20100106Curs de procedura penal dec 2009 by HC111129162919

VIEWS: 19 PAGES: 222

									NOTE DE CURS DREPT
 PROCESUAL PENAL




      Formator Răileanu Ruxandra-Paula
      Procuror la Parchetul de pe
   lângă Tribunalul Bucureşti detaşat S.N.G.
                                                  2

BIBLIOGRAFIE:
La întocmirea notelor de curs au fost avute în vedere următoarele lucrări de specialitate:
- Alexandru Pintea „Începerea, efectuarea şi terminarea urmăririi penale”;
- George Antoniu, Nicolae Volonciu „Practica judiciară penală”;
- M. Apetrei „Drept procesual penal”,1998;
-V. Dongoroz „Explicaţii teoretice ale codului de procedura penala roman”;
- Gh. Mateuţ „Procedura penală, parte generală şi parte specială;
- Prof. univ. dr. I. Neagu „ Tratat de procedură penală”;
- Prof. univ. dr. N. Volonciu „Tratat de procedură penală”,1996,
- Legea nr.304/2004.
- Codul de procedură penală al României *** Republicat
   Text în vigoare începând cu data de 28 martie 2008
   Textul Codului de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997, a
fost actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative
modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 25 martie 2008:
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000;
   - Legea nr. 296/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004;
   - Legea nr. 456/2001;
   - Legea nr. 704/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004;
   - Legea nr. 756/2001, abrogată prin Legea nr. 302/2004;
   - Legea nr. 169/2002;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2002*;
   - Legea nr. 281/2003;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2003;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003;
   - Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 29 octombrie 2003;
   - Legea nr. 159/2004;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004;
   - Legea nr. 302/2004;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2004;
   - Legea nr. 480/2004;
   - Legea nr. 576/2004;
   - Legea nr. 160/2005;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005;
   - Legea nr. 356/2006;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006;
   - Legea nr. 79/2007;
   - Decizia Curţii Constituţionale nr. 610/2007;
   - Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058/2007;
   - Decizia Curţii Constituţionale nr. 1086/2007;
   - Decizia Curţii Constituţionale nr. 190/2008;
   - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2008;
   - Legea nr. 57/2008.

   De asemenea la baza lucrării au fost avute în vedere şi următoarele suporturi de curs ale
formatorilor Şcolii Naţionale de Grefieri, prilej cu care autorul le adresează mulţumiri pentru
colaborare şi materialele furnizate:
 Urmărirea Penală - Suport de Curs 2008-2009
   LAVINIA IONESCU- procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - detaşat
S.N.G.;
Drept procesual penal Suport de Curs pentru grefierii debutanţi din parchete
  ION CIAFALON – procuror şef Serviciul Teritorial Galaţi – Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
  ELENA BORŞ – prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi;
 Drept procesual penal Note de Seminar pentru grefierii debutanţi din parchete
   CRINA ROŞAN – grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti;
 Note de curs - Seminar Drept procesual penal, Amara 2008 Formatori:
                                          3

CORNELIA PRISECARIU- Prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi;
LIVIU BECERU- Prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.
                                                  4


CUPRINS

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT PROCESUAL PENAL
Procesul penal – elemente definitorii
TITLUL I
: Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal
 CAPITOLUL I
: Principiile fundamentale ale procesului penal
CAPITOLUL II
 :Acţiunea Penală
Obiectul şi subiectul acţiunii penale
Subiecţii acţiunii penale
Trăsăturile acţiunii penale
Punerea în mişcare, exercitarea şi stingerea acţiunii penale
CAPITOLUL III
: Acţiunea Civilă
CAPITOLUL IV
: Părţile în procesul Penal
CAPITOLUL V
: Participarea altor persoane în procesul penal
TITLUL AL DOILEA COMPETENŢA
CAPITOLUL I
 : Felurile competenţei
 §1. Definiţie si clasificare
Secţiunea II
Competenţa materială, personală şi funcţională
Competenţa teritorială
§2. Indivizibilitatea şi conexitatea
Dispoziţii comune
CAPITOLUL AL II-LEA
: Incompatibilitatea şi strămutarea
§1. Incompatibilitatea
&2. Strămutarea judecăţii cauzei penale
 TITLUL AL TREILEA
Probele şi mijloacele de probă
CAPITOLUL I
: Dispoziţii generale. Definiţia probei
Pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor
Aprecierea probelor
Mijloacele de probă
§1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului
§2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente
§3. Declaraţiile martorilor
§4. Confruntarea
§ 5. Înscrisurile
§ 6. Interceptările şi înregistrările audio sau video (art.911 Cod de procedură penală)
§ 7. Mijloacele materiale de probă
§ 8. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală
§ 9. Expertizele
CAPITOLUL AL III-LEA
: Alte procedee utilizate la administrarea probelor
§1. Comisia rogatorie şi delegarea
§ 2. Folosirea interpreţilor
TITLUL IV MĂSURILE PREVENTIVE
CAPITOLUL I
: Noţiuni generale despre măsurile procesuale
                                                    5

§1. Noţiunea de măsură procesuală
§2. Felurile măsurilor procesuale.
§3. Luarea măsurilor preventive
§4. Înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive (art.139 C. proc. pen.)
§5. Încetarea de drept a măsurilor preventive (art.140 C. proc. pen.)
§6. Reţinerea
 §7. Obligarea de a nu părăsi localitatea (art.145 C. proc. pen)
§8. Obligarea de a nu părăsi ţara (art.136 alin.1 lit.c C. proc. pen. raportat la art.1451 C.
proc. pen.).
§9. Arestarea preventivă
DISPOZITII SPECIALE PRIVIND MASURILE PREVENTIVE
PENTRU MINORI
CAPITOLUL III
:Alte măsuri procesuale
TITLUL V ACTE PROCESUALE SI PROCEDURALE COMUNE
Capitolul I :
Acte procesuale şi procedurale
§1. Distincţia dintre actele procesuale şi actele procedurale.
§2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale comune.
CAPITOLUL I
: Acte procedurale
§ 1.Cererea
§ 2. Citaţia.
§3. Mandatul de aducere şi comunicarea actelor de procedură.
CAPITOLUL II
 : Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni
vădite
§1. Modificarea actelor procedurale ( art.194 ).
§2. Îndreptarea erorilor materiale . Art.195 C. proc. pen.
§3. Înlăturarea unor omisiuni vădite
CAPITOLUL III
: Instituţii legate de actele procesuale şi procedurale.
§1. Termenele şi Sancţiunile procedurale.
§2. Cheltuielile judiciare.
§3. Amenda judiciară.
TITLUL VI
Urmărirea penală
CAPITOLUL I
: Obiectul urmăririi penale
LIMITELE URMĂRIRII PENALE
TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE URMĂRIRII PENALE
Organele de urmărire penală
Actele organelor de urmărire penală
Competenţa organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare
Competenţa procurorului în efectuarea urmăririi penale
Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală
 Modalităţi de exercitare a supravegherii
CAPITOLUL II
: Efectuarea urmăririi penale
§1. Modurile generale de sesizare a organelor de urmărire penală
§2. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală
§3. Actele premergătoare
§4. Începerea urmăririi penale –art.229 Cod de procedură penală .
§5. Desfăşurarea urmăririi penale
§6. Încetarea urmăririi penale
                                                 6

§7. Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C. proc. pen.)
§8. Scoaterea de sub urmărire penală
§9. Clasarea
§10. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului şi inculpatului (art.250 şi 257 Cod de
procedură penală)
§11.Terminarea urmăririi penale (art.255-260 Cod de procedură penală).
CAPITOLUL III
: Trimiterea în judecată (art.261-269 Cod de procedură penală)
CAPITOLUL IV
: Reluarea urmăririi penale
: Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală
Anexe - modele de adrese, referate, rezoluţii, ordonanţe
                                           7


                                  INTRODUCERE

           În structura tipică a procesului penal distingem trei faze:
      - urmărirea penală;
      - judecata;
      - punerea în executare a hotărârilor penale;

       Această compartimentare a procesului penal corespunde specificului
activităţilor ce se impun a fi desfăşurate în vederea bunei rezolvări a cauzei penale.
       Împărţirea procesului penal în mai multe faze o găsim în legislaţiile moderne,
istoria procesului penal consemnând pe acest plan construcţii procesuale din care
lipseşte o asemenea structură. Bunăoară, forma acuzatorială a procesului penal
conducea la rezolvarea cauzei aproape în întregime în şedinţa de judecată,
activitatea premergătoare judecăţii lipsind aproape cu desăvârşire. Forme însă uşor
conturate ale urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal, încep să apară în
Europa Apuseană în secolul al XIII-lea când s-a profilat aşa numita „investigaţie”
sau „anchetă”.
       Desigur că acele forme incipiente ale desfăşurării procesului penal, într-o
formă mult simplificată, nu răspundeau sarcinilor deosebite care se impun pe
planul reacţiei sociale pentru tragerea la răspundere penală a celor ce săvârşesc
infracţiuni.
       În mod practic, identificarea autorului unei infracţiuni, prinderea acestuia şi
administrarea probelor în vederea trimiterii în judecată impun în mod necesar
existenţa unei faze procesuale premergătoare judecaţii, această etapă fiind
urmărirea penală.
       Pentru a se ajunge la actul de justiţie, în cele mai multe situaţii nu este
suficientă activitatea instanţei, după cum de altfel există numeroase cazuri în care
conflictul juridic penal născut din săvârşirea reală sau presupusă a unei infracţiuni
se poate stinge înainte de pronunţarea unui act jurisdicţional.
       A doua fază a procesului penal, judecata, permite continuarea soluţionării
pricinii penale în condiţii de publicitate, deplină contradictorialitate şi de exercitare
plenară a dreptului la apărare, astfel încât hotărârea instanţei rămasă definitivă să
exprime adevărul cu privire la fapta săvârşită şi gradul de vinovăţie a făptuitorului,
sintetizată în sancţiunea penală aplicată acestuia.
       Punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale, a treia fază a
procesului penal, are menirea traducerii în viaţă a hotărârilor penale şi realizarea
scopului legii penale şi ale legii procesual penale.
                                          8


       Raţiunea creării unui modul distinct de urmărire penală constă în faptul că
activitatea desfăşurată de grefierul din cadrul parchetului este diferită faţă de cea
a grefierului ce îşi exercită activitatea în instanţă.
       Prin urmare, este necesară cunoaşterea în concret atât a activităţii
grefierului cât şi a procurorului în măsura în care interacţionează cu atribuţiile
acestuia.


NOŢIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT PROCESUAL PENAL

      Procesul penal – elemente definitorii

       Săvârşirea infracţiunii dă naştere unui raport juridic în virtutea căruia statul
are dreptul de a trage la răspundere pe autorul faptei care cade sub incidenţa legii
penale. Suportarea consecinţelor săvârşirii unei infracţiuni sau tragerea la
răspundere penală are loc prin intervenţia organelor abilitate într-un mod strict
reglementate de lege, norme ce formează materia dreptului procesual penal
sau aşa numitul drept formal.
       Procesul penal, într-o definiţie unanim acceptată în doctrină, este
activitatea reglementată de lege, desfăşurată într-o cauză penală de către
organele judiciare cu participarea părţilor şi a altor persoane, ca titulare de
drepturi şi obligaţii, având ca scop constatarea la timp şi în mod complet a
infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care le-au săvârşit,
în aşa fel încât prin aceasta se asigură ordinea de drept precum şi apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor.
       Din definiţia mai sus enunţată pot fi extrase elementele definitorii ale
procesului penal şi anume:
       - procesul penal este o activitate
       - activitatea este reglementată de lege
       - se realizează într-o cauză penală
       - implică mai multe persoane pe care le vom numi subiecţi procesuali
       - are un scop bine definit

       A. Procesul penal este o activitate prin care organe specializate ale
statului (poliţie, parchet, instanţă) descoperă săvârşirea unor infracţiuni, identifică
pe autorii acestora, administrează probe şi trag la răspundere pe cei vinovaţi.
        Această activitate poate îmbrăca diferite forme în funcţie de faza
procesuală a actului jurisdicţional, adică acte premergătoare, informaţii, anchetă,
cercetare judecătorească.
                                          9


       B. Procesul penal este o activitate reglementată de lege în sensul că
sunt prevăzute într-o modalitate foarte strictă modul de                desfăşurare a
activităţilor organelor statului, succesiunea acestora, drepturile şi obligaţiile
participanţilor.
       Astfel, cadrul legislativ procesual penal indică şi dispune formele în care
se poate materializa activitatea procesuală.
       C. Procesul penal se realizează într-o cauză penală în sensul că legile
procesual penale se aplică de către organul judiciar competent doar după
săvârşirea unei infracţiuni.
      Sub raportul elementelor constitutive ale unei fapte penale declanşarea
procesului penal este determinată de obiectul material (fapta) şi obiectul juridic
(valoarea ocrotită de lege) al infracţiunii.
       D. Procesul penal implică diverşi subiecţi procesuali desfăşurându-se pe de
o parte de către organele abilitate ale statului cu participarea părţilor pe de altă
parte (ex. învinuit persoană vătămată) şi a altor persoane (ex martor, experţi).
       E. Procesul penal are ca scop constatarea infracţiunii, tragerea la răspundere
a infracţiunilor şi apărarea ordinii de drept a drepturilor şi intereselor legitime
ale persoanelor.
        Avem aşadar, un scop imediat şi un scop general.
       Scopul imediat îl constituie constatarea infracţiunii ş justa pedepsire a
infractorilor impunându-se desfăşurarea acestei activităţi cu operativitate (în caz
contrar legiuitorul      sancţionând nerespectarea       operativităţii cu instituţia
prescripţiei răspunderii penale ).
       Scopul general este prevăzut în mod expres de art.1 al.2 C. proc. pen.
conform căruia procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de
drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea
infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.



 TITLUL I
: Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal

CAPITOLUL I
: Principiile fundamentale ale procesului penal
     1. Definiţie
      Principiile de bază ale procesului penal sunt reguli cu caracter general în
temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal.
      Reguli cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga
desfăşurare a procesului penal, idei diriguitoare şi fundamentale potrivit cărora este
                                         10


organizat sistemul judiciar şi se desfăşoară activitatea procesual penală, reguli cu
grad de generalitate şi importanţă mare în procesul penal. În faza de urmărire penală
şi judecată principiile se aplică într-o continuă interacţiune şi condiţionare
reciprocă.
          Conţinutul fiecărui principiu este determinat de existenţa celorlalte reguli
de bază - principiul legalităţii este principiul cadru înlăuntrul şi cu respectarea
căruia se realizează celelalte principii. Toate principiile sunt înscrise în lege, se
realizează în formele prevăzute de lege. Principiul aflării adevărului în raport cu
celelalte principii poate fi considerat condiţie de realizare a principiului rolului
activ.
        Principiul egalităţii participanţilor se leagă de principiul folosirii limbii
materne, oficialitatea de principiul operativităţii.
       În vederea realizării scopului său procesul penal funcţionează după
anumite reguli de bază cu caracter general, iar dreptul procesual penal are
următoarele 13 principii fundamentale, care pot fi împărţite în două grupe :
        Prima grupă reuneşte principii pe care Codul de procedură penală le consacră
în art.2-8 sub denumirea de reguli de bază ale procesului penal.

      1. principiul legalităţii procesuale
      2. principiul oficialităţii
      3. principiul aflării adevărului
      4. principiul rolului activ al organelor judiciar penale
      5. garantarea libertăţii persoanei
      6. respectarea demnităţii umane
       7. prezumţia de nevinovăţie
       8. garantarea dreptului la apărare
       9. principiul folosirii limbi materne - limba în carde         se   desfăşoară
procesul penal

§2. Principii înscrise expres ca reguli de bază în Codul de procedură penală:

- principiul legalităţii procesuale
       Această regulă este reglementată de art.2 al.1 C. proc. pen., care prevede că
„Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul
judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.”
       Conform regulii enunţate principiul legalităţii se aplică atât în cursul
urmăririi cât şi al judecăţii, acest principiu verificându-se în raport cu toate
normele care         reglementează un act şi nu numai în raport cu o anumită
dispoziţie legală.
                                           11


       Aşa cum am menţionat anterior întregul proces penal este o activitate
reglementată de lege, în sensul că toate activităţile participanţilor în cadrul
acestuia se realizează doar în conformitate cu dispoziţiile legii.
       Acest principiu este necesar să se regăsească în orice activitate judiciară
regăsindu-se în Constituţie art.1 pct. 5 al legii fundamentale prevede                 că
respectarea Constituţiei şi a supremaţiei legii este obligatorie, astfel încât
art.2 C. proc. pen., devine o aplicare într-un domeniu concret a unui principiu
cu aplicabilitate generală.
       Respectarea legislaţiei se aplică pe toată durata procesului                penal
oglindindu-se în sarcinile organelor          judiciare (procurorul       supraveghează
activitatea organelor de cercetare penală, iar între parchete şi instanţă există
un control reciproc ( control încrucişat).
        Se cunoaşte:
       - legalitatea procesuală şi
       - legalitatea substanţială care presupune legalitatea incriminării şi sancţiunilor
de drept penal se verifică în raport cu toate normele care reglementează un act,
garanţii procesuale, sancţiuni juridice care intervin în caz de nerespectare şi
răspundere penală, civilă, administrativă, disciplinară a unor subiecţi care încalcă
acest principiu.
       Principiul legalităţii presupune deci, ca întreaga desfăşurare procesuală, toate
activităţile participanţilor la procesul penal, să aibă loc şi să se realizeze numai în
conformitate cu dispoziţiile legii, consecinţa efectuării unui act de procedură cu
nerespectarea dispoziţiilor legale, fiind nulitatea acelui act şi necesitatea refacerii
lui.

- principiul oficialităţii - art.2 alin. 2 Cod procedură penală
       „Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară
de cazul când prin lege se dispune altfel.”
       De regulă săvârşirea unei infracţiuni (cu excepţia câtorva puţine la număr)
dă naştere unui drept al statului exercitat prin organele sale abilitate de a
trage la răspundere pe infractor ( adică determinarea procesului penal, nefiind
nevoie de o sesizare venită din partea unei persoane).
       Principiul oficialităţii guvernează materia procesului penal, definindu-l, spre
deosebire de        dreptul procesual civil care este guvernat de           principiul
disponibilităţii (în sensul că pornirea unui proces de natură civilă se afla strict
la latitudinea persoanei al cărui drept a fost încălcat).
                                           12


 Excepţii de la principiul oficialităţii:
       - o restrângere a principiului oficialităţii se manifestă în acele situaţii în care
legea nu permite organului judiciar să declanşeze acţiunea penală din oficiu, fiind
necesară o încuviinţare sau o autorizare prealabilă (ex: infracţiuni săvârşite de
senatori, deputaţi, preşedintele României, judecători, infracţiuni contra siguranţei
circulaţiei pe căile ferate ş.a.)
        Menţionăm că în cazul acestor excepţii derogarea de la principiul
oficialităţii se referă doar la declanşarea acţiunii, ulterior acestui moment
procesul penal se desfăşoară conform celorlalte reguli.
       - principiul oficialităţii nu îşi găseşte aplicabilitatea atunci când legea
condiţionează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei plângeri prealabile
formulate de partea vătămată, caz în care oficialitatea este înlocuită cu aspecte
proprii disponibilităţii, iar procesul penal nu se poate declanşa şi nici desfăşura
decât urmare introducerii unei plângeri prealabile de către persoana vătămată
plângere care ulterior trebuie susţinută de către aceasta pe tot parcursul procesului.
        De exemplu în cazul anumitor infracţiuni legea condiţionează pornirea şi
desfăşurarea procesului penal de existenţa plângerii prealabile a părţii vătămate
(art.180, 181, 193 C. pen. etc.).
        Deşi, la prima vedere în aceste cazuri apare ca aplicabil principiul
disponibilităţii, se constată că nu există o identitate întrucât în cadrul procesului
penal odată formulată plângerea prealabilă, partea vătămată nu poate determina
limitele acţiunii penale. De exemplu dacă persoana vătămată formulează plângere
prealabilă, pentru infracţiuni prev. de art.181 împotriva lui y, dacă ulterior se
constată că infracţiunea a fost comisă şi de z, plângere prealabilă se considera
formulată împotriva ambilor. O situaţie identică se întâlneşte şi în cazul retragerii
plângerii.
        - plângerea prealabilă nu se confundă cu principiul disponibilităţii din dreptul
civil care presupune dreptul de a intenta acţiunea, dreptul de a determina limitele,
dreptul de a renunţa la acţiune, dreptul de a recunoaşte pretenţia şi de a stinge
litigiul prin tranzacţie, de a ataca hot şi dreptul de a cere executarea silită a
acesteia.
   Se disting:
   cauze de acuzare publică – unde principiul oficialităţii acţionează pe deplin;
   cauze de acuzare privată - acţiunea penală se pune în mişcare din voinţa părţii
vătămate;
    şi cauze de acuzare privat publică - acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar odată declanşată acţiunea, procesul
penal se desfăşoară din oficiu;
                                          13


       - principiul aflării adevărului – prevăzut de art. 3 Cod procedură penală
       „În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu
privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana
făptuitorului.”
         Această regulă este reluată sub alte forme şi de alte dispoziţii ale Codului
de procedură penală de ex.
       - art.67 C. proc. pen. în baza căruia părţile pe tot parcursul procesului penal
pot solicita administrarea unor probe ce pot ajuta organele judiciare la stabilirea
situaţiei de fapt reale şi implicit la aflarea adevărului.
       A afla adevărul în cauza penală înseamnă a realiza o concordanţă deplină
între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei şi concluziile
la care a ajuns organul judiciar cu privire la împrejurările respective.
        De asemenea, presupune cunoaşterea realităţii situaţiei de fapt şi toate
împrejurările referitoare la persoana făptuitorului;
       Adevărul trebuie dovedit şi descoperit sub toate aspectele
       Ceea ce influenţează aflarea adevărului este sistemul probator
       Constatarea existenţei sau inexistenţei faptei, forma de vinovăţie, mobilul şi
scopul
        Concordanţa între situaţia de fapt şi concluziile organelor judiciare
        Aflarea adevărului este legată de principiul rolului activ al organelor
judiciare
        Pentru părţi dreptul să dovedească împrejurări (loialitatea procesuală)
       Obligaţia oricărei persoane să contribuie la aflarea adevărului
       Adevărul judiciar presupune concordanţa care se realizează între aspecte
reţinute de organe judiciare şi care determină convingerea, probele strânse şi
administrate în speţă, diferit de adevărul obiectiv
       Principiul aflării adevărului este completat cu diferite dispoziţii legale dintre
care, poate cea mai importantă este aceea din art.1 Cod de procedură penală,
conform căreia „procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a
faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să
nu fie trasă la răspundere penală.”

       - principiul rolului activ al organelor judiciare - art.4 Cod procedură
           penală
       „Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă
rol activ în desfăşurarea procesului penal.”
       Potrivit acestui principiu organele judiciare sunt obligate, în stabilirea
adevărului, să cerceteze toate probele necesare în cauză, chiar dacă făptuitorul
                                          14


recunoscând fapta, renunţă la administrarea probelor, organele judiciare sunt
obligate să stabilească toate faptele care au concurat la producerea rezultatului.
        În conformitate cu actualele norme procesual penale învinuitul sau
inculpatul are dreptul să nu dea declaraţii (aşa-zisul drept la tăcere), organelor
judiciare revenindu-le obligaţia legală de a iniţia administrarea întregului
probatoriu.
       Tot conform acestui principiu organele judiciare sunt obligate să explice
părţilor drepturile şi obligaţiile lor procesuale şi posibilităţile lor de realizare.
        Acest rol activ al organelor judiciare îmbracă mai multe faţete şi anume:
       - în legătură cu stabilirea adevărului (obligaţia organelor judiciare de a nu
rămâne pasive şi de a administra orice probă necesară aflării adevărului);
      - în libera apreciere a probelor;
       - în legătură cu asigurarea drepturilor părţilor prin luarea unor măsuri
(exemplu stabilirea persoanelor cărora le revine obligaţia legală de prevenire a
prejudiciilor);
       - în legătură cu îndrumarea, sprijinirea şi informarea părţilor în vederea
exercitării drepturilor conferite de lege (ex. părţile au dreptul să ştie că în cauză
s-a dispus efectuarea unei expertize, au dreptul să cunoască obiectivele acesteia).

       - principiul garantării libertăţii persoanei
       Art. 23 din Constituţie prevede că libertatea individuală a persoanei sunt
inviolabile, aceasta reglementare regăsindu-se în art.5 Cod procedură penală : „În
tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.
       Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt
mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
       Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau s-a dispus
internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră că aceasta este
ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanţei
competente, potrivit legii.
       Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau
căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea
pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.”
       Garanţiile procesual penale ale libertăţii persoanei pot îmbrăca diferite
forme dar ele pot fi grupate în funcţie de câteva aspecte semnificative:
       - măsurile preventive pot fi dispuse în condiţii strict enumerate de lege;
       - măsurile de prevenţie sunt dispuse de organe judiciare specializate
( atribuţiile celor mai calificate organe);
                                           15


       - măsurile preventive sunt limitate ca timp, şi pot fi înlăturate atunci când
nu mai sunt întrunite temeiurile care au justificat măsura.
        Libertatea persoanei este un drept fundamental al omului, o valoare socială
de mare importanţă - reţinerea, arestarea preventivă se pot dispune decât în cazurile
şi în condiţiile prevăzute de lege – măsurile preventive au o durată diversificată în
funcţie de caracterul lor limitare în timp - libertate provizorie - revocare sau
înlocuire.

       - principiul respectării demnităţii umane
       Actuala Constituţie prevede că nimeni nu poate fi supus torturii şi
nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant, reluând la
nivelul de principiu fundamental dispoziţii ale Convenţiei împotriva torturii,
convenţiei la care România a aderat şi art. 3 din C.E.D.O.
       La nivel procesual penal acest principiu se regăseşte în art.5 1 C. proc.
pen., care prevede că orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau
de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane, supunerea acesteia
la tortură, la tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, este pedepsită prin
lege. România a înţeles să facă aplicabil acest principiu prin incriminare, în dreptul
penal substanţial a torturii în art.267 1 C. pen. , precum şi prin prevederea în C.
proc. pen., a unor dispoziţii ce disciplinează procesului penal.
       Sub acest       aspect legea penală prevede          că nici o    împrejurare
excepţională (război, lupta împotriva terorismului) nu poate justifica tortura. Nu
sunt considerate însă, acte de tortură atunci când durerea sau suferinţă rezultă
exclusiv din     sancţiuni legale (ex. lipsirea de libertate urmare a punerii în
executare a unui mandat de arestare).

       - principiul prezumţiei de nevinovăţie – art.52 Cod procedură penală
       „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale
printr-o hotărâre penală definitivă.”
       Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal
împotriva arbitrariului în stabilirea şi tragerea la răspundere penală. Pe de altă parte,
acest principiu îl scuteşte pe inculpat de a-şi dovedi nevinovăţia, stabilind
acuzatorului sarcina de a proba vinovăţia prin mijloacele de probă reglementate de
lege.
       Astfel, conform art.66 C. proc. pen. învinuitul sau inculpatul nu este obligat
să probeze nevinovăţia sa. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau
inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
       Prezumţia de nevinovăţie poate fi interpretată şi ca o regulă conform
căreia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere penală.
                                          16


       Această prezumţie este însă relativă putând fi răsturnată prin probe care
atestă vinovăţia fără nici un dubiu. Atunci când probele administrate într-o
cauză lasă loc de îndoială în ceea ce priveşte vinovăţia persoanei cercetate,
prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnată urmând a se face aplicarea
regulii conform căruia orice dubiu profită învinuitului sau inculpatului (in
dubio pro reo). Regula in dubio pro reo - orice îndoială este în favoarea
inculpatului se referă numai la situaţii de fapt nu şi la interpretarea normelor
juridice şi nici a dispoziţiilor cu caracter echivoc dintr-o hotărâre.
       Este strâns legată de aflarea adevărului, stă la baza tuturor garanţiilor
procesuale legate de protecţia persoanei în procesul penal.
       Garantează protecţia persoanei împotriva arbitrariului în stabilirea şi tragerea
la răspundere penală.

        - principiul garantării dreptului la apărare
        Acest principiu are o consacrare naţională cât şi internaţională.
         În dreptul intern art. 24 din Constituţie instituie ca regulă fundamentală a
activităţii judiciară acest drept, textul legii fundamentale prevede că dreptul la
apărare este garantat, în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistaţi
de un avocat, ales sau numit din oficiu).
    - art.6 Cod procedură penală:
        „Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi
în tot cursul procesului penal.
        În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor
deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să
administreze probele necesare în apărare.
        Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de
a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat,
încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării
apărării.
        Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului
penal.
        Organele judiciare au obligaţia să încunoştiinţeze pe învinuit sau inculpat,
înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător,
consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile
prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea
asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.”
        La nivel internaţional art. 6 C.E.D.O. obligă organele judiciare ale statelor
semnatare să garanteze dreptul persoanei de a avea acces la o justiţie
echitabilă.
                                          17


        Componenta ce mai importantă a dreptului la apărare este asistenţa
juridică, legislaţia internă respectând acest drept prin art.6 C. proc. pen. care
obligă organele judiciare să aducă la cunoştinţa învinuitului, înainte de a i
se lua prima declaraţie, că are dreptul de a fi asistat de un avocat. Mai
mult chiar în situaţia în care învinuitul este reţinut, arestat în altă cauză,
minor, militar, sau ori de câte ori se apreciază a fi necesar (art.171 C. proc.
pen.) asistenţa juridică este obligatorie.
        Dreptul la apărare poate îmbrăca următoarele aspecte:
       - partea îşi poate apăra singură interesele (situaţiile în care asistenţa
juridică nu este obligatorie) legea procesual penală instituind o serie de drepturi
şi garanţii procesuale care îi permit acest lucru.
       - organul judiciar este obligat să ia în considerare aspectele în favoarea
fiecărei părţi (obligaţie ce decurge din principiul rolului activ) care am făcut
vorbire anterior).
       - în anumite situaţii asigurarea dreptului la apărare este obligatoriu.
       Trăsăturile esenţiale ale dreptului la apărare sunt următoarele:
       1 – dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului penal;
       2 – dreptul la apărare este garantat tuturor părţilor;
       3 - poate îmbrăca forme multiple raportat la faza în care se află
procesul penal şi se realizează - prin independenţa instanţei, prin căile de atac, prin
ierarhia instanţelor modul de organizare al instanţelor etc.
       Art. 6 al.2 şi 3 C.E.D.O. stipulează           orice persoană acuzată de o
infracţiune este prezumată a fi nevinovată, având dreptul să fie informat în
termenul cel mai scurt asupra naturii şi cauzei acuzaţiei reţinute împotriva sa,
să dispună de timpul şi înlesnirile necesare exercitării apărării sale, să se
apere (singur sau de un apărător), să asculte sau să ceară ascultarea unor
martori (sau astfel spus dreptul de a solicita administrarea de probe).
       Toate aceste drepturi ce acţionează în mod interdependent sunt o
garanţie că fiecare parte a unui proces penal va avea parte de un proces
echitabil.

      - principiul folosirii limbii materne
      Art.127 al Constituţiei prevede că procedura judiciară se desfăşoară în
limba română.
     Codul de procedură penală reia acest principiu în -art.7 Cod procedură
penală care prevede că: „În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în
limba română. În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane
chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în
limba română” iar potrivit art.8 Cod procedură penală „Părţilor care nu vorbesc sau
                                           18


nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit,
posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi
dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.”
      Referitor la gradul de cunoaştere al limbii române, la nivel internaţional,
s-a stabilit că dreptul de apreciere al acestui aspect revine în mod suveran
judecătorului care judecă fondul cauzei.
      Aplicarea acestei reguli sistemului nostru procesual penal presupune că
în faza de urmărire penală procurorul este cel ce apreciază asupra acestui
aspect, iar în faza cercetării judecătoreşti acest drept revine judecătorului.

§3. Alte principii ale procesului penal
       A doua grupă reuneşte principii cuprinse în Constituţie sau în alte norme
decât cele cuprinse în Codul de procedură penală.
       10. principiul egalităţii persoanelor în procesul penal - egalitatea persoanelor
în procesul penal
      11. principiul respectării vieţii private în procesul penal
      12. operativitatea procesului penal
      13. dreptul la un proces echitabil

      - principiul egalităţii persoanelor în procesul penal
        Art.16 din Constituţie prevede că nimeni nu e mai presus de lege. Acest
principiu este oglindit şi în disp. art. 21 al legii fundamentale conform căruia
orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor
şi a intereselor sale legitime - egalitate în toate domeniile;
      La nivel procesual penal acest principiu nu este oglindit de un text de
lege, el regăsindu-se însă în modalitatea de administrare al justiţiei, şi anume:
   - desfăşurarea procesului penal se realizează de aceleaşi organe în raport cu
toate persoanele, după aceleaşi reguli procesuale, toate părţile având aceleaşi
drepturi, neexistând privilegii procesuale pentru anumite persoane ori restricţii
procesuale pentru alte persoane. - competenţa personală nu aduce atingere acestui
principiu;

       - principiul respectării vieţii intime, familiale şi private în procesul penal
       Printre celelalte drepturi ale omului, se înscrie şi dreptul la respectarea vieţii
sale intime de către organele statului.
       Art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului protejează expres viaţa
privată a tuturor persoanelor prohibind orice imixtiune, în alte condiţii decât cele
limitativ prevăzute de lege.
                                          19


      Acest principiu rezultă din modul de reglementare a unora din măsurile
procesuale sau a administrării unor probe.
      Astfel, pentru percheziţia domiciliară a unei persoane este necesară
autorizaţia prealabilă a instanţei. De asemenea, pentru înregistrarea audio sau video,
a convorbirilor unei persoane, legea prevede posibilitatea unor astfel de înregistrări
numai în cazul infracţiunilor grave şi numai după o prealabilă autorizare dată de
instanţa de judecată, pe un termen limitat, ce nu poate depăşi 30 de zile, dar poate fi
prelungit la cerere.

       - principiul operativităţii procesuale
        Mai este denumit şi principiul celerităţii, iar într-un sens larg presupune
atât constatarea la timp a infracţiunilor cât şi rezolvarea rapidă a cauzelor
penale şi pe cât posibil simplificarea activităţii procesual penale.
       Operativitatea presupune promptitudine în desfăşurarea activităţii judiciare,
calitate în efectuarea actelor procesuale şi procedurale, simplificare în îndeplinirea
formelor procesuale şi eficacitate optimă în realizarea scopului procesului penal,
acest principiu decurgând şi din art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului, conform căruia, orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi într-un
termen rezonabil.
        Din cele menţionate se pot extrage elementele esenţiale ce compun acest
principiu fundamental:
       - promptitudine în constatarea şi soluţionarea cauzelor penale;
       - calitatea actelor procesuale şi procedurale;
       - simplificarea activităţii procesual penale;
       - împlinirea cu eficacitate a sarcinilor organelor judiciare.
       Menţionăm că acest principiu nu este consacrat de un text în legislaţia
procesual penală, însă în practică una din activităţile procurorilor este soluţionarea
diferitelor plângeri de tergiversare ale părţilor din cauzele penale, reprezentanţii
Ministerului Public, putând să verifice dacă în cauze concrete organele de
cercetare penală au îndeplinit cu ritmicitate acte procesuale şi procedurale. În
caz contrar procurorul în temeiul art. 219 C. proc. pen. dă note de îndrumare
stabilind şi termen de soluţionare a cauzei.
      Organele judiciare sunt obligate să procedeze fără întârziere la soluţionarea
cauzei cu respectarea tuturor dr. părţilor şi regulilor prev. de lege;
Procesul penal trebuie să se desfăşoare în timp util încât scopul să se realizeze în
condiţii cât mai bune.
                                          20


 - dreptul la un proces echitabil
      - art. 21 alin (3)din Constituţia României: ”Părţile au dreptul la un proces
echitabil si la soluţionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”.
       - art. 6 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară: „Orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a
intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil”.
      - art. 6 din C.E.D.O. „ Orice persoană are dreptul la judecarea în mod
echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă
independentă si imparţială, instituită de lege, care va hotărâ, fie asupra încălcării
drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei
acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”

CAPITOLUL II
:Acţiunea Penală

         Acţiunea penală (def.) reprezintă instrumentul juridic prin intermediul
căruia este adus în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept
penal şi deci instrumentul prin care inculpatul este tras la răspundere şi
pedepsit (art.9 C. proc. pen.).
        Elementele acţiunii penale sunt aceleaşi ca ale oricărei acţiuni în
justiţie şi anume:

      Obiectul şi subiectul acţiunii penale.
      Obiectul acţiunii reprezintă de fapt tragerea la răspundere penală a
oricărei persoane ce a săvârşit o infracţiune, urmând a nu fi confundat cu
scopul     acţiunii penale acesta fiind judecarea şi pedepsirea celor ce
săvârşesc infracţiuni. Al.3 al art.9 C. proc. pen. menţionează că acţiunea penală
se poate      exercita în tot parcursul procesului penal, acţiunea penală
devenind astfel suportul întregului proces penal.
      Potrivit dispoziţiilor art. 9 Cod de procedură penală coroborat cu dispoziţiile
art.4792 alin. 1 Cod de procedură penală, acţiunea penală are ca obiect tragerea la
răspundere penală a persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit infracţiuni şi se
pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege, care după caz poate fi:
      - ordonanţa procurorului (art.235 Cod de procedură penală);
      - rechizitoriul (art. 262 alin. 1 pct. 1, lit. a Cod de procedură penală);
      - declaraţia orală a procurorului în timpul şedinţei de judecată, în caz de
extindere a procesului penal cu privire la alte fapte sau persoane (art. 336, 337 Cod
de procedură penală);
                                          21


      - plângerea persoanei vătămate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată
dispusă de procuror, atunci când plângerea este admisă, prin încheiere, de către
instanţă, care dispune reţinerea cauzei spre judecare ( art.2781 alin. 8, lit. c Cod de
procedură penală), dar în acest caz acţiunea penală este pusă în mişcare acţiunea
prin încheierea judecătorului prin care admite plângerea şi reţine cauza spre
judecare.

Subiecţii acţiunii penale
       Subiecţii acţiunii penale sunt în acelaşi timp subiecţii raportului juridic
de drept substanţial, schimbându-şi însă rolurile în sensul că subiectul pasiv al
infracţiunii devine subiect activ al acţiunii penale, iar subiectul activ al
infracţiunii este subiect pasiv al acţiunii penale.
       Subiectul activ al acţiunii penale este titularul dreptului la acţiune, acest
drept revenind în exclusivitate statului, şi nu persoanei vătămate în urma
săvârşirii unei infracţiuni. Reprezentantul statului în cadrul activităţii judiciare
este procurorul.
       Situaţia infracţiunilor     pentru care legea cere formularea plângerii
prealabile nu constituie o excepţie de la regulă. În aceste cazuri partea
vătămată îşi manifestă anumite drepturi legate de exerciţiul acţiunii penale
însă nu dobândeşte calitatea de subiect activ al acţiunii penale.
       Subiectul pasiv al acţiunii penale este persoana împotriva căruia se
exercită acţiunea penală respectiv autorul infracţiunii. Fiind vorba despre
exercitarea acţiunii penale înseamnă că ne aflăm în acea fază a urmăririi
penale în care infractorul are calitatea de inculpat.
       În practică se pot efectua acte de urmărire penală în cauze în care s-
a dispus începerea urmăririi penale in rem (autor neidentificat existând însă
indicii că infracţiunea a fost săvârşită) însă acţiunea penală se exercită in
personam.
       În principiu dacă autorul infracţiunii este identificat şi în urma
probatoriului administrat rezultă că fapta concretă este infracţiune procurorul este
obligat să pună în mişcare acţiunea penală, neavând dreptul de a aprecia asupra
oportunităţii acesteia. Singura excepţie o constituie art.10 lit. b/1 C. proc. pen. care
prevede printre cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi
lipsa gradului de pericol social al faptei care astfel nu poate fi încadrată ca
infracţiune.

Trăsăturile acţiunii penale
     Din cele de mai sus rezultă că acţiunea penală are următoarele trăsături:
     1 - aparţine statului;
                                            22


      2 - este   obligatorie;
      3 - este    irevocabilă şi indisponibilă;
      4 – este     indivizibilă;
      5 – este   individuală.

       1. Acţiunea penală poate fi exercitată doar de stat prin reprezentanţii săi
oficiali respectiv prin procurori.
       Acest drept exclusiv rezidă din aceea că numai statul stabileşte ce
acte antisociale aduc atingere ordinii de drept şi sunt calificate ca
infracţiuni.
       Mai mult chiar tot statul poate dispune de acţiunea penală sporadic sau
condiţionat (ex. amnistia şi prescripţia răspunderii penale).
       2. Acţiunea penală este obligatorie în sensul că ori de câte ori s-a
săvârşit o infracţiune trebuie pusă în mişcare.
       3. Acţiunea penală este irevocabilă în sensul odată pusă în mişcare nu
poate fi oprită, acţionând şi producând efecte independent de voinţa celui
care a declanşat-o. Legea procesual penală prevede cazurile în care acţiunea
penală se stinge şi anume cele prev. de art.10 C. proc. pen. coroborate cu
art.11 pct.1 lit. b şi c.
       Acţiunea penală este indisponibilă doar în anumite cazuri prevăzute de
lege, cazuri ce în fapt reprezintă o excepţie de la irevocabilitatea sa. În
aceste cazuri ( plângerea prealabilă) declanşarea şi stingerea procesului penal
ţine seama de voinţa părţii vătămate.
       4. Acţiunea penală este indivizibilă indiferent de numărul inculpaţilor.
Art.33 lit. a prevede că există caz de indivizibilitate când la săvârşirea faptei
au participat mai multe persoane.
       În situaţia în care        după soluţionarea unei cauze penale             sunt
identificaţi şi alţi participanţi nu i-a naştere un nou drept al statului la o nouă
acţiune penală, şi aceeaşi acţiune penală se extinde şi asupra celorlalţi
participanţi (ex. art.238 C. proc. pen.).
       5. Acţiunea penală este individuală. Aşa cum am menţionat anterior
acţiunea penală poate fi exercitată numai in personam. Consecinţele acestei
trăsături sunt:
       - succesorii inculpatului nu pot fi subiecţi pasivi ai acţiunii penale puse în
mişcare faţă de acesta;
       - în cazul inculpatului minor reprezentantul acestuia nu este           subiect
pasiv al acţiunii penale;
       - nimeni nu poate solicita să intervină alături de inculpat în cadrul
acţiunii penale.
                                           23




Punerea în mişcare, exercitarea şi stingerea acţiunii penale

       În doctrină se face distincţia între momentul punerii în mişcare a
acţiunii penale şi procedura punerii în mişcare a acţiunii penale. Referitor la
momentul punerii în mişcare a acţiunii penale nu trebuie confundat cu momentul
începerii urmăririi penale. Astfel pentru începerea urmăririi penale legea cere
„indicii” care să ducă la concluzia că a fost săvârşită o infracţiune (art.228
al.1 C. proc. pen.) pe când pentru a se pune în mişcare acţiunea penală
trebuie identificat autorul faptei penale (caracterul personal) şi să existe
probe privind vinovăţia acestuia.
       Punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin ordonanţă (atunci când
organele      de     urmărire penală nu au definitivat cercetările ) sau prin
rechizitoriu (se apreciază că fapta şi vinovăţia autorului faptei sunt probate şi
se sesizează instanţa). Acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare şi de
procuror şi în cursul judecăţii în temeiul art.336 şi 337.
       Aşa cum am menţionat anterior titularul acţiunii este statul care o
exercită de regulă prin intermediul reprezentanţilor Ministerului Public.
       În anumite cazuri reduse ca număr şi strict prevăzute de lege şi instanţa
poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale. Este vorba de cazurile în
care dispune asupra extinderii procesului penal pentru alte fapte sau cu privire la
alte persoane potrivit disp. art. 336 şi 337 din C. proc. pen. şi procurorul nu
participă la judecată, iar actul de punere în mişcare a acţiunii penale este de
această dată încheierea instanţei de judecată.
       Atunci când organele de cercetare penală apreciază că probatoriul
administrat în cauză dovedeşte vinovăţia învinuitului în temeiul art.234 C. proc.
pen. propune procurorului punerea în mişcare a acţiunii penale, aceştia din
urmă dispunând în temeiul art.235 C. proc. pen. În practică modalitatea mai
sus descrisă este folosită în cazul în care se va solicita instanţei şi luarea
unei măsuri preventive.
       Atunci când în cursul urmăririi penale nu s-a dispus luarea acestei
măsuri, punerea în mişcare a acţiunii penale se face prin ultimul act al
acestei faze procesuale, rechizitoriul în conformitate cu art.262 pct.2 lit. a C.
proc. pen. Trebuie făcută menţiunea că, anterior modificării Codului de procedura
penala din septembrie 2006, doar procurorul putea pune în mişcare acţiunea
penală. Ulterior, şi judecătorul, pentru situaţia de la art.278/1 al.8 lit. c, poate pune
în mişcare acţiunea penală prin încheiere.
                                          24


       Prin exercitarea acţiunii penale se înţelege susţinerea ei în vederea
tragerii la răspundere penală a inculpatului prin intermediul subiecţilor
activi ai acesteia (procurorul şi organele de cercetare penală).
       În esenţă, exercitarea acţiunii penale constă în realizarea activităţilor ce
ţin de efectuarea probaţiunii în cauza penală, luarea anumitor măsuri
procesuale formularea de cereri.
       Stingerea acţiunii penale poate avea loc fie înainte fie după punerea ei în
mişcare. Stingerea acţiunii penale înainte de a fi pusă în mişcare are loc ori
de câte ori se constată existenţa uneia din cauzele prevăzute la art.10 C. proc.
pen. situaţie în care procurorul în temeiul art.228 al. 6 C. proc. pen. coroborat cu
art.10 lit. a -j urmează a dispune neînceperea urmăririi penale.
       După începerea urmăririi penale dar fără a fi pusă în mişcare acţiunea
penală în faza de urmărire aceasta se stinge prin scoaterea de sub urmărire
penală, încetarea urmăririi penale şi clasarea.
       Dacă în faza urmăririi penale s-a dispus        punerea în mişcare a acţiunii
penale stingerea acţiunii penale are loc prin încetarea procesului penal.
       Dacă a fost sesizată instanţa, aceasta presupune obligatoriu punerea în
mişcare a acţiunii penale, soluţiile prin care aceasta se stinge                    sunt
achitare, condamnare şi încetarea procesului penal.
       Ceea ce este esenţial de reţinut este că acţiunea penală este indisponibilă.
      Acest caracter de indisponibilitate presupune că acţiunea penală trebuie să
primească o soluţionare pe fond, iar procurorul nu poate renunţa la acuzare, odată
ce a formulat-o, excepţie făcând situaţia plângerilor prealabile, când partea
vătămată îşi poate retrage plângerea prealabilă sau se poate împăca cu inculpatul.
       Potrivit art.10 C. proc. pen. cazurile în care acţiunea penală nu poate fi pusă
în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată sunt:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală;
b^1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea
organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale;
 g) a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după caz,
radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;
h) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat, în cazul infracţiunilor
pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală;
                                           25


i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale -( soluţie ce poate fi pronunţată numai de
judecător);
i1) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei
definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
      În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în
condiţii legale.
       În cursul judecăţii, constatând unul din cazurile enumerate mai sus, instanţa
va pronunţa:
a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e);
b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art.10 lit. f) - j).
       Încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal se dispune fără a
interesa dacă inculpatul este sau nu vinovat.
       Cu toate acestea, legea permite inculpatului care doreşte să probeze
nevinovăţia sa, să solicite continuarea procesului penal în scopul stabilirii
nevinovăţiei sale, dar numai în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii
prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire.
În aceste situaţii, dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) -
e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată
pronunţă achitarea. Dacă dimpotrivă nu se constată vreunul dintre cazurile
prevăzute în art.10 alin. 1 lit. a) - e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale,
cu excepţia cazurilor prevăzute în art.10 alin. 1 lit. i) şi i1), iar instanţa de judecată
va pronunţa încetarea procesului penal.



