Noua Zeelanda
O lume in ea insasi !
Valean Patricia
Acolo unde mi-a ramas inima…
Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge vreodata sa astern pe hartie asemena
cuvinte... sa povestesc asemeni intamplari, sa las amintirile din mine sa vorbeasca. Au trecut
multi ani de atunci, insa nu destui incat sa uit de sentimentul acelei mari descoperiri din viata
mea, acelui sentiment de fericire privind tinutul Noii Zeelande cu lacrimi in ochi. Am avut
acest dar, de a lua parte la un eveniment nemaipomenit in istoria omenirii.
Ma aflam in primavara anului 1916, pe vremea cand descoperirea unui nou tinut era doar o
poveste auzita de copii cand parintii le sopteau povesti inainte de somnul cel odihnitor. Pe
atunci eram doar o fata tanara, in a optsprezecea primavara a vietii mele.Eram plina de vise,
vise frumoase care uneori simteam ca ma ridica pana la cer. Ceea ce inca de mica m-a facut
diferita de celelalte persoane insa, a fost singuratatea.. o singuratate care imi facea bine, ma
ajuta sa ma eliberez si sa ajung, chiar daca numai cu gandul, in locuri minunate, in locuri
nemaiaflate de nimeni.Eram cu adevarat o cugetatoare.bChiar eram! Asa este, lucru de care
sunt mandra si acum. Cred ca e o mostenire de la bunicul meu, care pana la varsta de
unsprezece ani m-a crescut, impreuna cu bunica mea.Pierderea lor a fost ca un bolovan greu,
mult prea greu care a cazut peste sufletul meu. Ma simteam zdrobita. Eram intr-o stare pe
care nici acum nu am reusit sa o deslusesc, simteam ca ma dresprind de acea persoana care
obisnuiam sa fiu, desi singuratica cu multa gingasie si bunatate in mine. Ma simteam mai
singura ca niciodata.. aveam sa stiu ca acum am ramas cu adevarat singura pe lume, lucru pe
care nu l-am simtit alaturi de ei.
Unchiul meu, care locuia in cealalta parte a tarii avea sa vina dupa mine. Asa s-a si
intamplat! Era dansul un om bun, insa in inima lui nu lasa pe nimeni sa intre. La inceput mi se
parea un ciudat.. mai ales ca nu il mai intalnisem niciodata in viata mea.. sau nu imi mai
aminteam de el, avand o varsta mult prea frageda. M-am mutat acolo timp si timp de sase ani
am trait ajutandu-l in coomert, lucru de care se ocupa dansul.
Nu aveam prieteni si nici nu vroiam. Nu ma potriveam cu nimeni in ganduri, in cuvinte..
la un moment dat incepeam sa cred ca nu apartin acelei lumi. Aveam momente cand nu stiam
cu adevarat ce este cu mine. Printe persoanele cu care m-ai schimbam cateva vorbe era
capitanul Cook. De cate ori calca prin casa unchiului meu imi cerea apa si imediat dupa aceea
imi povestea prin ce intamplari interesante a trecut el si de ce oameni a avut el parte in
calatoriile lui. Insa.... cuvintele lui nu ma impresionau deloc. De multe ori nici macar nu il
ascultam.
Insa ca sa nu lungesc prea mult povestea am sa va astern cea mai minunata intamplare din
viata mea. Aveam doar optsprezece ani cand Cook a trecut pe la noi, foarte fericit de altfel,
spunandu-mi ca corabia lui avea sa fie prima care descopera o minunata insula de langa
Australia, insa nu una obisnuinta si una despre care se vorbea de mult timp, insa nimeni nu
ajunse vreodata pana acolo. Eram total dezinteresata de ce imi povestea, pana cand in gandul
meu imi veni ideea de a pleca si eu intr-o astfel de aventura. Nici mie nu imi venea sa cred de
ce lucruri imi treceau prin minte, insa nu m-am lasat batuta si i-am spus totul unchiului meu
dupa plecarea oaspetelui nostru. Mi-a zambit usor si mi-a spus cu o voce duioasa “Esti atat de
visatoare!’... cuvintele lui m-au deranjat oarecum, insa, spunandu-i ca pentru descoperirea
acelui tinut era nevoie si de o scriitoare... cum eu singuratica si melancolica scriam de multe
ori... In cele din urma aveam si eu sa fac parte in acea calatorie.
