ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI
DOSAR NR.1701/33/2011
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.163/2011
Şedinţa publică din 21 decembrie 2011
Instanţa constituită din :
PREŞEDINTE : ANA COVRIG
GREFIER : LENUŢA STÎNGĂ
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia
Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj – reprezentat prin
PROCUROR: ANCA MĂRINCEAN
S-a luat spre examinare cererea de liberare sub control judiciar
formulată de inculpatul A.S..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul A.S., aflat în
stare de arest, asistat de apărători aleşi, av. Gheorghiţă Mateuţ, din cadrul
Baroului Arad, cu delegaţie avocaţială depusă la dosar şi Ban Tiberiu, din
cadrul Baroului Cluj, cu delegaţie avocaţială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul
învederează instanţei că-şi însuşeşte cererea formulată de apărătorii săi. De
asemenea, menţionează că are cunoştinţă de dispoziţiile legale referitoare la
liberarea provizorie sub control judiciar.
Instanţa, acordă cuvântul părţilor asupra admisibilităţii în principiu a
cererii formulate.
Reprezentantul Parchetului, arată că sunt întrunite exigenţele legii
pentru admiterea în principiu a cererii formulate.
Apărătorul inculpatului, av.Ban Tiberiu solicită a se constata că sunt
îndeplinite condiţiile prev.de art.160/2 C.pr.pen., pentru admisibilitatea în
principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, prima
condiţie referitoare la limitele de pedeapsă este îndeplinită, iar la dosarul
cauzei nu sunt date certe din care să reiasă că persoana inculpatului ar
urmări influenţarea martorilor, zădărnicirea aflării adevărului sau alterarea
probelor.
Apărătorul inculpatului, av.Mateuţ Gheorghiţă arată că cererea este
admisibilă, sens în care solicită a se ţine seama de decizia nr.17/2011 a
Î.C.C.J care a stabilit că sunt două condiţii de admisibilitate care trebuie
verificate în prealabil de instanţă şi anume: cea prev. de art.160/2 alin.1 şi
cea prev.de art. 160/6 C.pr.pen. În consecinţă, solicită admiterea în
principiu a cererii şi a se dispune parcurgerea celei de-a doua etape,
respectiv, verificarea cererii sub aspectul temeiniciei.
Instanţa, deliberând, constată că sunt îndeplinite condiţiile prev. de
art. 160/1 şi 2 C.pr.pen. şi în temeiul art.160/8 alin.1 C.pr.pen., admite în
principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La întrebarea instanţei, dacă doreşte să dea declaraţie cu privire la
motivele cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul A.S.
arată că este de acord, sens în care se procedează la ascultarea acestuia,
declaraţia sa fiind consemnată conform procesului verbal de la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepţii de ridicat, instanţa acordă
cuvântul părţilor asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Apărătorul inculpatului, av.Mateuţ Gheorghiţă, arată că la acest
moment, cererea formulată îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi admisă
pe fond. Sub aspectul temeiniciei, solicită a se lua în considerare decizia
nr.17/2011 a ÎCCJ, completul de judecată care este competent să
soluţioneze recursul în interesul legii în temeiul legii nr. 202/2010 care a
decis că hotărârile privind măsurile preventive nu au autoritate de lucru
judecat. În speţă, astfel cum a decis şi ÎCCJ, împrejurarea că printre
temeiurile de arestare preventivă figurează şi temeiurile prev.de art.148 lit.b
şi c C.pr.pen., nu face ca cererea să fie inadmisibilă. Pe de altă parte, aceste
temeiuri trebuie verificate în mod permanent şi sistematic, respectiv la toate
termenele stabilite de organul judiciar. La acest moment, instanţa are
obligaţia de a verifica dacă există date din care rezultă necesitatea de a
împiedica pe inculpat să comită o nouă infracţiune şi date din care să rezulte
că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Verificarea condiţiei prev.
de art.160/2 alin.2 C.pr.pen., priveşte examinarea cererii sub aspectul
temeiniciei, astfel că solicită a se constata că nu există date din care să
rezulte necesitatea împiedicării inculpatului să comită o nouă infracţiune;
solicită a se ţine seama şi de încheierea nr.4074 dată în dosarul
nr.1502/33/2011 al ÎCCJ prin care s-a respins ca nefondat recursul
declarat de inculpat împotriva încheierii de luare a măsurii arestării
preventive şi prin care s-a reţinut cu privire la temeiul prev.de art.148 lit.b
C.pr.pen. că acest caz nu poate fi luat în considerare, întrucât priveşte chiar
modalitatea săvârşirii faptei pretinse, astfel că acest temei juridic este
inexistent. Nu există vreo dată concretă din care să rezulte că dacă
inculpatul este lăsat liber sub control judiciar, ar exista riscul comiterii unei
noi infracţiuni. Pentru ca această condiţie, să fie îndeplinită - condiţie
negativă, în sensul că într-o asemenea situaţie liberarea provizorie nu poate
fi acordată - nu este suficientă doar simpla temere, ci riscul trebuie să
rezulte din elemente de fapt concrete şi fapte materiale concrete care trebuie
să fie exprimate în sensul Codului de Procedură Penală. Nu se poate reţine
că ar exista un asemenea risc pe baza unei afirmaţii din propunerea de
arestare, în sensul că după arestarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean,
inculpatul ar fi luat măsuri suplimentare de prevedere. Pe lângă faptul că
este o afirmaţie generală, din conţinutul acesteia nu rezultă existenţa unui
risc real de comitere a unei noi infracţiuni. Nu se poate reţine că ar exista un
asemenea risc, pe motiv că una din persoanele implicate în cauză care are
calitatea de învinuit, este chiar soţia inculpatului şi având în vedere această
calitate, ar exista oricând pericolul ca aceasta să fie influenţată de inculpat.
