cd1

CURS 11

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV



MOTILITATEA TUBULUI DIGESTIV

1. Masticaţia

2. Deglutiţia

3. Caracteristici ale musculaturii netede gastro-intestinale

4. Motilitatea gastrică

5. Motilitatea intestinală

6. Defecaţia





1. MASTICATIA

Masticatia este procesul de prelucrare mecanică a alimentelor introduse în cavitatea bucală si de însalivare a

acestora cu formarea bolului alimentar.



1.1. Componentele masticatiei

(a). COMPONENTA PASIVĂ - aparatul dento-maxilar - este alcătuit din:

 dinti - realizează o suprafată triturantă cu rol în tăierea, zdrobirea, măcinarea alimentelor si o suprafată

ocluzantă prin premolari si molari

 mandibulă

 articulatia temporo-mandibulară

(b). COMPONENTA ACTIVĂ reprezentată de:

 muschii masticatori - prin contractie asigură miscările mandibulei si prin tonusul lor de repaus asigură

pozitia ocluzantă; muschii masticatori se clasifică în:

 muschi ridicători ai mandibulei - muschii maseter, temporal si pterigoidieni interni

 muschi coborâtori ai mandibulei - muschii pterigoidieni externi, milohioidian, geniohioidian

si

pântecele anterior al digastricului

 muschii limbii - asigură propulsia alimentelor pe suprafata triturantă

 muschii oro-faciali - mentin saliva si alimentele în cavitatea bucală



În cadrul masticatiei, mandibula mai execută miscări de:

 diductie - contractia alternativă a muschilor pterigoidieni externi

 propulsie - contractia simultană a muschilor pterigoidieni externi si interni

 retropulsie - contractia m.temporal





1.2. Controlul masticatiei

Masticatia reprezintă o succesiune de reflexe neconditionate de coborâre / ridicare a mandibulei la care se

adaugă un control voluntar.

(a). Reflexul miotatic (trigeminal) - de ridicare a mandibulei - deschiderea voluntară a cavitătii bucale

determină întinderea m.maseter si stimularea terminatiilor senzitive primare ale fusului neuro-muscular ce

reprezintă terminatii senzitive de tip a ale nervului V. Aferentele ajung în nucleul senzitiv bulbar al V si au

efect de activare a centrului masticator din punte ce corespunde cu nucleul de origine a nervului V. Eferenta

motorie, trigeminală, determină contractia m.maseter si ridicarea mandibulei.

(b). Reflexul miotatic inversat - de coborâre a mandibulei - contractia muschiului maseter determină

întinderea organului tendinos Golgi ce prezintă terminatii senzitive de tip b ale nervului V. Aferentele

ajung la nucleul senzitiv V din bulb si au efect de inhibare a centrului masticator pontin, cu relaxarea

muschiului maseter si coborârea mandibulei.

(c). Reflexul linguo-maxilar - este un reflex de stimulare a coborârii mandibulei, având ca punct de plecare

contactul alimentelor cu mucoasa gustativă si aferente prin nervii VII si IX ce ajung la bulb si de aici la

nucleul masticator pontin.



Reflexul masticator neconditionat cuprinde:

 aferente - n. V pentru stimuli tactili si proprioceptivi





1

- n. VII si IX pentru stimuli gustativi

 centru masticator în punte - nucleul de origine a nervului V

 eferente - n .V pentru muschiul maseter

- n. VII pentru muschii oro-faciali

- n. XII pentru muschii limbii



Coordonarea corticală a masticatiei are la bază:

 circuite cortico-pontine cu originea în aria motorie corticală. Leziunea acestei arii determină un reflex de

masticatie fără coordonare linguală si oro-facială, cu imposibilitatea formării bolului alimentar

 circuite cortico-reticulo-corticale care asigură tonusul de repaus al muschilor masticatori pe baza

aferentelor proprioceptive.



