CIFRELE-ISTORIE SI SIMBOL
”La început a fost numărul”
( Pitagora)
Toată lumea admite că matematica este utilă,”ea a fost şi este pâinea cea de toate zilele a
civilizaţiei”.
Istoria numerelor începe din secolul VII – î.e.n. şi după unii cercetători cu mult înainte
Secole de-a rândul numărarea obiectelor era o corespondenţă de unu la unu,iar atunci
când schimbul de obiecte o cerea s-a ajuns la corespondenţa de doi sau trei la unu.
Azi fiecare dintre noi foloseşte sistemul de numeraţie zecimal dar putini ştiu că această invenţie,
a avut drept model mulţimea degetelor. Cine ştie cum ar fi arătat civilizaţia noastră, dacă omul
nu ar fi avut cinci degete la o mână?
Degetele pot arăta mai mult de zece. Şi astăzi în China sau în alte ţări din Orientul
Îndepărtat în câte un bazar negustorii îşi vând marfa strângând mâna cumpărătorului care
cunoaşte şi el codul: articulaţiile fiecărui deget atinse de jos în sus, lateral dreapta sau stânga şi
într-o anumită ordine exprima numărul dorit.
In antichitate, această metodă a avut o largă circulaţie şi în Europa, fiind practicată mai ales de
greci şi de romani. Pliniu povesteşte că la începutul veacului al VII- lea î.e.n., cu ocazia
reformei calendarului, a fost ridicată o statuie zeului Ianus, ale cărui degete reprezentau numărul
zilelor unui an, adică 355, atâtea fiind considerate atunci că ar fi fost zilele unui an.
Abacul, primul instrument de calcul al antichităţii a dat multe bătăi de cap celor ce-l foloseau
datorită lipsei cifrei zero. Zero a fost introdus de hinduşi. Ei l-au notat cu un cerc mic căruia ii
spuneau Kha (gaura) sau sunya (nimic). Hinduşii sunt inventatorii scrierii poziţionale imposibile
fără folosirea lui zero. Despre folosirea cifrelor hinduse, Al-Horezmi, renumit matematician din
Asia Centrală a scris o carte care tradusă în latină a cunoscut un răsunet nemaipomenit încât
numele autorului latinizat în Algoritm şi-a schimbat înţelesul identificându-se cu însăşi opera sa.
Azi, prin algoritm se înţelege metoda sau regula de calcul.
Exista o magie a cifrelor concretizată prin dictonul”Mundum regunt numeri”.
Numărul unu în unele limbi se identifică cu Luna, în altele cu Pământul sau cu Soarele.
Numirea lui provine din sanscrită de la cuvântul ”eca”. In greaca veche s-a transformat în ”en” şi
în latină în ”unus”. Numărul unu a fost notat prin diferite semne:
cel mai răspândit o linie verticală ”I” la sumerieni, babilonieni, egipteni, hinduşi, romani,
arabi, chinezi; simbol al omului în picioare.
Unu este mama tuturor numerelor; în Egiptul antic,”unu”era epitetul zeului Ra, în Babilon,
zeul cerului.
Unu era identificat cu Unul Divin. Unul simbolizează principiul activ şi se asociază lui
Dumnezeu , Soarelui, culorii roşii.
Unu este simbolul totalităţii, al absolutului, al infinitului, al energiei creatoare primordiale, al
divinităţii supreme, al sintezei, al luminii, e un simbol unificator al contrariilor reconciliate.
Numărul doi după unii oameni de ştiinţă a apărut în conştiinţa oamenilor înaintea lui unu;
abia după ce s-au obişnuit cu o pereche de obiecte, oamenii au înţeles ce înseamnă un obiect. In
sprijinul acestei păreri este şi faptul că băştinaşii din unele triburi din America de Sud deosebesc
numai numerele cu soţ şi numără numai pe perechi. Ca şi unu, doi este de origine
sanscrita,”dva”. La noi în vorbirea de toate zilele se întâlnesc sinonime ca: pereche, dublet,
gemeni, duo, cuplu.
Doi reprezintă în simbolistica numerelor opoziţia, conflictul, polaritatea, echilibrul
vremelnic. Este numărul tuturor dedublărilor şi diadelor specifice structurii dualiste a percepţiei
lumii: viaţă-moarte, yang-yin, iubire-ură, bine-rău, sacru-profan, materie-spirit, masculin-
feminin, cer-pământ, foc-apă, diurn-nocturn. Doi este şi un număr al frumuseţii, al simetriei,
vizibil mai ales în alcătuirea corpului omenesc.
Numărul trei s-a bucurat de multă atenţie din partea oamenilor dintotdeauna şi de
pretutindeni. In limba sanscrită cuvântul ”tri” de la care derivă numeralul trei şi înseamnă, a
adăuga sau a introduce un lucru nou într-un şir care există de mai înainte.