O asemenea afirmaţie nu poate fi încadrată în categoria unor date în sensul
Codului de Procedură Penală cu atât mai mult cu cât, dacă ar fi aşa, atunci
ar fi trebuit să i se interzică în mod expres soţiei inculpatului de a lua
contact cu acesta. De asemenea, nu se poate reţine că ar exista asemenea
date nici din simplul fapt că, cu ocazia percheziţiilor efectuate, s-au
descoperit un număr mare de telefoane mobile. Solicită a se constata că nu
există nici măcar un element de fapt concret din care să rezulte că ar exista
un asemenea risc, pentru ca cererea să nu poată fi admisă. Pe de altă parte,
din conţinutul motivării ÎCCJ se reţine că nici temeiul prev. de art.148 lit.c
C.pr.pen. nu poate fi reţinut. La acest moment procesual, nu există nici
măcar un element de fapt concret, din care să rezulte că inculpatul ar
încerca să pregătească o nouă infracţiune, pentru ca instanţa să respingă
cererea pe motiv că ar rezulta necesitatea împiedicării inculpatului să comită
o nouă infracţiune. Nu este suficientă simpla afirmaţie, ci este necesar să
existe date şi să rezulte că liberarea sub control judiciar nu poate fi acordată
pentru că există riscul comiterii unei noi infracţiuni, ori, la acest moment
procesual, acest risc este inexistent. Inculpatul nu mai exercită funcţia fiind
suspendat din funcţia de primar pe întreaga durată a procedurii până la
soluţionarea definitivă. Din conţinutul prevederilor art.23 alin.10 din
Constituţie, art.5 paragraful 3 din CEDO, art.5 alin.5 şi art.160/2 alin.1
C.pr.pen. rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar are la bază o
prezumţie de libertate ce decurge din principiul libertăţii individuale. Ori,
într-o asemenea situaţie, este vorba de un drept al inculpatului şi de vocaţia
acestuia de a fi pus în libertate în cursul procedurii. Instanţa poate respinge
cererea doar dacă ar fi împiedicată buna desfăşurare a procesului penal.
Această măsură preventivă trebuie analizată şi sub aspectul aptitudinii
acesteia de a asigura realizarea scopului măsurilor preventive. Sunt
relevante următoarele aspecte: stadiul procesual al cauzei. În prezent
dosarul se află la finalul urmăririi penale şi s-a demarat procedura de
prezentare a materialului de urmărire penală, ceea ce înseamnă că
urmărirea penală este terminată şi că s-au administrat toate probele
necesare în vederea întocmirii actului de sesizare al instanţei. La acest
moment procesual, care mai este necesitatea menţinerii unei asemenea
măsuri? Care sunt raţiunile pentru care instanţa ar putea considera că
punerea în libertate a inculpatului ar împiedica buna desfăşurare a
procesului penal ? În examinarea cererii, solicită a se ţine seama şi de
criteriile de alegere a măsurilor preventive, cele din art.136 alin.ultim
C.pr.pen., fiind vorba de gradul de pericol social al faptei, de scopul
măsurilor preventive şi persoana inculpatului. Gravitatea faptelor reproşate
nu trebuie examinată sub aspectul temeiniciei doar prin prisma limitelor de
pedeapsă, ci examinarea gravităţii trebuie realizată prin prisma elementelor
de fapt concrete. Solicită a se ţine seama şi de motivarea ÎCCJ, atunci când a
respins recursul inculpatului, care reproşează organului de urmărire penală
omisiunea verificării în concret a situaţiei de fapt prin prisma legăturilor
dintre faptele materiale şi atribuţiile inculpatului în funcţia de primar. Astfel,
sub acest aspect, este relevantă critica adusă, arătându-se că eforturile
anchetatorilor puteau fi canalizate spre manifestări mai profesioniste. ÎCCJ
în decizia nr.17/2011 stabileşte că instanţa are obligaţia de a verifica toate
temeiurile de drept şi de fapt. Solicită admiterea cererii, cu consecinţa
punerii de îndată în libertate a inculpatului şi să se instituie controlul
judiciar, care constă în obligaţii imperative la care pot fi adăugate şi
obligaţiile facultative. Controlul judiciar pe care îl prevede Codul de
procedură penală este suficient pentru realizarea scopurilor măsurilor
preventive arătate în art.136 alin.1 C.pr.pen. Acesta este un control extrem
de riguros. În cazul în care, ulterior s-ar stabili că inculpatul ar încălca cu
rea credinţă controlul judiciar, revocarea controlului judiciar este obligatorie,
astfel încât o asemenea măsură nu împiedică buna desfăşurare a procesului
penal.
Apărătorul inculpatului A.S., av.Ban Tiberiu, solicită admiterea cererii
de liberare provizorie sub control judiciar ca fiind întemeiată şi pornind de la
caracterul subsecvent al cererii, faţă de existenţa condiţiilor şi temeiurilor
care justifică măsura preventivă, învederează prevederile art.136 alin.2
C.pr.pen., potrivit cărora, scopul măsurilor preventive poate fi atins şi prin
liberare provizorie sub control judiciar. Arată că analiza pericolului concret
pentru ordinea publică presupune o evaluare riguroasă, dincolo de impactul
mediatic şi asupra elementelor care definesc persoana inculpatului. Acesta
este profesor universitar doctor, are o activitate ştiinţifică în cadrul
Universităţii Agricole şi Medicină Veterinară, s-a achitat de toate obligaţiile
care decurg din această calitate, este autorul a 10 tratate şi cursuri editate
în ultima perioadă, a manifestat principii de înaltă ţinută academică şi a
respectat toate prevederile regulamentului. Inculpatul a atras fonduri
europene, a finalizat numeroase investiţii care a adus oraşul la un grad înalt
de civilizaţie, s-au realizat mai multe obiective, s-au finalizat lucrări de
reparaţii a străzilor şi de asemenea, au fost finalizate alte obiective.
Numeroşi funcţionari din primărie arată care este impactul pe care această
situaţie în care se află inculpatul a determinat-o, respectiv nu este o reacţie
de repulsie, de temere, ci dimpotrivă, una umană, corectă şi de solidaritate.