1.3. Valoarea functională a masticatiei:

 durata masticatiei depinde de natura alimentelor si de obisnuintă

 o bună masticatie asigură a o bună digestie

 consumul de alimente cu consistentă crescută asigură dezvoltarea masivului facial si are un rol trofic

asupra acestuia; stimulează secretia salivară, autocurătirea si integritatea cavitătii bucale

 intervine în receptia olfactivă si gustativă

 are rol în stimularea reflexă a secretiei si motilitătii digestive





2. DEGLUTITIA

Deglutitia este procesul mecanic prin care alimentele sunt deplasate din cavitatea bucală prin faringe si

esofag în stomac.



2.1. Timpii deglutitiei

TIMPUL BUCAL - durează 0,3 sec.

- reprezintă traversarea istmului buco-faringian de către bolul alimentar.

- Prin ridicarea vârfului limbii, care ia punct de sprijin pe arcada dentară si pe bolta palatină, bolul

alimentar este plasat pe baza limbii.

- Traversarea istmului buco-faringian presupune:

 ridicarea limbii prin contractia muschilor milohioidian, stiloglos, palatoglos si hioglos

 deschiderea istmului buco-faringian prin relaxarea stâlpilor vălului palatin si ridicarea vălului palatin

 aspiratia faringiană a bolului alimentar de către presiunea negativă faringiană (-20 cmH2O)



TIMPUL FARINGIAN - durează 0,2 sec

- reprezintă traversarea faringelui de către bolul alimentar si închiderea altor căi de pătrundere a bolului

decât cea esofagiană:

 calea nazală este închisă prin contractia ridicătorului si tensorului vălului palatin

 calea bucală este închisă prin închiderea istmului buco-faringian ca urmare a contractiei prelungite a

muschiului milohioidian

 calea laringiană este închisă prin închiderea orificiului laringian ca urmare a ridicării laringelui sub

actiunea m.suprahioidieni, a micsorării orificiului glotic prin contractia m.aritenoizi si prin acoperirea

orificiului glotic cu epiglota.

Progresiunea bolului alimentar spre esofag se face cu participarea muschilor faringieni si sub actiunea

presiunii de împingere a bolului alimentar ce poate ajunge la 70 - 100 cm H2O.



TIMPUL ESOFAGIAN - durează 6-7 sec, dar variază în functie de consistenta bolului alimentar si vectorul

gravitational.

- Progresiunea bolului alimentar prin esofag este asigurată de unde peristaltice primare si secundare care

trebuie să învingă rezistenta cardiei si să împingă alimentele în stomac.

 Undele peristaltice primare - sunt contractii succesive, cranio-caudale, ale fibrelor musculare circulare,

declansate prin stimularea câmpului receptor al deglutitiei. O undă peristaltică debutează odată cu

relaxarea sfincterului esofagian superior, întins pe o portiune de 4 cm. Contractia acestui sfincter, după

ce el este traversat de alimente, dezvoltă o presiune de 20-70 cmH2O care împiedică pătrunderea aerului

în esofag si regurgitatia alimentelor. Contractia fibrelor longitudinale ajută la progresiunea bolului

alimentar prin scurtarea esofagului.





2

 Undele peristaltice secundare sunt produse prin supradistensia esofagului, atunci când unda peristaltică

primară nu poate asigura deplasarea bolului spre stomac.



- Propagarea bolului alimentar prin esofag se face cu o viteză variabilă în cele 4 portiuni ale esofagului.

Viteza este crescută în regiunea cervicală cu muschi striat, scăzută în regiunea toracică cu muschi striat si

neted si foarte scăzută în regiunea abdominală si diafragmatică ce prezintă numai muschi neted.

- Segmentul superior al esofagului este parcurs de către bolul alimentar în aproximativ 1 sec, segmentul

mijlociu în 2 sec., iar segmentul inferior în 3 sec.

- Sfincterul esofagian inferior, care se întinde pe ultimii 7 cm ai esofagului, poate opri temporar

progresiunea bolului alimentar si poate dezvolta o presiune de 10 cmH2O cu rol în prevenirea refluxului

gastric.



2.2. Reglarea deglutitei

- este exclusiv nervoasă.

- Timpul bucal este voluntar, iar timpii esofagian si faringian sunt involuntari.

