monitorul Oficial, 1997, nr. 8.
                                                                                                              12
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




    IV. PROCEDURA COMPLETĂRII, APROBĂRII ŞI AVIZĂRII STATULUI DE
                           PERSONAL

                            4.1. Completarea statului de personal

Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate publică în parte de către
conducătorul autorităţii publice sau, după caz, altă persoană abilitată potrivit cadrului
normativ, în baza activităţilor care implică exercitarea prerogativelor de putere publică
prevăzute la art. 3 al Legii nr. 158-XVI.
Din art. 67 alin. (2) al legii prenotate, rezultă că, în scopul realizării acestor prevederi,
autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi organele din subordine,
autorităţile administraţiei publice locale, vor completa formularul-tip al statului de
personal şi îl vor înainta spre avizare în modul stabilit de Guvern.
Cancelaria de Stat este autoritatea publică abilitată cu elaborarea, promovarea şi realizarea
politicii statului în domeniul serviciului public, în special al managementului resurselor
umane. Responsabilităţile acesteia se referă la coordonarea unor domenii primordiale ale
politicii interne şi externe a statului, printre care îmbunătăţirea procesului de planificare
strategică la nivel guvernamental, coordonarea asistenţei tehnice externe, realizarea
descentralizării administrative şi financiare, reformarea administraţiei publice,
promovarea şi realizarea politicii statului în domeniul serviciului public, în special al
managementului resurselor umane şi sporirea capacităţilor corpului de funcţionari publici.
Aici intră toată gama de procese aferente acestor activităţi: de la coordonarea procesului de
elaborare a politicilor în aceste domenii, pînă la însăşi monitorizarea şi evaluarea
implementării lor.
Recomandare: Luînd în calcul faptul că politica statului în domeniul serviciului public urmează a fi
unică pentru toţi funcţionarii publici, se recomandă completarea şi avizarea statului de personal
atît pentru autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi organele din subordine,
autorităţile administraţiei publice locale, cît şi pentru autorităţile publice autonome (Centrul pentru
Drepturile Omului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului), autorităţile judecătoreşti, instituţiile
autonome în cadrul autorităţii judecătoreşti (Procuratura Generală) şi alte persoane juridice de
drept public în care există funcţii publice.

În scopul elaborării şi completării statului de personal, autorităţile publice au
responsabilitatea creării unei echipe de specialişti care să efectueze o analiză a
necesităţilor cu privire la organizarea şi sistematizarea internă a autorităţii în limita
efectivului-limită aprobat. Această echipă va fi creată în mod obligatoriu din colaboratori ai
subdiviziunii resurse umane sau, după caz, persoana cu atribuţii în domeniul gestionării
resurselor umane şi ai subdiviziunii contabilitate din cadrul autorităţii publice. Analiza
respectivă ar include următoarele:
    analiza situaţiei de fapt în ceea ce priveşte completarea statului de personal în
       corespundere cu organizarea internă existentă (structura);
    în ce măsură sînt implicate resursele umane şi financiare disponibile;
    dacă există careva rezerve interne;
                                                                                                          13
                                                Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




       dacă este posibil de simplificat procedurile interne;
       dacă există vreo dublare în structură şi sarcini în cadrul sau între subdiviziunile
        structurale;
       dacă resursele umane disponibile sînt suficiente pentru realizarea sarcinilor care
        intră în competenţa autorităţilor publice, atît din punctul de vedere al condiţiilor
        necesare, cît şi al competenţelor;
       examinarea cadrului normativ existent în domeniul activităţii autorităţii publice
        respective (examinarea actelor normative prin care sînt aprobate: regulamentul,
        structura, efectivul-limită şi a necesităţii modificării acestora în scopul revizuirii
        structurii sau instituirii anumitor unităţi de personal în cadrul autorităţii publice
        pentru a corespunde cadrului normativ existent14);
       identificarea unor schimbări, şi, în acelaşi timp indicarea consecinţelor unor
        asemenea schimbări, asupra cărora conducerea autorităţii publice urmează să se
        expună;
       în caz de necesitate, lucrul asupra elaborării proiectului privind modificarea
        regulamentului, structurii sau al efectivului-limită al autorităţii publice;
       lucrul asupra completării statului de personal.
Notă: Se recomandă conducătorilor autorităţilor publice să desemneze funcţionarii publici
responsabili de efectuarea analizei respective şi completarea statului de personal al autorităţii
publice printr-un act administrativ, fiind implicaţi atît funcţionari din subdiviziunea resurse umane
şi subdiviziunea contabilitate, cît şi funcţionari din cadrul altor subdiviziuni structurale, în caz de
necesitate. În situaţia iniţierii elaborării proiectelor de acte normative, persoanele desemnate vor
ţine cont de prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 1310 din 14 noiembrie 2006 „Cu privire la
aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de
specialitate al administraţiei publice şi autorităţii administrative din subordinea acestuia”.15

Drept urmare a analizei menţionate, autorităţile publice vor revizui şi, după caz, vor
prezenta organelor competente propuneri de modificare şi/sau completare a cadrului
normativ care reglementează activitatea autorităţii publice la capitolele funcţiilor,


14       Potrivit cadrului normativ, pentru autorităţile publice se instituie funcţii publice cu sarcini de bază
specifice anumitor domenii. Drept exemplu servesc:
         Legea nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern - Monitorul Oficial
2010, nr. 231-234;
       Hotărîrea Guvernului nr. 1211 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la unitatea de informare şi
comunicare cu mass-media a autorităţii administraţiei publice centrale” - Monitorul Oficial 2011, nr. 16-17;
       Hotărîrea Guvernului nr. 1714 din 27 decembrie 2002 „Cu privire la serviciul juridic al autorităţilor
administraţiei publice” - Monitorul Oficial 2002, nr. 185-189;
        Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii
nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (Anexa nr. 9) în care
se conţine regulamentul-cadru al subdiviziunii resurse umane din autoritatea publică.
15 Hotărîrea Guvernului nr. 1310 din 14 noiembrie 2006 „Cu privire la aprobarea structurii-tip a
regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de specialitate al administraţiei publice
şi autorităţii administrative din subordinea acestuia” – Monitorul Oficial 2006, nr. 181-183.

                                                                                                               14
                                              Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




atribuţiilor şi structurii autorităţii publice, titlurilor şi categoriilor de personal care
activează în cadrul autorităţii publice, titlurilor funcţiilor şi modalităţilor de numire în
funcţie a conducătorilor şi conducătorilor adjuncţi ai autorităţii publice, în vederea
corelării acestuia cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Ulterior, se realizează proiectarea posturilor şi, după caz, revizuirea fişelor postului,
reieşind din funcţiile şi atribuţiile, structura şi efectivul-limită ale autorităţii publice.
La proiectarea posturilor autorităţii publice se va ţine cont de prevederile Legii nr. 155 din
21 iulie 2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice şi prevederile
Hotărîrii Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor
acte legislative”16.
Subdiviziunile structurale ale autorităţii publice se vor institui cu respectarea următoarelor
norme:
       direcţia generală are un efectiv de cel puţin 18 unităţi de personal;
       direcţia autonomă şi direcţia din componenţa direcţiei generale are un efectiv de cel
        puţin 5 unităţi de personal;
       secţia autonomă şi secţia din componenţa altei subdiviziuni are un efectiv de cel
        puţin 4 unităţi de personal;
       serviciul autonom şi serviciul în componenţa altei subdiviziuni poate fi instituit
        dintr-o singură unitate de personal (la instituirea serviciului cu o singură unitate,
        această funcţie urmează să fie funcţie de execuţie).
În acelaşi timp, la proiectarea posturilor şi completarea statului de personal, se vor
respecta următoarele proporţii:
       numărul funcţiilor publice de conducere (inclusiv funcţiile de demnitate publică) în
        autoritatea publică nu va depăşi 40% din efectivul-limită al acestei autorităţi;
       în subdiviziunea structurală autonomă (direcţie generală, direcţie, secţie) cu 5-25
        unităţi de personal se instituie o singură funcţie de “şef adjunct”, în cele cu 26-40
        unităţi de personal se instituie pînă la 2 funcţii de “şef adjunct”, iar în cele cu mai
        mult de 41 unităţi de personal – pînă la 3 funcţii de “şef adjunct”;
       nu se instituie funcţia de “şef adjunct” în subdiviziunile structurale din cadrul
        direcţiilor generale (pentru direcţia şi secţia din cadrul direcţiei generale) sau în
        subdiviziunile structurale din cadrul direcţiilor (pentru secţia din cadrul direcţiei),
        precum şi în servicii;
       numărul funcţiilor publice de consultant principal nu va depăşi 20% din numărul
        total de consultanţi;
       numărul funcţiilor publice de consultant superior nu va depăşi 30% din numărul
        total de consultanţi;



16 Hotărîrea Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a unor acte legislative”
- Monitorul Oficial 2011, nr. 238-242.