Am pornit intr-o noapte calda de iunie. Marea era lenesa.Totul decurgea conform planului..
asa cum am stabilit.. Trebuie sa recunosc ca pe parcursul calatoriei am avut parte si de
peripetii. De altfel, omul de stiinta care insotea echipjaul, un tanar de douazeci si cinci de ani a
prins drag de mine.Eu abia ca doream sa schimb cateva vorbe cu el.
Am ajuns acolo dupa o lunga calatorie.Cand am pasit prima data pe acel pamant simteam ca
m-am desprins total de lumea in care traiam odinioara. Nu stiu de ce dar simteam ca aici este
un loc special pentru mine, cu totul si cu totul minunat. Eram in partea de nord a insulei, un
tinut minunat unde fructele si legumele se gaseau la tot pasul. Recoltele erau bogate. Noi
europenii, am ramas uimiti la vederea acelei lumi minunate. Credeam ca populatia de acolo ne
va respinge, ne vor considera niste straini. Nu a fost chiar asa.. este adevarat! Nu stiau cine
suntem, ce dorim si cum am ajuns acolo, pe pamantul lor.
Mi se parea ca vorbesc o limba atat de ciudata, total diferita de graiul nostru. Omul de
stiinta a reusit insa sa ne prezinte pe noi toti.. acestea dandu-si seama ca nu dorim sa le facem
nimic rau.
Am inceput sa vizitam acea minunata insula, care avea sa ne ofere multe lucruri minunate.
De la obiceiuri pana la ritualuri si fel de fel de lucruri interesante, la care nici macar nu te puteai
gandi inainte sa le fii vazut. Ajungand intr-un sat anume, o familie ne-a primit la masa. Mancarea
era absolut delicioasa, cu specificul populatiei maori, pentru ca asa se numeau oamenii din
acele tinuturi.
Ei,maorii, erau niste oameni despre care se spune ca au avut o istorie nu foarte usoara. Ni s-
au descris fel de fel de lupte prin care au trecut, si de care au avut parte, desigur lupte intre
triburi. Simteam cu adevarat ca ceea ce mi se povestea era nemaipomenit.
Cu timpul am inceput sa inteleg si eu acea limba, care la inceput mi s-a parut nedescifrabila.
Am ajuns chiar eu insami sa vorbesc cu oamenii, sa discut lucruri si lucruri. Ma simteam diferita
fata de acea lume din care eu si colegii mei de echipa proveneam.
*
Incetul cu incetul, am vizitat mai multe locuri, locuri care nu pot fii uitate. Cel mai minunat
dintre toate a fost insa locul in care l-am intalnit pe el, acel om minunat.Intr-o noapte, neavand
somn, am iesit afara din cortul in care dormeam. Ne asezasem langa o padure, in apropiea unui
sat. Ma plimbam de una singura printre copaci, copaci inalti si batrani. Luna parca ma privea
arzatoare. Un sentiment straniu si de frica m-a cuprins in acele momente. Asa ca am ales sa
stau jos, si sa astept pana dimineata. Mi-am inchis ochii…In mintea mea imi vedeam familia... cu
acest gand frumos am adormit. M-am trezit din senin. Era liniste. O umbra in fata mea a aparut.
Era un barbat care nestiind cine sunt, se uita la mine cu multa uimire, dar si cu multa seriozitate.
In privirea lui, simteam ca doreste o explicatie din partea mea. Cu multa frica am rostit cateva
cuvinte.. ochii lui pareau mai blazni. S-a uitat la mine indelung si mi-a intins mana lui. Stateam in
fata unui barbat, care facea parte dintr-un anumit trib. Imi puteam da seama de acest lucru
vazand pe fata lui anumite inscriptii. Pareau ciudate. Eu deveneam speriata. M-a prins de mana
si m-a condus pana la o fantana. Simteam o frica in mine, asa cum nu am mai simtit niciodata,
Am rostit din nou cateva cuvinte cu multa sfiala, insa el de aceasta data nici macar nu s-a
uitat la mine. Dupa mult timp, vazand cat imi este de frica, s-a intors spre mine. Vorbea, insa eu
nu intelegeam nimic. Incercand sa ma concentrez, i-am spus ca sunt doar o persona care s-a
ratacit. Ca prin minune el a inteles si nu dupa mult timp am inceput sa vorbim. Mi-a spus ca el
credea ca sunt dintr-un trib rival, ca doream sa le fac rau.. Cu multa frica i-am atins mana.. acesta
m-a privit in ochi si am putut sa ii vad bunatatea. Mi s-a parut atat de frumos acel moment... nici
acum nu stiu de ce am facut asta. Dar.. dar ceva s-a intamplat intre noi. M-a prins si el de mana si
m-a condus mai departe pana la un lac. Privelistea era feerica. Acolo am stat si am povestit fel de
fel de lucruri, incepand cu marile legende ale populatie maori. Eram chiar si eu foarte mirata de
cat de bine ma descurcam la a vorbi cu el. Numele lui era Arret. Ma simteam cu adevarat pentru
prima data, atrasa de un barbat.. de privirea lui, de cuvintele lui. Stiam ca trebuie sa plec asa ca
mi-am luat ramas bun de la el. M-a condus pana in locul din care m-a luat.. si chiar mai departe
de atat. Am plecat de acolo fara sa privesc inapoi..