Reflexul de deglutitie cuprinde:

 zone reflexogene - istmul buco-faringian excitat de particulele de salivă si materialul deglutabil umed

 aferente - nervii cranieni V, IX si X

 centrul deglutitiei - bulb

 eferente - nervii cranieni XII, V, IX si X









Peristaltica esofagiană mijlocie si inferioară (muschi neted), inclusiv activitatea sfincterului cardial, este

coordonată de plexul mienteric Auerbach, situat între fibrele musculare longitudinale si circulare si care

reprezintă inervatia intrinsecă a tubului digestiv. La acest nivel se închid reflexe locale declansate de

distensia esofagiană.

Inervatia extrinsecă este:

 parasimpatică - vagală care stimulează peristaltica esofagului si relaxează sfincterul cardial si

 simpatică - cu originea în simpaticul toracal, care inhibă peristaltica esofagului si contractă sfincterul

cardial.



3. CARACTERISTICI ALE MUSCULATURII NETEDE GASTRO-INTESTINALE (VEZI

FIZIOLOGIE GENERALĂ)



4. MOTILITATEA STOMACULUI



4.1. Activitatea contractilă a stomacului







3

Activitatea contractilã a stomacului este continuã, atât în perioadele digestive, cât si interdigestive, dar

diferã ca intensitate la nivelul fornixului si corpului gastric - rol de rezervor functional al stomacului, în

comparatie cu regiunea pilorică - rol de amestec si evacuare gastrică.



(a). ACTIVITATEA CONTRACTILĂ DE FOAME cuprinde 3 tipuri de contractii:

 tip I - slabe si izolate, pe fond tonic redus

 tip II - pe un fond tonic ridicat, apar contractii cu caracter peristaltic care se succed neregulat, la

intervale scurte, având fiecare o durată de 12-25 sec.

 tip III - contractii “tetaniforme”, cu durata 1-5 min, dureroase



(b). ACTIVITATEA CONTRACTILĂ ASOCIATĂ FUNCTIEI DE DEPOZITARE A ALIMENTELOR. -

În perioadele interdigestive, volumul continutului gastric este de aproximativ 50 ml.

- În perioada digestivă alimentele ingerate alunecă de-a lungul micii curburi si se depun în straturi.

- Stocarea alimentelor se face fără modificări însemnate ale presiunii intragastrice deoarece cresterea

continutului gastric până la 1500 ml întretine fenomenul de relaxare receptivă la nivelul fornixului si

corpului gastric. Relaxarea receptivă reprezintă adaptarea tonusului muscular la continutul gastric -

distensia gastrică declansează la nivelul plexului mienteric Auerbach eliberarea de mediatori ca VIP si NO

cu puternic efect relaxant muscular. Activitatea contractilă redusă la nivelul fornixului si corpului gastric

determină stagnarea alimentelor nedigerate cel putin 1 oră si stratificarea continutului gastric în functie de

densitate.



(c). ACTIVITATEA CONTRACTILĂ ASOCIATĂ FUNCTIEI DE AMESTEC A ALIMENTELOR are la

bază activitatea pacemakerului gastric situat în imediata vecinătate a cardiei, care descarcă potentiale cu

frecventa de 3 cicli/min, generând două tipuri de miscări - tonice si peristaltice.

 Miscările tonice - sunt contractii de intensitate mică ale fibrelor longitudinale care încep în apropierea

cardiei si avansează spre pilor. Realizează asupra continutului gastric o presiune de 6 -10 cmH2O care

contribuie la amestecarea alimentelor cu sucul gastric si propulsarea straturilor periferice spre antrul

piloric.

 Miscările peristaltice - sunt contractii ritmice ale fibrelor circulare care apar pe fondul unei contractii

tonice, în jumătatea distală a corpului gastric, progresând apoi spre pilor cu amplitudine crescândă. O

contractie peristaltică tine aproximativ 1 minut, observându-se concomitent 2-3 unde peristaltice. Ea

poate fi o contractie de amestec - retropulsivă sau de evacuare - propulsivă. În primul caz, unda

peristaltică nu are forta necesară pentru învingerea rezistentei pilorului, determină reîntoarcerea

continutului gastric în antrul piloric si realizează la acest nivel cea mai importantă activitate de amestec.

