Revista Debora Nr 24 Mai 2012

Document Sample
Revista Debora Nr 24 Mai 2012 Powered By Docstoc
					                    1




        Nr. 24, Mai 2012
Revistă creștină pentru femei




Corina & Mara Păun, mamă și fiică
  – misionare în Papua New Guinea



”Mama mea m-a iubit si cu drag s-a-ngrijit,
   Ca să nu mi se-ntâmple vreun rău.
 Îmi dădea tot ce-avea si în suflet purta,
      Dor adânc pentru binele meu.
      Voi iubi mama mea ne-ncetat,
  Căci prin ea Domnul viată mi-a dat
     Si-mpreună, te rog, o, Doamne,
     Fă să fim pe veci sus la tine...”


          Editor : Aurelia Gabor
            1002 NE 91 Avenue
      Vancouver, Washington 98664
             Tel. 36o-944-9638
    EMail : aureliagabor@yahoo.com
                                                        2




                                         Cuprins
 Dragostea este... 1 Corinteni 13, de Aurelia Gabor................................P. 3 ;

 Dumnezeu, oglindit în chipul mamei soacre, de Olympia Nenu.............P. 6 ;

 Sunt doar una din fiicele Lui................................................................... P. 10 ;

 Chemarea de a fi mamă, de Mihaela Gheorghe......................................P. 12 ;

 De ziua noastră, de Rodica Boțan...........................................................P. 14 ;

 Consiliere Creștină, de Aurelia Gabor......................................................P. 16 ;

 Cugetări de la Ligia Gherghel...................................................................P. 17 ;

 În viață primești ce dai...............................................................................P. 17 ;

 De Ziua Mamei, poezie, de Aurelia Gabor................................................P. 18 ;

 Scrisoare către mama, de Ana Tătar-Andraș............................................P. 19 ;

 Sănătatea : Antibioticele naturale..., de Dr. Ligia Miclea........................P. 20 ;

 Rubrica Gospodinei.....................................................................................P. 23.
                                               3




          Nota Editorului                                           Aurelia Gabor


                        Dragostea este... 1 Corinteni 13...
                                                      De Aurelia Gabor
    Marioara privea în jurul ei și nu îi venea să creadă cum au trecut anii atât de repede.
Toți copiii erau de-acum pe la casele lor dar, de Crăciun, întotdeauna veneau ”acasă” și
erau, din ce în ce, tot mai mulți. Avea chiar și trei strănepoți voioși și zburdalnici la
vederea cărora ochii i se luminau dar se și umezeau... Așa suntem noi mamele, bunicile și
străbunicile : bucuria ne umezește ochii, chiar dacă ”umezeala” aceasta vine dintr-un
sentiment de fericire și recunoștință absolută. Noi, tot ”plângem”...
    Și, uitându-se așa prin casă, deodată i-a venit Marioarei o idee : carpetul pe care îl avea
era de 30 de ani. Întotdeauna a fost altceva de făcut și carpetul, curățit și spălat de ea parcă
tot a mai rezistat. Și apoi, cu copiii, și apoi nepoții, ce rost avea să îl schimbe ? Dar acum,
când se mai venea doar ”în vizită”, Marioara a decis că a sosit timpul să își împlinească și
visul acesta : Toată casa să îi fie acoperită frumos de un carpet nou, de culoare deschisă,
care să aducă lumină în locuința ei, cu majoritatea ferestrelor orientate spre nord. Și, zis și
făcut ! Casa arăta acum cu adevărat schimbată și înnoită ! Sărbătoarea de Crăciun putea
începe !
                      Când au intrat pe ușa Marioarei, toți au rămas plăcut surprinși de noul
                  aspect al casei. Covorul alb care schimba și lumina decorul întreg al casei
                  era o adevărată desfătare. Toți și-au pus cadourile sub pom și urma ca,
                  după terminarea mesei tradiționale de Crăciun, să fie deschise. Fiecare a
                  adus ce a crezut că va fi mai bun pentru ceilalți și, unul dintre fiii
                  Marioarei, apicultor de meserie, a adus pentru fiecare dintre cei prezenți
                  câte un borcan cu miere. În timp ce toți erau strânși în jurul mesei, Corina
                  cea mică, prima dintre strănepoate, nemai având răbdare să aștepte
                  momentul deschiderii cadourilor, s-a dus pe furiș sub pom și a dat de unul
                  din borcanele cu miere, pe care, cum-necum, a reușit să-l deschidă. În
                  neîndemânarea ei, toată mierea a curs pe carpetul nou al străbunicii.
Necăjită și speriată, văzându-se toată lipicioasă și plină de mierea care se scursese, atât pe
hainele ei noi, cât și pe carpetă, a fugit repede să ceară ajutor, lăsând în urma ei doar urme
”dulci” de ”miere”. Cu lacrimi mari și grele, dându-și seama de necazul ce i l-a făcut
bunicii, murdărindu-i carpetul cel nou, Corina i-a spus : ”Bunică Marioara, îmi pare tare
rău... toată mierea s-a împrăștiat pe carpetul cel nou...”. Toți priveau încremeniți la fetița
plină peste tot de mierea lipicioasă, precum și la urmele lăsate pe carpetul cel nou. Ce va
face acum mama Marioara ? Va urma o criză de nervi ? Își va lua Corina ”dreapta
                                               4



răsplătire” pentru nerăbdarea și năzbâtia ei ? Spre stupefacția tuturora însă, mama
Marioara i-a spus Corinei, plină de blândețe : ”Nu mai plânge, scumpa bunicii. Găsim noi
un alt borcan cu miere...”
    Când am citit această relatare am rămas uimită și m-am întrebat imediat : ”Oare care ar
fi fost prima mea reacție într-o astfel de situație ?”
    Sentimentele materne, prin decizia directă a lui Dumnezeu, aparțin în exclusivitate
femeii. Și, chiar dacă nu toți copiii pe care îi naștem sunt planificați sau doriți, de cum i-a
adus pe lume, mama nutrește un sentiment cu totul special pentru ființa fragilă ce i-a fost
pusă în brațe. Este interesant de observat cum dragostea unei mame pentru copiii ei este
oglinda dragostei lui Dumnezeu pentru noi, precum și exemplul
de dragoste creștină pe care ar trebui să o avem și noi unii
pentru alții. Dragostea unei mame nu poate supraviețui fără
caracteristicile din 1 Cor. 13 : ”Dragostea este îndelung
răbdătoare, este plină de bunătate... nu caută folosul său, nu
se mânie, nu se gândeşte la rău... acopere totul, crede totul,
nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri
niciodată.”
    Dacă bunica Marioara din povestirea de mai sus nu ar fi inclus în sentimentul ei pentru
micuța Corina ”ingredientele” din 1 Cor. 13, probabil că întâlnirea de Crăciun din casa ei
ar fi avut un sfârșit tare neplăcut. Lucrul acesta m-a făcut să mă gândesc ce anume stă, și
nu odată, în relațiile care ”nu merg” dintre părinți și copii și, în mod special, cu această
ocazie, dintre mame și fete sau bunice și nepoate ? Facem tot ce putem, de cum se nasc
copiii sau nepoții noștri, ca să le asigurăm baza materială și să le împlinim nevoile fizice.
Și, oricine ne privește copiii sau nepoții nu poate spune un cuvânt rău de felul în care ne
ocupăm de ei : sunt curați, bine hrăniți, bine îmbrăcați, poate chiar și bine educați. Dar, cât
de profundă este relația noastră cu ei ? Ce simt ei pentru noi ? Care sunt amintirile lor
legate de persoana noastră ? Ne-am făcut, oare, timp suficient să stăm cu ei de vorbă ? Am
încercat să răspundem întrebărilor lor care, deși copilărești, ascund o profunzime
neașteptată ?
    Petrec mult timp cu nepoții mei și nu încetez să mă uimesc, în fiecare zi de profunzimea
gândirii lor, încercând să înțeleg mecanismul de gândire a unui copil de nouă ani și a altuia
                                            de șase ani. Cere efort, este adevărat, să te pui în
      Lucrul cel mai important pe care o    ”papucii” lor, dar merită să o faci. Într-una din
     mamă îl va învăța de-a lungul anilor
       este că nu există mame perfecte,
                                            zilele trecute, nepoții mei au trecut printr-o
      dar există milioane de posibilități   situație ”dramatică” pentru vârsta lor : le-a murit
             de a fi o mamă bună !          un ”pet” (un animăluț pe care ei l-au îngrijit timp
                                            de aproape un an de zile). Ce să vă spun ? Când
i-a sunat mama lor și le-a spus ce s-a întâmplat, a fost o întreagă oră de boceală. Dar,
pentru mine, a fost un moment în care să le pot oferi confortul emoțional de care au avut
nevoie în momentele acelea. Personal, nu am avut nici un fel de ”atașament” cu
”șoarecele” lor, dar faptul că i-am înțeles și am ”plâns” împreună cu ei
                                                5



