Balistica judiciara by charmingstars

VIEWS: 338 PAGES: 10

									            Balistica judiciară




o Consideraţii   privind    noţiunea,    obiectul    şi
  sarcinile balisticii judiciare.
o Noţiunea şi clasificarea armelor de foc.
o Muniţiile armelor de foc şi explozive.
o Urmele   tragerii   din   armă    de   foc   şi   ale
  exploziilor.




                      2
     Consideraţii privind noţiunea, obiectul şi sarcinile
                             balisticii judiciare.


      Balistica      (gr.          Ballo    –         a     arunca)       reprezintă          o
disciplină     tehnico         –     militară             ce    studiază        legităţile
mişcării proiectilelor trase din arma de foc, precum şi
efectele produse de acestea, având ca scop desăvârşirea
armamentului      militar            de     luptă,              sporirea        eficienţei
aplicării lui.
      Balistica          judiciară              constituie            o        ramură         a
criminalisticii      destinată             investigării             armelor          de    foc,
muniţiilor     şi        a      urmelor          împuşcăturii,              în       vederea
elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de
cercetare a actelor penale privind fabricarea, păstrarea
şi aplicarea armelor de foc.
      Spre     deosebire              de         alte            compartimente              ale
criminalisticii, balistica judiciară s-a conturat relativ
recent,      devenirea          ei    fiind               impusă     de        necesitatea
consolidării      unui         sistem           mai        efectiv        de     cercetare
criminalistică       a       diferitelor          infracţiuni,             la    a        căror
săvârşire s-au aplicat arme de foc.
      În   balistica          judiciară          în       mare     măsură       se    aplică
realizările balisticii militare, şi după cum este feresc,
mijloacele şi metodele de cercetare proprii altor domenii
ale criminalisticii.
      Astfel identificarea armei de foc după urmele create
pe   muniţii    în       urma      împuşcării              se    realizează          conform
principiilor    generale            ale    identificării,             apelându-se            la
date tehnice din balistica militară, privind construcţia
şi funcţionarea armelor de foc, precum şi la metodele şi
mijloacele specifice cercetărilor traseologice, în special
la metoda microscopiei de comparare şi cea stereoscopică.
      Utilizarea     datelor          a    procedeelor             tehnicii          proprii
altor discipline şi activităţi practice nu influenţează
asupra caracterului individual al balisticii juridice, ea

                                            3
detaşându-se    prin     obiectivele         pe   care       şi     le   asumă,
principalele fiind:
    -          elaborarea metodelor şi a mijloacelor tehnice
               necesare    descoperirii,          fixării      şi     ridicării
               armelor    de   foc,      a   muniţiilor        şi    a   urmelor
               împuşcăturii.
    -          Argumentarea procedeelor de cercetare la faţa
               locului,        în        vederea                  determinării
               împrejurărilor tragerii din arma de foc, în
               special, a direcţiei, distanţei, locului de
               unde    s-a     tras,         numărul      şi        succesiunea
               împuşcăturilor.
    -          Aplicarea realizărilor ştiinţifico-tehnice şi
               argumentarea     în       baza     lor    a     metodelor     de
               examinare a diverselor categorii de arme de
               foc, stabilirea condiţiilor tehnice în care s-
               a executat o împuşcătură.
    -          Formularea      principiilor             metodice         privind
               identificarea        armelor       de    foc       după   urmele
               acestora pe tuburile şi proiectilele trase.




                                     4
             Noţiunea şi clasificarea armelor de foc.


       În accepţiune criminalistică, arma de foc constituie
un    dispozitiv    tehnic    destinat     nimicirii     sistemelor     vii
prin tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia
gazelor formate ca urmare a exploziei (arderii) pulberii
(prafului) sau a unui substituent al acesteia.
       Astfel definită arma de foc se distinge prin două
caracteristici de bază:
         1. destinaţia ei de a nimici sisteme vii;
         2. cea privind realizarea împuşcăturii prin tragere
             de foc;
       nu considerăm arme de foc dispozitivele de tras ale
căror proiectile sunt puse în mişcare de aerul comprimat,
ca în cazul armelor pneumatice sau de o prujină în baza
cărora    funcţionează       dispozitivele     (armelor)de     vânătoare
subacvatică şi arcul sportiv.
       De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice
improvizate care fie datorită construcţiei primitive, fie
din   alte    motive,   nu   asigură       proiectilului      energia   şi
forţa    necesară    pentru     a   distinge    sisteme    vii   şi,    în
special, pentru a provoca leziuni corporale.
       Principalele     elemente     ale   unei   arme    d   foc   sunt:
ţeava, mecanismul de închidere şi de tragere, patul sau
mânerul care, în majoritatea cazurilor serveşte la ţinerea
armei în mâini, dar şi ca suport de asamblare a altor
mecanisme componente ale ei.
       În criminalistică armele de foc sunt clasificate în
mai multe categorii după următoarele criterii: modul de
fabricare, destinaţie, lungime, construcţia canalului şi
calibrul ţevii.
       După modul de fabricare deosebim:




                                     5
          1. arme de fabricaţie industrială produse conform
             tehnologiilor            specifice          anumitor             sisteme      şi
             modele de arme;
          2. arme atipice, acestea fiind de două tipuri: a)
             de    fabricaţie         industrială             ulterior         modificate
             prin      retezarea        ţevii          sau     a    patului;        b)     de
             construcţie        proprie,          asamblate             din   detalii      în
             mod improvizat, cunoscute şi sub denumirea de
             arme rudimentare.
       După destinaţie se disting:
          1. arme militare sau de luptă, arme de vânătoare şi
             arme sportive.
       Dintre armele de luptă, la săvârşirea infracţiunilor
mai    fregvent       sunt    folosite          armele        de    mână       care      după
lungimea ţevii se împart în trei grupuri:
                  a. cu ţeavă scurtă (revolvere, pistolete),
                  b. medie (pistoale - automate),
                  c. lungă (carabine, puşti militare).
       Revolverele         reprezintă           arme    semiautomate,              tragerea
din    ele   efectuându-se        prin      apăsări           repetate        pe    trăgaci
pentru fiecare foc.
       Ele sunt de mai multe tipuri, având două elemente
caracteristice         –   magazie     de       formă        rotundă      (butoiaş)        şi
mecanism de tragere de tip cocoş.
       Pistoletele         constituie       cea        mai    răspândită           armă    de
luptă de format mic. Ele diferă după calibru şi numărul
cartuşelor     din      magazia       aflată      în     mâner          precum     şi    după
anumite      particularităţi           şi        caracteristici               tehnice      de
construcţie       a    ţevii,     a    mecanismului                de    închidere.        În
majoritatea lor pistoletele sunt arme semiautomate. După
introducerea       primului     cartuş           în    ţeavă       vor    urma trageri
după    fiecare       apăsare   pe     trăgaci,          mecanismul           de    tragere
asigurând în mod automat expulzarea şi aruncarea tubului
ars şi reîncărcarea pistolului cu alt cartuş.


                                            6
      Pistoalele         automat    sunt   arme    cu    tragere       dintr-o
singură      apăsare      pe   trăgaci     a   tuturor    cartuşelor         din
magazie.
      Carabinele şi puştile militare pot fi de o singură
sau   de     mai     multe     încărcături,       semiautomate         sau    cu
repetiţie,        când   pentru     fiecare    tragere    se     vor   efectua
acţiuni cu închizătorul în vederea extragerii tubului ars
şi introducerea altui cartuş în ţeava armei.
      Armele de vânătoare sunt în totdeauna cu ţeava lungă.
Ele diferă după calibru, numărul şi poziţia (orizontală
sau verticală) a ţevilor, precum şi după mecanismul de
tragere.
      Majoritatea         armelor     de   vânătoare      sunt     destinate
tragerii cu proiectilul din alice sau mitralii. Se pot
întâlni şi carabine de vânătoare cu gloanţe.
      Armele sportive diferă de alte categorii de arme de
foc după calibrul mic (5,6 mm.) şi după elementele de
construcţie specifică a muniţiilor folosite, dar care de
asemenea, prezintă indici balistici înalţi.
      După       construcţia    canalului      ţevii    armele    de   foc se
împart în trei categorii:
             -           arme cu ţeava ghintuită,
             -            arme cu ţeava lisă sau netedă,
             -           arme de construcţie combinată a canalului
                         ţevii.
      După calibru armele de foc se împart în:
             -           de calibru mic (până la 6,35 mm.);
             -           de calibru mijlociu (6,35 – 9 mm.);
             -           calibru mare (peste 9 mm.).
      calibrul armelor de luptă se determină prin măsurarea
distanţei dintre două pliniri opuse ale ghinturilor.
      Mai răspândite sunt armele cu calibrul                     12, 16, 20,
32 mm.