Dacă intensitatea contractiei este mare si rezistenta sfincterului piloric este învinsă, unda peristaltică va

propulsa spre duoden 1-3 ml de chim gastric.









(d) ACTIVITATEA CONTRACTILĂ ASOCIATĂ

FUNCTIEI DE EVACUARE GASTRICĂ.

- Atunci când stomacul este gol, pilorul este întredeschis si lasă să treacă secretia gastrică si saliva înghitită,

conform unui gradient antro-bulbar de 3 - 5 cm H2O.

- În perioada digestivă undele peristaltice evacuatorii exercită la nivelul regiunii antrale o presiune care

relaxează sfincterul piloric si asigură un gradient antro-bulbar de 20 - 30 cm H2O.

- După evacuarea a 1-3 ml din chimul gastric, pilorul se închide, iar peristaltica bulbară împinge mai departe

continutul în intestinul subtire si împiedică refluxul duodeno-gastric. Evacuarea gastrică este completă după

6 -7 ore de la ingestia alimentelor.



4.2. Reglarea motilitătii gastrice



4

 Inervatia vegetativă extrinsecă - este reprezentată de nervul vag si de fibre simpatice apartinând

plexului celiac.

o Inervatia parasimpatică vagală stimulează peristaltica gastrică si scade tonusul sfincterului

piloric favorizând evacuarea.

o Inervaţia simpatică are efecte opuse, favorizând retentia alimentelor în stomac.

 Inervatia vegetativă intrinsecă - este reprezentată de plexurile nervoase intramurale - retele de neuroni

senzitivi, motori si intercalari, interconectati prin sinapse excitatorii si inhibitorii, care stabilesc

conexiuni sinaptice si cu inervatia extrinsecă. Plexurile intramurale sunt plexul submucos - Meissner si

plexul muscular - Auerbach (dispus între tunica musculară longitudinală si cea circulară).

 dendritele neuronilor senzitivi sunt mecanoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori, algoreceptori,

etc. si asigură calea aferentă a unor reflexe locale, intramurale, de reglare a secretiei si motilitătii

gastrice în functie de distensia mecanică, excitatia chimică si dureroasă.

 neuronii motori excitatori - au ca mediator chimic acetilcolina si stabilesc sinapse cu fibre

colinergice extrinseci, si inhibitori - au ca mediator chimic VIP sau NO si stabilesc sinapse atât cu

fibre adrenergice cât si colinergice extrinseci.

 Mecanismul endocrin de reglare a motilitătii gastrice are la bază eliberarea de hormoni inhibitori cum

ar fi gastrina, secretina, colecistokinina (CCK) si peptidul gastro-inhibitor (GIP, enterogastron) din

mucoasa duodenală în conditiile distensiei mecanice si a contactului cu componentele chimului gastric:

 aciditate (pH<3,5) pentru secretină

 produsi de digestie lipidică pentru CCK si GIP

 produsi de digestie proteică (AA) pentru gastrină

 hipertonia chimului gastric - hormon neindentificat



4.3. Voma

- este un act reflex complex, care constă în evacuarea continutului gastric (uneori si intestinal) prin cavitatea

bucală.

- De cele mai multe ori este precedată de greată, hipersalivatie, transpiratie si uneori hipotensiune.

- Mecanism:

 Actul vomei începe printr-un inspir profund cu oprirea respiratiei.

 Vălul palatin si laringele se ridică, glota se închide, în timp ce esofagul si stomacul se relaxează, iar

canalul piloric si pilorul se contractă.

 Muschii presei abdominale (diafragm si musculatura abdominală) se contractă puternic comprimând

stomacul si asigurând evacuarea continutului său prin esofagul relaxat.

