Instituț ia avocaturii in Republica Moldova
În ultimul timp s-a constatat că organizarea şi activitatea avocaturii în
Republica Moldova este dezvoltată insuficient. Pe parcursul anilor în R. Moldova
s-a creat o atitudine negativă faţă de instituț ia avocaturii, mai ales din partea
lucrătorilor practici. În toate statele democratice şi civilizate instituț ia avocaturii
îşi ocupa locul binemeritat în sistemul instituț iilor puterii judiciare. De aceea este
timpul ca avocatura să devină la noi un mecanismul ce contribuie nemijlocit
respectarea drepturilor omului, ca parte componentă a puterii judiciară. Drept
exemplu poate servi Actul final de la întîlnirea reprezentanț ilor ț ărilor
participante la C.S.C.E., care stabileşte, pe de o parte, obligaț ia de perfecț ionare
a legilor şi politica în domeniul drepturilor şi libertăț ilor omului, pentru garantarea
lor în practică. Pe de altă parte, documentului nominalizat confirmă intenț iile
statelor de a respecta drepturile cetăț enilor şi a le asigura mijloace eficiente de
asistenț ă juridică.
Statele trebuie să-i asigure omului reț inut, arestat sau aruncat în închisoare,
învinuit sau neînvinuit de comiterea unei infracț iuni penale, accesul la avocat, cel
tîrziu peste 24 de ore -- din momentul reț inerii sauarestării.
Instituț ia avocaturii îşi reflecta esenț a indiferent de hotarele teritorial-
temporale ale activităț ii sale, ca una dintre garanț iile şi libertăț ile fundamentale
ale persoanei, ale ocrotirii onoarei şi demnităț ii, ale proprietăț ii. În această ordine
de idei, rolul şi importanț a participării avocaț ilor la examinarea cauzelor sus-
numite sînt strîns legate de realizarea unor asemenea norme din Constituț ia R.
Moldova, - cum sunt prezumț ia nevinovăț iei, libertatea individuală şi siguranț a
persoanei, dreptul la apărare ş.a.
Instituț ia avocaturii trebuie să-şi ocupe locul binemeritat în sistemul
organelor care contribuie la exercitarea justiț iei, ca parte componentă a puterii
judiciare.
Constituț ia Republicii Moldova adoptată în 1994 a constituit principala
bază teoretică a cercetărilor instituț iei avocaturii. În ea sînt fixate temeliile juridice
ale formării justiț iei generale şi constituț ionale, ale diferitelor organe şi instituț ii
ale puterii judiciare. Are o importanț ă principială faptul că prin Constituț ia,
bazată pe realizările ştiinț ei politice şi de drept contemporane, nu sînt interzise
formarea unor noi instituț ii democratice ale puterii judiciare. Printre acestea un rol
deosebit îi revine instituț iei avocaturii. Pentru dezmiț irea învinuirii înaintate,
legea pune la dispoziț ia învinuitului un şir de garanț ii procesuale. Aceste
garanț ii se referă, în primul rînd, la dreptul învinuitului la apărare.
Avocatura în Republica Moldova funcț ionează la etapa contemporană pe baza
Regulamentului avocaturii din 21.11.1980. Cu părere de rău din anul 1980 nu s-a
mai adoptat nici o lege, regulament cu privire la avocatură, şi avocaț ii sînt
nevoiț i să se folosească de vechiul regulament care O însemnătate mare în
procesul penal o are partea pregătitoare a şedinț ei
judiciare. La această fază avocatul trebuie să verifice îndeplinirea întocmai
a tuturor acț iunilor indicate în lege. El trebuie să se convingă că toate
persoanele citate sînt prezente, că au fost explicate de către preşedintele
şedinț ei drepturile şi obligaț iile tuturor participanț ilor.
Chiar din momentul deschiderii şedinț ei de judecată, avocatul începe apărarea
intereselor inculpatului. El poate să ceară ca judecata să anunț e documentele
cu privire la lipsa martorilor (buletinele de boală, deplasări). Uneori o
asemenea cercetare are o importanț ă deosebită, deoarece nu rareori se
întîmplă cînd martorul se eschivează de la prezentarea în instanț ă, aducînd
certificate de boală sau buletine false.
