Ion Coja - Proiectul ISRAEL IN ROMANIA

http://www.ioncoja.ro/2010/11/planul-ocuparii-romaniei-de-catre-evrei/









Planul ocuparii Romaniei de catre evrei?

UN PLAN DIABOLIC: OCUPAREA ROMÂNIEI DE CĂTRE EVREI 7 iulie 2010



Surse din Serviciile Secrete româneşti ne-au avertizat că, la reuşita loviturii de Stat din

decembrie 1989, un rol deosebit – l-au avut şi Serviciile Secrete israeliene, în speţă Mossadul, care a

acţionat în principal pe linia războiului psihologic, respectiv crearea diversiunilor legate de numărul

mare al victimelor generate de aparatul de represiune, de atacul teroriştilor în diferite puncte din ţară, de

otrăvirea surselor de apă, de iniţierea de incidente armate prin lansarea telefonică a unor ţinte false chiar

în unităţile militare ce aparţineau atît de Ministerul Apărării Naţionale, cît şi de Ministerul de Interne

etc.

În acest context, strategii evreimii mondiale au început să pună în aplicare un plan, conceput

anterior, de încetăţenire şi strămutare în România a unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul

Poporului Român. Deja, în momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit

cetăţeni români, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv dreptul la proprietate. Planul

intitulat “Israel în România” s-a făcut cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace

de informare în massă (ziare, posturi Radio-TV), care cenzurează toate ştirile şi informaţiile tangente

acestui subiect.

Scopul final al planului “Israel în România” este instituirea unui control deplin asupra ţării

noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional.

Pe baza acestor considerente putem afirma, fără teama de a greşi, că scopul pentru care s-a

produs răsturnarea regimului politic în decembrie 1989 a fost de a se obţine în acest mod condiţiile

propice pentru îndeplinirea acestui plan. Aşa se explică şi faptul că în fruntea loviturii de stat şi a ceea

ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică), Silviu Brucan (evreu), Petre Roman

(evreu), iar ceilalţi doi presedinţi – Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – au, la rîndul lor, şi ei

origine evreiască. De asemenea, depopularea României (prin: plecarea în străinătate a cîtorva milioane

de şomeri români; încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii noştri nefiind

deloc preocupaţi să le ofere vreo speranţă că s-ar putea realiza în această ţară; descurajarea familiei şi a

natalităţii, în mod vizibil cei vizaţi fiind românii majoritari; prăbuşirea sistemului de sănătate, a

asistenţei medicale pentru copii în mod special; declinul sever al nivelului de trai; propaganda anti-

românească, antinaţională, la care este angrenată mass-media aservită, urmărindu-se descurajarea şi

deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile româneşti, la viitorul Neamului

Românesc) – toate acestea au făcut din România o ţară vulnerabilă, al cărei potenţial de apărare se

diminuează simţitor cu trecerea anilor, ducînd în acest mod la reuşita deplină a planului sionismului

mondial.

Un factor agravant a fost şi aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al

României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care,

prin truda lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Român în 1990, ci al unor firme străine,

cele mai multe aflate în proprietatea, de facto, a unor evrei. Împrumuturile externe înrobitoare pe care

le-au făcut conducătorii actuali ai României în numele Poporului Român, chipurile, pentru salvarea

acestuia, tocmai la acele organisme financiare care reprezintă sionismul mondial, constituie un alt factor

de distrugere a ţării. Scăderea dramatică a populaţiei României, pe fondul migraţiei tot mai accentuate,

al creşterii mortalităţii şi al scăderii natalităţii, constituie argumentul cel mai puternic cu privire la

acţiunea deliberată de distrugerere a Poporului Român şi înlocuirea acestuia cu elementele străine.

Menţinerea valorilor actuale ale fertilităţii şi ale duratei medii a vieţii va duce la o accelerare

catastrofală a declinului demografic. Acest declin s-a instalat în ultimii 15 ani şi nu are perspective de a

fi stopat în anii următori, astfel încît, după anul 2025, viteza declinului ar putea deveni dezastruoasă, iar

populaţia ar urma să fie de aproximativ 14 milioane în 2050 (în condiţiile conservării actualelor valori

ale natalităţii şi mortalităţii).



1

Ilie Bădescu, preşedintele Asociaţiei Sociologilor din România, afirmă: “După ştiinţa mea, nu

există nici o ţară care, aflată în criză economică, să fi reuşit relansarea cu ajutorul FMI şi Băncii

Mondiale! În condiţiile în care Guvernul va face, cum a anunţat, o privatizare prin vînzare

necondiţionată de întreprinderi, se va produce în momentul respectiv o foarte rapidă şi primejdioasă

înstrăinare a unei părţi din averea naţională, fără posibilitatea ca vreodată să se mai poată interveni

pentru recuperarea acestei părţi înstrăinate. Noi vom fi debitori pentru că împrumutăm, căutăm

capitaluri şi şi al principalelor alţii vor fi creditorii noştri. Deci, se creează o situaţie de dependenţă prin

decalaj, sîntem din nou la periferia metropolei”.

Profesorul Gheorghe Ciulbea, specialist în gîndire politică şi istorie a gîndirii economice, afirma

cu cîţiva ani în urmă: “FMI, Banca Mondială şi BERD vor să transforme România într-o neocolonie.

Actuala conducere a ţării nu are habar de doctrinele economice, decide şi acţionează după cum o taie

capul, după interesul zilei şi al forţei sociale pe care o reprezintă. USD-iştii lui Petre Roman şi UDMR-

iştii aşteaptă ordinele străinătăţii pentru a le aplica în România, iar România se îndreaptă irevocabil spre

economia de piaţă tipică unei ţări arabe sau africane. Cu alte cuvinte, o neocolonie a Occidentului.

