Primele plante cultivate de om au fost cerealele, care �n by 0sQ77ep

VIEWS: 776 PAGES: 9

									      Primele plante cultivate de om au fost cerealele, care in
alimentatie detineau un rol mult mai important decat legumele sau
unele fructe ca maslinele, curmalele sau smochinele. Primele culturi de
cereale au aparut in Asia Mica si sud-occidentala unde cresteau (ca
dealminteri si in regiunea balcanica) speciile salbatice respective.
      Data aparitiei cultivarii cerealelor, deci a agriculturii se situeaza
in mileniul al VII-lea i.e.n. Prima cereala cultivata si care a detinut
mult timp primul loc a fost orzul, care in neolitic a fost cultivat in
varietati diferite din China si India pana-n Danemarca si Anglia. A
urmat graul, cultivat la inceputul mileniului al VI-lea i.e.n ale carui trei
tipuri principale, dar cu foarte multe varietati s-a raspandit inca de la
inceput din Asia Mica, pana in Europa Occidentala. In tarile danubiene-
balcanice, orzul, graul si meiul erau cultivate inca de la inceputul
neoliticului. (majoritatea surselor arheologice tind sa acrediteze ideea
cultivarii la inceput a anumitor unor varietati ale graului cum ar fi:
alacul, teuchiul, graul spelta si mai tarziu, graul comun). La orz si grau
s-au adaugat apoi secara si ovazul.
      Cultura cerealelor a fost mai intensa in vaile fertile ale marilor
fluvii (Tigru si Eufrat, Indus, Nil, Fluviul Galben) ale caror revarsari
periodice lasau in urma lor un namol foarte fertil, iar cand ploile nu
erau suficiente apa putea fi asigurata prin sisteme simple de irigatie.
Agricultura bazata pe irigatie a dus la obtinerea unui surplus de
produse,   cea   ce   a   dat   posibilitatea   unor   grupuri   sociale   noi
(mestesugari, negustori, etc) sa se dedice exclusiv activitatilor
specifice de productie si comert. La randul lor, aceste activitati au dus
treptat la transformarea satelor in centre mai mari si cu activitati mai
complexe (orasele).
      In neolitic, prelucrarea graului era o ocupatie rezervata femeilor.
Dovezi in acest sens sunt atat pietrele de macinat grau descoperite in
mormintele femeilor din acea perioada, cat si asimilarea virtutilor
alimentare ale graului in cadrul ritualurilor feminine ale fecunditatii (v.
Persefona, Demeter, Ceres, Luna.) Mai mult, observatiile antropologice
moderne asupra unor triburi primitive din Africa par sa confirme
aceasta ipoteza. Abia in simbolistica alchimica apare (pentru prima
data?) tendinta de defeminizare a acestei ocupatii, prin integrarea
tuturor atributelor graului si moraritului in simbolistica androgina a lui
Hermes, respectiv in cele transformante si purificante ale cuptorului
alchimic.
      In cadrul civilizatiilor mesopotamiene, baza primordiala a
economiei a constituit-o agricultura. Intre cereale, primul loc il ocupa
orzul, apoi graul, iar ca planta oleaginoasa, susanul. Orzul era preferat
graului,    intrucat   acesta   crestea   mai   bine   in   solul   alcalin   al
Mesopotamiei, (dupa cum graul crestea mai bine in malul fertil al
Nilului) dar si pentru ca servea la prepararea prin fermentatie a unei
foarte apreciate bauturi alcoolice. Macinarea cerealelor era o ocupatie
preponderent familiala, una dintre ustensilele obisnuite ale oricarei
bucatarii mesopotamiene, find moara de macinat.
      Desi suprafata cultivabila a Egiptului faraonic, nu o depasea pe
cea a actualei federatii belgiene, baza economica o constituia ca si la
mesopotamieni, agricultura. Principalele cereale cultivate erau, orzul
(in mai multe varietati) si doua varietati de grau. Fertilitatea
exceptionala a pamantului, a facut ca in timpul lui Ramses al II-lea,
productivitatea acestuia sa fie aproape egala cu cea de astazi.
Alimentul principal era painea, urmata de alte produse pe baza de
faina. Preotii prescriau pregatirea painii fara sare, aceasta find
considerata un element impur. In timpul Regatului Nou, egiptenii
preparau mai bine de 40 de sortimente de paine si alte preparate cu
diverse ingrediente.