*
Cand am ajuns in tabara.. toata lumea ma cauta disperata.. nu stiau unde sunt. Am ales
sa spun ca m-am ratacit, dar ca in cele din urma am gasit drumul inapoi. Mai erau cateva zile
pana la plecarea spre Europa. Simteam ca vreau sa raman acolo.. dar era mult prea mult. In
fiecare seara ma intalneam cu acel tanar ciudat, al unui anume trib de acolo. In ultima seara s-a
intamplat ceva ciudat. . Lucrul care m-a zapacit a fost sarutul pe buze... pe care mi l-a daruit. Nu
stiam ce avea sa inseamne pentru mine.. dar era garantia ca el intotdeauna sa va gandi la mine..
si eu la fel. De altfel, vroiam sa raman, simteam ca acolo imi este locul.. insa nu se putea. Nu se
putea pentru ca faceam parte dintr-o lume total diferita..
In final, am ajuns la momentul plecarii. Imi facusem datoria acolo... trebuia sa ne luam toti
ramas bun. Eu, impreuna cu tovarasii de drum eram bucurosi de calatoria ce avea sa urmeze...
era drumul spre casa. Insa locul din care plecam, mi-a rapit o parte din inima mea.
Milford Sound
• Munti inalti si cascade repezi
sporesc maretia unuia dintre cele
mai cunoscute fiorduri ale Noii
Zeelande.
Dimineata intr-o zi senina este cel mai
potrivit moment pentru a vedea Milford
Sound. Ceata invaluie varfurile muntilor
ce se inalta abrupt de pe tarm si se
oglindesc in albastrul neclintit al marii.
Capitanul James Cook, primul european
care a zarit fiordurile Noii Zeelande
.Ramas profund impresionat de
frumusetea acestor locuri, acesta le
descria “Paduri luxuriante se intind Pe
Legendele maori spun o poveste poetica legata
de formarea acestei siluete crestate ce se inalta
maiestuos din mare. South Island, sustin ele, este de
fapt chila unei canoe partial scufundate care s-a
pietrificat iar Zeul Marii a transformat-o in pamant
locuibil cioplind-o cu toporul. El si-a inceput munca in
regiunea fiordurilo, insulele si coasta zdrentuita din
sudul extrem. Milford Sound, cel mai nordic fiord a
fost ultima s-a creatie , fiind considerata o opera de
arta.
Numele acestor locuri are la baza o alta
legenda.PoPulatia maori numea acest loc “sturzul
singratic”. sturzul era insotitorul Permanent al unui
erou popular legendar al tribului maori,Maui, care i-
ar fi cerut Zeitei Mortii nemurire pentru fiintele
omenesti , facand dragoste ce ea intre timp ce
aceeasta dormea. Dar a doua zi dimineata zeita a
fost trezita de catecul sturzului si infuriata l-a
stivit pe Maui. Cu inima franta pasarea a zburat pana
la Milford Sound pentru a trai acolo in cainta si
Maori si arta tatuajelor
Potrivit mitologiei Maori,
tatuarea a inceput printr-o poveste
de dragoste dintre un tânar cu
numele de Mataora - ceea ce inseamna
„Fața Vitalitatii” - si o tânara
printesa din lumea subterana, pe nume
Niwareka.
Intr-o zi, Mataora a batut-o
pe Niwareka, asa ca ea l-a parasit,
alergând inapoi la tarâmul tatalui
ei, numit Uetonga. Mataora, cuprins de
vina si cu inima frâna, a pornit pe
urmele printesei Niwareka. Dupa
multe incercari si dupa ce a depasit
numerose obstacole, Mataora a ajuns
pe tarâmul Uetonga, dar cu fata
Familia lui Niwareka l-a tachinat si
l-a batjocorit pentru infatisarea lui.