Economia liberă de piaţă este astăzi un nonsens în America şi aiurea, pentru că cei care grăbesc fără

discernămînt reîntoarcerea la piaţa liberă de tip Smith greşesc în aşa măsură, încît starea lor mintală

dovedeşte un caz clinic. Ei vor ceva ce nu mai există în Occident, ceva ce nici nu ar putea fi tolerat şi

care nu are puterea de a supravieţui. Aceste orientări se transpun la noi în ţară în domeniul privatizării,

politicii industriale, agrare şi terminînd cu acelea ale inflaţiei şi ale nivelului de trai. Este vorba de

«reforma» românească!”.

Chiar şi Dinu Patriciu nu crede în politicile FMI şi ale Băncii Mondiale: “Peste tot pe unde au

fost aplicate, aceste politici au fost falimentare şi au împiedicat dezvoltarea capitalului autohton. Ele nu

sînt o soluţie pentru România. Un program de guvernare bazat pe politicile impuse de aceste organisme

internaţionale nu poate da rezultate în România. Potenţialul ţării, precum şi politica autohtonă orientată

spre a deveni parteneră a capitalului străin pot fi mult mai eficiente decît o astfel de abordare. România

nu se poate descurca fără infuzia de capital străin, dar se poate descurca fără semnalul dat de FMI şi

Banca Mondială”.

Este evident că se urmăreşte ca, prin condiţiile aberante impuse de FMI, Banca Mondială,

Uniunea Europeană şi NATO, să se creeze haos în această ţară. Ne întrebăm: de ce sînt acceptate aceste

condiţii de către cei care au jurat că vor apăra interesele şi integritatea României? Pentru că trebuie ştiut

că acest scenariu apocaliptic pentru Poporul Român este cunoscut si acceptat de marile cancelarii ale

lumii, de guvernele din Uniunea Europeană şi NATO, care, de 20 de ani, tolerează şi acceptă ca

România să fie guvernată alternativ de aceeaşi bandă, în fond, de indivizi taraţi sufleteşte, cinici şi

corupţi, vînzători de Neam şi Ţară, vinovaţi de uriaşe delapidări şi chiar de crime propriu-zise,

infractori uşor de şantajat şi de manipulat de către cei care deţin probele acestor fărădelegi.

Cîrdăşia Occidentului “democratic” s-a văzut şi acum, recent, cînd nu a avut nimic de obiectat

faţă de felul scandalos şi neruşinat în care guvernanţii de la Bucureşti au încălcat legile cele mai

elementare ale democraţiei, ale statului de drept, iar protestele românilor nu au avut nici un ecou în

Vest. De ani de zile, clasa noastră politică, indiferent de “culoarea” care s-a succedat le guvernare, se

află la ordinul celor care au pus la cale acest program de de-românizare a României.

Aflat astăzi în plină desfăşurare, acest plan se apropie de momentul în care nu va mai putea fi

împiedicat, iar efectele catastrofale care vor rezulta vor fi chiar cele dorite de iniţiatorii săi. În felul

acesta, s-ar putea ajunge iarăşi la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei alcătuiau minoritatea

etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care domina şi controla comerţul, finanţele şi

industria din ţară. Să ne reamintim şi faptul că procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei

pentru a ajunge la acest statut privilegiat creaseră în rîndul populaţiei o percepţie negativă, extinsă la

adresa întregii minorităţi evreieşti, considerată ca fiind cea mai antipatică, ba chiar cea mai

primejdioasă minoritate etnică din România.









2

Un plan ocult de strămutare a Israelului în… România?

7 iulie 2010



Preşedintele iranian s-ar putea să nu fie atît de departe de adevăr. Un apel lansat recent de prof.

Ion Coja, în numele Uniunii Vatra Românească şi al Ligii pentru Combaterea Antiromânismului

(LICAR), denunţă existenţa unui “proiect de încetăţenire şi strămutare în România a unui milion de

evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Român”.

Apelul, adresat oamenilor de bună-credinţă din lumea întreagă, guvernelor şi organizaţiilor

internaţionale, dezvăluie şi strategia acestui proiect, care ar urma să se desfăşoare potrivit următorului

plan:

1) Cu concursul guvernelor de după 1990 mijloace de informare în massă (ziare, posturi Radio-

TV) din România, care cenzurează toate ştirile şi informaţiile referitoare la acest subiect, încetăţenirea

evreilor se face în cel mai mare secret.

2) În prima fază, evreii încetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au grijă să

cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.)

accesibile. De cîţiva ani buni, piaţa imobiliară din România a devenit monopolul unor firme evreieşti.

3) La început, se vor stabili în România evreii în vîrstă, motivînd că vin să-şi trăiască aici ultimii

ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi români naivi va face credibilă şi chiar

tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile noastre.

4) Ulterior, cînd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia cetăţenie în

România, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi deplin, evreii vor veni cu toţii

“acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o

minoritate etnică suprapusă întregii societăţi româneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia

evreilor este perfect legală.

5) În felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cînd circa 2 milioane de evrei alcătuiau

minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai înstărită din România, care domina şi controla Comerţul,

Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la

acest statut de privilegiaţi îi făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de

suportat, mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai României.

6) Scopul final al Proiectului Israel în România îl constituie instituirea unui control deplin asupra

ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor de teritoriul lor naţional. Beneficiind de experienţa

căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai

ingenioasă, dar cu acelaşi ţel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în ţara lor şi asupra ţării lor.

Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute în România după 1990 au contribuit la

desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor, afirmă documentul lansat de

prof. Ion Coja.

Între acestea:

1) Depopularea României prin:

a) plecarea în străinătate a cîtorva milioane de şomeri români; prin legi şi măsuri aberante,

aceştia sînt determinaţi să nu se mai întoarcă în România;

b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernanţii de la Bucureşti nefiind

deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea realiza la ei acasă;

c) descurajarea familiei şi a natalităţii; în mod vizibil, cei vizaţi sînt românii majoritari;

d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii în mod special;

e) declinul sever al nivelului de trai;

f) propaganda anti-românească, antinaţională, la care este angrenată toată mass-media, urmărind

descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile autohtone, la viitorul

neamului românesc.

2) Aşa-zisa democratizare a României şi aşa-zisul pluralism politic instituit după 1990, prin care

asupra Parlamentului României şi a vieţii politice s-a instaurat un veritabil monopol exercitat de cîteva

partide, toate provenite din grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie

1989.

3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al României prin

distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care, prin truda şi



3

talentul lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Român în 1990. Economia României s-a

privatizat în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto a unor evrei.

4) Acuzaţia de Holocaust adusă românilor. Intens susţinută mediatic, această acuzaţie urmăreşte

inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de

evrei, sentiment care să-i determine pe români să accepte imigrarea în ţara lor a sute de mii de evrei ca

pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvîrşite de părinţii lor…

Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvîrşite de români.

În aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui complot diabolic la

adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-

citat se potrivesc foarte bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 20 ani…





Ce se ascunde în spatele crizei planetare

7 aprilie 2010 de Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU



Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sînt conduse de evrei. Dorinţa

evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi în ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor în

parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel încît să se constituie într-o oligarhie dominantă,

într-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca

Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul

american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.

Să fie oare atît de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să îşi aroge rolul de conducători mondiali?

Pînă acum se pare că da, pentru că în lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic

la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa,

aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel încît să ajungă ei la putere.

Pentru acest lucru, serviciile lor specializate în jocuri operative merg pe cel puţin două linii,

astfel încît, la final, să aibă cîştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de acest gen, pe care îl

oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. În ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare

Populară (UMP) îl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane

Sárközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale. Mama sa este

Andrée Sárközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. În Partidul

Socialist, în schimb, au loc lupte grele între franţuzoaica Segolene Royale şi Dominique Strauss-Kahn.

Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline

Fellus – în Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost

foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura în perspectiva alegerii noului şef al statului

între doi evrei, numai că în final efortul acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria în

alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că

aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe

mapamond. În acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei,

Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea

uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar

Internaţional, începînd cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este numit în funcţia de director un militant al

Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare

mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor

evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate în tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia

Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi în The Round Table.

România, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, în frunte cu

Traian Băsescu, a căzut şi ea în capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzîndu-şi astfel

independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai întîmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum

sînt controlate în prezent de oamenii marii finanţe mondiale. În cazul Ţărilor Române, crearea unei

bănci centrale sub controlul “fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor

evreieşti. Începînd cu anul 1866, la Bucureşti, în urma actului de concesiune semnat de domnitorul

Alexandru Ioan Cuza, s-a înfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca României. Concesiunea era

valabilă pînă în 1903, dar, din raţiuni de stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, românii au avut



4

curajul să creeze o alternativă, prin înfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv

dezvoltarea economică a ţării. Banca României, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza,

avea în componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu

londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société

Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care

Banca României apărea ca afiliată (sau “filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei

României la 1877 şi ieşirea de sub tutela

Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei

Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul în Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile

Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către români. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că

tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a României, instituţie ce avea

atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa României îl putea face să piardă privilegiul

emiterii de monedă românească, ceea ce s-a şi întîmplat, pînă la urmă, românii văzînd cît de puţin le-au

vrut binele evreii.

Chiar după cîştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către români, evreii şi-au folosit toată

influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, avînd prerogativa de emitent al

bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămînă preponderent

sau total străin.

“Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă în

folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului întregii

activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea (“Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas).

Astfel, Parlamentul Român a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind “instituirea unei bănci de scont şi

circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a României, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de

bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a

României, deţinută de stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a însemnat pasul emancipării financiare

a ţării, al obţinerii de credite neîmpovărătoare pentru români. Ea mai există şi astăzi, avînd (încă!) un

capital integral de stat, şi ar trebui să mai fie (încă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989,

însă, guvernator al Băncii Naţionale a României a fost, aproape fără întrerupere, Mugur Isărescu, un

agent al mondialismului sionist.

Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur

Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) în 1990, la New York.

Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cînd

Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei

Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali înlocuitori ai

celor care guvernau la vremea respectivă în ţările est-europene. Pasul cel mai important făcut de Mugur

Isărescu, în conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca

politică monetară şi împrăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor României (ex.: Egipt, Irak), pas

susţinut şi de prim-ministrul momentului, impus, de fapt, de oculta financiară, Theodor Stolojan,

răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru îndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi

de C.F.R., în 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată în bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul

pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect

demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare “permise şi încurajate” de Mugur Isărescu,

derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin

intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit România. Faptul că el este singurul român

membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai “longevivă” personalitate într-o funcţie importantă din

România dovedeşte multe în acest sens.

De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Română, în 2009, despre

actuala criză cu care se confuntă SUA, în sensul celor susţinute de stăpînii săi din America: “Există

ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză”.

Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată cînd

doreau pentru ca mai apoi să vină cu “soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit

a fi etape în crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm la faza

finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curînd declanşată va fi cea mai mare din istoria

omenirii, reprezentînd un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie



5

cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură

direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.

Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari pînă la sfîrşitul acestui

an, în creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat începutul crizei, estimează agenţia de

evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de “Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea

înregistrată de datoria mondială în acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai

mare decît planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile

masive de relansare aplicate de guvernele din întreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. “Fără nici

o surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai

grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist în cadrul Moody’s. Datoria mondială va

reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB mondial în 2010, faţă de 63% în 2008. SUA sînt ţara cu

cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare

datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori

mai mare decît PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au început să lanseze

semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique

Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi “una dintre cele mai

mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva,

că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni în sărăcie, riscînd

tulburări sociale şi chiar război”.

Într-un interviu acordat ziarului “Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry (“Larry”)

Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei

să pompeze mult mai mulţi bani publici în economie, în ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de

ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca

Mondială între 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la întruniri ale

Bilderberg Group.

Gaşca este întregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama în fruntea

Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic în campania electorală.

El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decît în cazul Marii Depresiuni

din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află într-o scădere mai

accelerată decît în SUA, care are, oricum, probleme grave. “Nu ţin minte nici o perioadă, poate nici

măcar în timpul Marii Crize, în care economia scade într-un ritm atît de alert şi atît de uniform în

lume”, a declarat Volcker. Născut în 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve

sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury,

unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971,

vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J.

Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai tîrziu preşedinte al World Bank)”

Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în

1973 a Trilateral Commission, avînd o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv în calitate de

membership of the Trust Comic al Rockefeller Group Inc.

Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council

on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al

Băncii Mondiale, unde l-a înlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Într-un interviu acordat “Daily

Mail”, fiind în concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o

contracţie de la 1% la 2% în acest an, nivel nemaiîntîlnit din 1930, adăugînd că schimburile comerciale

internaţionale vor înregistra la rîndul lor o scădere dramatică. Acest pronostic vine în completarea

declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, care susţinea că economia globală va înregistra

prima sa contracţie după 60 de ani. “Prin urmare, acestea sînt timpuri grave şi periculoase”, a spus la

final preşedintele Băncii Mondiale.

Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State,

Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost

membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al

Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife

Fund, membru în Comisia Trilaterală. A semnat în 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz,

Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol,



6

documentul Projet for the New American Century pentru înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.

Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut în 1953, evreu, preşedintele consiliului

guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie în care l-a succedat pe Alan Greenspan. În cadrul unei

Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind în concordanţă cu colegii săi, a afirmat

referitor la Marea Depresiune următoarele: “Aveti dreptate, noi am făcut-o”, adăugînd că în prea multe

ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set

de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist în crize, scriind inclusiv despre Great

Depression.

Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este însă la ora actuală evreul George Sörös. În

vîrstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Potrivit “Wall

Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, împotriva

acestuia mobilizîndu-se de cîteva săptămîni întreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte

fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cît este în

prezent.

Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat în cadrul unei cine de afaceri la sediul

unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după “lovitura” dată monedei euro

de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care

trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricînd, ci vine, ca din

întîmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza

prin care trece spaţiul european, începînd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai

sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi

bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi

directorul

FMI cu ocazia vizitei de acum cîteve zile în România: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru

introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o

autoritate europeană de intervenţie pentru bănci. “UE face eforturi în domeniul reglementărilor trans-

frontaliere şi de supraveghere, dar nu în aceeaşi măsură şi în cazul managementului crizelor şi al

rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. “Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar

trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate

avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI.

Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a

daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el.

“Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de

la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un

compromis referitor la propunerile de îmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel încît să

prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de “reformare” în

economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre întărirea rolului

FMI, cît mai multă reglementare şi cît mai strictă supraveghere centrală şi chiar “stabilizarea

fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sînt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a

şocat opinia publică în 2009: ” Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi “Am

parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscînd că a cîştigat 2,9 miliarde de dolari de la

declanşarea recesiunii. “Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să îşi reia afacerile ca pînă acum este

clar că nu înţeleg ce se întîmplă”. În februarie 2009 declara pentru Reuters: “Sîntem martorii colapsului

sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un

model comun al acestor lovituri. Ele nu sînt luate într-un context de “junglă” a pieţei, unde animalul

mai şiret şi mai puternic îl doboară pe cel mai slab. Ele sînt luate după “pîndirea” acelor decizii pe care

vîrfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipîndu-se consecinţele induse în pieţe de aceste

decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine în condiţii de libertate, adică certitudine şi

predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine în condiţii de coerciţie, deoarece este evident că în

condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzînd în totalitate de acţiunile

persoanelor, greu de prevăzut în mod normal. Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai

această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă în discuţie de Sörös şi de susţinătorii

structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, încă de la Forumul

Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: “Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă



7

avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume”. Sörös a făcut parte din

boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat în continuare acestei structuri de maximă

influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.

Analizînd aceste date şi informaţii, este incredibil cît tupeu au cei ce au băgat Planeta în criză şi

nu se lasă pînă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea în pragul disperării, pentru ca

mai apoi să vină cu “soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.





Un fost senator vorbeşte: pentru cine este depopulată România!

2 septembrie 2010



Arătam maideunăzi că aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe

3 puncte:

1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de autor

acum ??), lipsa de verticalitate în faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa

ţara cu adevărat şi nu în ultimul rand, prin tolerarea corupţiei. Decât să îndure batjocură şi foame,

oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe termen lung atât lor cât şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-

popularea României de români.

2. Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să continue să

trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai balanţa cât-de-cât, deficitul de cont

al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce înapoi ca să cerşească – ce rusine!

3. Demararea în trombă a unui program de aducere în ţară a străinilor, având ca rezultat doar

anul acesta, încetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu.

Toate sunt îngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a României, una

aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de absorbirea a 50,000 + de străini ce

nu au absolut nimic de-a face cu neamul, credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău

destul. Se pare însă că prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât:Ce-ar fi dacă-

am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de euro fiecare, doar pentru a se

stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ?

Aparţin ei în casa noastră ?

E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite bani şi

pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi un cuvânt de spus în ţara

noastră? A cui e România pân’ la urmă domnilor guvernanţi, ei ?

E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a României, de când există ele şi mai

ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate prezenţi după cum se laudă?)-

ai noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună mâna pe România, căci o ţară atât de minunată, de-

abia ne merită pe noi se vede, dar dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, înafara unor acte de

îndatorare către bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:

În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică cel mai tare

în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a re-

instalării cominterniştilor la guvernarea României în decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost

oficial însuşită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi

în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300 000 (trei sute de

mii) de evrei.

Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu probează

acuzaţia de genocid şi de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate

afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era evreu!

Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România nu a fost

niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două…

Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în

România regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a

reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul

Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent însuşi preşedintele evreu

Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război



8

mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea

statului Israel. După cum se ştie, declaraţia lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit

reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această

neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului?

După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulţi, care îşi dau seama că

minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a evreilor de a diminua consecinţele

aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii, să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul

săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”,

se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea oficializată de Yad Vashem…)

Dacă în România s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid anti-românesc! În

propria lor ţară, adeseori românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar

hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960)

a încercat să împingă antiromânismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din

motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară:

deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români. „Numai românii sunt

duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu

penitenciarele comuniste numai în calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…

După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul

normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat genocidul

antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că

avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în

faţa cui?!

Încerc de aproape 20 de ani să înţeleg motivele pentru care suntem acuzaţi pe nedrept de

holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă pentru care nu există în

limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe

de evenimentele şi faptele din care este alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am

şi avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligaţi să ne apărăm, să găsim argumente în favoarea

nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfârşească prin a vă incrimina pe voi, care ne

acuzaţi într-o manieră atât de cinică şi de iresponsabilă.

În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a României nu poate fi analizată şi înţeleasă fără a

introduce în relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariţia evreilor în număr

mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului româno-evreiesc, al confruntării

dintre români şi evrei, al colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o

singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare: problema

unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional, evreiesc. Vechimea acestei

aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume.

Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al

evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi Maramureş, unde vin să se

aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere

şi Basarabia, cu Bucovina toată.

Identificăm, din această perspectivă, trei secvenţe, trei „momente”, trei etape istorice:

Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi târgurilor moldoveneşti

se transformă în localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca

arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod evident „în haită”, după

un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile

patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri

economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi

spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de o întâmplare, de simpla goană după

câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a

instaura un stat evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia,

Maramureş şi Moldova.

Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei,

texte care vor deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt intelectualii români de marcă şi

politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască. Îi pomenim pe



9

câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian

Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de bine

controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.

Menţionăm un detaliu edificator: când s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre România şi

Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, însuşi şeful

comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului

Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic atât de impotant într-o funcţie diplomatică

atât de măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie:

România, programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui Peixoto în România,

funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă în plus şi indubitabilă,

imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea

acestui proiect paranoic: Israel în România!

Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de rând din România cunoşteau acest proiect? Proiect

care, ca să rămână secret şi neştiut de români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea evreilor…

Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care în mod

deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi

disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de

normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pământeni, au

avut şi un partid care a trimis reprezentanţi în Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din …

manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneşte.

Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îşi merită recunoştinţa noastră şi numele

de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…

Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era gazdă, nu-i

putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat să

părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului Israel în România… Agenţi cu

misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!

Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă pentru români,

sub diverse forme. Multă energie consumată în van, de-o parte şi de alta! Multe resentimente adunate

într-un secol şi ceva de confruntare între naţionalismul românesc şi paranoia sionistă! Istoricii români,

prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale şi interesele personale, întârzie să facă un inventar

riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală,

deseori mai importantă decât toate arhivele.

Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei impuse de Cahal,

de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. În mod

semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi

Kadîr…

Ca români, nu avem ce ne reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru

netrebnicul proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…

O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca republică socialistă

sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se

convocase congresul „reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub preşedinţia

evreului Lazar Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi încheiat

definitiv orice discuţie în contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală

deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!

Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA?

Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparaţii materiale, cât mai ales pentru a

cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei,

retragerea acuzaţiilor iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a

dobândi în numele Adevărului!

Al doilea episod semnificativ al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în timpul celui de al

II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la Bucuresti,

din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la Iasi, din iunie 1941 si (3)

Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.

În discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important, decisiv



10

pentru istoria lumii (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul secolului al XX-lea, de a-şi

construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a

tulburat cu nimic comunitatea internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că

întreaga comunitate internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a evreilor,

oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, în diverse

variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang

de colonie a primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de evrei.

Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut la realizarea Israelului, la

colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească casa şi ţara în care trăiseră până

atunci, s-a constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea

pe care au scontat sioniştii, era însă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe

care o duceau, uneori de câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimţit ca

propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un climat străin, mai degrabă ostil, cu

o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se

grăbească să alerge spre misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea

Israelului…

Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu generozitate, dar când a fost

vorba să facă pasul, atât de şocant, de traumatizant, al emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au

cerut timp de gândire şi de răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în Palestina

au fost liderii sionişti, autorii proiectului!

Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL CÂND EVREII

SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE

REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE

PALESTINA… Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul

rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:

Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna abandonarea proiectului Israel. Un

proiect despre care se putea spune, între oameni normali, că se născuse mort… Evreii sionişti nu s-au

împăcat însă cu evidenţa faptului că, în afară de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu

erau tentaţi să facă pasul riscant al unei schimbări atât de radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru

evreii în vârstă, Palestina era un loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în pămîntul

străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viaţă după parametrii evreieşti

tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar

de unde atâta idealism, la milioane de persoane?!…

Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia de „avarie”:

constrângerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz Israel!

Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau…

Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier al

Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic! În niciun chip! Singurii

care îi puteau constrânge pe evrei erau …neevreii, autorităţile din ţările unde trăiau mulţi evrei! Iar

instrumentul care i-a şi constrâns pe evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.

Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv, pe care l-au

jucat în apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti îndurate în al doilea război mondial,

mediatizate bine, chiar în exces şi cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea întreagă, cu osebire

pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de

urgisiţi, s-a impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai

important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia a fost că un mare

număr de evrei au ales să emigreze totuşi în Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa,

statul Israel a început să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele

evreilor loviţi de Holocaust.

Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în 1945, nu

erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a contra-balansa numărul relativ

mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei, mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curând

intrate sub regim comunist. Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe

măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv,



11

criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc numărul celor doritori să-ţi

părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de

propaganda occidentală.

Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ţi alege ţara în care să trăieşti, dreptul

de a părăsi ţara în care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură excepţie:

numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră comunismul şi, ca beneficiari ai

brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de comunism…

Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv amuzante,

sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul dramatic: aşadar, simplificând lucrurile, dar fără

a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii

cominternişti în Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor,

în aşa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în Palestina, în Israel.

Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist. Pentru ne-

evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulţi ne-evrei, dorind să plece cu orice preţ din lagărul comunist,

au plătit cu viaţa sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care au rămas în lagărul comunist nu

le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili

ideologici, mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din

aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe privinţe. Niciodată nu am

primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a

se naşte?

Întrebăm acum: în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat

jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească aceste ţări în care trăiau

de câteva generaţii şi să emigreze în Israel?

Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările respective nu erau încă

comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le părăsească. Schimbarea de atitudine a

evreilor faţă de ideea plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic

în ţara de baştină… În privinţa asta nu poate exista nicio îndoială! Cererea de plecare a evreilor din

România a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost

mai greu de suportat decât aşa zisul regim de exterminare! Mi se pare evident că e mult adevăr în

această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist,

ipoteza subordonării experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare în Israel a unui număr cât

mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare.

Caz în care, în mod evident, avem datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru

imensele suferinţe pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm

acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în continuare multe victime şi printre

evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să cerem liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste

(sic!), să dea socoteală în faţa tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori

batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată în istorie! O mai spun o dată:

eu şi oricare dintre cititorii acestor rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai frumoasă, mai îndestulată

dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul Israel în Palestina, prin care au stricat tihna şi

normalitatea existenţei noastre ca români, ca europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun

scrupul! Au recurs însă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele,

am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii cominternişti!…

…Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relaţiilor dintre

români şi evrei. Momentul cel mai dureros…



***



Românul se fereşte în ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o de atâtea ori

înainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate şi

amărăciune, că se poate, „se poate şi mai rău”!… Vorba asta se potriveşte şi pentru necazurile noastre

cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el de dureros, n-a fost totuşi cel mai! Căci a urmat

şi al patrulea …moment, încă neîncheiat, în care trăim şi evoluăm noi, cei de azi!…

Dacă în 1944, evreii comunişti, cominternişti, au ajuns să pună mâna pe guvernarea României şi



12

să-şi facă de cap sub protecţia ocupantului sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub controlul

unor structuri evreieşti (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure de un sprijin extern brutal şi

prea evident. În mod semnficativ, principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion

Iliescu, Petre Roman şi Silviu Brucan, care au pretins a fi aduşi de „valul revoluţiei”(!!!) în fruntea

evenimentelor, aparţin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu şi Petre Roman ca urmaşii cuminţi ai

unor cominternişti notorii, identificaţi sigur ca agenţi sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca

supravieţuitor al valului cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman şi Silviu

Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naţionalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar,

evreu şi, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simţi româneşte. De ceilalţi

doi, ce să mai vorbim?!…

Mai mult, nici ceilalţi doi preşedinţi, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, nu au o apartenenţă

etnică cert românească şi s-au ferit s-o lămurească. După ştiinţa mea, mama lui Emil Constantinescu

este evreică şi se trage dintr-o familie de evrei anarhişti, izgoniţi din Elveţia şi pripăşiţi în Rusia înainte

de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat în

Israel, unde ar mai fi şi azi în viaţă; mama evreică, tata evreu…

Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. În mod semnificativ,

nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-şi arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice

presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă

cunoştinţă cu …muma lui ştefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei preşedinţi efectiv

anormali, care se ruşinează să spună cine le sunt părinţii!… Se ruşinează să apară în public cu propria

lor mamă. Nici nu-şi pomenesc părinţii în CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?

Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei preşedinţi

români de după 1990, şi s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, preşedintele

Franţei. Evreu, dar evreu normal, care nu unelteşte împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-şi ascunde

ascendenţii. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască şi politica pe care o duce ca preşedinte

al Franţei în folosul Franţei, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune şi noi, despre preşedinţii cu care

ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Nişte…

Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum ideea ca în

fruntea statului sau guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut regi şi domnitori străini. Toate

popoarele europene au cunoscut această situaţie şi nu o blamăm sau incriminăm în vreun fel. Dar în

asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite restricţii, anumite condiţii, limite a căror

depăşire nu poate fi trecută cu vederea în numele toleranţei şi al combaterii gesturilor de discriminare

etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente şi observaţii:

Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcţii publice înalte, se cuvine să nu-şi ascundă

originea etnică, ci s-o asume cu seninătate şi ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de

normalitate, Varujan Vozganian, mândru de stirpea sa armenească.









13

http://www.ioncoja.ro/2011/04/nu-nici-vorba/





Nu! Nici vorbă!

Un milion de evrei urmează să devină con-cetăţenii noştri. Au acest drept ? Nu! Nici vorbă!



Domnule profesor ION COJA, în 2001 la o conferinţă ţinută la sala Dalles şi în câteva

publicaţii aţi pretins că în România au fost încetăţeniţi 500.000 (cinci sute de mii) de evrei, în mare

taină, fără să se publice nimic despre această veritabilă invazie. Nici un oficial nu a intervenit să vă

pună la punct, să dezmintă această informaţie şi să liniştească opinia publică!

Dragul meu, noi nu mai avem opinie publică, aşa că nu era nimic de liniştit… În mod normal

trebuia să reacţioneze ziarele! Să-mi ceară dovezi şi amănunte sau să mă ia la rost că alarmez lumea.

Am aşteptat reacţia autorităţilor şi a ziarelor ca să aflu că m-am înşelat! Aş fi fost eu primul care m-aş fi

bucurat şi aş fi suportat cu inima uşoară orice corecţie, chiar şi penală, pentru cele afirmate, numai să se

dovedească a fi vorba de o alarmă falsă!

De la cine aţi primit această informaţie?

De la o persoană din guvern, nu toţi guvernanţii de după 1990 sunt trădători de Țară. Precum şi

de la un evreu de treabă, foarte bine informat, care mi-a precizat şi cifra finală a evreilor care urmează

să se stabilească în România: un milion! După venirea la Cotroceni a lui Băsescu am luat legătura,

indirect, prin colonelul Diomid Perciun, cu un consilier al preşedintelui informat asupra subiectului.

Mi-a transmis prin Diomid Perciun că în final va fi să fie un milion de evrei care se vor stabili în

România şi Republica Moldova… Ca o compensaţie, se va face unirea cu Basarabia… Acesta a fost

răspunsul!Un răspuns aproape oficial.

Aţi publicat un Apel al Românilor pe această temă. Tradus în engleză, depus pe la ambasade, la

agenţii de presă… Care a fost reacţia?

Tăcere din partea tuturor oficialilor, a tuturor autorităţilor. A început Apelul să circule pe Internet

însă şi asta a fost bine. Mi-au răspuns şi câţiva evrei, mirându-se cum de am putut imagina aşa ceva!

Cică evreii din România abia mai sunt câteva mii, sunt o comunitate pe cale de dispariţie, trebuie să fii

nebun să scorneşti aşa poveste!… Ba, unul mai isteţ, Liviu Ornea, m-a luat şi peste picior: numai nişte

evrei nebuni ar părăsi raiul din Israel pentru mizeria din România!… Nebun cine l-ar lua în serios pe

Coja!

Sunteţi în continuare convins că se pregăteşte acest veritabil exod evreiesc?

Nu se pregăteşte, el este în plină desfăşurare. Și nu este exod, este invazie, făcută pe şest, ca să

folosesc o expresie de argou din idiş! O invazie care se produce după o stratagemă inedită, încă

neexperimentată în istorie!

….Mergi la Frumuşani sau lângă Urziceni, poate şi-n altă parte, unde s-au construit deja orăşele

întregi, veritabile ghettouri de lux pentru evreii mai speciali, să trăiască izolaţi de populaţia autohtonă…

Asta pe lângă miile de locuinţe, apartamente şi vile, cumpărate de evrei pe cont propriu, în Bucureşti şi

oraşele mai mari. Este evident că au o strategie anume, nu vin deodată toţi cei o mie de mii de evrei!…

Mizează pe iuţeala lor de picior şi pe neatenţia spectatorilor, a noastră! Ca la orice scamatorie sau

înşelăciune, poţi să-i zici cum vrei să-i spui! Nu mai este nicio îndoială. Am publicat de-a lungul

ultimilor zece ani nenumărate dovezi, inclusiv din sursă evreiască, că acesta este planul şi că a pornit

derularea lui! Pierdem timpul dacă îmi ceri dovezi noi!

De fapt, eu v-am invitat la această discuţie sub impresia unui material găsit pe Internet, o

declaraţie a unei înalte oficialităţi iraniene, Hassan Firouzabadi, foarte mulţumit să constate că, şi

citez, zilele statului Israel sunt numărate, că evreii şi-au dat seama că nu mai pot să reziste presiunii

arabe, musulmane, şi sunt preocupaţi de singura ieşire pe care o mai au: să se întoarcă fiecare evreu în

ţara de unde a venit el sau părinţii săi! Să părăsească Israelul!