CAPITOLUL III
: Acţiunea Civilă

      În situaţiile în care săvârşirea unei infracţiuni produce un prejudiciu
moral sau material persoanei vătămate, infracţiunea este şi           sursa unor
obligaţii de natură civilă.
      În fapt, o infracţiune poate fi izvor atât al răspunderii penale cât şi al
răspunderii civile. Trebuie făcută menţiunea că în cadrul procesului penal,
acţiunea civilă are un caracter accesoriu, fiind dependentă de existenţa acţiunii
penale.
      Pentru ca acţiunea penală să poată fi exercitată în cadrul procesului
penal este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele 5 condiţii:
                                            26


      - infracţiunea să cauzeze un prejudiciu moral sau material (pot genera
dreptul la acţiune civilă doar infracţiunile numite în doctrina de prejudiciu
fiind excluse infracţiunile de pericol);
      - între infracţiunea    săvârşită ţi prejudiciu să existe un       raport de
cauzalitate (inexistenţa acestui raport înlătură existenţa temeiului tragerii   la
răspundere juridică a celui ce a săvârşit fapta);
      - prejudiciul    să fie     cert atât sub aspectul existenţei cât şi al
întinderii sale);
      - prejudiciul să nu fi fost recuperat (acoperit total sau parţial);
      - să existe conform principiului disponibilităţii manifestarea de voinţă a
persoanei păgubite (să se constituie parte civilă).

     Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului,
precum şi a părţii responsabile civilmente.
       Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal,
prin constituirea persoanei care a suferit o pagubă prin infracţiune ca parte civilă, în
caz contrar aceasta putând să se îndrepte împotriva persoanei vinovate în cadrul
unui proces civil separat, cu precizarea că judecata în faţa instanţei civile se
suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
       Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii
infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc
de reparare;
b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este
cu putinţă.
       Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere civilă atât
pentru repararea daunelor materiale cât şi pentru repararea daunelor morale, suferite
de partea civilă, potrivit legii civile.
       Persoana vătămată poate să se constituie parte civilă împotriva învinuitului
sau inculpatului şi eventual a persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca
parte civilă se poate face oricând în cursul urmăririi penale, iar în faţa instanţei de
judecată, până la citirea actului de sesizare.
       Persoana responsabilă civilmente este persoana care răspunde alături de
inculpat pentru repararea pagubei, potrivit legii civile ( părintele pentru copil,
comitentul pentru prepus, educatorul sau profesorul pentru elev). Introducerea în
procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din
oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea
actului de sesizare.
                                           27


       După citirea actului de sesizare partea responsabilă civilmente nu mai poate fi
introdusă în procesul penal, dar ea poate interveni în proces, din proprie iniţiativă,
până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura din
stadiul în care se află în momentul intervenţiei.
       Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă, toate
drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.
       Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este
o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă
(de ex.: minor, interzis judecătoresc). În acest scop, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal,
ori, după caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la
întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire la
faptele prin care acestea au fost pricinuite.
       Mai mult, în cazul în care persoana vătămată prin infracţiune este o persoană
fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, legea prevede că
instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor
morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.
       Legea stabileşte obligaţia procurorului de a susţine acţiunea civilă şi
interesele părţii civile, atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, chiar şi în situaţia în care
aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
       Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa
instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei
care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
       Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea
civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a
instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi
a vinovăţiei acesteia.
       În situaţia în care una din părţi decedează, acţiunea civilă rămâne în
competenţa instanţei penale, care va dispune introducerea în cauză a moştenitorilor.
Art. 21 alin. 2 Cod de procedură penală stabileşte că, dacă una din părţi (în latura
civilă a procesului penal) este o persoană juridică, în caz de reorganizare a
acesteia, se introduc „succesorii în drepturi” extinzându-se astfel sfera subiecţilor
acţiunii civile, în categoria acestora intrând nu numai „unitatea” succesoare în
drepturi, ci orice persoană (fizică sau juridică), care ar putea dobândi calitatea de
succesoare în drepturi potrivit legii.
         Persoana vătămată are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile civile
fie prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, fie separat
în cadrul unui proces civil. Dacă a fost aleasă una din aceste modalităţi,
                                         28


opţiunea este irevocabilă. Excepţiile de la această regulă sunt: instanţa a
lăsat nerezolvată latura civilă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală
sau încetarea procesului penal, sau procesul penal a fost suspendat.
          Dreptul la opţiune la care făceam referire mai sus nu funcţionează în
situaţiile în care acţiunea civilă se exercită din oficiu (art.17 C. proc. pen. -
persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau                     cu
capacitate de exerciţii restrânsă sau una din unităţile prev. de art. 145 C.
proc. pen.).
          În aceste situaţii procurorul în faza de urmărire penală este obligat să
susţină prin acţiunea civilă interesele persoanelor menţionate, iar în faza de
judecată art.348 C. proc. pen. arată ca instanţa rezolvă din oficiu acţiunea în
cazurile prev. de art.17 C. proc. pen. Dacă prin hotărârea penală instanţa a
lăsat nesoluţionată în tot sau în parte acţiunea civilă persoana vătămată
are dreptul conform art.20 al.1 C. proc. pen. să se adreseze instanţei civile.
De asemenea, dacă se descoperă pagube ulterioare pronunţării de către
instanţa de fond a unei hotărâri penale în conformitate cu art. 20 al.3
persoana vătămată poate solicita recuperarea sau repararea acestora pe calea
unei acţiuni civile separate.
        Din cele de mai sus rezultă că pot fi întâlnite 3 situaţii:
        1 - acţiunea penală se rezolvă separat şi înaintea acţiunii civile situaţie în
care hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei
civile.
        2 – acţiunea civilă se rezolvă separat şi înaintea acţiunii penale
situaţie în care hotărârea instanţei civile nu are autoritate de lucru judecat în
faţa instanţei penale.
        3 - cele două acţiuni sunt exercitate concomitent fie :
        - în faţa aceleiaşi instanţe situaţie în care aceasta este obligată să se
pronunţe şi asupra acţiunii civile prin aceeaşi hotărâre.
        - în faţa unor instanţe diferite caz în care cele două hotărâri penală
şi civilă să fie contradictorii, legea procesual penală stabilind în art.19 al.2
C.p.p. că judecata în faţa           instanţei civile să se suspende până la
soluţionarea cauzei penale.
        În situaţia în care cele două acţiuni se exercită în acelaşi cadru
procesual pot fi întâlnite următoarele situaţii:
        1 – instanţa nu acordă despăgubiri civile (atunci când se dispune
achitarea în baza art.10 lit. a şi c C. proc. pen.)
        2 – instanţa admite acţiunea civilă în tot sau în parte (atunci când se
pronunţa condamnarea, achitarea în temeiul art.10 lit. b/1 C. proc. pen., şi
                                          29


încetarea procesului penal în baza art.10 lit. g, h şi i dacă s-au cauzat
prejudicii).
      3 – instanţa respinge acţiunea civilă ca lipsită de temei (dacă se constată
că nu s-a cauzat prejudiciu).
      4 – instanţa nu acţionează acţiunea civilă (când pronunţă achitarea în
temeiul art.10 lit. b şi încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de
art.10 lit. f şi j C. proc. pen.).



CAPITOLUL IV
: Părţile în procesul Penal

        Părţile în procesul penal sunt, potrivit art.23 şi art.24 Cod de procedură
penală inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Codul de procedură penală foloseşte 3 termeni pentru desemnarea figurii centrale a
procesului penal, respectiv:
        Făptuitor este o persoană fizică sau juridică în legătură cu care se desfăşoară
o activitate procesuală, dar care însă nu este implicată într-o urmărire penală, care
nu a început în privinţa sa. Sunt norme de procedură penală care se referă la
făptuitor:
- Art.200 Cod de procedură penală prevede că în obiectul urmăririi penale intră
obligaţia strângerii probelor necesare cu privire la identificarea făptuitorului;
- art. 215 Cod de procedură penală prevede posibilitatea comandanţilor de nave de a
efectua percheziţii corporale şi de a verifica lucrurile pe care le are asupra sa
făptuitorul
        Învinuit , potrivit art. 229 Cod de procedură penală este persoana fizică sau
juridică faţă de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în
mişcare acţiunea penală împotriva sa.
        Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pus în
mişcare acţiunea penală. Acţiunea penală se pune în mişcare prin ordonanţa sau
rechizitoriul procurorului sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată
organului de cercetare penală sau procurorului precum şi prin încheierea prin care
se admite plângerea împotriva actelor procurorului (rezoluţie sau ordonanţă) şi
instanţa reţine cauza pentru judecată.
        Partea vătămată este persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare
fizică, morală sau materială, dacă participă la judecată.
        Este bine de reţinut că persoana împotriva căreia s-a săvârşit infracţiunea nu
dobândeşte automat calitatea de parte vătămată. Ea este o persoană vătămată şi
                                          30


dobândeşte calitatea de parte vătămată numai dacă îşi manifestă dorinţa de a
participa la proces în această calitate, cu drepturile şi obligaţiile procesuale care îi
revin potrivit legii.
       Partea civilă este persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul
procesului penal. Exercitarea unei acţiuni civile presupune formularea unor pretenţii
civile (bani sau alte prestaţii) împotriva inculpatului şi a părţii responsabile
civilmente.
       Partea responsabilă civilmente este persoana chemată în procesul penal să
răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau
inculpatului.
       Atât inculpatul cât şi celelalte părţi pot fi, după caz, persoane fizice sau
persoane juridice.
       În procesul penal participă şi alte persoane sau instituţii, după caz, cum ar fi:
martorul, expertul, interpretul, avocatul, procurorul, părintele sau tutorele
inculpatului minor etc. Aceste persoane nu sunt părţi în procesul penal ci doar
participanţi.

CAPITOLUL V
: Participarea altor persoane în procesul penal

       În afară de părţi, Codul de procedură penală reglementează şi participarea
altor persoane la procesul penal. Între acestea, se cuvine a se lămuri noţiunile de:
reprezentant, succesor, substitut procesual.
      Reprezentantul este persoana împuternicită să îndeplinească în procesul
penal acte procesuale în numele şi interesul uneia dintre părţile din proces, parte
care fie nu doreşte, fie nu poate să se prezinte sau să stea în judecată în nume
propriu. Din acest punct de vedere, vorbim despre o reprezentare convenţională,
atunci când o parte din proces desemnează o altă persoană (de regulă avocat) să
participe în numele ei, să exercite drepturile procesuale şi să efectueze acte
procesuale în numele ei. Pe de altă parte, avem de a face cu o reprezentare legală în
cazul persoanelor lipsite de capacitate procesuală – minorii sub 14 ani şi cei puşi
sub interdicţie – în cazul cărora participă în numele lor în proces reprezentanţii lor
legali, după caz: părinţi, tutori, curatori.
       Tot reprezentare legală există şi în cazul persoanei juridice, deoarece potrivit
art.35 din Decretul - Lege nr.31/1954 şi art. 4792 alin. 2 Cod de procedură penală
persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele
sale şi este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de
reprezentantul său.
       Cine este, însă, reprezentantul legal al persoanei juridice învinuite sau
inculpate? Plecând de la definiţia noţiunii de reprezentant, care desemnează
                                          31


persoana împuternicită să îndeplinească, în cadrul procesului penal, acte procesuale
şi procedurale în numele şi interesul unei părţi din proces, considerăm că este
vorba chiar de organele de conducere ale persoanei juridice, singurele care pot
asigura reprezentarea ei legală, făcând, în acest fel, ca voinţa unei sau unor
persoane fizice ce fac parte din persoana juridică să fie însăşi voinţa persoanei
juridice.
       Ca atare, ar putea avea calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice
preşedintele sau vicepreşedintele consiliului de administraţie, administratorii sau
asociaţii, uneori directorii sau managerii, după caz, ca reprezentanţi permanenţi ai
acestora.
       În al doilea rând, plecând de la reglementarea de principiu din cuprinsul C.
proc. pen., care permite coexistenţa răspunderii penale a persoanei juridice
culpabile cu aceea a persoanei fizice care acţionează în numele şi în interesul ei, în
calitate de organ sau reprezentant al acesteia (a „persoanei fizice care a contribuit în
orice mod la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni”), se pune problema de a şti cum
trebuie procedat atunci când, pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe, s-a
început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice.
       Pentru această situaţie, s-a prevăzut expres, în actuala reglementare
procedurală, introdusă prin Legea nr. 356/2006, posibilitatea persoanei juridice, de
a-şi numi un mandatar, pentru a o reprezenta (art. 4792 alin. 3 C. pr. pen.).
această ipoteză vizează, evident, reprezentarea convenţională a persoanei juridice
în faţa autorităţilor judiciare ale procesului penal.
       Problema care s-ar putea pune aici este aceea a modalităţii de desemnare a
mandatarului. Este necesară oare o procură autentică specială, după regulile
mandatului din procesul civil? Care va fi actul de legitimare a mandatarului
persoanei juridice învinuite sau inculpate în procesul penal?
       După părerea noastră, se va proceda după regulile dreptului comun în
materie de mandat. Totuşi, fiind vorba de reprezentarea convenţională a persoanei
juridice într-un proces penal şi ţinând seama de principiul pluralităţii organelor de
conducere, credem că trebuie să preexiste o hotărâre a organului colectiv de
conducere, cu privire la persoana împuternicită, care va trebui să îndeplinească
aceleaşi condiţii şi să aibă aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca un
administrator persoană fizică ce acţionează în nume propriu, urmată de o procură
specială din partea organului de conducere unipersonal al persoanei juridice ori a
unei persoane anume împuternicite în acest sens din partea organului colectiv de
conducere.
       Ce se întâmplă, însă, dacă persoana juridică refuză să-şi desemneze un
mandatar, în pofida obligaţiei legale a acesteia? În cazul în care persoana juridică
nu îşi numeşte un mandatar, în ipoteza începerii urmăririi penale şi împotriva
                                           32


reprezentantului legal, nu există decât o singură variantă: aceea a desemnării unui
mandatar din oficiu, de către organul de urmărire penală sau de instanţa de
judecată, după caz, eventual, din rândul practicienilor în insolenţă, autorizaţi
potrivit legii, astfel cum se prevede expres în art. 4792 alin. 4 C. pr. pen. Aceasta
s-ar putea realiza fie prin ordonanţa procurorului, în timpul urmăririi penale, fie
prin încheierea instanţei, în timpul judecăţii şi ar corespunde unei reprezentări
judiciare a persoanei juridice urmărite sau trimise în judecată, după caz, având un
caracter subsidiar în raport cu reprezentarea convenţională.
       Practicienii în insolenţă autorizaţi potrivit legii sunt persoane fizice sau
juridice (administratori judiciari sau lichidatori) care sunt autorizate să conducă
procedurile de insolenţă, procedurile de lichidare voluntară sau amiabilă, precum şi
procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de
supraveghere financiară sau de administrare specială.
       Ei trebuie să prezinte un minimum de garanţii de independenţă şi
imparţialitate, fiind interzisă numirea sau desemnarea în calitate de practicieni în
insolvenţă la persoana juridică la care cel în cauză a deţinut calitatea de
administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie
ori alte funcţii sau poziţii similare şi preiau, practic, toate atribuţiile practicienilor
în reorganizare şi lichidare, a căror activitate este organizată în baza O.G.
nr.79/1993.
       În fine, se prevede expres, în alin. 5 al art. 479 2 C. pr. pen., că practicienilor
în insolvenţă, desemnaţi după procedura menţionată mai sus, li se aplică, în mod
corespunzător, dispoziţiile art. 190 alin. 1, 2, 4-6 C. pr. pen, beneficiind de un
tratament juridic similar cu cel aplicabil martorului, expertului şi interpretului.
      Reprezentarea oricărei părţi în procesul penal este posibilă indiferent de
stadiul procesual, cu excepţia inculpatului care nu poate fi reprezentat atunci când
prezenţa acestuia este obligatorie.
      Substituţii procesuali sunt persoane care îndeplinesc activităţi procesuale în
nume propriu (exercitându-şi un drept propriu reglementat de lege) dar în interesul
sau pentru realizarea unui drept al altuia (al uneia din părţi).
       Cu titlu de exemplu: un soţ poate face plângere penală pentru celălalt soţ;
cererea de liberare pe cauţiune sau sub control judiciar poate fi făcută şi de soţul ori
rudele apropiate ale inculpatului arestat; apelul sau recursul pot fi declarate şi de
către soţul inculpatului, iar cererea de revizuire poate fi exercitată şi de către soţul
sau rudele apropiate ale condamnatului. Dacă substituţilor procesuali legea le
recunoaşte dreptul de a interveni în sprijinul uneia dintre părţile procesului penal,
prin efectuarea unui act de procedură, cel în favoarea căruia s-a acţionat poate să îşi
însuşească sau dimpotrivă să nu îşi însuşească cererea, infirmând actul de procedură
realizat de ruda apropiată, existând obligaţia organului judiciar de a-l întreba pe cel
în favoarea căruia s-a acţionat dacă îşi însuşeşte cererea.
                                           33



Apărătorul

       Apărătorul sau avocatul în procesul penal este un participant calificat din
punct de vedere juridic, care se situează pe poziţia procesuală a părţii pe care o
asistă sau o reprezintă. Raporturile dintre parte şi apărător sunt guvernate de regulile
de la mandat, contractul de asistenţă juridică încheiat între parte şi apărător fiind
practic un contract de mandat cu caracter special.
       Regula este că asistenţa sau reprezentarea în proces este facultativă şi că
oricare parte din proces are dreptul de a-şi angaja un avocat, fără ca angajarea unui
apărător să fie obligatorie.
       Cu toate acestea inculpatul, în unele situaţii, trebuie să fie asistat obligatoriu
de către un avocat, potrivit legii. Dacă inculpatul nu şi-a angajat un avocat ales, în
cazurile expres reglementate de lege, organele judiciare au obligaţia de a desemna
un avocat din oficiu, plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
     Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător, în tot cursul
urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la
cunoştinţă acest drept ( art.171 Cod de procedură penală ).
       Asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 Cod de procedură
penală când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de
reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat
chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a
internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori
când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori
inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute
de lege.
       În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care
legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
       Tot un caz de asistenţă juridică obligatorie este şi atunci cînd apărătorul ales
nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire
penală sau la termenul de judecată fixat şi nici nu asigură substituirea, pleacă
sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea
unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru
pregătirea apărării.
       În cursul judecăţii, după începerea dezbaterilor, când asistenţa juridică este
obligatorie, dacă apărătorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecată şi
nu asigură substituirea, instanţa ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din
                                           34


oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru
pregătirea apărării.
       Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea
apărătorului ales.
       Dacă la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu poate fi înlocuit în
condiţiile prevăzute mai sus, judecătorul este obligat prin lege să amâne cauza.
       În calitate de reprezentant legal al părţii pe care o reprezintă, apărătorul are
unele drepturi pe tot parcursul procesului penal.
       În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are
dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula
cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de
urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora
efectuării actului.
       Încunoştinţarea se face prin notificare telefonică, fax, internet sau prin alte
asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Când asistenţa juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura
prezenţa apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.
       În cazul în care apărătorul învinuitului sau inculpatului este prezent la
efectuarea unui act de urmărire penală, se face menţiune despre aceasta, iar actul
este semnat şi de apărător. Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu
apărătorul, asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor.
       Apărătorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacă cererile sale nu
au fost acceptate.
       În situaţiile prevăzute în art. 172 alin. 2, 4 Cod de procedură penală (când
asistenţa juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale la ascultarea învinuitului
sau inculpatului sau atunci când persoana este reţinută sau arestată şi i se asigură
dreptul de a lua contact cu apărătorul) procurorul este obligat să rezolve plângerea
în cel mult 48 de ore.
       În cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat, să exercite
drepturile procesuale ale acestuia, iar în cazul când inculpatul este arestat, să ia
contact cu acesta.
       Apărătorul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa
juridică a învinuitului sau inculpatului. Pentru nerespectarea acestei obligaţii,
organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate sesiza conducerea
baroului de avocaţi, în vederea luării de măsuri.
       În privinţa celorlalte părţi care participă la procesul penal, apărătorul părţii
vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente are dreptul să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune
                                           35


memorii. În cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile părţii pe care o asistă sau
o reprezintă.
      Atunci când organul judiciar – procurorul, organul de cercetare penală şi
instanţa - apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea
responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, aceasta este obligată a
dispune din oficiu sau la cerere, luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător.

Instanţa de judecată
       Instanţa de judecată, constituită din unul sau mai mulţi judecători şi un
grefier, constituie unul dintre participanţii la procesul penal, de o importanţă
deosebită având în vedere că soluţionarea cazului este dată în competenţa
judecătorilor care compun completul de judecată.
       O cauză penală parcurge de regulă trei grade de jurisdicţie: primă instanţă,
apel şi recurs. Prin excepţie, cauzele cu infracţiuni apreciate de legiuitor ca fiind
mai puţin grave, nu mai parcurg calea apelului, soluţiile pronunţate în primă
instanţă în astfel de cazuri putând fi atacate numai cu recurs. Este vorba despre
acele infracţiuni care se judecă la plângerea prealabilă adresată de către partea
vătămată organului de cercetare penală sau procurorului.
       Pe de altă parte, o cauză penală parcurge mai multe stadii procesuale,
parcurgând mai întâi faza de urmărire penală, apoi faza de judecată şi în final faza
executării hotărârii judecătoreşti pronunţate.
       Prin ciclu procesual se înţeleg etapele parcurse de o cauză penală până la
soluţionarea definitivă sau până la desfiinţarea actelor efectuate şi dispunerea
refacerii lor, după caz prin casarea cu rejudecare sau restituirea în vederea refacerii
urmăririi penale.
       Etapele judecăţii cuprind:
       - activităţile care premerg şi pregătesc judecarea pricinii;
       - judecata propriu-zisă: începutul şedinţei de judecată, cercetarea
judecătorească, dezbaterile judiciare şi ultimul cuvânt al inculpatului;
       - deliberarea şi pronunţare hotărârii judecătoreşti.
       Compunerea instanţei nu trebuie confundată cu constituirea instanţei.
Compunerea instanţei priveşte numărul de judecători care alcătuiesc completul de
judecată.
       Potrivit legii de organizare judecătorească în vigoare în acest moment,
completul de judecată se compune dintr-un judecător la prima instanţă, din doi
judecători în apel şi din trei judecători în recurs, cu precizarea că judecătorii stagiari
pot soluţiona cauze penale pornite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi
cereri de reabilitare.
                                          36


      De asemenea, cauzele cu infractori minori se judecă de judecători anume
desemnaţi de către preşedintele instanţei, iar prin lege specială s-a prevăzut ca
judecarea în primă instanţa a faptelor penale de corupţie să fie soluţionate de un
singur judecător.
      Indiferent de infracţiunea care formează obiectul învinuirii, în cursul
urmăririi penale luarea sau prelungirea măsurii preventive se dispune de un singur
judecător.

Procurorul
       Procurorii sunt constituiţi în parchete şi funcţionează potrivit principiilor
legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.
       În prezent, conform art.316 C. proc. pen. în desfăşurarea cercetării
judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării
adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale.
       Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate,
potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.
       Când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a
intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10,
procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a
procesului penal.
       Astfel procurorul participă obligatoriu la judecarea cauzelor penale în primă
instanţă:
       - în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu;
       - în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
închisorii de 3 ani sau mai mare;
       - în cauzele în care unul dintre inculpaţi se află în stare de detenţie;
       - în cauzele în care inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute în
art.171 alin.2 C. proc. pen. iar asistarea acestuia de avocat este obligatorie;
       - în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii.
Procurorul participă în mod obligatoriu la judecarea cauzelor în căile de atac;

 Martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo
împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.

Martorii asistenţi sunt persoanele care asistă la efectuarea unui act procedural,
atunci când legea prevede necesitatea prezenţei unor martori asistenţi, numărul
acestora trebuind să fie de cel puţin doi. Se întâlnesc în cazul reconstituirii,
cercetării la faţa locului, percheziţiei.
                                          37


Expertul este persoana la care organele judiciare (organ de urmărire penală,
instanţă) pot apela, datorită cunoştinţelor sale de specialitate, pentru lămurirea unor
fapte sau împrejurări ale cauzei, pentru a căror interpretare corectă este necesară
părerea unui expert.

Interpretul este persoana la care organul judiciar poate apela atunci când una dintre
părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori
nu se poate exprima. În acest caz, organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi
desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret
autorizat, potrivit legii.
       Nu în ultimul rând Grefierul, cu toate că este încadrat ca şi personal auxiliar
de specialitate, participă la efectuarea actelor de urmărire penală şi este obligat să
efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să îndeplinească orice
alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul procurorului .
       În strategia de reformă a sistemului judiciar pentru optimizarea repartizării
sarcinilor la nivelul parchetelor se are în vedere transferul unor atribuţii
administrative (extrajudiciare) de la magistraţi la personalul auxiliar.
       Poziţia grefierului ca şi participant la procesul penal în ansamblul lui se
defineşte din întreaga activitate desfăşurată de acesta şi, totodată se poate afirma că
grefierul este şi un fin observator al derulării procesului penal deoarece el este
veriga dintre procuror şi ceilalţi participanţi.
       Astfel, primirea corespondenţei la parchet se realizează de către primul-
grefier ori de grefierul şef sau de alt grefier desemnat de către conducătorul
parchetului. Acesta verifică conţinutul corespondenţei, comparându-l cu menţiunile
de pe plic şi cu enumerarea înscrisurilor de către expeditor.
       Corespondenţa primită de grefier se sortează potrivit nomenclatoarelor, se
verifică dacă are legătură cu alte lucrări anterioare, apoi se prezintă spre examinare
conducătorului parchetului spre a o repartiza sau pentru expediere către alte unităţi.
Aceste operaţiuni se fac, de regulă, în ziua primirii corespondenţei sau cel târziu a
doua zi. După examinare, conducătorul o restituie grefei pentru înregistrare,
repartizare şi/sau expediere.
       Plângerile şi sesizările prin care se reclamă fapte penale, primite direct sau
prin organele de cercetare penală, se înregistrează în registrul de evidenţă a
activităţii de urmărire penală şi de supraveghere a acesteia (R-2)1, numărul
aplicându-se pe lucrare însoţit de indicativul „P”. Înregistrarea se face conform
                                           38


sistemului unitar de înregistrare a cauzelor penale, aplicabil atât parchetelor cât şi
poliţiei judiciare, în baza Ordinului comun nr.10/121/29.01.2004 al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
       Prin acesta s-a instituit numărul unic ce se atribuie iniţial de către parchetul
care primeşte sesizarea, fie direct, fie de la alte organe. Apoi, acest număr îl va
prelua şi organul de poliţie judiciară şi va fi aplicat şi pe fişa tip (anexa I la ordin)
ce va însoţi dosarul până la terminarea cercetărilor. Acest număr unic se va păstra şi
în cazul restituirii dosarului de către procuror sau de către instanţa de judecată
pentru completarea cercetărilor.
       În cazul declinărilor de competenţă sau a preluării cauzei de către un alt
organ de cercetare penală ierarhic superior, se va atribui un nou număr unic. La fel
se va proceda şi în cazul în care procurorul va dispune prin ordonanţă, disjungerea
cauzei.
       Alte genuri de plângeri, respectiv cererile, reclamaţiile, sesizările şi
memoriile se înregistrează în registrul R-192 fiind înregistrate cu număr fără soţ, în
mod cronologic.
       Toate celelalte categorii de corespondenţă se înregistrează în Registrul de
intrare-ieşire (R-13)3, aplicând numere cu soţ, însoţite de indicativul corespunzător
din Nomenclatorul arhivistic.
       Registrele de corespondenţă, întocmite pe ani calendaristici şi volume în
ordine cronologică, se numerotează şi se sigilează de către primul-grefier sau
grefierul şef la începutul anului, iar la terminare se închid prin certificarea
numărului înregistrărilor şi a numărului de file folosite. Nu se admit ştersături, dar
se pot face menţiuni corectoare, prin bararea textului greşit şi completarea textului
corect, certificat prin semnătura conducătorului parchetului sau a procurorului
desemnat să controleze activitatea grefei.
       Aranjarea actelor în dosare se face de către procurorul care soluţionează
cauza, iar numerotarea şi legarea dosarului de către primul grefier, grefierul şef sau
alt grefier desemnat.
       Activitatea de primire, înregistrare şi circulaţie a lucrărilor în grefă este
controlată trimestrial de adjunctul conducătorului parchetului sau alt procuror
desemnat.
                                          39


       Caracteristica generală a înregistrării corespondenţei este aceea că ea se face
în sistem partidă, în sensul că toate revenirile şi lucrările intermediare se înscriu la
numărul de înregistrare iniţial.
       După înregistrare, corespondenţa se predă de către primul-grefier, grefierul
şef sau înlocuitorul acestora procurorilor sau grefierilor, sub semnătură în registrul
de evidenţe. După ce lucrările au fost rezolvate se restituie sub semnătură, în
condicile speciale (C-4 ori C-5).
       Primul-grefier sau grefierul şef va face personal menţiunile de scădere la
poziţiile din registre.
       Circulaţia lucrărilor între grefă şi procurori se face numai prin primul-grefier
sau grefierul şef. Circuitul dosarelor între poliţia judiciară şi procuror este
reglementat în acelaşi ordin cu nr.10/121/29.01.2004, operaţiunile efectuându-se în
termenul stabilit, tot în registrul general R-2.
       După efectuarea operaţiunilor din registrele de evidenţă, grefierul şef sau
primul grefier va asigura expedierea corespondenţei, verificând în prealabil dacă
este semnată, stampilată şi completă. Toate comunicările, indiferent de destinatar,
privind soluţiile adoptate în cauzele de competenţa parchetelor se fac prin scrisori
recomandate iar celelalte comunicări prin scrisori simple, ce se predau, pe bază de
borderou şi semnătură, la oficiile poştale.
       Toate datele privind circulaţia lucrărilor sunt introduse în sistemul informatic
Ecris.
       În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestor atribuţii,
grefierul poate fi cercetat pentru abateri disciplinare şi, dacă este cazul, sancţionat
disciplinar potrivit art.84 şi 85 din Statutul personalului auxiliar de specialitate,
adoptat prin Legea 567 din 09.12.2004, modificat prin Legea nr.17 din 19 ianuarie
2006. De asemenea, poate fi antrenată şi răspunderea civilă, administrativă sau
penală.

TITLUL AL DOILEA COMPETENŢA

CAPITOLUL I
: Felurile competenţei

 §1. Definiţie şi clasificare.
       Putem defini competenţa ca fiind capacitatea unui organ judiciar de a
îndeplini acte procesuale, care să fie valabile şi să producă efectele prevăzute de
lege, aptitudinea funcţională a unui organ judiciar de a instrumenta o anumită cauză
penală, aflată într-un anumit stadiu.
                                           40


       În ceea ce priveşte competenţa instanţelor, din punct de vedere funcţional:
       - judecătoriile judecă numai în primă instanţă;
       - tribunalele şi curţile de apel judecă în primă instanţă, în apel şi în recurs;
       - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă numai în primă instanţă şi în recurs.
       Din reglementările legale în vigoare distingem între norme de competenţă
materială, norme de competenţă după calitatea persoanei şi norme de competenţă
teritorială.
       Din punct de vedere material este de reţinut că legea procesual penală
stabileşte o competenţă generală a judecătoriei, care judecă în primă instanţă toate
infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. Totodată
judecătoria are competenţa de a soluţiona şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
      În cazul celorlalte instanţe (tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie) acestea judecă în primă instanţă numai în cazurile anume prevăzute de lege,
acestea fiind chemate să judece în primă instanţă infracţiuni mai grave cum ar fi de
ex:
       - omor, tâlhărie, dare şi luare de mită etc. (tribunalul);
       - infracţiuni contra statului ( curtea de apel);
       - infracţiuni săvârşite de membrii ai guvernului, de deputaţi şi senatori
(Î.C.C.J.).
       Din punct de vedere al calităţii persoanei, există instanţe militare,
corespunzătoare în grad celor civile şi care judecă, în primă instanţă, în funcţie de
calitatea de militar a inculpatului: tribunal militar, tribunal militar teritorial, curte
militară de apel.
       Tot după calitatea persoanei, normele de competenţă prevăd ca persoanele
având anumite calităţi, să fie judecate în primă instanţă de anumite instanţe, cum ar
fi de exemplu:
       - infracţiunile comise de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de
procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi
de controlorii financiari ai Curţii de Conturi sunt de competenţa curţilor de apel
în primă instanţă;
       - infracţiunile comise de senatori şi deputaţi;de membrii Guvernului;de
judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele
Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului, mareşali, amirali, generali şi
chestori;şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai
Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;de
către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii şi magistraţii
asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de
apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe
                                           41


lângă aceste instanţe şi de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie, sunt de
competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în primă instanţă.
       Normele de competenţă teritorială stabilesc care anume instanţe, din punct
de vedere teritorial, sunt chemate să soluţioneze o anumită cauză penală. Legea
stabileşte o competenţă alternativă, fiind competentă să soluţioneze o anumită cauză
instanţa de la:
       a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
       b) locul unde a fost prins făptuitorul;
       c) locul unde locuieşte făptuitorul;
       d) locul unde locuieşte persoana vătămată.
       Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1,
în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.
       Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori
de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean,
procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin.
1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările
cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.
       Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat
activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul
acesteia.
Art. 31 Cod de procedură penală
       Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate
       Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către
instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte
făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta
este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în
celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din
municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei
circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în
care prin lege se dispune altfel.
       Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei
circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
       Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează
pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care
prin lege se dispune altfel.

Competenţa materială, personală şi fucţională
                                           42



 EXTRAS din Cod de procedură penală
Art.25 Cod de procedură penală
Competenţa judecătoriei
Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin
lege în competenţa altor instanţe.
Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.26 Cod de procedură penală
Competenţa tribunalului militar
Tribunalul militar:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute în art. 331 - 352 din Codul penal, precum şi alte
infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la
gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe.
b) *** Abrogată
2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.

Art.27 Cod de procedură penală
Competenţa tribunalului
Tribunalul:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.174 - 177, art.179, art.189 alin. 3 - 5,
art.197 alin. 3,art.211 alin. 3, art.212 alin. 3, art.215 alin. 5, art.254,art.255,
art.257,art.266 - 270, art.2791,art.312 şi art.317, precum şi infracţiunea de
contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori
radioactive;
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei;
c) *** Abrogată
d) infracţiunea de spălare a banilor, precum şi infracţiunile privind traficul şi
consumul ilicit de droguri;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul bancar;
 e^1) infracţiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială;
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de
judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate
de judecătorii în cazurile anume prevăzute de lege;
                                           43


4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din circumscripţia
sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.


Art.28 Cod de procedură penală
Competenţa tribunalului militar teritorial
Tribunalul militar teritorial:
1. judecă în primă instanţă:
a)infracţiunile menţionate în art.27 pct. 1 lit. a) - e^1), săvârşite în legătură cu
îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei
militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de
tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare,
sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri
anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare din
circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art. 281 Cod de procedură penală
Competenţa Curţii de Apel
Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.155 - 173 şi infracţiunile privind
siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531,art. 273 - 276 când s-a
produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356 - 361;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii
de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de controlorii
financiari ai Curţii de Conturi;
c) *** Abrogată
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
 e) *** Abrogată
 f) *** Abrogată
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în
primă instanţă de tribunale;
                                          44


3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate
de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi
tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale
diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de
lege;
5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor
condamnate în străinătate.

Art. 282 Cod de procedură penală
Competenţa Curţii Militare de Apel
Curtea Militară de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
 a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art.155 - 173 şi art.356 - 361, săvârşite
de militari;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor
militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe
lângă aceste instanţe;
c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de tribunalele militare teritoriale;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de
tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de
lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare teritoriale
sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele
militare din raza de competenţă a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum
şi alte cazuri anume prevăzute de lege.

Art.29 Cod de procedură penală
Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi;
b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Curţii de
Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;
 d) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali, generali şi chestori;
                                           45


e) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi
de ceilalţi membri ai Înaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau
echivalent al acestuia;
e^1) infracţiunile săvârşite de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
f) infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel,
precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii
Parchetului Naţional Anticorupţie;
g) alte cauze date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de recurs, judecă:
a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile
de apel şi Curtea Militară de Apel;
b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile
de apel şi Curtea Militară de Apel;
 c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia
penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege;
3. judecă recursurile în interesul legii;
4. *** Abrogat
5. soluţionează:
a) conflictele de competenţă în cazurile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
este instanţa superioară comună;
b) cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt;
c) cererile de strămutare.
d) alte cazuri anume prevăzute de lege.

Secţiunea II
Competenţa teritorială

Art.30 Cod de procedură penală
Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară
Competenţa după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
b) locul unde a fost prins făptuitorul;
c) locul unde locuieşte făptuitorul;
d) locul unde locuieşte persoana vătămată.
Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a
cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală.
Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă
                                           46


tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin
rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine
competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie
asigurată buna desfăşurare a procesului penal.
 Prin "locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea
infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

Art.31 Cod de procedură penală
Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în străinătate
Infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării se judecă, după caz, de către
instanţele civile sau militare în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locuieşte
făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, iar fapta
este de competenţa judecătoriei, se judecă de Judecătoria Sectorului 2, iar în
celelalte cazuri, de instanţa competentă după materie şi calitatea persoanei, din
municipiul Bucureşti, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Infracţiunea săvârşită pe o navă este de competenţa instanţei în a cărei
circumscripţie se află primul port român în care ancorează nava, afară de cazul în
care prin lege se dispune altfel.
Infracţiunea săvârşită pe o aeronavă este de competenţa instanţei în a cărei
circumscripţie se află primul loc de aterizare pe teritoriul român.
Dacă nava nu ancorează într-un port român sau dacă aeronava nu aterizează pe
teritoriul român, competenţa este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin
lege se dispune altfel.

§2. Indivizibilitatea şi conexitatea
      Legea procesual penală reglementează şi posibilitatea reunirii cauzelor pentru
anumite cauze de indivizibilitate şi conexitate. Există trei cazuri de indivizibilitate,
respectiv:
      a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
      b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;
      c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai
multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.
      De asemenea, art.34 C. proc. pen. reglementează 4 cazuri de conexitate:
      a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una
sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
      b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit,
după o prealabilă înţelegere între infractori;
                                          47


       c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde
comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura
sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
       d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea
cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
       În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii
făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad
egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai
întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea
persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate
cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
       Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine
instanţei civile.
       Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei
civile echivalente în grad cu instanţa militară.
       Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar
dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei
instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat
achitarea.
       Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de
competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă iar dacă
competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit,
competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
       Instanţa competentă a hotărî reunirea cauzelor este instanţa căreia îi revine
competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art.35 C. proc. pen., iar în cazul
prevăzut în art.35 alin. 3 C. proc. pen (o instanţă militară superioară în grad şi una
civilă echivalentă în grad cu instanţa militară), reunirea cauzelor se hotărăşte de
instanţa militară, care trimite dosarul instanţei civile căreia îi revine competenţa.
       Dacă reunirea dosarelor este posibilă şi, pentru buna administrare a justiţiei
ea trebuie să reprezinte regula, sunt şi unele situaţii în care este necesară
disjungerea cauzei, cu privire la anumite fapte sau anumiţi inculpaţi, împrejurare
permisă de art.38 C. proc. pen. disjungerea este posibilă numai în cazul de
indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a) Cod de procedură penală, precum şi în toate
cazurile de conexitate.
       Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea
persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii
definitive.
       Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea
actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.
                                          48


      Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi,
sau puse în discuţia părţilor din oficiu.
      În caz că instanţa găseşte întemeiată excepţia de necompetenţă, o admite şi îşi
va declina competenţa în favoarea instanţei competente. Actele de procedură
îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa necompetentă pot fi menţinute de instanţa
competentă căreia i s-a trimis dosarul, în cazul în care declinarea a fost determinată
de competenţa materială sau după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis
cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa
desesizată. În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori
măsurile dispuse se menţin.
      Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici
recursului, fiind o excepţie de la principiul general de drept potrivit căruia o
hotărâre judecătorească dată în primă instanţă poate fi atacată cu cel puţin o cale de
atac.

Dispoziţii comune
  ART. 39 Codul de procedură penală
  Excepţii de necompetenţă
  Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea
persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii
definitive.
  Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului
de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.
  Excepţiile de necompetenţă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părţi, sau
puse în discuţia părţilor din oficiu.

  ART. 40 Codul de procedură penală
  Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului
  Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa
rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii,
nu mai are acea calitate, în cazurile când:
  a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
  b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
  Dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea
competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29
pct. 1.
  ART. 41 Codul de procedură penală
  Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării
                                          49


   Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca
chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de
competenţa instanţei inferioare.
   Schimbarea calificării faptei printr-o lege nouă, intervenită în cursul judecării
cauzei, nu atrage incompetenţa instanţei de judecată, afară de cazul când prin acea
lege s-ar dispune altfel.
   ART. 42 Codul de procedură penală
   Declinarea de competenţă
   Instanţa de judecată care îşi declină competenţa trimite dosarul instanţei de
judecată arătată ca fiind competentă prin hotărârea de declinare.
   Dacă declinarea a fost determinată de competenţa materială sau după calitatea
persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate
menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
   În cazul declinării pentru necompetenţă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile
dispuse se menţin.
   Hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului.
   ART. 43 Codul de procedură penală
   Conflictul de competenţă
   Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză
ori îşi declină competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se
soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.
   Când conflictul de competenţă se iveşte între o instanţă civilă şi una militară,
soluţionarea conflictului este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
   Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată în caz de conflict pozitiv, de
către instanţa care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict
negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urmă competenţa.
   În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.
   Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă judecata se suspendă.
   Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competentă cea din urmă ia
măsurile şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.
   Instanţa ierarhic superioară comună hotărăşte asupra conflictului de competenţă
cu citarea părţilor.
   Când instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă constată că
acea cauză este de competenţa altei instanţe decât cele între care a intervenit
conflictul şi faţă de care nu este instanţă superioară comună trimite dosarul instanţei
superioare comune.
   Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenţei nu se
mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt
                                          50


ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o
infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe.
   Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 42
alin. 2.




   ART. 44 Codul de procedură penală
   Chestiuni prealabile
   Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care
depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de
competenţa altei instanţe.
   Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi
mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.
   Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o
chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa
instanţei penale.
   ART. 45 Codul de procedură penală
   Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală
   (1) Dispoziţiile cuprinse în art. 30 - 36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod
corespunzător şi în cursul urmăririi penale.
   (1^1) Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în faza de urmărire penală.
   (1^2) Declinarea de competenţă se dispune prin ordonanţă.
   (2) Când nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut,
competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întâi sesizat.
   (3) În caz de sesizări simultane, precăderea se stabileşte în ordinea enumerării de
la art. 30 alin. 1.
   (4) Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sunt
competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care
a fost mai întâi sesizat.
   (5) Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în condiţiile prevăzute în art. 31 se
efectuează de către organul de urmărire penală din circumscripţia instanţei
competente să judece cauza.
   (6) Conflictul de competenţă între doi sau mai mulţi procurori se rezolvă de către
procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveşte între două sau mai
multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care
exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe.

CAPITOLUL AL II-LEA
                                         51


: Incompatibilitatea şi strămutarea

§1. Incompatibilitatea
      Potrivit art.46 C. proc. pen. judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între
ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelaşi complet de
judecată.

       Art.47 Cod de procedură penală
Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la
judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după
desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a
exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.

        Art.48 Cod de procedură penală
Alte cauze de incompatibilitate
(1) Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza
respectivă:
   a) a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a
pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat
propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în
cursul urmăririi penale;
   b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;
   c) a fost expert sau martor;
   d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul
sau vreo rudă apropiată;
   e) soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat
acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat
propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în
cursul urmăririi penale;
   f) este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre
părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;
   g) există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al
patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al
treilea inclusiv;
   h) este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
   i) a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul acesteia.
                                          52


    (2) Judecătorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în căile
de atac, atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv
a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze.
Art.49 Cod de procedură penală
        Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a
magistratului-asistent şi a grefierului
        Dispoziţiile art.46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau, după
caz, grefierului de şedinţă, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între
vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată.
        Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art.48 alin. 1
lit. b) - i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea
penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă.
        Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă
instanţă nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac.
        Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze
la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă.
        Întrucât ceea ce ne interesează sunt cazurile de incompatibilitate ale
grefierului, le reamintim:
        - dacă sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv,
        - a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi;
        - a fost expert sau martor;
        - există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el,
soţul sau vreo rudă apropiată;
        - soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat
acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat
propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în
cursul urmăririi penale;
        - este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre
părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia;
        - există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al
patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al
treilea inclusiv;
        - este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
        - a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul
acesteia.
        - atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv
a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze
                                          53


       De reţinut că, de principiu, oricare dintre participanţii care constată existenţa
unui caz de incompatibilitate în privinţa lor (inclusiv grefierul), este obligat să se
abţină, nerespectarea acestei obligaţii putând atrage şi sancţiuni disciplinare.
       Abţinerea se realizează prin aducerea la cunoştinţă, după caz, preşedintelui
instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului
ierarhic superior, a cazului de incompatibilitate şi a declaraţiei de a se abţine.
     Declaraţia de abţinere trebuie să se facă de îndată ce persoana obligată la
aceasta a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate.
       În cazul în care, deşi cazul de incompatibilitatea există, însă persoana
incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere (din diferite motive – nu a aflat, a
neglijat aspectul etc.), ea poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale cât şi în
cursul judecăţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat despre existenţa
cazului de incompatibilitate.
       Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în
parte a cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării şi a tuturor
temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate
privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.
       Nerespectarea condiţiilor prevăzute anterior sau recuzarea aceleiaşi
persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru temeiuri de fapt
cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost
respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de
completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului
recuzat.
       Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea
judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.
       Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului sau grefierului se
soluţionează de completul cu numărul imediat următor care judecă în aceeaşi
materie, în şedinţă secretă, fără participarea celui ce declară că se abţine sau este
recuzat.
       Când pentru soluţionarea abţinerii sau recuzării nu se poate alcătui
completul, abţinerea sau recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic
superioară. Aceasta, în cazul când găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea şi
din cauza abţinerii sau a recuzării nu se poate alcătui completul de judecată la
instanţa competentă să soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioară
desemnează pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa
căreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.
       Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care
s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
ART. 53 Codul de procedură penală
                                          54


   Procedura de soluţionare în cursul urmăririi penale
   În cursul urmăririi penale, asupra abţinerii sau recuzării persoanei care
efectuează cercetarea penală ori a procurorului se pronunţă procurorul care
supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.
   Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se
adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este
adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată să o
înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără
a întrerupe cursul cercetării penale.
   Procurorul este obligat să soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o
ordonanţă.
   Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţionează în acelaşi termen şi
în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.
   Abţinerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în
mod corespunzător.
   ART. 54 Codul de procedură penală
   Incompatibilitatea expertului şi interpretului
   Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi
interpretului.
   Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauză.
Calitatea de martor are întâietate.
   Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauză nu
constituie un motiv de recuzare.