                                                                                                             15
                                                     Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




      numărul funcţiilor publice de consultant nu va fi mai mic de 50% din numărul total
       de consultanţi.
De exemplu: Dacă în autoritatea publică numărul total de consultanţi este – 10, atunci cel mult 2
vor putea fi consultanţi principali, cel mult 3 – consultanţi superiori şi cel puţin 5 – consultanţi.
Notă: Pentru funcţiile publice de execuţie, cu excepţia celor din categoria „consultant”, stabilirea
unor proporţii în acest sens rămîne la discreţia persoanei abilitate cu dreptul de a aproba statul de
personal (conducătorul autorităţii publice). În acelaşi timp, la stabilirea acestor proporţii se va
asigura prezenţa carierei pentru funcţionarii publici, precum şi posibilitatea încadrării în funcţii a
tinerilor specialişti în condiţiile menţionate la cerinţele specifice minime din Clasificatorul unic al
funcţiilor publice (spre exemplu: în situaţia în care vor fi instituite numai funcţii de
„specialist/inspector/auditor intern/... principal” sau „specialist/inspector/auditor intern/...
superior”, tînărul specialist nu va putea ocupa funcţia publică vacantă respectivă, întrucît, potrivit
Clasificatorului unic al funcţiilor publice, candidatul la funcţiile respective trebuie să aibă
experienţă profesională).

După proiectarea posturilor, statul de personal urmează a fi completat, aprobat şi
transmis spre avizare, în conformitate cu prevederile anexei nr. 5 din Hotărîrea
Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”, cu modificările şi completările ulterioare după cum urmează:

I.     În partea stîngă de sus, se indică numele, prenumele şi funcţia persoanei care
avizează statul de personal (numele Secretarului general al Guvernului, precedat de
cuvîntul „AVIZAT”, iar în partea dreaptă de sus se indică numele, prenumele şi funcţia
conducătorului autorităţii publice a cărui stat de personal urmează a fi avizat, precedat de
cuvîntul „APROBAT”).
Model:
                          AVIZAT                                                           APROBAT
             ___________________________________                                _______________________________
                            (semnătura)                                                         (semnătura)
             ___________________________________,                              _______________________________,
                       (numele, prenumele)                                                   (numele, prenumele)
             ___________________________________                                _______________________________
                  (secretar general al Guvernului)                             (funcţia conducătorului autorităţii publice)



            L.Ş. nr.___ “____”______________ _____                             L.Ş. “_____”_________________ ___




Statul de personal se aprobă prin aplicarea semnăturii conducătorului şi a ştampilei
autorităţii publice în cadrul rubricii „APROBAT”, indicîndu-se şi data aprobării acestuia.
Notă: Statul de personal se aprobă de către conducătorul autorităţii publice sau, după caz, altă
persoană abilitată potrivit cadrului normativ în vigoare (pentru unele autorităţi publice din


                                                                                                                              16
                                                 Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




subordinea autorităţilor publice centrale, este specificat expres că statul de personal se aprobă de
ministru).
Statul de personal al serviciilor descentralizate care nu au statut de persoană juridică se aprobă de
către preşedintele raionului.
Statul de personal al subdiviziunilor desconcentrate în teritoriu care nu au statut de persoană
juridică se aprobă de către conducătorul autorităţii publice centrale.
Statutul funcţiei publice/postului se stabileşte de conducătorul autorităţii publice prin aprobarea
statului de personal.

În titlul statului de personal se indică denumirea completă a autorităţii publice în
conformitate cu actele juridice de constituire potrivit următorului exemplu:
              Statul de personal al Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei
     (aprobat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 691 din 17 noiembrie 2009 „Pentru
   aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Protecţiei
        Sociale şi Familiei, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”)

Se recomandă indicarea între paranteze a actelor normative prin care s-a aprobat
regulamentul, structura şi efectivul-limită al autorităţii publice. În cazul în care structura
autorităţii publice se aprobă în baza actelor administrative ce nu sînt publicate în
Monitorul Oficial (spre exemplu: structura Serviciului Stare Civilă care se aprobă prin
ordinul ministrului justiţiei; structura autorităţii publice locale care se aprobă prin decizia
consiliului raional, municipal sau local), în mod obligatoriu, aceste acte se vor anexa la
statul de personal transmis spre avizare.
Ulterior, se completează compartimentele statului de personal prezentate în următorul
formular:
   Denumirea               Sarcinile de bază ale            Categoria funcţiei           Numărul de funcţii
     funcţiei            funcţiei publice/postului          publice/postului              publice/posturi
 publice/postului
        01                           02                              03                            04
                                     Denumirea subdiviziunii structurale

 Total subdiviziune structurală:
         TOTAL:
        a) “fdp” – ___________
        b) “pcpfdp” – _______
        c) “fpcns” – _________
        d) “fpc” – ___________
        e) “fpe” – ___________
        f) “pdtafap” – ______

       Notă:
       La nivelul autorităţii publice sînt aprobate _______ funcţii cu statut special.

        La nivelul autorităţii publice sînt aprobate _______ posturi finanţate din venituri suplimentare (sau din
 alte surse) care există la nivel de autoritate publică, fără a se regăsi în cadrul subdiviziunilor structurale din
 statul de personal.

                                                                                                                 17
                                              Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




       Conducătorul subdiviziunii resurse umane
       _________________________________________                                   _______________________
                  (numele, prenumele)                                                     (semnătura)


       Conducătorul subdiviziunii contabilitate
       _________________________________________                                   _______________________
                  (numele, prenumele)                                                     (semnătura)




II.   În rîndul „Denumirea subdiviziunii structurale” se vor indica consecutiv denumirile
subdiviziunilor structurale ale autorităţii publice în ordinea stabilită potrivit structurii
aprobate.

III.    În coloniţa “Denumirea funcţiei publice/postului” se indică denumirea concretă a
funcţiei publice sau postului (nu se vor folosi titlurile de funcţii „specialist în probleme
relaţii cu publicul” – se va folosi denumirea de „specialist”, iar specificul activităţii va fi
determinat potrivit sarcinilor de bază pentru funcţia dată).
Notă: Denumirile funcţiilor publice/posturilor vor corespunde cu denumirile folosite în cadrul
normativ în vigoare la data completării statului de personal, fără a fi dublate cu alte denumiri, după
cum urmează:
        pentru funcţiile de demnitate publică – se includ funcţiile ce se ocupă prin mandat obţinut
direct în urma alegerilor organizate sau indirect prin numire în condiţiile legii, specificate în anexa
la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică;
        pentru posturile din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate
publică - în conformitate cu prevederile Legii nr. 80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul
personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, se includ posturile de şef de
cabinet, consilier, asistent sau secretar din cadrul cabinetului propriu al Preşedintelui, prim-
vicepreşedintelui şi vicepreşedinţilor Parlamentului, preşedinţilor fracţiunilor parlamentare,
deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Primului-ministru, prim-viceprim-
ministrului, viceprim-miniştrilor, miniştrilor, secretarului general al Guvernului şi directorilor
generali ai autorităţilor administrative centrale (în autorităţile administraţiei publice locale nu
există astfel de posturi);
        pentru funcţiile publice - în conformitate cu prevederile Legii nr. 155 din 21 iulie 2011
pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice;
        pentru funcţiile publice cu statut special - conform cadrului normativ special;
        pentru posturile de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice –
în conformitate cu prevederile Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova şi a prevederilor
anexei nr. 8 la Legea nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în
sectorul bugetar.
Denumirile funcţiilor publice presupun şi cerinţe specifice minime pentru acestea, menţionate în
Clasificatorul unic al funcţiilor publice (spre exemplu: pentru instituirea funcţiei de auditor intern
principal sau superior, pe lîngă necesitatea unei experienţe profesionale se solicită şi deţinerea de
către auditor a certificatului de calificare în domeniul specializat). La moment, aceste funcţii nu se
pot regăsi în statul de personal.


                                                                                                             18
                                             Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




IV.    În coloniţa “Sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului” se indică sarcinile care
sînt stabilite pentru funcţia sau postul respectiv. Sarcinile se specifică pornind de la
dispoziţiile fişei postului pentru funcţia publică/postul respectiv. În cazul posturilor de
deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice, sarcinile se specifică
pornind de la dispoziţiile contractului individual de muncă pentru postul respectiv.
Notă: În statul de personal, la sarcinile de bază ale funcţiilor publice, se vor regăsi toate funcţiile de
bază şi atribuţiile autorităţii publice specificate în regulamentul acesteia.

La sarcinile de bază ale funcţiei publice/postului urmează să fie prevăzute între 5 şi 7 sarcini care
urmează a fi numerotate cu cifre arabe. Dacă aceste sarcini vor corespunde activităţilor ce implică
exercitarea prerogativelor de putere publică specificate în art. 3 din Legea nr. 158-XVI, poziţia ar
putea fi calificată ca fiind o funcţie publică.

                      Recomandare: Este necesar ca sarcinile prevăzute să fie reale, efectiv
                      realizabile şi nu imaginare, fictive. De exemplu, elaborează politici doar
                      funcţionarii din cadrul autorităţilor publice în Regulamentul de activitate al
                      cărora sînt prevăzute aceste sarcini. De regulă, sarcinile pe care le pot avea
                      funcţionarii publici pot fi grupate în trei categorii:

                            - Sarcini de elaborare sau coordonare a elaborării politicilor în
                      domeniile specificate în regulamentul de organizare şi funcţionare a
                      autorităţii publice ori ţin de expertizarea, elaborarea sau avizarea proiectelor
                      de acte legislative/normative;
                            - Sarcini de implementare sau coordonare a implementării politicilor;
                            - Sarcini de control, revizie, inspectare sau audit.