După ce preşedintele şedinț ei va lămuri tuturor participanț ilor la proces
drepturile sale, vom trece la altă etapă, adică etapa stabilirii
personalităț ii inculpatului. De asemenea avocatul-apărător trebuie să
cunoască absolut toate datele de anchetă a clientului sau: vîrsta,
domiciliul, ocupaț ia, familia, copiii minori, starea familială ş.a.are o mulț ime de
neajunsuri.
Demersurile avocăț ii pot să le înainteze cît oral, atît şi în forma scrisă.
În urma înaintărilor acestor demersuri, judecata trebuie să decidă: de a
satisface aceste demersuri sau de a le respinge. În cazul respingerii,
avocatul poate înainta acest demers în altă fază a procesului.
După soluț ionarea tuturor întrebărilor mai sus menț ionate, judecata începe
ancheta judiciară.
Majoritatea apărătorilor nu înaintează cereri în această fază a procesului, cu
toate că anume aici pot fi cercetate şi soluţionate o mare parte acestor cereri ce ar
contribui la rezolvarea sarcinilor puse în faţa justiţiei.
Ancheta judiciară începe cu citirea de către procuror a învinuirii formulate.
Dacă în proces a fost intentată o acţiune civilă, se dă citire şi acţiunii. Concluzia de
învinuire se citeşte deplin, clar şi lămurit, ca ea să fie
înţeleasă de către inculpat precum şi de ceilalţi participanţi la proces.
Preşedintele şedinţei îl întreba pe inculpat dacă recunoaşte că e vinovat de
învinuirea ce i se aduce. De cele mai multe ori inculpatul îşi recunoaşte
vina parţial. Acest răspuns are o importanţă mare, pentru apărare, pentru
judecată. Apărarea va şti cum să acţioneze în continuare, iar judecata va
ţine cont la deliberarea sentinţei (hotărîrii).
Dacă răspunsul la această întrebare nu a fost clară apărătorului, el este în
drept cu permisiunea instanţei de judecată, să concretizeze răspunsul.
Inculpatul dacă doreşte va motiva răspunsurile la întrebările care i s-au
pus.
După ce inculpatul a răspuns la întrebarea dacă îşi recunoaşte vina sau nu,
instanţa ascultă părerile procurorului, apărătorului, precum şi a părţii
vătămate despre ordinea de studiere a probelor pe dosar, acest lucru de
asemenea se stipulează în procesul-verbal al şefinţei de judecată. (art. 248
CPP al R.M.).
În ceea ce priveşte această etapă, sînt mai multe concepţii. Unii socot că e
mai raţional de interogat inculpatul (inculpaţii) la început, alţii spun
contrariul, la sfîrşitul interogării tuturor participanţilor.
Profesorul V.M. Stetovschii spune "...interogarea inculpatului la urmă
conţine în sine pericolul de al face pe acesta să-şi recunoască vina, dînd
mărturii pe baza faptelor numai ce aflate. Interogîndu-l, însă, la început,
el are posibilitatea de a atrage atenţia tuturor participanţilor la proces la
inelele de legătură slabe, la greşelile şi petele albe ale anchetei
preliminare...".
Interogarea martorilor e raţional de efectuat în aceeaşi urmare, în care ei
au luat cunoştinţele date despre infracţiune.
Apărarea va fi cu atît mai rezultativă, cu cît avocatul mai profesional îl va
interoga pe pătimaş, inculpat, martori, experţi. Scopul interogării constă în
scoaterea la iveală a datelor, ce determină nevinovăţia inculpatului sau îi
atenuiază răspunderea.
Interogarea efectuată de avocat poartă un caracter unilateral, deoarece el
evidenţiază numai acele circumstanţe, care combat învinuirea sau uşurează
vina inculpatului. Interogatoriul necesită o cunoaştere deplină de către
avocat a tuturor materialelor dosarului, a psihologiei omului, necesită
principialitatea şi insistenţa.
În momentul interogării martorilor şi pătimaşilor, avocatul trebuie să fie
atent, şi să scoată la iveală necorespunderile ce au fost spuse între martori
şi pătimaşi, acest factor poate să-i atenueze vina clientului său, sau
invers, să-i agraveze.