&2. Strămutarea judecăţii cauzei penale
        Un alt incident care se poate ivi cu ocazia judecării unei pricini este
strămutarea acesteia la altă instanţă, fără ca legea să prevadă expres vreun motiv
pentru care se poate cere strămutarea.
        Instanţa competentă a se pronunţa asupra strămutării este întotdeauna Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, iar strămutarea se face de la instanţa competentă la o
altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi
ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor,
când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o
rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau
procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.
        Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul
justiţiei.
                                          55


       Cererea de strămutare se adresează direct Înaltei Curţi, trebuie motivată,
trebuie să indice dacă în cauză sunt arestaţi şi trebuie să fie însoţită de înscrisurile
doveditoare.
       Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţă publică.
Când părţile se înfăţişează, se ascultă şi concluziile acestora. ÎCCJ dispune, prin
încheiere motivată, ce nu este supusă nici unei căi de atac, admiterea sau
respingerea cererii.
       În cazul în care găseşte cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării
cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care
s-a strămutat cauza se menţin. Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre
admiterea cererii de strămutare. Dacă instanţa la care se află cauza a cărei
strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată
este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare.
   ART. 61^1 Codul de procedură penală
   Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
   Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată
în cazul în care se va emite rechizitoriul.
   Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod
corespunzător.
   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea în camera de consiliu, în
termen de 15 zile.
   Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivată, fie
respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad
cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie
sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

TITLUL AL TREILEA
Probele şi mijloacele de probă

CAPITOLUL I
: Dispoziţii generale. Definiţia probei

      În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de
judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Definiţia probei
                                          56


      Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei
sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la
cunoaşterea tuturor împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
      Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face
de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor
probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Clasificarea probelor:
-           după caracterul sau natura lor, probele pot fi probe în apărarea sau
probe în acuzarea învinuitului sau inculpatului;

-            după izvorul lor, probele pot fi imediate şi mediate. Probele imediate
sunt cele obţinute din sursa lor originală (ex. conţinutul declaraţiei unui martor
ocular). Probele mediate sunt cele obţinute dintr-o altă sursă decât cea originală (ex.
conţinutul declaraţiei unui martor care relatează ceea ce i-a povestit un martor
ocular despre o anumită situaţie sau împrejurare);

-             după legătura lor cu obiectul probaţiunii, probele se împart în probe
directe şi probe indirecte. Probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia sau
nevinovăţia învinuitului sau inculpatului. Sunt, de exemplu, probe directe prinderea
făptuitorului în flagrant delict. Probele indirecte nu furnizează informaţii care pot
dovedi în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului, aceste probe pot
conduce la anumite concluzii în cauza penală numai în măsura în care se
coroborează cu conţinutul altor probe directe sau indirecte (ex. găsirea unui obiect
asupra unei persoane, imposibilitatea persoanei de a justifica provenienţa obiectului
şi prezenţa posesorului obiectului în apropierea locului sau chiar la locul de unde a
fost furat obiectul respectiv).

      Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire
penală şi instanţei de judecată, potrivit art. 65 alin. 1 C. proc. pen. La cererea
organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care
cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la
cunoştinţă sau să le înfăţişeze.
       Organele judiciare adună probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea
învinuitului sau inculpatului.
      Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este
obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Cel care trebuie să dovedească vinovăţia este
acuzatorul, care în dreptul nostru este procurorul.
      În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul
să probeze lipsa lor de temeinicie.
      În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor.
                                            57


       Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este
concludentă şi utilă. Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.
       Oricum, sarcina probaţiunii nu trebuie confundată cu propunerea de probe,
care constă în posibilitatea pe care o au părţile în proces de a propune probe în
vederea soluţionării cauzei. În acest sens, în art. 67 alin. 1 se arată că, în cursul
procesului penal, părţile pot propune probe şi cere administrarea lor, probe pe care
organele judiciare le pot admite sau respinge motivat.

   Pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor

        În vederea realizării procesului penal, în conţinutul obiectului probaţiunii pot
fi cuprinse numai probele care aduc informaţii ce conduc la rezolvarea tuturor
problemelor pe care le ridică fondul cauzei.
        Probele pertinente sunt acele elemente de fapt care au legătură cu faptele sau
împrejurările ce trebuie dovedite într-o anumită cauză penală.
        Probele concludente sunt acele elemente de fapt care contribuie la aflarea
adevărului şi soluţionarea cauzei penale.
        Probele utile sunt acele elemente de fapt care, prin informaţiile pe care le
conţin, sunt necesare soluţionării cauzei.
        De menţionat că, legea interzice întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte
mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se
obţine probe şi totodată interzice determinarea unei persoane să săvârşească sau să
continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.
        O reglementare extrem de importantă din punct de vedere al consecinţelor
este aceea care prevede că mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi
folosite în procesul penal.
Aprecierea probelor
        În dreptul nostru funcţionează principiul liberei aprecieri a probelor,
concluzia la care ajung organele judiciare sprijinindu-se pe probe care nu au o
valoare dinainte stabilită (art. 63 alin. 2 din C. proc. pen.). Potrivit acestei dispoziţii,
aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală şi de către
instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul
aflării adevărului.

Mijloacele de probă
      Din conţinutul dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. rezultă că mijloacele de
probă sunt acele mijloace prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca
probă.
                                            58


       Mijloacele legale prin care se administrează probele poartă denumirea de
mijloace de probă.
       Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca
probă sunt potrivit art. 64 C. proc. pen.:
       - declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului,
       - declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile
civilmente,
       - declaraţiile martorilor,
       - înscrisurile,
       - înregistrările audio sau video ( înregistrările în mediul ambiental,
localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de
supraveghere, înregistrările de imagini)
       - fotografiile,
       - mijloacele materiale de probă,
       - constatările tehnico-ştiinţifice,
       - constatările medico-legale
       - expertizele.

§1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului
       Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal
pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
      Procedura de ascultare este prevăzută în art.70-74 Cod procedură penală.
        Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului constituie un drept al acestuia şi
nu o obligaţie. Astfel, înainte de a fi audiat, învinuitului şi inculpatului li se aduce la
cunoştinţă că au dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-li-se totodată
atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva acestora.
         Încălcarea dispoziţiilor legale privind ascultarea învinuitului sau
inculpatului atrage sancţiunea nulităţii, deoarece prin aceasta este violat dreptul său
de apărare.
        Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la
nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor,
cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte
efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.
       Învinuitului sau inculpatului i se aduc apoi la cunoştinţă fapta care formează
obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum
şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce
declară poate fi folosit şi împotriva sa. Dacă învinuitul sau inculpatul dă o
                                            59


declaraţie, i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptă şi la învinuirea
ce i se aduce în legătură cu aceasta.
       Învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoştinţă şi obligaţia să anunţe
în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului
penal.
       În faza de urmărire penală, dacă învinuitul sau inculpatul consimte să dea o
declaraţie, organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o
declaraţie, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.
       În faţa instanţei de judecată însă, întotdeauna inculpatul este ascultat oral, iar
declaraţiile acestuia se înregistrează prin mijloace tehnice.
       Tot în faza de urmărire penală, fiecare învinuit sau inculpat este ascultat
separat.
       În cursul cercetării judecătoreşti, regula este că fiecare inculpat este ascultat
în prezenţa celorlalţi inculpaţi. Prin excepţie, atunci când interesul aflării adevărului
şi al justei soluţionări a cauzei o cere, instanţa poate dispune ascultarea separată a
inculpaţilor şi în cursul cercetării judecătoreşti, declaraţiile luate separat sunt citite
apoi în mod obligatoriu celorlalţi inculpaţi, după ascultarea lor.
       Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenţa celorlalţi inculpaţi sau a unora
dintre ei.
       Învinuitul sau inculpatul este mai întâi lăsat să declare tot ce ştie în cauză.
       Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau
reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauză.
       Învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai
înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut.
       Când inculpatul nu-şi mai aminteşte anumite fapte sau împrejurări sau când
există contraziceri între declaraţiile făcute de inculpat în instanţă şi cele date
anterior, preşedintele cere acestuia explicaţii, putând da citire, în întregime sau în
parte, declaraţiilor anterioare.
       Când inculpatul refuză să dea declaraţii, instanţa dispune citirea declaraţiilor
pe care acesta le-a dat anterior.
       După ce învinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu
privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce, de către
preşedinte şi în mod nemijlocit de ceilalţi membri ai completului, de către
procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente,
de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.
       Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei.
        De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le
propună.
                                           60


       Dacă, în timpul ascultării învinuitului sau inculpatului, acesta acuză
simptomele unei boli care i-ar putea pune viaţa în pericol, ascultarea se
întrerupe, iar organul judiciar ia măsuri pentru ca acesta să fie consultat de un
medic. Ascultarea se reia imediat ce medicul decide că viaţa învinuitului sau
inculpatului nu este în pericol(ART.711 Cod de procedură penală) .
       Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare
declaraţie se vor consemna, totodată, ora începerii şi ora încheierii ascultării
învinuitului sau inculpatului. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se
dă să o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină
şi la sfârşit. Când învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se face
menţiune în declaraţia scrisă.
       Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a
procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele
completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost
luată printr-un interpret.
       Dacă învinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau
are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se
semnează în condiţiile arătate în prezentul articol.
       Ori de câte ori învinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se
prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
procedează la ascultarea acestuia la locul unde se află, cu excepţia cazurilor în care
legea prevede altfel.

§2. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile
civilmente
      Partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, fiind
persoane care au cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii şi despre făptuitor pot fi
ascultate în procesul penal în vederea administrării unor probe necesare rezolvării
cauzei.
      Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente
făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în
care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor
existente în cauză.
      Procedura de ascultare este prevăzută în art.76-771 Cod procedură penală.
      Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată au obligaţia să cheme,
spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi
persoana responsabilă civilmente.
      Înainte de ascultare i se pune în vedere persoanei vătămate că poate participa
în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună
                                           61


morală, că se poate constitui parte civilă. De asemenea i se atrage atenţia că
declaraţia de constituire ca parte civilă poate fi făcută în tot cursul urmăririi penale,
iar în faţa primei instanţe, până la citirea actului de sesizare.
        Ascultarea părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente se
face potrivit regulilor privitoare la ascultarea învinuitului şi a inculpatului.
        În cazul în care poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau
libertatea părţii vătămate ori a părţii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia,
procurorul ori, după caz, instanţa de judecată poate încuviinţa ca aceasta să fie
ascultată fără a fi prezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează
urmărirea penală sau, după caz, în locul în care se desfăşoară şedinţa de
judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.
        La solicitarea organului judiciar sau a părţii vătămate ori a părţii civile
ascultate în condiţiile prevăzute în alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un
consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care are
obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat
cunoştinţă în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia să aducă la
cunoştinţa părţii vătămate sau a părţii civile dreptul de a solicita audierea în
prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor.
        Partea vătămată sau partea civilă poate fi ascultată prin intermediul unei
reţele video şi audio.
        În cursul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în
mod nemijlocit, părţii vătămate sau părţii civile ascultate în condiţiile alin. 1 - 3.
Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art.323 alin. 2. Preşedintele
completului respinge întrebările care nu sunt utile şi concludente judecării
cauzei.
        Declaraţia părţii vătămate sau a părţii civile, ascultată în condiţiile arătate
în alin. 1 - 3, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă
integral în formă scrisă, fiind semnată de organul judiciar, de partea vătămată
sau partea civilă ascultată, precum şi de consilierul de protecţie a victimelor şi
reintegrare socială a infractorilor prezent la ascultarea acesteia, depunându-se la
dosarul cauzei.
        Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia părţii vătămate sau a părţii
civile, în original, sigilat cu sigiliul parchetului ori, după caz, al instanţei de
judecată, se păstrează la sediul acestora.
        Dispoziţiile art.75 - 77 şi ale art. 865 Cod de procedură penală se aplică în
mod corespunzător, respectiv, procurorul care efectuează sau supraveghează
cercetarea penală ori, după caz, instanţa de judecată poate dispune ca organele
poliţiei să supravegheze domiciliul sau reşedinţa părţii vătămate sau a părţii
                                          62


civile, ori să-i asigure o reşedinţă temporară supravegheată, precum şi să-l
însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi înapoi la domiciliu sau la
reşedinţă.
       Măsurile prevăzute în alin. 1 vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de
instanţă, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a încetat.

§3. Declaraţiile martorilor
       Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de
natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în
calitate de martor, art. 78 C. proc. pen..
3.1. Calitatea de martor. Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate
fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă
în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care este
obligată a păstra secretul.
       Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la
faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător
sau reprezentant al vreuneia dintre părţi.
Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună
ca martori.
       De reţinut că legea se referă numai la soţul sau rudele apropiate ale
învinuitului sau inculpatului( art. 149 Cod penal: sunt rude apropiate ascendenţii
şi descendenţii, fraţii şi surorile, copii acestora, precum şi persoanele devenite prin
înfiere astfel de rude) care însă pot să renunţe la această favoare a legii şi să depună
mărturie, situaţie în care vor depune jurământ şi vor fi pasibili de comiterea
infracţiunii de mărturie mincinoasă dacă nu relatează adevărul.
       Prin urmare, soţul sau rudele apropiate ale celorlalte părţi din proces (parte
vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente) au obligaţia de a depune
mărturie dacă sunt citaţi în acest sens de către organul judiciar.
       Legea prevede obligaţia organului judiciar (poliţist, procuror, judecător), să
aducă la cunoştinţă martorului, care este soţ sau rudă apropriată a inculpatului, că se
poate prevala de dispoziţiile art.80 alin.1 Cod proc. pen. conform cărora nu sunt
obligaţi să depună mărturie.
       În calitate de martor poate fi ascultată şi o persoană minoră. Până la vârsta de
14 ani ascultarea lui se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui sau a
persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.
       Tot în calitate de martor, poate fi ascultată persoana vătămată, dar numai în
situaţia în care nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte
vătămată. În acest din urmă caz, această persoană ca fi ascultată ca parte vătămată
sau civilă după caz.
                                           63



3.2. Modalitatea de ascultare a martorului
       Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora
arătate în citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei.
        Aceasta constituie o obligaţie impusă de lege a cărei nerespectare se
sancţionează cu amenda judiciară prevăzută de art.198 Cod proc.pen.
       Înainte de a fi ascultată ca martor, o persoană este întrebată mai întâi despre
nume, prenume, etate, adresă şi ocupaţie, iar în caz de îndoială asupra identităţii
martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de probă, cel mai frecvent fiind
actul de identitate dar admiţându-se chiar şi alte legitimaţii care cuprind fotografii şi
permit identificarea.
       Martorul va fi apoi întrebat dacă este soţ sau rudă a vreuneia dintre părţi şi în
ce raporturi se află cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma
infracţiunii, după care este invitat să depună următorul jurământ: "Jur că voi spune
adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
        În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.
Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei
religioase a martorului.
       Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile cele
menţionate mai sus, cu privire la ţinerea mâini pe cruce sau biblie. Prin urmare,
acesta rosteşte acelaşi jurământ fără a ţine mâna pe cruce sau Biblie iar cu privire la
referirea la divinitate, acesta se va referi la divinitatea în care crede.
       Martorul fără nici un fel de confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe
onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce
ştiu".
       Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământ (le
interzice religia sau conştiinţa), rostesc în faţa instanţei o formulă asemănătoare,
respectiv: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce
ştiu".
       Toate aceste împrejurări legate de divinitatea în care crede, sau legate lipsa
vreunei confesiuni ori imposibilitatea depunerii jurământului, sunt reţinute de către
organul judiciar fără nici un fel de probă, ci doar pe baza declaraţiilor martorului.
       După depunerea jurământului sau după rostirea formulei amintite, martorului
i se pune în vedere că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de
mărturie mincinoasă.
       Despre toate aceste etape ale ascultării martorului se face menţiune în
declaraţia scrisă a acestuia sau în înregistrarea cu mijloace tehnice.
       Având în vedere că răspunderea penală începe numai de la vârsta de 14 ani,
minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ atunci când este ascultat ca
                                           64


martor, deoarece oricum, în sarcina acestuia nu se va putea reţine niciodată
comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, ca urmare a minorităţii ce reprezintă
o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dar i se atrage atenţia să spună
adevărul.
       Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arată care sunt faptele sau
împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerându-i-se să
declare tot ce ştie cu privire la acestea.
       După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele
şi împrejurările care trebuie constatate în cauză, cu privire la persoana părţilor,
precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate.
       Dispoziţiile legale privind modul de ascultare a inculpatului, consemnarea
declaraţiilor sau ascultarea inculpatului la locul unde se află ca urmare a
imposibilităţii de deplasare, sunt pe deplin aplicabile şi în cazul ascultării
martorului, ceea ce înseamnă că:
       - fiecare martor este ascultat separat, ceilalţi martori fiind scoşi afară din sal
unde este ascultat martorul
       - martorul este lăsat să spună mai întâi tot ceea ce ştie;
       - ascultarea martorului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor
pe care acesta le-a dat anterior în cauză;
       - martorul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă se
poate servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut;
       - martorului i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul
cauzei;
       - declaraţia martorului se consemnează în scris, cu consemnarea orei începerii
şi orei încheierii audierii, declaraţia fiind citită martorului care o semnează atunci
când este de acord cu conţinutul ei;
       - când martorul refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă
despre această împrejurare, iar declaraţia mai este semnată şi de organul de urmărire
penală care a procedat la ascultare ori de preşedintele completului de judecată şi de
grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.

3.3. Protecţia datelor de identificare a martorului
       Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a
martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată
viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se
poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care
urmează să apară în faţa organului judiciar.
                                            65


       Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale,
iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului
sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.
       Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-
verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat
efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în
plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel
care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.
       Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate
procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă
confidenţialitate.
       În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi
introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz,
instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea
măsurilor de protecţie a martorului.
       Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în
procesul-verbal al procurorului, precum şi declaraţia martorului, consemnată în
cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea
martorului şi de preşedintele completului de judecată, pot servi la aflarea adevărului
numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din
ansamblul probelor existente în cauză.
       Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii
sub acoperire.
       Aceleaşi dispoziţii legale referitoare la protecţia martorilor, sunt pe deplin
aplicabile şi experţilor, atunci când ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau
libertatea expertului ori a altei persoane ca urmare a efectuării lucrării de
specialitate de către expert.

     3.4. Modalităţi speciale de ascultare a martorului
       În situaţiile prevăzute mai sus, în care este necesară protecţia martorului, dacă
există mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate
admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul
de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin
intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.
       La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condiţiile
alin. 1, la luarea declaraţiei poate participa un consilier de protecţie a victimelor
şi reintegrare socială a infractorilor, care are obligaţia de a păstra secretul
profesional cu privire la datele de care a luat cunoştinţă în timpul audierii.
Organul judiciar are obligaţia să aducă la cunoştinţa martorului dreptul de a
                                           66


solicita audierea în prezenţa unui consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare
socială a infractorilor.
       Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu
imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.
       În cazul judecăţii, părţile şi apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod
nemijlocit, martorului ascultat în condiţiile alin. 1 - 3. Întrebările se pun în
ordinea prevăzută în art.323 alin. 2. Preşedintele completului respinge întrebările
care nu sunt utile şi concludente judecării cauzei sau pot conduce la identificarea
martorului.
       Declaraţia martorului ascultat, în aceste condiţii, se înregistrează prin
mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.
       În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu
exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost
prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la
dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi
păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de
maximă siguranţă.
       În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a
fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată
        Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în
dosarul depus la instanţă în aceleaşi condiţii, respectiv într-un loc special, în plic
sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.
       Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original,
sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia
s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Suportul care
conţine înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale va fi înaintat la
terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi
va fi păstrat în aceleaşi condiţii.
(8) Dispoziţiile art.78, 85 şi ale art.86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător.
       Formularele în care urmează să se consemneze orice declaraţie, în faza de
urmărire penală, vor fi în prealabil înregistrate şi înseriate, ca formulare cu regim
special, iar după completare vor fi introduse în dosarul cauzei.
       De asemenea, legea mai prevede că în cauze privind infracţiunile de violenţă
între membrii aceleiaşi familii, instanţa poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu
fie audiat în şedinţa de judecată, admiţându-se prezentarea unei audieri efectuate în
prealabil, prin înregistrări audio-video, în condiţiile mai sus prezentate.
       Ascultarea unor martori în astfel de condiţii, presupune şi asigurarea
securităţii martorului sau a domiciliului acestuia. În aceste condiţii, legea oferă
posibilitatea ca procurorul care efectuează sau supraveghează cercetarea penală ori,
                                          67


după caz, instanţa de judecată să poată dispune ca organele poliţiei să supravegheze
domiciliul sau reşedinţa martorului ori să-i asigure o reşedinţă temporară
supravegheată, precum şi să-l însoţească la sediul parchetului sau al instanţei şi
înapoi la domiciliu sau la reşedinţă.
       Aceste măsuri se ridică de procuror în cursul urmăririi penale sau, după caz,
de instanţă în cursul judecăţii, când se constată că pericolul care a impus luarea lor a
încetat.

§4. Confruntarea
      Când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate
în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este
necesară pentru lămurirea cauzei. Pot fi confruntate oricare dintre persoanele
ascultate în proces, indiferent de calitatea lor.
      Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în
privinţa cărora declaraţiile date anterior se contrazic.
      Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate încuviinţa ca
persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări. Declaraţiile date de persoanele
confruntate se consemnează în proces-verbal. Aceste proces verbal se semnează de
persoanele confruntate şi de organul de urmărire penală sau după caz de
preşedintele completului de judecată şi grefier.

§ 5. Înscrisurile
       Înscrisurile pot servi ca mijloace de probă, dacă în conţinutul lor se arată
fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.
       O categorie aparte de înscrisuri în cadrul procesului penal îl ocupă procesele-
verbale întocmite de către organele de anchetă. Astfel, legea prevede că procesele-
verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată sunt
mijloace de probă. De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele
de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.
       Indiferent care anume autoritate îl încheie, procesul-verbal trebuie să
cuprindă:
       a) data şi locul unde este încheiat ora la care a început şi ora la care s-a
terminat încheierea procesului-verbal;
       b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
       c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;
       d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
       e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă
procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
       f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
                                          68


       Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl
încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste
persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta.
       Neîndeplinirea condiţiilor de fond şi formă a proceselor-verbale poate
conduce la nulitatea relativă sau la nulitatea absolută a acestora, în funcţie de
neregularitatea pe care o conţin. Astfel, în cazul în care procesul-verbal a fost
întocmit de către un organ necompetent, sancţiunea va fi nulitatea absolută prev. de
art. 197 alin. 2 din C. proc. pen. nulitatea procesului-verbal se pronunţă numai dacă
s-a creat vreuneia dintre părţi o vătămare care nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

§ 6. Interceptările şi înregistrările audio sau video (art.91 1 Cod de procedură
penală)
       Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin
telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea
motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii
temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea
penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru
stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor
nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
       Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin
telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul
infracţiunilor contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi
speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme,
trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte
valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr.78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările
ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc
prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin.1 al art.91 1 se aplică în
mod corespunzător.
       Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu
pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de preşedintele instanţei căreia
i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa
corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului
din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
        În lipsa preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat
de acesta.
                                            69


       Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în
aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând
depăşi 30 de zile.
       Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi
persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile.
       Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o
asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul
acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau
săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2 ale
art.911 Cod de procedură penală .
        Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor şi înregistrărilor
înainte de expirarea duratei autorizaţiei dacă nu mai există motivele care le-au
justificat, informând despre aceasta instanţa care a emis autorizaţia.
       La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita
judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor ori comunicărilor
efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare,
indiferent de natura infracţiunii ce formează obiectul cercetării.
       Autorizarea interceptării şi a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se
face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete şi faptele care
justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori
localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi
mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;
perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.

Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea
        Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în
       1
art.91 Cod de procedură penală sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de
organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la
interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate,
încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.
        În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art.91 1
alin. 1, 2 şi 8 ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu,
prin ordonanţă motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art.228 alin. 1^1,
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel
mult 48 de ore.
        În termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. 2,
procurorul prezintă ordonanţa, împreună cu suportul pe care sunt fixate
interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a
                                            70


convorbirilor, judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în vederea confirmării. Judecătorul
se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel mult 24 de ore, prin
încheiere motivată dată în camera de consiliu. În cazul în care ordonanţa este
confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizării, judecătorul va dispune
autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile art. 911 alin. 1
- 3 şi 8. Dacă judecătorul nu confirmă ordonanţa procurorului, va dispune încetarea
de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după
caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se
comunică în copie instanţei.
       Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc
fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori
localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în
plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau
completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea
definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror,
încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
       Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în
altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente
şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele
prevăzute la art.911 alin. 1 şi 2.

Certificarea înregistrărilor(art.913 Cod de procedură penală)
       Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce
formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea
participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de
lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează
autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor
telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat
convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt
cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de
ordine al suportului pe care se face imprimarea.
       Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Dacă săvârşirea unor
infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat,
consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art.97 alin. 3 se
                                            71


aplică în mod corespunzător. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt
transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.
       La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care
conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul
parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la
solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine
înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa
instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau
completului învestit cu soluţionarea cauzei.
       La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să
prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate
convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.
       Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este
obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au
fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile
înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu
asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de
prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se
distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.
       După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate
fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în
art.912 alin. 5 şi numai de către procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului.
       Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau
încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se
arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic
sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt
imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile
prevăzute în art.912 alin. 5, cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.

Alte înregistrări
       Dispoziţiile art. 911- 913 Cod de procedură penală se aplică în mod
corespunzător şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau
urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere

Înregistrările de imagini
      Dispoziţiile art. 911- 912 Cod de procedură penală se aplică în mod
corespunzător şi în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a
                                           72


acestora este cea prevăzută în art. 913 Cod de procedură penală, cu excepţia redării
în formă scrisă, după caz.

Verificarea mijloacelor de probă
      Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei
tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.
      Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte
persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau
comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace
de probă dacă nu sunt interzise de lege.

§ 7. Mijloacele materiale de probă
       În cele mai multe cazuri, săvârşirea unei infracţiuni este marcată şi prin
urmele lăsate pe anumite obiecte la locul faptei, prin însăşi lăsarea unor obiecte la
locul săvârşirii infracţiunii sau în apropierea acestui loc.
       Obiectele care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte
obiecte care pot servi la aflarea adevărului, constituie mijloace materiale de probă.
       Sunt de asemenea mijloace materiale de probă obiectele care au fost folosite
sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele
care sunt produsul infracţiunii.
       Aceste obiecte se ridică de regulă de procuror cu ocazia unei cercetări la faţa
locului şi după ce se sigilează, după caz, se ataşează la dosar ori se păstrează în
camera obiectelor şi corpurilor delicte.
       Aceste mijloace materiale de probă se obţin de către organele judiciare prin
unul din următoarele procedee judiciare:

  7.1 Ridicarea de obiecte şi înscrisuri.
       Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice
obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
       Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect
sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l
predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată,
la cererea acestora.
       Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o
copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.
       Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea
sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a
confidenţialităţii.
                                          73


       O altă modalitate de ridicare a înscrisurilor se concretizează prin ridicarea
corespondenţei. Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi
penale, sau din oficiu, în cursul judecăţii, poate dispune ca orice unitate poştală sau
de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele şi oricare altă
corespondenţă, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia,
fie direct, fie indirect. Măsura se dispune numai dacă sunt întrunite condiţiile
prevăzute în art.911 alin. 1 C. proc. pen. referitoare la cazurile când este permisă
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi potrivit procedurii acolo prevăzute.
       Reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondenţe
sau obiecte pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate şi de
procuror, care este obligat să informeze de îndată despre aceasta instanţa.
       Corespondenţa şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie
destinatarului.
       Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită. În cursul judecăţii
dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului,
care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală. Prin
urmare, în nici un caz instanţa nu se deplasează în mod expres la domiciliul sau
reşedinţa persoanei respective numai pentru ridicare unui înscris sau obiect.

7.2 Percheziţia
       Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris
dintre cele arătate în art.98 C. proc. pen. tăgăduieşte existenţa sau deţinerea
acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei
percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate
dispune efectuarea acesteia.
       Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală.
       Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de
organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător şi ceea ce este important
de reţinut este că percheziţia corporală poate fi dispusă chiar înainte de începerea
urmăririi penale, deoarece legea condiţionează de începerea urmăririi penale numai
autorizarea percheziţiei domiciliare.
       Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu
respectarea dispoziţiilor art.104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.
       Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea
percheziţionată.
       Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere
motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii.
                                           74


        În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de
judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă
instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
       Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de
consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.
       În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie,
care trebuie să cuprindă:
        a) denumirea instanţei;
       b) data, ora şi locul emiterii;
       c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de
percheziţie;
        d) perioada pentru care s-a emis autorizaţia;
       e) locul unde urmează a se efectua percheziţia;
       f) numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează
percheziţia;
        g) numele învinuitului sau inculpatului.
 Autorizaţia poate fi folosită o singură dată.

       Percheziţia dispusă în cursul urmăririi penale, se efectuează de procuror sau
de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi.
       Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări la
faţa locului. În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o
percheziţie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.
       Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot
face între orele 6,00 - 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă
sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Percheziţia
începută între orele 6,00 - 20,00 poate continua şi în timpul nopţii.
       Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în
prealabil, să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia
dată de judecător.
       Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în
prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se
efectuează percheziţia, persoană care dacă este reţinută va fi adusă, iar în lipsa
acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin,
având capacitate de exerciţiu.
       Toate aceste operaţiuni se efectuează de organul judiciar în prezenţa unor
martori asistenţi.
                                          75


        Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte
procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se
face percheziţia să participe la percheziţie.
        Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă încăperile
sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile
căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta.
        De asemenea, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a
obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită; obiectele sau
înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridică totdeauna. În tot
cazul, organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa
personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, să
nu devină publice.
         Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi
celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre
neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează. Obiectele care nu pot fi
însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se
închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii. Obiectele care nu pot fi
ridicate se sechestrează şi se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui
custode.
        Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează. Una din probe
se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, reprezentantului acesteia sau
unui membru al familiei, iar în lipsa şi a acestor persoane, uneia din persoanele cu
care locuieşte sau unui vecin ori, dacă este cazul, custodelui.
        Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se
întocmeşte proces-verbal. Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de
menţiunile prevăzute în art. 91 Cod procedură penală şi amintite deja mai sus, şi
următoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au
fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea
fi recunoscute.
        În procesul-verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost
ridicate, precum şi de acelea care au fost lăsate în păstrare. Copie de pe procesul-
verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat
obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei,
iar în lipsă, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui.
        Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori
înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă să fie, după caz, ataşate la
dosar sau păstrate în alt mod.
        Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi
fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar. Până la
                                            76


soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul
        Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu
au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin. Obiectele supuse
confiscării nu se restituie.
       Obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, pot
fi restituite persoanei căreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitivă a
procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea
adevărului.
       Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei
căreia i-au fost restituite obiectele, că este obligată să le păstreze până la
soluţionarea definitivă a cauzei.

   7.3 Cercetarea la faţa locului
       Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă
constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii, să se descopere şi să se
fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de
probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.
       Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa
martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa
locului se face în prezenţa părţilor, atunci când este necesar. Neprezentarea părţilor
încunoştinţate nu împiedică efectuarea cercetării.
       Când învinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la
cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie
reprezentat şi îi asigură, la cerere, reprezentarea.
       Instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi
în prezenţa procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie.
       Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice
persoanelor care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice
între ele sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.

7.4 Reconstituirea
       Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar
pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la
faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost
săvârşită fapta.
       Reconstituirea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile
art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
                                           77


       Procesul-verbal de cercetare la faţa locului
       Despre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care
trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunţită a
situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a
poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie
redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective.
       În caz de reconstituire a modului în care a fost săvârşită fapta, se
consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.
       În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii, ori alte asemenea
lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal.

§ 8. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală
        Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a
unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări
ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau
tehnician, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-
ştiinţifice.
        Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regulă, de către specialişti
sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine
organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau
tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe.
        Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-
ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se
răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.
        Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor
puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat
cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţii
de organ de urmărire penală sau de organ de control.
        Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte că
materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sunt insuficiente, comunică aceasta
organului de urmărire penală, în vederea completării lor.
        În caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori este
suspectă, sau când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori
persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor
infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-
legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să
efectueze această constatare.
                                           78


        Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se
consemnează într-un raport care se numeşte raport de constatare tehnico-ştiinţifică
sau raport de constatare medico-legală, după caz.
        Ceea ce este important de reţinut este diferenţa între constatarea tehnico-
ştiinţifică şi expertiza. Prima este conform, denumirii sale, o constatare a unor stări
de fapt, a unor urme şi se dispune de regulă în cazul accidentelor rutiere, a
accidentelor de circulaţie, în caz de moarte violentă, specialistul fiind chemat să
constate nişte urme rezultate în urma faptei săvârşite, deoarece există pericolul
dispariţiei sau degradării acestora în următoarele zile, ore sau chiar minute. Spre
deosebire de constatarea tehnico-ştiinţifică, expertiza vine să răspundă la anumite
întrebări adresate de către organul judiciar (procuror sau instanţă), iar în elaborare
concluziilor sale, expertul se foloseşte inclusiv de împrejurările constatate prin
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală. Tocmai din cauza
faptului că un astfel de mijloc de probă se impune a fi administrat imediat cât mai
aproape de momentul comiterii faptei pentru prelevarea şi prelucrarea urmelor
faptei, niciodată nu se va întâmpla ca o instanţă de judecată să dispună efectuarea
unei constatări tehnico-ştiinţifice. Ceea ce poate dispune instanţa sau organul de
urmărire penală, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, este refacerea sau
completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei
expertize în cauză, însă numai atunci când apreciază că raportul tehnico-ştiinţific ori
medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, ori sunt
contradictorii.
        Când refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-
legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru
ca acesta să ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

§ 9. Expertizele
       Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării
adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori
instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. De
regulă expertiza nu este obligatorie, iar admisibilitatea unui astfel de mijloc de
probă rămâne la aprecierea instanţei, în funcţie de obiectivele propuse de partea
care cere proba şi în raport şi de celelalte probe de la dosar. Totuşi, în unele situaţii,
expertiza este obligatorie iar nici instanţa şi nici procurorul nu pot aprecia că
soluţionarea cauzei se poate face fără o astfel de expertiză.
       În aceste sens, este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice:
       - în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav;
       - în cazul în care inculpatul sau învinuitul este un minor care la data săvârşirii
faptei nu avea împliniţi 16 ani;
                                          79


       - atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială
asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
       În toate aceste cazuri expertiza se efectuează în instituţii sanitare de
specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu
aprobarea procurorului sau instanţa de judecată dispune internarea învinuitului ori
inculpatului pe timpul necesar. Această măsură este executorie şi se aduce la
îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.
       În afară de cele trei cazuri expuse mai sus, efectuarea unei expertize, de data
aceasta medico-legală, este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a
întocmit un raport medico-legal.
       Numirea expertului se face de regulă de către organul judiciar care dispune
efectuarea lucrării, dintr-o listă pusă la dispoziţie de Biroul de experţi care
funcţionează pe lângă fiecare tribunal.
       Totuşi, atunci când expertiza urmează a fi efectuată de o instituţie specializată
(serviciul medico-legal, laborator de criminalistică etc.), organul judiciar nu poate
desemna expertul ci în mod obligatoriu se va adresa cu o solicitare instituţiei
respective, specialistul care va efectua lucrarea fiind numit de conducătorul
instituţiei respective cu respectarea regulamentelor şi normelor interne.
       În afara expertului numit de organul judiciar, fiecare dintre părţi are dreptul
să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei.
       Dacă există experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea
respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări
deosebite ar cere aceasta.
       Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, când dispune efectuarea
unei expertize, fixează un termen la care sunt chemate părţile, precum şi expertul,
dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţă. La
termenul fixat se aduce la cunoştinţă părţilor şi expertului obiectul expertizei şi
întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul
să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau
completarea lor. Părţile mai sunt încunoştinţate că au dreptul să ceară numirea şi a
câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea
expertizei. După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul
de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în
care urmează a fi efectuată expertiza, încunoştinţându-i totodată dacă la efectuarea
acesteia urmează să participe părţile.
       Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru
efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu
încuviinţarea organului de urmărire iar expertul poate cere lămuriri organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări
                                           80


ale cauzei. Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire
penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare.
       După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris care poartă
denumirea de raport de expertiză. Când sunt mai mulţi experţi se întocmeşte un
singur raport de expertiză. Dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt
consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexă.
       Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa
de judecată care a dispus efectuarea expertizei şi trebuie să cuprindă:
       a) partea introductivă, în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea
acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data
întocmirii raportului de expertiză, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul
urma să răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile
care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei;
       b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau
explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor
constatate de expert;
       c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea
expertului asupra obiectului expertizei.
       Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată, la cerere
sau din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de
expertiză fie de către acelaşi expert, fie de către altul. De asemenea, când se
socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune
chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză. În acest caz,
ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
       Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal,
laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a
efectuat expertiza.
       Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu
privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei
noi expertize.
       În ceea ce priveşte expertiza scrisului, în cauzele privind infracţiuni de fals în
înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordona să fie
prezentate scripte de comparaţie. Dacă scriptele se găsesc în depozite publice,
autorităţile în drept sunt obligate a le elibera. Dacă scriptele se găsesc la un
particular care nu este soţ sau rudă apropiată cu învinuitul sau inculpatul, organul de
urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte. Scriptele de
comparaţie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de preşedintele
completului de judecată şi semnate de acela care le prezintă. În vederea efectuării
                                           81


lucrării de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată poate
dispune ca învinuitul sau inculpatul să prezinte o piesă scrisă cu mâna sa, ori să
scrie după dictarea ce i s-ar face, iar în cazul în care învinuitul sau inculpatul refuză,
despre acest refuz se va face menţiune în procesul-verbal.

       Cu privire la expertize, grefierul trebuie să cunoască că există mai multe
tipuri de expertize:
       - expertize medico-legale care se efectuează de regulă de serviciile judeţene
de medicină legală care funcţionează în fiecare reşedinţă de judeţ;
       - expertize tehnice, care se efectuează de regulă de experţi tehnici autorizaţi
de Ministerul Justiţiei şi care sunt puşi la dispoziţia instanţei de biroul local de
expertize de pe lângă fiecare tribunal;
       - expertize contabile, efectuate de experţi contabili autorizaţi de Ministerul
Justiţiei şi care se regăsesc de asemenea în evidenţa birourilor locale de expertiză;
       - expertize criminalistice care se efectuează de laboratoarele interjudeţene
aflate în subordinea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu
sediul în Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr.53, sector 5.
Institutul are în subordinea sa Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice
Bucureşti, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, Laboratorul
Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi şi Laboratorul Interjudeţean de
Expertize Criminalistice Timişoara, toate fără personalitate juridică.
Institutul are ca obiect de activitate efectuarea următoarelor genuri de expertize
criminalistice:
       - expertiza scrisului şi a documentelor;
       - expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public,
cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor;
       - expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare;
       - expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
       - expertiza armelor de foc şi a muniţiilor;
       - expertiza fizico-chimică a probelor materiale;
       - expertiza urmelor biologice;
       - expertiza accidentelor de trafic;
       - expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă;
       - expertiza vocii şi a vorbirii;
       - expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video;
       - expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor
medico-legale.
       Laboratorul interjudeţean efectuează prima expertiză într-o cauză iar
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti efectuează a doua
                                           82


expertiză precum şi orice altă expertiză care din motive obiective nu poate fi
efectuată în cadrul laboratorului.
       Costul unei astfel de expertize trebuie achitat anticipat în contul Institutului
Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti, respectiv:
       Tot cu privire la aceste expertize se impune a se reţine că expertiza
criminalistică este expertiza urmelor, respectiv lucrarea prin care specialistul este
chemat să răspundă la întrebări în raport de urmele ce îi sunt puse la dispoziţie:
urmele de la incendiu, semnătura pretins falsă, urmele de pe carosabil în cazul
accidentelor de trafic etc. În ceea ce priveşte expertiza scrisului, cele mai cunoscute
expertize sunt:
       - expertiza grafică sau grafoscopică şi care are de regulă ca obiectiv a se
stabili: dacă scrierea sau subscrierea din înscrisul examinat aparţine inculpatului ori
altei persoane; vechimea hârtiei, vechimea scrierii etc.;
       - expertiza grafologică care are ca obiectiv stabilirea unor trăsături de
personalitate şi caracter al persoanei de la care emană un înscris.
Facem aceste precizări deoarece de multe ori în practică se utilizează noţiunea de
expertiză grafologică stabilindu-se obiective specifice expertizei grafice.

CAPITOLUL AL III-LEA
: Alte procedee utilizate la administrarea probelor
§1. Comisia rogatorie şi delegarea
       Când un organ de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea
să asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, să procedeze la ridicarea
unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ
de urmărire penală ori unei alte instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.
       Nu orice act de procedură poate fi efectuat prin comisie rogatorie, iar în acest
sens, legea prevede expres că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor
preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte
procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii. Comisia
rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad.
       Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să
conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia,
iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta şi întrebările ce
trebuie să i se pună.
       Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia
rogatorie poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul
ascultării.
       Când comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula
în faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua
                                           83


comisia rogatorie şi oricare dintre părţi poate cere să fie citată la efectuarea comisiei
rogatorii. Când inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia
rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.
       Ceva mai rar întâlnită în practică, delegarea se aseamănă cu comisia
rogatorie, deosebirea fiind că în cazul delegării, organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art.132, efectuarea unui
act de procedură de către un organ de urmărire penală inferior sau respectiv de către
o instanţă ierarhic inferioară, celelalte dispoziţii privitoare la comisia rogatorie
aplicându-se în mod corespunzător.

§ 2. Folosirea interpreţilor
       Dispoziţiile art.128 C. proc. pen. cuprind prevederi general aplicabile tuturor
mijloacelor de probă descrise mai sus, mai precis prevederi legate de folosirea
interpreţilor. Astfel, conform legii, când una dintre părţi sau o altă persoană care
urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul
de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui
interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi, în acest din urmă caz, el
trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.
       Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul
când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate sunt redactate
într-o altă limbă decât cea română.
       Interpretului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.83, 84 şi 85 C.
proc. pen. referitoare la se aplică în mod corespunzător şi interpretului.

TITLUL IV MĂSURILE PREVENTIVE
CAPITOLUL I
: Noţiuni generale despre măsurile procesuale

 §1. Noţiunea de măsură procesuală
      Măsurile procesuale sunt instituţii de drept procesual penal, mijloace puse la
dispoziţia organelor judiciare pentru a preveni sau a înlătura împrejurările care
împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal.

§2. Felurile măsurilor procesuale.
       Legea împarte măsurile procesuale în măsuri preventive şi alte măsuri
procesuale.
       Măsurile preventive sunt:
  - reţinerea;
  - obligarea de a nu părăsi localitatea;
                                           84


   - obligarea de a nu părăsi ţara;
   - arestarea preventivă.
        Celelalte măsuri procesuale au ca obiect asigurarea unei ocrotiri procesuale:
luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă, măsurile asiguratorii, restituirea
lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
        Măsurile procesuale au mai fost clasificate în funcţie de valoarea socială
asupra căreia sunt dispuse: măsuri procesuale personale şi reale.
        Au caracter personal măsurile preventive, măsurile de ocrotire, măsurile
procesuale de siguranţă care pot fi luate în cursul procesului penal potrivit art.162
C. proc. pen.(obligarea la tratament medical, internarea medicală).
   Măsurile reale vizează restrângerile faţă de anumite bunuri sau relaţiile faţă de
ele:
   - sechestrul asigurător;
   - poprirea;
   - inscripţia ipotecară;
   - restituirea lucrurilor;
   - restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

§3. Luarea măsurilor preventive
 2.1 Condiţii generale
Condiţiile generale pentru luarea masurilor preventive sunt :
-          să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit
o faptă prevăzută de legea penală;
-          legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită, pedeapsa detenţiunii pe
viaţa sau pedeapsa închisorii .
-          Măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor
pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii (art.136 alin.6 C. proc. pen) ;
-          sa existe vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 C. proc. pen.
       În afara de aceste condiţii generale, la stabilirea măsurii de prevenţie ce
urmează a fi luată, trebuie să se ţină seama de criteriile complementare prevăzute de
art.136 alin. final C. proc. pen. (scopul masurilor preventive, gradul de pericol
social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana
faţă de care se iau aceste măsuri).

2.2. Organele judiciare care pot lua măsurile de prevenţie şi actele prin care
pot fi luate aceste masuri.
       Reţinerea poate fi luată de către organul de cercetare penală sau de procuror.
       Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi tara se pot lua
de către procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale şi de instanţa de
judecata, in cursul judecăţii.
       Măsura arestării preventive poate fi luata numai de către judecător (art.136 C.
proc. pen.)
       Din analiza dispoziţiilor legale (art.138 – 160/h C. proc. pen) rezulta ca actele
procesuale prin care se pot lua masurile preventive sunt:
-         ordonanţa dispusa de către organul de cercetare penala sau procuror;
                                          85


-        rechizitoriul procurorului;
-        hotărârea instanţei de judecată (încheiere, sentinţă, decizie).

2.3. Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventivă.
       Actul prin care se ia măsura preventiva trebuie sa arate fapta care face
obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege in care aceasta se încadrează,
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşita şi temeiurile concrete care
au determinat luarea măsurii preventive (art.137 C. proc. pen.).
       Potrivit art.5 paragraful 2 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului,
orice persoană arestată trebuie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe
care o înţelege despre motivele arestării sale şi despre acuzaţiile ce i se aduc.
Scopul acestei prime garanţii prevăzute de convenţie in favoarea unei persoane
arestata este evident: aceasta persoana trebuie să ştie ce i se imputa, de ce a fost
arestata (reţinută).
       În legislaţia naţională această garanţie este prevăzută de art.137/1 alin.1 C.
proc. pen. care prevede ca persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată, la
cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar
învinuirea i se aduce la cunoştinţă, în cel mai scurt termen, numai in prezenta unui
avocat ales sau numit din oficiu.
       Deşi Convenţia nu impune ca aceasta aducere la cunoştinţă a motivelor
reţinerii sau arestării să se facă intr-o anumita forma, iar art.137/1 din Codul de
procedura penala roman nu face vreo precizare cu privire la forma procedurala in
care trebuie îndeplinită aceasta obligaţie, consideram ca organul de cercetare penala
trebuie să întocmească un proces verbal, iar instanţa de judecata va consemna în
încheierea de şedinţă.
       Art.146 si 149/1 C. proc. pen., art.150 C. proc. pen. dispun că măsura
arestării învinuitului şi inculpatului se poate lua numai după ascultarea acestuia.
       Consideram ca aducerea la cunoştinţă a motivelor reţinerii, a învinuirii si a
motivelor arestării trebuie să se facă înainte ca învinuitul sau inculpatul să fie
ascultat.

§4. Înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive (art.139 C. proc. pen.)
       Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au
schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
       Măsura se revoca din oficiu sau la cerere şi când a fost luata cu încălcarea
prevederilor legale, sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea
măsurii preventive dispunându-se, în cazul reţinerii si arestării preventive, punerea
de îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă nu este arestat în alta
cauză.
      Măsura arestării preventive poate fi înlocuita cu obligarea de a nu părăsi tara
sau obligarea de a nu părăsi localitatea.
                                          86


      În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat
preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere
dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a
Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri
sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei
de judecată, în cursul judecăţii.
      Dispoziţiile alineatelor precedente se aplica chiar daca organul judiciar
urmează să-şi decline competenţa.