Totodată, statul de personal trebuie întocmit în aşa fel, încît pentru fiecare autoritate
publică să fie clar cine realizează lucrările de secretariat sau sarcinile secretarului
conducătorului autorităţii publice din anticamera acestuia. Mai mult ca atît, în orice
autoritate publică urmează a fi prevăzute posturi de deservire tehnică ce asigură
funcţionarea autorităţii publice.

V.    În coloniţa „Categoria funcţiei publice/postului” se indică categoria funcţiei publice
respective sau, după caz, a postului, abreviat, după cum urmează:
      „fdp” – funcţie de demnitate publică;
     „pcpfdp” – post din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de demnitate
publică;
      „fpcns” – funcţie publică de conducere de nivel superior;
      „fpc” – funcţie publică de conducere;
      „fpe” – funcţie publică de execuţie;
      „pdtafap” – post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice.


                                                                                                            19
                                            Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




VI.    În coloniţa „Numărul de funcţii publice/posturi” – se indică numărul de funcţii
publice/posturi (cu sarcini de bază similare) în rubrica respectivă.
Notă: Rubrica „Total subdiviziune structurală” se va introduce după fiecare subdiviziune structurală
a autorităţii publice. Dacă în cadrul unei direcţii există mai multe secţii sau servicii, rubrica Total
subdiviziune structurală se introduce după fiecare subdiviziune din cadrul direcţiei, iar la sfîrşit se
indică totalul pe direcţie.
De exemplu:
                                           Direcţia juridică
                                      Secţia expertiză judiciară
Total secţie:                                                                                      7
                                 Secţia relaţii cu autorităţile publice
Total secţie:                                                                                      4
Total direcţie:                                                                                    12

VII. În rubrica „Total” se indică numărul total de unităţi de personal din autoritatea
publică şi se evidenţiază categoria funcţiei publice/postului:
       numărul total de funcţii de demnitate publică;
       numărul total de posturi din cadrul cabinetului persoanei ce exercită funcţie de
        demnitate publică;
       numărul total de funcţii publice de conducere de nivel superior;
       numărul total de funcţii publice de conducere;
       numărul total de funcţii publice de execuţie;
       numărul total de posturi de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor
        publice.

VIII. La „Nota” din statul de personal, se specifică numărul total de funcţii publice cu
statut special din serviciul diplomatic, serviciul vamal, organele apărării, securităţii
naţionale şi ordinii publice ale căror activitate este reglementată de legi speciale.
Autorităţile publice în care nu există funcţionari publici cu statut special indică la această
rubrică cifra „0” (autorităţile administraţiei publice locale vor indica la această rubrică cifra
„0”). Tot aici se va face referinţă asupra numărului posturilor finanţate din contul
mijloacelor constituite din taxe şi impozite locale care există la nivel de autoritate publică,
fără a se regăsi în cadrul subdiviziunilor structurale menţionate în statul de personal.
Aceste unităţi de personal nu pot fi instituite ca funcţii publice. Pentru ele se vor utiliza
titlurile de posturi, caracteristice activităţii care urmează să fie desfăşurată, conform
Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova.
Notă:
Unităţile de personal care activează în cadrul subdiviziunilor atribuite la „grupa principală 20
„Activităţi şi servicii neatribuite altor grupuri principale” nu se vor indica în statul de personal.
Schema de încadrare pentru acest personal se va completa şi aproba în modul stabilit de legislaţia
în vigoare.



                                                                                                           20
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Pentru situaţia în care actul normativ prin care au fost aprobate structura sau efectivul-limită al
autorităţii publice nu se publică în Monitorul Oficial, acest act normativ se anexează la statul de
personal înaintat spre avizare (de exemplu: decizia consiliului raional, municipal sau local prin care
se aprobă structura).
Se va face diferenţiere între:
aprobarea statului de personal completat în condiţiile anexei nr. 5 la Hotărîrea Guvernului nr. 201
din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu
privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”
şi
decizia consiliului local prin care se aprobă organigrama şi statele primăriei, ale structurilor şi
serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora
sau
decizia consiliului raional prin care se aprobă organigrama şi statele de personal ale aparatului
preşedintelui raionului, ale direcţiilor şi ale altor subdiviziuni subordonate consiliului raional,
precum şi suma totală a cheltuielilor necesare pentru asigurarea activităţii lor.
Decizia consiliului va servi temei pentru completarea statului de personal şi aprobarea acestuia de
către primar sau preşedintele raionului în condiţiile pct. 20 din anexa nr. 5 la Hotărîrea Guvernului
nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie
2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”.




   4.2. Factori implicaţi în completarea, aprobarea şi avizarea statului de personal

Cine completează Statul de personal?
Statul de personal se completează de către conducătorul subdiviziunii resurse umane sau,
după caz, de către persoana cu atribuţii în domeniul gestionării resurselor umane (în
continuare SRU) şi conducătorul subdiviziunii contabilitate din cadrul autorităţii publice. S-
a recurs la această reglementare, deoarece în baza statului de personal se elaborează
schema de încadrare.
Notă: Este necesar ca în procesul de completare a statului de personal să existe o conlucrare activă
între SRU şi contabilitate. Implicarea subdiviziunii contabilitate este obligatorie.

Rolul SRU constă în:
     determinarea corectă a statutului funcţiilor publice/posturilor în baza sarcinilor
       concrete specificate în fişele de post;
     verificarea dacă în statul de personal, la sarcinile de bază ale funcţiilor publice, se
       vor regăsi toate funcţiile de bază şi atribuţiile autorităţii publice specificate în
       regulamentul acesteia.
SRU din cadrul ministerelor/consiliilor raionale mai au şi rolul de a asista SRU din cadrul
autorităţilor publice subordonate/desconcentrate/descentralizate/primării la elaborarea
statului de personal.


                                                                                                          21
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Rolul contabilităţii constă în:
    controlul denumirilor funcţiilor publice/posturilor folosite în statul de personal în
       sensul regăsirii acestora în cadrul normativ privind salarizarea;
    controlul respectării normelor privind instituirea subdiviziunilor structurale
       (numărul funcţiilor publice de conducere (inclusiv funcţiile de demnitate publică) în
       autoritatea publică nu va depăşi 40% din efectivul-limită al acestei autorităţi etc.);
    controlul respectării proporţiei numărului unităţilor de personal din autoritatea
       publică stabilită pentru fiecare titlu al funcţiei publice (stabilirea corectă a
       categoriei subdiviziunii structurale a autorităţii publice (direcţie generală, direcţie,
       secţie, serviciu) în funcţie de numărul unităţilor de personal stabilit pentru fiecare
       etc.)
La completarea statului de personal se poate solicita suportul serviciului juridic din cadrul
autorităţii publice şi al conducătorilor subdiviziunilor structurale.

Cine semnează statul de personal?
După completare, statul de personal se semnează de către SRU şi conducătorul
subdiviziunii contabilitate din cadrul autorităţii publice. Responsabilitatea o poartă în egală
măsură ambii semnatari. În caz de necesitate sau dacă la examinarea documentelor
prezentate se depistează erori majore, comisia pentru examinarea documentelor înaintate
spre avizare poate invita reprezentanţii autorităţii publice care au participat la
completarea statului de personal pentru a prezenta explicaţiile de rigoare. În cazul
comiterii erorilor majore la completarea statului de personal, există posibilitatea sesizării
comisiei de disciplină a autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul
public culpabil de neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Cine aprobă statul de personal?
Statul de personal se aprobă de către conducătorul autorităţii publice sau, după caz, de altă
persoană abilitată potrivit cadrului normativ, prin semnarea acestuia, aplicarea ştampilei
autorităţii publice şi a datei aprobării. Se recomandă aprobarea statului de personal în
termen de cel mult 5 zile lucrătoare din momentul semnării acestuia de către SRU şi
conducătorul subdiviziunii contabilitate din cadrul autorităţii publice. În acelaşi timp, se
recomandă înaintarea statului de personal spre avizare în termen de cel mult 5 zile
lucrătoare din momentul aprobării acestuia.
După aprobare, statul de personal se expediază, pe suport de hîrtie şi în varianta
electronică la adresa dpc@gov.md, pentru avizare Cancelariei de Stat.

De reţinut: Autorităţile din subordine expediază statul de personal autorităţii ierarhic superioare,
care verifică corectitudinea completării acestuia şi îl expediază Cancelariei de Stat sau, după caz, îl
restituie în adresa autorităţilor publice din subordine pentru a fi revizuit.
Spre exemplu: Inspecţia Muncii completează statul de personal şi îl expediază la Ministerul Muncii,
Protecţiei Sociale şi Familiei, care verifică statul de personal şi în caz că este completat în
corespundere cu cadrul normativ – îl expediază la Cancelaria de Stat, iar dacă există erori – îl
restituie Inspecţiei Muncii pentru a fi revizuit.
                                                                                                          22
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Această procedură trebuie respectată din considerentul că structura şi efectivul-limită al acestor
autorităţi, în unele cazuri, se aprobă de autorităţile ierarhic superioare şi urmează a fi respectat
principiul subordonării ierarhice.

