ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

Document Sample
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI Powered By Docstoc
					ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI




        „Evaluarea organizaţiilor”
                (sinteză)
                1. Bazele metodologice ale evaluării organizaţiilor
   Conceptul de organizaţie

    Organizaţia este constituită din două sau mai multe persoane care desfăşoară activităţi
comune în vederea realizării unuia sau mai multor obiective. Aşadar, înfiinţarea unei
organizaţii îşi are logica în realizarea unor obiective. În acest scop organizaţia îşi
desfăşoară activitatea pe baza unui plan folosind resurse umane, financiare, materiale şi
informaţionale, şi este administrată de o echipă managerială.
    Toate aceste forme organizatorice dispun de un patrimoniu alcătuit din active
corporale şi necorporale a căror valoare suferă modificări în timp.

   Conceptul de evaluare a organizaţiilor

     În practica evaluării se folosesc trei moduri de abordare cărora le corespund metode şi
proceduri specifice: abordarea pe bază de activ (patrimonială), pe bază de venit, prin
comparaţie de piaţă. Metodele sunt de esenţă contabilă (activul net) sau financiară
(metodele bazate pe venituri, cash flow, bursiere). În cazul evaluării prin comparaţii de
piaţă, informaţiile pentru găsirea organizaţiilor cu care se va opera se culeg din
tranzacţiile anterioare, cu unităţi similare celei care se evaluează, de pe pieţele de valori
mobiliare etc.
     În ceea ce priveşte primatul în contribuţia pe care o au elementele la formarea valorii,
există două concepţii:
    o concepţie statică, de esenţă contabilă, potrivit căreia valoarea unei organizaţii este
   dată de valoarea netă corectată a activelor ce o compun, aşa cum a fost înregistrată în
   documentele contabile, din care se scad datoriile;
    o concepţie dinamică, de esenţă financiară, conform căreia organizaţia este o
   investiţie şi, ca urmare, valoarea acesteia este determinată de efectele (profit,
   dividende, cash flow, goodwill) ce vor fi realizate într-o perioadă de timp şi actualizate
   la momentul evaluării.
   Practica evaluării a demonstrat că valoarea unei organizaţii este asigurată atât de
activele componente, cât şi de randamentul cu care sunt folosite.

   Trăsături specifice valorii organizaţiilor

    În elaborarea studiilor de evaluare a organizaţiilor, specialistul se bazează pe teoria
valorii, a cărei esenţă poate fi redată prin următoarele trăsături:
       Organizaţia nu are o valoare intrinsecă.
      Valoarea se manifestă în cadrul unui raport, a unei relaţii ce se stabileşte între
      subiect şi obiect. Existenţa acestui raport se bazează pe un interes de natură
      materială (obiectiv) sau ideală (subiectiv). Corespunzător acestei teorii, imaginea
      produsului, în cazul unei analize, este reprezentată de caracteristicile acestuia.
       Valoarea este rezultatul interacţiunii mai multor factori.
      Aceştia sunt: utilitatea, care exprimă capacitatea bunului de a satisface o nevoie
      individuală sau socială; raritatea, respectiv nivelul ofertei unui bun în raport cu
      cererea; dorinţa de a vinde şi de a cumpăra manifestată pe piaţa bunului
      (vânzător – cumpărător); puterea de cumpărare a celor interesaţi să-şi însuşească
      bunul.
       Valoarea se manifestă numai în cazul bunurilor care îmbracă forma de marfă.
      Deoarece manifestarea valorii bunurilor se realizează numai pe piaţă, în procesul
      vânzării-cumpărării, rezultă că nu orice produs al muncii omeneşti are valoare, ci
      numai acelea care sunt mărfuri, adică sunt destinate vânzării-cumpărării pe o piaţă
      a cărei funcţionare se află sub incidenţa legii cererii şi ofertei.