Umilit, Mataora a implorat-o pe Niwareka
pentru iertare, iar ea l-a acceptat.
Tatal lui Niwareka s-a oferit sa il invete
pe Mataora arta tatuajului si, de
asemenea, Mataora a invatat in acelasi
timp, arta lui Taniko - impletiturile in
multe culori. Mataora si Niwareka s-au
intors impreuna in lumea oamenilor,
aducând cu ei arta lui moko si taniko.
Potrivit izvoarelor arheologice, tatuarea provine
din Noua Zeelanda spre cultura est-polineziana.
Daltile din os folosite pentru tatuat pot fi gasite in
siturile arheologice din timpuri diferite, in Noua
Zeelanda dar si in unele situri din estul Polineziei
timpurii.Desi Maori au practicat tatuajele, nu exista
nicio evidenta ca populatiile non-maori le-au practicat
si ele.
In Noua Zeelanda, in siturile timpurii, au fost
gasite palete largi de dalti, ceea ce lanseaza evidenta
ca la inceput exista, probabil, o preferinta a
modelelor, mai precis a sabloanelot rectilinii.
Capul era considerat cea mai sacra parte a corpului
si, pentru ca tatuarea cauza sângerare, era executata
numai de catre cei mai priceputi „mestesugari” sau
„tohunga-ta-oko”. Acestia erau persoane foarte sus
puse. Toate persoanele cu rang din populatia Maori
erau tatuate, iar cine nu avea tatuaje era considerat
fara statut social.
Mastile rituale ale tribului Maori
Noua Zeelanda-dincolo de portile
unei lumi de vis
• Pentru un articol pe tema locurilor unde poti admira cele mai fabuloase peisaje din
lume mi-au venit prima data in minte destinatii cunoscute cum ar fi Muntele Everest,
cascada Niagara, Marele Canion, Alpii sau faimoasa insula Bora Bora… dar aceste
destinatii nu sunt o surpriza pentru nimeni, despre ele vorbesc toate ghidurile turistice
si sunt de multa vreme in topul preferintelor calatorilor din lumea intreaga. Si totusi,
daca ne gandim la cat de mare este aceasta minunata planeta, trebuie ca mai sunt si
alte locuri care isi asteapta musterii dornici sa le descopere, sa le admire si sa le
fotografieze
• Noua Zeelanda cea din urma mare intindere de uscat ce a fost colonizata ,
este o ramasita a marelui continent Gondwana care s-a fragmentat acum 80 de
milioane de ani . Din cele mai vechi tipuri se vorbeste de Noua Zeelanda ca'' tara
dintre ape'' despartita de restul lumii, a carui cer este despicat de lupta dintre uriasa
pasare Moa si dusmanul acesteia uriasul vultur Haast. Vorbele strabunilor atribuie
statutul de descoperitor al acestei lumi, emploratorului Kupe , care a pornit din insula
polineziana natala, Hawaiki denumind teritoriul descoperit Aotearoa(Tara norului alb
lung). Nou venitii au descoperit pe langa un tinut imens, muntos si fertil o populatie
vasta si prospera si anume Tribul Maori. Cea mai mare partea tinutului este
acoperita de paduri bogate si vechi de conifere, alaturi de care cresc ferigi uriase, in
timp ce apele adanci, de un albastru turcoaz mangaie numeroasele plaje si golfuri ale
acestor insule neatinse .
Cultura maori
Nu se stie cu certitudine de ce sau de unde au venit neamurile maori dar limba acestora
este inrudinta cu dialectele polieziene vorbite in insula Cook si Tahiti. Astfel se presupune
ca maori apartin acelor regiuni .Data sosirii nu este cunoscuta cu exactitate dar primele
asezarii dateaza din secolul al XIII-lea cu mult inainte de a fi descoperiti de Kupe.Chiar
daca ne asteptam sa gasim o populatie primitiva tribul maori nu putea fi catalogat ca atare
intrucat acestia aveau o societate ce disupunea de o organizare ierarhica astfel incat
principalul grup al maorilor este iwi(tribul) .Religia avea la baza venerarea stramosilor si a
naturii. Doua aspecte importante ale vietii spirituale maori sunt mana- puterea spirituala si
tapu.