      La evrei, orzul (principala cereala alimentara) si graul erau
cultivate in campiile vailor. In epoca nomadismului, baza alimentara
era asigurata de painea din orz nedospita. Cand evreii au devenit
sedentari painea de orz era preparata dintr-un aluat dospit cu sare,
coapta in fiecare zi pe un cuptor primitiv. (o simpla lespede de argila
pusa deasupra focului si acoperita cu cenusa fierbinte. Faina era
macinata cu pisalogul intr-o piua, ocupatie rezervata ca si in neolitic
femeilor. Moara de piatra de forma cea mai simpla va apare la evrei
abia in secolul al IV-lea i.e.n.
      Persii cultivau cu precadere orzul si graul, iar principalele
alimente cotidiene, erau painea de orz nedospita si mamaliga de mei.
Mai tarziu, graul va fi importat din coloniile grecesti.
      Civilizatiile Indusului cultivau cerealele pe imensele campii
fertile ale fluviilor din nordul Indiei. In jurul anului 2500 i.e.n. in
orasele Mohenjo-Daro si Harappa existau probabil cele mai mari
depozite de grane ale vremii. Depozitul de grane din Mohenjo-Daro
ocupa o arie de 46 m pe 23 m iar cele 12 din Harappa, mai mici, aveau
alaturi 18 platforme circulare de caramida cu mori de piatra pentru
macinat.
      Dupa incheierea invaziei ariene (1500 i.e.n.) produsul agricol de
baza devine orezul, urmat de grau, mei si trestia de zahar. Mancarea
obisnuita a taranului era pregatita se pare din grau sau orz fiert si
prajit.
      Baza materiala a tuturor realizarilor civilizatiei chineze a
constituit-o agricultura. In nici un moment al civilizatiei lor, chinezii nu
au trecut printr-o faza pastorala, find agricultori sedentari. In epoca
Shang si in cele urmatoare, elementul de baza in alimentatia chinezilor
din nord era meiul iar in sud orezul. Graul si orzul introduse probabil
din apus au ramas tot timpul pe un plan secundar.
      In Japonia cerealele cultivate erau in numar de 4 : orez, grau,
orz si mei. Pana in secolul al XVI-lea orezul era pentru taran un
aliment consumat numai la marile ocazii, dupa care a devenit aliment
de baza. In secolul al XVI-le erau cultivate 12 soiuri de grau, tot atatea
de orz si 96 soiuri de orez. Pe ansamblu se poate constata ca baza
alimentara a variat dupa regiuni, epoci si situatia economica, initial ea
find reprezentata de orz si mei.
      Civilizatiile precolumbiene, in special cea azteca si mayasa
aveau o alimentatie centrata preponderent pe porumb si fasole.
      Grecii, la care muntii ocupau cca. 80% din suprafata tarii
practicau agricultura in conditii net nefavorabile, comparativ cu
locuitorii vailor marilor fluvii. Lipia, articolul esential in alimentatie se
facea din orz, secara, ovaz si mai rar din grau care era mai scump. In
perioada elenistica (sec I i.e.n.) ei inventeaza moara de apa (asa
numita "moara greceasca) cu roata dispusa orizontal si arbore vertical
precum si folosirea giratorie a pietrei de macinat. Aceast tip de moara
va fi ulterior perfectionat de romani.
      La   romani,    initial   predomina   pastoritul,   culturile   agricole
restranse ca suprafata find limitate la mei respectiv la o specie de grau
rezistenta pe terenurile umede (alacul), din a carei faina se faceau
mamaliga si lipia. Abia pe la inceputul sec. al II-le i.e.n. apare la
romani, painea din aluat dospit cu drojdie, cand se manifesta si o
tendinta de specializare a activitatii de panificatie. De exemplu, existau
brutari care preparau numai paine alba, altii numai paine intermediara
iar altii doar paine inferioara pentru saraci si sclavi. Practic, se poate
vorbi de paine ca aliment comun abia din secolul I i.e.n. Pana la acea
data locul ei era asigurat de o fiertura de mei sau de faina de grau cu
tarate, in apa sau in lapte. In era republicana, plamadeala era
pregatita din faina de mei amestecata cu must de struguri, o data
pentru intreg anul, cea ce dadea painii un gust acru. Romanii au
perfectionat moara greceasca. O singura piatra de moara putea
macina in 10 ore, 1500 kg. de grau, inlocuind astfel, munca a 40 de
sclavi. Moara romana de la Berbegal (Provence) folosind un agregat
de 16 grupuri de pietre, putea macina cca. 28 de tone de grau intr-o
singura zi. [J. Gimpel]
      Tracii erau mari producatori de orz, secara linte, bob si cultivau
mai multe varietati de grau. Exportul lor de grane orientat initial catre
regiunile grecesti, se va reorienta treptat catre Peninsula italica.