Apreciază că cererea este întemeiată, că urmărirea penală cu atât mai mult
cu cât ea este finalizată, justifică admiterea cererii, iar starea de libertate nu
constituie un impediment pentru desfăşurarea şi finalizarea urmăririi
penale. Prin măsurile de conduită pe care autoritatea le impune
inculpatului, instanţa poate avea certitudinea că finalizarea urmăririi penale
se va realiza în cele mai bune condiţii.
Reprezentantul Parchetului arată că, aşa cum rezultă din decizia
nr.17/2011 a ÎCCJ, întrunirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a
unei astfel de cereri, determină posibilitatea instanţelor de judecată de a
admite sau a respinge o astfel de cerere şi nu oferă cu titlu de certitudine
obligativitatea instanţelor de a conferi libertatea unui inculpat. Pe de altă
parte, aceeaşi decizie statuează cu putere de lucru judecat, că examinarea
cererii pe fond presupune verificarea prealabilă a subzistenţei temeiurilor în
baza cărora s-a dispus arestul preventiv, întrucât pentru a se putea pune în
discuţie o astfel de cerere, este obligatorie ca măsura arestării să fi fost legal
luată sau prelungită. Solicită a se vedea că s-a constatat că, în ceea ce
priveşte subszistenţa temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării
preventive sau prelungirii acesteia, acestea sunt încă în fiinţă şi impun
privarea de libertate. Instanţa este în situaţia de a verifica dacă în raport de
activitatea infracţională derulată de inculpat, de urmarea socialmente
periculoasă produsă prin faptele inculpatului, de persoana acestuia, de
rezonanţa socială pe care faptele inculpatului au determinat-o, apreciază că
este necesară privarea de libertate a inculpatului. Actele şi lucrările
dosarului au evidenţiat o stare de fapt care este caracterizată de un ridicat
pericol pentru ordinea publică, el izvorând din însăşi pericolul social al
faptelor deduse anchetei. Solicită a se avea în vedere că în sarcina
inculpatului s-a reţinut că în calitatea sa de primar, a înţeles să exercite
funcţia în folosul său, urmărind obţinerea de foloase necuvenite. În raport de
ceea ce rezultă din probele dosarului, solicită a se avea în vedere că odată ce
conduita inculpatului a fost anterior caracterizată de activităţi care au
determinat reţinerea disp.art.148 lit.b, c și f C.pr.pen., există temerea ca pe
viitor să procedeze în aceeaşi manieră. Aspectele invocate de apărare, în
sensul de a se avea în vedere stadiul procesual al dosarului, respectiv
finalizarea urmăriri penale, nu poate să atragă punerea în libertate a
inculpatului, întrucât este cunoscut că scopul măsurilor preventive vizează
buna desfăşurare a derulării procesului penal, iar acest proces penal nu se
compune numai din faza de urmărire penală, ci şi din faza de cercetare
judecătorească, care nu a fost declanşată. Nu există nici o raţiune care să
determine concluzia că, odată terminată urmărirea penală, nu mai este
necesară privarea de libertate a inculpatului; pe de altă parte, performanţele
personale ale inculpatului sunt circumstanţe personale care odată cu
soluţionarea cauzei pe fond, pot atrage atenuarea răspunderii penale, însă
nici într-un caz nu pot să determine punerea de îndată în libertate.
Inculpatul era ţinut să vegheze la asigurarea respectării legii şi nu să
procedeze în maniera infracţională, aşa cum rezultă din actele dosarului. În
concluzie, cererea formulată o apreciază ca netemeinică, sens în care, în
baza art.160/8a alin.6 teza II C.pr.pen. solicită respingerea ei, cu consecinţa
obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului A.S., av.Mateuţ Gheorghiță, în replică, arată că
în materia măsurilor preventive nu există putere de lucru judecat, iar în
decizia invocată se stabileşte în mod expres acest lucru. Dacă ar fi aşa,
temeiurile de arestare nu ar mai putea fi verificate ulterior arestării,
niciodată. În legătură cu finalizarea urmăririi penale, arată că acest lucru
prezintă relevanţă pentru că, liberarea provizorie sub control judiciar nu
poate fi acordată când există riscul zădărnicirii aflării adevărului, ori, dacă
probele au fost administrate, pe cine să mai influenţeze inculpatul ? Mai
mult, este irelevantă aserţiunea referitoare la criteriul pericolului pentru
ordinea publică. Dacă ulterior, se constată că acest pericol a dispărut,
atunci nu este temei de liberare provizorie sub control judiciar, ci de
revocare a arestării. Nu există nici o dată din care să rezulte că, dacă
inculpatul va fi pus în libertate, ar fi împiedicată buna desfăşurare a
procesului penal. De asemenea, nu inculpatul are obligaţia de a face dovada
cu privire la temeinicia cererii, ci organului judiciar îi revine misiunea să
dovedească, de ce liberarea provizorie nu poate fi acordată.
Inculpatul A.S., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de
apărătorii săi, arătând că-şi menţine declaraţiile date şi se obligă să se
supună măsurilor impuse, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie
sub control judiciar.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, în data de 15 decembrie
2011 la Curtea de Apel Cluj, inculpatul A.S. - cercetat în dosar
nr.60/P/2011 al DNA – Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârşirea
infracţiunii de luare de mită prev. de art.254 lin.1 C.pen. rap. la art.6 din
Legea nr.78/2000, cu aplic. art.41 alin.1 C.pen. - prin avocat, a solicitat
liberarea sa provizorie sub control judiciar, cu menţiunea că în cauză sunt
îndeplinite toate condiţiile prev. de disp.art.1602 alin.1 şi 2 C.pr.pen. pentru
a se dispune în acest sens.
Astfel, în motivarea cererii, ca şi în susţinerea orală a acesteia s-a
arătat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost
dispusă începerea urmăririi penale – luare de mită prev. de art.254 alin. 1
C.pen. - este închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, iar pe de altă parte, nu
există date la dosar, din care să rezulte necesitatea de a împiedica inculpatul
să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea
adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori
distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
A menţionat petentul că a fost suspendat din funcţia de primar al
municipiului Cluj-Napoca, astfel încât nu se poate susţine că ar mai putea
influenţa în vreun fel depoziţiile unor părţi, martori sau experţi prin funcţia
deţinută sau că ar putea săvârşi alte infracţiuni de natura celor pentru care
este cercetat.