Care este termenul în care se examinează documentele înaintate spre avizare?
Pentru examinarea documentelor înaintate spre avizare, Cancelaria de Stat instituie o
comisie compusă din reprezentanţii:
    Cancelariei de Stat;
    Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;
    Ministerului Finanţelor.

Comisia pentru examinarea documentelor înaintate spre avizare va examina statul de
personal în termen de 30 zile lucrătoare de la primirea acestuia pe suport de hîrtie, fiind
în drept să solicite prezentarea fişelor postului pentru anumite funcţii publice din cadrul
autorităţii publice.

Ce decizie poate lua Comisia şi care sînt acţiunile ulterioare?
Ca urmare a examinării documentelor primite, Cancelaria de Stat poate acorda:
      a) aviz favorabil, în cazul în care funcţiile publice sau posturile sînt stabilite cu
           respectarea dispoziţiilor legislaţiei în vigoare;
      b) aviz nefavorabil, în cazul în care funcţiile publice sau posturile sînt stabilite cu
           încălcarea dispoziţiilor legislaţiei în vigoare.
Dacă avizul este favorabil, Secretarul general al Guvernului aplică semnătura în partea
stîngă de sus a statului de personal şi ştampila. Apoi statul de personal se înregistrează
într-un registru special.
De reţinut: Statul de personal este valabil după avizarea şi, respectiv, înregistrarea acestuia la
Cancelaria de Stat.

Dacă avizul este nefavorabil, Cancelaria de Stat prezintă în scris observaţiile comisiei în
adresa autorităţii publice emitente, aceasta din urmă fiind obligată să definitiveze statul de
personal în termen de 5 zile lucrătoare, în corespundere cu observaţiile prezentate. După
definitivare, statul de personal se expediază Cancelariei de Stat pentru o nouă avizare.
Notă: În situaţia în care se depistează careva erori majore care determină acordarea unui aviz
nefavorabil, comisia poate face observaţie doar la acestea. Responsabilitatea pentru depistarea şi
excluderea tuturor erorilor din statul de personal este pe seama conducătorului autorităţii publice
care aprobă statul de personal şi a personalului implicat în completarea acestuia.
De reţinut: Statul de personal se completează şi se avizează anterior elaborării şi aprobării
schemelor de încadrare. Ministerul Finanţelor va înregistra schemele de încadrare doar după
prezentarea copiei statului de personal valabil al autorităţii publice respective.
Se recomandă autorităţilor publice să prezinte schema de încadrare Ministerului Finanţelor în
termen de 10 zile după avizarea statului de personal. Autorităţile publice locale de nivelul I prezintă
schema de încadrare Direcţiei/Direcţiei generale finanţe a raionului din care face parte.



                                                                                                          23
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Modificarea statului de personal al autorităţii publice se efectuează:
      în cazul majorării sau micşorării efectivului-limită al autorităţii publice respective;
      reorganizării autorităţii publice;
      modificării actelor normative în baza cărora autoritatea publică îşi desfăşoară
       activitatea;
      redistribuirii sarcinilor şi atribuţiilor între funcţiile publice din cadrul autorităţii
       publice.
În aceste cazuri se completează şi se avizează un nou stat de personal, cel anterior fiind
considerat abrogat de drept şi transmis spre păstrare în arhivă în condiţiile documentelor
de personal.
De reţinut: Autoritatea publică este responsabilă pentru prezentarea statului de personal pentru
avizare în termen de 10 zile de la apariţia temeiului pentru modificarea statului de personal.

La modificarea statului de personal, autoritatea publică, în scrisoarea de însoţire sau în nota
anexată, va explica necesitatea avizării unui nou stat de personal şi temeiurile care au stat la baza
modificărilor.

Dacă se modifică actele legislative sau normative care reglementează modul de salarizare, dar care
nu presupun modificarea statului de personal, nu este necesară avizarea unui nou stat de personal,
ci doar modificarea schemei de încadrare.




                                                                                                          24
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




    V. SINTEZA RECOMANDĂRILOR PENTRU EVITAREA ERORILOR DEPISTATE
                ÎN PROCESUL AVIZĂRII STATULUI DE PERSONAL

 În rezultatul examinării documentelor înaintate spre avizare, pe parcursul anului 2011, s-
au constatat unele erori comune descrise în cele ce urmează, însoţite de un comentariu
succint.
     În rubrica „Avizat” se indică incorect denumirea funcţiei persoanei
împuternicite să avizeze statul de personal – „(ministru de stat)” în loc de „(secretar
general al Guvernului)”. La acest capitol, există şi situaţii în care nu se indică data
aprobării statului de personal, lipseşte ştampila autorităţii publice sau semnătura
conducătorului acesteia.
Statul de personal va corespunde formularului-tip al statului de personal şi normelor din anexa nr.
5 la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” .

      Denumirile subdiviziunilor structurale ale autorităţii publice nu sînt indicate
corect în statul de personal şi nu corespund prevederilor regulamentului, structurii
şi efectivului-limită ale acesteia.
Denumirile subdiviziunilor structurale urmează să corespundă denumirilor prevăzute în actul
normativ privind aprobarea structurii autorităţii publice, precum şi cadrului normativ existent.

     Statul de personal este aprobat în conformitate cu actele normative privind
aprobarea regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale autorităţii publice ce
nu corespund cadrului normativ în vigoare.
Autoritatea publică cu drept de iniţiere a proiectelor de acte normative, nu îşi onorează
obligaţia de a-şi aduce actele normative în concordanţă cu prevederile cadrului legal, iar
denumirea acesteia poate figura incorect în regulament o perioadă îndelungată de timp.
La acest capitol, există situaţii cînd în structura autorităţilor publice specificate în art. 24
din Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern urmează a fi incluse anumite
subdiviziuni, cum ar fi, spre exemplu, unitatea de informare şi comunicare cu mass-media
potrivit pct. 3 din Hotărîrea Guvernului nr. 1211 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la
unitatea de informare şi comunicare cu mass-media a autorităţii administraţiei publice
centrale”.
Pînă la aprobarea şi avizarea statului de personal, autoritatea publică urmează să-şi aducă actele
normative în baza cărora sînt aprobate regulamentul, structura şi efectivul-limită ale autorităţii
publice în corespundere cu cadrul normativ existent.

      În statul de personal nu sînt indicate corect denumirile funcţiilor.
De exemplu: „locţiitor şef direcţie”.
                                                                                                          25
                                              Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Denumirile funcţiilor urmează a fi indicate cu respectarea prevederilor Clasificatorului unic al
funcţiilor publice.
În exemplul prezentat urmează să se indice denumirea de „şef-adjunct direcţie”.

      Denumirile folosite pentru posturile din cadrul cabinetului persoanei ce
exercită funcţie de demnitate publică se dublează cu denumirile folosite pentru
funcţiile publice.
Pentru aceste posturi se indică doar denumirile folosite pentru posturile din cadrul cabinetului
persoanei ce exercită funcţie de demnitate publică care se regăsesc în art. 5 al Legii nr. 80 din 7 mai
2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică.

     În statul de personal nu sînt prezente toate posturile de deservire tehnică ce
asigură funcţionarea autorităţii publice.
La completarea statului de personal trebuie să se ţină cont de faptul că acesta este un
document integru în care trebuie să fie prezentate toate funcţiile publice/posturile din
cadrul autorităţii publice. În multe cazuri statul de personal nu reflectată toate posturile de
deservire tehnică şi nu este clar, spre exemplu, cine execută lucrările de secretariat în
anticamera conducătorului autorităţii publice.
Reiterăm că activitatea unei autorităţi publice nu poate fi desfăşurată fără prezenţa unor posturi de
deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţii publice. Acestea urmează să fie reflectate
obligatoriu în statul de personal.

În acelaşi timp, poziţia de „şef direcţie/secţie/serviciu logistică” sau „şef
direcţie/secţie/serviciu secretariat” (cancelaria) nu este funcţie publică. Potrivit pct. 17 din
anexa nr. 5 la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare
a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”, în categoria de „post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea
autorităţilor publice” intră posturile ale căror sarcini presupun desfăşurarea activităţilor
auxiliare de secretariat, gospodărire şi deservire, iar în această categorie se includ şi
posturile de conducere care coordonează desfăşurarea activităţilor auxiliare respective. De
aceea, în statul de personal acestea urmează să fie desemnate ca pdtafap.
Dacă în cadrul unei subdiviziuni structurale toate posturile sînt “pdtafap”, atunci poziţia de şef al
subdiviziunii nu este funcţie publică, ci post pe deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţii
publice – “pdtafap”.

      În statul de personal, potrivit sarcinilor de bază ale funcţiei publice/postului
nu se regăseşte funcţia de contabil-şef, iar în unele cazuri, din sarcinile de bază ale
funcţiei, reiese că şeful adjunct al direcţiei, fiind în subordinea şefului de direcţie,
deţine funcţia de contabil-şef.
Potrivit art. 13 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007, se
constituie secţii (servicii) de contabilitate ca subdiviziuni structurale conduse de contabil-şef care
se subordonează nemijlocit conducătorului autorităţii publice.