- Centrul vomei se găseste în bulb, în imediata vecinătate a centrilor respirator, salivator si vasomotor, ceea

ce explică aparitia în timpul vomei a modificărilor respiratorii, a salivatiei si a modificărilor vasculare

(paloare). Impulsurile motorii eferente sunt transmise pe calea nervilor cranieni V, VII, IX, X, XII si a

nervilor spinali pentru diafragm si muschi abdominali.



Reflexul de vomă poate fi declansat de la nivelul stomacului ca urmare a unor excese alimentare, exces de

alcool sau alimente grase, alimente alterate; de la nivelul unora din viscerele abdominale (apendice, colecist,

intestin, căi urinare, uter) sau toracice (miocard). Iritarea filetelor senzitive din faringe declansează rapid

voma. Iritatia meningeală si hipertensiunea intracraniană, iritatia labirintică (răul de masină) se asociază cu

vărsătura. Mirosurile dezagreabile sau vederea unor alimente neplăcute declansează voma prin mecanism

cortical. Substante toxice exogene sau endogene (acidoza diabetică, insuficienta renală, graviditatea) pot

determina vărsături prin iritarea receptorilor gastrici sau prin stimulare centrală. Principalele medicamente

care induc voma sunt ipeca (prin iritatia mucoasei gastrice) si apomorfina (actiune asupra centrului vomei).





5. MOTILITATEA INTESTINULUI SUBTIRE



5.1 Miscările intestinale

Intestinul subtire are o motilitate complexă bazată pe activitatea pacemeker-ului situat la nivelul duodenului,

în apropierea ampulei lui Vater. Activitatea contractilă a tunicii circulare si longitudinale este reprezentată

de 4 tipuri de miscări, la care se adaugă miscările muschiului vilozitar.



(a). MISCĂRI TONICE - sunt contractii întinse ale fibrelor longitudinale, fără modificarea lungimii

segmentului contractat. Sunt oscilatii intermitente, neperiodice, ale tonusului bazal intestinal, care se produc





5

pe toată întinderea intestinului, indiferent de continutul chimului sau volumul său. Aceste miscări

favorizează contactul între chimul intestinal si suprafata de absorbtie si participă într-o oarecare măsură la

propagarea continutului intestinal.



(b). MISCĂRI PENDULARE - sunt contractii izolate ale fibrelor longitudinale, care parcurg bidirectional

un segment intestinal scurt, asigurând alunecarea anselor intestinale una peste alta si având si o contributie

importantă în amestecarea continutului intestinal.



(c). MISCĂRI SEGMENTARE - sunt contractii stationare, izolate, inelare, ale fibrelor circulare care

debutează în segmentul în care sunt destinse de bolul alimentar. Datorită acestor miscări întreg intestinul

subtire este divizat în segmente scurte. Fiecare segment contractil are o întindere de aproximativ 1 cm, iar

frecventa cu care se succed este de 13 cicli/min la nivelul duodenului si de 8-9 cicli/min la nivelul ileonului.

Frecventa este constantă pentru aceeasi zonă si nu este influentată de inervatia extrinsecă sau de drogurile

neurotrope. Miscările segmentare sunt cele mai importante miscări de amestec, ele fragmentează chimul

intestinal si îl amestecă cu sucurile intestinale, favorizând absorbtia.



(d). MISCĂRI PERISTALTICE - sunt miscări complexe ale musculaturii circulare care asigură

progresiunea bolului alimentar cu o viteză de 1-2 cm/min pe segmente scurte în cazul undelor peristaltice

lente si de 10 cm/sec în cazul undelor peristaltice rapide care deplasează continutul intestinal pe distante

mari. Unda peristaltică exercită se formează conform legii intestinului Starling - distensia într-un punct a

intestinului determină contractia reflexă a fibrelor circulare din segmentul proximal, pe o distantă de 2-3 cm

si relaxarea fibrelor circulare din segmentul distal, pe un teritoriu ceva mai mare. Conform acestei legi,

contractia peristaltică este formată dintr-o undă de contractie precedată de o undă de relaxare.