(participând până și la ”înmormântarea” respectivă, în capătul grădinii), a întărit legătura
dintre noi și a dat o nouă dimensiune, mai profundă, relației noastre.
   Când copiii noștri trec prin traume, poate pentru noi neimportante, să știm că, pentru ei,
în funcție de vârstă, acestea au o greutate emoțională covârșitoare. Acestea sunt momente
în care vor veni cu întrebări surprinzătoare privind principiile vieții, a relațiilor dintre
oameni, a valorilor de familie și a valorilor creștine. Acestea sunt, de fapt, oportunitățile
noastre de a ne apropia de ei, de a-i învăța și sfătui, de a sădi în ei principiile de viață
creștine, morale și etice care să îi călăuzească în viață. Și, pe măsură ce vor crește, vor
apare noi situații, tot mai dificile și mai delicate în care, dacă ne-am apropiat de ei încă de
mici, vor avea și ei curajul și dorința de a sta de vorbă cu noi, de a ne cere sfatul și de a ține
cont de ceea ce le spunem, atunci când vor fi mai mari.
   Sărbătorim luna aceasta Ziua Mamei. Haideți să încercăm, în acord cu ceea ce am citit
                           mai sus, să depistăm care sunt cele mai mari impedimente care
                           stau în fața unei bune relații ce ar trebui să o avem cu copiii
                           noștri. Este, oare, dragostea mea ”...îndelung răbdătoare... plină
                           de bunătate... nu caută folosul meu, nu se mânie, nu se
                           gândeşte la rău... acopere totul, crede totul, nădăjduieşte
                           totul, sufere totul...” ? După ce am identificat problemele care
                           există, să cerem sfatul lui Dumnezeu, prin rugăciune și să
                           încercăm să reducem sau chiar să anulăm piedicile care ne
                           distanțează sau chiar deteriorează relațiile dintre noi și copii, spre
beneficiul copiilor noștri, al nostru personal și al unei bune relații de familie unii cu alții.
Domnul să ne ajute la aceasta !




                                Mamă, învață-ți copiii
       că viața cu Dumnezeu este o speranță fără sfârșit,
       în timp ce viața fără El este un sfârșit fără speranță ;
          Pentru toate mamele foarte ocupate : Dumnezeu dorește să fie
                                  prima ta opțiune
                   și nu ultimul tău resort !
            A-ți menține corpul în formă este minunat, dar a-ți crește și
        menține sufletul la nivelul dorit de Dumnezeu cere mult mai multă
                                      disciplină
                decât a merge la o sală de gimnastică ;
                Alege-ți cu înțelepciune antrenorul !
                                              6




                                 Dumnezeu, oglindit în chipul mamei soacre…
                                                 De Olympia Nenu
                            Ana își amintește cu drag de anii copilăriei, în care o însoțea pe
                         mama în fiecare duminică la Biserica Ortodoxă din sat. Mama era
                         un suflet cuvios și a îndreptat și pașii fiicei ei pe-aceleași căi ale
                         bunei educații și ale cinstei. Mai târziu, când mama n-a mai putut
                         participa la fiecare slujbă ea, Ana, a ales să meargă singură la
                         Biserică și, spre marea bucurie a bunicilor, ea nu mergea doar așa,
să facă impresie cu prezența ei acolo… Ea se-ntorcea de fiecare dată cu Cuvântul
Domnului în suflet. Odată ajunsă acasă, se așeza cuminte lângă bunica și-și deșerta în
poala ei, comoara îngrămădită-n suflet, predica preotului din acea zi. Așa s-au perindat
zilele Anei, până la împlinirea vârstei de 15 ani. În casa părintească, ea învățase că
Dumnezeu e drept și sfânt… dar nu mai mult de-atât, nimic despre dragostea Lui.
Imaginea lui Dumnezeu, se confundase-n ochii Anei cu imaginea Unuia puternic, cu care
”ai de-a face” de nu-I ești pe plac și faptul acesta îi aducea în minte imaginea a ceva
amenințător, rece, distant, ceva ce te-nfricoșa. Și, poate tocmai de-asta, Ana nu mințea, nu
fura, făcea bine tuturor, ajuta pe cei bătrâni, nu râdea și nu batjocorea nevoile nimănui,
trăind la parametrii învățați acasă. La 15 ani însă, Ana s-a înscris la liceu în Cluj. Primul
an a fost cel mai greu. Nu se-asemăna cu colegele de liceu, tremura sufletu-n ea, precum o
căprioară speriată într-o haită de lupi. Zilnic alerga la Catedrala din centrul orașului, să-și
înnăbușe simțirile în lacrimi, și-acolo se prăbușea în rugăciuni. Numai că, deși se simțea
bine de fiecare dată după rostirea rugii, și-avea certitudinea că Dumnezeu o ascultă, pe
măsură ce treceau zilele, Ana a încercat să se adapteze noii situații… Cum… ? Imitând
viața dezordonată a colegelor din jur… Și, văzând că de-acum are trecere în gașca lor, a
luat traiul acesta drept șablon de viitor. N-a trecut nici un an și Ana devenise o fată de
nerecunoscut. Fuma în rând cu celelalte, spunea bancuri deochiate, fără să mai roșească -
așa cum se întâmpla la început -, și-a rărit pașii spre Catedrală și… văzând că nimic rău nu
se întâmpla după toate acestea, a prins curaj, și-a început s-o mintă pe mama, care oricum
n-avea control asupra ei. ”M-a durut prima minciună spusă mamei - mărturisește Ana
printre lacrimi - mai ales că-i vedeam încrederea ce mi-o arăta-n priviri când mă
mângâia, și-mi spunea șoptit ce mult se bucura că nu m-am schimbat. Mă ardeau
cuvintele și mângâierile ei sincere, dar mă scuzam față de conștiința mea, că doar să n-o
rănesc pe mama, foloseam minciuna, și-o foloseam în scop bun pentru că n-o puteam
vedea suferind din pricina mea…”. Ce amăgire !
    Dumnezeu însă veghea asupra mea cu blândețe și îndurare, să-mi facă bine și nu rău, în
toți anii mei rebeli… Știam de-acum că-mi contabilizează toate greșelile și nu așteaptă
decât să mi se umple paharul, ca apoi să mă întâlnească și să Se răzbune. Dar n-a fost
așa… Prin căsătorie, Dumnezeu m-a așezat lângă o rază de soare, trimisă special din rai
pentru sufletul meu, lângă un bulgăre de bunătate rostogolit în calea mea : mama-soacră.
                                               7