                                                                                                             26
                                            Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




      Este prezentă formularea ambiguă a sarcinilor de bază.
De exemplu: „Executarea necondiţionată a sarcinilor puse şi respectarea disciplinei de stat
şi de muncă în cadrul direcţiei”, „Perfecţionarea juridică a cadrului normativ”, „Elaborarea
schemelor, strategiilor”, „Evidenţa şi sistematizarea actelor normative adoptate de
Parlament, Guvern”, „Participarea la gestionarea evidenţei şi calităţii de elaborare a
documentelor”, „Participarea la monitorizarea procesului de evidenţă şi control”,
„Participarea la procesul de elaborare şi promovare a politicilor din domeniul organizării
audienţelor” ş.a.
Asemenea formulări trebuie evitate, iar sarcinile să fie prevăzute clar, concis, să presupună o
activitate concretă, măsurabilă şi să fie caracteristice funcţiilor pentru care au fost stabilite.

     Există situaţii cînd, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a
autorităţii publice, aceasta nu elaborează documente de politici în anumite domenii,
iar în statul de personal pot fi regăsite sarcini de bază privind elaborarea
documentelor de politici, în contradicţie cu regulamentul.
La stabilirea sarcinilor de bază pentru funcţia publică privind elaborarea documentelor de politici,
se va ţine cont de faptul dacă, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii
publice, autoritatea elaborează sau nu documente de politici în anumite domenii. Similar şi pentru
elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative (se va vedea şi descrierea generică a funcţiei
potrivit Legii nr. 155 privind aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice).

    Pentru unele funcţii publice se conţin doar 1-2 sarcini de bază, fapt ce face
imposibilă determinarea statutului funcţiei.
Potrivit pct. 7 din Metodologia cu privire la completarea şi avizarea statului de personal,
aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în
aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi
statutul funcţionarului public” (anexa nr. 5), „În coloniţa „Sarcinile de bază ale funcţiei
publice/postului” se indică sarcinile care sînt stabilite pentru funcţia publică sau postul
respectiv. Sarcinile se specifică pornind de la dispoziţiile fişei postului pentru funcţia
publică respectivă sau, după caz, dispoziţiile contractului individual de muncă pentru
postul respectiv”, iar potrivit pct. 9 din Metodologia cu privire la elaborarea, coordonarea şi
aprobarea fişei postului aprobată prin hotărîrea menţionată (anexa nr. 3), „Fişa postului
trebuie să cuprindă un număr rezonabil de sarcini pentru a putea fi realizate de titular, de
regulă între 5 şi 7”.
Sarcinile de bază se regăsesc în fişa postului, iar numeric se conţin, de regulă, între 5 şi 7 sarcini de
bază.

       Nu se respectă coraportul dintre numărul funcţiilor publice de conducere şi
cel al funcţiilor publice de execuţie.
La elaborarea statului de personal trebuie să se ţină cont de faptul că numărul funcţiilor publice de
conducere (inclusiv funcţii de demnitate publică) nu va depăşi 40% din efectivul-limită.


                                                                                                           27
                                           Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




      Lipseşte totalul numărului unităţilor de personal a subdiviziunilor structurale
(direcţii generale, direcţii, secţii, servicii).
Este necesar de evidenţiat rîndul „Total subdiviziune structurală” pentru fiecare subdiviziune
structurală a autorităţii publice.
Aceleaşi prevederi sînt valabile şi pentru schema de încadrare. Potrivit Ordinului nr. 109 din 21
decembrie 2007 „Cu privire la aprobarea formularului-tip al schemelor de încadrare” este necesar
de evidenţiat rîndul „total” intermediar pe fiecare structură sau subdiviziune a autorităţii publice.

      Nu se respectă normele privind instituirea subdiviziunilor structurale, astfel
încît sînt prezentate state de personal în care secţia este constituită din 2 unităţi de
personal, direcţia din 3 etc.
La aprobarea statului de personal se va ţine cont de normele privind instituirea subdiviziunilor
structurale ce se regăsesc în Hotărîrea Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind
punerea în aplicare a unor acte legislative”.




                                                                                                          28
                                         Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




                                     VI. BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
2. Legea nr. 64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern.
3. Legea serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995.
4. Legea nr. 1210-XIV din 31 iulie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la
Guvern.
5. Legea nr. 273-XV din 16 iulie 2004 pentru modificarea unor acte legislative.
6. Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public.
7. Legea nr. 80 din 07 mai 2010 cu privire la statutul personalului din cabinetul persoanelor
cu funcţii de demnitate publică.
8. Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate
publică.
9. Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative.
10. Legea nr. 317-XV din 18 iulie 2003 privind actele normative ale Guvernului şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale.
11. Legea nr. 355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul
bugetar.
12. Legea nr. 229 din 23 septembrie 2010 privind controlul financiar public intern.
13. Hotărîrea Guvernului nr. 1714 din 27 decembrie 2002 „Cu privire la serviciul juridic al
autorităţilor administraţiei publice”.
14. Hotărîrea Guvernului nr. 1310 din 14 noiembrie 2006 „Cu privire la aprobarea structurii-
tip a regulamentelor privind organizarea şi funcţionarea organului central de specialitate al
administraţiei publice şi autorităţii administrative din subordinea acestuia”.
15. Hotărîrea Guvernului nr. 33 din 11 ianuarie 2007 „Cu privire la regulile de elaborare şi
cerinţele unificate faţă de documentele de politici”.
16. Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 „Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”.
17. Hotărîrea Guvernului nr. 1211 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la unitatea de
informare şi comunicare cu mass-media a autorităţii administraţiei publice centrale”.
18. Hotărîrea Guvernului nr. 1001 din 26 decembrie 2011 „Privind punerea în aplicare a
unor acte legislative”.
19. Regulation No 31 (EEC), 11 (EAEC), laying down the Staff Regulations of Officials and the
Conditions of Employment of Other Servants of the European Economic Community and the
European Atomic Energy Community (JO 45, 14.6.1962, p. 1385).
                                                                                                        29
                                          Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




20. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, vol. I, Bucureşti, Editura All
Beck, 2005.
21. Ivan Vasile Ivanoff, Exerciţiul onest al funcţiei publice, Târgovişte, Editura Bibliotheca,
2004.
22. Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, Teoria funcţiei publice comunitare, Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 1999.
23. Internet:

        http://www.glin.gov/search.action          http://legex.ro
        http://eur-lex.europa.eu                   http://bjfp.fonction-publique.gouv.fr
        http://europa.eu                           http://www.anfp.gov.ro
        http://europa.eu/epso/index_ro.htm




                                                                                                         30
                                               Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




             VII. ANEXĂ: EXPERIENŢA ALTOR STATE ÎN REGLEMENTAREA
                                FUNCŢIEI PUBLICE
În ţările Uniunii Europene se remarcă existenţa a două categorii de funcţii publice.
       Prima categorie este constituită din funcţionari publici care activează la nivelul
        instituţiilor Uniunii Europene şi care pot fi numiţi funcţionari europeni.
       A doua categorie este formată din corpul de funcţionari publici care îşi
        desfăşoară activitatea în administraţia publică proprie a fiecărui stat.
Fiecare stat îşi reglementează regimul juridic al corpului de funcţionari publici în acord cu
exigenţele sistemului legislativ autohton.
Cu privire la reglementarea statutului funcţionarilor europeni, în ţările Uniunii Europene,
există dispută între concepţia axată pe ideea de statut legal al funcţionarului public
(întîlnită şi în legislaţia Republicii Moldova) şi concepţia statutului contractual. Între cele
două situaţii, diferenţa majoră constă în încadrarea funcţionarului în sfera autorităţilor
publice, model adoptat de legislaţia din ţara noastră sau în sfera instituţiilor dreptului
privat, ceea ce afectează puternic raportul de autoritate reieşind din natura atribuţiilor
exercitate de către persoana respectivă.

Comunităţile europene iniţial înfiinţate (Comunitatea economică europeană (CEE), Comunitatea
europeană a cărbunelui şi oţelului (CECO) şi Comunitatea europeană a energiei atomice
(CEEA/EURATOM) au avut fiecare corpul propriu de funcţionari, cu reglementări normative
speciale. Pînă la intrarea în vigoare a Tratatului de fuziune (1967), cunoscut şi sub numele de
Tratatul de la Bruxelles, au existat trei categorii de norme de drept ale funcţiei publice europene,
reglementări distincte mai ales din punct de vedere al ierarhizării gradelor, nivelului de
remunerare, regimului pensiilor ş.a.

Tratatul de fuziune a executivelor comunitare a impus stabilirea unui regulament unic şi comun
pentru personalul instituţiilor comunitare. Unificarea s-a realizat prin Regulamentul CEE, CECA şi
CEEA nr. 259 din 29 februarie 1968, cu modificările şi completările ulterioare. Cea mai importantă
modificare s-a realizat prin Regulamentul CE şi EURATOM nr. 723 din 22 martie 2004. Acest
regulament, modificat şi reunit cu alte texte interne ale instituţiilor europene este cunoscut sub
denumirea de STATUT, cu subtitlul „Regulamente şi reglementări aplicabile funcţionarilor şi altor
agenţi ai Comunităţilor Europene”.17

În dreptul comunitar, cadrul normativ privind funcţia publică a fost influenţat de adoptarea de
către Comisia Europeană în martie 2000 a Cărţii Albe cu privire la reforma administrativă. Acest
document a evidenţiat principiile administraţiei publice la nivel european, punîndu-se accent pe
calitatea serviciilor oferite, independenţa funcţionarului, angajarea răspunderii acestuia pentru
faptele săvîrşite, eficienţa şi transparenţa serviciului public prestat către cetăţenii europeni. În
acest sens, la 13 septembrie 2000, a fost adoptat Codul bunei cuviinţe în administraţia publică (The
Code of Good Administrative Behaviour) conceput ca un instrument de lucru pentru personalul
instituţiilor europene care lucrează în mod direct cu publicul, precum şi informarea cetăţenilor


17 Constanţa Călinoiu, Verginia Vedinaş, Teoria funcţiei publice comunitare, 1999, p. 12.
                                                                                                              31
                                             Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




asupra dreptului de a beneficia de servicii de calitate, asupra condiţiilor în care trebuie să se aştepte
să fie trataţi în momentul în care abordează o instituţie europeană.