      Conceptele şi principiile metodologice ale evaluării

      Principalele concepte utilizate în evaluare sunt proprietatea, preţul, costul, piaţa,
valoarea.
      Proprietatea reprezintă puterea sau prerogativa recunoscută titularului de
Constituţie şi de reglementările legale în materie, de a poseda, folosi şi dispune de bunul
care face obiectul dreptului în limite legale.
      Preţul este un indicator general al valorii bunurilor tranzacţionate, reprezentând
suma de bani cerută, oferită sau plătită pentru bunuri sau servicii de către un anumit
vânzător, respectiv cumpărător, în anumite condiţii.
      Costul este fie preţul plătit pentru bunuri sau servicii, fie suma necesară pentru a
crea sau produce bunul, sau serviciul respectiv.
      Piaţa organizaţiilor este locul în care se vând şi se cumpără obiecte ale proprietăţii,
se manifestă raportul dintre cerere şi ofertă, acţionează mecanismele de formare a
preţurilor.
      Valoarea are la bază relaţia monetară dintre o persoană sau un grup de persoane şi
bunul pe care aceştia doresc să-l deţină în proprietate.

      Standardele internaţionale şi naţionale folosite în evaluarea organizaţiilor

      În schemele următoare sunt prezentate structura standardelor de evaluare şi de
practică în evaluare:
                                      Data intrării în             Introducere
                                         vigoare

         Cerinţe referitoare                                                    Arie de
          la abaterile de la                                                 aplicabilitate
              standarde

                                           STANDARDE                             Definiţii
            Cerinţe de                  INTERNAŢIONALE
           prezentare a                   DE EVALUARE
           informaţiei
                                                                            Relaţia cu
                                                                          standardele de
               Comentarii                    Conţinutul                    contabilitate
                                             standardului

Formatul standardelor de evaluare (IVS) – schemă adaptată după IVSC 2003



                                                            Introducere
               Data intrării
                în vigoare

                                                                                Arie de
                                                                             aplicabilitate
                                         STANDARDE DE
                                          PRACTICĂ ÎN
                                          EVALUZARE
                                                                                 Definiţii



                                                                   Relaţia cu standardele
           Instrucţiuni de aplicare                                   de contabilitate



Formatul standardelor de practică în evaluare
      Profesia de evaluator

     Profesia de evaluator în România
     Primii evaluatori români au fost formaţi prin cursuri de pregătire organizate de
Agenţia Română de Privatizare în 1992, în cadrul unor programe finanţate de Uniunea
Europeană şi Fundaţia British Know How.

      Necesitatea evaluării organizaţiilor

      Principalele procese specifice economiei de piaţă, şi mai cu seamă perioadei de
tranziţie, care fac necesară reevaluarea organizaţiilor, sunt:
      a)         Schimbarea proprietăţii organizaţiei, în totalitate sau a unor părţi
                 componente, prin procesul de vânzare-cumpărare. Într-o asemenea situaţie
                 proprietarul trebuie să fixeze un preţ de pornire, care se poate stabili numai
                 printr-un studiu de evaluare.
      b)         Divizarea şi fuziunea organizaţiilor.
      c)         Creşterea capitalului prin investiţii sau aport în natură.
      d)         Cotarea la bursă.
      e)         Angajarea unui credit bancar.


                 2. Etapele studiului de evaluare a organizaţiilor
    Evaluarea este un proces de estimare sau determinare a valorii organizaţiei printr-o
analiză detaliată, în care se utilizează abordări, metode şi proceduri de evaluare.
    Abordarea patrimonială se bazează pe costul de înlocuire a activelor ce compun
organizaţia.
    Abordarea pe bază de venit presupune o estimare a valorii organizaţiei prin
determinarea valorii actualizate şi însumate a veniturilor previzionate pe orizontul ales.
Veniturile folosite în cadrul metodelor care aparţin acestui mod de abordare sunt:
dividendele, profitul, goodwill-ul, cash-flow-ul etc.
    Abordarea prim comparaţie, se aplică atunci când este posibilă asigurarea unei
baze de comparaţie acceptabilă între mai multe organizaţii care au fost tranzacţionate.
    Metodele de evaluare utilizate în abordări reprezintă modalităţi specifice de estimare
a valorii, cum sunt: metode patrimoniale, metode bazate pe rentabilitate, metode bursiere
etc. Metodele folosite de evaluator se află sub incidenţa modului de abordare a evaluării,
tipul şi mărimea organizaţiei, scopul evaluării etc.
    Procedurile de evaluare reprezintă actul, modalitatea sau tehnica de realizare a
etapelor ce trebuie parcurse în cadrul metodelor de evaluare.