§5. Încetarea de drept a măsurilor preventive (art.140 C. proc. pen.)

       Masurile preventive încetează de drept:
       a)la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare
ori la expirarea termenului prevăzut în art.160 b alin. 1( verificare periodică dar
nu mai târziu de 60 de zile n.n.), dacă instanţa nu a procedat la verificarea
legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în acest termen;
       b)în caz de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale, de
încetare a procesului penal ori de achitare.
Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când înainte de pronunţarea
unei hotărâri de condamnare în prima instanţa, durata arestării a atins jumătatea
maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul
învinuirii, fără a se putea depăşi în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în
art.159 alin.13 (un termen rezonabil si nu mai mult de 180 de zile), precum si in alte
cazuri anume prevăzute de lege.
       În aceste cazuri instanţa de judecată (din oficiu sau la sesizarea procurorului),
ori procurorul în cazul reţinerii, are obligaţia să dispună punerea de îndată în
libertate a celui reţinut sau arestat, trimiţând administraţiei locului de deţinere o
copie de pe dispozitiv sau ordonanţa ori un extras cuprinzând următoarele
menţiuni:
-          datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului;
-          numărul mandatului de arestare;
-          numărul şi data ordonanţei, ale încheierii sau hotărârii prin care s-a dispus
liberarea;
-          temeiul legal al liberării.
§6. Reţinerea
       Este măsura preventiva privativa de libertate care potrivit art.23 alin.(3) din
Constituţie si art.143 C. proc. pen. are o durata maxima de 24 ore.
       Potrivit art.143 alin.1 si alin.1/2 C. proc. pen. această măsură preventivă
poate fi luata faţă de învinuit sau inculpat numai după ascultarea acestuia în
                                          87


prezenţa apărătorului, de către organul de cercetare penala sau procuror daca sunt
probe sau indicii temeinice ca a săvârşit o faptă prevăzută de legea penala.
Articolul 681 Cod de procedură penală prevede că sunt indicii temeinice atunci
când din datele existente în cauza rezulta presupunerea rezonabilă ca persoana
faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a
săvârşit fapta.
       Organul de cercetare penala este obligat să încunoştiinţeze, de îndată, pe
procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.
       Procurorul sau organul de cercetare penală va aduce la cunoştinţă
învinuitului sau inculpatului că are dreptul să-şi angajeze apărător. De
asemenea, i se aduce la cunoştinţă că are dreptul de a nu face nici o declaraţie,
atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art.148, precum şi în caz de
infracţiune flagrantă, oricare ar fi limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
       Art.148 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate lua măsura reţinerii (si
a arestării preventive):
       a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la
urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se
sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea
pedepsei;
   a^1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi
localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;
    b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau
indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert
ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
   c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni;
   d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune;
   e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că
încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
   f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că
lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
      În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) - e), măsura arestării preventive a
inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani.

       Reţinerea şi punerea în libertate se dispune printr-o ordonanţă motivată care
trebuie să cuprindă următoarele menţiuni (potrivit art.203, 137 si 144 alin.2 C. proc.
pen.) : data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care o
                                          88


întocmeşte, cauza la care se refera, fapta care face obiectul învinuirii, textul de lege
în care aceasta se încadrează pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
săvârşita, cazul prev. de art. 148 C. proc. pen., temeiurile concrete care au
determinat luarea măsurii preventive, ziua şi ora la care a început reţinerea, timpul
cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a
conducerii la sediul poliţiei, prevăzută în art.31 alin. 1 lit. b) din Legea nr.
218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, iar în ordonanţa de
punere în libertate, ziua şi ora la care reţinerea a încetat, semnătura celui care a
întocmit-o.
      Reţinerea nu poate fi prelungită. Dacă în timpul reţinerii se întrevede
necesitatea privării de libertate în continuare, organul de cercetare penală înaintează
procurorului, în primele 10 ore de la reţinerea învinuitului odată cu încunoştiinţarea
prevăzută de art.143 alin.1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciază că sunt
întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive,
procedează înlăuntrul termenului de 24 de ore, la ascultarea învinuitului sau a
inculpatului, după care va sesiza cu propunere de arestare preventivă, instanţa de
judecată competentă.
       În aceeaşi modalitate procedează procurorul atunci când a luat personal
măsura reţinerii învinuitului sau inculpatului, cu menţiunea că termenul în care va fi
înaintată instanţei propunerea de arestare preventivă va fi de 10 ore.
       Din durata reţinerii se deduce timpul cât persoana a fost privata de libertate
ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul de poliţie, prevăzuta în
art.31 alin.1 lit. b din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei
Române.
       Împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura
preventivă a reţinerii se poate face plângere, conform art. 1401 Cod procedură
penală, înainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii, la procurorul care
supraveghează cercetarea penală, iar împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a
luat această măsură se poate face plângere, înainte de expirarea a 24 de ore, la prim-
procurorul parchetului său, după caz la procurorul ierarhic superior potrivit art. 278
alin.1,2C.proc.pen.
       Procurorul trebuie sa se pronunţe prin ordonanţă înainte de expirarea celor 24
de ore de la luarea măsurii reţinerii. Când consideră că măsura este ilegala sau nu
este justificată, procurorul dispune revocarea ei.
       Din interpretarea prevederilor art.1401 C. proc. pen. ce reglementează calea
de atac împotriva ordonanţei organului de cercetare penală sau a procurorului prin
care s-a dispus luarea măsurii reţinerii rezultă că învinuitul nu poate ataca această
măsură decât la procuror, nefiind prevăzută o cale de atac separată în faţa instanţei
de judecată.
                                          89



        §7. Obligarea de a nu părăsi localitatea (art.145 C. proc. pen)
       Măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusa
învinuitului sau inculpatului de procuror, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa
de judecata, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără
încuviinţarea organului judiciar care a dispus această măsură.
       Măsura se poate lua numai daca sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul
sau inculpatul a săvârşit o fapta prevăzuta de legea penala, in conformitate cu
art.143 alin.1 C. proc. pen.
       În cursul urmăririi penale măsura obligării de a nu părăsi localitatea se ia pe o
durata de cel mult 30 zile de către procuror si poate fi prelungita, in caz de
necesitate si numai motivat de către procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.
Dispoziţiile art.1402 se aplică în mod corespunzător.
Fiecare prelungire nu poate fi mai mare de 30 de zile.
       Durata maxima a măsurii în cursul urmăririi penale este de 1 an. In mod
excepţional, când pedeapsa prevăzuta de lege este detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima este de 2 ani.
        Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau
inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
       a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa
de judecată ori de câte ori este chemat;
       b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de
organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere
întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
       c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a
dispus măsura;
       d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
       Organul judiciar care a dispus măsura poate impune învinuitului sau
inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte
una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
       a) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
Conform art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, dispoziţiile
din Codul de procedură penală privind obligaţia de a purta permanent un sistem
electronic de supraveghere intră în vigoare la 1 iulie 2007.
       b) să nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în
orice alte locuri stabilite;
                                          90


       c) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia,
persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experţi ori alte persoane,
stabilite de organul judiciar, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
       d) să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
        e) să nu se afle în locuinţa persoanei vătămate;
        f) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în
exercitarea căreia a săvârşit fapta.
       Copia ordonanţei procurorului sau, după caz, a încheierii judecătorului ori
a instanţei de judecată se comunică, în aceeaşi zi, învinuitului sau inculpatului,
secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei
comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră,
precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi
revin. Organele în drept refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, ridică
provizoriu paşaportul pe durata măsurii.
       În cuprinsul ordonanţei sau încheierii sunt menţionate expres obligaţiile pe
care învinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte şi se atrage atenţia acestuia
că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, se
va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
       Dacă pe durata obligării de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care
justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie înlocuirea sau încetarea celor
existente, procurorul sau instanţa dispune aceasta prin ordonanţă sau încheiere
motivată. Dispoziţiile alin. 2^1 şi alin. 2^2 se aplică în mod corespunzător.
       În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor,
măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării
preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat de
organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii şi a
obligaţiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări
ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau
instanţa, în cursul judecăţii.
       Instanţele de judecata pot fi sesizate cu plângerea formulata de către învinuit
sau inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea.
       Procedura de soluţionare a plângerii este prevăzută de art.1402 C. proc. pen.
       Împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul poate face plângere
în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa
să judece cauza în primă instanţă.
       Plângerea se va soluţiona în camera de consiliu.
                                         91


       Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea
acestuia nu împiedică judecarea plângerii.
       Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.
Dosarul va fi înaintat instanţei în termen de 24 de ore, iar plângerea se
soluţionează în termen de 3 zile.
       Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.
       Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată,
instanţa dispune revocarea ei.
       Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanţei procurorului,
prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.
       Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluţionarea
plângerii.
       Dacă în cursul urmăririi penale judecătorul dispune, prin încheiere, luarea
măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul sau inculpatul
şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
       Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale,
revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă
nici unei căi de atac.
       Învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va
fi ascultat în prezenţa apărătorului său.
       În cazul în care învinuitul sau inculpatul se află internat în spital şi, din
cauza stării sănătăţii, nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză
de forţă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, recursul va
fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenţa apărătorului său, căruia i se
dă cuvântul pentru a pune concluzii.
       Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.
       Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar
recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul arestării învinuitului, şi
în 3 zile, în cazul arestării inculpatului.
       Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.
       Când apreciază că măsura preventivă este nelegală sau nu este justificată,
instanţa de recurs o revocă, dispunând, în cazul arestării preventive, punerea de
îndată în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în
altă cauză.
       Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii
preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este
suspensiv de executare.
                                           92


       Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24
de ore de la soluţionarea recursului.
       De o importanţă deosebită pentru activitatea grefierului este cunoaşterea
dispoziţiilor art.145 alin.21 C. proc. pen., care prevăd obligativitatea comunicării
copiei ordonanţei procurorului sau a încheierii instanţei, rămasă definitivă :
-         învinuitului sau inculpatului ;
-         secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte învinuitul sau
inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze
paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării
respectării obligaţiilor care îi revin.
       În caz de încălcare a măsurii aplicate, se poate lua împotriva învinuitului sau
inculpatului una dintre celelalte măsuri preventive (art.145 alin.3 C.pr.pen.).
        În cursul judecăţii, măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua
de către instanţa de judecată, în temeiul art.145 alin.1 si 136 alin.4 C.pr.pen. prin
încheiere, sentinţă sau decizie.
       Dispoziţiile procedurale nu reglementează durata acestei măsuri în cursul
judecăţii astfel încât se poate menţine până la punerea în executare a hotărârii de
condamnare la pedeapsa închisorii, pentru buna desfăşurare a procesului penal ori
de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată sau de la executarea pedepsei
(art.136 C. proc. pen.).

§8. Obligarea de a nu părăsi ţara (art.136 alin.1 lit.c C. proc. pen. raportat la
art.1451 C. proc. pen.).

       Această măsură poate fi luată de procuror sau de judecător în cursul
urmăririi penale ori de instanţa de judecată în cursul judecăţii şi constă în
îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi ţara fără
încuviinţarea organului judiciar ce a dispus măsura.
       Dispoziţiile art.145 C. proc. pen. se aplica în mod corespunzător şi în cazul
acestei masuri.
       Copia ordonanţei procurorului ori a încheierii instanţei, rămasă definitiva, se
comunica învinuitului sau inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială se
află învinuitul sau inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor
competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor
instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin.
       Aceste măsuri pot fi atacate prin:
- plângere împotriva ordonanţei procurorului, în termen de 3 zile de la luarea
măsurii, la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă,
soluţionându-se în camera de consiliu (cu citarea învinuitului sau inculpatului), prin
încheiere, in termen de 3 zile, neprezentarea învinuitului sau inculpatului
                                          93


neîmpiedicând soluţionarea, iar dosarul fiind înaintat la instanţa de recurs în termen
de 24 de ore ori restituit procurorului, după soluţionare, tot in 24 de ore.
- recurs împotriva încheierii prin care judecătorul în cursul urmăririi penale a
dispus luarea măsurii.


§9. Arestarea preventivă
       În Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea
nr.281/2003, O.U.G. nr.109/2003, Legea nr. 356/2006 şi OUG nr. 60/2006, măsura
arestului preventiv este reglementată diferenţiat pentru faza de urmărire penală şi
faza de judecată.
       Astfel, pentru urmărirea penală, legiuitorul a reglementat :
       - în art.146 C. proc. pen. arestarea preventivă a învinuitului;
       - arestarea inculpatului se poate dispune după procedura prevăzută de
art.148-154 C. proc. pen.;
       - specifică doar urmăririi penale este şi procedura prelungirii duratei arestării
inculpatului (art.155 - 159 C. proc. pen.).

9.1. Arestarea preventivă a învinuitului în cursul urmăririi penale
       Potrivit art.229 C. proc. pen., învinuit este persoana fata de care a început
urmărirea penală, cat timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
       Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.143 şi există vreunul din
cazurile prevăzute de art.148 C. proc. pen., procurorul, din oficiu, sau la sesizarea
organului de cercetare penala, când consideră că în interesul urmăririi penale este
necesară arestarea învinuitului, numai după ascultarea acestuia în prezenta
apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive
a învinuitului.
       Dosarul, împreună cu propunerea motivată de luare a măsurii arestării
preventive a învinuitului, se prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de
acesta de la instanţa căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în fond sau
instanţei corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul
unde s-a constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul
parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală.
       La prezentarea dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau
judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de
arestare preventivă, până la expirarea celor 24 de ore de reţinere, în cazul în care
învinuitul este reţinut. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din
oficiu, cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa
judecătorului a învinuitului reţinut.
                                           94


        Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un
singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
        Învinuitul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
        În cazul în care învinuitul se află în stare de reţinere şi din cauza stării
sănătăţii ori din cauza de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fata
judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa învinuitului, în
prezenţa apărătorului, căruia i se da cuvântul pentru a formula concluzii (art.1491
alin. 6 Cod de procedură penală ).
        Măsura arestării învinuitului poate fi luata numai după ascultarea acestuia de
către procuror şi de către judecător, afara de cazul în care învinuitul este dispărut, se
află în străinătate, ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori se află în una
dintre situaţiile prevăzute de art.1491 alin.6 C. proc. pen ( art.150 Cod de procedură
penală).
        Participarea procurorului este obligatorie.
        După ascultarea învinuitului, judecătorul, de îndată, admite sau respinge
propunerea de arestare preventivă, prin încheiere motivată.
        Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune, prin
încheiere motivată, arestarea preventivă a învinuitului pe o durată ce nu poate
depăşi 10 zile.
        Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de
arestare a învinuitului.
        Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art.151 alin. 3
lit. a) - c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care
este dispusă arestarea preventivă a acestuia.
        Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea învinuitului
judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei
arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul
de deţinere o data cu arestatul.
        Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa învinuitului potrivit art.150 C.
proc. pen., mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie
pentru executare.
        Când mandatul a fost emis fără ascultarea învinuitului, acesta va fi ascultat
imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
        În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt
întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării
de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.
        Împotriva încheierii se poate face recurs în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

9.2. Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale (art.136
alin.1 lit. d raportat la art.148-154 C. proc. pen.).
                                           95


       Măsura arestării preventive poate fi luata de instanţa căreia i-ar reveni
competenţa sa judece cauza în fond sau instanţa corespunzătoare în a cărei
circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, dacă sunt întrunite
condiţiile prevăzute de art.143 si exista vreunul din cazurile prevăzute de art.148 C.
proc. pen.
       Aceasta măsură poate fi luată de instanţă, la propunerea motivată a
procurorului, dacă acesta, din oficiu, sau la sesizarea organelor de cercetare penală,
consideră că, în interesul urmăririi penale, este necesara arestarea inculpatului şi
numai după ascultarea acestuia în prezenta unui apărător, întocmeşte propunerea
motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
       Dosarul, împreună cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive,
întocmită de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, se
prezintă preşedintelui ori judecătorului delegat de acesta de la instanţa căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în fond sau de la instanţa corespunzătoare în
grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a
constatat săvârşirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din
care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
       Cu ocazia prezentării dosarului de către procuror, preşedintele instanţei sau
judecătorul delegat de acesta fixează ziua şi ora de soluţionare a propunerii de
arestare preventivă, până la expirarea mandatului de arestare preventivă a
învinuitului devenit inculpat sau, dacă acesta este reţinut, până la expirarea celor 24
de ore de reţinere. Ziua şi ora se comunică atât apărătorului ales sau numit din
oficiu cât şi procurorului, acesta din urmă fiind obligat să asigure prezenţa în faţa
judecătorului a inculpatului arestat sau reţinut.
         Propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de
un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
        Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
        În cazul în care inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare potrivit
art.146 Cod de procedură penală (când are calitatea de învinuit) şi din cauza stării
sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa
judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, în
prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii.
        Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia
de către procuror şi de către judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut,
se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în
una dintre situaţiile prevăzute în art.1491 alin. 6 Cod de procedură penală.
                                           96


         În cazul în care inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage
de la urmărire sau de la judecată, când mandatul a fost emis fără ascultarea
inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
         Participarea procurorului este obligatorie.
        Judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă, prin
încheiere motivată.
         Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, judecătorul dispune,
prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată care nu
poate depăşi 30 de zile.
        Arestarea inculpatului nu poate fi dispusă decât pentru zilele care au rămas
după scăderea din 30 de zile a perioadei în care acesta a fost anterior reţinut sau
arestat. Arestarea preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea duratei
arestării învinuitului.
        Totodată, judecătorul, admiţând propunerea, emite, de urgenţă, mandatul de
arestare a inculpatului.
        Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art.151 alin. 3
lit. a) - c), e) şi j), precum şi numele şi prenumele inculpatului şi durata pentru care
este dispusă arestarea preventivă a acestuia.
        În caz de respingere a propunerii de arestare preventivă, dacă sunt
întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul poate dispune măsura obligării
de a nu părăsi localitatea sau aceea de a nu părăsi ţara.
        Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului,
judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei
arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de politie pentru a fi predat la locul
de deţinere odată cu arestatul.
        Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art.150 C.
proc. pen., mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de politie
pentru executare.
        Când mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat
imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.
        Împotriva încheierii se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
        Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care procurorul
pune în mişcare acţiunea penală înainte de expirarea duratei mandatului de arestare
a învinuitului. Mandatul de arestare a învinuitului încetează la data emiterii
mandatului de arestare a inculpatului.

Conţinutul mandatului de arestare (art.151 Cod de procedură penală)
      După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă a
inculpatului, judecătorul de la prima instanţă sau, după caz, preşedintele
                                           97


completului de la instanţa de recurs emite de îndată mandatul de arestare
preventivă.
       Dacă prin aceeaşi hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite
mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.
  În mandatul de arestare trebuie să se arate:
  a) instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului;
  b) data şi locul emiterii;
  c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;
  d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art.70 şi codul numeric
personal;
  e) arătarea faptei ce formează obiectul inculpării şi denumirea infracţiunii;
  f) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;
  g) temeiurile concrete care determină arestarea;
  h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
  i) indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat;
  j) semnătura judecătorului precum şi durata pentru care este dispusă arestarea
preventivă a inculpatului.

   Executarea mandatului
       Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului,
judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei
arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul
de deţinere o dată cu arestatul.
       Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art 150 Cod
de procedură penală mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de
poliţie, pentru executare.
       Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia
îi predă un exemplar al mandatului şi o conduce la judecătorul care a emis
mandatul.
       În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliţie
poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia,
precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al
acesteia.
       Judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică
obiecţii care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată.

  Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea
                                           98


      Dacă cel arestat ridică obiecţii în contra executării mandatului numai în ceea
ce priveşte identitatea, este condus în faţa instanţei locului unde a fost găsit, care,
dacă este necesar, cere relaţii judecătorului care a emis mandatul.
Până la rezolvarea obiecţiilor, instanţa, dacă apreciază că nu există pericol de
dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat
mandatul.
      Dacă instanţa constată că persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o
pune imediat în libertate, iar dacă constată că obiecţiile sunt nefondate, dispune
executarea mandatului, procedându-se potrivit art.152 alin. 3 Cod de procedură
penală.
      În cazurile prevăzute anterior instanţa dispune prin încheiere, ce se trimite şi
judecătorului care a emis mandatul.

Negăsirea persoanei menţionate în mandat
      Când persoana menţionată în mandat nu a fost găsită, organul însărcinat
cu executarea încheie un proces-verbal prin care constată aceasta şi înştiinţează
organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru
darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.

9.3. Prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului în faza de urmărire
penală
       Din interpretarea dispoziţiilor legale, respectiv art.155, 156, 159 C. proc. pen.
rezultă că instituţia prelungirii duratei arestării preventive este specifica numai fazei
de urmărire penală şi se aplică doar faţă de inculpat. În consecinţă, prelungirea
arestării preventive nu se poate dispune faţă de învinuit.
       Arestarea inculpatului dispusa de instanţa poate fi prelungită, în cursul
urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţiala
impun în continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care să justifice
privarea de libertate (art.155 alin.1 C. proc. pen.).
       Prelungirea duratei arestării preventive se face de către instanţa căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza in fond sau instanţei corespunzătoare în a cărei
circumscripţie se afla locul de detenţie, locul unde s-a constatat săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală (art.155 alin.2 C. proc. pen.),
la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală.
       În cazul în care procurorul supraveghează urmărirea penală, acesta va fi
sesizat motivat de către organul de cercetare penală, în vederea formulării
                                          99


propunerii de prelungire, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării
preventive.
       Dacă arestarea a fost dispusă de o instanţă inferioară celei competente să
acorde prelungirea, propunerea se înaintează instanţei competente.
       Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi pentru care durata
arestării preventive expiră la date diferite, procurorul care sesizează instanţa pentru
unul dintre inculpaţi va sesiza, totodată, instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi.
       Dosarul cauzei va fi depus la instanţă, împreună cu propunerea de
prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei
arestării preventive, şi va putea fi consultat de apărător.
       Propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, de
un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
       Inculpatul este adus în faţa judecătorului şi va fi asistat de apărător.
       În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital şi din cauza
stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă
majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi
examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se
dă cuvântul pentru a pune concluzii.
       Participarea procurorului este obligatorie.
       În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăşi
30 de zile.
       Judecătorul soluţionează propunerea şi se pronunţă asupra prelungirii
arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, şi comunică
încheierea celor lipsă de la judecată în acelaşi termen.
       Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi
atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la
pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul
se soluţionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior
încheierii atacate.
       Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea
arestării preventive, nu este suspensiv de executare.
Dispoziţiile art.1403 alin. 3 - 7 şi 9 Cod de procedură penală se aplică în mod
corespunzător la judecarea recursului.
       Măsura dispusă de judecător se comunică administraţiei locului de
deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului.
       Dacă încheierea judecătorului de la prima instanţă nu este atacată cu
recurs, instanţa este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în
termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.
                                          100


       Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de
zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata
totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen
rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.




9.4. Măsura arestării preventive în cursul judecăţii
9.4.1. Arestarea învinuitului la instanţa de judecată (art.147 C.proc.pen.)
       Daca in cursul şedinţei de judecată se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea
penală, preşedintele constata acea fapta şi identifica pe făptuitor. Procesul verbal
întocmit se trimite procurorului.
       Instanţa, dacă este cazul, poate dispune arestarea preventivă a învinuitului, iar
preşedintele emite un mandat de arestare a acestuia.
       Despre luarea acestei masuri se face menţiunea în încheierea de şedinţă. Cel
învinuit este trimis de îndată procurorului împreună cu procesul verbal si mandatul
de arestare (art.299 C. proc. pen.).
       Pentru a se putea dispune arestarea învinuitului trebuie sa fie îndeplinite
condiţiile prevăzute de art.146 C. proc. pen.

9.4.2. Arestarea inculpatului în cursul judecăţii (art.160a C. proc. pen.).
        Arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa in cursul judecăţii, prin
încheiere motivata, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute in art.143 si exista
vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148.
       Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de
ore şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi si de la comunicare, pentru cei
lipsa. Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se
judecă în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea
nu este suspensiv de executare.
       Faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeaşi cauză, în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, se poate dispune din nou aceasta măsura, daca au
intervenit elemente noi care să facă necesară privarea sa de libertate.

DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND MĂSURILE PREVENTIVE
PENTRU MINORI

      În privinţa inculpaţilor minori sunt prevăzute dispoziţii speciale derogatorii în
secţiunea IV, art.160e-160h C. proc. pen.
                                          101



REŢINEREA MINORULUI LA DISPOZIŢIA                                ORGANULUI           DE
CERCETARE PENALĂ SAU A PROCURORULUI.

       Această măsură se poate lua de organul de cercetare penala şi de către
procuror (art.160g C. proc. pen.)
       Minorul între 14 şi 16 ani care răspunde penal poate fi reţinut dacă sunt date
certe că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, pedepsită cu detenţiunea pe
viaţă sau închisoare de 10 ani ori mai mare.
       Organul de cercetare penala este obligat să încunoştiinţeze, de îndată, pe
procuror cu privire la luarea măsurii reţinerii.
Măsura reţinerii este luata prin ordonanţa motivată, pe o durata de 10 ore, şi se
poate prelungi tot prin ordonanţa motivată, de procuror, cu cel mult 10 ore.

ARESTAREA ÎINVINUITULUI MINOR (art.160/h C. proc. pen.)
      Minorul între 14 si 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât dacă pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta de care este învinuit este detenţiunea pe viaţă sau
închisoarea de 10 ani ori mai mare şi o altă măsură nu este suficienta.
      Durata arestării învinuitului minor este de cel mult 3 zile.
Această măsură poate fi luata de instanţa, prin încheiere motivata.

ARESTAREA PREVENTIVĂ A INCULPATULUI MINOR
ÎNTRE 14 şi 16 ANI (art.160/h C. proc. pen.)
      Aceasta măsură este dispusă de instanţa - în cursul urmăririi penale, prin
încheiere motivată, durata maxima a arestării fiind de 15 zile, iar prelungirea acestei
masuri, nu poate fi dispusă decât în mod excepţional şi tot pentru 15 zile.
      Această măsură nu poate depăşi, în total un termen rezonabil şi nu mai mult
de 60 de zile, şi numai în mod excepţional, când pedeapsa prevăzută este
detenţiunea pe viaţă sau închisoare de 20 de ani sau mai mare, arestarea preventiva
a inculpatului între 14 si 16 ani, în cursul urmăririi penale poate fi prelungită până
la 180 de zile.
      Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive se efectuează în cursul
judecăţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, iar menţinerea şi prelungirea ei
nu poate fi dispusă decât în mod excepţional.

ARESTAREA INCULPATULUI MINOR MAI MARE DE 16 ANI ÎN
CURSUL URMĂRIRII PENALE (art.160h alin.3 C.proc.pen.)
      Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul
urmăririi penale pe o durata de cel mult 20 de zile, si poate fi prelungita de fiecare
                                          102


data cu 20 de zile, neputând să depăşească, în total, un termen rezonabil şi nu mai
mult de 90 de zile. În mod excepţional, când pedeapsa prevăzută este detenţiunea pe
viaţă sau închisoare de 10 ani ori mai mare, măsura poate fi prelungită până la 180
de zile.
       Verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor
mai mare de 16 ani în cursul judecăţii se efectuează periodic, dar nu mai târziu de
40 de zile.


COMPUTAREA MĂSURILOR DE PREVENŢIE
       Timpul reţinerii, al reţinerii administrative şi al arestării preventive se scade
din durata pedepsei închisorii pronunţate.
Scăderea reţinerii şi arestării preventive se face şi în caz de condamnare la amendă
prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii (art.88 C. pen.).

     CAPITOLUL III
   :Alte măsuri procesuale
1.Luarea măsurilor de ocrotire în caz de reţinere sau arestare preventivă (art.161
C. proc .pen.).
       Când împotriva învinuitului sau inculpatului s-a luat măsura reţinerii sau
arestării preventive, iar în ocrotirea acestuia se afla un minor, o persoană pusă sub
interdicţie, o persoana căreia i s-a instituit curatela, ori o persoana care datorita
vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie înştiinţată autoritatea
competentă în vederea luării masurilor de ocrotire.
       Măsura de ocrotire se ia pe perioada cât durează măsura de prevenţie care a
determinat-o.
       Obligaţia de încunoştiinţare revine organului judiciar care a luat măsura
reţinerii ori a arestării preventive (art.161 C. proc. pen.).

2.Luarea măsurilor de siguranţă.
       Împotriva unei persoane care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se
poate lua măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, respectiv a internării
medicale, prevăzută de art.113 si 114 C. pen., când datorita bolii, unei afecţiuni
mintale, intoxicări cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, a
unei stări de toxicomanie prezintă pericol pentru societate.
       Măsura de siguranţă se dispune în mod provizoriu de către instanţă, pe o
durată ce nu poate depăşi 180 de zile în cursul urmăririi penale, după ascultarea
învinuitului sau inculpatului, în prezenţa apărătorului şi a procurorului.
                                          103


       Instanţa ia masuri pentru aducerea la îndeplinire a internării medicale
provizorii ţi sesizează comisia medicala competentă să avizeze internarea bolnavilor
mentali şi a toxicomanilor periculoşi.
       Măsura internării provizorii durează pană la confirmarea acesteia de către
instanţa de judecata, pe baza avizului comisiei medicale care trebuie comunicat
instanţei în termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei.
        Împotriva hotărârii instanţei de judecata prin care s-a confirmat măsura
internării este prevăzută calea de atac a recursului care, potrivit art.162 alin.6 C.
proc. pen. nu suspendă executarea.

3.Măsurile asiguratorii.
       Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de
instanţă şi constau in indisponibilizarea unor bunuri şi se iau în următoarele
condiţii: exista o paguba materiala; aceasta a fost produsa prin infracţiune; cu
privire la aceasta infracţiune exista un proces penal; in cursul procesului penal,
partea vătămată s-a constituit parte civila.
       Masurile asiguratorii se pot institui pe bunurile celor care răspund civil în
cadrul procesului penal: învinuit, inculpat, parte responsabila civilmente.
       Măsurile de asigurare trebuie instituite pană la concurenţa valorii probabile a
pagubei şi se ridică dacă persoana vătămată a fost despăgubită pe parcursul
procesului penal.
       Nu pot fi sechestrate bunurile care aparţin unităţilor publice, potrivit art.145
C. pen. şi cele exceptate de lege.
       Instanţa se pronunţă la cererea părţii civile sau din oficiu cu privire la luarea
masurilor asiguratorii, printr-o încheiere ce se aduce la îndeplinire prin executorul
judecătoresc, sau de către organul de urmărire penală.
       Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie, potrivit art.163 alin.6 lit. b in
cazul în care cel vătămat este o persoana lipsita de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
       Măsurile asiguratorii se realizează prin aplicarea pe bunurile indisponibilizate
a unui sechestru penal, care poate avea următoarele forme de realizare:
-                sechestru propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile;
-                luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor imobile;
-                poprirea sumelor de bani.
       Procedura sechestrării începe cu luarea dispoziţiei de sechestrare prin
ordonanţa organului de urmărire penală sau încheierea instanţei.
       Organul care aduce la îndeplinire sechestrul identifică bunurile şi le
evaluează. Bunurile indisponibilizate pot fi puse sub sigiliu iar dacă exista pericol
de înstrăinare, pot fi încredinţate unui custode.
                                         104


      Actele efectuate cu ocazia aplicării sechestrului se consemnează într-un
proces verbal cu descrierea bunurilor sechestrate, precizarea valorilor, indicarea
bunurilor exceptate găsite la persoana respectiva.
      Măsurile asiguratorii privind executarea amenzii se iau numai asupra
bunurilor învinuitului sau inculpatului, dacă s-a săvârşit o infracţiune pentru care
legea penala prevede pedeapsa amenzii, până la concurenta maximului special al
acesteia pentru infracţiunea săvârşită.




Contestarea măsurilor asiguratorii.
       Împotriva măsurii asiguratorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire,
învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum şi orice altă
persoană interesata poate face plângere la procuror sau instanţa de judecată (art.168
C. proc. pen.).
       Hotărârea instanţei de judecata poate fi atacată separat cu recurs; prin efectul
recursului executarea nu este suspendata.
       După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere
împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestaţie
potrivit legii civile.

4.Restituirea lucrurilor (art.169 C. proc. pen.).
      Restituirea lucrurilor reprezintă o modalitate de recuperare in natura a
pagubei cauzata prin infracţiune (art.14 alin.3 lit. a C. proc. pen.).
      Pentru ca persoana vătămată să recapete, în cursul procesului penal, lucrurilor
de care a fost deposedata şi care au fost ridicate de la inculpat sau orice altă
persoană, legea a prevăzut posibilitatea restituirii acestor lucruri, cu caracter
provizoriu. Cel căruia i se face restituirea are obligaţia păstrării obiectelor pana la
rămânerea definitiva a hotărârii, când restituirea produce efecte depline.
      Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se
stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

5.Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii (art.170 C. proc. pen.).
       Este o metoda de reparare in natura a prejudiciului produs prin infracţiune.
Această măsură procesuală se aseamănă cu cea a restituirii lucrurilor.
       Procurorul sau instanţa de judecata pot lua măsura restabilirii situaţiei
anterioare săvârşirii infracţiunii când schimbarea acelei situaţii a rezultat in mod
vădit din comiterea infracţiunii, iar restabilirea este posibilă.
                                        105


       Restabilirea are caracter provizoriu, definitivarea făcându-se prin hotărârea
care soluţionează cauza penală.
       Împotriva încheierii instanţei prin care se dispune, în mod provizoriu
restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii se poate declara recurs în
condiţiile art.168 C. proc. pen.




TITLUL V
ACTE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE COMUNE
Capitolul I :
Acte procesuale şi procedurale

§1. Distincţia dintre actele procesuale şi actele procedurale.
       Actele procesuale sunt activităţi, manifestări de voinţă prin care organele
judiciare şi persoanele care participă în procesul penal îşi exercită drepturile,
prerogativele şi facultăţile.
       Actul procedural este mijlocul prin care se aduce la îndeplinire sarcina ce
decurge din actele şi măsurile procesuale luate în cursul procesului penal.
       Actele procedurale au fost definite ca mijloace prevăzute de legea procesuală
penală prin care se exercită un drept sau se îndeplineşte o dispoziţie procedurală în
cadrul procesului penal. Ele îmbracă forma prevăzută de lege şi se desfăşoară într-o
anumită ordine şi de multe ori la anumite termene, de asemenea fixate de lege.
       Actele procedurale sunt de obicei consemnate într-un document procesual.
Uneori însăşi legea impune consemnarea actului procesual într-un înscris.
       Consemnarea actelor procedurale în scris se justifică prin:
-                excluderea contestării ulterioare a existenţei sau conţinutului
actelor;
-                realizarea corespunzătoare a activităţii de supraveghere şi control
asupra actelor;
-                motivarea se face cu atenţie sporită şi poate fi cunoscută.
       Actele organelor judiciare sunt, de regulă, acte de dispoziţie prin care se
realizează activităţi sau măsuri procesuale.

CONSTITUIE ACTE PROCESUALE:
-          dispunerea începerii urmăririi penale;
-          punerea în mişcare a acţiunii penale;
-          încetarea urmăririi penale;
-          luarea măsurilor preventive sau de asigurare;
-          dispunerea administrării unor probe;
                                          106


-                chemarea unei persoane în faţa organului judiciar.
       În toate aceste cazuri, actul de dispoziţie emană de la un organ judiciar.
       Persoanele care participă în procesul penal pot întocmi, la rândul lor, acte
procesuale:
-                introducerea unei plângeri prealabile;
-                constituirea de parte vătămată sau parte civila;
-                intervenţia părţii responsabile civilmente;
-                propunerea administrării de probe;
-                declararea apelului, recursului.
       În cadrul procesului penal, fiecare act procesual este realizat prin intermediul
unui anumit act procedural.
       De exemplu, arestarea inculpatului se dispune printr-un act procesual care
poate fi: o încheiere a instanţei, o sentinţă sau o decizie.
       Punerea în executare a acestui act procesual se face prin intermediul unui act
procedural, şi anume mandatul de arestare.
       Uneori, atât actul procesual, cât şi actul procedural poartă aceeaşi denumire,
astfel: actul procesual prin care instanţa soluţionează cauza penală este o hotărâre
şi tot hotărâre se cheamă şi înscrisul în care este consemnată soluţia dată de către
completul de judecată. De asemenea, prin citaţie se înţelege atât actul de chemare a
unei persoane în faţa organului judiciar, cât şi înscrisul prin care se face chemarea.
       Majoritatea actelor procedurale provin de la organele judiciare care îşi
desfăşoară activitatea în procesul penal.
       Ca exemplu de acte procedurale efectuate de către parţi pot fi menţionate:
-                predarea unui obiect sau înscris ce constituie mijloc de probă (art.97
C. proc. pen.);
-                redactarea de către expert a unui raport (art.122 C. proc. pen.);
-                activitatea de traducere realizată de către interpret (art.128 C. proc.
pen.);
-                depunerea unor concluzii scrise de către părţi după închiderea
dezbaterilor (art.342 C. proc. pen.).
       Actele procesuale pot fi efectuate şi de alte organe decât cele care au dispus
actele sau masurile procesuale.
       Aceasta împrejurare este expres prevăzută de către lege. De exemplu, instanţa
poate dispune cu ocazia judecăţii efectuarea unei percheziţii, o asemenea
manifestare de voinţă constituind un act procesual.
       Efectuarea percheziţiei nu o va realiza instanţa, ci va comunica dispoziţia
procurorului în vederea realizării actului procesual (art.102 alin.2 C. proc. pen.).
       Există o singura excepţie, instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu
ocazia unei cercetări locale (art.102 alin.1 C. proc. pen.).
       Actele procedurale au un conţinut şi o formă.
                                          107


       Manifestarea exterioară trebuie sa fie autorizată şi reglementată de către lege
şi urmează să parvină de la subiectul îndrituit. Manifestarea în sine, unită cu
aptitudinea legală a celui ce o îndeplineşte, formează conţinutul actului procedural.
       Codul de procedură penală utilizează cele doua noţiuni în numeroase
dispoziţii:
-                din art.182 C. proc. pen. reiese că în afară de citare mai sunt şi alte
acte procedurale care se comunică celor interesaţi potrivit aceleaşi proceduri;
-                în art.189 se face referire la acoperirea cheltuielilor de procedură;
-                din redactarea art.132 C. proc. pen. privitor la comisiile rogatorii
rezultă că ascultarea unui martor, cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte,
efectuarea unei percheziţii constituie acte procedurale; din aceeaşi normă se
desprinde şi diferenţierea netă între actele procedurale şi cele procesuale a căror
îndeplinire pe calea comisiei rogatorii este interzisă.
       Dosarele penale sunt constituite din înscrisuri judiciare în care se constată
existenţa actelor procesuale şi procedurale ca manifestări de voinţă ale organelor
judiciare şi ale parţilor legate de rezolvarea cauzelor penale.
       Astfel, în cazul încuviinţării probelor de către instanţă, în dosar va fi
consemnat acest fapt în încheierea de şedinţă, iar actul procedural va consta în
ascultarea martorilor încuviinţaţi, înscrisurile judiciare fiind declaraţiile martorilor.
      În cazul unei percheziţii domiciliare, înscrisul doveditor al actului procesual îl
constituie autorizaţia instanţei (sau consimţământul scris al persoanei la care s-a
efectuat percheziţia), iar procesul-verbal de efectuare a percheziţiei este înscrisul
care atestă actul procedural.

§2. Clasificarea actelor procesuale şi procedurale comune.
2.1. Acte comune şi acte speciale.
       Prima categorie cuprinde acte care pot fi îndeplinite sau efectuate în orice
fază a procesului penal şi în legătură cu oricare instituţie procesuală mai însemnată
având un caracter general; spre deosebire de aceasta, actele speciale sunt cantonate
la anumite momente sau instituţii ale procesului.
       În partea generală a codului există o reglementare generică a actelor
procedurale cele mai frecvente şi comune întregului proces.
       Ea este aplicabilă în măsura în care partea specială nu dispune altfel,
respectiv actele procedurale nu sunt reglementate în mod tipic în legătură cu diverse
instituţii ale părţii speciale.

2.2. Acte oficiale şi acte neoficiale.
      Criteriul de clasificare are în vedere subiecţii procesuali care îndeplinesc sau
efectuează actele.
      Actele efectuate de organele judiciare au un caracter oficial.
                                          108


      Actele efectuate de către părţi şi celelalte persoane care participă în procesul
penal au caracterul unor acte neoficiale.

2.3. Acte obligatorii şi acte facultative.
       Sunt acte obligatorii acelea pe care subiecţii au obligaţia a le realiza în
vederea promovării procesului penal.
       Actele obligatorii sunt efectuate de organele judiciare, subiecţii neoficiali
având, de regulă, dreptul şi nu obligaţia îndeplinirii unor activităţi.
       Sunt acte facultative: constituirea sau intervenţia în cauză în calitate de parte,
sesizarea organului de urmărire penală prin plângere sau denunţ, folosirea unui
interpret de către cel care nu cunoaşte limba în care se desfăşoară procesul,
formularea unei cereri de recuzare, folosirea căilor de atac.

2.4. Acte materiale, acte orale şi acte scrise.
        Modul concret de realizare a actelor poate constitui un criteriu de clasificare a
acestora.
        Numeroase acte procedurale sau procesuale se pot realiza prin efectuarea
materială a unor activităţi reglementate de lege, motiv pentru care acestea se şi
numesc acte materiale sau faptice.
        Actele de decizie ale organelor judiciare nu pot avea decât forma scrisa.
        Aceasta este valabil atât pentru rezoluţiile şi ordonanţele procurorului ori ale
organului de urmărire penală, cât şi pentru încheierile, sentinţele şi deciziile
instanţei.
        Există şi acte procedurale care se pot manifesta în formă orală. Ascultarea
parţilor ori a martorilor, formularea de concluzii în cadrul dezbaterilor, confruntarea
şi alte asemenea acte produc consecinţe dacă se realizează oral.
        Formei orale îi poate corespunde în paralel şi forma scrisă, actul producând
aceleaşi consecinţe, iar modul de realizare depinzând de voinţa celui care
îndeplineşte actul.

CAPITOLUL I
: Acte procedurale
§ 1.Cererea
       Cea mai mare parte a activităţii procesuale se promovează prin cereri.
       În partea generală a Codului de procedură penală nu este reglementată forma
şi conţinutul cererii ca act comun de procedură.
       Cererile se adresează organelor judiciare pentru a le determina să recunoască
un drept, să satisfacă o pretenţie să efectueze, în general un act procesual sau
procedural.
                                          109


       Cererea trebuie să cuprindă:
-                solicitantul;
-                organul judiciar solicitat;
-                obiectul (pretenţia valorificată);
-                motivarea (precizarea temeiului sau interesului care o legitimează).
       Persoana care formulează cererea (solicitantul) trebuie să fie titularul
dreptului ce se încearcă a fi valorificat.
       În anumite situaţii, legiuitorul a recunoscut şi altor persoane dreptul de a
formula cereri, acestea fiind reprezentanţii, succesorii ori substituiţii procesuali.
       Când se formulează o cerere cu caracter strict personal, reprezentantul trebuie
sa fie împuternicit printr-o procură notarială specială.
       Astfel, art.369 C. proc. pen. prevede că până la închiderea dezbaterilor la
instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat. Retragerea
trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
       Cererea se adresează organului judiciar competent să o soluţioneze potrivit
prevederilor legale.
       Art.285 C. proc. pen. reglementează şi situaţia în care plângerea prealabilă a
fost greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care
are obligaţia să o trimită organului competent.
       Lipsa temeiurilor de drept ale cererii, ca şi indicarea greşita a acestora, nu
lipsesc de eficienţă juridică actul procedural. Organele judiciare au obligaţia să
clarifice cererea formulată în raport de voinţa reala exprimată în cuprinsul actului.
       Cererea poate îmbracă forma scrisă sau orală.
        În cazul în care a fost formulată oral, cererea se consemnează de către
organul administrativ sau judiciar într-un proces verbal ori în încheierea de şedinţă.
       Codul de procedură penală prevede mai multe situaţii în care se pot formula
cereri:
-                la judecata în primă instanţă, părţile sau procurorul pot formula
cereri prin care se solicită administrarea unor mijloace de probă (art.67 alin.2,
art.320 alin.2), se recuză grefierul, judecătorul, expertul, interpretul (art.46 – art.54
C. proc. pen.);
-                art.56-57 C. proc. pen. reglementează procedura cererii de
strămutare;
-                potrivit art.16 alin.1 C. proc. pen., introducerea în procesul penal a
persoanei responsabile civilmente se face la cerere sau din oficiu;
-                în cazul masurilor preventive, înlocuirea sau revocarea acestora se
face din oficiu sau la cerere (art.139 alin.2 C. proc. pen.);
-                pentru situaţii particulare, legiuitorul a reglementat minuţios
conţinutul unor cereri: cererea de contestaţie în anulare (art.387 C. proc. pen.);
cererea de revizuire (art.397 C. proc. pen.); cererea de reabilitare (art.495 C. proc.
pen.); etc.
                                          110


      Efectele pe care le produc cererile depind de obiect şi momentul procesual în
care sunt formulate.
      Cererea prin care se solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru
pregătirea apărării determina numai o amânare a judecăţii, fără a modifica în vreun
fel cadrul procesual. În cazul cererii de apel sau recurs efectul este diferit întrucât
este amânată rămânerea definitivă a hotărârii, producându-se un efect dilatoriu.
      Când partea îndreptăţită îşi retrage plângerea ori declară că a intervenit
împăcarea, se dispune încetarea procesului penal.

§ 2. Citaţia.
      Citarea reprezintă instituţia prin intermediul căreia organele judiciare asigură
prezenţa părţilor sau a altor persoane la activitatea procesuală.
    distincţia dintre citare/încunoştinţare
   - prezenţa părţilor sau a altor persoane poate fi asigurată şi prin intermediul
încunoştinţării:
 - încunoştinţarea părţilor despre efectuarea cercetării la faţa locului (art. 129 alin.
(2) C. proc. pen.);
  - încunoştinţarea despre introducerea şi termenul fixat pentru soluţionarea cererii
de strămutare (art. 58 alin. (1) C. proc. pen.);
  - neprezentarea în cazul încunoştinţării nu este sancţionată de lege, pe când
neprezentarea în urma citării poate determina aplicarea unei amenzi sau aducerea
silită;
        Citaţia este actul procedural prin care persoanele sunt chemate în faţa
organului judiciar.
        Sediul materiei se afla în Titlul V, Cap. II din Partea Generală a Codului de
procedură penală, art.175-181. aceste dispoziţii se completează cu alte prevederi ce
reglementează citarea parţilor la judecata în fond, în cadrul cailor de atac ori al
procedurilor speciale.
        Prin citarea parţilor pe tot parcursul procesului penal se asigură respectarea
unor principii fundamentale care vizează dreptul la apărare şi contradictorialitatea.
        Actul procedural care este citaţia se realizează în baza unei dispoziţii a
organului judiciar care constituie actul procesual.
        Prin dispoziţia de citare se naşte un raport juridic de natură procesuală între
organul judiciar şi persoana citată. Citaţia are caracterul unui ordin al organului
judiciar care naşte pentru persoana chemată obligaţia de a se prezenta.