De asemenea, s-a mai învederat că din actele aflate la dosar nu rezultă
existenţa unor dovezi şi probe certe că lăsarea inculpatului în libertate ar
prezenta riscuri pentru desfăşurarea normală a procesului penal în faza de
urmărire, respectiv că ar exista pericolul de alterare a probelor sau pericolul
de influenţare a martorilor, dar nici pericol pentru ordinea publică.
Obiectele şi înscrisurile care pot constituie mijloace de probă în acest
dosar, în sensul dispoziţiilor art. 89 şi art. 94 C. pr. pen., au fost ridicate cu
ocazia percheziţiei domiciliare şi a celei desfăşurate la biroul din cadrul
Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, astfel încât nu se mai poate susţine
existenţa pericolului de alterare sau distrugere a acestora (a se vedea
procesele verbale de percheziţie şi lista documentelor ridicate cu ocazia
percheziţiilor din data de 09.11.2011).
Previziunea asupra atitudinii viitoare a inculpatului trebuie
circumscrisă unor repere obiective (date rezonabile şi suficiente că lăsat în
libertate, inculpatul va comite alte infracţiuni) - ceea ce nu există în speţă
şi, oricum, potrivit dispoziţiilor legale în acest sens, astfel de date trebuie
constatate la momentul când se analizează oportunitatea luării acestei
măsuri sau vizează un moment ulterior, în nici un caz anterior, ceea ce
determină instanţa să aprecieze, în orice moment, riscul invocat.
Admisibilitatea unei cereri de liberare sub control judiciar nu trebuie
să aibă în vedere inexistenţa temeiurilor de arestare preventivă, pentru că în
lipsa acestor temeiuri nu se poate formula o cerere de liberare sub control
judiciar, ci o cerere de revocare a măsurii arestării preventive.
Menţinerea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării
preventive nu împiedică acordarea liberării provizorii sub control judiciar, cu
atât mai mult cu cât, potrivit art.136 alin.2 C.pr.pen., această liberare este
una din modalităţile prin care se poate realiza scopul măsurilor preventive,
iar astfel de măsuri trebuie alese, printre altele şi, în funcţie de scopul
urmărit, dar şi de celelalte elemente menţionate în art.136 alin.8 C.pr.pen.
De altfel, două din temeiurile arestării - cele prev. de art.148 lit.b şi c
C.pr.pen. au fost infirmate de ÎCCJ, prin decizia dată în recursul împotriva
încheierii de arestare preventivă a inculpatului, iar cel de al treilea – cel prev.
de art.148 lit.f C.pr.pen., nu mai subzistă la acest moment, neexistând
dovezi că, lăsat în libertate, inculpatul ar periclita ordinea publică.
S-a mai învederat instanţei că inculpatul nu are antecedente penale,
nu are un potenţial violent, are un domiciliu stabil, are o familie organizată
şi doi copii minori în întreţinere, a avut o carieră profesională de excepţie,
(este profesor universitar doctor, a avut o bogată activitate ştiinţifică în
cadrul Universităţii Agricole şi de Medicină Veterinară, s-a achitat de toate
obligaţiile care decurg din această calitate, este autorul a 10 tratate şi
cursuri editate în ultima perioadă, a manifestat principii de înaltă ţinută
academică, iar în calitate de primar - a atras fonduri europene, a finalizat
numeroase investiţii care a adus oraşul la un grad înalt de civilizaţie, s-au
realizat mai multe obiective, s-au finalizat lucrări de reparaţii a străzilor şi de
asemenea, au fost finalizate alte obiective); pe de altă parte, numeroşi
funcţionari din primărie arată care este impactul, pe care situaţia actuală a
inculpatului a determinat-o, respectiv nu este o reacţie de repulsie, de
temere, ci dimpotrivă, una umană, corectă şi de solidaritate.
Cererea formulată prin apărător ales a fost însuşită de inculpat în
şedinţa publică din 21 decembrie 2011, arătând că îi sunt cunoscute
dispoziţiile legale referitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii sub
control judiciar.
Examinând cererea formulată, în baza actelor şi lucrărilor
dosarului de urmărire penală, în virtutea reglementărilor în materie, Curtea
constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 131 din 10 noiembrie 2011 pronunţată în
dosar nr.1502/33/2011 al Curţii de Apel Cluj, s-a dispus arestarea
preventivă a inculpatului A.S. pe o durată de 29 zile, cu începere de la 11
noiembrie 2011 ora 00:30 şi până la 9 decembrie 2011 ora 00:30, sub
aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de
art. 254 alin.1 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.
41 alin. 2 Cod penal.
În fapt, în sarcina inculpatului A.S. s-a reţinut în esenţă că în perioada
2009-2011, în exercitarea atribuţiilor de primar al municipiului Cluj-Napoca,
ar fi condiţionat încheierea diverselor contracte pentru lucrări sau servicii
plătite din fonduri alocate de la bugetul local, precum şi derularea acestor
contracte, eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire
ori de comerţ stradal – de primirea unor sume de bani; pentru a disimula
caracterul ilicit al primirii foloaselor necuvenite, ar fi angrenat în aceste
activităţi şi pe soţia sa – învinuita A. M. U., avocat în Baroul Cluj, sumele de
bani, pe care se presupune că le pretindea cu titlu de mită, fiind primite de
inculpat prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei sale, sub falsa
justificare a unor contracte de consultanţă.
În sensul activităţilor infracţionale, mai sus precizate, presupus a fi
comise de inculpatul A.S. sunt:
- facilitarea pentru anii 2009, 2010 şi 2011, a asigurării întregului
parc auto propriu, precum şi a autovehiculelor din cadrul regiilor primăriei
(R.A.T.U.C., R.A.D.P., R.A.J.A.C.), prin încheierea unui contract cu acelaşi
agent de asigurări, S.C. G.F. Agenţie de Asigurare S.R.L. Cluj-Napoca,
reprezentată de învinuita D.A.– servicii pentru care agentul a început să
plătească, lunar sau aproape lunar, sume de bani, în contul Cabinetului de
avocatură A. M. U. ( în valoare totală de 208.936 lei , echivalent a cca.