N-am să folosesc termenul de soacră în mărturisirea mea, pentru că ea a devenit - și este
pentru mine - cu adevărat, MAMA.
    A rămas singură cu fiul ei, soțul meu de-acum, când Jenu avea doar câțiva anișori. La
început, Jenu, a mers cu mama la biserică dar, asemenea mie, pe la vârsta de 14 ani, a
părăsit Biserica, luând calea pribegiei, pe cărările rătăcitoare ale păcatului. Mama însă, nu
s-a dat învinsă. Timp de 15 ani a postit și s-a rugat cu lacrimi pentru întoarcerea fiului ei la
Domnul. Se ruga neostenit și pentru căsătoria lui, cu nădejdea că Dumnezeu îi va da o
noră credincioasă și iată că Dumnezeu m-a trimis pe mine, ca răspuns la rugăciunile ei, o
fumătoare înrăită, care i-am învățat copilul să danseze, să fumeze și să-și petreacă… L-am
condus pe căi și mai întunecoase decât le știa el. Eram omul pus pe chefuri. I-am umplut
casa cu tot felul de întâlniri dubioase, aveam “party” la tot pasul și viața mea dezordonată
am luat-o cu mine, sub acoperamântul ei.
    Când , prin căsătorie am intrat în casa ei, mama a lăsat totul pe mâna mea. S-a dat la o
parte și niciodată nu mi-a refuzat nimic. Și, Doamne, multe-am spart și-am stricat în casa
mamei, dar mama nu mi-a reproșat nici măcar cu o privire. Și, ce m-a impresionat cel mai
mult e că nici lui Jenu, nu i s-a plâns niciodată, de comportarea mea. Era totdeauna acolo,
când aveam nevoie de ea, de parcă-mi citea gândurile și dispărea imediat ce simțea că nu
mai e nevoie de ajutorul ei prin preajmă. Mama e Evanghelia scrisă cu degetul lui
Dumnezeu, pentru toți cei ce-o cunosc. Locuim de atâția ani împreună și, totuși, mi s-au
părut atât de puțini, pentru că am locuit în preajma unei femei sfinte !
    La început ne chema să mergem cu ea la Adunare, dar dacă am refuzat-o, n-a mai
insistat. Eu nu mi-o amintesc altfel pe mama, decât citind Biblia, in clipele ei libere, sau
plecată pe genunchi la rugăciune. Așa o zăream prin ușa întredeschisă, când treceam prin
dreptul camerei ei. Aveam deja istorie în apartamentul ei, dar n-am auzit
o vorbă rea sau o bârfă despre vecinii noștri, din gura mamei. Ea n-avea
timp pentru așa ceva. În timpul liber ce-i mai rămânea după ce deretica
prin casă ea se muta, prin rugăciune, în lumea cealaltă, unde petrecea
clipe de Rai.
    Totdeauna îmi ieșea în cale la întoarcerea mea acasă, să-mi ia bagajele
din mână și să-mi spună apoi cu duioșie și dragoste : ”Du-te, draga
mamii și te odihnește, termină mama treaba casei…” Nu voi uita
niciodată cum, de câte ori aveam petrecere în casa ei, cu prietenii noștri, ea nu se culca.
Se retrăgea în camera ei, se ruga, plângea și-aștepta până plecau toți, apoi ieșea din camera
ei să-mi ajute la spălatul vaselor și paharelor, sau mă trimitea pe mine la culcare, zicându-
mi că a doua zi trebuie să merg la lucru, să fiu odihnită așa că stă ea și termină curățenia. Și
nu se culca până nu punea totul la loc. Și făcea toate acestea cu o bunătate pe chip, încât L-
am văzut pe Dumnezeu strălucind pe chipul ei. Și-atunci, am început să o iubesc cu
adevărat. M-a cucerit prin dragostea ei. În mine a început o cercetare și o întrebare : ”De
ce n-aveam și eu ce are ea ?” De-acum o ascultam cu interes când venea de la biserică și-
mi povestea cât a fost de minunat ! Aducea cu ea mireasma cerului, vedeam pe fața ei
strălucind bucuria ce-i inunda inima. Și, totuși, nu pricepeam ce putea fi atât de minunat,
                                                8



când singura zi de lenevire din săptămână, o petreceai în biserică... Nu pricepeam,…
pentru că eu încă nu gustasem ce bun este Domnul… Poate că odată m-aș fi dus cu ea la
Biserică, de n-aș fi știut poziția soțului meu, care era cu totul împotriva pocăinței și, mai
ales, a mele. Era un răzvrătit înrăit și n-ar fi fost de acord pentru nimic în lume să mă vadă
mergând la biserica mamei. Mă chinuiam între a face pe plac mamei sau a rămâne cu omul
iubit. În tumultoasa mea frământare nu m-am putut desprinde din brațele celui pe care-l
iubeam atât de mult și am ales să–mi continui viața departe de fața lui Dumnezeu. Dar, în
dragostea Lui, El nu S-a supărat nici atunci pe mine și azi mi-e așa de rușine de mine
însămi… Dumnezeu a început să mă cerceteze prin vise de noapte. Țin minte și acum, unul
dintre visele ce m-au zguduit în așternutul meu și cum m-am ghemuit, făcându-mă mică
de tot, să nu mă ajungă mânia lui Dumnezeu. Știam că-I sunt în atenție, și-I simțeam tot
timpul privirea asupra mea. În visul acela, mi s-a arătat sfârșitul lumii : soarele se
rostogolea pe boltă, totul s-a întunecat, au început să se perinde în văzduh, unul după altul,
semnele apocaliptice, apoi totul s-a luminat și, pe întinsul cerului, într-o liniște deplină, a
apărut o mână ce a scris cu litere uriașe : ”ISUS”. Scrisul se întindea de la răsărit la apus.
Și-atunci m-am trezit atât de speriată ! Îmi bătea inima cu-așa repeziciune, gata să-mi sară
afară din piept ! Mi-a fost frică să ațipesc din nou, de teamă să nu mor.
De-acum, trăiam sub amprenta fricii. În seara zilei de 4 August `91, în
jurul orelor zece, am pornit cu Jenu spre Timișoara. Dumnezeu ne
binecuvântase și cu un bussines : am deschis o ”școală de șoferi“ și
prosperam pe zi ce trecea. Intenționam să ajungem la Timișoara în
dimineața următoare. Dar abia am părăsit Clujul, și-n următoarea
localitate, Florești, o căruță neluminată ne-a ieșit în cale. Am încercat
să o depășim, dar n-am reușit. Un tir uriaș, venea țintă spre noi. Am
aflat ulterior că a alunecat frânat 37 de metri, până ne-a izbit din plin.
Mașina noastră a devenit într-o clipită o harmonică în miniatură. La
locul faptei, poliția căuta pasagerii din mașina strivită. Când le-am spus că noi suntem cei
pe care-i căutau, s-au uitat la noi, ca la niște extratereștri, coborâți de pe alt tărâm : teferi,
fără nici o zgârietură… ”Nu, nu se poate”, clătinau din cap, nedumeriți, polițaii. ”Cum ați
ieșit de acolo, domnii mei ?” Atunci, n-am mai rezistat și am mărturisit acolo, scăldată-n
lacrimi, în fața tuturor, fără să-mi mai pese că suntem atât de cunoscuți sau ce vor spune
de-acum despre noi, cei ce mă vor auzi… Nimic nu mai conta, de aceea am spus cu voce
clară : ”Astea-s rugăciunile mamei… Ne-au ajuns,… Auzi Jenu ?” Am spus tuturora că,
în momentul izbiturii am auzit clar o voce și tot ce-am reținut a fost cuvântul :
”ADUNARE”. Atunci și-acolo, împreună cu Jenu, am luat hotărârea să facem calea-
ntoarsă și să pășim pe drumul pocăinței. N-am spus nimic mamei, despre decizia noastră,
până dumnică dimineața, când am ieșit amândoi din camera noastră, îmbrăcați de Adunare.
Nu vă pot descrie bucuria mamei ! Nu pășea pe lângă noi, ci zbura. M-am așezat pentru
prima dată pe-o bancă într-o adunare de pocăiți. Pe măsură ce auzeam Cuvântul,
Dumnezeu turna în mine credința. Într-o duminică, la cântarea corului, m-am simțit strivită
                                               9