2.1. Elementele citaţiei
Citaţia are două elemente esenţiale: chemarea şi sancţiunea.
                                            111


Chemarea se referă la înştiinţarea persoanei asupra organului judiciar în faţa căruia
trebuie să se prezinte, cu indicarea locului, datei, orei şi a calităţii în care urmează
să se prezinte.
Sancţiunea este constrângerea prevăzută de lege pentru situaţia în care persoana
chemată nu se prezintă:
-                amenda judiciară (art.198 C. proc.pen.);
-                aducerea silită;
-                îndeplinirea actului procesual în lipsa celui citat
-                încetarea procesului penal, pentru lipsa nejustificată a părţii
vătămate la doua termene consecutive în faţa primei instanţe (art.284/1 C. proc.
pen.).
Citaţia este scrisă dar chemarea se poate face şi prin nota telefonică sau telegrafică
(art.175 C. proc. pen.).
       Citaţia este individuală, nechemându-se prin acelaşi act mai multe
persoane.
        Dispoziţia asigură luarea la cunoştinţă a chemării de către fiecare persoană
citata precum şi constatarea şi verificarea ulterioară a acestei împrejurări.

2.2. Conţinutul citaţiei
        Conţinutul citaţiei este stabilit de art.176 C. proc. pen.:
        a)denumirea organului emitent, sediul acestuia, data emiterii şi numărul
dosarului;
        b)numele celui citat, calitatea sa procesuală şi indicarea obiectului cauzei;
       c)adresa celui citat, cu indicarea elementelor de indentificare precisă (strada,
număr, apartament);
       d)locul şi timpul exact al înfăţişării (ora, ziua, luna, anul), invitarea celui citat
să se prezinte şi arătarea consecinţelor legale în caz de neprezentare.
       e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la
termenul fixat;
       f) că potrivit art.171 alin. 2 şi 3 apărarea este obligatorie, iar în cazul în
care partea nu îşi alege un apărător, cu care să se prezinte la termenul fixat, i se
va desemna un apărător din oficiu;
       g) că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să
consulte dosarul aflat la arhiva instanţei.
       În citaţie se menţionează orice alte date necesare pentru stabilirea adresei
celui citat.
       Citaţia se semnează de cel care o emite.

2.3. Locul citării
                                          112


       Art.177 C. proc. pen. reglementează minuţios locul unde urmează a se trimite
citaţia, având în vedere multiplele situaţii concrete posibile.
       Regula generală este că citaţia se face la adresa unde locuieşte cel chemat.
       Când inculpatul şi-a indicat adresa în declaraţiile date în cursul procesului
penal, el urmează a fi citat la acea adresă, chiar daca între timp a părăsit localitatea
fără a se şti locul unde se află în momentul citării.
       Procedura de citare se consideră îndeplinită dacă citarea s-a făcut la adresa
indicată de partea vătămată nu şi de către inculpat.
       În asemenea situaţie, organul judiciar nu poate face aplicarea art.177 alin.4
citând pe învinuit sau inculpat prin afişare la sediul primăriei în a cărei rază
teritorială s-a săvârşit infracţiunea, citarea fiind legală numai la adresa indicată de
parte.
       În cursul procesului penal, persoanele pot indica şi altă adresă decât cea a
locuinţei, citarea făcându-se la locul indicat.
       În principiu, orice schimbare de adresă în cursul procesului trebuie adusă la
cunoştinţa organului judiciar; citarea la noua adresă se face numai dacă această
obligaţie a fost îndeplinită.
       Totuşi, se va ţine seama din oficiu de schimbarea de adresă dacă aceasta
rezultă din cercetările făcute în condiţiile art.180 C. proc. pen. Omisiunea
inculpatului de a încunoştiinţa instanţa despre schimbarea de domiciliu nu exclude
obligaţia instanţei de a-l cita la noul domiciliu, despre care a fost încunoştiinţată de
organele însărcinate cu înmânarea citaţiei.
       Dacă adresa persoanei citate nu este cunoscută, citarea se face la locul de
muncă, prin serviciul de personal al unităţii.
       Dispoziţia prezintă o garanţie a ajungerii actului la persoana indicată. Lăsarea
citaţiei la poarta unităţii sau afişarea ei la locul de muncă nu asigură suficient
primirea efectivă şi a fost considerată ca o nesatisfacere a cerinţelor legale.
       În cazul necunoaşterii adresei locuinţei sau a locului de muncă, citaţia se
afişează la sediul Consiliului Local în raza căreia s-a săvârşit infracţiunea. Orice
citare la un alt loc, cum ar fi de exemplu locul de naştere al inculpatului, este
nelegală.
       Daca locul săvârşirii infracţiunii este multiplu, citarea se face prin afişare la
acel Consiliu Local în raza căruia se află organul care efectuează urmărirea penală.
       Persoanele citate pot fi în anumite situaţii speciale:
1.             Bolnavii se citează prin administraţia unităţii sanitare în care sunt
internaţi;
2.             Deţinuţii se citează prin administraţia locului de deţinere;
3.             Militarii se citează la unitatea din care fac parte, prin comandantul
acesteia;
                                           113


4.            Cei care locuiesc în străinătate se citează potrivit normelor de drept
internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În
absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic
internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În
acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau
refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.
       La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului
aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia
cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor
asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel
mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
5.            Dacă inculpatul a plecat din ţară fără a comunica adresa din străinătate,
citarea se face la ultimul domiciliu din ţară.
       Organizaţiile prevăzute în art.145 C. pen. se citează la sediul acestora prin
predarea actului la registratura sau funcţionarului însărcinat cu primirea
corespondenţei.

       Înmânarea citaţiei (art.178 C. proc. pen.)
       Citaţia se înmânează, de regulă, celui citat, acesta semnează dovada de
primire care se înaintează organului emitent. Dovada cuprinde menţiunile prevăzute
în art.181 C. proc. pen. numărul dosarului, denumirea organului de urmărire penală
sau a instanţei care a emis citaţia, numele, prenumele şi calitatea persoanei citate,
precum şi data pentru care este citată. De asemenea, trebuie să cuprindă data
înmânării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce înmânează
citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi semnăturii persoanei căreia i s-a
înmânat citaţia, precum şi arătarea calităţii acesteia.
       Ori de câte ori cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se încheie un proces-
verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător şi menţiunile arătate în alineatul
precedent.
       Daca persoana nu vrea să primească citaţia, sau primind-o nu voieşte ori nu
poate să semneze dovada, agentul încheie un proces-verbal, pe care îl înaintează
organului emitent. În caz de refuzare a primirii citaţiei, aceasta se afişează pe uşa
locuinţei persoanei citate (art.178).
       Când persoana este citată prin serviciul de personal, prin administraţia locului
de deţinere, prin administraţia instituţiei sanitare sau comandantul unităţii militare,
aceştia au obligaţia să înmâneze citaţia de îndată sub luare de dovadă, certificând
semnătura sau arătând motivul pentru care semnătura nu s-a putut obţine.
       Dovada de primire se trimite organului emitent.
       În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un învinuit sau
inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii
                                         114


ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite
citarea prin poştă a cetăţenilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al
instanţei, după caz.
       Citaţia destinată unei unităţi dintre cele la care se referă art.145 din Codul
penal sau altei persoane juridice se predă la registratură sau funcţionarului
însărcinat cu primirea corespondenţei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod
corespunzător.

Înmânarea citaţiei altor persoane (art.179 C. proc. pen.).
      Citaţia poate fi înmânată şi altor persoane decât destinatarului, în următoarele
împrejurări:
-               cel citata nu se află acasă;
-               locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente ori într-un hotel;
-

§3. Mandatul de aducere şi comunicarea actelor de procedură.
 3.1. Mandatul de aducere.
       Înfăţişarea persoanelor în faţa organului judiciar poate fi realizată pe baza a
două acte procedurale diferite: citaţia şi mandatul de aducere.
       Citaţia constituie un act de invitare căruia cel citat trebuie să-i dea urmare
fără altă constrângere pe baza dispoziţiilor de chemare.
       Mandatul de aducere este actul procedural scris care conţine o dispoziţie dată
organelor de poliţie, de la domiciliul persoanei chemate în fata autorităţii judiciare,
de a aduce, dacă este cazul, forţat persoana a cărei prezenţă este necesară pentru
soluţionarea cauzei.
       Mandatul de aducere se emite de organul judiciar dacă cel citat nu s-a
prezentat şi prezenţa sa este necesară.
       Împotriva învinuitului sau inculpatului se poate emite mandat de aducere,
chiar înainte de a fi chemat prin citaţie, dacă se constată motivat că măsura se
impune în interesul rezolvării cauzei (art.183).

Mandatul obligatoriu.
      Uneori legea prevede folosirea obligatorie a mandatului de aducere.
      Astfel, preşedintele instanţei, în cazul procedurii speciale privind judecarea
unor infracţiuni flagrante, odată cu fixarea termenului de judecată, dispune aducerea
cu mandat a martorilor şi a părţii vătămate, art.472 C. proc. pen.
      Mandatul de aducere are în general conţinutul unei citaţii (art.176) si se
executa prin organele politiei, jandarmeriei sau poliţiei comunitare.
                                          115


       Dacă persoana indicată în mandat nu poate fi condusă din motive de boală
sau orice altă cauză, aceasta se constată printr-un proces verbal, ce se înaintează
organului ce a emis mandatul.
       Negăsirea persoanei la adresa indicată în mandat obligă organul de executare
să facă cercetări pentru găsirea ei; dacă cercetările au rămas fără rezultat se încheie
un proces verbal cu menţionarea investigaţiilor întreprinse.
       Dacă învinuitul sau inculpatul refuză să se supună mandatului sau încearcă să
fugă, va fi constrâns de către organele de poliţie să se prezinte în faţa organului
judiciar.
       Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin
comandantul unităţii militare sau prin comandantul garnizoanei.
       Dispoziţia de aducere cu mandat în faţa organelor judiciare se ia, ca regulă,
potrivit art.183 C. proc. pen. după ce persoana, care a fost legal citată anterior, nu s-
a prezentat.
       Persoana adusă cu mandat de aducere este ascultată de îndată de către organul
judiciar şi nu poate rămâne la dispoziţia acestuia decât timpul strict necesar pentru
audierea lor, în afară de cazul când s-a dispus reţinerea ori arestarea preventivă a
acestora.

3.2. Comunicarea actelor procedurale
3.2.1. Reglementare.

       Comunicarea actelor de procedura se face potrivit aceloraşi reguli ce
reglementează citarea din Cap. II, art.175-181 C. proc. pen. dispoziţiile aplicându-
se în mod corespunzător.
       Codul de procedură penală prevede cazurile în care organul judiciar este
obligat să comunice părţilor copii de pe anumite acte procedurale.
       Spre deosebire de comunicare, prin care se transmite, aşa cum s-a arătat o
copie sau un extras de pe un act procedural, înştiinţarea este actul procedural prin
care se aduce la cunoştinţă, în scris intervenirea unui fapt procesual penal.



CAPITOLUL II
 : Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi
înlăturarea unor omisiuni vădite

§1. Modificarea actelor procedurale ( art.194 ).
      Actele procedurale pot fi supuse unor modificări ulterioare. Adăugirile,
corecturile sau suprimările in text sunt luate în seama numai dacă sunt confirmate
                                           116


în scris, în cuprinsul sau la sfârşitul actului, de către cei care l-au semnat (art.194 C.
proc. pen. ).
       Dispoziţia se aplică dacă modificările sunt din acelea care schimbă înţelesul
frazei. Modificările care nu schimbă înţelesul frazei rămân valabile, chiar daca nu
sunt confirmate in modul sus-menţionat.
       Pentru a nu se face adăugiri ulterioare într-o declaraţie, locurile nescrise
trebuie barate.

§2. Îndreptarea erorilor materiale . Art.195 C. proc. pen.
     În cuprinsul unui act pot apare erori. Pentru a fi supuse procedurii de
îndreptare prev. de art.195 C. proc. pen. “erorile trebuie sa fie materiale si
evidente”.
     Erorile materiale evidente sunt greşeli scriptice asupra unor nume sau prenume,
asupra unor date caracteristice la care se referă actul, asupra unor indicaţii
numerice, calităţi procesuale care rezultă fără dubiu din compararea cu datele
dosarului sau cu ceea ce cuprinde însuşi actul în care s-a produs eroarea.
       Constituie erori materiale de exemplu trecerea greşită a unui nume, a unei
sume.
- îndreptarea erorilor materiale evidente se realizează astfel:
- erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la
cererea celui interesat ori din oficiu;
- pentru îndreptarea erorii, părţile pot fi chemate pentru a da unele lămuriri;
- despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
întocmeşte un proces-verbal sau încheiere, făcând menţiune şi la sfârşitul actului
corectat( art.195 C. proc. pen.);
- îndreptarea erorilor materiale nu este posibilă în situaţia în care greşelile cuprinse
în actul procedural scris pot avea consecinţe asupra desfăşurării procesului penal
sau asupra răspunderii penale sau civile;
- citarea sub nume sau prenume greşite, care a avut ca urmare desfăşurarea judecăţii
în lipsa celui greşit citat, nu constituie eroare materială.

§3. Înlăturarea unor omisiuni vădite
      Omisiunile vădite presupun absenţa unor menţiuni pe care actul procedural
trebuia să le cuprindă.
      Procedura prevăzuta în art.195 C. proc. pen. pentru îndreptarea erorilor
materiale se aplica si in cazul in care organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni
vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi,
apărători.
                                         117


       Extinderea prevederilor art.195 are loc si in cazul omiterii pronunţării cu
privire la restituirea lucrurilor sau ridicarea masurilor asiguratorii.
       Nici o omisiune cu privire la alte aspecte decât cele anume indicate in
art.196 C. proc. pen. nu poate fi înlăturată prin procedura acolo indicata.
       Din interpretarea dispoziţiilor art.195 – 196 C. proc. pen. rezulta ca instanţa,
la cerere sau din oficiu dispune, printr-o încheiere cu privire la îndreptarea erorilor
materiale şi înlăturarea omisiunilor vădite, în şedinţă publică, putând chema părţile
pentru a le da lămuriri.
       Despre îndreptarea efectuata se face menţiunea şi la sfârşitul actului corectat.

CAPITOLUL III
: Instituţii legate de actele procesuale şi procedurale.

§1. Termenele
       Termenul este intervalul de timp înăuntrul căruia sau pana la care se pot ori
trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte in cadrul procesului penal.
       Termenele sunt fixate de lege şi se numesc termene legale: termenul de apel
sau recurs; termenul pentru formularea unei cai extraordinare de atac.
       Termenele fixate de către organele judiciare se numesc termene judiciare:
termenul la care se amână judecata cauzei; termenul la care se efectuează o
cercetare la faţa locului, ori se audiază un martor.
       Termenele prevăzute de legea procesuala penala sunt de doua feluri: termene
procedurale şi termene substanţiale (materiale).
       Termenele procedurale sunt impuse de interese pur procedurale fiind
necesare pentru desfăşurarea activităţilor procesuale.
       Marea majoritate a termenelor prevăzute în codul de procedură penală are un
asemenea caracter.
Termenele substanţiale, privesc drepturi si interese legitime care sunt în general
extra procesuale.
       De exemplu, libertatea persoanei, dreptul de proprietate care nu sunt drepturi
procesuale, pot fi îngrădite de legea procedurala.
       Sunt în acest sens termene substanţiale termenele prevăzute în legătură cu
starea de libertate a unei persoane (termenele care fixează durata masurilor
preventive, cele care se refera la liberarea condiţionată, amânarea executării
pedepsei închisorii).
       Constituie termene substanţiale cele care se referă la masurile asiguratorii, la
restituirea lucrurilor şi la valorificarea celor neridicate.
                                         118


1.1. Clasificarea termenelor procedurale.
       Termenele se pot clasifica după următoarele criterii: durată, caracterul,
efectele şi sensul de calculare al termenului.
       a)După durata, respectiv unitatea de timp in care se exprima, termenul este pe
ore, zile, luni, ani.
       b)După caracter termenele sunt peremptorii şi dilatorii.
       Termenul peremptoriu creează o limitare, actul procedural trebuind efectuat
înainte de împlinirea termenului. De exemplu o hotărâre nu poate fi pusa in
executare înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea caii
de atac ordinare.
       c)După efecte, termenele sunt: absolute (cominatorii) sau relative (de
recomandare).
Termenele absolute atrag, în caz de nerespectare, consecinţe referitoare la
validitatea actului îndeplinit.
Art.185 prevede următoarele consecinţe ale nerespectării termenelor absolute:
-                 când pentru exercitarea unui drept procesual se prevede un termen,
nerespectarea atrage decăderea din exerciţiul lui si nulitatea actului făcut peste
termen (de exemplu nedeclararea apelului in termen atrage decăderea din
exercitarea dreptului, apelul respingându-se ca tardiv);
-                 când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit
termen, expirarea lui atrage de drept încetarea măsurii (de exemplu daca persoana
vătămată nu introduce acţiunea în faţa instanţei civile în termen de 30 zile după
încetarea urmăririi penale, măsura asiguratorie dispusa de organele de urmărire
penală încetează de drept); (art.353 alin.3 – masuri preventive).
-                 În cazul nerespectării celorlalte termene procedurale se aplica
dispoziţiile privitoare la nulităţi.
       Termenele relative sunt acelea care în caz de nerespectare nu atrag efecte în
privinţa actului îndeplinit. Astfel, termenul de 15 zile în care procurorul are
obligaţia verificării lucrărilor de urmărire penală are un caracter de recomandare;
daca termenul nu se respecta, activitatea de recomandare produce aceleaşi efecte ca
şi cum s-ar fi realizat în termen. Consecinţele nerespectării termenului se pot
repercuta asupra procurorului (de exemplu sancţionarea disciplinară) şi nu asupra
actului îndeplinit.
       d)După sensul de calculare, termenele pot fi de succesiune sau de regresiune.
       Termenele de succesiune sunt acelea în care calcularea se face în sensul
normal al scurgerii timpului. Majoritatea termenelor sunt de succesiune.
       Termenele de regresiune se calculează în sensul invers al scurgerii timpului.
La aceste termene, ultima zi a termenului cade înaintea celorlalte. Exemplu –
inculpatul trebuie sa primească citaţia cu cel puţin 5 zile înaintea judecăţii (art.313
alin.2).
                                        119




1.2. Calcularea termenelor.
       Termenele au un moment iniţial, de începere, un moment final, de împlinire
şi o durată.
       Art.186 C. proc. pen. , consacră pentru calcularea termenelor procedurale pe
ore şi pe zile sistemul pe unităţi de timp liber sau exclusiv, iar pentru calcularea
termenelor exprimate în luni sau ani sistemul calendaristic.
       La calcularea termenelor se porneşte de la ora, ziua luna sau anul menţionate
in actul care provoacă curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel.
       Sistemul de calcul pe unităţi de timp liber sau exclusiv (ore sau zile libere)
consta in aceea ca nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul
şi nici ora sau ziua în care se împlineşte. De exemplu, un termen de 24 ore care
începe marţi la ora 8 si 30 se împlineşte miercuri la ora 10,00. Un termen de 3 zile
care începe luni se împlineşte vineri.
       În sistemul calendaristic, termenele socotite pe luni sau ani expira după caz,
la sfârşitul zilei şi a lunii corespunzătoare din an. De exemplu, un termen de o luna
început la 10 martie expira la 10 aprilie; un termen de 1 an care începe la 15 iunie
2000, expira la 15 iunie 2001.
       Daca ultima zi cade intr-o zi care nu are corespondent in luna respectiva,
termenul expira in ultima zi a lunii (de exemplu un termen de 3 luni început la 31
august expira la 30 noiembrie) ceea ce duce la o abreviere a termenului.
       Termenul procedural se prorogă când ultima zi cade într-o zi nelucrătoare.
       Aceasta înseamnă ca termenul se prelungeşte expirând la sfârşitul primei zile
lucrătoare care urmează. Zilele nelucrătoare din interiorul termenului nu
influenţează asupra modului de calculare.
       Termenele procedurale nu se suspendă şi nici nu se întrerup.
       Termenele substanţiale se calculează diferit de cele procedurale pentru ele
nefiind aplicabile dispoziţiile din art.186 C. proc. pen.

1.3. Calcularea termenelor substanţiale.
      Termenele substanţiale, care se refera la drepturi şi libertăţi personale se
calculează diferit de cele procedurale.
      La calcularea acestor termene se aplica dispoziţiile art.87 si art.154 C. pen.
care se întregesc cu prevederile art.188 C. proc. pen.
      În calcularea termenelor privind masurile preventive, ora sau ziua la care
începe si cea la care se sfârşeşte termenul intra in durata acestuia.
                                         120


       Modul de calcul este pe ore si pe zile pline sau pe unităţi pline. De exemplu,
un termen de reţinere de 24 de ore început pe 12 martie 2006, ora 10,00 sfârşeşte pe
13 martie 2006, ora 10,00, iar arestarea pe 10 zile a învinuitului începută pe 15 mai
2006, ora 9,00 expiră pe 24 mai 2006, ora 9,00.
       Acelaşi mod de calcul se aplică pedepselor pe luni şi ani, luna şi anul se
socotesc, potrivit art.154 C. pen., împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare
datei de la care au început să curgă.
       Durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care
condamnatul începe sa execute hotărârea definitiva de condamnare. Ziua în care
începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc in durata executării.

1.4. Acte considerate ca făcute în termen.
       Pentru a putea fi exercitate unele drepturi procesuale de către persoanele
aflate în situaţii speciale, art.187 C. proc. pen. prevede ca actele depuse in alte
locuri decât la organul judiciar sunt considerate ca făcute în termen.
       Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de
deţinere ori la unitatea militara sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este
considerat ca făcut în termen, indiferent de data la care va ajunge la organul
judiciar.
       Ca dovada a datei depunerii actului servesc înregistrarea sau atestarea făcută
de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa organului poştal,
precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus.
       Pentru procuror, cu excepţia cailor de atac, actul este considerat ca făcut în
termen, daca data la care a fost trecut in registrul de ieşiri al parchetului este
înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.

   1.5. Sancţiunile procedurale.
      Sancţiunile procedurale sunt determinate de existenta unor vicii procedurale.
Acestea, în principal sunt de doua categorii: violări ale legii si omisiuni
procedurale.
1.5.1 Decăderea este sancţiunea procedurala care constă în pierderea exerciţiului
unui drept procesual ca urmare a nerespectării unui termen peremptoriu şi este
expres prevăzută în art.185 C. proc. pen.
      Decăderea ca sancţiune procedurala duce la pierderea numai a dreptului
procesual şi nu se răsfrânge decât eventual indirect, asupra dreptului subiectiv
substanţial.
      Astfel, nerespectarea limitei de timp pană la care poate avea loc constituirea
de parte civilă, duce la decăderea pentru cel vătămat de a mai avea in procesul penal
                                           121


aceasta calitate, dar nu antrenează pierderea dreptului de a pretinde despăgubiri pe
calea unei acţiuni civile separate.
       Spre deosebire de nulitate care se refera la actele procedurale cea de
decădere are în vedere drepturile procesuale.
       Deosebirea dintre nulitate şi decădere este următoarea: nulitatea deriva dintr-
un viciu privitor la conţinutul sau la forma actului; decăderea deriva din curgerea
„sterila” a termenului înlăuntrul căruia trebuie să fie exercitata facultatea sau
dreptul subiectiv procesual, adică într-un fapt extrinsec actului.
       Nulitatea trebuie constatata şi declarata totdeauna de organul judiciar, în timp
ce decăderea operează de drept, nefiind necesara denunţarea sau declararea ei.
1.5.2 Inadmisibilitatea intervine când se efectuează un act pe care legea nu îl
prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept
epuizat pe o alta cale procesuala ori chiar printr-un act neprocesual.
       De exemplu, după punerea în mişcare a acţiunii penale, persoana vătămată
introduce in fata instanţei civile, pentru prejudiciul suferit prin infracţiune, o acţiune
civila separata. Ulterior, persoana vătămată, dorind sa realizeze acţiunea sa civila pe
calea procesului penal, se constituie parte civila in acest proces.
       Organul judiciar va respinge ca inadmisibila constituirea de parte civilă,
întrucât în virtutea reguli electa una via, dreptul celui vătămat de a alege între cele
doua căi de realizare a acţiunii civile s-a epuizat prin adresarea acţiunii către
instanţa civilă.
       Sancţiunile procedurale sunt necesare pentru remedierea sau evitarea unor
consecinţe juridice nedorite izvorâte din nerespectarea dispoziţiilor legale. Atâta
vreme cat actul fiind inexistent nu a produs efecte juridice nu se ridica nici
necesitatea practica a înlăturării acestora.
1.5.3. Nulităţile.
       Nulitatea este sancţiunea care decurge din neîndeplinirea actelor procedurale
potrivit legii şi au drept efect ineficienţa acestora.
Actul lovit de nulitate nu produce efectele actului valid, fiind fără valoare juridica.
       Nulităţile pot fi clasificate având în vedere diferite criterii cum sunt: modul
de exprimare în norma juridică, limitele consecinţelor, modul de aplicare, efectele.
1.Nulitatile exprese sunt acelea pe care legea le prevede ca atare precizând că
nerespectarea dispoziţiei procedurale respective atrage nulitatea actelor îndeplinite
cu neobservarea legii. Astfel, art.197 alin.2 prevede că dispoziţiile relative la
sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
2.Nulitatile virtuale sau implicite nu sunt expres prevăzute de lege, decurgând din
reglementarea generala. În cadrul actual nulităţile virtuale constituie regula, iar cele
exprese o excepţie. Nulităţile virtuale se aplică numai dacă se face dovada existentei
unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
                                           122


3.În funcţie de limitele la care se extind consecinţele, nulitatea poate fi totala sau
parţială, după cum actul lovit de nulitate nu produce efecte in total sau in parte.
4.Cea mai importanta clasificare: - nulităţi absolute
                                       - nulităţi relative
Nulitatea absoluta se caracterizează prin faptul ca:
-                 nu pot fi înlăturate (acoperite) în nici un mod;
-                 se ia în considerare în orice stare a procesului;
-                 poate fi invocata de oricine şi chiar din oficiu.
Nulitatea relativa are caracteristici simetric opuse:
-                 poate fi înlăturată prin voinţa celui vătămat de actul îndeplinit cu
nerespectarea formei legale;
-                 se ia în considerare pană la un anumit moment al desfăşurării
cauzei;
-                 poate fi invocata numai de cel interesat, adică cel căruia actul supus
anularii i-a adus o vătămare.
       În plus, în cazul nulităţilor absolute nu se cere sa se constate decât încălcarea
dispoziţiei legale, fără a se examina şi efectele acesteia; dimpotrivă, în cazul
nulităţilor relative încălcarea trebuie sa fi produs părţii o vătămare care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea actului.
Nulităţile absolute sunt expres prevăzute şi limitativ enumerate în art.197 alin.2 C.
proc. pen. şi au în vedere respectarea dispoziţiilor privitoare la :
a)            competenta după materia sau calitatea persoanei;
b)            sesizarea instanţei;
c)            Compunerea completului de judecată;
d)            Publicitatea şedinţelor de judecată;
e)            Participarea procurorului; prezenta învinuitului sau a inculpatului;
asistarea lui de către apărător când acestea sunt obligatorii;
f)            Efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
       În cazul nulităţilor absolute exista o prezumţie absolută de vătămare.
       Cel care invoca nulitatea nu trebuie sa demonstreze vătămarea, neputându-se
face nici contradovada existentei acesteia.
       Potrivit art.197 alin.4 teza finala instanţă ia în considerare din oficiu
încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru
aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
       Aceasta nulitate poate fi luată în considerare din oficiu, fără ca dreptul
invocării să fie limitat la cei interesaţi. Pe baza dispoziţiilor din art.197 alin.4, teza
finala nulitatea poate fi ridicată de instanţa şi poate fi invocată şi de către procuror.
        De asemenea, ea se poate lua în considerare în orice stare a procesului şi nu
numai pană la un anumit moment.
                                          123


       Nulităţile nu operează automat, prin simpla încălcare a legii. Pentru a produce
efecte ele trebuie invocate de cei interesaţi sau ridicate din oficiu în formele permise
de lege.
       Invocarea nulităţii se face de cei interesaţi pe calea excepţiei de nulitate sau
prin intermediul căilor de atac. Reglementarea nulităţilor trebuie sa fie astfel, încât
invocarea sa nu permită folosirea lor în scopul tergiversării procesului penal.
Nulităţile relative pot fi invocate având în vedere limitarea în timp cuprinsă în
art.197 alin. 4 C. proc. pen.
      Astfel, nulitatea poate fi invocata, când partea este prezentă, numai în cursul
efectuării actului, iar dacă a lipsit la efectuarea actului, numai la primul termen de
judecată cu procedura completă.
       În situaţiile prevăzute în alin. 1 şi 4, în cazul în care refacerea actului
anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin încheiere, încălcarea
dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a
actului.

    §2. Cheltuielile judiciare.
       Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea
probelor, conservarea mijloacelor de probă, retribuirea apărătorilor, precum şi orice
alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele
avansate de stat sau plătite de către părţi, potrivit art.189-193 C. proc. pen.
       În caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare
avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind interpreţii desemnaţi de către
organele judiciare, potrivit legii, precum şi în cazul în care s-a dispus acordarea de
asistenţa gratuită, care rămân în sarcina statului.
       Când sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi instanţa hotărăşte partea din
cheltuielile judiciare datorata de către fiecare, ţinând seama de măsura în care a
provocat cheltuielile judiciare.
       Partea responsabila civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu
inculpatul la repararea pagubei, este obligată în solidar cu acesta şi la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat.
       În caz de achitare cheltuielile judiciare se suporta de către:
-                partea vătămată, în măsura în care cheltuielile au fost determinate
de aceasta;
-                partea civilă căreia i s-a respins cererea de despăgubiri civile, în
măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte;
-                inculpatul, care, deşi achitat, a fost obligat la repararea pagubei.
-         inculpat, în cazul când a fost achitat în temeiul art.10 alin. 1 lit. b 1 ).
                                           124


       În caz de încetare a procesului penal, cheltuielile judiciare se suporta după
cum urmează:
-                inculpat, dacă s-a dispus înlocuirea răspunderii penale sau există o
cauză de nepedepsire;
-                ambele părţi, în caz de împăcare;
-             partea vătămată în caz de retragere a plângerii sau în cazul în care
plângerea a fost tardiv introdusă.
       Partea căreia i s-a respins ori şi-a retras apelul, recursul sau cererea este
obligată la cheltuieli judiciare.
       În celelalte cazuri nereglementate in art.192 C. proc. pen. se prevede în alin.3
al aceluiaşi text ca rămân în sarcina statului cheltuielile avansate de către acesta.
       Legiuitorul a prevăzut şi situaţiile în care martorul, interpretul sau expertul
primesc cheltuielile de transport, întreţinere, locuinţa şi alte cheltuieli necesare,
prilejuite de chemarea in fata organelor judiciare, potrivit art.190 C. proc. pen.
       Inculpatul este obligat, in afara de cheltuielile avansate de către stat sa
plătească părţii vătămate în caz de condamnare, precum şi părţii civile căreia i s-a
admis acţiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea.
       În caz de achitare, partea vătămată este obligată sa plătească inculpatului şi
părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în
care au fost provocate de partea vătămată.
       Potrivit art.193 alin. final, în celelalte cazuri privind restituirea cheltuielilor
judiciare făcute de parţi in cursul procesului penal, instanţa stabileşte obligaţia de
restituire potrivit legii civile.

§3. Amenda judiciară.
       Amenda judiciară este o sancţiune procesuală ce se aplică în cazul în care se
săvârşeşte una dintre abaterile judiciare, prevăzute în art.198 C. proc. pen.:
       Aplicarea amenzii judiciare nu înlătură răspunderea penală în cazul în care
fapta constituie infracţiune.
       Procedura privitoare la amenda judiciară.
       Amenda se aplica de către organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar de
către instanţa de judecată, prin încheiere.
       Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa,
organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune scutirea sau
reducerea amenzii.
       Numai după rămânerea definitivă a sancţiunii se poate trece la executarea
acesteia.

TITLUL VI
                                            125


Urmărirea penală
CAPITOLUL I
       În fiecare fază procesuală sunt rezolvate probleme de a căror soluţie depinde
trecerea dosarului penal în faza următoare.
       Urmărirea penală, datorită finalităţii şi funcţiunii sale proprii, ocupă un loc
deosebit.
       Urmărirea penală se înfăţişează ca o fază obligatorie a cauzelor penale. Ca
excepţie, procesul penal are formă atipică, în sensul că lipseşte urmărirea penală,
în cazul extinderii acţiunii penale atunci când în cursul judecăţii se descoperă în
sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul
infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
: Obiectul urmăririi penale
       Potrivit art. 200 Cod de procedură penală, urmărirea penală are ca obiect
strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea
făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să
se dispună sau nu trimiterea lor în judecată.
        Strângerea probelor presupune atât operaţia de adunare a probelor, cât şi
operaţia de examinare şi evaluare a lor, pentru a se constata dacă sunt sau nu
temeiuri suficiente pentru a se putea trimite cauza în faza de judecată;
       Existenţa infracţiunilor: legea are în vedere orice infracţiune, indiferent de
faza în care a ajuns aceasta – infracţiune - consumată sau tentativă;
      Identificarea făptuitoru1ui: aflarea datelor necesare cunoaşterii făptuitorilor
(autori, instigatori, complici), atât în privinţa persoanei lor fizice, cât şi cu privire la
identitate;
       Stabilirea răspunderii făptuitorilor: materialul probator trebuie să elucideze
aspectele legate de materialitatea faptelor, de vinovăţia făptuitorului şi de existenţa
unor temeiuri în baza cărora acesta să poată fi tras la răspundere penală pentru fapta
săvârşită;
      Identificarea persoanei vătămate;
     Soluţionarea acţiunii civile;
       Deşi nu rezultă expres din conţinutul art. 200, în obiectul urmăririi penale se
înscrie şi identificarea victimei infracţiunii, activitate necesară pentru rezolvarea
laturii penale şi a laturii civile a cauzei penale, luarea unor măsuri procesuale;
astfel, luarea măsurilor asigurătorii în ipoteza prevăzută de art. 163 alin. 6 lit. b C.
proc. pen. este obligatorie; de asemenea, în procedura de urmărire şi judecare a unor
infracţiuni flagrante, este obligatorie reţinerea învinuitului ( art. 468 C. proc. pen.),
etc.
       Obligaţia de identificare a victimei infracţiunii rezultă din economia
dispoziţiilor art. 202, unde se arată că organul de urmărire penală este obligat să
                                           126


strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub
toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia, precum şi din economia
dispoziţiilor art. 262 alin.(1) şi ale art. 265, care subliniază necesitatea ca urmărirea
penală să fie completă.
       Dispoziţiile art. 202 C. proc. pen. constituie o dezvoltare a regulii de bază
din art. 4 privitoare la rolul activ al organelor judiciare şi prescriu direcţiile în care
trebuie să se manifeste organul de urmărire penală în realizarea activităţilor
specifice urmăririi penale.
       Având obligaţia lămuririi cauzei sub toate aspectele, în vederea justei
soluţionări a acesteia, organul de urmărire penală trebuie să manifeste preocupare şi
pentru rezolvarea împrejurărilor legate de latura civilă, în situaţiile în care acţiunea
civilă se porneşte din oficiu – art. 16 alin. 1,art. 17, art. 18 alin. 2, art. 163 alin 6
C. proc. pen.
       Totodată, organul de urmărire penală este obligat să explice părţilor, în
primul rând învinuitului sau inculpatului, drepturile lor procesuale: exemplificăm în
acest sens obligaţiile prevăzute de art. 6 alin. 5, sau art. 70 alin. 2.
       Exercitarea rolului activ are un caracter mai limitat în cazul actelor cu
caracter strict personal, când organul de urmărire penală nu se poate substitui
părţilor.
       În practica judiciară s-a decis că nesocotirea dispoziţiilor art. 202 alin. 1-3,
alături de alte încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea
urmăririi penale şi sesizarea instanţei, determină refacerea urmăririi penale şi a
actului de sesizare, fiind incidente prevederile art. 300 alin. 2.
       Aşadar, alături de administrarea probelor, organele judiciare pot lua măsuri
de constrângere cu caracter personal sau real, acestea având uneori caracter
obligatoriu.
       Măsurile de constrângere cu caracter personal sunt obligatorii în cazul în care
legea prevede acest lucru.
       De asemenea, caracter obligatoriu au şi măsurile de ocrotire în caz de
reţinere sau de arestare preventivă (art. 161).
       În vederea realizării obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penală
şi procurorul îşi concretizează activitatea în acte de urmărire penală :
   - acte procesuale sau de dispoziţie;
   - acte procedurale.
       Sarcinile ce rezultă din obiectul urmăririi penale se realizează de organul de
urmărire penală prin intermediul actelor sau măsurilor procesuale.
       De regulă, actele de dispoziţie aparţin procurorului: punerea în mişcare a
acţiunii penale, luarea măsurilor de prevenţie, trimiterea în judecată, etc.
                                          127


      Însă, şi organele de cercetare penală pot să-şi manifeste voinţa printr-un act
procesual: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reţinerii, luarea măsurilor
asiguratorii.
      Sarcinile ce rezultă din obiectul urmăririi penale se realizează de organul de
urmărire penală prin intermediul actelor sau măsurilor procesuale.
      De regulă, actele de dispoziţie aparţin procurorului: punerea în mişcare a
acţiunii penale, luarea măsurilor de prevenţie, trimiterea în judecată, etc.
      Însă, şi organele de cercetare penală pot să-şi manifeste voinţa printr-un act
procesual: începerea urmăririi penale, luarea măsurii reţinerii, luarea măsurilor
asiguratorii.
      Anumite acte procesuale, chiar şi în cursul urmăririi penale, sunt dispuse de
judecător :

-               luarea măsurii arestării preventive;
-               dispoziţia de a se efectua percheziţia;
-               dispoziţia de a se efectua interceptarea şi înregistrarea pe bandă
magnetică(cu excepţia cazului în care întârzierea obţinerii autorizaţiei ar aduce
grave prejudicii activităţii de urmărire penală,când procurorul poate dispune cu titlu
provizoriu prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore).
       În cursul efectuării urmăririi penale, actele de dispoziţie se îmbină cu actele
procedurale, existând adeseori o identitate de denumire între acestea; ele se
deosebesc însă prin funcţia pe care o îndeplinesc.
       În afara acestor acte procedurale comune, în art. 203 au fost cuprinse şi unele
reglementări specifice activităţii de cercetare penală: propunerile motivate făcute de
organul de cercetare penală privind luarea unor măsuri procesuale. Propunerile se
materializează într-un referat, care trebuie să conţină datele cerute de lege pentru
fiecare caz în parte , de exemplu, referatul de terminare a urmăririi penale (art. 259 -
260), referatele cu propuneri pentru luarea unor măsuri preventive ( art. 138 ),
pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 234), pentru suspendarea urmăririi
penale ( art. 239).
       Această reglementare se explică prin existenţa competenţei exclusive a
procurorului de a dispune luarea anumitor măsuri procesuale.
       Alteori, activitatea de urmărire penală se finalizează prin întocmirea unor
procese verbale care potrivit art. 90 C. proc. pen., sunt mijloace de probă; de
exemplu, procesul verbal întocmit cu ocazia confruntării, sau efectuării percheziţiei,
etc.
       Nerespectarea dispoziţiilor art. 203 C. proc. pen. se sancţionează în
condiţiile art. 197 alin. 1, dacă se dovedeşte producerea unei vătămări care nu
poate fi înlăturată decât prin anularea actului întocmit cu nerespectarea legii.
                                         128



LIMITELE URMĂRIRII PENALE
           Sub aspectul desfăşurării în timp, urmărirea penală se situează între două
limite, o limită iniţială şi o limită finală;
            Limita iniţială începe odată cu începerea urmăririi penale şi marchează
începutul raporturilor juridice procesuale între subiecţii ce participă la rezolvarea
cauzei penale, ea corespunzând cu declanşarea procesului penal;
         - actele de începere a urmăririi penale sunt:
        - proces-verbal (prin excepţie de la regulă numai atunci când organul de
urmărire penală se sesizează din oficiu şi constată săvârşirea unei infracţiuni
flagrante potrivit disp. art. 467 din C. proc. pen.);
           - rezoluţie (este regula atunci când organul de urmărire penală este sesizat
printr-o plângere, printr-un denunţ ori din oficiu când află pe orice altă cale că s-a
săvârşit o infracţiune);
          - ordonanţă (în ipoteza în care procurorul, învestit cu soluţionarea unui
conflict de competenţă apărut între organele de cercetare penală, consideră că sunt
date şi informaţii suficiente pentru a dispune declanşarea procedurii judiciare);
          Limita finală constă în trimiterea sau netrimiterea în judecată:
    - trimiterea în judecată prin rechizitoriul redactat de procuror;
    - netrimiterea în judecată prin scoaterea de sub urmărire penală (ordonanţă,
rezoluţie sau rechizitoriu);
   - încetarea urmăririi penale (ordonanţă, rezoluţie sau rechizitoriu);
   - clasarea (ordonanţă).

TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE URMĂRIRII PENALE
  Trăsăturile caracteristice urmăririi penale sunt:
 a) lipsa de publicitate a urmăririi penale;
 b)caracterul necontradictoriu al urmăririi penale;
 c) caracterul preponderent al formei scrise;
 d)subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală;

   Lipsa de publicitate a urmăririi penale.
       Trăsătură diametral opusă faţă de publicitatea specifică judecăţii;
       Urmărirea penală îşi poate realiza obiectul numai în măsura în care este
lipsită de publicitatea specifică judecăţii, întrucât dacă s-ar desfăşura în mod public
ar putea exista riscul ca învinuitul sau inculpatul ori celelalte părţi, să denatureze
probele şi, în final, să îngreuneze aflarea adevărului.
        Urmărirea penală nu este secretă (spre exemplu, în situaţia efectuării unei
percheziţii pot participa părţile, martorii asistenţi, apărătorii părţilor etc.; prin
                                          129


procedura prezentării materialului de urmărire penală învinuitului sau inculpatului i
se oferă posibilitatea de a lua la cunoştinţă despre întreg materialul probator
existent);
       Această trăsătură a urmăririi penale se impune în condiţiile în care raportul de
drept penal apare în contururi neclare, probele urmând abia a se strânge.
       Or, în cazul în care urmărirea penală s-ar desfăşura cu publicitate, ar exista
posibilitatea ca învinuitul sau inculpatul precum şi celelalte părţi să încerce
denaturarea probelor şi în final zădărnicirea aflării adevărului.
       Urmărirea penală însă nu este secretă, existând momente în care părţile sau
alte persoane pot lua cunoştinţă de unele probe administrate în cauză (în cazul
confruntării, în cazul efectuării expertizei, etc.), nefiind însă cunoscut în totalitate
materialul de urmărire penală.
       Legea (art. 172 C. proc. pen.) permite apărătorului învinuitului sau
inculpatului să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care implică
audierea sau prezenţa învinuitului sau inculpatului căruia îi asigură apărarea, poate
formula cereri şi depune memorii, inculpatul având posibilitatea să cunoască toate
actele dosarului la sfârşitul urmăririi penale, cu ocazia prezentării materialului de
urmărire penală.

Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale.
       Sistemul procesual penal român este un sistem contradictorial, deoarece în
desfăşurarea lui apar şi se dezvoltă două acţiuni paralele, dar contradictorii:
acţiunea de tragere la răspundere penală şi acţiunea opusă de apărare împotriva
acesteia.
      Caracterul necontradictoriu al urmăririi penale este rezultatul lipsei de
publicitate a urmăririi penale (spre exemplu, organul de urmărire penală
administrează probele fără a le pune în discuţia părţilor existente în cauză; părţile,
în principiu, nu au cunoştinţă despre susţinerile adversarilor).
     Totuşi există momente în care contradictorialitatea apare şi în faza urmăririi
(spre exemplu, în situaţia confruntării, în ipoteza prezentării materialului de
urmărire penală, în situaţia arestării învinuitului sau inculpatului de către instanţă
care presupune în mod obligatoriu ascultarea celui arestat, ocazie cu care acesta
poate combate motivele privării de libertate);

Caracterul preponderent al formei scrise .
       Această trăsătură este conferită urmăririi penale pe de o parte de faptul că au
relevanţă juridică în faţa instanţei numai actele cuprinse în dosar sub formă scrisă,
iar pe de altă parte, părţile nu pot acţiona decât în scris, prin cereri şi memorii.
                                          130


       Părţile nu pot acţiona oral în faţa organelor de urmărire penală, ci numai în
scris, prin formularea de cereri sau memorii scrise;
       Apărătorul nu poate pune întrebări martorilor sau celorlalte părţi, ori să
formuleze concluzii orale ca în faza de judecată, ci doar să asiste la efectuarea
oricărui act de urmărire penală sau să facă plângeri dacă cererile sale nu au fost
acceptate;
       Forma preponderent scrisă a urmăririi nu exclude însă, folosirea limbajului
oral ca mijloc de comunicare între participanţii la cauza penală

     Subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală îmbracă
mai multe forme:
       Dispoziţiile organelor superioare devin obligatorii pentru cei ce li se
subordonează;
        Procurorul are printre atribuţiile sale, menţionate de Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, şi pe aceea de supraveghere a activităţii de cercetare
penală efectuată de poliţie şi de alte organe de cercetare penală;
       Dispoziţiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare
penală, dar în situaţia când are de făcut obiecţii, acesta poate sesiza procurorul
ierarhic superior, fără a întrerupe executarea dispoziţiilor primite (art. 219 alin. (2)
C. proc. pen.).

Organele de urmărire penală
       Potrivit art. 201, urmărirea penală se efectuează de către procurori şi organele
de cercetare penală.
       In sistemul organelor de urmărire penală, procurorul conduce întreaga
activitate, fiind atât organ de urmărire, cât şi organ de supraveghere a activităţii
organelor de cercetare penală. Uneori acesta are şi competenţă specială de
efectuare a urmăririi penale (art.209 alin.3).
       Procurorul poate efectua orice act de urmărire penală în cauzele pe care le
supraveghează.
        În cazul în care competenţa efectuării urmăririi penale aparţine exclusiv
procurorului, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de
prim - procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de
pe lângă curtea de apel, iar când rechizitoriul este făcut de acesta, verificarea se face
de procurorul ierarhic superior.

Ministerul Public
                                          131


       Atribuţiile procurorului sunt stabilite prin dispoziţiile art.131 din Constituţia
României şi art. 63 şi art. 67 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară,
consacrate Ministerului Public.
       Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete.
În cadrul parchetului din care face parte, fiecare procuror exercită atribuţiile
Ministerului Public în limitele competenţei conferite de lege.
       Acţionând în sfera activităţii judiciare, Ministerul Public nu este parte în
proces, ci o componentă a autorităţii judecătoreşti, deoarece nu exercită drepturi
subiective, ci atribuţii. Ministerul Public este titularul exerciţiului acţiunii penale,
având ca suport al prerogativelor sale reprezentarea intereselor generale ale
societăţii şi apărarea drepturilor tuturor persoanelor implicate în proces,
inclusiv ale învinuitului sau inculpatului.
       Din examinarea reglementărilor mai sus amintite rezultă că procurorul are ca
principale atribuţii: efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile prevăzute de
lege, conducerea şi supravegherea activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare
în condiţiile legii, conducerea şi controlul activităţii altor organe de cercetare
penală, sesizarea instanţelor de judecată pentru judecarea cauzelor penale ş.a.
       Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este structura centrală
a Ministerului Public. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie funcţionează Direcţia Naţională Anticorupţie, care îşi exercită atribuţiile
prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei, iar potrivit art. 1 din Legea nr.
508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului
Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
funcţionează D.I.I.C.O.T., ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de
criminalitate organizată şi terorism.

