Tema: Înţelepciunea de sus şi cea de jos Text: Iacov 3:13-18
Introducere: recapitulare. Cum doresc oamenii să-şi arate înţelepciunea? Prin ceea ce spun. Iacov le
răstoarnă de fapt această înţelegere greşită şi le dă o definiţie clară a ceea ce este înţelepciunea.
DEX: Înţelepciune = capacitatea superioară de înţelegere şi de judecare (gândire profundă, adâncă) a
lucrurilor. Cumpătare, prudenţă, moderaţie determinată de experienţă, spirit de prevedere. A avea
lumină asupra unei situaţii, probleme.
Dicţionarul Biblic: Înţelepciunea este o virtute intelectuală ca şi orice altă însuşire morală a omului,
este foarte practică, nu teoretică. În esenţă înţelepciunea este arta de a avea succes, de a face un plan
corect pentru a obţine rezultate dorite. Înţelepciunea afectează toate sferele vieţii, înţelepciunea ia
învăţături spicuite din cunoaşterea căilor lui Dumnezeu şi le aplică la viaţa de toate zilele.
1. v. 13
Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Înţelept şi priceput este cel care înţelege lucrurile şi le
aplică.
Problema nu constă în faptul că noi nu ştim ci în faptul că noi nu aplicăm ceea ce ştim, sau nu
cunoaştem modalităţi de a aplica învăţăturile Scripturii.
Cum se dovedeşte cineva că este înţelept şi priceput? Prin fapte ca şi credinţa nu doar prin vorbe
(Iacov 2:17-18). Credinţa dacă n-are fapte este moartă, tot aşa şi vorbele dacă nu sânt, dovedite de
fapte sânt moarte.
Nu mulţimea vorbelor arată cine este înţelept ci mulţimea faptelor evlavioase (Iacov 1:26-27), dacă
crede cineva că este credincios şi vorbeşte mult fără a face nimic se înşală.
Cuvintele noastre vor avea un impact deosebit atunci când vom dovedi ceea ce am spus.
Forţa cuvintelor depinde de mulţimea faptelor. Exp: Maica Tereza la Casa Alba.
Cuvântul creştinului e faptă şi fapta e cuvânt.
Mai mult de atât nouă ne place să trâmbiţăm ceea ce ştim, ca oamenii să ne aplaude pentru strălucirea
minţii noastre.
Cu vorbele putem zidi şi cu faptele putem dărâma. Trebuie să echilibrăm cuvintele cu faptele.
2. v. 14
De ce nu aplicăm ceea ce ştim? Pentru că inimile noastre nu sânt transformate de ceea ce ştim
(atitudinea rămâne aceeşi = pizmă amară, duh de ceartă, etc).
Pizmă amară - sentiment de nemulţumire egoistă provocat de situaţia cuiva în societate sau de
calităţile cuiva; invidie; ciudă, ca la grădiniţă.
Ceartă - schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane.
Cum va putea un om cu inima rea să facă fapte bune? Nu va putea. Inima problemei este problema
inimii.
Nu aplicăm pentru că am acumulat în minte, dar nu dăm voie învăţăturii să ne transforme.
Când singur nu trăieşti ceea ce înveţi de fapt minţi împotriva adevărului; Rom. 2:17-24 „Tu, care te
numeşti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care
ştii să faci deosebire între lucruri, pentrucă eşti învăţat de Lege; tu, care te măguleşti că eşti călăuza
orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori,
pentrucă în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului;- tu deci, care înveţi pe alţii, pe
tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: ,,Să nu furi,`` furi? Tu care zici: ,,Să nu
preacurveşti,`` preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scîrbă de idoli, le jăfuieşti templele? Tu, care te făleşti
cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci ,,din pricina voastră este hulit
Numele lui Dumnezeu între Neamuri``, după cum este scris”.
3. v. 15-16
Când nu trăim ceea ce spunem şi rămânem cu invidie şi ceartă de fapt manifestăm înţelepciune
pământească, firească, drăcească. Şi dracii câte ştiu dar nu fac. Cineva poate sclipi de deştept ce este
însă este un falimentar în viaţa creştină.
Pizma şi cearta aduc tulburare şi fapte rele. Uneori râmâi îngrozit de ceea ce poate ieşi din gura unui
om (credincios) şi câtă tulburare este. 2 Cor. 12:20 “Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizmă, mînii, desbinări,
vorbiri de rău, bârfeli, îngîmfări, tulburări.”
4. v. 17-18
Dumnezeu este Cel Atotînţelept deaceea şi spune Iacov despre înţelepciunea care vine de sus. Ca şi
copiii ai lui El aşteaptă de la noi acealeaşi calităţi.
Curată – este curată d.p.v. moral şi spiritual. Doar cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu
(Mat. 5:8); şi aduc roadă, Luca 8:15 “Sămînţa, care a căzut pe pămînt bun, sînt aceia cari, după
ce au auzit Cuvîntul, îl ţin într'o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare.” 1 Tim. 1:5 ţinta
poruncii este dragostea care vine dintr-o inimă curată.
Paşnică – iubeşte pacea şi face pace între cei care sunt certaţi. De un astfel de om este nevoie
acolo unde este duh de ceartă. Mat. 5:9 spune despre cei împăciuitori că ei vor fi chemaţi fii a lui
Dumnezeu.
Blândă – acceptă toate lucrurile ca din mâna lui Dumnezeu (Moise). Nu răspunde cu batjocori ci
cu blândeţe faţă de cei împotrivitori, 2 Tim. 2:24-26 “Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci
să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu
blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa
adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca
să-i facă voia.” Cei care au căzut trebuie ridicaţi cu duhul blândeţii (Gal. 6:1);
Matei 11:29 prin aceasta se arată că acţionăm ca şi Domnul Isus căci El spune „învăţaţi dela
Mine, căci Eu sînt blând şi smerit cu inima;”. Acţionând aşa blândeţea noastră va fi cunoscută de
toţi oamenii. (Fil. 4:5).
Uşor de înduplecat – nu se încăpăţânează ci se lasă convins de învăţăturile biblice, Ier. 20:7 “M-
ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat;”
Plină de îndurare – îndurare sau milă faţă de cei care sunt în suferinţă sau boli trupeşti. Mat. 5:7
„Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă”. Domnul este îndurător şi El aşteaptă şi
de la copii Săi tot aşa să fie. Acţionând aşa aducem roduri bune.
Fără părtinire – nu face nimic cu părtinire, adică nu favorizează anumite categorii sociale în
detrimentul altora, 2:1
Nefăţarnică – fără 2 feţe, sinceră, nu are o purtare dublă, nu spune una şi face alta. Faptele tale
vorbesc atât de mult încât nu aud ce vorbeşti.
v. 18 „roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace” – roada neprihănirii sunt
faptele bune care sunt un rezultat al mântuirii. Această roadă creşte într-o atmosferă de pace, dar
noi trebuie s-o menţinem.
Aplicare:
a) Fac eu cât vorbesc? Sau fac eu ce vorbesc?
b) Care-i starea inimii mele? Nu cumva port eu pizmă faţă de cineva?
c) Trecând prin aceste calităţi m-am văzut pe mine?
Iacov 1:5 „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,”
Dacă ne rugăm pentru înţelepciune de sus să ştiţi că Domnul ne va împrejurări ca să vedem dacă o
avem şi să o putem manifesta.
AMIN!