   Etapa pregătitoare

    Încheierea contractului de evaluare
     În baza comenzii lansate de organizaţia interesată, se prezintă la licitaţie ofertanţi
care pot fi persoane fizice sau societăţi specializate.
    Principiile pe care se bazează forma şi condiţiile încheierii contractului de evaluare
sunt prezentate în SEV 0.3 4.
    Informare pentru cunoaşterea preliminară a organizaţiei
    Are ca obiect cunoaşterea cadrului organizatoric, specificului activităţii, competenţa
profesională a echipei manageriale şi a salariaţilor.
    Tot în această etapă se pun la dispoziţia echipei de evaluatori informaţiile şi
documentele convenite la încheierea contractului de evaluare şi prevăzute în anexele
acestuia, dintre care nu trebuie să lipsească bilanţul, balanţele lunare, contul de profit şi
pierderi, inventarul activelor fixe.

   Diagnosticarea organizaţiei

    Orice investitor este interesat să cunoască riscurile afacerii în care îşi plasează
capitalul şi nivelul de profitabilitate. De aceea, studiul de evaluare trebuie să conţină atât
o prezentare generală a organizaţiei, cât şi informaţii în legătură cu situaţia prezentă şi
evoluţia în următorii 3-5 ani a sectorului din care face parte agentul economic şi locul pe
care îl ocupă în cadrul acestuia.
    Această analiză se realizează pe baza informaţiilor obţinute din interiorul organizaţiei
şi din mediul ambiant în care activează. Pentru a realiza însă un studiu cu un grad
corespunzător de credibilitate este necesar, aşa cum se prevede şi în SEV 5 din 2001, ca
evaluatorul să verifice în prealabil corectitudinea informaţiilor.

   Sinteza diagnosticului general de evaluare

    Este o prezentare coerentă, ordonată după o anumită logică, a informaţiilor stabilite
prin diagnosticarea funcţiunilor organizaţiei şi constituie instrumentul pe care se sprijină
evaluarea propriu-zisă după metodele ce vor fi alese.

   Determinarea potenţialului de viabilitate economică şi managerială al
organizaţiei

    Se realizeaza cu ajutorul metodelor econometrice, dintre care menţionăm Modelul lui
Altman, Modelul matricelor de evaluare a factorilor interni şi externi, Modelul criteriilor
de evaluare.

   Analiza perspectivelor de dezvoltare a organizaţiei

   Conducerea organizaţiei oferă echipei de evaluare şi informaţii cu privire la evoluţia
previzională a patrimoniului şi a principalilor indicatori economico-financiari pentru
următorii cinci ani, informaţii care vor fi utilizate în etapa a treia, la calcului valorii
organizaţiei prin metodele alese.
                               3. Evaluarea organizaţiilor
    Evaluarea unei organizaţii presupune, în primul rând, determinarea valorii
patrimoniului acesteia, format din mai multe elemente denumite active.
    Pornind de la această concepţie noile standarde de evaluare a întreprinderii (SEV5)
clasifică metodele de evaluare în trei categorii (corespunzător celor trei tipuri de abordare
a evaluării prezentate anterior), astfel: metode de evaluare pe bază de active, pe bază de
venit, prin comparaţie.
    În prima grupă sunt incluse: metoda activului net corectat (ANC) şi metoda activului
net de lichidare (ANL). În categoria metodelor de evaluare bazate pe venituri întâlnim:
metoda de evaluare prin dividende, prin profit, prin goodwill, prin cash flow.
    În grupa metodelor de evaluare prin comparaţie se includ: metoda de evaluare prin
comparaţie a organizaţiilor cotate le bursă şi metoda de evaluare prin comparaţie a
organizaţiilor necotate la bursă.
    Cea de a doua metodă vizează evaluarea organizaţiilor necotate la bursă prin
comparaţii cu altele cotate la bursă şi se bazează pe faptul că tranzacţiile realizate cu
organizaţii similare oferă date de comparaţie pentru stabilirea valorii organizaţiei ce
trebuie evaluată.