Se descriu, deasemenea, unde peristaltice ce apar ritmic la interval de 75-90 de minute si care

debutează în regiunea pilorică si se propagă până la nivelul ileusul terminal, asigurând evacuarea completă

chiar dacă continutul intestinal este redus - functia de “menajeră a intestinului subtire”. În acelasi timp,

inhibă migrarea coloniilor bacteriene din colon în ileonul terminal. Persoanele care nu prezintă aceasta

activitate numită si mioelectrică periodică dezvoltă un sindrom diareic cronic, întretinut de flora bacteriană

cu origine în colon care populează în mod patologic intestinul subtire.



(e). MISCĂRILE MUSCHIULUI VILOZITAR - asigură functionarea “pompei vilozitare”. - contractia

propulsează continutul vilozitătii în circulatia venoasă si limfatică submucoasă, iar relaxarea contribuie la

realizarea gradientelor dintre lumenul intestinal si vilozitate, favorizând absorbtia intestinală. Fiecare

vilozitate se contractă în ritm propriu, în general neregulat, mai rapid în duoden si jejun unde absorbtia

intestinală este intensă.



5.2. Reglarea motilitătii intestinale

 Inervatia extrinsecă - este asigurată de:

o nervul vag care creste frecventa si amplitudinea contractiilor musculare si

o fibre simpatice cu originea în plexul mezenteric superior care inhibă tonusul si motilitatea

intestinală.

Cele două sisteme activează simultan, dar predomină tonsul nevos vagal.

 Inervatia intrinsecă - plexul mienteric intestinal prezintă o autonomie functională semnificativă în

comparatie cu plexul mienteric gastric. Declansată prin stimuli mecanici (distensia mecanică, contactul

mucoasei cu alimentele) sau chimici, reglarea nervoasă intrinsecă are un rol esential în coordonarea

activitătii contractile peristaltice.



Reflexele intestinale unt reflexe digestive lungi mediate prin mecanism vago-vagal, în strânsă coordonare

cu plexurile intramurale:

 Reflexul entero-enteric - distensia unui segment al intestinului subtire inhibă motilitatea în restul

intestinului

 Reflexul gastro-ileal - distensia gastrică determină cresterea motilitătii ileonului terminal

 Reflexul ileo-gastric inhibitor - distensia ileonului inhibă motilitatea stomacului.



Reglarea endocrină - miscările intestinale sunt inhibate de prezenta în duoden a grăsimilor si a solutiilor

hipertone (glucoză). Efectul componentelor chimului duodenal asupra motilitătii intestinale are la bază

eliberarea de hormoni digestivi si amine biogene de la nivelul mucoasei duodenale si intestinale. Motilinul,

gastrina, colecistokinina, serotonina stimulează motilitatea intestinului, în timp ce secretina, peptidul



6

inhibitor vasoactiv (VIP) si NO o inhibă. Eliberarea din mucoasa intestinală a histaminei si bradikininei

(mediatori ai inflamatiei) cresc peristaltica intestinală, iar administrarea de adrenalină sau beladonă inhibă

peristaltismul intestinal.



6. MOTILITATEA INTESTINULUI GROS



6.1. Activitatea contractilă a intestinului gros.



Colonul primeste 500-1500 ml de chim intestinal pe zi din care absoarbe apa si mineralele, astfel încât

materiile fecale contin între 50-100 ml de apă.

- Contractiile colonului proximal sunt adaptate functiei de absorbtie a apei si de omogenizare a chimului

intestinal, în timp ce contractiile colonului distal asigură propulsarea continutului intestinal în rect prin

miscări peristaltice si miscări de transport “în masă”. În general, activitatea contractilă a colonului este

lentă si se caracterizează prin 4 tipuri de miscări:



 Miscările segmentare - de tip I - contractie locală, nepropagată, a fibrelor circulare, care echivalează cu

miscările pendulare ale intestinului subtire. Sunt miscări de amestec si sunt frecvente la nivelul cecului si

colonului ascendent.