      Funcţionari publici care activează la nivelul instituţiilor Uniunii Europene:

Funcţionari titulari

Funcţionarii titulari compun funcţia publică europeană şi se împart în două categorii –
administratori (AD) şi asistenţi (AST).

Administratorii se ocupă de elaborarea politicilor şi de punerea în aplicare a legislaţiei
europene, efectuează analize şi oferă consiliere. Un administrator poate juca un rol esenţial
în procesul legislativ şi în cel bugetar al Uniunii Europene, poate coordona vastele politici
economice sau de alt tip ale statelor membre, poate participa la negocieri cu ţări terţe sau
poate reprezenta instituţiile în cadrul forumurilor internaţionale. Alţi administratori se pot
ocupa de controlul flotelor de pescuit din statele membre, de elaborarea sau de gestionarea
unor programe de cercetare ştiinţifică sau de redactarea unei hotărîri a Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene sau a Ombudsmanului European.

Asistenţii au un rol foarte important în gestionarea internă a instituţiilor, în special în
domeniul bugetar şi financiar, în domeniul resurselor umane, în sectorul informatic şi în cel
al gestiunii documentelor.

Aceste poziţii sînt reglementate de Statut18 şi se clasifică, în funcţie de natura şi importanţa
funcţiilor la care se raportează, într-o grupă de funcţii de administratori şi o grupă de funcţii de
asistenţi. Un tabel care prezintă diferitele posturi tip este prevăzut în anexa I secţiunea A la Statut.
Pe baza tabelului respectiv, fiecare instituţie adoptă, cu avizul Comitetului pentru statutul
funcţionarilor (articolele 5 şi 10), descrierea funcţiilor şi atribuţiilor care corespund fiecărui post
tip. Comitetul este consultat de către Comisie în privinţa oricărei propuneri de revizuire a
statutului; acesta îşi comunică avizul în termenul stabilit de Comisie. Independent de competenţele
care îi sînt atribuite, comitetul poate formula orice sugestie în vederea revizuirii statutului.

Agenţi contractuali

Agenţii contractuali au atribuţii administrative şi de asistenţă sau oferă sprijin suplimentar
în domenii specializate în care nu există suficienţi funcţionari cu competenţele necesare.
Agenţii contractuali sînt angajaţi pe o perioadă fixă maximă, deseori pe baza unui prim
contract încheiat pe o perioadă mai scurtă de timp (6-12 luni), în funcţie de tipul de post.

Posturile de agenţi contractuali sînt disponibile pentru o gamă largă de locuri de muncă,
necesitînd diferite niveluri de calificare. Ele se împart în patru grupe:

   atribuţii administrative şi de asistenţă;


18 REGULATION No 31 (EEC), 11 (EAEC), laying down the Staff Regulations of Officials and the Conditions of
Employment of Other Servants of the European Economic Community and the European Atomic Energy
Community (JO 45, 14.6.1962, p. 1385).
                                                                                                            32
                                         Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




  atribuţii de secretariat, de administrare a biroului şi alte atribuţii similare;
  atribuţii de execuţie, de redactare a unor documente, de contabilitate şi alte atribuţii de
natură tehnică similare;
 atribuţii administrative, de consiliere, lingvistice şi alte atribuţii de natură tehnică
similare.

Agenţi temporari (personal cu contract pe durată determinată)

Agenţii temporari au o multitudine de atribuţii, fie foarte specializate, fie temporare, pe o
perioadă maximă de şase ani. Persoanele interesate îşi depun candidatura pentru un post
de agent temporar introducînd datele sale în baza de date "EU CV online", administrată de
către DG Resurse Umane şi Securitate din cadrul Comisiei Europene. Concursurile de
selecţie pentru agenţii temporari sînt organizate, în general, de instituţii şi agenţii şi mai
puţin de Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a cărei misiune este de a
furniza servicii profesionale de selecţie a personalului pentru instituţiile Uniunii Europene.

Personal interimar

Unele instituţii angajează personal la nivel local, pe termen foarte scurt (pînă la 6 luni), prin
intermediul agenţiilor de muncă temporară. Persoanele interesate de contracte pe termen
scurt sînt invitate să contacteze direct aceste agenţii de muncă temporară.

Stagiari

În fiecare an, peste 1200 de tineri au posibilitatea de a dobîndi noi competenţe
profesionale, de a-şi dezvolta calităţile personale şi de a-şi lărgi cunoştinţele despre UE prin
intermediul stagiilor în instituţiile europene. Parlamentul European, Consiliul, Comisia,
Curtea de Justiţie, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor şi Ombudsmanului
European organizează stagii de 3-5 luni, destinate tinerilor absolvenţi de universitate.
Stagiarii primesc sarcini similare cu cele ale funcţionarilor cu cel mai mic grad AD.
Programele pentru stagiari sînt gestionate de instituţii.

Experţi naţionali detaşaţi (END)

Experţii naţionali detaşaţi sînt funcţionari naţionali, internaţionali sau angajaţi în sectorul
public care lucrează, temporar, pentru o instituţie europeană. Ei îşi pun experienţa
acumulată în domeniul în care lucrează la dispoziţia instituţiei respective şi se întorc în ţară
cu o serie de noi cunoştinţe despre politicile şi procedurile UE, dobîndite pe durata
detaşării.

Experţii naţionali detaşaţi lucrează alături de funcţionarii europeni, contribuind la
realizarea obiectivelor strategice definite de o direcţie generală sau de un serviciu. Fiecare
expert lucrează sub îndrumarea unui funcţionar european, conform unei fişe a postului
detaliate şi supuse unor reglementări menite să împiedice apariţia unor conflicte de
interese. Experţii naţionali detaşaţi sînt selecţionaţi printr-o procedură specifică, fără
implicarea EPSO. Informaţii privind oportunităţile actuale pot fi obţinute, în general, de la
                                                                                                        33
                                                 Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




birourile Reprezentanţelor Permanente ale statelor membre pe lîngă Uniunea Europeană,
aflate la Bruxelles.

EPSO şi personalul său urmăresc să satisfacă atît nevoile instituţiilor, cît şi aşteptările
candidaţilor prin atragerea şi selectarea de oameni talentaţi, proveniţi din toate statele UE,
prin intermediul unor proceduri de selecţie eficiente şi corecte.
EPSO îşi propune să furnizeze instituţiilor personal înalt calificat, în timp util şi în funcţie
de solicitările acestora, astfel încît să le permită să facă faţă provocărilor cu care se
confruntă.
EPSO a fost înfiinţat în contextul extinderii Uniunii de la 15 la 25 de state membre, la 1 mai
2004. În momentul în care a fost creat, Oficiul a avut drept preocupare majoră organizarea
de concursuri deschise cetăţenilor noilor state membre, în scopul identificării rapide a unui
număr mare de potenţiali angajaţi provenind din aceste ţări.
EPSO este singurul punct de contact pentru toţi cetăţenii UE care doresc să lucreze în
instituţiile europene. Ideea unui serviciu de recrutare comun pentru toate instituţiile
europene îşi are originea în Cartea Albă intitulată „O reformă administrativă”, proces lansat
în 2000 avînd drept scop modernizarea şi ameliorarea eficienţei administrative la nivelul
Comisiei Europene. EPSO răspunde de selectarea personalului care va lucra în instituţiile
europene (Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie, Curtea
de Conturi, Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor şi Ombudsmanul European).
După încheierea unui concurs, fiecare instituţie are posibilitatea de a-şi recruta personalul
dintre candidaţii selectaţi de EPSO in cadrul concursului respectiv.

       Funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică
                                  proprie a fiecărui stat:

În fiecare stat european există tradiţii ale funcţiei publice. Se apreciază că prima ţară care a
adoptat un Statut general al funcţionarului public este Spania, prin Legea din 1852, urmată
de Luxemburg, printr-o lege din anul 1872 şi Danemarca, în 1899. În Italia, primul statut
al funcţionarului public a fost adoptat la 22 noiembrie 1908, iar în Republica Irlanda
prima lege privind funcţia publică datează din anul 1922. Olanda şi Belgia au adoptat
prima lege privind funcţionarii publici în 1929, iar Regulamentul general al funcţionarilor
din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord apare în 193119.