50.000 euro), bani pentru care învinuita A. M. U. nu ar fi desfăşurat nicio
activitate juridică sau de altă natură, care să justifice prestaţiile financiare
primite;
- încheierea în cursul anului 2010, de către Primăria municipiului
Cluj-Napoca a contractului de salubrizare a oraşului cu S.C. Compania de
Salubrizare B.V. S.A. administrată de coinculpatul S. C. M. (prin intermediul
societăţii T.T.C. S.R.L. Cluj-Napoca) - pentru care, în perioada anterioară şi
ulterioară semnării contractului, în contul Cabinetului de avocatură A. M. U.
au intrat, sistematic, sume de bani provenind de la reprezentanţii acestei
societăţi, fără nicio contraprestaţie din partea învinuitei ( estimativ, suma
totală de 188.760 lei , echivalent a cca. 45.000 euro);
- încheierea în cursul anului 2010 cu societatea E. S.A. Cluj-Napoca,
reprezentată de făptuitorul M.S., a contractului de închiriere a unui număr
de 300 de camere video de supraveghere a traficului rutier şi a obiectivelor
de interes ale municipiului - contract pentru care, se susţine că au fost
achitate concedii şi alte servicii pentru inculpat şi familia sa, de către
făptuitorul M.S. personal sau prin intermediul societăţii sale, E. S.A.,
valoarea acestor servicii (plata unor vacanţe, contravaloarea biletelor de
avion, cazare cu servicii complete în ţară şi străinătate, fiind estimată la
suma de 5.300 euro);
- atribuirea proiectului ,,Reparaţie, întreţinere, construire a
drumurilor şi proiectare pentru acestea, de pe raza municipiului Cluj
Napoca” către S.C. K.G.C.S.R.L. Bucureşti, reprezentată de B. M. şi C. L. -
pentru care societatea a angajat ulterior cabinetul de avocatură A. M. U. să-
i reprezinte interesele în relaţia cu terţii, inclusiv cu Primăria municipiului
Cluj-Napoca şi, totodată, se susţine că a achitat inculpatului A.S.
contravaloarea unui bilet de avion pe ruta Bucureşti – Târgu Mureş, la data
de 15.05.2011, precum şi două nopţi de cazare în Bucureşti, la Hotel M.
(13/14 şi 14/15 mai 2011), toate în valoare de aproximativ 350 euro, iar
prin persoana numitei C. L., a achitat contravaloarea cumpărăturilor
realizate de făptuitoarea A. M. U. din magazine de
îmbrăcăminte/încălţăminte din I.M. Cluj-Napoca;
- perceperea, în cursul anului 2011 de „taxe” în bani şi produse de la
făptuitorul S.M., asociat al S.C. C.A.A. Import Export S.R.L. Dăbuleni, jud.
Dolj, liderul/reprezentantul producătorilor agricoli, pentru emiterea
autorizaţilor de comercializare stradală a producătorilor agricoli. Taxele în
sumă de aprox. 4000 euro, se susţine că erau colectate de către făptuitorul
S.M. pentru fiecare locaţie pentru care era necesară autorizaţie, sumele
colectate, alături de produse agricole, fiind remise lui A.S. ( suma totală
colectată cu acest titlu fiind estimată pentru anul 2011 la 50.000 euro).
Ca temeiuri ale arestării, s-au reţinut cele prev. de art. 148 lit. b, c şi f
C.pr.pen., o parte din aceste temeiuri, din analiza materialului de urmărire
penală realizat până în prezent, Curtea constată ca subzistând şi la acest
moment, neintervenind nici un element, de la data luării măsurii arestării ori
a prelungirii acesteia ( prelungirea măsurii arestării inculpatului petent s-a
dispus prin încheierea penală nr.154 din 5 decembrie 2011 pronunţată în
dosar nr.1627/33/2011 al Curţii de Apel Cluj până la 7 ianuarie 2012), care
să răstoarne presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor reţinute în sarcina
inculpatului, respectiv, care să anuleze împrejurările ce se circumscriu
unora din temeiurile prev. de art.148 C.pr.pen.
Astfel, Curtea constată că în cauză sunt în continuare indicii temeinice
în sensul dispoz. art.68/1 C.pr.pen., respectiv date din care rezultă
presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care s-a
dispus arestarea, indicii rezultând din ansamblul probelor administrate
până la momentul arestării şi menţionate în încheierea de arestare: procese–
verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţilor
emise de către judecător (filele 225-251, filele 253-292, filele 293-434 dosar
urmărire penală vol. III); procese-verbale de supraveghere operativă şi planşe
fotografice (f.1-8 dosar urmărire penală vol. II); procese-verbale de
consemnare a activităţii inculpatului, precum şi a soţiei sale - inculpata A.