 Miscările segmentare - de tip II - sunt contractii circulare mai desfăsurate - numite si haustratii care se

propagă de o parte si de alta a punctului de unde iau nastere, functia lor principală fiind de a favoriza

absorbtia apei

 Miscările de tip III - sunt variatii lente ale tonusului bazal, pe care se grefează miscările de tip I si II,

precum si miscările peristaltice, asemănătoare celor din intestinul subtire, dar cu frecventă mai redusă.

Ritmul contractil peristaltic creste progresiv dinspre cec spre colonul sigmoid si asigură progresiunea

continutului intestinal spre rect.

 Miscările de tip IV sau miscările de tip transport “în masă” - sunt miscări cu un puternic efect de

evacuare a continutului intestinal, caracteristice intestinului gros. Aceste contractii apar de 3-4 ori pe zi

si dezvoltă o presiune mare în zona de producere. Miscările “în masă” sunt declansate prin reflexe lungi

vago - vagale (gastro-colice si duodeno-colice, prin reflexe locale (colono-colonic) si sunt puternic

influentate de emotii si excitanti conditionati.









6.2. Reglarea motilitătii intestinului gros.



 Inervatia extrinsecă

O parasimpatică, stimulatoare, este reprezentată de nervul vag pentru colonul proximal si de

nervii pelvici sacrati (S2-S4) pentru colonul distal.

O simpatică, inhibitoare, este reprezentată de fibre din mezenteric superior pentru jumătatea

dreaptă a colonului si de fibre din plexul mezenteric inferior pentru jumătatea stângă a

colonului.

 Inervatia intrinsecă reprezentată de plexului mienteric asigură colonului proximal o autonomie mai mare,

acesta putând să-si efectueze aproape normal functia motorie în conditiile vagotomiei bilaterale. Colonul

distal prezintă posibilităti reduse în acest sens.

 Factorii endocrini cu rol în stimularea motilitătii intestinului gros sunt gastrina, serotonina si

colecistokinina.





7

 Medicamentele parasimpaticomimetice (neostigmina) stimulează motilitatea colonului si în special

miscările propulsive. Morfina creste tonusul musculaturiii colonului si intensifică miscările segmentare,

în schimb suprimă activitatea propulsivă.



6.3. Defecatia

- este un act complex care realizează evacuarea portiunii

terminale a colonului si eliminarea materiilor fecale din rect.



- Se desfăsoară în două faze:

 colică - de expresie si

 rectală - de evacuare.









Mecanism

- Distensia colonului sigmoid declansează contractii “în masă” ce propulsează materiile fecale în ampula

rectală.

- Pe baza excitării mecanoreceptorilor locali, distensia rectului produce “apelul pentru defecatie”.

- Impulsuri aferente se transmit măduvei sacrate pe calea nervilor pelvici si rusinosi interni.

- De la centrul ano-spinal al măduvei sacrate (S2-S4), pe calea nervilor pelvici este comandată contractia

peristaltică a rectului si relaxarea concomitentă a sfincterului anal intern.

- Centrul ano-spinal functionează sub control cortical, care este complet după a 15-a lună de viată.

- Sub influenta cortexului, sfincterul anal extern este relaxat prin intermediul nervilor rusinosi (somatici).

- Apoi are loc o inspiratie profundă urmată de expir cu glota închisă, muschii presei abdominale sunt

contractati, iar presiunea intrarectală creste de la 20 mmHg la 100-200 mmHg, favorizând expulzia

bolului fecal.

- Contractia muschilor ridicători anali comprimă apoi peretii rectului, eliminând ultimele resturi.



Temporizarea defecatiei se realizează voluntar prin închiderea fortată a sfincterului anal extern. Receptorii

rectali se adaptează pe cale simpatică - nervii hipogastrici, tributari măduvei lombare L2-L4 si care induc

inhibarea miscărilor peristaltice si contractia sfincterului anal intern. Miscările antiperistaltice rectale pot

trece din nou materiile fecale din rect în colonul sigmoid. După un timp, dilatarea portiunii recto-

sigmoidiene a colonului si cresterea presiunii intrarectale de la 20 mmHg la 40-50 mmHg determină

reaparitia senzatiei de defecare.









8