      Celtii cultivau in Galia toate cerealele vremii - orzul, graul,
secara, ovazul, iar in Irlanda in principal orzul. Moara de macinat era
compusa din 2 pietre, dintre care cea mobila era manevrata print-un
brat de lemn, ce-i imprima o miscare circulara. Cerealele erau pastrate
in gropi adanci care comunicau intre ele prin galerii. Mai tarziu ele erau
pastrate in chiupuri mari.
      Popoarele germanice (gotii, vandalii, longobarzii, francii,
nomanzii) cultivau orz, grau, iar mai tarziu secara ovaz si mei.
Ostrogotii de pe teritoriile actualei Ucraina, erau agricultori sedentari
care vor cere imparatului Valens sa le permita sa se aseze in Tracia,
pentru ca aceasta tara are pamantul foarte fertil.[ Amm Marcellinus,
Istorie Romana, XXXI, 3,8.] Terciul de faina de grau, orz sau secara si
lipia coapta pe pietrele incinse de vatra erau obisnuite in alimentatia
vechilor germani. Conform resturilor menajere descoperite la Hedeby,
vikingii consumau mult fiertura din faina de orz si un fel de paine din
faina de secara necernuta.
      Agricultura Bizantului, era prospera. In sec X si XI, in Italia
recolta era egala cu de 4 ori cantitatea semanata, si chiar 3 secole mai
tarziu o recolta de 10 ori mai mare decat cantitatea insamantata, era
cu totul exceptionala. In acelasi timp in Bizant pe unele loturi se
obtinea o recolta de 20 de ori mai mare decat cantitatea insamantata,
motiv pentru care cerealele se situau pe primele locuri in exporturile
bizantine.
        Civilizatia    araba   de   pe   teritoriile   vechii   Mesopotamia   a
institutionalizat controlul de igiena al brutariilor, operatiune efectuata
de un serviciu specializat al administratiei orasului. In mediul rural, se
remarca tendinta de a construi satele in jurul unui cuptor de paine
care deserveste toti locuitorii.
        In evul mediu european, peste 90% din populatie era rurala.
Dupa G. Dubby, "majoritatea taranilor puteau fi multumiti, cand
randamentul pamantului lor era de 1:3 sau 1:4". (azi cca. 1:20)
        In primele secole ale evului mediu uzul morii de apa s-a pierdut,
aceasta find inlocuita cu moara de macinat manual, din piatra. Totusi,
incepand cu secolul IX, moara de apa se generalizeaza treptat. In acel
moment pe teritoriile abatiei Saint Germain-des-pres, existau 59 de
mori,    pentru   ca    doua   secole    mai   tarziu,   Domesday    Book     sa
inrtegistreze 5624 de mori de apa, numai in Anglia. Multe dintre
acestea mai functionau inca in sec al XVIII-lea cand in comitatul
Wiltshire s-a ajuns ca un numar de 26 de familii sa fie deservite de o
singura moara.
        Legea bavarezilor (Lex Baiuwiorum) situa moara, alaturi de
biserica, de castelul ducal si de fierarie, specificand ca " aceste patru
edificii, sunt edificii publice si sunt accesibile oricui."
        Morile erau construite pe malul apelor dar multe erau plasate si
in mijlocul curentului. Cand in sec. X a fost inventat arborele cu came,
care transforma miscarea circulara continuua a rotii motrice, intr-o
miscare alternativa verticala, actionand o unealta fixata la etremitatea
manerului unei prajini, (ciocan, maciuca, mai etc) moara a capatat o
intrebuintare artizanala, protoindustriala.
       Morile de vant au aparut in Europa, in sec al XII-lea, in Anglia,
Franta si Spania. Primele mori de vant din Europa sunt mentionate in
Decretaliile papei Grigorie al IX-lea, find construite la 1180 in
Normandia. Numarul lor a crescut imediat, mai ales in regiunile lipsite
de rauri repezi. In sec. XIII, numai in regiunea orasului Ypres din
Flandra existau 120 de astfel de mori.
       Cunoscuta de mult timp in Orientul Apropiat, moara de vant a
fost   perfectionata   in   Occident,   montandu-i-se    intregul   corp   cu
angrenajul de roti si cu panzele bratelor pe un mecanism central. In
felul acesta, panzele invartindu-se liber, puteau capta forta eoliana din
orice directie batea vantul.