   Abordarea bazată pe active

     Abordarea bazată pe active permite stabilirea valorii organizaţiei sau a unei acţiuni
utilizând metode care folosesc valoarea de piaţă a activelor organizaţiei, din care se scad
datoriile. În acest scop, sunt preluate valorile nete ale activelor din bilanţul organizaţiei
care sunt apoi corectate la preţul zilei şi prin scăderea datoriei totale se determină activul
net corectat (ANC).

   Abordarea pe bază de venit

    Adepţii acestei abordări consideră că valoarea organizaţiei nu este determinată doar
de patrimoniul acesteia, ci mai cu seamă, de capacitatea de a realiza profit, dividende şi,
eventual, supraprofit (goodwill). În această concepţie, valoarea organizaţiei corespunde
valorii actuale a fluxului reproductibil pe care cumpărătorul îl va obţine într-o perioadă
determinată de timp.

   Abordarea prin comparaţii de piaţă

    Pentru acest mod de abordare în practica evaluării sunt folosite metodele bursiere a
căror esenţă este comparabilă cu a celor utilizate în abordarea pe bază de venituri.

   Evaluarea titlurilor financiare

    Titlurile financiare constituie active necorporale din patrimoniul organizaţiei şi pot fi
obligaţiuni şi acţiuni.
                       4. Evaluarea proprietăţii intelectuale


   În conformitate cu standardele internaţionale IVSC-GN 4, activele necorporale pot fi
grupate în: drepturi, relaţii, active necorporale diferenţiate – denumite şi goodwill sau
fond comercial – şi proprietatea intelectuală.

   Evaluarea mărcilor

    Importanţa mărcii în activitatea economică
    În cadrul activelor necorporale, mărcile, ca formă de proprietate intelectuală, au o
importanţă deosebită prin imaginea pe care şi-o creează organizaţia pe piaţă pentru
calitatea produselor şi serviciilor oferite.
    Marcă sau brand?
    Unii autori (G.V. Smith, R.L. Parr, C. Pettis) acreditează ideea că trebuie remarcată
diferenţa dintre marcă (văzută ca un simbol comercial) şi brand reprezentând un cumul de
active.

                                          BRAND
                                  MARCĂ COMERCIALĂ
                             (Trade mark) – simbolul, denumirea

                             IMAGINE PUBLICITARĂ
                     (FOTOGRAFIA, FONOGRAMA, VIDEOGRAMA

          PRODUSUL SERVICIUL OFERIT                   CALITATEA FIABILITATEA
                                                           PRODUSULUI

         BREVETUL SAU            COPYRIGHT                       POZIŢIA
         MODELUL                                                PE PIAŢĂ

                 MEDIUL INOVATIV                      ORGANIZAREA EFICIENTĂ



   Componentele brand-ului

    Regimul juridic al transmisibilităţii mărcii
    Mărcile pot face obiectul unor tranzacţii comerciale între persoane, firme sau alte
entităţi economice. Forma uzuală de transmitere a unui drept de posesie şi de utilizare a
mărcii este contractul. Deosebim 3 tipuri de contracte:
         1. Contractul de cesiune
         2. Contractul de licenţă
         3. Contractul de franciză (franchise)
    Contractul de cesiune
    Evaluarea efectelor economice ale contractelor de cesiune/vânzare a mărcii asupra
activităţii organizaţiilor este importantă în următoarele situaţii: achiziţia sau vânzarea
unei afaceri, sau a unei mărci, fuziuni, preluări, privatizări.
    Contractul de licenţă
    Prin intermediul unui contract de licenţă de marcă, titularul unei mărci transmite unei
persoane fizice sau juridice dreptul de a utiliza marca la produsele pe care le fabrică sau
le comercializează.
    Contractul de franciză
    Contractul de franciză este acordul prin care un producător sau ofertant de servicii
(francizorul) dă dreptul unui alt producător sau comerciant (beneficiarul) să utilizeze
marca de comerţ, producţie sau servicii în schimbul unei sume de bani totală sau
periodică (redevenţe).