de dragostea lui Dumnezeu. Am început să plâng de rușine pentru viața mea. Nici ochii nu
                            mi-i puteam ridica să-i privesc pe sfinții de lângă mine, atât de
                            murdară mă simțeam. Credeam că nu numai Dumnezeu mă știe,
                            dar viața mea e expusă pe ecranul lumii și toți îmi pot privi
                            trecutul murdar, rușinos, pe care l-aș fi a scuns cât mai departe
                            de privirile tuturor. Am simțit așa o durere în suflet, c-aș fi putut
                            plânge două săptămâni la rând, păcatul meu… Și Dumnezeu mi-
a dat harul să-mi plâng păcatele fără număr, ca nisipul mării. Din clipa aceea, clipa salvării,
peste care-a coborât Harul și Mila Domnului Isus, am fost nedespărțiți de Casa Domnului.
Mi-am simțit luată povara ce-mi gârbovea conștiința și am hotărât să intru în apa
legământului de dragoste cu Dumnezeu. I-am mărturisit soțului decizia mea : ”Fără
Dumnezeu, nu mai pot trăi nici o clipă, mă înțelegi Jenu ? Chiar dacă-l am pe omul cel
mai iubit lângă mine… Dar nici de cel pe care-l iubesc atât de mult, aici jos, nu mă
vreau despărțită…”, i-am zis în șoaptă. Și am început să-l cer pe soțul meu, din mâna
Domnului. ”Eu l-am condus pe căi rele, eu plâng pentru întoarcerea lui Acasă…”, Îi
spuneam Domnului. Și Bunul meu Păstor a auzit glasul cererilor mele, și Jenu, la
următorul botez, a intrat în apa legământului, cu fața brăzdată de lacrimile recunoștinței, că
Salvatorul l-a așteptat cu brațele deschise și n-a închis poarta Harului, până nu s-a întors și
el Acasă !
   Ce să vă spun… ? Suntem o familie fericită, binecuvântată, care îndemnăm pe toți cei
ce ne-ascultă, să nu deznădăjduiască, ci să-și pună toată încrederea în Dumnezeu, rugându-
se cu credință, pentru că EL a promis : ”Caută și vei găsi… Bate și ți se va deschide…”
   Și toate-acestea pentru că L-am văzut pe Dumnezeu oglindit în chipul mamei-soacre !
   Fii binecuvântată, MAMĂ, ce te-ai ascuns în spatele Evangheliei, lăsând să străluceasca
ea prin tine, să ne-arăți nouă, calea ce duce-n sus !

                                 Maxime de la
                      Lenuța Amurăriței-Pus, Teliuc, Hunedoara

          o Inima lui Dumnezeu este mișcată ori de câte ori inima copiilor Săi
            este încercată ;
            ………………
          o Greu e să înveți o limbă, să fii oricât de dibaci,
            Da-i mai greu una ca toate - să înveți să poți să taci !
            ……………….
          o Când un părinte se roagă, Dumnezeu acționează ;
            …………………..
          o Părul alb e lucru mare, pentru cine vrea să știe,
            Și a ști să-l porți e, poate, cea mai grea 'filozofie'" !
            …………………..
          o Dacă n-am avea Scriptura, am fi ca un vapor fără busolă.
            …………………..
          o Când speranța sfântă ne este ancora, Cerul ne este portul !
                                              10




                               Sunt doar una din fiicele Lui…
                        Autorului Leo Busgalia i s-a solicitat odată să facă parte din juriul
                    unui concurs. Scopul concursului era să se găsească copilul cel mai
drăgăstos. Câștigătorul a fost un copil de patru anișori, vecinul unui bătrân a cărui soție
murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat și s-a
așezat în brațele lui. Când mama l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns : ”Nimic.
L-am ajutat numai să plângă…”
    În una din clasele întâi se studia un tablou cu o familie. În tablou era un copil care avea
pielea de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul dintre copiii din clasă sugeră
că, probabil, copilul diferit era un copil adoptat. Atunci, s-a ridicat o fetiță și a spus : ”Eu
știu totul despre adopții, pentru că eu am fost adoptată de părinții mei !” ”Ce înseamnă
să fii adoptată ?” o întrebă atunci un alt copil.”Înseamnă că tu crești în inima mamei
tale, în loc să crești în burtica ei !”, îi răspunse sigură de sine fetița.
    Răducu încerca să obțină un loc în echipa de fotbal a școlii. Temându-se că nu va fi ales
și știind cât suflet a pus în asta, mama a încercat să îl pregătească pe copil pentru o
eventuală nereușită. ”Orice poziție este importantă și orice ajutor este de folos” i-a spus
mama, chiar înainte de ziua decisivă. În ziua în care locurile au fost repartizate, mama și-a
făcut timp să îl aștepte pe Răducu la poarta școlii. Alergând, cu ochii sclipind, mândru și
emoționat, Răducu îi spuse mamei : ”Ghicește, mamă ! Am fost ales să aplaud și să ”fac
galerie” !”
    Un copil de zece ani stătea desculț și tremurând de frig, privind prin vitrina unui
magazin de încălțăminte. O doamnă se apropie de copil și îi spuse : ”Micuțul meu, la ce te
uiți cu atâta interes prin fereastra asta ?” ”Îi ceream lui Dumnezeu să îmi dea o pereche
de pantofi...”, i-a răspuns copilul. Doamna l-a luat de mână și a intrat cu el în magazin. A
cerut vânzătorului o jumătate de duzină de șosete pentru copil apoi îl întrebă pe vânzător
dacă i-ar putea aduce un lighean cu apă caldă și un prosop. După ce
vânzătorul i-a adus doamnei cele cerute, doamna spălă piciorușele
copilului, i le șterse ușor cu prosopul și îi puse o pereche de șosete
curate pe picioare. Apoi, ceru vânzătorului o pereche de pantofi noi
pentru copil și îl încălță cu ei. Restul de șosete au fost împachetate
și date copilașului să le ia acasă cu el. Dând să plece, l-a mângâiat
pe cap pe micuț și i-a spus : ”Nu e nici o îndoială că acum te simți
mai bine, nu-i așa ?” În loc de răspuns însă, copilul o prinse de
mână și, cu ochii mari și strălucitori de fericire, o întrebă : ”Doamnă, sunteți cumva soția
lui Dumnezeu ?” Gânditoare, dar fermă, doamna îi răspunse : ”Nu, micuțul meu. Sunt
doar una din fiicele Lui...” ”Mă gândeam eu că trebuie că sunteți rude...” a răspuns
copilul fericit ”Vă mulțumesc mult, doamnă și Îi mulțumesc și Tatălui dumneavoastră...”
      Pentru noi, rămân întrebările :
”Mă-ntreb oare-am avut milă de alţii, Sau i-am lăsat să moară-n drum ?
I-am ajutat salvarea s-o găsească ? La Isus, Domnul vieţii să-i îndrum ?”
    Domnul să ne ajute ca răspunsurile să fie cele așteptate de El !
                                            11



   Haideți să cântăm, măcar o dată, cântarea aceasta, întreagă, meditând la mesajul care se
desprinde din versurile ei.

                           Am dat oare ce am mai bun lui Isus,
                               Care-a murit atât de crunt ?
                            Gândind la sacrificiul de pe Cruce,
                       Ştiu, Domnul vrea să-I dau ce am mai bun !

                                           Cor :
                       Câţi oameni am întors la calea dreaptă ?
                          Câţi oameni de păcat am 'liberat ?
                       Mă-ntreb : Am dat ce am mai bun lui Isus,
                           Căci, El, chiar viaţa Lui mi-a dat ?

                                           [2]
                         Mă-ntreb : ”Oare-am avut milă de alţii,
                           Sau i-am lăsat să moară-n drum ?
                          I-am ajutat salvarea s-o găsească ?
                          La Isus, Domnul vieţii să-i îndrum ?

                                           [3]
                            Atât de multe ore am pierdut eu,
                               Ce puţin timp I-am dăruit !
                            Cât am greşit prin lipsa-mi iubire,
                           Mă-ntreb : O, cât de mult a suferit?

                                             [4]
                             De multe ori în strîmtorarea mea,
                                Cu lacrimi spre El am strigat.
                          Atunci, Domnul Bun mi-a dat izbăvirea,
                         Iar azi mă-ntreb : Eu cum l-am ascultat ?