Vizitatorii vor fi absolut fascinati de mitologia bogata a acestui trib , aceste mituri explicand
lumea si formand baza religiei . Mitologia incepe cu mitul Creatiei ce se crede a fi unirea a
doi zei si continua cu mitul aparitiei femeii din lut si a padurilor ce despart cerul de Pamant.
Cand vine vorba de cultura maori acestia nu se lasa mai prejos dezvoltandu-si de-a lungul
timpului obiceiuri, credinte si chiar dansuri specifice. Printre acestea se numara dansul
haka, un dans al intimidarii ce esta practicat in prezent de echipa de rugby All Blacks dar si
un dans la care participa femeile si anume dansul poi.
Cu taramurile sale de foc, cu muntii inalti si cascade repezi cu vulcani ce strajuiesc bolta
cereasca si cu lagune de ape lipezi Noua Zeelanda te frameca si te face sa nu-ti doresti
nimic altceva decat sa-ti incanti simturile pe acele taramuri luxuriante.
• De-a lungul secolelor tribul maori a evoluat enorm ca
civilizatie trecand de la casele din bambus la zgarie nori si de
la mici porturi la porturi splendide, adevarate centre
comerciale si industriale . De departe cel mai mare oras din
Noua Zeelanda, orasul Auckland este si un punct central al
vietii culturale a tarii. Amestecand influente engleze si
polineziene, acest oras ofera o varietate de activitati, locuri
de servit masa si o viata de noapte intensa. Mostenirea
victoriana , suburbiile , vulcanii inactivi si o faleza dinamica il
fac unul dintre marile porturi de la Pacific.
• Compact si usor de parcurs, centrul capitalei
neozeelandeze merita sa fie explorat, avand in vedere
mostenirea culturala a acestuia. Fa o plimbare cu telecabina
pana la Gadina Botanica pentru a admira panorama portului
si suburbiile deluroase, decorate cu vile in stil victorian.
• Turistii care vin cu feribotul de la Wellington vor
intalni la Malborough Sounds unul dintre cele mai frumoase
peisaje din lume.
• Otago este un taram la extremelor de la Dunedinul
istoric aflat pe tarmul fetil forfotind de viata maritima la
peisajele din inima tarii, care contureaza un tablou
suprarealist si desertic intins pana la poalele Alpilor de Sud.
• Goana dupa aur din 1860 i-a dat orasului Dunedin
statutul de cel mai mare din Noua Zeelanda si,desi vremurile
s-a schimbat, localitatea ramane la fel de eleganta, cu o
arhitectura victoriana rafinata. La intrarea in oras, Peninsula
Otago este locul ideal in care poti observa viata maritima.
• Peisajul Noii Zeelande nu este nicaieri mai
spectaculos decat in indepartatul si deprimatul Fiordland, cu
muntii sai neinduplecati si fiordurile
• impresionante.
• Insula Stewart ultima din descrierea noastra, dar nici
pe departe cea din urma dintre insulele principale ale Noi
Zeelande, isi dezminte amplasamentul extrem de sudic .
Insula este plina de paduri si de viata salbatica, iar plajele
sale cu nisip alb sunt mangaiate de curenti surprinzatori de
calzi.
Dansul haka
A fost practicat pentru prima data de un sef de trib, Te
Rauparaha, care a sarbatorit faptul ca a scapat viu dintr-o
batalie din anii 1820. Cu toate acestea, dansul care l-a facut
cunoscut in intreaga lume nu vorbeste despre razboi si nici
despre victorii rasunatoare. Ka mate este o celebrare a
supravietuirii acestuia in urma unui atac al tribului
Waikato.
Conform legendelor, Te Rauparah, incercand sa se ascunda de
rivalii care il vanau, cere ajutorul unui al sef de trib, Te
Wharerangi.
Desi neincrezator la inceput, acesta este de acord sa il
ascunda intr-o groapa in care se depozitau cartofii dulci
(kumara), in timp ce
Te Rangikoaea, sotia lui Te Wharerangi, urma sa se aseze
deasupra gropii pentru a nu trezi banuiala atacatorilor.
Cantecul este:
Ka mate! Ka mate! Ka ora! Ka ora!
Ka mate! Ka mate! Ka ora! Ka ora
Tenei te tangata puhuru huru
Nana nei i tiki mai
Whakawhiti te ra
A upa ne! ka upa ne!