   Evaluarea invenţiilor

   Condiţii de brevetare a invenţiilor
   În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 64/1991, o invenţie este brevetabilă dacă
îndeplineşte trei condiţii esenţiale:
       este nouă;
       rezultă dintr-o activitate inventivă;
       este susceptibilă de aplicare industrială.
   Abordări în evaluarea brevetelor de invenţii
   Principalele abordări utilizate la evaluarea brevetelor sunt:
   a) Abordarea pe comparaţii de piaţă a brevetelor
   b) Abordarea pe capitalizarea veniturilor din brevete
   c) Abordarea bazată pe costuri.



            5. Evaluarea sistemelor infomatice şi de telecomunicaţii

   Evaluarea sistemelor informatice

    Faţă de alte domenii, tehnologiile informaţionale prezintă o particularitate, de care
trebuie să se ţină seama în activitatea de evaluare, şi anume, aceea a unei rate a înnoirii
foarte ridicată şi, în consecinţă, a unei uzuri morale accelerate. Cele două componente de
bază ale sistemului informatic, componenta fizică, denumită în limbajul de specialitate
hardware şi componenta virtuală (programul), denumită software au rata înnoirii de
aproximativ şase luni, în unele cazuri chiar mai mică.

   Evaluarea sistemelor de telecomunicaţii

   Un sistem tehnico-economic telematic este alcătuit în principal din:
     construcţii speciale pentru telecomunicaţii
         sistemul telematic hardware
         sistemul telematic software
         reţeaua (sistemul) de emitori-receptori-antene;
         reţeaua de sateliţi.

      Metoda costurilor de realizare sau evaluarea dimensională a programelor de
calculator (software)
      Metoda LOC sau KLOC
      Are la bază determinarea costurilor de realizare şi a efectelor de tip produs
software/unitate de timp, pornind de la calculul numărului liniilor de cod (LOC – lines of
code) sau KLOC – (Kilo Lines of Code) cuantificat în mii de linii de cod scrise. În
analiză se au în vedere, de asemenea, următorii factori: viteza de execuţie, dimensiunea
memoriei alocate şi numărul de defecte raportat într-un anumit interval de timp (de
exemplu, un an), pagini documentate, numărul de programatori care au lucrat la
dezvoltarea produsului software eventual în programatori pe lunaă sau programatori pe
an.
      Cu ajutorul acestor date se determină:

      Productivitatea =         KLOC          ,
                          Programatori pe lună


      Calitatea = Numă de erori
                   KLOC


      Documentaţie = Pagini de documentaţie
                           KLOC



                          6. Evaluarea proprietăţii imobiliare
   Proprietatea imobiliară

    Proprietatea imobiliară fizică este reprezentată de teren şi tot ceea ce este fixat de el,
pe el şi în el în mod natural şi care se constituie în elemente din categoria regnului
mineral şi vegetal precum şi de tot ceea ce este fixat pe el şi în mod artificial din
categoria construcţiilor realizate de om.
    Proprietatea reală sau proprietatea imobiliară reală cuprinde toate interesele,
beneficiile şi drepturile aferente deţinerii unei proprietăţi fizice imobiliare.
   Tipologia proprietăţilor imobiliare

                                       PROPRIETATEA




                PROPRIETATEA RELĂ
                       (necorporală)
              Drepturi asociate proprietăţii:
             posesie, coproprietate, utilizare,
               vânzare, închiriere, arendă,
           denumiri de origine, goodwill (fond         PROPRIETATEA IMOBILIARĂ
           comercial) exprimat prin denumire                   (corporală)
                de origine, contracte etc.


