*Mesajul Bisericii Ortodoxe a
Greciei*
http://anatolbasarab.wordpress.com/2011/10/24/mesajul-bisericii-ortodoxe-a-
greciei/
Postat 24.10.2011 de Anatol Basarab
Un document extraordinar de puternic, care mie mi-a taiat rasuflarea, fara
exagerare. Mai ales ca este un document oficial. L-am primit de la prietenul nostru,
calugarul de la Manastirea Partos. Mesajul de mai jos a fost trimis de catre Sfantul
Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Fiecare grec a primit o scrisoare cu acest
mesaj. N-am vazut niciodata o dovada de atitudine mai impresionanta si mai fara
echivoc. O atitudine atat de intransigenta si directa, care sa vina din partea
bisericii. Pe langa acest mesaj, atentie!!!! Biserica Greaca a decis ca se va separa
financiar de Stat si ca nu mai doreste sa depinda de acesta. - Danion Vasile
Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8
octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui
1
Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului
şi a dragostei (a spune adevărul în dragoste).
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză
economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne
aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este
administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce
vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem
martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi
cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu
răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii
temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese
pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare
a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer
creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm
poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă
solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi
fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai
devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare.
De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale
economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal?
Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii,
aceleaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar
azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau
2
porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie,
iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.
Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează
diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl
atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se
consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică
înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se
împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu
se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se
ajunge la criză şi la faliment.
Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful
iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti.
Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune
economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei
duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care
nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a
vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a
cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea
puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale
ale ţării şi ale poporului.
Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil.
Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat
câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor.
Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o
3
desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la
situaţia de astăzi.
Esenţa crizei duhovniceşti este *absenţa sensului vieţii şi încarcerarea
omului în prezentul rectiliniu (unidimensional)*, adică în instinctul lui egoist. Un
prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie.
*Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu o
durata necunoscută între ele*.
Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi
lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: “de ce iei
droguri, fiule?” şi îţi răspund: “spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper
nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi
călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri
va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înţelegeţi că eu iau droguri,
(tocmai) ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite
în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am
urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică.
Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când
puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al
recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de
viaţă, pentru că altfel,*dacă nu eşti imoral, eşti prost*. Aşa au gândit şi au făptuit
mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru.
Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o trăim în tot
tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea
persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod
4
justificat tremură mai degrabă (la întrebarea) “oare nu cumva i se vor micşora
veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe
copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este
esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o
exploatează actualii “negustori de popoare”.
În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut
autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să
cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-
am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul
potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre
popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic
scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în
Biserică.
Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi
acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul (scopul), pentru că este o viaţă
fără sens, asceza (retinerea, infrânarea) este drumul, pentru că conduce la o viaţă
cu sens. *Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens.* Este
antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această
medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste.
Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.
Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional
actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi
singurul lucru pe care îl face este să îl “încarce” cu materie, neinteresându-se de
întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De
aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte.
5
Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul
lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă
cunoscut cu putere şi glasul său smerit.
Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere
pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc
refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.
Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să
aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată,
ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O
Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi,
indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.
Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi
să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea
ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o
submineze. Ei ştiu că dacă vor “pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le
vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat2, scopul final
era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a
persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând
guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă.
Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este
fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care
nu sunt iubitoare de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat
să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de
2
Probabil eliminat (Notă Marian COVLEA).
6
nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu.
Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă
economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru,
pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia
lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde
activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală
respectivă.
Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul
de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le
creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă
socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să
nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă
Biserica realizează o lucrare uriaşă.
Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi
voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi
aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste
momente grele.
Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a
biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul
pe mulţi. *Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste*. Cu
acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală
greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.
Ierarhia Bisericii Greciei
7