“Călătorul”
Cerul mi-este-acoperişul
Luna, felinaru-n noapte,
Străbat iarăşi luminişul
Printre timorante şoapte.
Văd o casă-n depărtare
Mă apropii şi bat încet,
Spre tăioasa mea mirare
Se arată un biet ascet1.
Mă pofteşte înăuntru
Intrebându-mă agale,
Cu ce ţel m-aduce vântul
În ograda dumisale?
Sunt un călător prin lume
Nu am timp de persistenţă2,
Nu caut ceva anume
Doar o simplă apetenţă3.
Îmi citeşte istovirea
Căci pleoapele mi se-nchid,
Dar ce… îi fură privirea
E sufletul meu, cel candid4.
Îi strâng mâna, mulţumitor
Trec de prag, şi o iau la pas,
Întorc capul bănuitor
Precum un semn de bun rămas.
Luna-mi scânteia cărarea
Praful se lăsa în urmă,
Auzeam din nou chemarea
Baciului spre a sa turmă.
Şi zărindu-l spre chindie
Îl descos, de pe deal clasat,
Nu te supăra Bădie…
Mai este mult până în sat?
1
Persoană care duce o viaţă austeră şi retrasă
2
Care durează un timp îndelungat
3
Înclinaţie către ceva; dorinţă, poftă
4
Curat, nevinovat, pur, neprihănit
Iute vine şi răspunsul
Nu grăieşte, dar mi-arată,
Încotro s-o iau cu dusul
Că acolo-i lumea toată.
Merg cu paşi mărunţi şi iaca
Un nor negru nu-mi dă pace,
Toarnă vesel cu găleata
A-nceput a se desface.
Udat bine, şi mergând spre,
Satul mic din larga vale,
Un lied5 se-aude dupre
Stânca ce îmi iese-n cale.
Trecând de giganta rocă
Începe să se ivească,
Tabloul ce mă sufocă
Dulcea casă bătrânească.
(22 martie 2011)
5
Compoziţie muzicală (vocală) cu caracter liric, făcută pe textul unei poezii scurte