                                                                 PROPRIU-ZISĂ
                                                      - Terenuri
                PROPRIETATE PERSONALĂ                 - Construcţii, structuri
                - detaşabilă (mobilă, aparate)        - Instalaţii pentru construcţii (fixe)
                - fixă (utilaje, echipamente)         - Mediul natural (arbori, lacuri)


   Tipologia proprietăţii imobiliare

   Abordări şi metode în evaluarea clădirilor

   Principalele abordări în evaluare utilizate pe piaţa imobiliară sunt:
    Abordarea prin comparaţii de piaţă
    Abordări pe baza costurilor (de deviz, de înlocuire, de reconstrucţie, de
       consolidare, reabilitare)
    Abordări pe bază de venit denumite şi abordări cu ajutorul metodelor de
       randament (fluxul de numerar – cash flow din chirii)
    Metoda bonitării (a coeficienţilor de corecţie) pentru construcţiile realizate înainte
       de 1990.


          7. Modele de evaluare imobiliară pentru creditul ipotecar
    Ipoteca este un document legal cu rolul de garanţie la solicitarea creditului pentru
achiziţia sau dezvoltarea unei proprietăţi imobiliare.
    Creditul ipotecar caracterizează un credit cu rambursare treptată în rate periodice
(care include suma creditului şi dobânda ce pot fi variabile în timp), având drept garanţie
o proprietate (de obicei imobiliară).
   Componentele creditului ipotecar

    Componentele creditului ipotecar sunt plata periodică (lunară, trimestrială,
semestrială, anuală), serviciul anual al datoriei, rentabilitatea creditului. Relaţia de calcul
al serviciului anual al datoriei este dată de produsul dintre creditul principal şi constanta
creditului. Reciproc, constanta creditului rezultă din raportul serviciului anual al datoriei
şi creditul principal.
    Valoarea actualizată la rata dobânzii a serviciului datoriei pentru perioada rămasă este
exprimată de soldul rămas al creditului (SRCr). Se determină ca raport între factorul
valorii prezente pe termen rămas şi factorul valorii prezente pe termen întreg.
    Ratele procentuale de plată a creditului (Pcr) se stabilesc cu relaţia: Pcr = 1 – SRCr
sau ca raport între factorul fondului de amortizare pentru termenul complet şi factorul
termenului de amortizare pentru perioada de previziune.



                                 8. Evaluarea terenurilor
   Analiza tehnică a terenului

    În activitatea de evaluare a sistemelor tehnico-economice imobiliare este util a se face
delimitarea dintre construcţie (sistemul clădire) şi terenul (sistemul teren).
    La evaluarea unui teren sau amplasament se au în vedere următoarele elemente:
         Caracteristicile fizice;
         Valoarea economică dată de cea mai bună utilizare;
         Piaţa locală de terenuri;
         Perspectivele de dezvoltare locale şi regionale;
         Impactul asupra mediului al viitoarelor construcţii ce vor fi amplasate pe
            terenul supus evaluării;
         Metodele aadecvate de evaluare economică a terenurilor.

   Metode de evaluare economică a terenului

   Profesioniştii în evaluarea imobiliară au la dispoziţie o metodă generală şi şase
metode specifice de evaluare a terenurilor. Acestea sunt:
   Metoda celei mai bune utilizări – ca metodă generală – poate fi utilizată atât la
evaluarea terenurilor, cât şi la evaluarea clădirilor.
   Cele specifice sunt metodele: comparaţiei directe, proporţiei (alocării), extracţiei,
parcelării, capitalizării rentei de bază, reziduală.
       9. Perfecţionarea evaluării elementelor de goodwill cu ajutorul
                              mulţimilor subtile

   Evaluarea relaţiilor organizaţiilor cu mediul de afaceri

    Una dintre componentele care intervin în evaluarea goodwill-ului (respectiv badwill-
ului) o constituie relaţiile organizaţiei cu mediul de afaceri. În cele ce urmează se
consideră ca relevante relaţiile cu: furnizorii de materii prime şi materiale, clienţii,
sistemul bancar şi sistemul de asigurări.

				
DOCUMENT INFO
Shared By:
Categories:
Tags:
Stats:
views:21
posted:12/15/2011
language:
pages:13