A upane kaupane whiti te ra!
Hi !!!
In limba romana:
Voi muri! Voi muri! Traiesc! Traiesc!
Acesta este barbatul paros
Cel care a adus soarele
Si care l-a facut sa straluceasca din nou.
O treapta mai sus, si inca o treapta,
Si inca o treapta mai sus…soarele straluceste!
“Barbatul paros” la care face referire Te Rauparah este
protectorul acestuia, Te Wharerangi, cel care era cunoscut
datorita parului abundent, fapt putin intalnit la barbatii
maori, in timp ce treptele simbolice catre lumina sunt cele
sapate in groapa de kumara.
Dora Petran
Jurnal reflexiv
Draga jurnalule,
Tin sa iti marturisesc ca nicio alta expeditie nu m-a marcat atat de mult precum cea din Noua Zeelanda. Asa ca doresc sa iti relatez
despre una dintre cele mai fascinante calatorii facute vreodata de mine.
Ziua I
Cerul era instelat si frumos incat noaptea, pe malul marii ce inconjura acest taram din toate partile, Calea Lactee se vedea ca un
imens curcubeu alb ce coboara din tarm in tarm.
Am debarcat pe taramul acesta de vis alaturi de calauza mea , navigatorul Cook.
Printre ramurile verzi ale arborilor am zarit un foc molcom in vetrele unor incaperi mici de lemn.
Ne-am apropiat cu grija, fara sa stim la ce sa ne asteptam.
Ziua a II-a
Din intuneric au inceput sa iasa la iveala mai multe bord decorate cu obiecte din lemn sculptate cu figure caudate. Din departare se
auzeau cantece de incantatie. Ne-am strecurat cu grija deoarece o faptura veghea intr-un turn de supraveghere. Vigilenta noastra a fost
invinsa deoarece omul din turn a inceput deodata sa tipe de parca s-ar fi apropiat o armata intreaga.
Am fost descoperiti.
Ziua a III-a
Am fost dusi in fata inaltului preot si sef al tribului. Fiindca doream sa le dovedim ca suntem pasnici au inceput sa comunice prin semen.
Preotul era gata sa ne asculte. Le-am spus ca ne-am ratacit sic a defapt vrem sa ajungem in Europa. Nu stiau ce este Europa. Ne-au
observat indelung hainele, incaltamintea, chipul.
Si noi am observant ca erau cativa ce pareau importanti in trib, tatuati din cap pana in picioare, cu pene, amulete si pandantive. Ei ne-
au spus ca putem sta trei zile acolo, dar ca vom fi nevoiti sa plecam pe urma.
Ziua a IV-a
Zori de zi. Barbatii au inceput sa recite cu o voce mandra si puternica, in timp ce femeile cantau versuri melodos. Era “powhiri”, un
ritual care se termina cu “haka”, discursuri exclamate de barbate cu voce tare, combinate cu un dans feroce . “Haka taparaki “ era ritualul
fara arme, iar “haka peruperu” era ritualul cu arme si era defapt cu dans de razboi.
Spectacolul a continuat cu “poatere” , niste incantatii executate de grupuri de femei ca raspuns la anumite barfe.
Ziua a V-a
Marele preot ne-a chemat la intrunirea tribului. In jurul unor “tiki” ce infatisau zeitatile lor, au dat glas incantatiilor. Se vedea ca sunt
foarte religiosi. Erau invocati Tane , zeul padurilor , Tangaroa, zeul oceanului dar si Io, zeul supreme. Natura insasi era considerata o
finite vie. Macki Ruka, un tanar din trib a inceput sa ne vorbeasca despre iubire si frumusetea sufletului oamenilor. Iubirea pe care fiecare
ar trebui sa o poarte in suflet sis a o daruiasca aproapelui.
Ziua a VI-a
Impresionati de aceasta lume ciudata , in care ai inteles ca iubirea si zeitatea sunt atat de importante, dar care atunci cand se simte
amenintata e gata sa isi devoreze dusmanul , am parasite cu corabia noastra taramul “marelui nor alb” si acesti “copii ai cerului”, triburile
maori asa cum isi ziceau.
Noua Zeelanda-
100%puritate
Pornind de la
legenda că Noua
Zeelandă a fost
pescuită din mări si
oceane, s-a născut
campania "100% pură".
Valean Patricia
Fisa reflexiva
Proiectul pe care tocmai l-am terminat mi se parut unul dintre cele mai
interesante in care am fost implicate pana acum.