Simbolistica ne trimite la filozofia şi mitologia hindusă unde acţionează principiul
Trimurti Brahma – Creatorul, Vişhnu – păstrătorul, Shiva – Distrugătorul.
In creştinism Sf. Treime : Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Sf Duh.
In V.T. şi N.T.: trei porunci scrise pe Tablele Legii, Arhiereii de trei ori cheamă numele
Domnului, lui Avraam îi apar trei îngeri.
Trei caracterizează şi viaţa lui Isus: trei magi, trei ore a stat pe cruce, a înviat din trei morţi,
trei cruci pe Golgota, inscripţia de pe cruce în trei limbi.
In mitologia greacă trei sunt stăpânii Universului: Zeus peste Cer şi Pământ, Poseidon peste
Ocean, Hades - peste Infern.
In diverse ritualuri şi ceremonii întâlnim ansambluri ternare care s-au transmis până la noi
prin diverse coduri simbolice: Templele din antichitate cuprind trei motive decorative (lei,
elefanţi, coloane), piramidele au feţele triunghiulare, trigramele, triunghiul, tridentul, trifoiul,
trinacria, tripedul, fiinţele tricefale, alegerea în basme şi legende a numărului magic trei
(Zâne, Împăraţi, Feciori, etc.)
Numărul trei este pretutindeni un număr fundamental, exprimă o ordine perfectă şi
traversează întreaga lume a imaginarului regăsindu-se la toate nivelele existenţei.
Numărul patru în limba sanscrită se numea ”catur ” care însemna a repartiza în grupe de
câte doua . In multe triburi din regiunile tropicale este folosită numărătoarea din patru în patru.
Semnificaţiile simbolice ale lui patru sunt legate de cele ale pătratului şi ale crucii.
Este numărul totalităţii şi plenitudinii terestre, simbolizată prin patru puncte cardinale,
patru vânturi, patru stâlpi pe care se sprijină Universul, patru elemente cosmice (pământ,
aer, apă, foc), patru anotimpuri, patru faze ale lunii, patru stări de spirit, patru fluvii ale
Paradisului, patru litere în numele lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul, patru braţe ale Crucii,
patru Evanghelişti, patru Evanghelii, patru porţi ale Ierusalimului, patru perioade care
îmbrăţişează întreaga istorie a lumii.
In opoziţie cu trei, număr dinamic ceresc şi masculin, patru conotează cu pământul şi
principiul feminin.
Numărul cinci îşi are originea în cuvântul ”panca” care în limba sanscrită înseamnă
mână.
În antichitate grecii au folosit numărarea în baza cinci.
Egiptenii considerau că Universul este format din cinci elemente: Pământul, aerul, apa,
focul şi eterul.
Cinci este număr sacru la multe popoare. Este semnul unirii, al centrului, al armoniei,
este simbolul microcosmosului – omul cu braţele şi picioarele desfăcute dar şi a
macrocosmosului – doua axe, una verticală şi una orizontală intersectate într-un centru.
Pentagrama (steaua cu cinci colţuri) pitagoreicilor o regăsim în arhitectura gotică, în
simbolistica alchimistă şi masonică.
In Biblie sunt: cinci cărţi ale lui Moise, cinci pâini cu care Iisus satură cinci mii de
oameni, cinci răni ale Domnului ... .
Numărul şase îşi are originea tot în limba sanscrită, ”sas”, prescurtarea indicaţiei să treci
la primul deget de la cealaltă mână.
Şase are proprietatea: este egal cu suma divizorilor săi, un asemenea număr se numeşte
perfect.
Şase este un număr simbolic ambivalent care reuneşte două complexe de activităţi
ternare.
El este desăvârşirea potenţială, lucru exprimat prin simbolul grafic a şase triunghiuri
echilaterale aflate într-un cerc: fiecare latură a câte unui triunghi este egală cu raza
cercului iar şase este aproape egal cu raportul dintre circumferinţa cercului şi raza lui.
Şase este un număr al medierii, e hexameronul biblic: trecerea de la Principiu la
Manifestare. S-a produs în şase zile ale creaţiei.
In simbolica formelor geometrice îi corespunde steaua lui Solomon (scutul lui David)
alcătuită din doua triunghiuri inversate şi suprapuse simbolizând totalizarea şi
armonizarea polarităţii lumii.
Şase poate să apară şi ca număr cu preponderenţă nefastă, malefică. La Mayaşi ziua a
şasea este a morţii, la primii creştini şase este numărul păcatului; este şi cifra lui Nero iar
”666” este numărul Anticristului.