M. U. ( filele 9-25, 32-51, 52-65, 66-75, 88-94, 104-110 vol. II dosar
urmărire penală); procese-verbale de supraveghere şi planşă fotografică a
inculpatei A. D. (f.26-31, 76-87, 111-117, 127-128, 129-131 vol. II dosar
urmărire penală) ; acte contabile, contracte de consultanţă, extrase de cont,
declaraţiile 394, declaraţia inculpatei A. M.( fila 69 dosar urmărire penală)
declaraţia inculpatului A.S. ( filele 25-27 dosar nr. 1502/33/2011 privind
arestarea inculpatului, filele 18-20 vol.I dosar urmărire penală), declaraţiile
inculpatului S. C. M. (filele 44-52, vol. I dosar urmărire penală, filele 28-30
dosar nr.1502/33/2011 privind arestarea); declaraţiile inculpatei A. D. (
filele 77-81 vol.I dosar urmărire penală), declaraţiile martorei I. O. (filele 126-
127); procese-verbale de percheziţie - percheziţii efectuate în baza
autorizaţiilor emise de către judecător - filele 141-145 vol. II dosar urmărire
penală , filele 165-170 din acelaşi volum de urmărire penală, filele 185-187,
filele 200-204, filele 221- 230) şi planşe fotografice (f.148-165 vol. II dosar
urmărire penală, filele 179-183) contractul de prestări de servicii de
salubrizare nr. 5515A din data de 28.10.2010 încheiat între Compania de
Salubritate B.V.SA şi Municipiul Cluj-Napoca ( filele 281-286, vol. I dosar
urmărire penală); autorizaţie de funcţionare emisă de Municipiul Cluj-
Napoca la data de 8 octombrie 2010 pentru Compania de Salubritate
B.V.S.A. ( fila 293); hotărârea emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj
la data de 30 noiembrie 2010 privind exclusivitatea prestării serviciilor de
salubrizare menajeră pe raza municipiului Cluj de către S.C. R. Grup S.R.L.
pe sectorul 1 şi respectiv Compania de Salubritate B.V.S.A. pe sectorul 2 (
fila 294 vol. I dosar urmărire penală); acte şi caietul de sarcini, ce au fost
depuse cu ocazia organizării licitaţiei pentru stabilirea condiţiilor de
desfăşurare a activităţilor specifice serviciului de salubrizare pentru
Municipiul Cluj-Napoca (filele 292-417 vol. I dosar urmărire penală);
contracte de asistenţă juridică încheiate între cabinetul de avocatură al
inculpatei A. M. şi diferite firme (filele 241-251 vol. I dosar urmărire penală).
Pe de altă parte însă, Curtea constată că nu mai sunt de actualitate
împrejurările ce s-au constituit în temeiurile prev. de art.148 lit.b,c C.pr.pen.
reţinute de instanţa care a dispus arestarea şi, ulterior cea care a dispus
prelungirea acestei măsuri, pentru că la acest moment, nu există la dosar
date că inculpatul încearcă zădărnicirea aflării adevărului sau că pregăteşte
săvârşirea unei noi infracţiuni, în accepţiunea textelor legale, mai sus
menţionate.
De altfel, se apreciază că nici la momentul arestării ori al prelungirii
arestării, aceste temeiuri nu au existat.
Aceasta deoarece, sub aspectul temeiului prev. de art.148 lit.b
C.pr.pen. s-a reţinut că, în conivenţă cu soţia sa, învinuita A. M. U.,
inculpatul a încercat să disimuleze actele de corupţie săvârşite, prin crearea
unei aparenţe de legalitate sub forma unor contracte de consultanţă juridică,
încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului. Conduita de
disimulare, de încercare a ascunderii urmelor faptelor de corupţie, se susţine
că se regăseşte şi în discuţiile inculpatului când, după luarea măsurii
arestării vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, inculpatul se credea
vizat de eventuale cercetări penale şi luat măsuri suplimentare de prevedere.
Ori, aceste împrejurări ce se susţine că s-ar circumscrie noţiunii de
„încercare a zădărnicirii aflării adevărului” nu sunt altceva, decât modalităţi
concrete, mijloace efective de realizare a faptei de corupţie de care este
acuzat, prin care, într-adevăr, se poate accepta că s-a încercat a se da o
aparenţă de legalitate activităţii presupus frauduloase, dar care au precedat
oricărui act de urmărire penală ( urmărirea penală a fost începută la 8
noiembrie 2011, iar inculpatului i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia în 9
noiembrie 2011).
Pentru existenţa acestui temei de arestare este necesar ca, astfel de
manifestări de „încercare a aflării adevărului” să se producă ulterior
momentului în care acuzatului i se aduce al cunoştinţă acuzaţia, pentru că
numai din acest moment există un interes oficial, legal, de aflare a
adevărului, numai din acest moment devine funcţional acest principiul al
procesului penal, pe care trebuie să-l respecte toate autorităţile şi părţile
implicate.
În ceea ce priveşte temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit.c Cod
procedură penală, s-a reţinut că din probatoriul dosarului a rezultat că, la
înţelegere cu învinuita D. A., inculpatul A.S. pregătea săvârşirea unei noi
infracţiuni, prin înlesnirea obţinerii de către societatea acesteia, S.C.
G.F.S.R.L. a unui nou contract de asigurare al parcului auto al RATUC Cluj-
Napoca pentru anul 2012, urmărind obţinerea în continuare de foloase
necuvenite, urmare a faptelor sale de corupţie şi doar intervenţia organelor
de urmărire penală a reuşit să curme activitatea infracţională a inculpatului.
Şi în acest caz, explicaţia inexistenţei temeiului de arestare este
aceeaşi, în sensul că pregătirea săvârşirii unei noi infracţiuni trebuie să se
plaseze în timp, ulterior momentului în care acuzatului i se aduc la
cunoştinţă faptele de care este suspectat, împrejurările reţinute de organul
de urmărire penală sub acest aspect nefiind altceva decât componente ale
ansamblului activităţii presupus infracţionale, de care era bănuit inculpatul
la momentul respectiv.
Subzistă în schimb, temeiul arestării prev. de art.148 lit.f C.pr.pen.,
respectiv, fapta pentru care este cercetat inculpatul - luare de mită în formă
continuată - este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani ( limitele de
pedeapsă fiind între 3 şi 15 ani închisoare), iar lăsarea sa în libertate
prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică – aspect
asupra căruia ne vom referi în continuare, în contextul analizării condiţiilor
liberării provizorii solicitate de inculpat, prin cererea ce face obiectul
prezentei.
Am făcut referire la subzistenţa temeiurilor arestării (a unora dintre
ele) întrucât, din coroborarea textelor legale în materie rezultă că o condiţie
esenţială şi prealabilă formulării unei cereri de liberare provizorie o
constituie preexistenţa măsurii arestării preventive legal luată şi prelungită
faţă de inculpat, condiţii care, din considerentele anterior expuse, rezultă că
sunt îndeplinite în cauză, sub aspectul întrunirii condiţiilor prev. de art.143 şi
art.148 lit.f C.pr.pen.