                                       7
    Cercetarea   armelor   de       foc   se   realizează   conform
regulilor generale de studiu general al obiectelor – corp
delict,   ţinându-se   totodată       cont     de   unele   condiţii
specifice impuse, pe de o parte de necesitatea asigurării
securităţii celor participanţi la acţiunea procesuală pe
de alta, de nevoia protejării urmelor purtate de arma în
cauză.




                                8
                 Muniţiile armelor de foc şi explozivele.


     A    doua    categorie       de    obiecte       studiate       de      balistica
judiciară o constituie muniţiile şi explozivele.
     Spre deosebire de domeniul militar, unde categoria
muniţie vizează armamentul necesar unei operaţii militare,
în   balistica      judiciară          acest        termen    are      un     conţinut
restrâns,     referindu-se            la       cartuşe       şi   la        elementele
constitutive ale acestora.
     Cartuşele diferă după tipul armei pentru care sunt
destinate,       după    calibru,      după materialul            din       care    sunt
confecţionate, după formă, structură, modul de fabricare.
     În fond un cartuş este format din patru părţi: tubul,
proiectilul, capsa, şi pulberea.
     Tubul    cartuşelor         au    formă        cilindrică,        cu    un    capăt
deschis    pentru       fixarea      glontelui        şi   altul     închis        numis
rozetă în care este montată capsa. Aceasta din urmă constă
din materiale explozibile la lovire asigurând aprinderea
pulberii în momentul declanşării percutorului.
     Proiectilul          cartuşului           se   prezintă       sub      formă     de
gloanţe    alice        sau    mitralii.        Pentru       ca   ele       să    creeze
efectul scontat al împuşcării, proiectile sunt prevăzute
cu formă aerodinamică şi cu greutate majorată în funcţie
de volum.
     Gloanţele sunt formate din plumb sau oţel acoperit cu
plumb. Pentru ale majora rezistenţa şi penetrabilitatea,
gloanţele, cu excepţia celor de calibru mic şi destinate
tragerii     din        arme    de     vânătoare,          sunt     acoperite         în
întregime sau parţial cu o cămaşă din aliaje metalice de
înaltă rezistenţă.
     Alicele şi mitraliile de fabricaţie industrială au
formă    strict     sferică,         suprafaţa        netedă,       acestea        fiind
caracteristicile prin care se deosebesc de proiectilele de
fabricaţie proprie.


                                           9
    Bura sau dopul prafului s confecţionează din pâslă,
uneori de hârtie sau cârpe şi are menirea de a presa şi
despărţi pulberea de proiectil. Găsită la faşa locului, ea
poate furniza informaţii privind modul şi materialul din
care este confecţionată, tipul proiectilului şi calibrul
armei din care s-a tras.




                            10
      Urmele tragerii din arma de foc şi ale exploziilor.


    Urmele tragerii din arma de foc constituie modificări
materiale     care   apar      pe    suprafaţa            sau       în    profunzimea
diferitelor    obiecte      (inclusiv          a     corpului            omenesc)    din
perimetrul     locului      aplicării              armelor          de     foc.     După
caracterul,    mecanismul       de    formare         şi    importanţa         lor    la
determinarea      împrejurărilor              unei        împuşcături,            urmele
tragerii    din   arma    de    foc       se    divizează            în    trei     mari
categorii:
  1. create de mecanismele armei de muniţii drept rezultat
    al interacţiunii acestora în procesul tragerii.
  2. lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea
    obiectelor       cu     care         vine        în     contact          în     urma
    împuşcăturii.
  3. formate de factore suplimentari ai împuşcăturii.
    Urmele     mecanismelor          armei      pe        tubul      cartuşului       se
creează succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei
împuşcături:      încărcării        armei       tragerii,            eliminării       şi
aruncării tubului ars.
    În situaţia în care la săvârşirea infracţiunii a fost
folosit un exploziv (grenadă, mină sau dispozitiv exploziv
de construcţie proprie) la locul faptei se vor crea urme
de explozie manifestându-se prin:
  1. leziunile corporale specifice pricinuite persoanelor
    din perimetrul exploziei,
  2. prin      avarierile            obiectelor                de        construcţie,
    mobilierului,         mijloacelor          tehnice          de       producţie    şi
    transport        precum         şi        sistemelor             vegetale        din
    apropierea locului faptei.
  3. prin resturile de materiale explozive ale mijloacelor
    de iniţiere şi punere în funcţie a explozivului,
  4. prin     obiectele        de    ambalare             şi        transportare       a
    explozivului.


                                         11

								
To top