Şapte îşi are originea tot în limba sanscrită unde i se spunea ”sapta” .Alături de trei,
oamenii au răsfăţat şi numărul şapte din cele mai vechi timpuri.
Antichitatea greacă preamărea şapte înţelepţi printre care era şi Thales.
Preoţii Babilonului se închinau la şapte zei corespunzând celor şapte aştri: Soare, Lună,
Marte, Mercur, Venus, Jupiter şi Saturn.
In sistemul Numerologiei şapte este numărul totalităţii cosmice 3 (Cer) + 4 (Pământ) = 7
(Cosmos) şi reprezintă perfecţiunea, armonia, norocul, fericirea. Septenarul reprezintă
deasemenea totalitatea vieţii morale însumând cele trei virtuţi teologale: Credinţa, nădejdea
şi dragostea şi cele patru virtuţi cardinale: prudenţa, cumpătarea, dreptatea şi puterea.
Iată câteva exemple ale paradigmei septimale: şapte zile are săptămâna, distingem o gamă
cu şapte sunete de bază, percepem şapte culori ale spectrului, şapte sunt minunile lumii antice,
şapte sunt treptele desăvârşirii, şapte sunt şi sferele cereşti, copacul cosmic al şamanismului are
şapte ramuri, există şapte embleme a lui Budha, câte şapte animale curate din fiecare soi vor fi
scăpate de la Potop, primul verset din textul ebraic al Bibliei are şapte cuvinte .
Şapte este numărul încheierii şi al reînnoirii ciclice al desăvârşirii lumii şi împlinirea
vremii.
Opt - ”octo” în latineşte îşi are la origine tot un cuvânt sanscrit ”ashto”. Numărul opt se
pune în relaţie cu octogonul, figura geometrică între pătrat şi cerc şi semnifică lumea
intermediară între cea terestră conotată prin pătrat si cea uraniană simbolizată prin cerc.
Opt este semn al totalităţii macrocosmice prezent în simbolistica hindusă, japoneză şi
africană;
Opt semnifică în creştinism opoziţia dintre V.T. şi N.T. A opta zi succede celor şase zile
ale Creaţiei şi zilei a şaptea a Sabatului.
Este simbolul transfigurării lumii, începute prin cuvântul lui Iisus prin jertfa şi învierea
sa, Iisus rosteşte opt binecuvântări (fericiri) ale Noului Legământ.
Multiplicarea lui opt în ”888” este numărul emblematic al lui Iisus. Opt este numărul
totalităţii reprezentat prin cele opt direcţii ale spaţiului şi prin roza vânturilor ( patru
puncte cardinale şi patru direcţii intermediare).
Nouă, provenit din ”neva” care înseamnă număr nou, atrage atenţia ca fiind ultimul
număr dinaintea lui zece, bariera unităţilor simple.
Nouă e o multiplicarea a lui trei, e triada triadelor la pitagoreici.
Nouă are un loc de seamă în mitologie, în riturile şamanice ale popoarelor turco-
mongole; cerurile budiste sunt nouă; la azteci sufletul trebuie să parcurgă nouă etape
pentru a dobândi pacea veşnică iar în ezoterismul islamic, a cobori nouă trepte fără a
cădea înseamnă a-ţi fi ţinut în frâu simţurile; la vechii indieni se găsesc nouă principii
universale; la vechii greci nouă zile şi nouă nopţi sunt măsura timpului care despart Cerul
de Pământ şi Pământul de Infern.
Nouă este măsura gestaţiilor, a căutărilor fructoase şi simbolizează încununarea
eforturilor, desăvârşirea unei creaţii.
Fiecare lume este simbolizată de un triunghi, o cifră ternară : Cerul, Pământul, Infernul –
nouă este totalitatea celor trei lumi.
Nouă, fiind ultimul din seria de cifre anunţă deopotrivă un sfârşit şi o reîncepere, adică o
mutare pe un alt plan. Exprimă sfârşitul unui ciclu, finalul unei curse, închiderea unei
verigi.
Numerele, spune Sf. Martin, sunt învelişul vizibil al fiinţelor. ”Creaturile, ele însele sunt
numere, deoarece provin din Principiul - Unul. Ele se întorc la Principiu precum numerele la
unitate. Dumnezeu este în toate ca unitate în numere”( Silesius).
Prof. matematică - Voloacă Eleonora
Prof. istorie- franceză- Mireuţă Elena
Rastoaca Marius , clasa a VI-a
Cretu Adrian , clasa a VI-a
Turca Ciprian, clasa a VI-a
Bibliografie: Florica T. Cîmpan: Cum au apărut numerele .
H.R. Radian şi T.J. Radian: Recreaţii matematice.
Ivan Ebseev: Dicţionar de simboluri şi arhietipuri culturale.
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dicţionar de simboluri.