Din redactarea textului legal care reglementează condiţiile liberării
provizorii sub control judiciar – art.160/2 alin.1,2 C.pr.pen., rezultă cu titlu
obligatoriu, imperativ, situaţiile în care nu se acordă liberarea provizorie –
când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a
săvârşi alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea
adevărului.
Însă, îndeplinirea condiţiilor privind categoriile de infracţiuni pentru
care se poate acorda liberarea provizorie creează doar o posibilitate, o
facultate şi nu o obligaţie pentru instanţă, de a admite cererea.
În cauză, într-adevăr, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile
de admisibilitate în principiu a cererii, prev. de art.160/2 alin.1 şi 2
C.pr.pen., în sensul că infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul face
parte din categoria celor pentru care se poate acorda liberarea provizorie
sub control judiciar ( este vorba de o infracţiune intenţionată pentru care
legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani) respectiv, nu
există date la dosar din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului
de a săvârşi alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului. Sub aspectul celei din urmă condiţii, este irelevantă
modalitatea în care se presupune că inculpatul ar fi încercat să-şi ascundă
faptele sau că, organele de anchetă au intervenit exact în perioada în care
inculpatul, continua de fapt activitatea presupus ilicită, cu atât mai mult cu
cât, aceste împrejurări nu pot fi reţinute nici ca temeiuri ale arestării, după
cum am arătat anterior.
Cu toate acestea, deoarece în cauză temeiul prev. de art.148 lit.f
C.pr.pen. care a determinat arestarea inculpatului impune în continuare
privarea de libertate a acestuia, simpla îndeplinire formală a condiţiilor
prev. de 160/2 alin.1,2 C.pr.pen. nu determină admiterea automată a cererii
de liberare provizorie, aprecierea temeiniciei şi oportunităţii unei astfel de
cereri fiind lăsată la aprecierea instanţei, în funcţie de circumstanţele
concrete ale fiecărei cauze, prin raportare atât la elemente ce privesc faptele
pentru care inculpatul este cercetat, dar şi la datele care circumstanţiază
persoana acestuia şi, în funcţie de aptitudinea pe care instanţa consideră că
o va avea liberarea provizorie de a asigura realizarea efectivă a scopului
măsurilor preventive prev. de art.136 alin.1.2 C.pr.pen. (în acest sens, s-a
pronunţat şi ÎCCJ prin decizia nr.17/2011 dată în recursul în interesul legii,
în aplicarea dispoz. art.160/8a alin.2 teza II şi alin.6 teza II C.pr.pen.).
Aşa cum s-a arătat la momentul arestării, pericolul pentru ordinea
publică a lăsării în libertate a inculpatului rezultă atât din natura şi
gravitatea faptelor presupus comise, urmările acestora, cât şi din
modalitatea concretă de săvârşire, rezonanţa socială negativă produsă în
comunitate, dar şi prin raportare la datele privind persoana inculpatului.
Într-adevăr, aşa cum statuează şi instanţa supremă, gravitatea unei
acuzaţii ori reacţia opiniei publice, prin ele însele, în mod singular, nu pot
justifica privarea de libertate, dar, coroborate datele din cauză cu privire la
fiecare dintre aceste aspecte şi cu toate circumstanţele cauzei, nu poate fi
ignorată existenţa unor riscuri relativ la afectarea ordinii publice şi
necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal.
Este vorba în cauză de infracţiuni de corupţie, cu un grad ridicat de
pericol social, apreciat nu numai prin raportare la limitele de pedeapsă şi la
amploarea actuală a fenomenului infracţional, dar şi prin prisma calităţii pe
care inculpatul o deţinea – primar al municipiului Cluj-Napoca ( care, de
plano, ar fi trebuit să constituie un exemplu de onestitate şi moralitate
pentru cetăţenii care l-au ales în această funcţie publică) – prin activităţile
sale, pentru care există indicii că erau frauduloase, aducându-se atingere nu
numai imaginii instituţiei pe care acesta o reprezenta, dar şi o perturbare a
activităţii acestei instituţii, iar prin modalitatea concretă în care se
presupune că s-au comis faptele ( prin intermediul firmei de avocatură a
soţiei sale, obţinându-se ca foloase necuvenite, se pare, sume importante de
bani, estimate la cca.95.000 de euro, implicând un nr. mare de persoane din
multe domenii de activitate), se conturează şi o periculozitate sporită a
persoanei inculpatului, care a dat dovadă de o anumită „ingeniozitate” în
conceperea şi disimularea acţiunilor ilicite - periclitând în mod evident
derularea în condiţii normale, fireşti, a raporturilor juridice şi sociale, în care
instituţia pe care o reprezenta, era parte.
Este irelevantă în acest moment şi cadru procesual, împrejurarea
invocată de apărare, în sensul că presupusa activitate infracţională era sau
nu, în legătură cu calitatea inculpatului, cu atribuţiile sale de serviciu –
acestea fiind chestiuni ce ţin de încadrarea juridică a faptei şi care, exced
analizei ce trebuie făcută pentru soluţionarea prezentei cereri, esenţială fiind
în acest scop, existenţa indiciilor temeinice în sensul comiterii unei fapte
penale susceptibilă a întruni elementele constitutive a unei anumite infracţiuni.
Este adevărat că, potrivit şi practicii CEDO, la menţinerea detenţiei
unei persoane trebuie avute în vedere nu numai gravitatea faptelor, ci şi
elemente legate de persoana acuzatului, însă, prevalenţa unuia sau altuia
dintre aceşti factori, va fi apreciată în funcţie de circumstanţele concrete ale
fiecărei cauze în parte.
În cauză, legat de persoana inculpatului, sunt date că aceasta nu are
antecedente penale, că a avut o atitudine corespunzătoare înainte de a fi
confruntat cu legea penală în prezenta cauză, că s-a bucurat de respect şi
apreciere la locul de muncă, realizând o bogată activitate academică, având
o merituoasă activitate ca şi cadru didactic, dar şi în slujba cetăţeanului
clujean, (conform înscrisurilor depuse în circumstanţiere la dosar).