Potrivit profesorului Jacques Ziller, Germania are tradiţii în ceea ce priveşte funcţia
publică încă din evul mediu. În acest sens, profesorul apreciază că prima lege privind
codificarea generală a normelor funcţiei publice s-a adoptat de către regimul naţional
socialist în 1937, deşi a existat un Cod bavarez al funcţiei publice încă de la începutul
secolului al XIX-lea, mai exact de la 1 iulie 1806. Tradiţia impune o distincţie clară între
funcţionarii supuşi regimului de drept public unilateral – Beaute (aproximativ 40% din
totalul funcţionarilor), pe de o parte, şi salariaţii – Angestellte ori muncitorii – Arbeiter,
supuşi regimului contractual, pe de altă parte. Se apreciază în doctrina germană că numai


19 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, vol. I, 2005, p. 552.
                                                                                                                34
                                        Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




funcţionarii, ca principiu, pot exercita prerogative de putere publică ori de funcţii legate de
apărarea interesului general şi aceasta în cadrul unor funcţii cu un caracter permanent, pe
cînd celelalte două categorii de personal îndeplinesc funcţii de birou, cu caracter
administrativ sau funcţii cu caracter tehnic, ce se regăsesc peste tot, şi în administraţia
publică, şi în întreprinderile private.20 La moment, în Germania coexistă Legea relativă la
funcţia publică federală, din 14 iulie 1953, cu Legea relativă la drepturile funcţionarilor
publici, din 1 iulie 1957, la care, fireşte, se adaugă legislaţiile land-urilor.

În Franţa, unde tradiţiile funcţiei publice sînt cu mult anterioare Revoluţiei de la 1789, iar
Camerele parlamentare au discutat proiecte de lege privind statutul funcţionarului public
în repetate rînduri (1879, 1885, 1909 etc.), primul Statut al funcţionarului public a fost
adoptat abia de regimul de la Vichy (octombrie 1946). În prezent, Franţa, unde activează
peste cinci milioane de funcţionari publici, are o situaţie specifică, „statutul general al
funcţionarilor” fiind dat de patru legi: Legea nr. 83-364 din 13 iulie 1983 care
reglementează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici, Legea nr. 84-16 din 11
ianuarie 1984, referitoare la funcţia publică de stat, Legea nr. 84-53 din 26 ianuarie 1984,
referitoare la funcţia publică teritorială, şi Legea nr. 86-33 din 9 ianuarie 1986, care se
referă la funcţia publică din spitale.

Grecia a adoptat primul Statut al funcţionarului public în anul 1951, inspirîndu-se, după
cum apreciază prof. Ziller, din statutul francez al funcţionarului public, german şi cel englez.
Actualmente, este în vigoare Codul funcţionarilor publici adoptat în 1999 (Legea nr.
2683/1999), menit să introducă schimbări în regimul de activitate al funcţionarilor publici
cu scopul principal de a moderniza statul şi administraţia publică.

În Polonia, prima lege care a reglementat statutul legal al angajaţilor din sectorul public a
fost adoptată în 1982, prima de acest gen adoptată în blocul comunist. În perioada post-
comunistă, în această ţară, primul Statut al funcţionarilor publici a fost adoptată în iulie
1996 şi a intrat în vigoare în ianuarie 1997. În mare parte actul s-a bazat pe modelul
francez al funcţiei publice. Aplicarea actului a fost suspendată în 1997, fiind apoi înlocuit cu
un model diferit, de inspiraţie germană, care consacra două categorii de funcţionari publici
statali: cei angajaţi, încadraţi în bază de contract, şi funcţionari numiţi. O nouă lege
reglementînd statutul funcţionarilor publici a fost adoptată în decembrie 1998 intrînd în
vigoare în ianuarie 1999. În prezent, în Polonia, funcţia publică este reglementată de Legea
funcţionarilor publici şi Legea angajaţilor autorităţilor statului. Pentru personalul din
autorităţile publice care nu se află sub autoritatea Primului-ministru, precum Parlamentul,
Cancelaria Prezidenţială, Camera Supremă de Control Statal şi Administraţia Judiciară, sînt
aplicabile, pe lîngă prevederile acestui din urmă act normativ, numeroase reglementări
specifice. În sfera administraţiei locale, sînt în vigoare prevederile unei legi speciale din 22
martie 1990.21



20 Idem, p. 565.
21 Idem, p. 564.
                                                                                                       35
                                             Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




Cu referire la experienţa României, există o bogată tradiţie în privinţa reglementării
tuturor aspectelor referitoare la regimul juridic al funcţionarilor publici, începînd cu cel al
„dregătorilor”, şi a constituit întotdeauna o preocupare majoră pentru sistemele legislative
şi de guvernare din evoluţia istorică a României.

Constituţia din 1866, prima constituţie propriu-zisă a României, fiind şi cea mai longevivă
constituţie (1866-1923), consacra principiul conform căruia regele numea şi revoca miniştrii săi,
respectiv numea sau confirma în funcţiile publice, potrivit legii. De exemplu, Legea Curţii de Conturi
din 14 martie 1874 stabilea în art. 8 că preşedintele şi membrii curţii se numeau de Rege, „după
lista de prezentare în număr îndoit, dată de Adunarea Deputaţilor”. De asemenea, şi Legea pentru
organizarea judecătorească din aceeaşi perioadă stabilea că, pentru fiecare vacanţă, Consiliul
Superior al Magistraturii recomanda un număr de trei persoane (magistraţi sau avocaţi) din care
ministrul justiţiei numea pe unul (art.120). 22
În privinţa funcţiei publice, doctrina românească era foarte clară încă din 1904 cînd a apărut prima
ediţie a „Tratatului de drept administrativ” al profesorului Paul Negulescu. Abia după 20 de ani de
la apariţia acestei lucrări fundamentale s-a adoptat la 19 iunie 1923 primul Statut al funcţionarilor
publici, întregit cu Regulamentul Legii statutului funcţionarilor publici din 3 noiembrie 1923 care
stabilea, în detaliu, regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul,
postul, clasa, cum se face numirea, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul
disciplinar, dreptul la pensie etc.). Dispoziţii cu privire la funcţionarii din administraţia centrală, la
demnitari, erau prevăzute şi în Legea din 2 august 1929 pentru organizarea ministerelor, iar cu
privire la funcţionarii din administraţia locală, în Legea pentru unificarea administrativă, din
1925.23
La 8 iunie 1940 a fost promulgat Codul funcţionarilor publici, care deşi era bine organizat pe două
părţi pentru a oferi un cadru viabil pentru toate categoriile de funcţionari, a suferit numeroase
modificări (numai în primul an de aplicare a suferit 10 modificări, motiv pentru care a fost
republicat în baza Legii din 7 februarie 1942), iar la 23 august 1944 a fost abrogat în mod expres
prin Decretul nr. 1626/1944. Astfel, la 22 septembrie 1946 a fost adoptată Legea nr. 746 pentru
Statutul funcţionarilor publici care a fost, însă, abrogată după trei ani, prin Decretul nr. 418 din 16
noiembrie 1949.
După cel de-al doilea război mondial, realităţile politice şi sociale au afectat şi reglementarea
funcţiei publice. Filozofia acelui sistem politic era în sensul ştergerii deosebirilor dintre
„funcţionari” şi „muncitori”, funcţionarul avînd statut de „om al muncii” supus principiilor
consacrate de Codul Muncii. Astfel, din 1950, odată cu adoptarea primului Cod al Muncii, şi pînă în
1999 nu a existat o lege-cadru a funcţiei publice, manifestîndu-se o schimbare fundamentală de
concepţie în sensul că funcţionarul public avea acelaşi regim juridic cu salariatul (regim de drept al
muncii). Regimul funcţiei publice, în toată această perioadă, a fost topit de regimul contractului de
muncă, aplicîndu-se Codul muncii, Legea nr. 12/1971 privind încadrarea şi promovarea în muncă a
personalului din unităţile socialiste de stat, Legea nr. 1/1970 privind disciplina muncii, legile
privind salarizarea ş.a., iar pentru anumite sectoare au fost aprobate reglementări speciale
(procurori, judecători, cadre militare), fără a ieşi din regimul contractual.




22 Idem, p. 553.
23 Idem, p. 554.
                                                                                                            36
                                             Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




În acelaşi timp, cele mai importante funcţii publice din stat, prevăzute de Constituţie, nu apăreau,
sub aspectul elementelor ce conturează regimul raporturilor de muncă, în nici o lege, deşi Legea nr.
57/1974 a avut pretenţia că reglementează „Nomenclatorul unic al funcţiilor tehnice, economice, de
altă specialitate, administrative, de deservire şi de pază”, din întreaga societate. 24

Întreaga legislaţie românească în vigoare, în special în domeniul funcţiei publice, are ca
fundament Constituţia României din 1991, modificată şi completată, preluînd în materia
funcţiei publice aceeaşi reglementare din Constituţia din 1923. Astfel, se consacra
principiul după care funcţiile publice şi cele de demnitate publică, civile sau militare puteau
fi ocupate de persoanele care aveau cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Prin Legea de
revizuire a Constituţiei României din 1991, nr. 429/2003, alin. (3) al art. 16 a cunoscut o
modificare esenţială, în sensul de a se permite accesul la funcţiile publice şi de demnitate
publică a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. Tot textul constituţional a
impulsionat adoptarea unui statut pentru funcţionarii publici, deoarece în art. 73 alin. (3)
lit. j) din Constituţie este nominalizat expres „statutul funcţionarilor publici” printre
materiile pentru care trebuie adoptată o lege organică.