Tema a fost cat se poate de originala si in acelasi timp foarte captivanta.Au
fost foarte multe lucruri la care eu si colegii mei ne-am gandit, asa ca am ales pe
cele mai reprezentative subiecte din acest domeniu.
Pentru realizarea proiectului, am consulat unele carti de specialitate, culegand
informatii despre Noua Zeelanda.Trebuie sa adaug ca aceasta tara nu o
cunosteam, sau mai corect spus nu stiam prea multa informatie despre aceasta.
Ca scriitor a fost nevoie si de un exercitiu de imaginatie.Fiind printre primii
oameni care au ajuns in acel tinut, m-am simtit cu totul o persoana speciala…
acesta este sentimentul pe care l-am avut, incercand sa intru cu adfevarat in
pielea acelui personaj, acelui om care vede cu ochii sai o civilizatie proaspata,
neatinsa, cu ritualuri si obiceiuri total diferite de lumea sa.
Mai trebuie sa adaug ca documentandu-ma despre aceasta tara am ajuns sa imi
doresc sa o si vizitem, cu siguranta nu in viitorul apropiat, dar poate odata si
odata voi avea aceasta ocazie.
In final, nu pot sa spun decat ca a fost o placere sa realizez acest proiect, mai
ales ales prin faptul ca am reusit sa dau frau liber imaginatiei, unul dintre
lucrurile care imi plac foarte mult.
Dora Petran
Jurnal reflexiv
Draga jurnalule,
Tin sa iti marturisesc ca nicio alta expeditie nu m-a marcat atat de mult precum cea din Noua Zeelanda. Asa ca doresc sa iti relatez
despre una dintre cele mai fascinante calatorii facute vreodata de mine.
Ziua I
Cerul era instelat si frumos incat noaptea, pe malul marii ce inconjura acest taram din toate partile, Calea Lactee se vedea ca un
imens curcubeu alb ce coboara din tarm in tarm.
Am debarcat pe taramul acesta de vis alaturi de calauza mea , navigatorul Cook.
Printre ramurile verzi ale arborilor am zarit un foc molcom in vetrele unor incaperi mici de lemn.
Ne-am apropiat cu grija, fara sa stim la ce sa ne asteptam.
Ziua a II-a
Din intuneric au inceput sa iasa la iveala mai multe bord decorate cu obiecte din lemn sculptate cu figure caudate. Din departare se
auzeau cantece de incantatie. Ne-am strecurat cu grija deoarece o faptura veghea intr-un turn de supraveghere. Vigilenta noastra a fost
invinsa deoarece omul din turn a inceput deodata sa tipe de parca s-ar fi apropiat o armata intreaga.
Am fost descoperiti.
Ziua a III-a
Am fost dusi in fata inaltului preot si sef al tribului. Fiindca doream sa le dovedim ca suntem pasnici au inceput sa comunice prin semen.
Preotul era gata sa ne asculte. Le-am spus ca ne-am ratacit sic a defapt vrem sa ajungem in Europa. Nu stiau ce este Europa. Ne-au
observat indelung hainele, incaltamintea, chipul.
Si noi am observant ca erau cativa ce pareau importanti in trib, tatuati din cap pana in picioare, cu pene, amulete si pandantive. Ei ne-
au spus ca putem sta trei zile acolo, dar ca vom fi nevoiti sa plecam pe urma.
Ziua a IV-a
Zori de zi. Barbatii au inceput sa recite cu o voce mandra si puternica, in timp ce femeile cantau versuri melodos. Era “powhiri”, un
ritual care se termina cu “haka”, discursuri exclamate de barbate cu voce tare, combinate cu un dans feroce . “Haka taparaki “ era ritualul
fara arme, iar “haka peruperu” era ritualul cu arme si era defapt cu dans de razboi.
Spectacolul a continuat cu “poatere” , niste incantatii executate de grupuri de femei ca raspuns la anumite barfe.
Ziua a V-a
Marele preot ne-a chemat la intrunirea tribului. In jurul unor “tiki” ce infatisau zeitatile lor, au dat glas incantatiilor. Se vedea ca sunt
foarte religiosi. Erau invocati Tane , zeul padurilor , Tangaroa, zeul oceanului dar si Io, zeul supreme. Natura insasi era considerata o
finite vie. Macki Ruka, un tanar din trib a inceput sa ne vorbeasca despre iubire si frumusetea sufletului oamenilor. Iubirea pe care fiecare
ar trebui sa o poarte in suflet sis a o daruiasca aproapelui.