Conform art.201 Cod de procedură penală organele de cercetare penală sunt
de două feluri:
-         organe de cercetare ale poliţiei judiciare - lucrători specializaţi din
Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul
administraţiei şi internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; aceştia îşi desfăşoară activitatea sub
autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor,
desemnaţi potrivit unor legi speciale (conform art. 27 din Legea nr. 508/2004
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,
ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al
                                          132


Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează ofiţerii şi
agenţii de poliţie judiciară care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul D.I.C.O.T.; de
asemenea, conform art. 10 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, ofiţerii şi agenţii de poliţie
judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.N.A. sunt numiţi prin ordin al
procurorului-şef al D.N.A., ca urmare a detaşării acestora din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor); şi
     - organe de cercetare penală speciale, adică ofiţerii anume desemnaţi de către
comandanţii unităţilor militare, corp aparte şi similare, precum şi comandanţii
acestor unităţi, ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană,
precum şi şefii comenduirilor de garnizoană, ofiţerii anume desemnaţi de către
comandanţii centrelor militare, precum şi comandanţii centrelor militare, ofiţerii
poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră şi căpitanii
porturilor.
       Organele de urmărire penală trebuie să aibă rol activ, fiind obligate să strângă
probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate
aspectele, în vederea justei soluţionări a cauzei, având obligaţia de a aduna probe
atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

Actele organelor de urmărire penală
Actele organelor de urmărire penală sunt:
 a) rechizitoriul;
 b) ordonanţa;
 c) rezoluţia;
 d) procesul-verbal;
 e) referate cu propunere motivată

   Rechizitoriul
       Este folosit în vederea dispunerii trimiterii în judecată a inculpatului; mai
poate reprezenta, în ipoteza în care urmărirea penală s-a desfăşurat fără acţiune
penală pusă în mişcare, act de inculpare, dacă procurorul dispune trimiterea în
judecată; de asemenea, în ipoteza în care, la terminarea urmăririi penale, se constată
că pentru unul sau mai mulţi inculpaţi nu se impune trimiterea în judecată, prin
rechizitoriu se va dispune, pe de o parte, trimiterea în judecată a celorlalţi inculpaţi
şi, pe de altă parte, netrimiterea în judecată a celorlalţi.

Ordonanţa
       Este folosită acolo unde legea prevede aceasta, atât de către procuror, cât şi de
către organul de cercetare penală.
      Organele de urmărire penală dispun prin ordonanţă, spre exemplu, în cazul
luării măsurilor de prevenţie sau a măsurilor asigurătorii, în cazul punerii în mişcare
a acţiunii penale, în cazul scoaterii de sub urmărire penală, al suspendării urmăririi
                                         133


penale etc.;
    Ordonanţa trebuie să cuprindă următoarele elemente: data şi locul întocmirii,
numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă,
obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal, semnătura celui care a
întocmit-o şi menţiuni speciale prevăzute de lege pentru anumite acte sau măsuri
(de exemplu ordonanţa de suspendare a urmăririi penale trebuie să cuprindă
suplimentar faţă de dispoziţiile art. 203 C. proc. pen., cauzele care au determinat
dispunerea suspendării şi măsurile luate în vederea însănătoşirii învinuitului sau
inculpatului).

Rezoluţia
     Se foloseşte în ipotezele în care legea nu prevede în mod expres necesitatea
redactării unei ordonanţe (spre exemplu, confirmarea de către procuror a propunerii
organului de cercetare penală de a nu se dispune începerea urmăririi penale se face
prin rezoluţie);

 Proces-verbal
  - proces-verbal de începere a urmăririi penale ( în cazuri de excepţie numai atunci
când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu şi constată săvârşirea unei
infracţiuni flagrante potrivit disp. art. 467 din C. proc. pen.);
  - proces-verbal de cercetare la faţa locului etc.

Referat cu propunere motivată
    Când organul de cercetare penală consideră că este cazul să fie luate anumite
măsuri, de competenţa exclusivă a procurorului, face propuneri motivate în
cuprinsul unui referat (spre exemplu, referat cu propunere motivată pentru punerea
în mişcare a acţiunii penale );

Competenţa organelor de urmărire penală şi a organelor de constatare
       Competenţa reprezintă criteriul în raport cu care se delimitează sfera
atribuţiilor pe care le are de îndeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe
judiciare în cadrul procesului penal.

Verificarea competenţei (art. 210)
      Obligaţia de verificare a competenţei, este prima sarcină a organului de
urmărire penală, după ce a fost sesizat potrivit art. 221 C. proc. pen.
      Obligaţia de verificare a competenţei, cade atât în sarcina organului de
cercetare penală, cât şi în sarcina procurorului.
                                         134


Competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare
       Între organele de cercetare penală, organele de cercetare ale poliţiei judiciare
ocupă un loc deosebit deoarece au o competenţă foarte largă, putând să efectueze
cercetarea pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în
competenţa altor organe de cercetare.
       Subliniem faptul că în privinţa cercetării penale nu funcţionează criteriile de
repartizare a cauzelor penale unor organe de un anumit grad ierarhic, aşa cum
prevede legea în cazul instanţelor de judecată. De aceea, în literatura de specialitate
se arată pe bună dreptate că organele de cercetare ale poliţiei judiciare au
competenţă materială generală.
       În ceea ce priveşte competenţa teritorială organele de cercetare ale poliţiei
judiciare instrumentează cauzele penale care le revin potrivit regulilor stabilite de
lege – respectiv dispoziţiile art. 30 C. pen.
       Competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare este limitată
de prevederile art. 208 alin. 1 lit. a - c C. proc. pen., care stabilesc competenţa
exclusivă a organelor de cercetare speciale, şi de prevederile art. 209 alin. 3 C.
proc. pen., care stabilesc competenţa procurorului de a efectua în mod obligatoriu
urmărirea penală în anumite cauze.
       Art.213 stabileşte o extindere a competenţei materiale acestor organe în
cazurile urgente şi pentru actele urgente, prevăzând că organul de cercetare penală
este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă
acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui.
       Lucrările efectuate în astfel de cazuri de trimit de îndată, prin procurorul ce
exercită supravegherea activităţii organului care le-a efectuat, procurorului
competent.

Competenţa organelor de cercetare penală speciale.
      În anumite cazuri, dată fiind natura infracţiunilor săvârşite, precum şi uneori,
având în vedere calitatea făptuitorului, legiuitorul a prevăzut expres că urmărirea
penală se efectuează de organe de cercetare speciale (art. 208 C. proc. pen.).
      Exemplu: Potrivit art. 208 alin. 1 lit. a), ofiţerii anume desemnaţi de către
comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare pot efectua cercetarea penală
în cauzele privind infracţiuni săvârşite în unitate de către militarii din subordine.

 Competenţa unor organe din afara structurilor judiciare
       Alături de organele judiciare, uneori, la descoperirea şi constatarea
infracţiunilor pot participa anumite organe din afara aparatului judiciar.

Actele încheiate de organele de constatare.
Sunt organe de constatare, potrivit art. 214:
                                         135


-              organele inspecţiilor de stat precum şi alte organe de stat;
-              organele unităţilor prevăzute în art.145 din C.p.;
-              organele de control şi cele de conducere ale administraţiei publice.
-              ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.




Actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave şi de agentul de poliţie de
frontieră :
       Având în vedere faptul că pe navele şi pe aeronavele aflate în afara porturilor
sau aeroporturilor pot fi comise infracţiuni a căror constatare nu o pot face organele
de urmărire penală, datorită locului unde se găsesc navele sau aeronavele, legea
conferă comandanţilor de nave sau aeronave competenţa de a constata infracţiunile
săvârşite în condiţiile respective.
       De asemenea, agenţii de poliţie de frontieră pot încheia acte de constatare
pentru infracţiunile de frontieră.
      Ca şi în cazul organelor de constatare prevăzute de art. 214, legea le recunoaşte
proceselor verbale întocmite de organele prevăzute în art. 215 statutul de mijloace
de probă.
       Un aspect ce trebuie subliniat, este faptul că, procurorul atât în ceea ce
priveşte efectuarea urmăririi penale cât şi în cadrul supravegherii pe care o
exercită în activitatea de cercetare penală aplică dispoziţiile privind competenţa în
materie penală (titlul II Cap. I – partea generală C.p.; art.25 – 45 C. proc. pen.).
Având în vedere faptul că, în activitatea desfăşurată de grefierii din cadrul
parchetului cunoaşterea reglementărilor privind competenţa este deosebit de
importantă, vom face referire în cele ce urmează la dispoziţiile generale ale acestei
instituţii.
       Aşa cum am arătat la începutul acestui capitol, competenţa reprezintă sfera
atribuţiilor pe care le are de îndeplinit potrivit legii, fiecare categorie de organe
judiciare în cadrul procesului penal.

Competenţa procurorului în efectuarea urmăririi penale
     Printre atribuţiile Ministerului Public se află şi efectuarea urmăririi penale, în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară);
     Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu, de către procuror, în
cauzele care privesc:
      - o serie de infracţiuni considerate cu grad ridicat de pericol social; spre
exemplu, infracţiunile contra siguranţei statului (art. 155-173 C. pen.), infracţiunea
                                           136


de omor (art. 174 C. pen.), luarea de mită (art. 254 C. pen.);, arestarea nelegală şi
cercetarea abuzivă (art. 266 C. pen.), infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut
ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, infracţiunea de spălare a banilor,
infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri etc;
       - infracţiuni săvârşite de către persoane având anumite calităţi (infracţiunile
săvârşite de judecători, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi
judeţene precum şi de controlorii financiari de la Curtea de Conturi, infracţiunile
săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale,
precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe,
infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi, de membrii guvernului, de judecătorii
Curţii Constituţionale, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai
Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de
mareşali, amirali, generali şi chestori de poliţie, de şefii cultelor religioase, de
judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de
judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii
de la parchetele de pe lângă aceste instanţe etc.);
       - alte cauze penale, prevăzute în legi speciale (potrivit art. 27 alin. (2) din
Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, urmărirea
penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârşite
de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare);
       - procurorul este obligat să efectueze el însuşi toate actele de urmărire penală,
nefiind suficientă limitarea acestuia la îndeplinirea anumitor activităţi sau la
completarea actelor desfăşurate de organul de cercetare penală;
       - în toate cazurile enumerate, competenţa să efectueze urmărirea penală şi să
exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală revine procurorului de
la parchetul corespunzător instanţei, care, potrivit legii, judecă în prima instanţă
cauza;
       - procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea
efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin
dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior, în următoarele patru ipoteze
potrivit art.209 alin.(4^1) din C. proc. pen.:
       - imparţialitatea procurorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei,
duşmăniilor locale sau calităţii părţilor;
       - una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul patru inclusiv printre
procurorii ori grefierii parchetului sau judecătorii, asistenţii judiciari ori grefierii
instanţei;
       - există pericolul de tulburare a ordinii publice;
       - urmărirea penală este împiedicată sau îngreunată datorită complexităţii
cauzei ori altor împrejurări obiective, cu acordul procurorului care efectuează sau
                                          137


supraveghează urmărirea penală;
        - în aceste ipoteze, actele şi măsurile dispuse de procurorii din parchetele
ierarhic inferioare pot fi infirmate dacă sunt contrare legii.
*) Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1058/2007, a constatat că dispoziţiile
lit. a), b), c) şi d) ale art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală sunt
neconstituţionale.

Competenţa teritorială
       În ceea ce priveşte competenţa teritorială a organelor de urmărire penală, se
aplică, aşa cum am arătat, după caz, regulile privitoare la infracţiunile săvârşite în
ţară (art. 45 cu referire la art. 30 C. proc. pen), sau cele privitoare la infracţiunile
săvârşite în străinătate (art. 45 cu referire la art. 31 C. proc. pen).
      Art. 211 Cod de procedură penală reglementează o extindere a acesteia,
prevăzând că atunci când anumite acte de cercetare penală trebuie efectuate în afara
razei teritoriale în care se face cercetarea, organele de cercetare penală ale poliţiei
pot să le efectueze după ce, în prealabil, au înştiinţat organul corespunzător din raza
teritorială în care se vor efectua aceste acte.
       În cazul în care organul de cercetare penală înţelege să procedeze el însuşi la
efectuarea actelor, înştiinţează în prealabil despre aceasta organul corespunzător din
raza teritorială în care va efectua aceste acte.
       În cuprinsul aceleiaşi localităţi, pentru a spori operativitatea urmăririi penale,
organul de cercetare efectuează toate actele de cercetare chiar dacă unele dintre
acestea trebuie îndeplinite în afara razei teritoriale, cu condiţia ca, în prealabil, să
înştiinţeze despre aceasta organul corespunzător din raza teritorială în care va
efectua aceste acte.
       Totodată, se poate dispune efectuarea actelor de cercetare penală prin comisie
rogatorie sau delegare.

Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală
      Supravegherea urmăririi penale reprezintă un complex de activităţi specifice
desfăşurate de către procuror, pentru ca în cursul urmăririi penale să se respecte
legea şi să se afle adevărul, respectiv, să fie lămurită cauza sub toate aspectele
pentru strângerea probelor necesare atât în favoarea cat si în defavoarea învinuitului
sau inculpatului,in vederea realizării scopului urmăririi penale.
      Supravegherea de către procuror a activităţii de urmărire penală este
principala sa sarcină.
      În acest sens, procurorul poate lua măsuri, poate da dispoziţii, în scris şi
motivat, dispoziţii ce sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală, efectuează
                                          138


verificări sau aprobă întocmirea unor acte de urmărire penală, urmărind realizarea
scopului general al procesului penal.
        Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală are ca
obiect:
       - vegherea ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la
răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii
temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
       - vegherea ca nici o persoană să nu fie reţinută sau arestată decât în cazurile
şi condiţiile prevăzute de lege;
       - îndeplinirea scopului procesului penal în condiţiile respectării legalităţii
procesuale.
     - este competent să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare
penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă
în primă instanţă cauza (art. 209 alin. (4) C. proc. pen.)

   Modalităţi de exercitare a supravegherii
       Supravegherea urmăririi penale se realizează prin următoarele modalităţi:
trecerea cauzei de la un organ la altul, participarea directă a procurorului la
efectuarea urmăririi penale, verificarea lucrărilor de cercetare penală, dispoziţii
obligatorii date de procuror autorizarea, confirmarea, încuviinţarea şi infirmarea
actelor şi măsurilor procesuale de către procuror;

 a)trecerea cauzei de la un organ la altul
       Procurorul poate să dispună, ca într-o cauză în care cercetarea penală trebuie
efectuată de un anumit organ de cercetare, să fie efectuată de un alt asemenea
organ, cu condiţia ca atât organul de cercetare de la care se ia cauza, cât şi cel la
care cauza se trece, să se afle sub supravegherea aceluiaşi procuror;
        Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior
se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea acestuia, pe
baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza şi după
încunoştinţarea procurorului care exercită supravegherea acesteia;

b) participarea directă a procurorului la efectuarea urmăririi penale
       Procurorul poate să asiste la efectuarea oricărui act de cercetare penală,
ocazie cu care procurorul poate să îl îndrume pe organul de cercetare penală cu
privire la efectuarea unor acte de cercetare penală ori să efectueze personal orice act
de cercetare penală;

c) verificarea lucrărilor de cercetare penală
                                           139


      Procurorul poate cere spre verificare orice dosar de la organul de cercetare
penală, care este obligat să îl trimită, cu toate actele materiale şi datele privitoare la
fapte care formează obiectul cauzei (art. 218 alin. (3) C. proc. pen.) astfel;
      - se poate deplasa la sediul organului de cercetare penală cu care ocazie
verifică toate dosarele aflate în curs de cercetare;
       - verifică actele de cercetare cu ocazia solicitării de către organul de cercetare
penală a unei autorizaţii prealabile, a unei încuviinţări, a unei confirmări atunci
când legea prevede aceasta (spre exemplu, în cazul în care organul de cercetare
penală propune procurorului punerea în mişcare a acţiunii penale; înainte de a se
pronunţa, procurorul trebuie să verifice actele care stau la baza propunerii);

d)dispoziţii obligatorii date de procuror
-      dispoziţiile trebuie să fie date în scris şi motivat;
-      sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală, precum şi pentru alte
organe ce au atribuţii prevăzute de lege în constatarea infracţiunilor;
-       organele ierarhic superioare organelor de cercetare penală ale poliţiei
judiciare nu pot să le dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală;
-      în ipoteza în care organul de cercetare penală nu aduce la îndeplinire sau
aduce la îndeplinire în mod necorespunzător dispoziţiile procurorului;
       Procurorul poate sesiza conducătorul organ ului de cercetare penală, căruia îi
revine obligaţia ca în termen de 3 zile de la sesizare să comunice procurorului
măsurile dispuse;
      Procurorul poate dispune aplicarea amenzii judiciare de la 500 lei (RON) la
5.000 lei (RON);
    Procurorul poate propune ministrului administraţiei şi internelor eliberarea din
funcţia de lucrător de poliţie judiciară (art. III pct. 7 din Legea nr. 281/2003);
Rezultă că organul de cercetare penală are o relativă independenţă de acţiune în
raport cu dispoziţiile procurorului.

e) autorizarea, confirmarea, încuviinţarea şi infirmarea actelor şi măsurilor
procesuale de către procuror
       Autorizarea este prealabila efectuării actului de urmărire penală (spre
exemplu, organul de cercetare penală poate dispune începerea urmăririi penale
pentru o infracţiune săvârşită în afara teritoriului ţării, de către un cetăţean străin
sau de o persoană fără cetăţenie, care nu domiciliază pe teritoriul ţării, prin care s-a
adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român,
numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie);
       Confirmarea actului de urmărire penala este o ratificare a acestuia,
posterioară actului, fără această confirmare cerută expres de lege, neputându-se
                                        140


produce efecte juridice (spre exemplu, confirmarea rezoluţiei sau a procesului-
verbal prin care organul de cercetare penală a dispus începerea urmăririi penale);
      Încuviinţarea se referă la acte a căror efectuare este atribuţia organ ului de
cercetare penala, dar valabilitatea actului este supusa aprobării procurorului ea
poate fi atât prealabila, cât şi posterioară efectuării actului (spre exemplu,
încuviinţarea exhumării in vederea constatării cauzelor morţii);
       Infirmarea: când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a
organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o
infirmă prin ordonanţă potrivit art. 220 Cod de procedură penală.

CAPITOLUL II
: Efectuarea urmăririi penale

       Pentru declanşarea procesului penal trebuie ca organul judiciar penal
competent să fie sesizat ( încunoştinţat) despre săvârşirea unei infracţiuni.
       Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege mijlocul
prin care acesta ia cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei
infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la
începerea urmăririi penale referitoare la acea infracţiune.
Sesizarea înseamnă aducerea la cunoştinţa organelor judiciare penale competente
a împrejurării săvârşirii unei infracţiuni, în vederea luării măsurilor procesuale
şi procedurale prevăzute de lege.
       Modurile de sesizare se clasifică, în raport cu sursa de informare în:
       a) moduri de sesizare externe (plângerea, denunţul);
       b) moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);
       Modurile de sesizare se clasifică, în raport de efectele pe care le produc în:
     a) moduri de sesizare generale (plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu), care
produc efectul de a încunoştinţa organul de urmărire penală, nefiind indispensabile
pentru începerea urmăririi penale deoarece pot fi înlocuite;
     b) moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă, sesizarea şi autorizarea
organului competent, manifestarea dorinţei guvernului străin), care produc efectul
de a încunoştinţa organul de urmărire penală, dar, spre deosebire de cele generale,
sunt indispensabile pentru începerea urmăririi penale, neputând a fi înlocuite;
Modurile de sesizare se clasifică, în raport de organul de urmărire sesizat în:
     a) moduri de sesizare primare, în situaţia în care încunoştinţarea despre
săvârşirea unei infracţiuni a ajuns pentru prima dată în faţa unui organ de urmărire
penală (de exemplu, plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu);
     b) moduri de sesizare complementare, în situaţia în care cauza a trecut anterior
în faţa unui alt organ de urmărire penală (de exemplu, în cazul în care un organ de
                                          141


urmărire penală îşi declină competenţa în favoarea altui organ potrivit art. 210 alin.
(2) C. proc. pen.).

§1. Modurile generale de sesizare a organelor de urmărire penală
             Plângerea, respectiv încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau
de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune
(art.222 Cod de procedură penală);
Plângerea trebuie să conţină:
- numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului;
 - descrierea faptei care formează obiectul plângerii;
- indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut;
- indicarea mijloacelor de probă;
     Plângerea poate fi făcută în scris (situaţie în care ea trebuie semnată de
petiţionar; lipsa semnăturii nu va putea împiedica organul de urmărire să ţină seamă
de ea, putând să o considere fie denunţ anonim, fie o sesizare din oficiu) sau oral
(situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primeşte);
Persoanele care pot face plângere sunt:
      - persoana căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune; plângerea întocmită
de o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minor între 14 şi 18 ani) va fi
încuviinţată de către persoanele prevăzute de legea civilă (părinte, tutore, curator);
    - prin mandatar, mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată
plângerii;
    - prin substituiţi procesuali (unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau copilul major
pentru părinţi; persoana vătămată poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea,
situaţie în care înscrisul respectiv nu poate fi luat în considerare ca fiind plângere);
   - prin reprezentanţii legali, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu
(minorul care nu a împlinit 14 ani şi persoana pusă sub interdicţie);
Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată
se trimite organului competent (art. 222 alin. (7) C. proc. pen.).

             Denunţul, are acelaşi caracter ca şi plângerea, dar persoana care îl
face nu este circumstanţiată (art.223 Cod de procedură penală), putând fi făcut de
orice persoană fizică sau juridică, care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei
infracţiuni, chiar şi de către cel care a comis-o ( autodenunţ);
Conţinutul denunţului este similar cu cel al plângerii;
      Denunţul poate fi făcut în scris (situaţie în care este necesară semnătura
denunţătorului;
       Denunţul nesemnat este considerat o simplă informare în baza căreia, după o
prealabilă verificare a veridicităţii sale, organul de urmărire penală se poate sesiza
din oficiu) sau oral (situaţie în care se consemnează într-un proces-verbal de către
                                          142


organul în faţa căruia a fost făcut);
        Denunţul poate fi formulat de către orice persoană;
   - în anumite situaţii, denunţul poate fi făcut chiar de către persoana care a săvârşit
infracţiunea (ipoteza autodenunţului).
   - mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul
de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune (art. 255 C. pen.);
   - cel care a săvârşit infracţiunea de denunţare calomnioasă nu se pedepseşte dacă,
mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia
s-a făcut denunţul sau plângerea, se autodenunţă, în sensul recunoaşterii faptului că
denunţul este mincinos (art. 259 C. pen.);
- denunţul este facultativ, cu anumite excepţii, după cum urmează:
- omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile contra
siguranţei statului prevăzute în art. 155-163, 1661 şi 167 C. pen. constituie
infracţiune
- omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute
în art. 174, 175, 176,211 C. pen. etc., constituie infracţiune.
             Sesizarea din oficiu are un caracter intern, se face numai de organul de
urmărire penală care a luat cunoştinţă prin orice mijloc, fără vreo intervenţie din
afară, că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală; această posibilitate nu este
recunoscută de lege şi instanţei de judecată.

ipoteze:
  Constatarea unor infracţiuni flagrante, în care situaţie organul de urmărire penală
încheie un proces-verbal ce constituie actul de începere din oficiu a urmăririi
penale;
        - prin denunţuri anonime, scrise sau verbale (telefonice); în această situaţie
se impune ca cercetările cu privire la faptele semnalate să fie întreprinse cu multă
operativitate, discreţie şi atenţie, deoarece s-ar putea ca ele să nu fie veridice;
       - prin mijloace de informare în masă (presă scrisă şi vorbită);
         - zvonul public;
         - cercetarea altor fapte; astfel, organul de urmărire penală se sesizează din
oficiu când, desfăşurând o cercetare în legătură cu o cauză, descoperă fapte sau
aspecte noi, uneori cu totul străine de ceea ce se cercetează;
        - constatarea unor infracţiuni de către alte organe decât cele de urmărire
penală (organele de constatare prevăzute de art. 214 C. pen., comandanţii de nave şi
aeronave, agenţii poliţiei de frontieră etc.).

§2. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmărire penală

            Plângerea prealabilă;
                                           143


            Sesizarea la cererea organului competent;
            Autorizarea organului prevăzut de lege.

Plângerea prealabilă, mod special de sesizare a organelor de urmărire penală
       Plângerea prealabilă este o instituţie juridică cu caracter mixt:
      - din punctul de vedere al dreptului penal, reprezintă o condiţie de
pedepsibilitate; astfel, lipsa plângerii prealabile este considerată o cauză care
înlătură răspunderea penală;
        - din punctul de vedere al dreptului procesual penal, reprezintă o condiţie de
procedibilitate, lipsa plângerii prealabile constituie o cauză care împiedică punerea
în mişcare sau exercitarea acţiunii penale;
        Plângerea prealabilă reprezintă un mod special de sesizare a organelor de
cercetare penală şi a procurorului;
     - distincţia dintre plângerea prealabilă şi plângere:
     - plângerea reprezintă numai un act de sesizare a organelor de urmărire penală
prevăzut de art. 222 C. proc. pen., câtă vreme plângerea prealabilă, pe lângă faptul
că este o modalitate specială de sesizare a organelor de urmărire penală; este, în
acelaşi timp, şi o condiţie de pedepsibilitate şi de procedibilitate;
    - plângerea nu reprezintă singurul mod de sesizare a organelor de urmărire
penală, art. 221 C. proc. pen., reglementând şi denunţul ca mod de sesizare sau
sesizarea din oficiu, câtă vreme plângerea prealabilă reprezintă singurul act de
sesizare pentru unele infracţiuni prevăzute în mod special;
    - plângerea, odată depusă la organul judiciar, nu mai poate fi retrasă, operând în
acest caz principiul oficialităţii, pe când, în situaţia plângerii prealabile, principiul
oficialităţii nu-şi are aplicabilitate, iar persoana vătămată are posibilitatea de a opera
cu două instituţii conexe plângerii prealabile, şi anume, retragerea plângerii
prealabile, respectiv, împăcarea părţilor;
       Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă în cazul
următoarelor infracţiuni: lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.pen.), vătămarea
corporală (art. 181 C.pen.), vătămarea corporală din culpă (art. 184 alin. (1) şi (3)
C.pen.), violarea de domiciliu (art. 192 C.pen.), ameninţarea (art. 193 C.pen.),
violarea secretului corespondenţei (art. 195 c.pen.), divulgarea secretului
profesional (art. 196 C.pen.), violul (art. 197 alin. (1) C.pen.), pedepsirea unor
furturi la plângerea prealabilă (art. 210 C.pen.), abuzul de încredere (art. 213
C.pen.), distrugerea (art. 217 alin. (1) C.pen.), tulburarea de posesie (art. 220
C.pen.), abandonul de familie (art. 305 C.pen.), nerespectarea măsurilor privind
încredinţarea minorului (art. 307 C.pen.), tulburarea folosinţei locuinţei (art. 320
C.pen.).
                                          144


Titularii plângerii prealabile
       Plângerea prealabilă poate fi introdusă de către următoarele categorii de
persoane:
       - persoana vătămată (când cel vătămat este un minor cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, plângerea trebuie introdusă de acesta cu încuviinţarea
reprezentantului legal);
       - reprezentanţi convenţionali (mandatul trebuie să fie special; procura se
ataşează plângerii);
       - reprezentanţii legali (pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, pot
face plângere prealabilă reprezentanţii lor - părinţii, tutorele sau curatorul);
         În cazul în care o infracţiune a vătămat mai multe persoane şi numai una
dintre aceste persoane a făcut plângere prealabilă, aceasta este suficientă pentru a
subzista răspunderea penală;
         Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei,
chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul
dintre ei.

 Conţinutul plângerii prealabile. Termenul de introducere
          Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea
autorului, arătarea mijloacelor de probă, indicarea adresei părţilor şi a martorilor,
precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă, indicarea persoanei
responsabile civilmente (când este cazul);
        Plângerea prealabilă formulată oral este consemnată de organul judiciar care
este sesizat în acest mod;
         În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere
prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni;
        - din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul;
        - de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul
(în situaţiile când persoana vătămată este un minor sau un incapabil);
         În cazul în care plângerea prealabilă a fost introdusă în termenul prevăzut de
lege la un organ necompetent, ea se consideră valabil introdusă.

Aspecte specifice privind procedura plângerii prealabile
Procedura în cazul infracţiunilor flagrante
      În cazul în care infracţiunea este flagrantă, organul de urmărire penală este
obligat să constate săvârşirea acesteia, chiar dacă nu s-a introdus plângerea
prealabilă;
      După constatarea infracţiunii flagrante, organul de urmărire penală cheamă
persoana vătămată şi dacă aceasta declară că face plângere prealabilă continuă
                                          145


cercetările; în caz contrar,procurorul dispune încetarea urmăririi penale.

 Procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate
       În caz de conexitate sau indivizibilitate între o infracţiune pentru care punerea
în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă şi o altă infracţiune
pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale nu se face la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, dacă disjungerea nu este posibilă, se aplică procedura prevăzută
în art. 35 C. proc. pen.

Procedura în cazul schimbării încadrării juridice
      Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră
ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară
plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o
întreabă dacă înţelege să facă plângere;
      Dacă persoana vătămată face plângere, organul de cercetare penală continuă
cercetarea;
      Dacă persoana vătămată nu face plângere, organul de cercetare transmite actele
procurorului în vederea încetării urmăririi penale.

 Medierea în procedura plângerii prealabile
      Procesele penale declanşate ca urmare a introducerii plângerii prealabile pot fi
preîntâmpinate ori finalizate prin intermediul procedurii medierii;
   Medierea reprezintă o modalitate facu1tativă de soluţionare a conflictelor pe
cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator,
în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, bazată pe încrederea
pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile
dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei
soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
     Procedura medierii este reglementată în Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind
medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în M. Of. nr. 441 din 22
mai 2006;
     Persoana vătămată şi făptuitorul nu pot fi constrânşi să accepte procedura
medierii.

 Alte moduri speciale de sesizare a organelor de urmărire penală
      - sesizarea organului prevăzut de lege
       - sesizarea comandantului pentru infracţiuni comise de militari sau de civili
în legătură cu obligaţiile militare (infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare,
sustragerea de la serviciul militar, sustragerea de la recrutare etc.);
                                          146


        - sesizarea organelor competente ale căilor ferate, pentru unele infracţiuni
contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate;
       - cererea Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României, pentru
infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului;
    - hotărârea Camerei Deputaţilor şi Senatului de a pune sub acuzare Preşedintele
României pentru înaltă trădare;
  - autorizarea organului prevăzut de lege
  - autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării
contra statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o
vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt
săvârşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu
domiciliază pe teritoriul ţării (art. 5 C. pen.);
   - exprimarea dorinţei guvernului străin pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii
corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii săvârşite împotriva unui reprezentant al
statului respectiv.

§3.     Actele premergătoare
       Potrivit art. 224 Cod de procedură penală, în vederea începerii urmăririi
penale se pot desfăşura o serie de activităţi anterioare, care se consemnează într-un
proces verbal ce constituie mijloc de probă.
       Actele premergătoare au natură juridică proprie. Ele completează şi verifică
informaţiile existente şi fundamentează convingerea organelor de urmărire penală.
       În faza actelor premergătoare por fi efectuate anumite investigaţii prealabile,
ca ascultarea unor persoane, cercetări la faţa locului, percheziţii, însă nu pot fi
dispuse măsuri procesuale, deoarece acestea por fi luate numai faţă de învinuit sau
inculpat, ceea ce implică o urmărire penală începută.
       Nu în orice cauză pot fi efectuate acte premergătoare, ci numai în situaţiile în
care actele de sesizare adresate organelor de urmărire penală nu conţin suficiente
elemente pentru a se dispune începerea urmăririi penale.
     Actele premergătoare se efectuează în vederea îndeplinirii următoarelor
obiective:
  - completarea informaţiilor organelor de urmărire penală pentru a le aduce la
nivelul unor cunoştinţe şi constatări care să determine începerea urmăririi penale;
  - verificarea informaţiilor deja deţinute în baza sesizării primite;
  - verificarea existenţei sau inexistenţei vreunuia din cazurile prevăzute la art. 10
C. proc. pen., a căror incidenţă ar putea determina, după caz, dispunerea începerii
sau neînceperii urmăririi penale.
 - în cadrul actelor premergătoare se pot desfăşura o multitudine de activităţi după
                                           147


cum urmează:
  - activităţi care nu au elemente comune cu regulile procesuale penale, nefiind
reglementate în Codul de procedură penală (spre exemplu, filajul unor persoane
suspecte, organizarea de filtre, efectuarea de razii etc.);
 - activităţi care, sub aspect formal, pot semăna cu unele acte procedurale, dar
care nu capătă haina juridică a acestora (spre exemplu, verificarea gestiunii prin
efectuarea unei revizii contabile, activitate care prezintă aspecte comune cu
desfăşurarea expertizei judiciare, relaţii scrise sau verbale de la diferite persoane
care pot avea aspecte comune cu declaraţiile părţilor sau ale martorilor etc.);
- activităţi desfăşurate conform regulilor procesuale penale (spre exemplu,
cercetarea la faţa locului, în cazul constatării unei infracţiuni flagrante, dispunerea
unei constatări medico-legale, în cazul descoperirii unui deces, survenit în condiţii
violente sau suspecte, ridicarea de obiecte şi înscrisuri etc.);
- pe parcursul desfăşurării actelor premergătoare, nu se pot dispune măsuri
procesuale, deoarece acestea se pot lua numai împotriva învinuitului sau
inculpatului, ceea ce implică existenţa unui cadru procesual (respectiv, începerea
urmăririi penale);
- actele premergătoare se efectuează până la momentul în care organul judiciar
competent are suficiente informaţii în baza cărora să poată dispune începerea
urmăririi penale;
- actele premergătoare se consemnează într-un proces-verbal care poate constitui
mijloc de probă în procesul penal.

 Organele competente să efectueze acte premergătoare
        Actele premergătoare pot fi efectuate de către:
- organele de urmărire penală (atât procurorul, cât şi, mai ales, organele de cercetare
penală);
- lucrătorii operativi anume desemnaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor,
alţii decât cei cu atribuţii de cercetare penală;
   - lucrătorii operativi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei
     naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit
legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale;
 - investigatorii sub acoperire anume desemnaţi din cadrul poliţiei judiciare.

Actele premergătoare efectuate de investigatorii sub acoperire desemnaţi din
cadrul poliţiei judiciare
      Se pot folosi investigatori sub acoperire doar în condiţiile existenţei
autorizării motivate a procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală;
                                           148


         Condiţiile-premisă pentru obţinerea autorizării procurorului sunt următoarele:
    - existenţa indiciilor temeinice şi concrete despre săvârşirea ori pregătirea unor
infracţiuni grave (infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute în codul penal şi
în legi speciale,infracţiuni de trafic de stupefiante şi arme, trafic de persoane etc.)
  - infracţiunea respectivă să nu poată fi descoperită ori făptuitorii să nu poată fi
identificaţi prin alte mijloace.
          Cererea de autorizare adresată procurorului va conţine următoarele elemente:
   - datele şi indiciile privitoare la faptele şi persoanele faţă de care există
presupunerea că au săvârşit o infracţiune;
   - perioada pentru care se cere autorizarea;
         Ordonanţa de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire va cuprinde
următoarele menţiuni:
 - indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care
măsura este necesară;
 - activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire; în cazuri
urgente şi temeinic autorizate se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât
cele iniţiale, procurorul trebuind a se pronunţa de îndată;
- persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune;
- identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile
autorizate;
          Perioada pentru care se dă autorizarea:
- cel mult 60 de zile (art. 2242 alin. (2) C. proc. pen.);
- perioada poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire
neputând depăşi 30 de zile;
      - durata totală, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi
un an;
     - alte menţiuni prevăzute de lege;
     - identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită, acest
aspect făcând parte din secretul profesional;
       Prin procedeul procurorului de a aduce la cunoştinţa inculpatului, acuzat de
trafic de droguri, că în dosarul de urmărire penală faptele au fost probate prin
folosirea unui investigator sub acoperire s-a realizat o divulgare tacită a identităţii
poliţistului, viaţa, integritatea corporală ori sănătatea acestuia fiind astfel puse în
pericol.

§4. Începerea urmăririi penale –art.229 Cod de procedură penală .

Consideraţii preliminare
                                         149


        Începutul urmăriri penale determină limita în timp a declanşării procesului
penal şi poziţia procesuală a participanţilor fixându-le drepturile şi obligaţiile.
Specific este faptul că urmărirea penală începe indiferent dacă în actul de sesizare
se indică sau nu cine este făptuitorul şi indiferente dacă acesta este sau nu cunoscut
şi spunem că urmărirea penală poate începe şi „in rem”.
        Începerea urmăririi penale se face prin rezoluţie şi din acest moment
făptuitorul devine învinuit şi este subiect de drept procesual.
        Condiţii care se cer:
- o condiţie pozitivă, adică un minim de date cu privire la săvârşirea infracţiunii
-          o condiţie negativă, adică inexistenţa cazurilor prevăzute în art.10 cu
excepţia celui de la lit. b1.
        Rezoluţia de începere a urmăririi penale trebuie confirmată motivat de
procurorul care supraveghează activitatea de urmărire penală în termen de cel mult
48 ore de la începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală fiind obligat să
înainteze şi dosarul cauzei.
        Sancţiunea neconfirmării – inexistenţa începerii urmăririi penale. Actele
efectuate după începerea urmăririi penale neconfirmate se consideră a nu fi făcute
în cursul urmăririi penale.
        Dacă se constată existenţa vreunui caz de la art. 10 Cod de procedură penală
(cu excepţia art. 10 lit. b1) se înaintează procurorului propunerea de neîncepere a
urmăririi penale ( N.U.P.), acesta din urmă pronunţându-se prin rezoluţie.
       Împotriva rezoluţiei de N.U.P., partea interesată poate formula plângere
adresată prim-procurorului, în termen de 20 de zile de la comunicarea soluţiei.
      Începerea urmăririi penale se poate dispune de procuror sau de organul de
cercetare penală prin următoarele acte:
        În cazul sesizării prin plângere, denunţ ori în ipoteza sesizării din oficiu,
rezoluţia de începere a urmăririi penale (act simplu, atât în formă, cât şi în
conţinut, cuprinzând doar temeiul legal, dispoziţia de începere a urmăririi penale,
data şi ora la care s-a început urmărirea penală, încadrarea juridică, numele şi
prenumele făptuitorului, dacă acesta este cunoscut şi semnătura organului de
urmărire penală); rezoluţia va fi înregistrată într-un registru special;
       Ordonanţa prin care procurorul soluţionează un conflict de competenţă,
dispunând totodată şi începerea urmăririi penale;
        Organul de urmărire penală comunică organului care a înregistrat persoana
juridică despre începerea urmăririi penale împotriva persoanei juridice, în vederea
efectuării menţiunilor corespunzătoare (art. 4797 alin. (1) C. proc. pen.);
        Cu ocazia sesizării organelor judiciare în vederea începerii urmăririi penale
pot fi incidente următoarele ipoteze:
   - se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute la art. 10 C. proc. pen., cu
excepţia celor de la lit. b1) şi i);
                                         150


   - se constată existenţa cazului prevăzut în art. 10 lit. b1) C. proc. pen.;
   a-se constată existenţa cazului prevăzut în art. 10 lit. i) C. proc. pen.;
Ipoteza existentei vreunuia din cazurile prevăzute la art. 10 C. proc. pen., cu
excepţia celor de la lit. b1) şi i);
   - organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate cu
propunerea de a nu se începe urmărirea penală;
- dacă procurorul este de acord cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, o
confirmă prin rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a făcut
sesizarea; împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face
plângere la instanţa de judecată;
- dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut împrejurarea pe care se
întemeia propunerea de a nu se începe urmărirea penală, procurorul infirmă
rezoluţia şi restituie actele organului de cercetare penală, dispunând începerea
urmăririi penale;
- dacă procurorul constată că în cauză nu este incident vreunul din cazurile
prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia lit. b1), restituie actele organului de
cercetare penală, fie pentru completarea actelor premergătoare, fie pentru începerea
urmăririi penale;
Ipoteza existenţei cazului prevăzut în art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
- organul de cercetare penală dispune începerea urmăririi penale;
- organul de cercetare penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a
dispune scoaterea de sub urmărire penală;
 - dacă procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin ordonanţă scoaterea de
sub urmărire penală şi înştiinţează despre aceasta, când este cazul, persoana care a
făcut sesizarea;
- dacă procurorul constată că în cauză nu este incident cazul prevăzut la art. 10 lit.
b1) C. proc. pen. restituie dosarul organului de cercetare penală, care are obligaţia
de a continua urmărirea penală, procedând la efectuarea acesteia, potrivit legii şi
ţinând seama de împrejurările speciale ale fiecărei cauze;
Ipoteza existenţei cazului prevăzut în art. 10 lit. i) C. proc. pen.;
    - a singurul organ judiciar penal competent a dispune o soluţie corespunzătoare
este instanţa de judecată;
     - dosarul este necesar a ajunge în faţa instanţei de judecată pentru ca aceasta să
dispună încetarea procesului penal şi înlocuirea răspunderii penale.

§5. Desfăşurarea urmăririi penale
       Consideraţii preliminare
      Desfăşurarea urmăririi penale presupune efectuarea tuturor actelor procesuale
şi procedurale necesare pentru realizarea obiectului urmăririi, motiv pentru care
                                         151


majoritatea activităţilor se concentrează în jurul strângerii şi administrării probelor
referitoare la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi la stabilirea
răspunderii acestuia, în aşa fel încât să se poată decide dacă este sau nu cazul să fie
trimis în judecată.
        Urmărirea penală se poate desfăşura:
In rem, când nu se cunoaşte persoana făptuitorului, caz în care se efectuează acte
de urmărire penală pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea
şi pentru a descoperi identitatea persoanei care a săvârşit fapta;
In rem şi in personam, când se cunoaşte persoana făptuitorului;
        Urmărirea penală se poate desfăşura:
    - numai faţă de învinuit, în cauzele penale mai simple şi dacă nu este necesară
privarea de libertate a învinuitului pe o durată mai mare de 10 (zece) zile; în această
ipoteză, la finalizarea urmăririi penale se va dispune punerea în mişcare a acţiunii
penale şi trimiterea învinuitului în judecată în calitate de inculpat;
    - faţă de inculpat, în cauzele penale complexe, când există probe temeinice că
făptuitorul poate fi învinovăţit de săvârşirea infracţiunii, ceea ce determină punerea
în mişcare a acţiunii penale, precum şi posibilitatea privării de libertate a
inculpatului pe o durată de cel mult 180 de zile.
        Dacă în cauză există temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale,
organul de cercetare penală face propuneri în acest sens prin intermediul unui
referat care se înaintează spre rezolvare procurorului.
        Pentru a se pune în mişcare acţiunea penală trebuie întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
-       făptuitorul să fie cunoscut ;
-       să există probe sau indicii temeinice care justifică tragerea la răspundere
penală a celui faţă de care se efectuează urmărirea penală ;
-       să nu existe vreunul din cazurile prevăzute de art.10 C. proc. pen. care
împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
        Actul de inculpare în faza de urmărire penală:
-       Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale - este emisă de procuror şi
trebuie să conţină toate menţiunile generale indicate în art.203 Cod procedură
penală şi în plus date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este
învinuit şi încadrarea juridică a acesteia.
-       Rechizitoriul.

Efectuarea urmăririi penale fată de învinuit
       Urmărirea penală efectuată faţă de învinuit se caracterizează printr-o serie de
aspecte particulare, cum ar fi:
- cauzele instrumentate nu sunt complexe;
- participarea persoanelor interesate, învinuitul şi persoana vătămată, fără a avea
calitatea de părţi în procesul penal şi având drepturi procesuale mai restrânse;
                                         152


- intervenţia redusă a procurorului în activitatea organ ului de cercetare penală.
       Organul de cercetare penală desfăşoară o serie întreagă de activităţi:
- audierea învinuitului şi a părţilor, a martorilor;
- dispoziţia de efectuare a constatărilor tehnico-ştiinţifice sau medico-legale;
- ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
- reţinerea învinuitului (cu obligaţia încunoştinţării de îndată a procurorului);
- solicitări adresate procurorului în vederea autorizării unor activităţi de anchetă
penală (spre exemplu, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurii arestării
preventive, efectuarea de interceptări şi înregistrări audio-video, efectuarea unei
percheziţii domiciliare, reţinerea şi predarea corespondenţei etc.);
       În ipoteza în care urmărirea penală este efectuată de către procuror, întreaga
activitate de strângere a probelor este realizată, în principiu, de către acesta.

 Punerea în mişcare a acţiunii penale
       În cazul în care organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale întocmeşte un referat cu propuneri în acest
sens, pe care îl înaintează procurorului; acesta va dispune:
- punerea în mişcare a acţiunii penale, prin ordonanţă, act de inculpare, care va
conţine, menţiunile prevăzute în art. 203 C. proc. pen., date cu privire la persoana
inculpatului, fapta pentru care este învinuit şi încadrarea juridică a acesteia;
- infirmarea propunerii organului de cercetare penală, prin rezoluţie; în această
ipoteză, procurorul poate să dispună restituirea dosarului organului de cercetare
penală, dacă consideră necesară continuarea cercetării penale sau clasarea, scoaterea
de sub urmărire, încetarea urmăririi penale ori suspendarea urmăririi penale.

 Efectuarea urmăririi penale fată de inculpat
      Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în
procesul penal şi se numeşte inculpat.
      În acest caz se efectuează, în principiu, toate actele de urmărire penală care
sunt efectuate şi faţă de învinuit;
      Dar, există acte de urmărire penală specifice acestei situaţii, cum ar fi:
       - arestarea preventivă a inculpatului;
       - inculpatul este chemat de către organul de urmărire penală pentru a-i
comunica fapta pentru care este învinuit şi pentru a-i da explicaţii cu privire la
drepturile şi obligaţiile pe care le are (în cazul în care inculpatul este dispărut, se
sustrage de la cercetare sau nu locuieşte în ţară, organul de cercetare penală va
continua urmărirea, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi fără a-l asculta);
       - inculpatul este obligat să se prezinte la toate chemări le ce i se vor face în
cursul procesului penal;
                                           153


      - inculpatul are îndatorirea să comunice orice schimbare de adresă.

 Netrimiterea în judecată
 Consideraţii preliminare
       Pe parcursul urmăririi penale, constatându-se existenţa vreunuia dintre
cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., se poate dispune scoaterea de sub
urmărire penală, încetarea urmăririi penale, respectiv, clasarea;
       Aceste ipoteze procesuale se caracterizează prin următoarele:
  - reprezintă atributul exclusiv al procurorului;
  - au drept finalitate stingerea urmăririi penale, împiedicând, practic, trecerea
cauzei în faza de judecată;
  - nu determină o soluţionare a cauzei decât în sens negativ;
  - au un caracter relativ, principiul autorităţii lucrului judecat având aplicabilitate
numai în cazul hotărâri lor judecătoreşti, nu şi în cazul actelor procurorului.