                                            [5]
                           Curând eu voi pleca în Cer la Tatăl,
                                Şi voi urca pe munte sus,
                          Când lumea va pieri, n-a mai fi vreme
                             Să spun cuiva de Harul lui Isus.
                                                12




                     Chemarea de a fi ... Mamă
                                                de Mihaela Gheorghe,
consilier matrimonial, scriitoare, coordonator “Mesagera pt. Hristos”, Roma,
           Tel. 00393287765991; Email: messengers4christ2007@yahoo.it

   “Dacă vrei să afli totul despre cineva, roagă-l să-ți povestească despre mama lui”,
spunea odată, pe bună dreptate, un psiholog. Într-adevăr, studiile de psihologie și
sociologie au dus la concluzia că mama este persoana care influențează cel mai mult
devenirea ulterioară a unui copil. Haideți să vedem ce punctaj acordă Biblia mediului
familial și un exemplu concludent îl avem în referința la tânărul Timotei. Biblia ne oferă
câteva detalii foarte importante despre copilăria lui Timotei, care a fost influențată pozitiv
și constructiv de mama și bunica lui, care erau credincioase.
    Timotei a primit învățături din Scriptură încă din primii săi ani, în copilăria timpurie. Se
știe că, la această vârstă copiii sunt foarte receptivi. Observăm preocuparea mamei și a
bunicii în educarea și formarea lui. Pe vremea aceea, bunicile aveau un rol preponderent în
educarea copiilor, ajutând mamele sau suplinindu-le absența, când era cazul. Moștenirea
spirituală a familiei era un lucru foarte important și vedem că bunica lui Timotei este
pomenită pe paginile sfinte ca fiind o femeie evlavioasă, ce și-a luat în serios rolul de
mentor spiritual, ajutându-și fiica să-și educe copilul în spirit creștin. Ca urmare, Timotei a
reușit să ajungă pastor, în ciuda timidității sale și a lipsei de implicare a tatălui. Nu știm
foarte multe despre tatăl său dar Biblia ne spune că acesta era de origine grec și foarte
probabil că nu era convertit la creștinism. Nu îl vedem pe tatăl lui Timotei implicat în viața
copilului și nici mai târziu, la adolescență, când orice băiat trece de sub grija mamei în
custodia tatălui, care are datoria să-l ajute să-și descopere bărbăția. Dar, chiar dacă tatăl său
a fost absent, poate emoțional sau poate și fizic, observăm că prezența mamei și a bunicii,
climatul propice creat de ele precum și educația religioasă primită, au fost suficiente pentru
ca tânărul Timotei să crească într-un mod armonios, emoțional și spiritual, fără sechele de
ordin psihic sau obiceiuri nesănătoase. Însuși Pavel recunoaște contribuția pozitivă,
benefică, pe care mediul familial propice l-a avut asupra formării profesionale și a
dezvoltării individuale a tânărului Timotei.
    Acest vestitor al Evangheliei datorează o parte din devenirea lui celor două femei care
au investit în el valorile moral-creștine, valori ce l-au ajutat să-și urmeze chemarea. Eunice
și Lois rămân pe paginile sfinte ca modele feminine demne de urmat. Dedicarea și
motivația lor de a crea un mediu familial potrivit creșterii și educării unui copil pentru a
deveni ulterior un urmaș al lui Hristos, sunt demne de toată admirația. Cât de binecuvântați
trebuie să fie copiii care au avut parte de o astfel de mamă sau bunică ! Cât de
binecuvântați sunt cei ce au avut parte de un mentor spiritual în copilărie și tinerețe !
Învățăturile și principiile sădite de timpuriu în inima și mintea copiilor vor rodi la
maturitate o viață frumoasă, împlinită, pusă în slujba Mântuitorului.
    Gândiți-vă la aceste lucruri în timp ce vă creșteți micuții. Atunci când citești o ilustrație
biblică băiețelului tău de câțiva anișori iar el pune o mulțime de întrebări, gândește-te că
                                              13



investești în mintea unui potențial slujitor al Evangheliei. Curiozitatea lui crescândă pentru
a adânci adevărurile biblice poate forma baza viitoarei sale orientări profesionale. Darurile,
înclinațiile naturale, talentele copiilor se pot sesiza încă de timpuriu. O mamă înțeleaptă va
cere călăuzire de la Dumnezeu pentru a putea descoperi și valorifica aceste înclinații ale
copiilor dar și pentru a crea mediul propice dezvoltării acestor aptitudini.
    Chiar dacă fiica ta are doar 5 anișori, roagă-te ca să descoperi modul cum Dumnezeu
dorește să folosească darurile naturale cu care El a înzestrat-o, spre slava Sa. De multe ori,
înclinațiile native, abilitățile copiilor sunt folosite în mod greșit. Tot ceea ce copiii noștri
posedă este de la Domnul și trebuie să se întoarcă spre El pentru a-I aduce glorie.
    Pe lângă un mediu optim dezvoltării personalității și formării
copilului, de o importanță majoră este modelul pe care noi, ca
mame, îl oferim. În primii ani, mai ales, copiii au tendința de a
copia întocmai ceea ce văd la noi. Modelele de comportament se
vor stabili acum, în copilăria mică. Un copil crescut într-o
familie liniștită, stabilă, va dezvolta un comportament sigur de
sine, fără inhibiții sau oscilații psihice. El va ști care sunt
valorile spirituale, morale și etice de respectat și-și va conduce
viața conform acestora.
    Ca mame, nu-i vom convinge pe copiii noștri să trăiască o
viață creștină, dacă noi nu vom fi exemplul tăcut, dar
consecvent, pe care să-l vadă ei în fiecare zi. Nu prin amenințări
și pedepse le vom insufla dragostea pentru Scriptură, ci citind-o împreună cu ei, în fiecare
seară, la timpul devoțional. Explicarea învățăturilor biblice pe intelesul lor va face ca
adevărul să rodească în mintea și conștiința lor tânără. Dragostea pe care mamele o insuflă
copiilor, îi va însufleți pe aceștia să trăiască în așa fel încât să ajungă în cer.
    Mediul familial este solarul unde micile vieți ale copiilor noștri prind rădăcini adânci și
puternice, pregătindu-se pentru viață. Să lăsăm ca lumina Cuvântului să ne înțelepțească
pentru a crea un mediu propice dezvoltării armonioase din punct de vedere emoțional, fizic
și spiritual pentru copiii noștri ! Ei sunt daruri minunate cu care vom moșteni Împărăția. Vă
dați seama ce responsabilitate uriașă avem noi, ca mame, să ne creștem copiii în așa fel
încât ei să moștenească Împărăția Cerurilor ? E o responsabilitate copleșitoare, dar vestea
bună este că nu trebuie să ne creștem copiii singure. Dumnezeu vrea să colaboreze cu noi,
să ne dea înțelepciunea, puterea, discernământul de a ne educa fiii astfel încât felul lor de
viață să ÎL onoreze pe El. Este cel mai bun parteneriat pe care-l putem avea, așa că să nu
ezităm să apelăm la promisiunile divine în fiecare zi și să ne încredințăm copiii în Mâna
puternică a Tatălui, singurul care îi poate binecuvânta și păzi acum și pentru veșnicie.
(fragment din cartea de consiliere „Călătorie în trei”, de Radu si Mihaela Gheorghe)
                                               14




                                  De ziua noastră...
    Știam de câteva săptămâni că trebuie să scriu ceva de Ziua Mamei. În România,
sărbătoarea deja a trecut, dar în SUA, Ziua Mamei se sărbătorește pe la mijlocul lunii Mai.
Există tot felul de povestioare siropoase care circulă de Ziua Mamei așa că n-am vrut să
mai scriu și eu încă una. Mamele sunt unele dintre cele mai venerate persoane și nu
degeaba, pentru că rolul mamei și influența ei în familie, societate, națiune… începând cu
viața personală a fiecărui individ este copleșitor.
   Ne aflăm în plină activitate pentru alegerile prezidențiale și, în acest context, mi-a atras
atenția un incident care s-a petrecut cu soția unuia dintre candidați, care este casnică.
Femeia și-a spus părerea privitor la câteva aspecte legate de situația economică și a fost
amarnic insultată de femeile care au serviciu și care au o contribuție – cel puțin în
accepțiunea lor – la viața economică și politică a țării. S-a făcut însă un studiu care a
demonstrat că o mamă care ”stă acasă” ar trebui să primească pentru munca pe care o face
întreținând casa, îngrijind de copii și pentru tot ce face ea zilnic pentru toți ai casei, suma
anuală de peste 112.000 de dolari. Un salariu care ar pune-o pe scara economică undeva,
poate, mai sus de multe femei profesioniste.
    Avem atâtea eroine despre care să vorbim de Ziua Mamei… Cartea Proverbelor are
multe versete minunate care să onoreze calitățile unei femei devotate. M-am gândit însă, să
vă împărtășesc câte ceva din gândurile mele personale despre ce simt și cum văd și ce știu
eu despre responsabilitatea asta uriașă, pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, femeilor.
    În primul rând, la inceput, când copilul nu este decât un “plod fără chip”, Dumnezeu îl
așează undeva sub inima mamei – la adăpost. N-a găsit Dumnezeu un loc mai bun să-l
plaseze decât acolo - ca să fie iubit și... vai de mamele care își leapădă copilul pus sub
inima lor. Și, la ora asta, această crimă hidoasă, acceptată și cerută ca un drept personal de
mii de femei in lumea asta este mai răspândită decât crimele lui Nero sau ale lui Hitler…
    Apoi, este imposibil ca, în deciziile ce le luăm zilnic, în poziția noastră de mame, să nu
greșim undeva în educația copiilor noștri. M-am gândit mult, privind în urmă, la ce aș fi
putut să fac diferit, pentru ca rezultatele să fi fost mai bune. La un moment dat, mi-am
spus : ”Păi, dacă aș fi avut atâta literatură de specialitate privitoare la creșterea copiilor
                                                  câtă există acuma, aș fi știut și eu să
                                                  procedez mai bine…” Dar, oare, chiar
                                                  informațiile ne lipsesc? Și dacă ne lipsesc,
                                                  care sunt acelea, pentru că internetul și
                                                  librăriile sunt pline cu cărți care ne sfătuiesc
                                                  în toate privințele...??...!!
                                                      Și atunci, gândul mi-a alergat la cel mai
bun Părinte, la Tatăl Ceresc și la felul cum procedează El cu noi. Dacă aș fi fost mai
receptivă, dacă aș fi căutat mai mult după răspunsuri și dacă le-aș fi căutat unde trebuia, cu
siguranță că le-aș fi găsit. M-am gândit la Ana, mama lui Samuel și la faptul că ea l-a adus
                                             15



