Noţiunea, sarcinile şi sistema criminalisticii
o Noţiunea, obiectul criminalisticii.
o Sarcinile criminalisticii.
o Sistema criminalisticii.
2
Noţiunea, obiectul criminalisticii
Termenul de criminalistică este cunoscut încă din
antichitate şi semnifica ştiinţele juridice aplicate în
justiţia penală. Pentru a fi numită ca ştiinţă aparte a
fost utilizat prima dată de către renumitul savant
austriac Hans Gros (1883), care în manualul
„judecătorului de instrucţie” a declarat criminalistica
drept o ştiinţă de sine stătătoare, destinată aplicării
realizărilor ştiinţelor naturale şi tehnice în
activitatea de urmărire penală. Aşa deci a apărut
denumirea de criminalistică la fel a u apărut şi
primele idei privind acest capitol adică privind
ştiinţa dată.
Deci ca să ne referim în parte la ştiinţa dată noi
vom privi punctele de vedere a altor mari specialişti
în domeniul criminalisticii care au pus bazele acestei
disciplinii. Din punct de vedere referitoare la
definirea ştiinţei în cauză ale mai multor autori
criminalişti exprimate în literatura de specialitate
sunt în esenţă similare.
După Vasiliev coautorul şi redactorul multiplelor
lucrări didactice, criminalistica reprezintă ştiinţa
despre organizarea şi planificarea procesului de
cercetare a infracţiunilor, administrarea probelor în
conformitate cu legislaţia procesual penală în vigoare,
având ca scop descoperirea şi prevenirea infracţiunilor
prin aplicare pe scară largă a mijloacelor şi metodelor
ştiinţifice.
În opinia profesorului Stancu criminalistica este
o ştiinţă judiciară cu caracter autonom şi unitar care
însumează în ansamblul de cunoştinţe metodele şi
3
mijloacele tehnice şi procedeile tactice destinate
descoperirii, cercetării infracţiunilor, identificării
persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirea
faptelor antisociale.
La momentul actual în literatura criminalisticii
se discută asupra tezei potrivit căreia obiectul
disciplinii date cuprinde legităţile procesului
creării, descoperirii şi examinării probelor (urmelor
materiale şi ideale) ale infracţiunii.
Cunoaşterea legăturilor specifice ale procesului
creării şi administrării probelor al urmelor materiale
ale infracţiunii, cât şi a celor la nivelul
„reprezentărilor memoriale” îi revine criminalisticii
şi deci constituie elementul de bază al obiectului
acesteia.
Pornind de la analiza opiniilor menţionate mai sus
şi ţinând totodată cont de alte puncte de vedere,
criminalistaca poate fi definită ca o ştiinţă despre
legităţile procesului creării şi administrării probelor
infracţiunii, care elaborează în baza cunoaşterii
acestor legităţi metode şi mijloace de cercetare
criminalistică necesare descoperirii şi prevenirii
faptelor penale.
Din definiţia dată reţinem că obiectul de studiu
al criminalisticii este constituit din două părţi
componente: cea a legităţilor proceselor de creare şi
administrare a materialelor probante şi cea a metodelor
şi mijloacelor de investigare criminalistică. Astfel
conceput obiectul criminalisticii prezintă importanţă
pe două planuri distincte. Pe de o parte subliniază
caracterul ştiinţific al acestei disciplini, deoarece
ea presupune cunoaşterea anumitor legităţi fie din
domeniul naturii, fie cu caracter social.
4
Nerecunoaşterea acestui aspect provoacă dubii. Pe de
altă parte evidenţiază funcţiile sociale ale ştiinţei
în cauză şi anume ale celor de cunoaştere, constructivă
şi comunicativă. Plecând de la cunoaşterea legităţilor
menţionate la elaborarea şi desăvârşirea metodelor şi
mijloacelor de lucru practic de aici la comunicarea
acestora prin instruire şi publicitate, cr4iminalistica
contribuie la sporirea eficienţei justiţiei penale, la
combaterea fenomenului infracţional.
Ambele părţi componente ale obiectului
criminalisticii sunt structuri complexe, elementele
cărora pot fi prezentate în următoarea ordine.
- legităţile creării urmelor materiale ale
infracţiunii în funcţie de modul de
acţiune şi împrejurare în care a avut loc
fapta penală, în vederea elaborării
algoritmelor de cercetare criminalistică
a acestora.
- Mijloacele tehnico – ştiinţifice şi
metodele necesare aplicării lor în
procesul de cercetare la faţa locului
sau în alte împrejurări similare.
- Realizarea ştiinţelor naturale, căile de
cooptare şi adoptare a lor la
necesităţile proprii criminalisticii.
- Legităţile psihologice specifice
infracţiunii, de evoluţie a acestora în
vederea elaborării metodelor adecvate de
investigare criminalistică.
5
- Mijloacele tehnice şi metodele de
protejare a valorilor sociale de
atentate criminale.
- Metodele şi mijloacele tehnice necesare
efectuării expertizelor criminalistice.
6
Sistemul criminalisticii.
Criminalistica oferă metode şi mijloace de
cercetare care diferă după natura şi destinaţia sa.