§6.     Încetarea urmăririi penale
         Încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată,
care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art.
10 lit. f)-h), i) şi j) C. proc. pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.
        La propunerea motivată a organului de cercetare penală, procurorul se
pronunţă asupra încetării urmării penale prin rezoluţie motivată dacă nu s-a pus în
mişcare acţiunea penală şi prin ordonanţă dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală.
        Pentru a se dispune încetarea urmăririi penale este necesar a fi îndeplinite
următoarele condiţii:
    - să existe învinuit sau inculpat în cauză;
   - să existe vreunul din cazurile prevăzute la art. 10 lit. f)-h), i) şi j C. proc. pen.
     Încetarea urmăririi penale poate fi:
   - totală (când stingerea cauzei penale are loc în întregime);
   - parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi ori dacă
mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării
acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la
anumite fapte);
         Dacă organul de cercetare penală constată existenţa vreunui caz de încetare
întocmeşte un referat cu propunere în acest sens pe care, împreună cu dosarul
cauzei, îl înaintează procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare
penală;
        Procurorul poate dispune:
    - restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu dispoziţia de a termina
cercetarea în ipoteza în care constată că nu este cazul să dispună încetarea sau când
                                          154


a dispus încetarea parţial;
    - încetarea urmăririi penale prin ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare
acţiunea penală) sau prin rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare
acţiunea penală);
         Ordonanţa de încetare a urmăririi penale va cuprinde:
     - menţiunile arătate în art. 203 C. proc. pen. (data şi locul întocmirii, numele,
prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul
actului, temeiul legal şi semnătura celui care a întocmit-o);
    - menţiuni1e speciale prevăzute în art. 244 C. proc. pen. (datele privind persoana
şi fapta la care se referă încetarea, precum şi temeiurile de fapt şi de drept pe baza
cărora se dispune încetarea urmăririi penale);
    - dispoziţiile complementare prevăzute în art. 245 C. proc. pen.:
    - revocarea măsurilor asiguratorii luate în vederea reparării prejudiciului sau
executării pedepsei amenzii;
     - confiscarea lucrurilor care, potrivit art. 118 C. pen., sunt supuse confiscării
speciale şi restituirea celorlalte; dacă proprietatea corpurilor delicte şi a celorlalte
obiecte care au servit ca mijloace materiale de probă este contestată, ele sunt
păstrate de organul de cercetare penală până la hotărârea instanţei civile;
     - măsurile asiguratorii privind reparaţiile civile şi restabilirea situaţiei
anterioare săvârşirii infracţiunii; în cazul menţinerii măsurilor asiguratorii privind
reparaţiile civile, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei
civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale, acestea
se vor considera desfiinţate;
     - sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau
parţială a unui înscris;
     - stabilirea cuantumului cheltuielilor judiciare, a persoanelor care trebuie să le
suporte, precum şi ordonarea încasării lor;
     - restituirea cauţiunii în cazurile prevăzute de lege;
     - menţiuni despre luarea vreuneia dintre măsurile de siguranţă cu caracter
medical (obligarea la tratament medical sau internarea medicală), dacă în cursul
urmăririi penale s-a luat vreuna din aceste măsuri;
      - termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării
urmăririi penale din momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de
cercetare penală la secretariatul parchetului nu este precizat;
      - excepţie: procurorul se va pronunţa asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi
zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală, când
cazul de încetare priveşte un învinuit sau inculpat arestat.
         Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii încetării urmăririi penale
 - înştiinţarea persoanelor interesate;
                                         155


  - solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori inculpatului (se
înaintează instanţei competente dosarul cauzei împreună cu referatul de propunere a
revocării arestării preventive).




§7.     Suspendarea urmăririi penale (art. 239-241 C. proc. pen.)
        Suspendarea urmăririi penale constă în întreruperea temporară a
procesului penal ca urmare a existenţei unei boli grave a învinuitului sau
inculpatului, care îl împiedică să ia parte la activitatea procesuală, boală
constatată printr-o expertiză medico-legală.
        Pentru a se putea dispune suspendarea urmăririi penale, se impune
îndeplinirea următoarelor condiţii:
         - învinuitul sau inculpatul să sufere de o boală gravă care îl împiedică să ia
parte la procesul penal; boala poate fi de ordin fizic sau psihic, temporară (de scurtă
sau de lungă durată), sau permanentă, curabilă sau incurabilă, independentă de
voinţa învinuitului sau inculpatului, ori, dimpotrivă, rezultatul propriei sale
activităţi;
     - boala gravă să fie constatată printr-o expertiză medico-legală:,
        În ipoteza suspendării urmăririi penale, organul de cercetare penală
îndeplineşte următoarele activităţi:
    - dispune efectuarea unei expertize medico-legale (în ipoteza în care cererea
învinuitului sau inculpatului de suspendare nu este însoţită de depunerea la dosar a
unui asemenea mijloc de probă); expertiza medico-legală nu este, însă, obligatorie;
    - va înainta procurorului de supraveghere un referat cu propunerea de suspendare
a urmăririi penale, împreună cu dosarul cauzei;
    - continuă să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de
situaţia învinuitului sau inculpatului;
    - se interesează periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea
urmăririi penale (în cazul în care că a încetat cauza de suspendare, înaintează
dosarul procurorului pentru a dispune reluarea urmăririi penale);
        Procurorul îndeplineşte următoarele activităţi:
 - dispune suspendarea urmăririi penale prin ordonanţă
 - menţiunile arătate în art. 203 C. proc. pen.;
 - datele privitoare la persoana învinuitului sau inculpatului;
 - fapta de care este învinuit;
 - cauzele care au determinat suspendarea;
 - măsurile luate în vederea însănătoşirii învinuitului sau inculpatului;
                                         156


 - comunică învinuitului sau inculpatului şi persoanei vătămate despre luarea
măsurii;
  - restituie dosarul organului de cercetare penală.
      Conform art. 70 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator, dacă procedura de mediere se desfăşoară după
începerea urmăririi penale declanşată în urma introducerii plângerii prealabile,
urmărirea penală se suspendă, în temeiul prezentării de către părţi a contractului de
mediere;
         Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare
din modalităţile legale.

§8.    Scoaterea de sub urmărire penală
       Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere în
judecată, care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile
prevăzute în alt. 10 lit. a)-e) C. proc. pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.
       Pentru a se dispune scoaterea de sub urmărire penală este necesar a fi
îndeplinite următoarele condiţii:
       - să existe învinuit sau inculpat în cauză;
       - să existe vreunul din cazurile prevăzute la alt. 10 lit. a)-e) C. proc. pen.;
       Scoaterea de sub urmărire penală poate fi:
    - totală (când stingerea cauzei penale are loc în întregime);
    - parţială (dacă în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, ori dacă
mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării
acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi, ori numai la
anumite fapte);
        Dacă organul de cercetare penală constată existenţa vreunuia dintre cazurile
de scoatere de sub urmărire penală, va înainta procurorului dosarul, împreună cu un
referat cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală;
      Procurorul poate dispune:
   - restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu dispoziţia de a
continua cercetarea, în cazul în care constată că nu este cazul să dispună scoaterea
de sub urmărire sau când a dispus scoaterea de sub urmărire parţial;
 - scoaterea de sub urmărire penală:
       » prin ordonanţă (în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală);
        » prin rezoluţie motivată (în cazul în care nu s-a pus în mişcare acţiunea
penală);
       » numai prin ordonanţă, în cazul prevăzut de art. 10 lit. b 1) C. proc. pen.,
indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare;
        Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală va cuprinde aceleaşi menţiuni
                                         157


ca şi ordonanţa de încetare a urmăririi penale;
        Termenul înlăuntrul căruia procurorul trebuie să se pronunţe asupra scoaterii
de sub urmărire penală din momentul înregistrării dosarului cu propunerea
organului de cercetare penală la secretariatul parchetului nu este precizat;
Excepţie: procurorul se va pronunţa asupra scoaterii de sub urmărire penală în
aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală,
când învinuitul sau inculpatul este arestat.
       Alte obligaţii ale procurorului în ipoteza dispunerii scoaterii de sub urmărire
penală:
      - înştiinţarea persoanelor interesate;
      - solicitarea revocării arestării preventive a învinuitului ori inculpatului (se
înaintează instanţei dosarul cauzei împreună cu referatul de propunere a revocării
arestării preventive);
       În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pe considerentul
lipsei gradului de pericol social se vor pune în executare sancţiunile cu caracter
administrativ, după cum urmează:
        » executarea mustrării şi a mustrării cu avertisment aplicate de către procuror
se face de îndată, după dispunerea scoaterii de sub urmărire penală, sau se fixează
un termen la care se dispune aducerea învinuitului sau inculpatului, în situaţia în
care mustrarea nu poate fi executată cu ocazia dispunerii scoaterii de sub urmărire;
        » executarea amenzii se face după expirarea termenului în care se poate face
plângere contra ordonanţei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, iar
dacă s-a făcut plângere, după respingerea acesteia.

§9. Clasarea
       Clasarea reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată, care are loc când
se constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 10 C. proc. pen. şi nu
există învinuit în cauză.
       Clasarea presupune îndeplinirea următoarele condiţii:
      - să nu existe învinuit în cauză (fie organul de urmărire penală nu are nici un
fel de date cu privire la persoana care a săvârşit fapta, fie urmarea produsă nu
provine dintr-o acţiune umană, ci dintr-o împrejurare neavând legătură cu
activităţile umane, cum ar fi, de exemplu, o moarte naturală);
     - să existe anumite cazuri prevăzute la art. 10 C.proc. pen.; clasarea nu se
poate dispune cu ocazia incidenţei oricăruia dintre cazurile prevăzute la art. 10 C.
proc. pen.; nu se pot reţine ca temeiuri ale clasării cauzei aspectele din art. 10 C.
proc. pen., care sunt aplicabile intuitu personae, cum ar fi înlocuirea răspunderii
penale, împăcarea părţilor etc.;
       Clasarea se dispune de către procuror, din oficiu sau la propunerea organului
                                          158


de cercetare penală, prin ordonanţă.

§10. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului şi inculpatului
(art.250 şi 257 Cod de procedură penală)

      Prezentarea materialului de urmărire penală constituie acea activitate
desfăşurată de organele de urmărire penală, la sfârşitul urmăririi penale, prin
care probele administrate sunt aduse la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului
în vederea cunoaşterii de către acesta a întregului material probator şi pentru a i
se da posibilitatea de a combate probele în acuzare prin noi cereri sau declaraţii
suplimentare.
        Prezentarea materialului de urmărire penală se efectuează de către:
    - procuror (în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare pe
parcursul urmăririi penale sau în cazul în care infracţiunea respectivă este de
competenţa exclusivă a procurorului, indiferent dacă acţiunea penală a fost sau nu
pusă în mişcare);
    - organul de cercetare penală (când infracţiunea este de competenţa acestuia, iar
acţiunea penală a fost pusă în mişcare);
         Prezentarea materialului de urmărire penală implică îndeplinirea
următoarelor condiţii:
   - cercetarea penală să fie terminată;
   - să existe suficient material probator în cauză, care să facă posibilă trimiterea
inculpatului în judecată;
   - învinuitul sau inculpatul să fie prezent pentru a putea lua contact cu organul de
urmărire penală (învinuitul sau inculpatul va fi adus, în cazul în care se află în arest
preventiv, ori va fi chemat, în cazul în care este cercetat în stare de libertate);
       Dacă învinuitul sau inculpatul se prezintă, este prins ori adus, până la
momentul înaintării dosarului la procuror, organul de cercetare penală procedează la
prezentarea materialului de urmărire penală;
       Dacă învinuitul sau inculpatul se prezintă, este prins ori adus, după înaintarea
dosarului la procuror, acesta procedează la prezentarea materialului de urmărire
penală;
       Prezentarea materialului de urmărire penală are în vedere îndeplinirea de către
organul de urmărire penală a următoarelor obligaţii:
      - informarea învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a lua cunoştinţă de
materialul de urmărire penală;
     - indicarea încadrării juridice a faptei;
     - asigurarea posibilităţii de a lua de îndată cunoştinţă de material (învinuitul sau
inculpatul va studia dosarul filă cu filă, în mod nelimitat sub aspect temporal;
                                          159


învinuitului sau inculpatului i se vor citi lucrările din dosar, dacă nu poate să
citească; învinuitului sau inculpatului care nu cunoaşte limba română i se va traduce
materialul de urmărire penală de către un interpret);
       - învinuitul sau inculpatul este întrebat dacă are de formulat cereri noi sau dacă
voieşte să facă declaraţii suplimentare;
          Se va întocmi un proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire
penală; procesul - verbal va cuprinde următoarele menţiuni:
- menţiunile din art. 91 C. proc. pen.;
     - menţiuni despre îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 250 C. proc. pen.;
     - declaraţiile suplimentare, cererile noi şi răspunsurile învinuitului sau
inculpatului;
- semnăturile organului judiciar, învinuit sau inculpat, apărător;
          În ipoteza unor cereri noi formulate de învinuit sau inculpat, organul de
urmărire penală, prin ordonanţă:
    - va admite cererile şi va dispune completarea urmăririi penale;
  - va respinge cererile de noi probe;
          O nouă prezentare a materialului de urmărire penală se desfăşoară după
aceeaşi procedură;
       Dacă în cauză sunt mai mulţi inculpaţi, materialul de urmărire penală se
prezintă individual, încheindu-se separat proces-verbal de prezentare a materialului
pentru fiecare inculpat.

§11.Terminarea urmăririi penale (art.255-260 Cod de procedură penală).
     Terminarea urmăririi pena1e reprezintă o etapă a acestei faze in care
organul de cercetare, după ce a apreciat că a administrat toate probele necesare
în cauză, pregăteşte dosarul în vederea înaintării lui procurorului, pentru ca
acesta să se pronunţe potrivit legii.
      Urmărirea penală se poate desfăşura fie cu acţiunea penală pusă în
mişcare, fie fără acţiune penală pusă în mişcare, legea prevăzând două
proceduri distincte după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea
penală.

Terminarea urmăririi penale fără acţiune penală pusă în mişcare
       Se disting trei momente:
- ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării;
- înaintarea dosarului privind pe învinuit;
- prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror;
Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării
       Cercetarea se consideră terminată dacă învinuitul nu a propus noi probe ori a
                                          160


propus noi probe, dar organul de cercetare penală a respins propunerea ca
netemeinică şi dacă a propus noi probe şi propunerea sa a fost găsită temeinică,
cercetarea penală, în urma acestor propuneri fiind completată;
Înaintarea dosarului privind pe învinuit la procuror
        Organul de cercetare penală întocmeşte un referat în care va consemna
rezultatul cercetării, după care va înainta dosarul la procuror;
        Referatul de terminare a urmăririi penale va cuprinde:
- date despre persoana învinuitului;
- fapta reţinută în sarcina învinuitului;
- probele administrate;
- încadrarea juridică a faptei;
 - dacă este cazul, datele suplimentare prevăzute la art. 260 C. proc. pen. privitoare
la mijloacele materiale de probă şi măsurile luate referitor la ele în cursul cercetării
penale, precum şi locul unde se află, măsurile asiguratorii privind reparaţiile civile
sau executarea pedepsei amenzii luate în cursul cercetării penale, respectiv,
cheltuielile judiciare;
    - prezentarea materialului de urmărire penală de către
procuror
     - conform procedurii analizate.

 Terminarea urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în mişcare
       Organul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul cauzei,
însoţit de un referat care va avea acelaşi conţinut cu cel al referatului întocmit la
terminarea urmăririi penale, fără acţiune penală pusă în mişcare;
      Momentul terminării cercetării penale intervine după completarea cercetării şi
după îndeplinirea dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire
penală.

 Verificarea lucrărilor urmăririi penale
     Referatul de terminare a urmăririi penale împreună cu dosarul cauzei sunt
înaintate la procuror în vederea verificării lucrărilor urmăririi penale;
     Termenul de verificare de către procuror:
    - 15 zile de la primirea lucrărilor;
    - de urgenţă şi cu precădere, în cauzele în care sunt arestaţi;
   Se vor constata următoarele aspecte:
    - urmărirea penală a fost efectuată de organul competent (în caz contrar,
procurorul va trimite dosarul organului competent să efectueze urmărirea penală);
    - urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale privind
aflarea adevărului;
                                         161


    - urmărirea penală este completă (în caz contrar, procurorul va dispune
restituirea cauzei sau trimiterea ei la alt organ de urmărire penală);
   - probele necesare în cauză au fost legal administrate;
   - urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea garanţiilor dreptului la apărare.



CAPITOLUL III
: Trimiterea în judecată (art.261-269 Cod de procedură penală)
Trimiterea în judecată
Consideraţii preliminare

        Reprezintă ultimul moment al fazei de urmărire penală care astfel este
epuizată, iar organul de urmărire penală se dezînvesteşte.
        Singurul organ competent să dispună trimiterea în judecată este procurorul,
altfel spus, numai procurorul poate sesiza instanţa de judecată; astfel, organele de
cercetare penală nu intră în raporturi directe cu instanţa de judecată, ci numai prin
intermediul procurorului. Ar putea fi o excepţie: sesizarea instanţei pentru a formula
propunere de extrădare (Legea 296/2001 nu prevede obligativitatea sesizării
instanţei de către procuror).
        În cadrul acestei etape a fazei de urmărire penală, se pot desfăşura
următoarele activităţi:
    - verificarea lucrărilor urmăririi penale;
    - rezolvarea cauzei, constând în trimiterea în judecată, netrimiterea în judecată,
suspendarea urmăririi penale, restituirea sau trimiterea cauzei în vederea
completării sau refacerii urmăririi penale sau trimiterea cauzei la organul competent
să efectueze urmărirea penală.
        Procurorul dispune trimiterea în judecată dacă constată îndeplinirea
următoarelor condiţii, în mod cumulativ:
- au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului;
- urmărirea este completă, probele fiind suficiente şi legal administrate;
- există o faptă prevăzută de legea penală;
- fapta a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
- învinuitul sau inculpatul răspunde penal.
        Trimiterea în judecată se poate dispune sub două modalităţi:
   - dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, în cursul urmăririi penale,
procurorul emite rechizitoriu, prin care va dispune punerea în mişcare a acţiunii
penale şi trimiterea în judecată; în această situaţie, rechizitoriul are o dublă
funcţionalitate, fiind atât act de inculpare, cât şi act de sesizare a instanţei de
judecată;
                                          162


   - dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale,
procurorul emite rechizitoriu prin care va dispune trimiterea în judecată; în această
situaţie rechizitoriul are o singură funcţiune şi anume, sesizarea instanţei de
judecată.
        Rechizitoriul reprezintă ultimul act de urmărire penală, prin care este
sesizată instanţa de judecată cu faptele care urmează să facă obiectul judecăţii şi
persoanele care urmează să fie trase la răspundere penală pentru aceste fapte.
       Rechizitoriul trebuie să cuprindă:
- menţiunile prevăzute în art. 203 C. proc. pen. (data şi locul întocmirii, numele,
prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, cauza la care se referă obiectul
actului, temeiul legal, semnătura procurorului);
- datele privitoare la persoana inculpatului (nume, prenume, poreclă, data şi locul
naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de
muncă, ocupaţie, adresă, antecedente penale şi alte date privind stabilirea situaţiei
sale personale);
- fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată indicate prin arătarea
denumirii infracţiunii şi încadrarea juridică;
- probele pe care se bazează învinuirea, cu indicarea paginii din dosar;
- măsura preventivă luată şi durata acesteia;
- numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea
calităţii lor procesuale şi a locului unde urmează a fi citate;
- dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale (în cazul în care acţiunea penală
nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale);
- dispoziţia de trimitere în judecată;
- eventuala propunere de arestare preventivă ori de obligare a inculpatului la
tratament medical sau internarea medicală;
- datele suplimentare, prevăzute de art. 260 C. proc. pen.;
       Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu, chiar dacă lucrările urmăririi
penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se
dau acestora rezolvări diferite;
       Rechizitoriul este verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de către
procurorul ierarhic superior, astfel:
  - rechizitoriul unui procuror de la parchetul de pe lângă judecătorie va fi verificat
de prim procurorul acelui parchet;
  - rechizitoriul prim-procurorului de la parchetul de pe lângă judecătorie va fi
verificat de prim-procurorul parchetului de pe lângă tribunal;
  - rechizitoriul unui procuror de la parchetul de pe lângă tribunal va fi verificat de
prim procurorul acelui parchet;
  - rechizitoriul prim-procurorului de la parchetul de pe lângă tribunal va fi verificat
                                          163


de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel;
  - rechizitoriul unui procuror de la parchetul de pe lângă curtea de apel va fi
verificat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel;
  - rechizitoriul unui procuror general de la parchetul de pe lângă curtea de apel va
fi verificat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie;
  - rechizitoriul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie va fi verificat de procurorul-şef de secţie;
  - rechizitoriul unui procuror-şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie va fi verificat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- în cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei
arestării preventive;
- dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul care a efectuat verificarea îl
înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar
de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de
deţinere;
- procurorul comunică organului care a înregistrat persoana juridică despre
trimiterea în judecată a persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor
corespunzătoare (art. 4797 alin. (1) C. proc. pen.).

 Netrimiterea în judecată
      Tot în această fază, dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute
de lege pentru trimiterea în judecată, procurorul va dispune, prin ordonanţă:
 - scoaterea de sub urmărire penală;
 - încetarea urmăririi penale;
 - clasarea cauzei;
      Pentru această etapă procesuală, scoaterea de sub urmărire penală, respectiv
încetarea urmăririi penale se dispune numai prin ordonanţă, indiferent dacă
acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare;
      Dacă învinuitul sau inculpatul se află în stare de deţinere în urma luării
măsurii arestării preventive procurorul va solicita revocarea măsurii preventive.

Suspendarea urmăririi penale
     De asemenea, procurorul va dispune, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi
penale în următoarele două ipoteze:
    - se constată că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl
împiedică să ia parte la procesul penal;
   - are loc o procedură de mediere care se desfăşoară după începerea urmăririi
                                          164


penale declanşate în urma introducerii plângerii prealabile (art. 70 din Legea nr.
192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator).

 Restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completării sau refacerii
urmăririi penale
       Când procurorul constată că urmărirea penală nu este completă, sau că nu au
fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, poate dispune:
      Restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea completării
urmăririi penale, în situaţia în care acesta a respectat dispoziţiile legale care
garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna
rezolvare a cauzei;
      Trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în vederea completării
urmăririi penale, în situaţia în care organul care a efectuat urmărirea a respectat
dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate
aspectele impuse de buna rezolvare a cauzei;
       Restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi
penale, în situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea
dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal;
       Trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi
penale, în situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea
dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal;
        Ordonanţa de restituire sau trimitere trebuie să cuprindă:
     - menţiunile arătate în art. 203 C. proc. pen. (data şi locul întocmirii, numele şi
prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul
actului, temeiul legal al acesteia, semnătura procurorului);
    - indicarea actelor de cercetare penală ce trebuie efectuate în vederea
completării ori refăcute;
     - indicarea faptelor sau împrejurărilor ce urmează a fi constatate;
     - indicarea mijloacelor de probă ce urmează a fi folosite.

Trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală
      Când procurorul constată că urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât
cel prevăzut în lege, dispune prin ordonanţă ca urmărirea să fie făcută de organul
competent;
      Restituirea cauzei la organul competent se va dispune în următoarele cazuri:
     - cercetarea penală a fost efectuată de către organul de cercetare al poliţiei
judiciare în loc de organul de cercetare penală prevăzut la art. 208 lit. a), b) şi c) C.
proc. pen.;
    - cercetarea penală a fost efectuată de către organele de cercetare penală
                                          165


prevăzute la art. 208 lit. a), b) şi c) C. proc. pen., în loc de organul de cercetare al
poliţiei judiciare;
    - cercetarea penală a fost efectuată de organele de cercetare penală, în loc de
procuror, în cazurile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. proc. pen.;
    - în cazul în care procurorul trimite cauza organ ului competent să efectueze
urmărirea penală, rămân valabile măsurile asiguratorii luate, actele sau măsurile
procesuale confirmate sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care
nu pot fi refăcute;
       Organul de cercetare penală sesizat prin trimiterea cauzei de către procuror
are următoarele obligaţii:
 - procedează la ascultarea învinuitului sau inculpatului;
 - dispune în ce măsură trebuie refăcute celelalte acte procesuale;
 - dispune ce anume acte mai trebuie efectuate în vederea completării cercetării
penale.

CAPITOLUL IV
: Reluarea urmăririi penale
        Consideraţii preliminare
Instituţie procesuală complementară, cu caracter excepţional, care are ca scop
aducerea procesului penal pe linia de desfăşurare normală.
        Reluarea urmăririi penale este posibilă în următoarele cazuri:
 - încetarea cauzei de suspendare;
 - restituirea cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii urmăririi;
 - redeschiderea urmăririi penale.

Reluarea urmăririi penale după suspendare
       Constatarea dispariţiei cauzei care a determinat suspendarea urmăririi penale,
respectiv însănătoşirea învinuitului sau inculpatului;
        Organul de cercetare penală înaintează procurorului referatul cu propunerea
de reluare a urmăririi penale, actul medical prin care se constată încetarea stării de
boală şi dosarul cauzei;
         Procurorul poate constata:
     - încetarea cauzei de suspendare, caz în care va dispune prin ordonanţă
reluarea urmăririi penale şi restituirea dosarului la organul de cercetare penal , 10
vederea continuării urmăririi penale, temporar întrerupte;
   - menţinerea cauzei de suspendare, caz în care va dispune, prin rezoluţie,
restituirea cauzei la organul de cercetare penală, care va continua să efectueze actele
a căror îndeplinire nu este împiedicată de situaţia învinuitului sau inculpatului.
                                          166


Reluarea în caz de restituire a cauzei de către instanţa de judecată
         Restituirea cauzei de către instanţa de judecată se va dispune în vederea
refacerii urmăririi penale, când se constată înainte de terminarea cercetării
judecătoreşti, că urmărirea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent;
       Reluarea urmăririi penale se face în baza hotărârii prin care instanţa a
dispus restituirea, hotărâre care constituie actul de sesizare a procurorului în
vederea reluării urmăririi.

 Reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale
       Redeschiderea urmăririi penale se dispune în următoarele ipoteze:
    - s-a dispus încetarea urmăririi penale şi ulterior se constată că nu a existat în
fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe
care se întemeia încetarea urmăririi penale;
    - s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi ulterior se constată că nu a
existat în fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri sau că a dispărut
împrejurarea pe care se întemeia scoaterea de sub urmărire penală;
    - instanţa de judecată, potrivit arte 2781 C. proc. pen., admite plângerea
împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei procurorului de scoatere de sub
urmărire penală, încetare a urmăririi penale ori de clasare;
         Redeschiderea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă
sau de către instanţa de judecată prin sentinţă;
- organul de cercetare penală înaintează procurorului referatul cu propunerea de
reluare a urmăririi penale şi dosarul cauzei;
       Procurorul poate constata:
     - inexistenţa cazului sau dispariţia împrejurării pe care se întemeia soluţia de
netrimitere sau neurmărire, situaţie în care va dispune, prin ordonanţă reluarea
urmăririi penale prin redeschiderea acesteia şi restituirea dosarul la organul de
cercetare penală;
    - existenţa cazului sau împrejurării pe care se întemeiază soluţia de netrimitere
sau neurmărire, situaţie în care va dispune prin rezoluţie, menţinerea soluţiei
pronunţate anterior.

Durata arestării inculpatului după reluare
     În cazurile de reluare a urmăririi penale, termenul de 30 de zile curge:
     - de la data luării acestei măsuri, pentru situaţiile în care reluarea urmăririi se
dispune după suspendare sau redeschidere;
     - de la data pronunţării hotărârii, în cazul reluării în baza restituirii cauzei de
către instanţa de judecată şi inculpatul este arestat.
                                          167


 Plângerea împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală
 Consideraţii preliminare
       Împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală pot face plângeri părţile şi
orice alte persoane, chiar străine de cauză, dacă prin măsurile şi actele respective au
adus o vătămare intereselor legitime ale acestora;
      Obiectul plângerii poate fi o măsură sau un act intervenite în cursul efectuării
activităţii de urmărire penală, sau un act efectuat înainte de începerea urmăririi
penale şi anume, rezoluţia de a nu se începe urmărirea penală
       Se disting următoarele ipoteze:
    - plângerea în fata procurorului împotriva actelor efectuate de organele de
cercetare penală;
    - plângerea în fata procurorului împotriva actelor efectuate de procuror sau în
baza dispoziţiilor acestuia;
   - plângerea în fata instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor
procurorului de netrimitere în judecată, ori împotriva dispoziţiei de netrimitere în
judecată cuprinsă în rechizitoriu.

 Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală ale organelor de
cercetare penală
        Se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de
cercetare;
        Se poate depune direct la procuror sau la organul de cercetare penală;
        Reguli de procedură:
       Introducerea plângerii nu suspendă aducerea la îndeplinire a măsurii sau a
actului care formează obiectul plângerii;
       Când plângerea a fost depusă la organul de cercetare penală, acesta este
obligat ca în termen de 48 de ore de la primirea ei să o înainteze procurorului
împreună cu explicaţiile sale, atunci când acestea sunt necesare; dacă organul de
cercetare penală nu a înaintat, în această situaţie, explicaţiile necesare, în raport de
obiectul plângerii, procurorul le va cere oricând consideră că este nevoie;
        Procurorul, primind plângerea, este obligat să o rezolve în termen de cel
mult 20 de zile şi să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în
care a fost rezolvată.

 Plângerea împotriva măsurilor şi actelor procurorului
        Se poate face plângere împotriva actelor efectuate de procuror ori actelor
efectuate de organele de cercetare penală, pe baza dispoziţiilor date de procuror;
       Plângerea împotriva actelor procurorului se rezolvă de către procurorul
ierarhic superior;
                                          168


      Termenul de exercitare a dreptului de a face plângere: cât timp dosarul se află
la procuror, în timpul fazei de urmărire penală (prin excepţie, împotriva rezoluţiei
de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, rezoluţiei de
scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale se poate face
plângere în termen de 20 de zile de la momentul comunicării acestor soluţii de către
procuror).

Plângerea în fata instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor
procurorului de netrimitere în judecată, ori a dispoziţiei de netrimitere în
judecată cuprinsă în rechizitoriu
        Se poate uza de această instituţie în ipoteza respingerii de către procuror a
plângerii îndreptate împotriva actelor de urmărire penală;
        Plângerea adresată direct instanţei de judecată împotriva rezoluţiei de
neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare,
de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de
procuror, fără ca acestea să fie atacate, în prealabil , conform art. 278, la procurorul
ierarhic superior, este inadmisibilă (I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XIII din 21 noiembrie
2005);
      Totuşi e de menţionat că noul text al art. 278 1, dat prin Legea 356/2006,
conţine un nou alineat, alin. (13), care prevede că plângerea greşit îndreptată se
trimite organului competent.
       Termenul de exercitare: 20 de zile de la data comunicării de către procuror a
ordonanţei prin care a dispus asupra plângerii formulate, potrivit art. 277 şi 278;
       În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general
al parchetului de pe lângă Curtea de Apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori procurorul ierarhic superior nu a
soluţionat plângerea în termenul prevăzut de art. 277, termenul curge de la data
expirării termenului iniţial de 20 de zile.
         Instanţa competentă: instanţa căreia i-ar reveni competenţa de a judeca în
primă instanţă cauza;
        Actele de urmărire penală care pot fi atacate în faţa instanţei de judecată sunt:
  - rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale;
  - rezoluţia ori ordonanţa de clasare;
  - rezoluţia ori ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală;
  - rezoluţia ori ordonanţa de încetare a urmăririi penale;
  - dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale
cuprinsă în rechizitoriu;
         Reguli de procedură:
   - judecătorul solicită trimiterea dosarului;
                                          169


   - parchetul va trimite dosarul în termen maxim de 5 zile de la înregistrarea
adresei instanţei de judecată;
   - participarea procurorului este obligatorie;
   - persoana care a făcut plângerea este citată; neprezentarea sa nu împiedică
soluţionarea cauzei, decât în ipoteza în care instanţa constată că se impune prezenţa
acesteia;
   - persoana care a făcut plângerea şi reprezentantului parchetului sunt audiate;
   - termenul de soluţionare: cel mult 30 de zile de la primirea plângerii;
   Soluţiile care pot fi pronunţate sunt:
   - respingerea plângerii, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca
nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
    - admiterea plângerii, prin sentinţă, cu desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei
atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii sau redeschiderii
urmăririi penale;
    - judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza
procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi
prin care anume mijloace de probă;
    - admiterea plângerii, prin încheiere, cu desfiinţarea rezoluţiei sau a ordonanţei
atacate şi reţinerea cauzei pentru judecarea cauzei, în complet legal constituit,
dispoziţiile privind judecata în primă instanţă aplicându-se în mod corespunzător;
    - judecătorul care, prin încheiere admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau
ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind ca probele existente la
dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluţioneze
fondul acesteia (I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XV din 22 mai 2006);
      - nu este posibilă reţinerea cauzei spre judecare de către instanţă în ipoteza în
care obiect al plângerii îl constituie un act al procurorului de netrimitere în judecată
întemeiat exclusiv pe acte premergătoare; în această situaţie, plângerea persoanei
vătămate nu poate reprezenta act de sesizare a instanţei de judecată; rezultă că plân-
gerea persoanei vătămate poate avea funcţia de act de sesizare a instanţei de
judecată doar atunci când obiectul plângerii îl reprezintă soluţiile procurorului de
netrimitere în judecată bazate pe probe administrate în cursul urmăririi penale
(I.C.C.J., S.U., Decizia nr. XLVIII din 4 iunie 2007);
     - hotărârile instanţei de judecată se comunică de îndată persoanei interesate, în
ipoteza în care aceasta nu a fost prezentă la judecată;
   - sentinţele pronunţate în primele două ipoteze pot fi atacate cu recurs de
procuror sau de persoana care a sesizat instanţa de judecată.
                                           170


 ROLUL ACTIV AL GREFIERULUI ÎN ACTIVITATEA DE URMĂRIRE
                        PENALĂ
ATRIBUŢII, NORME DEONTOLOGICE

         Personalul auxiliar de specialitate este subordonat ierarhic conducerii
compartimentelor de activitate din care face parte, primului grefier sau grefierului
şef şi conducerii parchetului în care funcţionează, respectiv procurorului şef de
secţie.
        Atribuţiile acestui personal sunt prevăzute sintetic în Regulamentul de ordine
interioară a parchetelor.
        În afară de aceste atribuţii, are obligaţia de a îndeplini orice activitate
cuprinsă în fişa postului sau orice dispoziţie dată de conducătorul ierarhic. Pe de
altă parte, grefierii care participă la efectuarea actelor de urmărire penală sunt
obligaţi să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să
îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul procurorului
repartizat pentru acea lucrare.

Principalele atribuţii, pe compartimente, stabilite în Regulamentul de ordine
interioară, sunt:

             Grefierii de la cabinetul procurorului general, prim-adjunctului
procurorului general şi adjunctului procurorului general sunt asimilaţi
grefierilor şefi secţie şi au următoarele atribuţii :
a)      primesc, verifică şi prezintă corespondenţa adresată procurorului general,
prim-adjunctului şi adjunctului procurorului general;
b)      efectuează înregistrarea, completarea şi scăderea lucrărilor primite la cabinet;
c)      transmit de îndată lucrările, în baza condicii de expediţie, conform rezoluţiei
procurorului general, prim-adjunctului şi adjunctului procurorului general la secţii,
servicii, birouri şi alte compartimente ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie;
d)      arhivează lucrările soluţionate, după ce au fost scăzute în registrul de la
cabinet;
e)      din dispoziţia procurorului general, prim-adjunctului şi adjunctului
procurorului general, tehnoredactează lucrările repartizate;
f)      asigură evidenţa folosirii şi păstrării în condiţii corespunzătoare a ştampilelor,
sigiliilor şi imprimatelor existente la cabinet;
g)      îndeplinesc orice alte atribuţii dispuse de procurorul general, prim-adjunctul
şi adjunctul procurorului general;
h)      răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-g).
                                           171


               Grefierii şefi secţie, primii-grefieri şi grefierii şefi serviciu au
următoarele atribuţii:
a)     organizează şi coordonează personalul auxiliar de specialitate din subordine
şi propun procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef serviciu măsuri de
îmbunătăţire a activităţii acestuia;
b)     primesc corespondenţa adresată secţiei sau serviciului, o verifică şi o prezintă
procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef serviciu;
c)     conform rezoluţiei procurorului şef secţie sau, după caz, procurorului şef
serviciu, predau lucrările repartizate personalului, pe condică de lucrări, pe bază de
semnătură;
d)     din dispoziţia procurorului şef secţie sau, după caz, a procurorului şef
serviciu, înregistrează lucrările în registrele secţiei sau ale serviciului;
e)     ţin la zi evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare şi informează
procurorul şef secţie sau, după caz, procurorul şef serviciu asupra respectării
acestora;
f)     certifică, la sfârşitul anului calendaristic, închiderea registrelor existente în
grefă, consemnând numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite;
g)     asigură culegerea şi înregistrarea la timp a datelor statistice, ţinând la zi
evidenţele primare şi desfăşurătoarele statistice tipizate;
h)     verifică corespondenţa pregătită pentru expediere, luând măsuri de efectuare
a acestor operaţiuni de îndată;
i)     verifică modul de respectare a dispoziţiilor privind activitatea de primire,
înregistrare, expediere şi arhivare a lucrărilor de către personalul din subordine;
j) asigură utilizarea eficientă şi păstrarea în condiţii optime a registrelor,
condicilor, imprimatelor şi a altor materiale existente în grefa secţiei şi a serviciului;
k)     verifică necesarul de registre, condici, imprimate, aparatură, mobilier sau de
alte materiale pentru secţie ori serviciu şi propun procurorului şef secţie sau, după
caz, procurorului şef serviciu dotarea corespunzătoare cu astfel de bunuri;
l)     repartizează personalului auxiliar de specialitate din subordine lucrările
pentru dactilografiere sau tehnoredactare;
m) verifică şi predau la arhivă lucrările cu termen expirat, conform
Nomenclatorului arhivistic;
n)     asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea ştampilelor şi a sigiliilor secţiei sau
serviciului, conform prevederilor legale;
o)     ţin la zi evidenţa personalului la locul de muncă, completând condica de
prezenţă, şi iau măsuri pentru întocmirea foii lunare de prezenţă, în vederea plăţii
drepturilor salariale;
p)     îndeplinesc orice alte atribuţii dispuse de procurorul şef secţie sau, după caz,
de procurorul şef serviciu;
q)     răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-p).

             Grefierii au următoarele atribuţii:
                                          172


a)     primesc de la grefierul şef secţie sau de la grefierul şef serviciu lucrările
repartizate prin rezoluţie de procurorul şef secţie ori de procurorul şef serviciu şi le
înregistrează în registrele secţiei sau ale serviciului;
b)     înregistrează lucrările în registrele de evidenţă, precum şi în alte evidenţe;
c)     răspund de exactitatea datelor înscrise în registre, pe care le completează
zilnic, conform rubricaţiei;
d)     scad lucrările soluţionate în registre şi, după caz, iau măsuri de expediere sau
arhivare a acestora;
e)     dactilografiază sau tehnoredactează lucrările repartizate de grefierul şef secţie
sau de grefierul şef serviciu;
f)     întreţin în condiţii corespunzătoare calculatorul sau maşina de scris;
g)     exercită orice alte atribuţii dispuse de grefierul şef secţie sau de grefierul şef
serviciu ori de procurorul şef secţie sau de procurorul şef serviciu;
h)     răspund pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-g).

        În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3), grefierii au
obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor.
        În domeniul justiţiei, în primul rând, a fost reglementat Codul deontologic al
magistraţilor prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii 144/2005, publicat
în Monitorul Oficial 382/06.05.2005, ulterior abrogat prin adoptarea unui nou Cod
deontologic al judecătorilor şi procurorilor, prin Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii 328/24.08.2005, publicat în Monitorul Oficial 815/08.09.2005, având
în vedere necesitatea de a le asigura acestora o poziţie morală care să le dea
autoritatea de a urmări penal, a judeca şi pedepsi.
În al doilea rând, a fost adoptat Codul deontologic al personalului auxiliar de
specialitate de al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prin
decizia 144/2005 din data de 26 aprilie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii,
publicat în Monitorul Oficial 382/6 mai 2005, având în vedere faptul că activitatea
concretă desfăşurată de personalul auxiliar îl pune în situaţii de vulnerabilitate şi îl
poate expune la riscuri profesionale dacă nu acţionează conform cu standarde de
conduită stabilite, pentru protejarea prestigiului justiţiei.
       Aşa cum stabileşte articolul 1 din Legea 567/9 decembrie 2004, în
înfăptuirea actului de justiţie, munca personalului auxiliar de specialitate
constituie un sprijin pentru magistraţi, iar competenţa şi îndeplinirea corectă a
sarcinilor ce revin acestei categorii de personal joacă un rol important în buna
desfăşurare a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de
pe lângă acestea.
       Prin similitudine cu reglementările care îi privesc pe magistraţi, pentru
personalul auxiliar au fost înscrise ca idei cadru a activităţii desfăşurate principiile
fundamentale care fac funcţionabilă justiţia într-un stat de drept.
                                          173


        Este astfel subliniată implicarea directă a grefierului în realizarea actului de
justiţie, precum şi faptul că atitudinea personalului auxiliar, care beneficiază de
contactul direct cu justiţiabilii, este de natură să influenţeze percepţia asupra
modului în care se realizează justiţia.

             Normele de bază ale conduitei personalului auxiliar
- Apărarea prestigiului justiţiei
- Exercitarea cu profesionalism a atribuţiilor de serviciu
- Păstrarea confidenţialităţii
- Imparţialitatea
- Abuzul în funcţie şi conflictul de interese
- Atitudinea în profesie şi în afara acesteia

Înregistrarea dosarelor penale.
Instituirea numărului unic.
       În faza de urmărire penală, orice plângere, sesizare sau denunţ se
înregistrează în evidenţa cauzelor penale, atribuindu-se număr unic în conformitate
cu prevederile Ordinului comun nr. 10/2004, emis de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
       Înregistrarea dosarelor în evidenţa cauzelor penale se face în registrul R 2, în
sistem partidă, în sensul că după atribuirea numărului unic, până la soluţionarea
cauzei, toate menţiunile privind circuitul dosarului între unităţile de parchet şi
unităţile poliţiei judiciare se înregistrează în partida numărului acordat iniţia.
        Aşadar, toate adresele, solicitările către diverse instituţii, revenirile acestor
solicitări, dispunerea constatărilor sau expertizelor etc., poartă numărul iniţial de
înregistrare al dosarului penal şi se operează ca atare în registrul R 2.
       În registrul R 2 este prevăzută rubricaţia ce trebuie completată după
acordarea numărului unic oricărui dosar penal, după cu urmează :
-          numărul dosarului şi data înregistrării;
-          numele procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală;
-          cine a făcut sesizarea şi data sesizării – obiectul pe scurt al cauzei,
încadrarea juridică şi data săvârşirii faptei;
-          numele şi prenumele făptuitorului, iar pentru minorii şi tinerii între 18-20
ani se va menţiona şi data naşterii;
-          date despre partea vătămată/civilă (sex, relaţia victimei cu autorul) precum
şi paguba reclamată;
-          organul întâi sesizat şi data sesizării acestuia;
-          data începerii urmăririi penale;
-          data punerii în mişcare a acţiunii penale;
-          data arestării preventive;
                                          174


-         activitatea de urmărire penală proprie sau de supraveghere (participare la
cercetări, dispoziţii date de procuror, infirmări, redeschidere, restituiri la organele
de cercetare penală);
-         propunerea de soluţionare a organelor de cercetare a organelor poliţiei
judiciare pentru fiecare făptuitor, învinuit/inculpat;
-         soluţia dispusă de procuror şi data :
- rechizitoriu, încadrare juridică, pagubă reţinută;
- neurmărirea penală şi temeiul juridic;
       - măsuri în scop de prevenire (sesizări, măsuri de ocrotire);
       - corespondenţa (data expedierii/ intrării, cui s-a expediat, obiectul
corespondenţei).
       Toate menţiunile de la atribuirea numărului unic până la soluţionarea cauzei,
sunt efectuate, pe baza rezoluţiei conducătorului unităţii de parchet, de către primul
grefier iar în lipsa acestuia de grefierul desemnat în acest sens.

       Organizarea activităţii personalului auxiliar este reglementată prin
Ordinul nr. 2850/C/ 25 octombrie 2004 al Ministerului Justiţiei pentru aprobarea
Regulamentului de ordine interioară a parchetului, publicat în Monitorul Oficial
nr.1087/23 noiembrie 2004.
       Pentru asigurarea evidenţei unitare a activităţii de urmărire penală şi a
aplicării prevederilor art. 218 alin.1 şi 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus
de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituirea
numărului unic.
       Numărul unic este numărul atribuit iniţial de unitatea de parchet din registrul
de evidenţă propriu, pentru înregistrarea fiecărei sesizări cu caracter penal.
       Numărul unic se atribuie atât sesizărilor primite direct de unităţile de parchet
cât şi celor primite de organele de poliţie din raza de competenţă şi comunicate
parchetului, conform prevederilor art. 218 alin1şi 2 din Codul de Procedură Penală.
       După ce au fost sesizate într-unul din modurile arătate în art.221 alin 1 din
Codul de Procedură Penală, organele de poliţie vor încunoştiinţa de îndată în scris,
parchetele care le supraveghează activitatea, despre infracţiunile de care au luat
cunoştinţă, anexând şi actul de sesizare.
       Unităţile de parchet vor înregistra şi lua în supraveghere toate sesizările,
atribuindu-le de îndată numărul, care va fi înscris pe actul de sesizare.
       Numărul unic se va păstra atât în cazul restituirii dosarelor pentru
completarea cercetărilor dispuse de procuror, cât şi în situaţia restituirii dosarelor de
către instanţele de judecată, pentru aceleaşi motive.
       La soluţionarea dosarului, se închide poziţia.
                                          175


       În cazul declinărilor de competenţă care se vor dispune exclusiv de către
procuror, unităţile de parchet care primesc dosarul îi vor atribui un nou număr unic,
din propriul registru de evidenţă.
       În mod similar se va proceda în cazurile în care procurorul dispune preluarea
unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior, conform art 217
alin 2 din Codul de Procedură Penală.
       În aceste situaţii, noul număr unic se va înscrie în spaţiul special rezervat, sub
numărul unic iniţial.
       În situaţiile în care se impune disjungerea cauzei potrivit art. 38 din Codul de
Procedură Penală, această măsură se va dispune exclusiv de către procuror prin
ordonanţă, sau după caz prin rechizitoriu.
       Dosarului disjuns i se va atribui un nou număr unic de către unitatea de
parchet care a dispus măsura, iar acest număr va fi înscris în fişa tip de către
organele de poliţie la primirea dosarului.
                                                                                          176




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                           REZOLUŢIE

                                             Anul ........luna.................. ziua ......ora………..

              Procuror .........................................................., din cadrul Parchetului de pe lângă
......................................................
              Examinând dosarul nr............./P/200.., privind pe........................................... ………...
cercetat                  sub               aspectul                   comiterii                  infr..............................................              prev.                de
......................................................................................................................................................... constând în faptul
că……………………………………………………………………………………..
...........................................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................
              în temeiul art.228 al.1 C.pr.pen.

                                                                                   DISPUN:

              Începerea urmăririi penale faţă de ........................................................fiul/fiica lui..............................şi
al.......................născut/ă la............................................în ……………….
domiciliat/ă                 în……………………….str…………………………nr.                                      …………bl                  .……sc.               ……             et.
………ap……….judeţ/sector………de                                                          cetăţenie………………ocupaţia…………………...studii
………………………………..antecedente penale ………………… posesor BI/CI seria ....... nr. .................. C.N.P.
........................................ în vederea cercetării sub aspectul infr.........................................................................prev
                                                                                          177

de ……………………………….. motivat de faptul că, din actele premergătoare efectuate rezultă indicii care
stabilesc existenţa elementelor constitutive ale infr............................ anterior arătate/ă.