       Energia mareelor a fost deasemenea captata in Occident, inca
din secolul XI. Numarul morilor actionate de maree a crescut continuu
pana in secolul XIX, in special in Franta si Anglia. Instalate in golfuri
sau estuare, ele foloseau un sistem de ecluze, care sub presiunea apei
se deschideau si se inchideau automat. Prin caderea apei din vana de
acumulare, era actionata roata motrice a morii.
       Baza alimentara a taranului o constituiau cerealele, consumate
mai putin ca produse de panificatie, cat sub forma de fiertura sau de
turte. Cele mai folosite erau orzul, secara si apoi graul. Secolul al XIV-
lea va fi marcat de o criza demografica cu accente dramatice,
consecinta principala a ciumei negre adusa la sfarsitul lui octombrie
1347 din Orient de o nava comerciala la Messina. Lipsa fortei de
munca in agricultura a determinat o grava destructurare economica si
sociala. Statisticile arata o scadere catrastofala a productivitatii solului.
Intre 1250 si 1350, raportul dintre cantitatea insamantata si cea
recoltata scade de la 1:6 la 1:2,7. In multe regiuni randamentul solului
se reduce la jumatate. Scaderea productiei globale s-a datorat si unei
bruste schimbari a climei: avansarea progresiva a ghetarilor alpini si
polari a determinat disparitia graului din Irlanda si Scandinavia precum
si coborarea limitei septentrionale de cultivare a secarei.
      Pe de alta parte tipurile de cereale cultivate acum sunt altele. In
locul graului si al ovazului, culturile cele mai practicate in sec. XIII, la
inceputul sec al XIV-lea predomina orzul si legumele, iar ovazul va
dispare complet. Tot in aceasta perioada, in campiile irigate ale
Padului, apar primele culturi de orez.
      Cresterea demografica din sec. XV, urmare a consolidarii statelor
centrale a determinat noi transformari in agricultura.
      In Norvegia, culturile de secara i-au locul padurilor, iar hrisca si
faina din hrisca isi fac aparitia catre 1400 in Bretagne (adusa se pare
din Orient de catre turci si tatari). Germania orientala si septentrionala
ajunge marele furnizor de secara al Europei Occidentale, iar cultura
meiului se extinde pana in Anglia.
      Faina de castane tinde sa inlocuiasca cerealele ca elemente de
baza in alimentatie. Porumbul isi face aparitia la inceputul sec. al XVI
in Spania, initial pentru furajarea animaleleor iar din secolul al XVII-lea
si pentru alimentatia omului.
      In sec. al XVI-lea, painea alba, exclusiv din faina de grau era
intalnita doar la mesele princiare si nobiliare, unde nu lipsea insa nici
painea neagra. De fapt din pricina macinatului rudimentar, faina nu
putea fi lipsita total de tarate. In Italia painea se facea de obicei din
75% faina de alac si 25% faina de bob, dar se foloseau si diverse
amestecuri de faina de mei si bob.
      Datorita conditiilor favorabile, morile hidraulice s-au raspandit in
majoritatea localitatilor din tara noastra, pe cursuri de apa repezi si cu
debit bogat. Documentul care atesta existenta acestora este "Diploma
cavalerilor ioaniti" din anul 1247, in care se arata ca regele Bela al
Ungariei, daruieste unui cavaler drept rasplata, cateva mori din Valea
Jiului.
          Statisticile istorice atesta cresterea numarului de mori de apa de
la 26 in sec. al XIII-lea la 159 in sec. al XIV-lea.
          Morile de vant au cunoscut in tara noastra o dezvoltare
accentuata mai ales in Dobrogea si in nord-estul Moldovei. La inceputul
secolului trecut in jud. Tulcea functionau 434 de mori de vant.
          Prima moara cu aburi s-a construit in Romania, in anul 1853 la
Bucuresti, de catre George Assan. Ulterior numarul acestora a crescut,
ajungand in 1912 la 98, cu o capacitate totala de 3430 t / 24 h si cu o
putere instalata de 17 212 C.P.
          In Braila existau trei mori cu o capacitate de 200 t / zi fiecare,
iar in Bucuresti patru mori de mare capacitate, construite cu capital
strain apartinand firmelor: Luther, Gantz, A.G.K., Buhler si MIAG.
          In concluzie, poate fi admisa ideea, conform careia, civilizatia
umana s-a constituit si s-a dezvoltat ca o veritabila civilizatie a graului,
aportul acestei cereale, ramanand            o constanta semnificativa a
alimentatiei noastre din cele mai vechi timpuri si pana in prezent.

								
To top