Cu toate aceste referinţe favorabile inculpatului apreciem totuşi că,
raportat la circumstanţele concrete ale cauzei (presupusă faptă de corupţie,
comisă de un primar, se pare, folosindu-se de calitatea sa de ales local,
urmările produse, nu numai material vorbind - cu trimitere la suma de bani
ce se presupune că ar fi primit-o cu titlu de mită, ci şi din punct de vedere al
imaginii instituţiei pe care o reprezenta, şi al încrederii pe care cetăţeanul
de rând a investit-o într-o astfel de persoană, la momentul când a ales-o în
această funcţie) - există indicii evidente cu privire la un interes public real
(avut în vedere şi de jurisprudenţa CEDO – Cauza Labita c. Italiei din 6
aprilie 2000, Cauza Neumeister c. Austrii din 27 iunie 1968) şi care, fără a
aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea
a regulii generale a cercetării inculpatului în stare de libertate.
Mai avem în vedere şi intervalul scurs de la data arestării – 11
noiembrie 2011 – care nu este unul foarte mare, pentru a putea considera că
s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică ori a
interesului public faţă de acest caz, în care se aşteaptă reacţii prompte,
ferme, din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor
preventive.
Faţă de natura şi gravitatea presupusei activităţii infracţionale, prin
prisma celor de mai sus, se poate aprecia că sentimentul de nesiguranţă, de
revoltă, de neîncredere în instituţiile statului, ce s-a indus în rândul
comunităţii, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic ca şi la data
arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului,
pentru a garanta buna desfăşurare a procesului penal şi a descuraja
comiterea unor astfel de fapte, de către alţi potenţiali făptuitori.
Chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a dezvoltat 4 motive
acceptabile pentru a se refuza eliberarea unui acuzat: riscul ca acuzatul să
nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice
desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni; riscul să tulbure
ordinea publică.
În privinţa primului aspect – riscul de a nu se prezenta la proces, în
prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii,
legea instituie anumite obligaţii în sarcina inculpatului, a căror nerespectare
atrage revocarea liberării şi arestarea din nou a acestuia.
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel şi de legislaţia
naţională - riscul de a împiedica desfăşurarea procesului sau de a comite
alte infracţiuni, am arătat anterior că nu există date la dosar, pentru
motivele, mai sus expuse. În plus, în privinţa temerii de repetare a faptelor,
instanţa europeană a arătat că, pe lângă gravitatea inculpării, mai este
nevoie ca circumstanţele cauzei şi, mai ales antecedentele şi personalitatea
acuzatului să facă plauzibil pericolul (cauza Clooth c. Belgiei – 12 noiembrie
1991). Ori, în cauză, inculpatul nu are antecedente penale şi, nici nu sunt
date concrete la dosar care să contureze astfel de riscuri – să împiedice
desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni.
În ceea ce priveşte riscul de tulburare a ordinii publice, reiterăm
argumentele anterior expuse, în sensul că această tulburare a fost evidentă
şi certă în primele faze ale anchetei, şi chiar dacă, ca şi în jurisprudenţa
CEDO, considerăm că o astfel de tulburare nu mai poate legitima detenţia
după un anumit timp, apreciem totuşi că în cauză, şi la acest moment -
tocmai din perspectiva elementelor, anterior expuse, ca fiind cele care
caracterizează pericolul pentru ordinea publică - această ordine continuă să
fie efectiv ameninţată, inculpatul fiind arestat doar de o lună şi jumătate,
ecoul negativ al faptelor nu s-a estompat câtuşi de puţin, comunitatea fiind
încă afectată, prin prisma neîncrederii induse de modul de comportare al
celui care, se afla în fruntea urbei şi trebuia să o conducă şi, nu să o
perturbe .
Faţă de toate aceste considerente, prin raportare şi la exigenţele prev.
de art.136 C.pr.pen., Curtea constată că nu este oportună punerea în
libertate a inculpatului petent la acest moment când, deşi urmărirea penală
este aproape finalizată, fiind în curs procedura de prezentare a materialului
de urmărire penală, se impune evitarea amplificării stării de perturbare a
ordinii publice, a tensiunii şi sentimentului de îngrijorare la nivelul
comunităţii ( sentimente induse, inclusiv în rândul mediului de afaceri, în
sensul că, unii dintre oamenii de afaceri oneşti, de bună credinţă, nu-şi pot
realiza obiectivele într-un climat afectat de presupuse fraude din partea
factorilor cu putere decizională ) - aspecte de fapt care, alături de altele,
contribuie şi ele la asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal în
continuare.
Din această ultimă perspectivă - a amplificării perturbării ordinii
publice – Curtea apreciază că liberarea provizorie, chiar prin obligaţiile
impuse de instanţă inculpatului, nu ar asigura realizarea finalităţii avute în
vedere de legiuitor, adică, buna desfăşurare a procesului penal.
Aserţiunile apărării în sensul că admiterea cererii se impune cu
necesitate în virtutea dispoz. art.23 din Constituţie, art.5 şi 6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi primite de instanţă, pentru
simplul motiv că dispoziţiile invocate nu instituie o obligaţie a instanţelor în
acordarea liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, ci un drept, o
vocaţie a oricărui acuzat, care însă trebuie analizată, în raport de toate
circumstanţele cauzei, ceea ce, s-a şi realizat prin prezenta.
În consecinţă, pentru motivele mai sus arătate, cererea de liberare
provizorie formulată de inculpatul A.S. va fi respinsă ca neîntemeiată, în
baza art. 160/8a alin.6 C.pr.pen.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească
300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art.160/8a alin.6 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.
S. - fiul lui ….
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească 300 lei,
cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică din 21 decembrie 2011, în prezenţa
inculpatului.
PREŞEDINTE GREFIER
ANA COVRIG LENUŢA STÂNGĂ