De vreme ce legiuitorul constituant a înţeles să trateze problema statutului funcţionarilor publici ca
o problemă distinctă, funcţionarul public nu este de conceput în afara principiilor generale ale
funcţiei publice, care este un regim de drept public, mai exact de drept administrativ şi nicidecum
de drept privat (dreptul contractului de muncă). Fiind vorba de drepturi şi obligaţii stabilite pe cale
unilaterală, nu sîntem în prezenţa unei instituţii de drept al muncii, a contractului de muncă, care
este un acord de voinţă al unităţii şi persoanelor încadrate în colectivul de muncă, ci a unei instituţii
de drept public. Totodată, se desprinde şi trăsătura ce evocă că aceste drepturi şi obligaţii sînt
create şi organizate în vederea realizării puterii publice, iar acele activităţi ale persoanelor ce fac
parte dintr-un organ al statului, dar în săvîrşirea cărora nu se realizează puterea de stat, nu
constituie funcţii publice. Drept exemplu, pot fi menţionate activităţile tehnice direct productive
care se întîlnesc în număr mai mare în întreprinderile de stat, dar există aproape în toate
autorităţile de stat.

Prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în scopul asigurării
managementului funcţiilor publice şi cel al funcţionarilor publici, a fost înfiinţată Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici (în continuare ANFP).

ANFP funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform OUG
nr. 24/2007, cu modificările şi completările ulterioare, privind stabilirea unor măsuri de
reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.

Cu referire la ANFP, este interesant să examinăm părerea autorului Ivan Vasile Ivanoff
despre această autoritate publică şi aşteptările acestuia în sensul exerciţiului onest al
funcţiei publice şi al statutului funcţionarului public:
„Într-un fel sunt salarizaţi diplomaţii, altfel poliţiştii, altfel lucrătorii gărzii financiare sau vameşii
(aproximativ 1.000 $/lună) în contextul în care marea masă a funcţionarilor publici atinge nivelul


24 Idem, p. 557.
                                                                                                            37
                                                  Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




„ameţitor” al salariului minim pe economie! În acest context, ne este, sincer, chiar şi jenă să vorbim
despre combaterea corupţiei, când între funcţionarii publici există diferenţieri enorm de mari
privind salarizarea (1/20 – de la 50 $/lună la 1.000 $/lună).
La nivel politic decizional se vorbeşte încă de o salarizare unitară a ... bugetarilor, dar se „uită” că
bugetari sunt demnitarii, funcţionarii publici şi foarte mulţi slujbaşi cu contract de muncă.
Considerăm că până nu vom vorbi de o salarizare unitară „a funcţionarilor publici” făcută de
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, şi nu de specialiştii dreptului muncii din cadrul
Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, nu vom avea niciodată funcţiile publice ocupate cu
funcţionari competenţi şi oneşti, iar manifestările patologice ale funcţiei publice vor fi atât de grave
încât din „boli cronice” care însoţesc organismul statal se vor transforma în „boli acute”, chiar
„metastaze” atentând la siguranţa naţională a statului.”25
„Dacă ar fi să facem o „retrospectivă” legislativă postdecembristă a diferitelor funcţii publice
reglementate special – ex. Statutul diplomaţilor (H.G. 1070/90), statutul cadrelor militare (Legea
80/95) etc. acestea au determinat atât de multe confuzii şi incoerenţe încât la apariţia Legii nr.
188/99, era foarte greu să se mai pună ordine în sistemul funcţionarilor publici.
Astfel, diplomaţii, pe de o parte, trebuie să aibă contract de muncă cu ministerul, dar, în acelaşi
timp, au statutul de funcţionari publici.”26

Atribuţiile principale ale ANFP se conţin în Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare, iar activitatea ANFP este
reglementată de Hotarîrea Guvernului nr. 1000/2006. Conducerea Agenţiei este asigurată
de preşedinte (secretar de stat), ajutat de un vicepreşedinte (subsecretar de stat), numiţi
prin decizia primului ministru, la propunerea ministrului Administraţiei şi Internelor.

            Atribuţiile principale ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sînt:
   elaborarea cadrului normativ privind funcţia şi funcţionarii publici;
   monitorizarea şi controlul aplicării reglementărilor în domeniu;
   gestionarea programelor privind funcţia publică, prin intermediul cărora se realizează
    managementul funcţiei şi funcţionarilor publici;
   colaborarea cu alte instituţii din ţară şi din străinătate, în vederea perfecţionării pregătirii
    profesionale a funcţionarilor publici;
   centralizarea nevoilor de instruire ale funcţionarilor publici;
   furnizarea programelor de formare şi perfecţionare profesională pentru personalul din
    administraţia publică;
   administrarea bazei de date cuprinzînd evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a
    funcţionarilor publici.




25 Ivan Vasile Ivanoff, Exerciţiul onest al funcţiei publice, p. 25-26.

26 Idem, p. 25.

                                                                                                                 38
                                              Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




             Beneficiarii activităţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sînt:
                                     * funcţionarii publici, prin:
    monitorizarea eficientă a aplicării Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare,
     precum şi a legislaţiei secundare, astfel încît să fie respectat principiul transparenţei în
     organizarea şi dezvoltarea carierei în funcţia publică;
    planificarea carierei în funcţia publică prin elaborarea planului de ocupare a funcţiilor publice,
     cu respectarea principiilor egalităţii de şanse, competenţei, competiţiei, profesionalismului şi
     motivării;
    crearea unor mecanisme de recompensare a performanţelor personale individuale;
    asigurarea unui sistem unitar de salarizare a funcţionarilor publici, transparent, motivant,
     predictibil;
    perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici.

                                            * cetăţenii, prin:
    instituirea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial în interesul
     cetăţenilor;
    eficientizarea managementului funcţiei publice şi funcţionarilor publici, pentru asigurarea
     continuităţii şi celerităţii serviciului public;
    stabilirea unor norme deontologice în raporturile dintre funcţionarii publici şi cetăţeni.

    * autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, prin:
    aplicarea coerentă şi unitară a reglementărilor legale în domeniul funcţiei publice şi
     funcţionarilor publici;
    instituirea unor mecanisme de comunicare inter-instituţională eficientă;
    coordonarea metodologică a compartimentelor de resurse umane din cadrul autorităţilor şi
     instituţiilor publice.

Întru exercitarea atribuţiilor principale şi obţinerea beneficiilor enumerate, potrivit
Ordinului nr. 1355 din 20 iulie 2009 emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, au
fost aprobate Instrucţiunile de completare a formularelor – standard şi de transmitere a
datelor şi informaţiilor cu privire la evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici.

Prin prezentul ordin se asigură un cadru unitar privind stabilirea metodelor de completare,
transmitere şi colectare periodică a datelor şi informaţiilor relevante privind evidenţa
funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund de corectitudinea datelor şi
informaţiilor completate în formatele-standard de raportare.

Formatul-standard privind modificările intervenite în situaţia funcţionarilor publici prevăzut în
anexa nr. 1 la Hotărîrea Guvernului nr. 553/2009 privind stabilirea unor măsuri cu privire la
evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici (Format-standard pentru informaţiile privind:
numirea funcţionarilor publici, modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici,
sancţiunile aplicate funcţionarilor publici, promovarea funcţionarilor publici, avansarea în treptele de
salarizare a funcţionarilor publici, suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici,
                                                                                                             39
                                            Completarea şi avizarea statului de personal: recomandări metodice




încetarea suspendării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, încetarea raporturilor de
serviciu ale funcţionarilor publici), se aprobă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se
transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la data
intervenirii modificării respective.
Formatul-standard al evidenţei funcţiilor publice şi funcţionarilor publici prevăzut în anexa nr. 2 la
Hotărîrea Guvernului nr. 553/2009 privind stabilirea unor măsuri cu privire la evidenţa funcţiilor
publice şi a funcţionarilor publici, se aprobă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi se
transmite bianual Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în cursul lunii mai, respectiv
noiembrie a fiecărui an.

Pe baza programelor informatice folosite pentru centralizarea şi prelucrarea datelor, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici poate decide invalidarea formatelor de raportare şi neintegrarea
datelor şi informaţiilor cuprinse în acestea, ca măsură procedurală specifică ce se aplică în situaţia
neconformităţii cu instrucţiunile de completare.
Scopul prezentelor instrucţiuni este de a asigura, prin intermediul unei reglementări unitare
aplicabile autorităţilor şi instituţiilor publice, coordonarea metodologică necesară pentru
completarea şi transmiterea formatului-standard privind modificările intervenite în situaţia
funcţionarilor publici şi a formatului-standard al evidenţei funcţiilor publice şi funcţionarilor
publici.

Existenţa unui sistem informaţional permite stocarea informaţiei la nivel centralizat despre
funcţiile publice vacante, efectuarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice
vacante, statul de personal existent în autoritatea publică, informaţia despre funcţionarii
publici angajaţi în serviciul public referitor la studiile acestora, pregătirea profesională,
cursurile de perfecţionare petrecute, sancţiunile disciplinare aplicate sau stimulările
acordate ş.a. informaţii relevante care acordă transparenţă, uşurează şi sporesc activitatea
autorităţilor publice.




                                                                                                           40

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Tags:
Stats:
views:11
posted:6/13/2012
language:Romanian
pages:40