pe Samuel și l-a lăsat la templu când avea doar 7 ani. Mă întreb, care dintre noi am avea
“inima” să facem așa ceva ? Mamele credincioase vor să-și crească copiii pentru
Domnul… Și, atunci, cum de ideea de a da Domnului un copil așa de ”crud” ni se pare…
deplasată ? Mie așa mi s-ar fi părut…
    Una dintre greșelile majore pe care le-am făcut eu crescându-mi fetele a fost faptul că
mereu, mereu m-am pomenit că mă interpun să nu le las să simtă consecințele greșelilor
lor. La început, greșelile au fost minore și consecințele au fost pe măsură. Dacă atunci le-aș
fi lăsat să constate, pe piele proprie, unde duce o greșeală cât de mică, ar fi învățat că, în
viață se plătește pentru orice faci.
    Tatăl și Fiul risipitor este un tablou care explică foarte bine despre ce vorbesc. Tatăl a
dat fiului său mai mic libertatea de a alege ce dorește și i-a onorat decizia. Acel fiu avea
nevoie să ajungă la roșcove cât mai repede, ca să-și completeze “studiile” despre viață.
Ana a fost o femeie curajoasă, echilibrată și sensibilă. Ea l-a iubit pe Samuel atât de mult
încât l-a dat Domnului, știind că ea nu poate să-l educe sau să-l crească atât de bine cât
poate El. Mă întreb dacă noi suntem gata să facem la fel cu copiii noștri și dacă avem
încredere că Cel căruia i-am încredințat poate și vrea să-i crească spre slava Lui. Sau,
poate, credem că noi știm mai bine…
   Gândul meu de Ziua Mamelor este unul de îmbărbătare. Nimeni nu este perfect… o să
facem uneori și greșeli. Dar, să avem curajul să dăm copiii noștri Domnului și să-I acordăm
Lui toată încrederea, că El o merită. El poate să schimbe și să
construiască un caracter puternic în copiii noștri, El poate să îi
schimbe și să îi modeleze într-un chip minunat… însă…
folosind metodele Lui, cu care noi, mamele, nu suntem
întotdeauna de acord, pentru că ni se par dure, uneori chiar
nedrepte… Dar metodele folosite de Dumnezeu dau randament.
Și El îi iubește pe copiii noștri chiar mai mult decât îi iubim noi
pentru că, în dragostea Lui pentru noi și pentru ei, El a dat ce a
avut mai scump… pe Domnul Isus.
  Imaginați-vă că, la un moment dat, unul dintre copiii noștri are nevoie de o operație ca să
scape cu viață. Ce s-ar întâmpla dacă am refuza să fie operat ? Copiii noștri au nevoie de
Domnul și, uneori Domnul îi trece și pe ei prin necazuri, tocmai pentru că lucrează la
formarea lor, așa cum un sculptor lucrează la o capodoperă… Îmi spun mie și vă spun și
vouă, mamelor… cred că i-a fost greu Anei să îl lase pe micul Samuel la Templu… și,
uneori, ne este și nouă greu să renunțăm să ne dădăcim copiii dar, mai mult decât de
ajutorul nostru, ei au nevoie de ajutorul Domnului. Să le facem o tunică țesută din firul
rugăciunilor noastre și să-i lăsăm în slujba Lui !
    Și, de Ziua mamelor, aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre și gustați din odihna
Lui. V-o spun vouă, pentru că mi-o spun mie… Mamele sunt întotdeauna obosite și pot
beneficia de eliberarea și odihna venite de sus !
                                               16




                                       Aurelia Gabor
                  Prietenul meu, m-a cerut recent în căsătorie,
                  spunându-mi că este creștin. Bazându-mă pe
afirmația lui, ar trebui să pot păși liniștită în căsătoria cu el. Dar, ceea ce mă pune pe
gânduri este faptul că, în anumite ocazii, l-am prins cu minciuna, fapt care m-a
tulburat foarte tare, pentru că nu pot să suport oamenii care duc o viață dublă și care
una spun și alta fac. Oare relația și – în mod special - căsătoria cu acest tânăr va fi o
decizie înțeleaptă sau nu ?

    Simplul fapt că cineva face afirmația că este creștin, nu înseamnă că și este. De fapt,
când ai ”prins” persoana respectivă mințind sau făcând diferite fapte care nu aparțin
statutului de creștin, semnalul de alarmă deja a fost tras și sirena trebuie auzită. Când ai
auzit sau ai văzut astfel de secvențe, ți-a venit gândul că, poate, omul acesta te înșeală chiar
și în afirmația lui că este creștin ?
   Cinstea și onestitatea sunt baza conduitei unui creștin. În Ioan 14:6, Domnul Isus a spus
: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”. A minți
și a înșela au devenit practici obișnuite pentru mulți oameni și, nu pentru puțini, este chiar
o sursă de a te ”descurca”, precum și dovada că ești ”isteț”. Gravitatea minciunii constă în
faptul că aceasta s-a generalizat și nu mai prezintă o problemă de conștiință decât pentru un
număr foarte restrâns de oameni. Din nefericire, de la mici la mari și de la bogați la săraci,
minciuna a devenit ceva obișnuit de care nu se mai face mare caz. Mai rău este când ești
”prins” dar, chiar și atunci, printr-o altă ”scăldare” a adevărului, faci cumva și scapi...
Lumea uită, iar tu ai plecat mai departe... Virusul păcatului a contaminat întreaga omenire
și totul datorită unei minciuni care a fost crezută cu prea mare ușurință de prima pereche de
oameni.
    Pe de altă parte, adevărul este constant. Dacă acest tânăr practică minciuna, ducându-te
în eroare într-o anumită problemă, nu există nici o garanție că nu o va face și nu o va repeta
sub multiple forme și aspecte. Și, dacă în condițiile unei simple relații de prietenie face
aceste lucruri, trebuie să fii conștientă că, în noua condiție, aceea de soție, astfel de
atitudini vor crea probleme grave în familia voastră. Încearcă să îl confrunți cu situațiile pe
care le-ai constatat și vezi dacă își recunoaște greșeala și felul în care va reacționa atunci
când va fi confruntat cu descoperirea minciunii lui. Cunoaște, pe cât posibil și mediul în
care se învârte (familie, serviciu, prieteni) și vezi dacă astfel de atitudini au fost constatate
și de alții.
    Adu înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, viitorul tău în legătură cu acest tânăr și nu
păși pe calea căsătoriei înainte de a fi convinsă, prin discuții deschise cu el privitoare la
acest subiect și observații atente a persoanei acestui tânăr, că faci pasul cel bun. O discuție
deschisă va conștientiza pe cel în culpă că nu va putea ”prosti” pe nimeni cu ascunzișurile
lui. Nimeni nu va putea sluji la doi stăpâni și, în clipa în care practicăm minciuna,
                                                       17



       demonstrăm, în mod conștient că nu Dumnezeu este Acela care are controlul inimii și a
       minții noastre.
          Atunci când David și-a mărturisit păcatul înaintea Domnului, el a spus : ”Dar Tu ceri
       ca adevărul să fie în adâncul inimii...” (Ps. 51:6). Duplicitatea celui de lângă tine este un
       defect insuportabil. Fă tot ce poți pentru a-l evita.