                                                                               P R O C U R O R,




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                                           REZOLUŢIE
                                                          de confirmare a începerii urmăririi penale

                                             Anul ........luna.................. ziua ......ora………..

              Procuror,               ......................................................., în cadrul Parchetului    de         pe       lângă
.....................................................
              Examinând dosarul cu nr. de mai sus, privind pe .........................................................................., cercetat
pentru săvârşirea infracţiun…. prev. de art. ...............................................................

CONSTAT:

              Prin rezoluţia din .................................. s-a început urmărirea penală împotriva
...................................................................       pentru            săvârşirea               infracţiun              ........       prev.          de          art.
………………………………..reţinându-se că .................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
......................................................................................
              Din actele premergătoare rezultă că în cauză sunt indicii temeinice privind comiterea infracţiun.. de
către .............................................................................. .
              Aşa fiind, în baza art.228 alin.3 ind.1 Cod procedură penală,


                                                                                 CONFIRM:
                                                                                    178

              Începerea                 urmăririi              penale      faţă         de            .........................................................................
........................................................fiul/fiica            lui..............................şi                     al.......................născut/ă
la............................................în….…………………domiciliat/ă …………………..……nr. …………bl .……sc. …… et.
………ap.                                                             ….judeţ/sector                                                         ………………………de
cetăţenie………………ocupaţia…………………….studii…………………...antecedente penale …………………
posesor BI/CI seria ....... nr. .................. C.N.P. ........................................ pentru săvârşirea infracţiun ..............
prev. de art. …………………………………………………


                                                                 P R O C U R O R,
                                                                                 179

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                                                     Data……………..




                                       C Ă T R E,
                                                                    .................................................................




              Vă trimitem alăturat dosarul nr. .............................................., privind pe învinuitul/ţii
.......................................................................................................................................................... în care, prin
rezoluţia noastră cu nr. de mai sus din data de ................................. s-a confirmat rezoluţia de începere a
urmăririi penale din data de .............................., în vederea continuării cercetărilor, urmând ca acesta să ne fie
înaintat cu propunere corespunzătoare.




              PRIM PROCUROR,                                                                                                   PROCUROR,
                                                                                          180

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                         Mandat de aducere

              Procuror ...................................................................                         de        la       Parchetul              de   pe   lângă
..................................................................................................
              Conform dispoziţiilor art. 183 din Codul de procedură penală.
              Organele poliţiei vor aduce la acest parchet, camera nr. .......... în ziua de ...... luna .................. anul
200... ora ............ pe .................................................. fiul/fiica lui ................................ şi al............................. de
......... ani, domiciliat în ............................................................. str. ........................................ nr. ........... bloc .......
scara ........ etaj ....... ap. ...... judeţul/sector .............................................................. pentru a fi ascultat ca
……..............................................................................................................................
              Obiectul cauzei fiind……………………………………………………………………………..
..........................................................................................................................................................
Executarea mandatului se va face conform art. 184 din C. pr. pen.
Dat astăzi .......... luna .................... anul 200....




                                                                          P R O C U R O R,
                                                                                         181

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                               ORDONANŢĂ CU TITLU PROVIZORIU
          Anul .......... luna ........................... ziua ......


              ................................................,            procuror                    la             Parchetul                   de               pe              lângă
....................................................................
              Având în vedere rezoluţia cu nr. de mai sus....................... privind pe………………….
faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiun...... prev. de art. ……
constând în aceea că, …………………………………………………………………………………….
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
....
              Întrucât din actele dosarului reiese necesitatea interceptării şi înregistrării pe bandă magnetică sau
orice alt tip de suport, a convorbirilor şi imaginilor din timpul discuţiilor purtate
................................………………………………………………………………….
.....................................................................................................................................................................în           mediu
ambiental.
              În temeiul art.91/2 al.2 C.p.

                                                                              AUTORIZEZ:

              1. Interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau orice alt tip de suport, a convorbirilor şi
imaginilor                               din                           timpul                    discuţiilor purtate                 de
.............................................................................................…………………………………………....
în mediu ambiental, începând cu data de ............................. ora ............, până la data .............................. ora
.......... .
              2. Interceptarea şi înregistrarea vor fi efectuate de Parchetul de pe lângă …………
cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă- Serviciul de Informaţii şi

Protecţie Internă ............................................................. .



                                                                               P R O C U R O R,
                                                                                         182

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal


                                                          REFERAT
                                 cu propunere de efectuare a unei percheziţii domiciliare
                                         Anul ........... luna ............................ ziua



              Procuror ........................................................................ din cadrul Parchetului de pe lângă
............................................................................................
              Prin rezoluţia din ................................ s-a început urmărirea penală faţă de
........................................................ pentru săvârşirea infracţiunii de ............................................ prev. şi ped. de
……………………………………………….constând                                                                                                                                         în aceea că
......................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
..................
              Având în vedere că, învinuit…. refuză să predea obiectele şi înscrisurile arătate în art.98 din C.pr.pen.,
tăgăduind existenţa acestora şi că există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru
strângerea probelor, în temeiul art.100 alin.3 din C.pr.pen., solicităm să dispuneţi efectuarea unei percheziţii
domiciliare la următoarele adrese :
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................................
………………………………………………………………………………………………………………...................................
………………………………………………………………………………………………………………..................................




                                                                              P R O C U R O R,
                                                                         183

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                          Către,

                                                   JUDECĂTORIA/ TRIBUNALUL/ CURTEA DE APEL




                            In temeiul disp.art.100 C.p.p, vă trimitem alăturat, referatul procurorului, prin care se solicită
              efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa menţionată, întrucât există date şi indicii că la
              locuinţa acestuia/eia există bunuri provenite/folosite din/la săvârşirea infracţiunii.



                                                                    PRIM PROCUROR,
                                                                         184




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                      C Ă T R E,
                                                                  BAROUL BUCURESTI
                                                           -SERVICIUL DE ASISTENTĂ JURIDICĂ-




          In interesul cercetărilor ce se efectuează în dosarul penal cu nr. de mai sus, privind
pe........................................................................., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art....................................................................., vă solicităm să desemnaţi un avocat din oficiu pentru asistenţa
juridică a acestuia la data de ...................................


                                                                    PRIM PROCUROR,
                                                                                         185



ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                         PROCES- VERBAL

                                              Anul ........... luna ............................. ziua .......




              Procuror ................................................................... din cadrul Parchetului de pe lângă
........................................................................................
              În temeiul art.6 din C.pr.pen. şi art.143 alin.1/1 C.pr.pen., i-am adus la cunoştinţă numitului/ei
......................................................înainte de a-l audia, că este învinuit/ă pentru săvârşirea infracţiun ...... de
....................................................                    prev.                       de                      art.                      .............                    din
...................................................................................................................,          constând                  în           aceea              că
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
......................................................................................
              De asemenea, i-am adus la cunoştinţă învinuitului/ei că are dreptul să fie asistat/ă de un apărător şi
de a nu face nici o declaraţie, întrucât ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
              Pentru care am încheiat prezentul proces - verbal în două exemplare.


              PROCUROR,                                                                AVOCAT,                                                 ÎNVINUIT,
                                                                         186



ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                       O R D O N A N Ţ Ă DE REŢINERE
                                                       Anul _____ luna _____ ziua ______


         ________________________ procuror la Parchetul de pe lângă ______________________________
         Prin rezoluţia din data de _____________________ _________________________________ s-a început
urmărirea penală faţă de învinuit_______________________________________________ pentru săvârşirea
infracţiun___de _______________________________________ ________________________
prev. de art.________________________________din _________________ ______________
constând            în           aceea           că         ____________________________________________
_____________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________
____________________________ _______________________________
         Având în vedere că din actele dosarului rezultă probe/indicii temeinice că învinuitul a săvârşit
infracţiun___ mai sus menţionat_ .
         În temeiul art.143 alin 1 din Codul de procedură penală,

                                                                      D I S P U N:

        1. Reţinerea învinuit_______________________________ fiul/fiica lui __________ şi ________,
născut/ă la ____________, în _____________, judeţ/sector__________________, domiciliat/ă în
_________________, str.____________________, nr.___, bl.___, sc.____, et.___, ap.____, judeţ/sector
_________,CNP____________________________, pe o durată de 24 ore, începând de la __________________,
ora_______ până la _______________, ora_______.
        2. Potrivit dispoziţiilor legale organele de poliţie vor reţine şi vor preda pe învinuit/ă la Arestul
__________________________________.
        3. Administraţia locului de reţinere va primi şi va reţine pe învinuit/ă timp de 24 ore, şi ne va înainta
dovada de executare a măsurii reţinerii.


                                                                    P R O C U R O R,
                                                                           187

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                    PROCES-VERBAL

                                                     încheiat astăzi ........................ ora ......



              În conformitate cu dispoziţiile art. 1371 alin. 3 c.pr.pen. am adus la cunoştinţă telefonic la nr. de
telefon ................ domnului/doamnei ...................., persoană desemnată de învinuit(ul/a)/inculpat(ul/a)
............................................., faptul că împotriva acest(uia/eia) s-a luat măsura reţinerii pentru o durată de .....
ore, de la .......... până la ..........., inclusiv, şi că acesta/aceasta se află încarcerat/încarcerată la
......................................


                                                                     P R O C U R O R,
                                                                    188

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                            C Ă T R E,
                                     Penitenciarul ( Arestul)….




         Vă facem cunoscut că învinuit… /inculpat ……………………..fiul\fiica lui………………….şi
al………………născut/ă la data de ………………în ………………….jud…………………………………........,
CNP…………………….., starea civilă………………., stagiul militar…………………….., cercetat/ă în dosarul
nr……………….al………………………………………..pentru săvârşirea infracţiun… prev. de art…………..., a fost
reţinut/ă pe o perioadă de …………..prin ordonanţa nr……………………
         Întrucât în cauză nu se impune sesizarea instanţei de judecată cu propunere de luare a măsurii
arestării preventive , învinuitul/inculpatul va fi pus în libertate la expirarea duratei reţinerii, dacă nu este
arestat preventiv sau reţinut în altă cauză.




                        Procuror                                          Prim Procuror
                                                                                         189




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                            ORDONANŢĂ
                                               privind obligarea de a nu părăsi localitatea
                                                    Anul .......... luna ........... ziua .......

              ........................................................            procuror                 la            Parchetul                   de             pe             lângă
.......................................................................
              Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu nr. de mai sus privind pe
......................................................................., cercetat pentru săvârşirea                                          infracţiunii                 prev .de
art…………………………………………………………………………………..
C O N S T A T:
              Prin rezoluţia din ...................... a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului/ei
........................................................................ fiul/fiica lui ............................. şi ............................, născut/ă în anul
..........,         luna................,             ziua            ..............,        în           localitatea               .......................................................,
judeţ/sector............................., de cetăţenie……………….., studii………………………………….......................,
situaţia               militară...............................,               loc            de             muncă...........................................,                 ocupaţia
....................................................,          domiciliat/ă                 în           localitatea.................................................,                str..
................................................................. nr. ......... , bl. ............ , sc. ........., et. ......... , ap. ........ , judeţ/sector
.................... , antecedente penale ......................................... .C.N.P..................................................., pentru faptul
că                                ………………………………………………………………………………………………………………...
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
....................................................
ce constituie infracţiunea de ................................................ prevăzută de art. ....................................... din
............................... şi pedepsită/e cu închisoare de la ..................... la ............................. .
              Prin ordonanţa nr. ......................din data de ...............................s-a dispus reţinerea acestuia pe timp de
24 de ore, de la data ...................... , ora .................. , până la data de .................... , ora ........................... .
              Săvârşirea                          infracţiunii                        de                   către                    învinuit/inculpat                            rezultă
din:.....................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
.....................................................
              Având în vedere că din acte rezultă probe/indicii temeinice că învinuitul/a inculpatul(a) a săvârşit
infracţiun........... mai sus menţionată/e şi ţinând seama de împrejurările comiterii faptei………. şi de
circumstanţele personale ale acest........... ,
              În temeiul dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală,
                                                                                     D I S P U N:
              1. Obligarea învinuitului/ei/inculpatului(ei) ........................... de a nu părăsi localitatea ...........................,
fără încuviinţarea procurorului, pe o durată de 30 de zile, începând cu ..................., până la ....................... .
                                                            190

         2. Pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul(a)/inculpat(a) este obligat să respecte
următoarele obligaţii:
            - ………………………………………………………………………………………………....
             - ………………………………………………………………………………………………….
            - ………………………………………………………………………………………………….
             - ………………………………………………………………………………………………….
                  3. Se atrage atenţia învinuitului/ei/inculpatului(ei) că în caz de încălcare a acestei măsuri sau
a obligaţiilor sus-menţionate, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării
preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
         4. Un exemplar al ordonanţei se înmânează învinuitului/ei/inculpatului(ei) ...... ................................. ,
pentru luare la cunoştinţă şi conformare.
         5. Câte un exemplar al ordonanţei se trimite secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte
învinuitul/a, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de
frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse învinuitului/ei /inculpatului(ei).


                                                     P R O C U R O R,
                                                                                         191

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                                ORDONANŢĂ
                                                      privind obligarea de a nu părăsi ţara
                                                        Anul .......... luna ........... ziua .......

              ........................................................            procuror                 la            Parchetul                   de             pe             lângă
.......................................................................
              Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu nr. de mai sus privind pe
......................................................................., cercetat pentru săvârşirea                                          infracţiunii                 prev .de
art…………………………………………………………………………………..
C O N S T A T:
              Prin rezoluţia din ...................... a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului/ei
........................................................................ fiul/fiica lui ............................. şi ............................, născut/ă în anul
..........,         luna................,             ziua            ..............,        în           localitatea               .......................................................,
judeţ/sector............................., de cetăţenie……………….., studii………………………………….......................,
situaţia               militară...............................,               loc            de             muncă...........................................,                 ocupaţia
....................................................,          domiciliat/ă                 în           localitatea.................................................,                str..
................................................................. nr. ......... , bl. ............ , sc. ........., et. ......... , ap. ........ , judeţ/sector
.................... , antecedente penale ......................................... .C.N.P..................................................., pentru faptul
că                                ………………………………………………………………………………………………………………...
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
....................................................
ce constituie infracţiunea de ................................................ prevăzută de art. ....................................... din
............................... şi pedepsită/e cu închisoare de la ..................... la ............................. .
              Prin ordonanţa nr. ......................din data de ...............................s-a dispus reţinerea acestuia pe timp de
24 de ore, de la data ...................... , ora .................. , până la data de .................... , ora ........................... .
              Săvârşirea                          infracţiunii                        de                   către                    învinuit/inculpat                            rezultă
din:.....................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
.......................................................................................
              Având în vedere că din acte rezultă probe/indicii temeinice că învinuitul/a inculpatul(a) a săvârşit
infracţiun........... mai sus menţionată/e şi ţinând seama de împrejurările comiterii faptei………. şi de
circumstanţele personale ale acest.........……….. ,
              În temeiul dispoziţiilor art. 145/1 din Codul de procedură penală,
                                                                                     D I S P U N:
              1. Obligarea învinuitului/ei/inculpatului(ei) ........................... de a nu părăsi ţara..........................., fără
încuviinţarea procurorului, pe o durată de 30 de zile, începând cu ..................., până la ....................... .
              2. Pe durata obligării de a nu părăsi ţara, învinuitul(a)/inculpat(a) este obligat să respecte
următoarele obligaţii:
                   - ………………………………………………………………………………………………….
                  - ………………………………………………………………………………………………….
                   - ………………………………………………………………………………………………….
                                                            192

             - ………………………………………………………………………………………………….
          3. Se atrage atenţia învinuitului/ei/inculpatului(ei) că în caz de încălcare a acestei măsuri sau a
obligaţiilor sus-menţionate, se poate lua împotriva sa una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege.
          4. Un exemplar al ordonanţei se înmânează învinuitului/ei /inculpatului(ei)....................................... ,
pentru luare la cunoştinţă şi conformare.
          5. Câte un exemplar al ordonanţei se trimite secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte
învinuitul/a)/inculpat(a), jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul,
organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse învinuitului/ei /inculpatului(ei).




                                                     P R O C U R O R,
                                                                    193

 ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                                                        Data...............



Către
                      INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ...........................
                       Poliţia Oraşului .................



            În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al ordonanţei
nr. ........... /P/200... din ...............200... a Parchetului de pe lângă................................................., în vederea
asigurării respectării obligaţiilor care îi revin învinuitului/ei/inculpatului(ei)                                     domiciliat/ă în
oraşul....................., str. .....................nr........., judeţul..................

,

                                                                                           PRIM- PROCUROR,




Red./dact. .....ex.
                                                                         194



ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                                                                         Data...............



Către
DIRECTIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
    Poliţia Sectorului.................



           În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al
ordonanţei            nr.       ...........       /P/200...     din      ...............200... a Parchetului de    pe
lîngă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin
învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr.........,
bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .



                                                                    PRIM- PROCUROR,




Red./dact. .....ex.
                                                                                   195




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                                                                                      Data......................




Către
                INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE

Sediul ....................................................................

                                                                    .....................................................................




           În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al
ordonanţei            nr.      ...........       /P/200...      din      ...............200... a Parchetului de    pe
lângă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin
învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr.........,
bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .



                                                                         PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.
                                                                           196




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal


                                                                                                              Data......................


Către

                       POLIŢIA COMUNITARĂ SECTOR……………
              Sediul ....................................................................

                                                                      .....................................................................



           În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al
ordonanţei            nr.      ...........       /P/200...      din      ...............200... a Parchetului de    pe
lângă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin
învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr.........,
bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .



                                                                    PRIM- PROCUROR,



Red./dact. .....ex.
                                                                           197

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                                                                              Data......................


Către

       DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE
Sediul ....................................................................

                                                                      .....................................................................


           În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al
ordonanţei            nr.      ...........       /P/200...      din      ...............200... a Parchetului de    pe
lângă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin
învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr.........,
bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .



                                                                    PRIM- PROCUROR,



Red./dact. .....ex.
                                                                           198

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal


                                                                                                              ...................... 2007


Către

              INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ
Sediul ....................................................................

                                                                      .....................................................................




           În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat un exemplar al
ordonanţei            nr.      ...........       /P/200...      din      ...............200... a Parchetului de    pe
lângă................................................., în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin
învinuitului/ei/inculpatului(ei) domiciliat/ă în Bucureşti....................., str. .....................nr.........,
bl................, scara........, et........, apart........., sector......... .



                                                                    PRIM- PROCUROR,




Red./dact. .....ex.
                                                                        199

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                     ORDONANŢĂ
                                 privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara
                                             Anul .......... luna ........... ziua .......

              Procuror……………………………., de la Parchetul de pe lângă…………………………………………..

              Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul privind pe învinuitul/a /inculpatul (a)
.....................................................................................

CONSTAT:

In fapt………………………………………………………………………………………………………...
        …………………………………………………………………………………………………….…
        ……………………………………………………………………………………………………….
        ……………………………………………………………………………………………………….
Prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, se impune a fi dispusă faţă de învinuitul/a /inculpatul
(a)……………………………………………………………………………… pentru buna
desfăşurare a urmăririi penale, fiind aplicabile dispoziţiile art.143 alin. 1 din C.pr.pen., iar pentru infracţiunile
săvârşite, legea prevede o pedeapsă mai mare de …………….închisoare.

Având în vedere ( ex: modul de operare, valoarea prejudiciului cauzat părţilor vătămate şi necesitatea stabilirii
întregii activităţi infracţionale a învinuitului/ei inculpatului/ei.....................................................................................
şi a grupului infracţional organizat), în temeiul dispoziţiilor art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen.,

                                                                      DISPUN:


         I. Prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea procurorului faţă de:
învinuitul/a /inculpatul (a) ………………………………………fiul lui……………. şi……………, născut la data de
………………………..în………………., judeţul……………………, de cetăţenie………………, studii…………,
ocupaţie …………………., stare civilă ………………………… stagiul militar………………………., domiciliat în
……………………, str. ………………………………. nr………….., bl…………, scara……….., apart…………,
judeţul…………………, cu reşedinţa în…………………, …………………………nr……, bloc……, scara……., et……,
apart….., sectorul……., posesor al C.I. seria ….. nr ……………….                     , eliberată la data de …………..de
Poliţia………………….,            CNP……………………….,cercetat                   pentru     săvârşirea     infr.    prev. de
………………………...pe o durată de 30 de zile, începând cu data de…………………………, până la data de
…………………………..inclusiv.

.
        II. Pe durata prelungirii măsurii obligării de a nu părăsi ţara învinuitul/a /inculpatul (a) , va trebui să
respecte următoarele obligaţii:
               - ……………………………………………………………………….
               - ……………………………………………………………………….
                                                       200

                 - ……………………………………………………………………….
                 - ……………………………………………………………………….
         III. I se atrage atenţia învinuitului/ei /inculpatului/ei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a acestei
măsuri sau a obligaţiilor sus-menţionate, măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi înlocuită cu măsura
arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege .

         IV. Câte un exemplar al ordonanţei se înmânează învinuitului/ei /inculpatului/ei pentru luarea la
cunoştinţă şi conformare.
         V. Câte un exemplar al ordonanţei se trimite secţiilor de poliţie în a căror rază teritorială locuieşte
învinuitul/a /inculpatul (a) , jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, şi
organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse inculpaţilor.

                                                 P R O C U R O R,
                                                                                      201

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                                                                                 Data......................
Către
              INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ...........................
                        Poliţia Oraşului .................
              DIRECTIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
                        Poliţia Sectorului.................

            INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE

                                   Sediul ....................................................................

              POLIŢIA COMUNITARĂ SECTOR……………
                         Sediul ....................................................................

              DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE
                         Sediul ....................................................................

              INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ
                        Sediul ....................................................................




              În temeiul art. 1451 C.pr. pen. rap. la art. 145 C.pr. pen., vă trimitem alăturat o copie a ordonanţei nr.
.......          /P/200..              din..................................,           prin     care      Parchetul      de       pe     lângă
......................................................................................a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara
faţă de ..........................................



                                                                          PRIM- PROCUROR,

Red./dact. .....ex.
                                                                                         202

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal


                                                            ORDONANŢĂ
                                              privind punerea în mişcare a acţiunii penale
                                                    Anul.......... luna...........ziua..........


              ...............................................procuror la Parchetul de pe lângă...................................................
Văzând actele de urmărire penală din dosarul cu nr. de mai sus privind pe învinuitul/a
............................................................................ faţă de care s-a început urmărirea penală prin rezoluţia din
................ şi având în vedere că din acte rezultă probe/indicii temeinice, că a săvârşit infracţiun..........prev. de
art.                       .............                     din                       .................                     prin                        aceea                          că
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
......................................................................................
În baza art. 235 C. pr. pen.


                                                                                    D I S P U N:




     Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui ......................................................................
     fiul/fiica lui .......................... şi .............................. născut/ă în anul ............. luna .......... ziua ....... în
     ............................                   judeţul/sector                           .................                   domiciliat/ă                     în
     .............................................................................. str. ........................................... nr. ..... , bl. ......... , sc.
     ...... , et. ..... , ap. ....... , judeţ/sector ........................... cetăţenie ............... , ocupaţia ........................... ,
     studii....................................................... pentru infracţiun.......... prev. de art. ........................... din
     ........................................................




                                                                               P R O C U R O R,
                                                                                         203

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                                                          Comunicare cu privire la punerea
                                                   în mişcare a acţiunii penale




                         CĂTRE,
              INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI
               ....................................................................
                                                                   - cazierul judiciar -

       În conformitate cu art.11 din Legea nr. 290/2004, vă comunicăm următoarele privind pe:
Numele .............................. prenumele ...................................

Numele avut anterior................................................................
Porecle şi nume false................................................................
Fiul/fiica lui ...........................şi al (a).......................................
Născut(ă) în anul ................. luna ................ ziua.................. jud. ..............................................................
              Identitatea s-a stabilit prin .......................…………………………………………………….
              S-a pus în mişcare acţiunea penală în dosarul nr. ................. din ................... pentru fapta prev. şi ped.
de                     ...............................                   ,                   săvârşită                          prin                      aceea                        că:
........................................................................…………………………………………………………...
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
......................................................................................




PRIM - PROCUROR,




                                                                                                                            Luat în evidenţă




                                                                                                                            Semnătura ____________
                                                                                         204




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                             REFERAT
                                     cu propunere de luare a măsurii arestării preventive
                                           Anul ............. luna.................ziua ...........

              ...............................................................,          procuror                 la           Parchetul                de            pe            lângă
............................................................................... .
              Prin rezoluţia din data de ........................... a Parchetului de pe lângă .........................................................
s-a                             început                                urmărirea                                  penală                               faţă                             de
învinuit(ul/a)/inculpat(ul/a)........................................................................... fiul/fiica lui ..................................
şi .........................................., născut/ă în anul ............. , luna............ , ziua............, în localitatea
..................................... , judeţ/sector.............................. , de cetăţenie ......................................, studii
...................................................,        situaţia            militară             ...................................       ,        loc          de          muncă
................................................... , ocupaţia .......................................... , domiciliat/ă în localitatea
............................................ , str. ..............................................., nr. .............. , bl. ............ , sc. ......, et. ...... , ap.
........., judeţ/sector ....................... , antecedente penale....................................., C.N.P. .........................................,
pentru                                                 faptul                                                că............................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................ce            constituie                infracţiunea
............................................. de……………………. prevăzută de art. .......................... din .........................................
şi pedepsită cu închisoare de la .............. la .................................................. .
              Prin ordonanţa nr. ....................... din data de ................... , Parchetul de pe lângă
.............................................................. a luat faţă de învinuit(a)/inculpat(a) măsura reţinerii pe o durată de 24 de
ore, de la data de ........................ ora................ , până la data de ........................ ora ..................... .
              Prin ordonanţa nr. ..................... din data de ..................... a Parchetului de pe lângă
.........................................................       a        fost         pusă            în        mişcare             acţiunea             penală            faţă         de
învinuit(/a)/inculpat(/a).............................................................................. .
              Săvârşirea infracţiunii ...........................................................de către învinuit(/a)/inculpat(/a) rezultă din
…………………………………………………………………….
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
..........
                                                                                         205

              Din probele administrate a rezultat că învinuitul/inculpatul se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit.
.......                    din                      Codul                        de                      procedură                            penală,                         întrucât,
..........................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
..................
              Având în vedere că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale, în temeiul
art. 146/1491 Cod procedură penală, solicităm instanţei luarea măsurii arestării preventive a
învinuitului(ei)/inculpatului(ei) ....................................................... pe o perioadă de ................... zile, începând cu
data de ......................... până la data de .......................................... .

                                                                   P R O C U R O R,
                                                                             206

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal

        C Ă T R E,
                                   .................................................................


         În temeiul art. 146/1491 din Codul de procedură penală, vă trimitem alăturat referatul cu propunere de
luare                   a                          măsurii                    arestării                  preventive           a
învinuitului(ei)/inculpatului(ei)..………….........................................................cercetat     pentru săvârşirea
infracţiun... de…………………. , întocmit de procuror, împreună cu dosarul cauzei (file ...........)
         Precizăm că învinuit/ inculpat... se află în Arestul............................... şi este asistat de avocat
…………..........................................(telefon ...............) şi va fi adus în faţa instanţei la termenul stabilit de
dumneavoastră.




                                                                    PRIM - PROCUROR ,



……../ex…
                                                                                         207




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
                                                                       REFERAT
                                                            Anul ...... luna ........... ziua ........

             Procuror .....................................................,                        din         cadrul           Parchetului                de         pe        lângă
.................................................................................... .
              Prin rezoluţia din data de ...................... al Parchetului de pe lângă ...........................................................,
s-a început urmărirea penală faţă de învinuitul ............................................................., fiul lui ...................... şi al
................................., născut la ......................, în ............................................, domiciliat în..............................,
judeţ/sector ............................., str. ........................................., nr. ....... , sc. .........., et........, ap......., C.N.P.
........................................, B.I./C.I., seria ..........., nr. ........................... , pentru faptul că
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
......................................................................................
              Prin ordonanţa nr. ...................... din data ..................... s-a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore
de la data de .................. ora ............ la data de ................... ora …………
              Prin ordonanţa nr. ........................ din data de ...................... al Parchetului de pe lângă
......................................................................., s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul
................................................., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de ........................ din
................................ .
                             Prin încheierea din data de .........................., Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel
........................... a dispus arestarea preventivă a inculpatului ............................. pe o durată de .............. zile de
la data ............... până la ....................... şi s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. ..................... din data de
.......................... .
              În cauză se impune prelungirea duratei arestării preventive întrucât se menţin temeiurile avute în
vedere              la          luarea              măsurii              –          art…………din                       Codul              de           procedură                  penală-
............................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................ şi au intervenit temeiuri noi –
art…………………………din                                                 Codul                         de                      procedură                            penală                         -
............................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................................
..................................................................................
              În vederea terminării urmăririi penale, urmează a fi efectuate următoarele acte:
              - .....................................................................................;
              - .....................................................................................;
              - ..................................................................................... .
     Faţă de cele expuse, în baza art. 155 şi urm. din Codul de procedură penală, solicităm instanţei de
     judecată prelungirea duratei arestării preventive cu .......... zile, începând cu data de
     .......................... până la .......................... inclusiv.
                                                      P R O C U R O R,
                                                                               208

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                                                                Data …………..


                                                                    COMUNICARE
            Vă comunicăm alăturat o copie a rezoluţiei/ordonanţei cu nr de mai sus    din data
de.................................. a acestui parchet, prin care s-a dispus……………..
Împotriva rezoluţiei/ordonanţei puteţi face plângere la Primul Procuror al Parchetului de pe
lângă............................................................în termen de …………..
zile, de la data primirii comunicării.

                                                                                             P R O C U R O R,
……../ex.2
                                               Dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare
                                                   PROCES–VERBAL
                                                  Astăzi, ziua.......... luna..................... anul 200...

             Subsemnatul agent............................................................................... având de înmânat comunicarea
nr.................. emisă de ................................................................................................ m-am deplasat în
satul/comuna/oraşul/municipiul.......................................................str.......................................................................
nr.............. bloc....................scara.................etaj..............apart............. judeţ/sector.............................. la adresa
numitului.....................................................................................................
             1. Găsind pe........................................................................................... destinatar, soţ, rudă cu destinatarul,
persoană care locuieşte cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură sau funcţionarul însărcinat
cu primirea corespondenţei, serviciul personal, administraţia spitalului, comandamentul unităţii militare,
administraţia locului de deţinere *):
             a) acesta a primit semnând în faţa noastră;
             b) refuzând primirea, am afişat actul;
             c) primind actul a refuzat să semneze de primire;
             d)       primind                 actul,              nu             a            putut            să         semneze         de            primire
deoarece...................................................................…………………………………………………………

           2. Am afişat actul: pe uşa principală a locuinţei destinatarului; pe uşa principală a clădirii, hotelului*):
           a) persoana prevăzută la pct. 1 a refuzat primirea;
           b) nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită;
           c) în lipsa persoanelor de la pct. 1 nu s-a putut afla când cel căutat poate fi găsit;
           d) persoana căutată schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla noua adresă (noua adresă
este).....................……………………………………………………………………………………………
           e) persoana căutată fiind o organizaţie, instituţie, s-a refuzat primirea.
                         Semnătura agentului                                               Semnătura primitorului actului
                                L.S.                               .................................................................
                                                                                  Calitatea în care a primit actul
                                                                                    ......................................................
                                                                                                Actul de identitate al primitorului
                                                                                    ......................................................
  *) Se vor sublinia cuvintele care corespund modului de îndeplinire a procedurii.
                                                                      209

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal



                           C ă t r e,
                           …………………………………………………………..
                           Adresa………………………………………………….

       Vă trimitem un exemplar al ordonanţei nr…………… din …………..
       Amenda aplicată, precum şi cheltuielile judiciare, urmează să le plătiţi la Trezoreria Sector ….
Bucureşti, contul …………….. iar chitanţele doveditoare să le prezentaţi la sediul Parchetului de pe lângă
………………………din str……………….. nr……., sector……, camera………...

                                                                    PROCUROR,


……../ex.2
                                                                                  210

   ROMÂNIA
   MINISTERUL PUBLIC
   PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
   .................................................................
   Dosar nr. ........................../ .....................
   Nr. operator date cu caracter personal                                                       Data       ………………………




                              C Ă T R E,

                                      INSPECTORATUL POLIŢIEI JUDEŢENE ……………….


          -      CAZIER

                  Vă facem cunoscut faptul că, în dosarul nostru cu nr. ..................../P/................... a fost cercetat în
stare de …………………… învinuitul.............................. fiul lui ...........................şi al....................................., născut
la..........................................         în         .................................., jud. .....................,  cu          domiciliul              în
….............................................. nr.......... bl.............. ap............... posesor BI/CI seria ........................nr.........................,
CNP……………………… antecedente penale…………………………pentru săvârşirea                                                                           infr. prev. de art.
...............................................................

            Prin ORDONANŢA nr…………… din data de ………………….. , în conformitate cu dispoziţiile art. 249
   al.3 C.p.p. rap. la art.11 pct.1 lit.b C.p.p. şi art.10 lit.b1 C.p.p., cu referire la art.181 C.p. şi art.91 lit.c C.p., s-a
   dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ,
   respectiv a unei amenzi administrative în cuantum de ........................ROL.




                                                                       PRIM - PROCUROR,
                                                                                211

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                                             Data        ………………………




            C Ă T R E,

                                          ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE………………..



              În conformitate cu dispoziţiile art.442 şi 443 C.p.p. şi art.130 din Ordonanţa nr.92/2003, vă trimitem
spre executare extrasul dispozitivului ordonanţei nr............................, prin care numitului/ ei fiul/fiica lui
...........................şi al....................................., născut/ă la.......................................... în .................................., jud.
....................., cu domiciliul în ….............................................. nr.......... bl.............. ap............... posesor BI/CI seria
........................nr........................., CNP…………………………………... i s-a aplicat o amendă cu caracter
administrativ în sumă de ............................... lei şi a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de
........................... lei.




EXTRAS

Din dispozitivul ordonanţei nr. ....................... din ..............................




                                                                           DISPUN

            Scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. ...................................... şi aplicarea unei
sancţiuni cu caracter administrativ, constând în amendă administrativă în cuantum
de...............................................................




                                                                     PRIM PROCUROR,
                                                                               212



ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                   Comunicare cu privire la scoaterea de sub
                                                                    urmărire penală sau încetarea urmăririi penale




                                                                                                     Jurnal nr. ………………………
                                                                                                     data de primire ......................
CĂTRE,
Inspectoratul de Poliţie al judeţului .............................

       - Cazier judiciar –


    În conformitate cu art.11 din Legea nr.290/2004, vă comunicăm următoarele date privind pe:
    Numele de familie: ...............................................
    Prenumele: ..........................................................
    Nume anterior: .....................................................
    Fiul/ fiica lui ......................................... şi al (a) ..........................................
    Născut(ă): anul .........luna ........................ziua ...... CNP ..................................................
    în: localitatea .................................... judeţul ................................... ţara ..........................
    Cetăţenie: ............................................................
    Domiciliat (ă) în: localitatea .............................. str. ................................................. nr............... bl
    ................ scara ................, etaj ............., ap. ................... judeţ/ sector ......................
    Identitatea: S-a stabilit prin: .............................., serie ..........., nr.............. eliberat de …………                                    Porecle şi
nume false: .................................................................. de profesie .......................................................
    Prin ordonanţa nr. ............................... din data de ................................. în dosarul nr……………..
din data de _______________s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală/
    încetarea urmăririi penale cf. art. ........... pentru infracţiunea de...................................................... prevăzută
şi pedepsită de ....................................................................................................................
    şi s-a dispus .........................................................................................................................................


                            L.S.
       ..................................................



                                                                                             Luat în evidenţă


                                                                                             Data ...........................
                                                                                             Semnătura .................
                                                                                          213




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal

                                                                            PROCES- VERBAL
                                             Anul .................. luna ................ ziua................

              Procuror .................................................................., de la Parchetul de pe lângă
........................................,     constatând         că    în   dosarul    cu     nr.     de   mai sus, privind
pe................................................învinuit.../inculpat…pentru săvârşirea infracţiunii de ………
……………………………………..prev. şi ped. de art. ............................. din ............................ au fost efectuate
toate actele de urmărire penală necesare, în baza art.250 C.pr.pen. am chemat pe învinuit .../ inculpat ...
punându-i în vedere că are dreptul să ia la cunoştinţă de materialul de urmărire penală de la dosar şi
arătându-i încadrarea juridică a faptelor săvârşite.
              După ce i-am pus la dispoziţie dosarul şi a luat la cunoştinţă de întreg conţinutul acestuia, am
întrebat pe învinuit .../ inculpat ... dacă are de formulat cereri noi sau dacă vrea să facă declaraţii
suplimentare.

              Învinuitul a declarat următoarele:
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................
.....
              A fost asistat de ..................................................................... apărător ales/ din oficiu.
              Acest proces - verbal a fost întocmit într-un singur exemplar.

              PROCUROR,                                                                                                 Învinuit .../ Inculpat

                                                                Apărător,
                                                                             214


ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                                                Data ……………….




        C Ă T R E,
                                  .................................................................



              Conform art. 264 C.p.p. vă trimitem alăturat, dosarul nr................................................
privind pe inculpat……………………………………………………………………………..................
..........................................................................................................................................................
conţinând .......... file, volume........., în vederea judecării cauzei.
         Rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, potrivit disp. art. 264 alin. 3 din C.p.p.
             Totodată, vă trimitem şi ..... copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicat/e inculpat….........
aflat în......................... ......................................

             Durata arestării preventive expiră la datele de.................................

    Se anexează corpuri delicte.............................................................................................
………………………………………………………………………………………………………




             PROCUROR,                                                                                PRIM - PROCUROR,




Red./dact. .....ex.
                                                                                 215




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal                                                                     Data ..............................




           C Ă T R E,

ARESTUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI
                     ………………………….. .

             Vă facem cunoscut că inculpatul/a .................................................................................

deţinut/ă în baza mandatului de arestare preventivă nr. ........... din........................, emis de

..................................................................................... a fost trimis/ă în judecată la ……………..

.......................................................................... prin rechizitoriul nr.............din........................

              În consecinţă inculpatul/a urmează a fi ţinut/ă la dispoziţia instanţei.




PROCUROR,                                                                                          PRIM - PROCUROR,
                                                                              216




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                                            C Ă T R E,

                                                                    INSPECTORATUL POLIŢIEI……………………

- CAZIER JUDICIAR-


              Vă comunicăm următoarele privind pe:

              Numele de familie .....................................- fiul/ fiica lui ............................. şi

...........................,                 născut                 la   .............................,    în   ................................,

jud...........................,                            cetăţean               român,                  cu      domiciliul                  în

........................................................., nr...................., jud. .............................., posesor BI/

CI seria ...... nr...................................., CNP ......................................................


           În dosarul nr................../P/............. s-a reţinut în sarcina învinuit............................ comiterea infr. prev.
de art...........................................................................................………….

         Prin Rechizitoriul din .............................., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea
în judecată a inculpat…………………………………………………………………………pentru comiterea infracţiunii
prev. de art..................................




PRIM- PROCUROR,
                                                                              217



ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal




                            C Ă T R E,
                                                                    Secţia …Poliţie


        În conformitate cu art. 231 C.p.p., vă restituim dosarul nostru cu numărul de mai sus privind pe
înv.………………………., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art…………din ……………., în vederea
continuării cercetărilor penale în sensul celor dispuse în cuprinsul ordonanţei.
        Dosarul conţine ….file.




PROCUROR,                                                                             PRIM-PROCUROR,




Red./dact. .....ex.
                                                                    218




                ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal

                               C Ă T R E,
          ________________________________________________________________
          __________________________________________________________________

                      Vă comunicăm că prin Ordonanţa cu numărul de mai sus, din data de _________, în temeiul
          art.2491 Cpp. rap. la art. 11 pct.1 lit .b şi art. 10 lit. b1 şi d art.181Cp. şi art.91 lit. c din Cp., s-a dispus
          scoaterea     de     sub     urmărire       penală       sub      aspectul     săvârşirii          infr.   prev.de
          art………………………………………… şi vi s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ, amendă în
          sumă de………………RON şi aţi fost obligat (ă) la plata cheltuielilor judiciare în sumă
          de……………………….RON.
                        Împotriva ordonanţei puteţi face plângere la primul procuror al Parchetului de pe lângă
          __________ în termen de 20 de zile de la data primirii comunicării.

                        Sumele respective le veţi achita la Administraţia Financiară de domiciliu, în contul nr.
          _____________deschis la Trezoreria statului din ____________ – pentru amendă administrativă şi
          contul nr.______________ pentru cheltuieli judiciare în termen de 15 zile de la comunicare sau de la
          primirea răspunsului privind modul de soluţionare a plângerii.

                        Chitanţele eliberate le veţi depune de îndată la grefa Parchetului de pe lângă Tribunalul
          Bucureşti, cu sediul în Bucureşti str. Scaune nr.1-3, sectorul 3, în vederea închiderii dosarului.

                                   În cazul neachitării sumelor susmenţionate se va proceda la executarea silită.




                                                                    PROCUROR,
                                                                         219



ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
.................................................................
Dosar nr. ........................../ .....................
Nr. operator date cu caracter personal
C ă t r e,
ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ A

______________________________________


                În conformitate cu dispoziţiile art.442 şi 443 Cpp şi art.4 lit.h şi art.17 din O.G. nr.11/1996, vă
trimitem, spre executare, extras din dispozitivul Ordonanţei nr.__________________ din ___________ prin
care

numitul/a: _________________________________________

fiul/fiica lui: _________________ şi _______________________ ,

născut la data de________________________________________

posesor: ________ seria : ____________nr.:_____________

C.N.P.: ______________________________

domiciliul:________________________________________________________, i s-a aplicat o

amendă cu caracter administrativ în sumă de .......................... lei şi a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare în sumă de ............................ lei.
                  Urmează să ne confirmaţi primirea.

EXTRAS

     Din dispozitivul ordonanţei nr. _____________________

         Scoaterea    de    sub    urmărire   penală    pentru   fapta       prev. de   art.
________________________________________ , a înv. ____________________________________, din
_________________________________________________________________________________.

           Aplicarea amenzii cu caracter administrativ de                    ............................. lei,

           Obligarea la plata cheltuielilor judiciare în sumă de .......................... lei.

                                                                    P R O C U R O R,
                                                      220




       ROMÂNIA                                          Extras de pe:
   MINISTERUL PUBLIC              - ordonanţele de scoatere de sub urmărire ori încetare a
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ                                      urmăririi penale

Nr. __________/P/200                                                                   (nr şi data înregistrării de
primire la inspectoratul
Data: __________
Nr. operator date cu caracter personal                                                          judeţean             al
Ministerului de Interne)


                                                                     nr. şi data înregistrării de primire la L.G.P


                  Către
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI
 - cazier judiciar –


        În conformitate cu art.11 din Legea nr. 290/2004, vă comunicăm următoarele privind pe :
        Numele: ___________________ Prenumele:____________________
        Numele avut anterior :_____________________________
       Fiul/fiica lui: _______________________ şi al_______________
       Data şi locul naşterii:_______________________


    Domiciliul:_________________________________________________________________________________
    _______________________________________________________________________
        Prin ordonanţa nr. din în baza art.249 C.p.p., art.11 pct.1 lit.b rap.la art. 10 lit.b/1 C.p.p. s-a dispus
scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative de               RON pentru săvârşirea
infr.prev. şi ped. de art. 8             alin.          din O.U.G.195/2002 deoarece,____________________
______________________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________
        S-a revocat arestarea preventivă în cauză în baza mandatului nr.___________________________ din
    _______________________ emis de ________________________________________________



                                                 PRIM PROCUROR,
                                                          221

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
………………………………………cu sediul în…………………………………..............................................
Dosar penal nr. ........................../ .....................
CITAŢIE
emisă la…………………..luna…………………..anul 200…………………………….
Numele(denumirea persoanei juridice)……………………………………………………………………………………………………
Prenumele……………………………………………………………………………………..fiul lui………………………………………
şi al……………………………………………..de ani……………de profesie…………………………………………………………….
din comuna,satul………………………………….strada…………………………………………………………….nr………………….
 oraşul,municipiul
blocul…………………scara………………………etajul………………….apart………………………….sectorul…………………….
                                                                                                            judeţul
alte date privind adresa……………………………………………………………………………………………………………………...
este chemat la acest parchet, camera nr……………pentru ziua………………..luna…………………………………………………
anul 200…..ora……….în calitate de……………………………………în cauza privind……………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
           În caz de neprezentare se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege.
PROCUROR,
………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă…………………………….
Dosar nr………………………/200
DOVADA DE ÎNDEPLINIRE A PROCEDURII DE CITARE
PROCES VERBAL
Astăzi………luna………………..anul 20
           Subsemnatul…………………………………….în calitate de……………………………………având de înmânat citaţia
În dosarul cu nr. de mai sus, m-am deplasat în comuna, satul ........................................str…………………………..nr…………
                                                              oraşul,municipiul

blocul………………scara……………etaj………….apart……….sectorul ………………la adresa(sediul)numit…………………..
     Judeţul
…………...……………………………………………………….citat în calitate de……………………………….
pentru…………..…….în ziua…...…….luna……………………………..anul 200…….ora….….la acest parchet.
     1. Găsind pe………………………...………destinatar, soţ, rudă cu destinatarul, persoană care locuieşte cu
destinatarul, portar, administrator;serviciul de registratură sau funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei,
serviciul personal, administraţia spitalului, comandamentul unităţii militare, administraţia locului de deţinere *):
     a) aceasta a primit semnând în faţa noastră;
     b) refuzând primirea, am afişat actul ;
     c) primind actul, a refuzat să semneze de primire ;
     d) primind actul, nu a putut să semneze de primire deoarece………………………………………………
     2. Am afişat actul pe uşa principală a: locuinţei destinatarului; clădirii;hotelului *), deoarece:
     a) persoana prevăzută la punctul 1 a refuzat primirea;
     b) nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită;
     c) în lipsa persoanelor de la pct. 1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit;
     d) persoana citată schimbându-şi adresa, nu s-a putut afla noua adresă (noua adresă este……………...
…………………………………………………………………………………………………..
     e)persoana citată fiind o persoană juridică, a refuzat primirea.
     Observaţii………………………………………………………………………..
          Semnătura primitorului actului…………………
     Semnătura agentului                        Calitatea în care a primit actul………………….
          L.S.                                  Actul de identitate al primitorului……………….
     *) Se vor sublinia cuvintele care corespund modului de îndeplinire a procedurii..
                                                   222




ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
………………………………………cu sediul în…………………………………..............................................
Dosar penal nr. ........................../ .....................

    CITAŢIE
                Către,
     Numele________________________prenumele________________________________
str.__________________nr._____blocul____scara_____etajul___, apart.______________

    RECOMANDATĂ                     Localitatea………………………...............
    Nr…………….                             Judeţul(sectorul)………………………….
                                                  Codul poştal……………………………….
    Ştampila cu
    Data sosirii                                           Oficiul poştal de distribuire……………




    ………………………………………………………………………………



    CITAŢIE
    Dosar penal nr……/200                                                 Ştampila cu
    Data chemării………..                                      data prezentării

    DOVADA
    C ă t r e,
    MINISTERUL PUBLIC
    PARCHETUL DE PE LÂNGĂ



                                                Strada………………………….nr………
                                                Localitatea……………………………….
                                                Judeţul(sectorul)………………………...
                                                Codul poştal……………………………...
                                                 Oficiul poştal de distribuire……………….
Ştampila cu                                                                        Ştampila cu
data înapoierii                                                  data sosirii
Data înapoierii




RECOMANDATĂ NR…………………….

								
To top