Ziua a VI-a
Impresionati de aceasta lume ciudata , in care ai inteles ca iubirea si zeitatea sunt atat de importante, dar care atunci cand se simte
amenintata e gata sa isi devoreze dusmanul , am parasite cu corabia noastra taramul “marelui nor alb” si acesti “copii ai cerului”, triburile
maori asa cum isi ziceau.
Feier Catalin
Fisa reflexiva
Cu siguranta prin participarea la acest proiect am descoperit o
noua lume,o lume fascinanta despre care nu stiam prea mult.
Obiceiurile si ritualurile iesite din comun mi-au starnit cu adevarat
curiozitatea.In calitate de om de stiinta am aflat originile unui dans
foarte interesant si anume ,,haka`` .Am descoperit ca in spatele acestui
dans se afla o intreaga legenda ,despre care am vorbit mai sus.
Ma bucur foarte mult ca am putut participa la o asemenea
expeditie,chiar daca numai cu gandul.
Mi-as dori enorm de mult sa vizitez Noua Zeelanda pentru a
intelege pe deplin acesti oameni,,Maori`` si obiceiurile lor specifice.
Sur Anca
Fisa reflexiva
Cand vine vorba de o descoperire fie a unui teritoriu, a unei flori rare
sau a unei persoane speciale consider ca sentimentul cel mai frumos
este cel de dinaintea realizarii descoperiri cand stii ca tu ca explorator
esti aproape de a decoperi ceva inedit , ceva cautat de sute de
generatii, dar fara rezultat. Insa exploratorii nu isi dau seama ca
aceeasta descoperire este fructul imaginatiei , este darul incapatanarii
caci acel sentiment se trage din incapatanarea de a nu te da batut, de a
vedea lumea altfel cu ochii mintii si a sufletului. Astfel eu ca explorator
sunt doar un Christofer Columb, insa mintea mea este Americo Vespuci.
Cand vine vorba de Noua Zeelanda mintea iti zboara la o
populatie bastinasa daca nu chiar primitiva, ce isi duce existenta intr-o
zona uitata de lumea insa pe masura ce am citit tot mai multe despre
aceeasta tara am inteles ca dupa toata aceste conceptii eronate stau
multe lucruri necunoscute de marea majoritate a oamenilor printre care
ma gaseam si eu. Acum dupa o documentare riguroasa pot spune ca
sunt total fascinata de civilizatia maori.
Chereches Carina
Fisa Reflexiva
10 mai 2011
Dragul meu jurnal,
Tu, care pastrezi amintirile mele asternute pe multitudini de pagini, simt ca trebuie sa iti
marturisesc cea mai frumoasa experienta a mea de pana acum. Am fost rugata de seful
companiei mele sa realizez o reclama despre Noua Zeelanda. La inceput am privit sceptic, fiind
deja implicata intr-un alt proiect cu rezultate mai sigure. Eu nu am calcat pana acum pe
meleagurile acelea si sunt cam nesigura de felul meu cand vine vorba de schimbari.Dar iata ca
am acceptat si am facut o mini-excursie,iar acum ajung sa spun ca imi voi aminti mereu de
aceste locuri.Noua Zeelanda este renumita ca fiind cel mai mare teritoriu lipsit de serpi,
problema care le da mare bataie de cap australienilor In plus, ai ocazia sa vezi cu proprii ochi
locatiile spectaculoase in care s-a filmat Lord of The Rings. In prima zi am vizitat Stone Store-
Aflata in Kerikeri, acest "depozit" este cea mai veche cladire din piatra din Noua Zeelanda. Si
multe alte locuri care merita din plin vizitate. Am realizat acest spot publicitar in speranta ca tot
mai multi oameni vor dori sa vada cu ochii lor aceste daruri ale naturii. Si de fapt nu este doar
vorba de vizitat ci intreaga calatorie in sine m-a schimbat mult, traditiile si obiceiurile m-au
facut sa vreau sa descopar mai mult. Eu una sunt de parere ca lumea este ca o carte iar cei care
nu calatoresc, citesc doar prima pagina..
Membrii echipei
• Petran Teodora- artistul
• Sur Anca- jurnalist
• Valean Patricia-scriitorul
• Feier Catalin-omul de stiinta
• Chereches Carina-advertiser