                                Cugetări.... de la Ligia Gherghel

                Când înțelegem că Domnul Isus ne-a slujit în ciuda slăbiciunilor și a
            josniciei noastre, atunci nimic din ceea ce suferim de la alții nu ne poate clinti în
            hotărârea noastră de a-i sluji pe oameni de dragul Lui !

                Creștinul adevărat are o relație intimă cu Domnul Isus. Nu atrage
            niciodată privirile altora asupra lui ci numai spre faptul că Domnul Isus este la
            cârma vieții sale și că orice profunzime a vieții lui a fost satisfăcută de El. Acel
            om va avea un spirit calm și puternic, pe care Dumnezeu îl dă celor ce au o
            relație intimă cu El. Relația intimă cu Domnul se obține prin rugăciune și
            meditație la Cuvântul Bibliei !

                Una din revelațiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când
            învățăm că marea divinitate a Domnului Isus Hristos se manifestă tocmai în
            lucrurile obișnuite cu care suntem confruntați în fiecare zi !
L-am rugD


                                       În viață primești ce dai...
        Într-una din zile, un negustor de produse lactate a primit o citație pentru a se prezenta la
       judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutar. Omul era foarte îngrijorat și, până la
       data procesului, nu-și mai găsea liniștea. Se tot intreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă
       știa. Și încă cum ! Îl tot bănuia pe lăptar că îl înșeală la cântar atunci când cumpăra de la el
       unt. Așa că, nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilu' de unt și pleca, imediat cântărea
       marfa,                   în                prezența                  unor               martori.
                                   Și, într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g,
                              ba 800, au fost cazuri când a primit și 750g de unt, în loc de 1 kg.
                                     În ziua judecății, judecătorul îl întreabă pe negustorul de lactate
                              :
                                           18



    -Spune, dumneata ai cântar cu care să cântărești untul pe care-l vinzi ?
    - Nu, domnule judecător. Nu am…
    -Păi, atuncea cum pretinzi că vinzi untul cu kila ?
    - Păi, să vedeți. Eu am o balanță. Pun pe o parte a balanței kilu' de pâine pe care o
cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt, până ce balanța se echilibrează...
   Morala : În viață primești ce dai...


                            De Ziua Mamei…
                                        De Aurelia Gabor

         ”Așa precum o mamă își mângâie odorul,
         Așa am să vă mângâi și eu, copiii mei…!”
        Ce dulce-ncurajare, primită de la Domnul,
          Se vede clar la Tatăl, pentru copiii Săi.

                    Iubirea unei mame este din cer venită,
                        Și doar Divinitatea a semănat-o-n noi,
                       De aceea nici nu piere și nu se veștejește
                       Ci crește și-nflorește, mereu în forme noi.

                         E ca o floare care rezistă la furtună,
                       Șuvoaiele o-ndoaie, dar iarăși o vedem,
                    Ridicându-se dreaptă, mergând înspre lumină,
                      Să mai înfrunte-odată și lacrimi și dureri.

                             Cu ce-am putea noi, oare, să comparăm iubirea,
                                 Aceleia prin care văzut-am dintr-odat,
                                 Lumina zilei albe și-a soarelui sclipire,
                                 Dar și lumina sfântă a harului bogat ?

                                  Cine-ar putea să uite vreodată duioșia,
                                Cu care mama noastră mereu ne-a însoțit ?
                            Și chiar când la distanță noi ne-am aflat de dânsa,
                                N-a încetat să strige spre Domnul, neobosit.

                      Ca Domnul să Se-ndure și să ne protejeze,
                     De-a lumii grele valuri, de-a ei capcane mari,
                      Și rugăciunea mamei, cu toții am simțit-o,
                     Căci ne-a păzit de rele, dând binecuvântări.
                                               19




                                       Astăzi e ”Ziua mamei”, o zi mai specială,
                                          Când orișicare mama își are ochii uzi
                                     De duioșie sfântă, căci Domnul i-a dat harul,
                                     Să i se poată spune : ”Mămică… mă auzi… ?”

                                     Eu nu mai am o mama să pot să-i duc o floare
                                    Sau să îi spun din suflet un sincer : ”Te iubesc !”
                                        Dar spun cu bucurie, alături de oricare,
                                    ”Trăiască orice mamă ! O, Doamne, Te slăvesc !”




                        Scrisoare către mama...
                     De Ana Tatar-Andras
              http://anatatarandras.wordpress.com

                      Dragă şi scumpă măicuţă,
    Aceasta este a şaptezeci şi şasea primăvară în viaţa ta şi mă
grăbesc să te binecuvântez. Eşti aşa de departe de mine şi cum aş
dori să te îmbrăţişez şi să-ţi spun ce mult te iubesc... Tu eşti un zâmbet şi-o floare, eşti o
rază de soare. Mă bucur să te sun şi să-ţi aud vocea şi încurajările tale.
       Măicuţă scumpă, tu eşti cea mai mulţumitoare persoană pe care eu o cunosc, deşi
ştiu că trăieşti aşa de simplu, la ţară, fără apă şi baie în casă, fără gaz şi aparatură la
bucătărie. Tu eşti mulţumită cu viaţa ta, cu ce ţi-a dat Domnul. Şi ce exemplu minunat eşti
pentru mine ! Ce cadou minunat mi-a dat Domnul prin tine ! Am învăţat şi eu de la tine să-
mi doresc o viaţă simplă şi mulţumită. Deşi au trecut mulţi ani de atunci, îmi amintesc cu
drag cum cântai şi fluierai prin ogradă sau prin grădină când lucrai. Aşa ştiai tu să-L lauzi
pe Domnul. Oamenii care treceau pe drum se opreau să asculte cântările Domnului. Am
învăţat în casa părintească să iubesc cântarea şi rugăciunea. Îmi amintesc că, în fiecare
dimineaţă şi seară, te plecai pe genunchi lângă pat şi te rugai Domnului. Dimineaţa, foarte
devreme, te sculai să pregăteşti mâncare pentru tata, căci el pleca la ora patru sau cinci
dimineaţa la lucru. Când pleca tata, pleca şi bunicul şi atunci bunica venea la tine cu furca
şi caierul de tors. Tu ştiai să ţii fusul în mână şi torceai pentru noi, ca să ne faci haine. M-ai
învăţat să croşetez şi să muncesc, dar nu prea mult, ca noi să mergem la şcoală să avem o
viaţă mai uşoară. Era greu la ţară, tare greu şi comuniştii ne luau aproape tot ce aveam. Tu
                                              20



erai mereu la lucru : când cu sapa, când cu furca, când la lucru pe hotar sau la colectiv, ba
chiar şi cu coasa, alături de bărbaţii din sat, că tata pleca la oraş dimineaţa şi se întorcea
seara. Lucra şi el ca să câştige pâinea cea de toate zilele pentru cei patru copii. Cine a
crezut că şi eu voi ajunge la fermă cu sapa şi cu furca în mână și că îmi va place acest lucru
?!
      Şi îmi mai amintesc cum eram prezenţi la biserică la ora nouă. Şi mie îmi place să fiu
                       la biserică înainte de a începe slujba. Ştiu că iubeşti biserica. Ai
                       ajutat mult la lucru la biserică. Îmi amintesc multe lucruri bune pe
                       care le-ai făcut pentru alţii. Tu eşti o slujitoare chiar şi acum, şi o
                       mare binecuvântare pentru mulţi.
                           Mulţumesc Domnului pentru tine, căci eşti puternică şi curajoasă
                       deşi nu îţi este uşor singură. În acest an se împlinesc 16 primăveri de
                       când tata a plecat la Domnul şi se împlinesc trei primăveri de când
                       fiica ta, Lidia, scumpa mea surioară, a plecat și ea la Domnul, după o
lungă şi grea suferinţă. Bunul Dumnezeu să te mângâie şi să te păstreze sănătoasă cu
trupul, sufletul şi duhul tău.
   Te încredinţez în mâna cea bună a Domnului până ne vom vedea. Nădăjduiesc să te văd
anul acesta dacă va fi cu voia Domnului.
           Te iubesc mult, Ana