Unele din ele având la bază realizările ştiinţelor
naturale, şi ale celor tehnice, şi sunt destinate
descoperirii, fixării, examinării urmelor materiale ale
infracţiunii, a armelor, documentelor, instrumentelor
şi a altor mijloace materiale de probă, precum şi
determinării factorilor care au generat sau favorizat
comiterea acţiunilor ilicite. În ansamblu, metodele şi
mijloacele menţionate constituie un prim compartiment
al criminalisticii, nominalizat tehnica criminalistică.
Aşa deci pornind de la sinteza datelor tehnico-
ştiinţifice, prin generalizare ştiinţifică a
experienţei înainte a organelor justiţiei penale, în
criminalistică s-au determinat principiile general
metodice de investigare a infracţiunilor, în baza
cărora se elaborează metodici de cercetare a anumitor
categorii de infracţiuni.
Tehnica criminalistică. Termenul dat este utilizat
în teoria şi practica criminalistică cu o dublă
semnificare: a compartimentului ştiinţei criminalistice
destinat elaborării mijloacelor tehnico-ştiinţifice
folosite de către organele de justiţie penale în lupta
cu criminalitatea. În criminalistică se disting trei
genuri de mijloace tehnico-ştiinţifice:
1. tehnica de teren, respectiv mijloacele,
metodele şi procedeile aplicate la
descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor
infracţiunii, a tuturor materialelor şi
mijloacelor de probă. Mijloacele tehnice
menţionate se împart în cele de provenienţă
7
proprie criminalistică , în sensul că sunt
elaborate şi utilizate de către specialiştii
în domeniu, şi preluarea din alte ştiinţe.
Cele preluate în marea lor majoritate sunt
adaptate specificului şi scopurilor proprii
cercetărilor criminaliste.
2. mijloacele şi metodele destinate examinărilor
criminalistice, efectuate în cadrul
expertizei respective a urmelor infracţiunii,
a tot felul de surse materiale de probe, în
vederea identificării făptuitorului, victimei
şi a altor persoane implicate, determinării
împrejurărilor în care a avut loc o faptă
penală. Expertiza criminalistică reprezintă
un domeniu de activitate judiciară bine
determinat şi deosebit de important în
stabilirea adevărului într-un proces penal.
3. compartimentul tehnic al criminalisticii.
Conţine de asemenea o privire generală asupra
mijloacelor tehnice de protejare a anumitor
bunuri sociale de atentări criminale.
Tactica criminalistică.
Acest compartiment al criminalisticii este
destinat argumentării procedeelor tactice şi regulilor
de aplicare a lor la efectuarea acţiunilor procesuale
în vederea obţinerii efectului urmărit cu cheltuieli
minime de timp, surse şi energie.
La elaborarea procedeelor tactice se va ţine cont
de cerinţele legislaţiei procesual penale, de natură şi
condiţiile în care se desfăşoară acţiunea procesuală.
Metodica cercetării anumitor categorii de
infracţiuni.
8
Cunoscută şi sub denumirea de metodică
criminalistică, ea se ocupă de studierea formelor în
care se săvârşesc infracţiunile şi delimitarea de
investigare. În fond, obiectul acestui compartiment al
criminalisticii cuprinde:
Cunoaşterea modalităţilor de săvârşire a
infracţiunilor şi determinarea obiectului probaţiunii
în funcţie de natura faptei;
- elaborarea procedeelor de organizare a
activităţii de cercetare;
- Determinarea oportunităţii şi succesiunea
acţiunilor procesuale, a altor
activităţi, efectuate în cadrul
cercetării faptelor penale;
- Stabilirea aspectelor tactice şi tehnice
specifice activităţilor de cercetare în
funcţie de categoria şi modul în care a
avut loc fapta penală.
9
Sarcinile criminalisticii.
Criminalistica face parte din sistemul ştiinţelor
ce vizează înfăptuirea justiţiei. Totodată ea se
distinge de acestea prin sarcinile pe care şi le asumă
care sunt cu totul deosebite de cele ale ştiinţelor
juridice.
În prezent atât sub aspect teoretic, cât şi sub
aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale
ştiinţelor criminalistice:
o Studierea practicii infracţionale. Datele
empirice obţinute contribuie la clasificarea
infracţiunilor după anumite elemente
caracteristice privind modul de acţiune şi,
în ultima instanţă la elaborarea metodicilor
de investigare specifice anumitor categorii
de infracţiuni;
o Studierea legităţilor creării urmelor
infracţiunii şi elaborarea, în baza
cunoaşterii acestor legităţi, a mijloacelor
şi metodelor adecvate de cercetare
criminalistică;
o Studierea şi adaptarea la necesităţile
practicii de investigare criminalistică a
realizărilor altor ştiinţe, cu preponderenţa
a celor naturale;
o Analiza practicii de investigare a faptelor
penale în vederea elaborării unor noi metode
tactice de organizare şi efectuare a
acţiunilor procesuale, necesare stabilirii
adevărului într-un proces penal;
10
o Elaborarea mijloacelor tehnice şi a metodelor
privind aplicarea lor în activitatea
operativă de prevenire şi curmare a
infracţiunilor;
o Elaborarea mijloacelor tehnice şi a
principiilor metodice ale expertizei
criminalistice;
o Comunicarea prin publicitate a celor mai
impresionante realizări ale criminalisticii,
precum şi a practicii înaintate în domeniul
investigaţiei infracţiunilor.
11