Activitatea apărătorului în faza de judecată, trebuie să fie la un nivel
înalt.
Sînt cazuri cînd inculpatul refuză categoric de a da mărturii. Atunci
avocatul este în drept să ceară o întrerupere, pentru a-i lămuri clientului
său ce greşeală face şi urmările ei.
Lucrînd practic în acest domeniu, am văzut că un interogatoriu rezultativ
este posibil numai atunci, cînd avocatul a studiat amănunţit toate
materialele pe dosar.
De obicei mărturiile inculpatului sînt cunoscute, în prealabil, de către
avocat.
Participarea avocatului trebuie să fie activă în această fază. În urma
acestei etape se va stabili destinul unei personalităţi.
Unii avocaţi nu consideră necesară înaintarea plîngerilor de recurs, contînd
pe protestul procurorului. Dar sînt cunoscute cazuri în practica judiciară,
cînd procurorul, conform art. 307 CPP al R.M. şi-a retras protestul şi aici
avocaţii nimeresc într-o situaţie destul de dificilă, deoarece termenul
pentru depunerea concursului poate fi scăpat (art. 309 CPP al RM). Drept
rezultat -- condamnatul nu-şi poate realiza dreptul constituţional de
apărare.
În partea introductivă a plîngerii avocatul pe scurt redă cine, cînd, de
cine, pentru ce, pe ce articol, şi ce pedeapsă ia fost aplicată.
În partea discriptivă se conţine analiza detaliată a sentinţei. tot aici se
expun şi motivele pentru recurs.
Partea finală a recursului conţine rugămintea, adică ceea ce cere
condamnatul, apărătorul.
În procesul cuvîntării apare o întrebare destul de discutabilă în procesul
penal şi anume: trebuie oare apărătorul să dea o apreciere social-politică a
infracţiunii sau nu?
Unii autori, ca de exemplu Alexeev S.S., Stetovski Iu. I. consideră, că
deoarece aprecierea infracţiunii este dată în legea penală, această
necesitate dispare sau nu e necesară întotdeauna.
Sarkiseant G.P. reprezintă un alt punct de vedere, considerînd că sarcina
avocatului este de a da o apreciere social-politică a infracţiunii săvîrşite,
considerînd că fără această apreciere se minimalizează rolul şi însemnătatea
avocatului.
Cosiderăm că poziţia dlor Alexeev S.S., Stetovski Iu. I. este mai reală,
deoarece, desigur, de a da o apreciere social-politică infracţiunii nu este
necesar întotdeauna. Aceasta depinde de fiecare caz concret, de
circumstanţele existente, de context, de caracterul unilateral al apărării.
Judecata nu poate limita durata susţinerilor verbale (art. 266 CPP R.M.).
Această teză este foarte importantă, deoarece fiecare participant al
susţinerilor verbale trebuie să nu fie limitat în timp la expunerea
concepţiilor lor. (cu condiţia ca cuvîntările să se refere la împrejurările
ce au legătură cu procesul).
Pe unele dosare complicate, unde există o mare abundenţă de cifre,
judecata poate propune părţilor de a înainta raţionamente scrise. Acest lucru
ar uşura, considerabil, efectuarea justiţiei, deoarece susţinerile verbale şi
ultimul cuvînt al inculpatului pot avea o durată de cîteva zile şi mai bine.
În acest caz reţinerea în memorie a tuturor datelor va fi complicată, iar
prezenţa propunerii scrise poate acorda un ajutor considerabil. Considerăm
necesar de a întări un ajutor considerabil. Considerăm necesar de a întări
această practică în legislaţie.
Caracteristica personalităţii inculpatului este una din cele mai discutabile
probleme în procesul penal. În această privinţă apare întrebarea, în ce parte
a cuvîntării apărătorului va fi mai raţional de a aprecia personalitatea
inculpatului. Unii autori consideră că caracteristica trebuie făcută la
început, alţii odată cu dezvoltarea laturii subiective şi a subiectului
infracţiunii, cei din urmă sînt de părerea că această procedură e binevenită
la urmă.