                                     Știați că...   Antibioticele naturale
                     pot înlocui cu succes pe cele tradiționale care, în prezent, au devenit
                                    ineficiente și uneori chiar periculoase ?
                                                                       De Dr. Ligia Miclea
   În numărul precedent al revistei am menționat plantele cu efecte antibiotice, antivirale și
antimicotice, care sunt recomandate bolnavilor cu afecțiuni pulmonare și ale căilor
respiratorii. În cele ce urmează vom face cunoștință cu plantele care au efectele mai sus
menționate și sunt recomandate bolnavilor cu afecțiuni digestive și urinare.
   Pentru afecțiuni ale stomacului și ale tractului digestiv
   Scorțișoara – Peste o linguriță de scorțișoară mărunțită se toarnă 250 ml de apă
clocotită, se infuzează 10 min. și se bea caldă înaintea meselor. Omoară bacteriile și are
efect antispastic. Se folosește în crampele stomacului, în diareea cauzată de bacterii și în
anorexie (lipsa poftei de mâncare).
   Usturoiul – se recomandă 5–10 căței de usturoi pe zi, adăugați la mâncarea gata
preparată, deoarece prin fierbere, efectul lui este distrus parțial. Acționează puternic asupra
                                               21



bacteriilor în diaree și susține flora intestinală, menținându-i echilibrul. Nu se recomandă
în gastrita acută și în ulcerul gastro-duodenal activ.
   Menta – se folosește sub formă de infuzie din o lingură de frunze uscate la o cană de apă
clocotită. Se bea după răcirea completă, în cantități (înghițituri) mici, treptat, în total 1–2
căni pe zi. La copii se administrează sub formă de ceai călduț, în concentrație și cantitate
mai mică, pentru combaterea colicilor abdominale. În tulburările digestive ca : greață,
vărsături, diaree, deshidratare, din boala diareică, în infecțiile mucoasei stomacale și
intestinale, în colonul iritabil și în bolile vezicii biliare, menta are efecte antispastice și
antiseptice. De asemenea, poate fi administrată ca antiseptic, analgezic și decongestionant,
în afecțiunile inflamatorii, ale căilor respiratorii, nasului și sinusurilor. Ceaiul și infuzia de
mentă nu se pot folosi în cantități mari în ulcerul gastric și duodenal și nu se pot consuma
pe timp îndelungat sau permanent, fiindcă produc obișnuință.
   Hreanul – se amestecă o linguriță de hrean ras într-un pahar de lapte cald, se bea o dată
pe zi, seara, timp de 3 săptămâni. Este indicat în tulburări digestive multiple și în boli
respiratorii.

   Pentru afecțiuni ale vezicii și căilor urinare
   Afinele și merișorul (coacăz de munte) – Se consumă sub formă de suc, 2 pahare, unul
dimineața și altul seara. Efectul apare la 2 ore și durează 10 ore.
Acționează asupra bacteriilor rezistente la antibiotice și asupra virusurilor, împiedicându-le
instalarea în tractul urinar.
   Frunzele de strugurii ursului – se folosesc sub formă de infuzie sau ceai, 2 lingurițe de
frunze la o cană, infuzate 10–15 min. și se beau 2–3 căni pe zi. Au efect dezinfectant și
antibacterial în infecțiile urinare.
   Splinuța – se consumă sub formă de infuzie din 2 lingurițe de plantă la 150 ml de apă
clocotită, se lasă acoperită 15 min. și se beau 2–4 căni pe zi, între mese. Are acțiune
dezinfectantă, antiseptică și anti-inflamatoare în cistite și infecții urinare.
   Mătasea de porumb, cozile de cireșe, socul, mugurii de pin – toate au un efect diuretic
și dezinfectant, fiind indicate în infecțiile urinare, fie împreună cu antibioticele specifice
acestor afecțiuni, fie în lipsa acestora.
   Coada calului, coada racului, fructele de Ienupăr, levănțica, rozmarinul și mugurii de
plop – sunt medicamente vegetale cu proprietăți antiseptice, antispastice, diuretice și anti-
inflamatoare care au un rol deosebit în tratamentul bolilor de rinichi și în prevenirea
formării pietrelor la rinichi.
   Toate aceste “medicamente” din Grădina Domnului și încă multe altele care nu au fost
amintite, sunt arme importante în lupta cu bolile produse de microbi, virusuri și în micoze.
Ele ne pot fi folositoare dacă le preparăm cu pricepere și le consumăm corect. Consultați
medicul atunci când e cazul să apelați la antibioticele tradiționale și combinați-le cu cele
naturale când este posibil.
   Iubite cititoare, care sunteți mame, viitoare mame sau bunici și sunteți preocupate de
sănătatea odraslelor voastre, rugați pe Domnul să vă dea înțelepciune ca să puteți folosi în
                                           22



mod corect și eficient aceste medicamente din farmacia Sa și fiți recunoscătoare,
mulțumindu-I pentru ele.
   Doresc tuturor mamelor actuale și celor în devenire, bogate binecuvântări, sănătate,
înțelepciune și bucurii deosebite, de “Ziua Mamei”, care se sărbătorește în luna Mai.




                                     Bine de Știut
                                    Pastă de dinți naturală

                     Faceți-vă o pastă de dinți formată din bicarbonat
                       de sodiu și soluție 3% peroxid de oxigen (apă
                       oxigenată). Aceasta poate fi folosită ca o
                       alternativă la pastele fără fluor din comerț. Puteți, de
         asemenea, să aveți la îndemână în baie un borcănel cu bicarbonat, în
         care să vă înmuiați periuța de dinți, pentru o curățare suplimentară ;

                                    Împrospătați- vă gura

          Puneți o linguriță de bicarbonat în jumătate de pahar de apă, clătiți
         energic, scuipați, apoi clătiți gura cu apă. Mirosurile sunt neutralizate,
         nu doar acoperite.

                                     Păstrați o cutie deschisă de bicarbonat în
         frigider și nu veți mai avea probleme cu mirosurile din el ;
                                             23




            Rubrica Gospodinei
              Cartofi gratinati cu afumătură
Ingrediente : 700 gr (1 ½ lb) cartofi, 300 gr (10 oz) smântână, 3 ouă, 200 gr kaiser
(bacon ori cârnați după preferință – 8 oz), 50 gr (2 oz) unt, 250 gr (8 oz) cașcaval, sare,
piper – după gust ;

Modul de preparare : Cartofii se spală și se pun la fiert, la foc mic, să nu se zdrobească.
După ce au fiert se scot și se lasă la răcit. Cașcavalul se rade pe răzătoarea cu ochiuri mari
și se amestecă împreună cu smântâna, ouăle, sarea și piperul.Tăiem kaiserul cubulețe.
                    După ce s-au răcit cartofii, se taie cuburi mai măricele. Se unge un vas
                    termorezistent (sau ce tavă avem la îndemână) cu unt. Punem cartofii,
                    adăugăm kaiserul, iar deasupra turnăm amestecul de ou și cașcaval.
                    Dăm la cuptor la foc potrivit, până se rumenește frumos deasupra.
                    Mâncarea se servește caldă.

  Poftă bună !       Rețetă de la Aurelia Gabor, Vancouver, Washington

                                    Prăjitură cu mac
Blatul : 8 albușuri se bat cu 200 gr (8 oz) de zahăr, 100 gr (4 oz) de mac,
5 linguri de făină, puțin praf de copt.
Se tapetează tava cu făină și se coace.
Foaia : 2 albușuri se bat cu 2 linguri de zahăr, se adaugă 2 gălbenușuri și o lingură de
cacao, o lingură și jumătate de făină. Se face o foaie și se coace pe dosul tăvii.
                 Crema : Cele 8 gălbenușuri se bat pe aburi cu 10 linguri de zahăr. Separat,
                 se freacă spumă 200 gr (8 oz) de unt. Când e crema rece, se pune peste
                 untul frecat spumă și se mai adaugă 2 vanilii.
                 Se așează astfel : Blatul – Crema – Foaia – Puțină cremă peste foaie, peste
                 care se presară apoi mac.

     Poftă bună ! Rețetă de la Delia Amuraritei Trif, Concord, California
24

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Stats:
views:61
posted:5/11/2012
language:Romanian
pages:24
Description: revistă creştină