Cred că acest demnitar iranian ştie mai bine decât mine sau dumneata ce se întâmplă în Israel.

Nu avem voie să ignorăm semnalul de alarmă pe care ni-l trimite… În Israel evreii cei mai lucizi

discută despre părăsirea, măcar parţială, a Israelului. A apărut şi o denumire, un cuvînt nou – „soluţia

diasporistă”, pentru a denumi această mişcare, această strămutare a câteva milioane de evrei, această

Alia în sens invers. Aşa am găsit-o numită în cărţile unui evreu important: Philip Roth. Sper să le fi citit



14

şi domnii Dorel Dorian şi Liviu Ornea! Ei m-au contestat. Îi aştept să prezinte scuze publice pentru

neruşinarea cu care m-au atacat… Sunt convins că ştiau mai bine decât mine câtă dreptate aveam!

Nişte…

Subiectul discuţiei la care vă invit este acesta: de ce evreii n-ar avea dreptul să se stabilească

în România? Drepturile Omului nu asigură şi dreptul la libera circulaţie?!

Nu! Drepturile Omului îţi asigură posibilitatea de a părăsi ţara în care te afli, oricare ar fi ea! Dar

nimeni nu-ţi dă dreptul de a alege în ce ţară să trăieşti! E absolut logic! Dacă ai plecat dintr-o ţară,

te stabileşti în altă ţară doar dacă eşti acceptat. În plus – şi acesta este argumentul probabil cel mai

important: nu se admite nicăieri încetăţenirea în masă, cu miile şi sutele de mii! Tocmai pentru că

totul este (a) ilegal şi (b) în contradicţie cu voinţa poporului român, autorităţile recurg la secretul

operaţiunii pentru a aduce în România milionul de evrei! E înspăimântător că s-au găsit printre

guvernanţi atâţi români trădători, care să accepte să participe la asigurarea desfăşurării în secret a

acestei vaste invazii! Suntem deja sub ocupaţie străină şi nici măcar nu ştim! Ingenioasă mutare! Repet:

fără precedent în istorie! Cum toată operaţiunea s-a făcut în secret, cei care au participat la ea nu aveau

cum să nu-şi dea seama că fac ceva ilegal şi teribil de imoral! Act de trădare conştientă din partea

guvernanţilor!

Cine sunt aceşti români trădători?

În primul rând cei trei preşedinţi post-decembrişti! Dintre ei, în mod deosebit îl acuz pe Emil

Constantinescu. Faptul că mama sa este evreică nu poate fi nici scuză, nici explicaţie, nici justificare!

Va trebui să răspundă penal! Ca şi toţi prim-miniştri de după 1996! Miniştrii de Interne mai ales. Și

mulţi alţii! Parlamentarii nu cred că au cunoştinţă de această invazie, că au discutat cumva acest

subiect! Nici măcar în mod neoficial, la o cafea, între două şedinţe.

Mai sunt şi alte motive pentru care vă opuneţi strămutării în România a unui milion de evrei?

Mai am încă un milion de motive!… Nici nu ştiu cu care să încep! Dar mai înainte de orice dă-

mi voie să-ţi mărturisesc sila şi lehamitea mea, a celui care pricepe şi ştie bine câtă minciună, câtă

suferinţă a produs schizofrenia evreilor sionişti care au planificat şi înfiinţat statul Israel cu un dispreţ

total pentru viaţa oamenilor, inclusiv a evreilor. Mă întreb ce este acum în mintea evreilor nevoiţi din

nou să rătăcească! Au în ei măcar atâta demnitate încât să le ceară socoteală celor care i-au plimbat

aiurea până în Israel şi retur?!… S-au purtat două războaie mondiale pentru a se putea înfiinţa statul

Israel! Cine răspunde pentru eşecul proiectului Israel în Palestina? Chiar nimeni?!

Dar este oare cazul să vă preocupe atât de mult suferinţele altora, fie ei şi evrei?!

Sunt foarte derutat de lipsa de reacţie a evreilor de rând, a evreilor normali, aş zice.

Menajamentele lor faţă de sionismul a cărui victimă sunt! Evident, victimele cele mai reale sunt evreii

care au făcut Alia, adică au plecat din ţara de baştină în Palestina, să susţină naşterea şi consolidarea

Israelului. Acei evrei sunt, majoritatea, decedaţi… De suferinţa lor, a dezrădăcinării, copiii lor nu ştiu

mare lucru! Sunt bucuroşi acum că statul le asigură strămutarea în Europa, în Polonia, în Ungaria, în

România! Numai că suferinţa evreilor, de pe urma înfiinţării statului Israel, suferinţă reală, este

incontestabil mai mică, în toate felurile mai mică, decât suferinţa îndurată de alte popoare pentru

înfiinţarea statului Israel. Iar printre popoarele care au suferit cel mai mult de pe urma nebuniei

sioniste să ştii că noi, românii, ocupăm un loc în faţă de tot! Rândul întâi! Cu coroniţă!… Numai

ruşii or fi suferit mai mult!

La ce vă referiţi?

Ai auzit de actorul acela, Mel Gibson, care a declarat că evreii sunt vinovaţi de toate războaiele?

Da, a cam păţit-o după aia. L-a costat mult această declaraţie!

Nu de asta-i vorba! Ci de dreptatea pe care a avut-o Mel Gibson! …Fireşte, este un mod

uşuratic, colocvial, de a vorbi aşa, de toate războaiele. Nu chiar toate! În mod sigur numai două: primul

şi al doilea război mondial!

Chiar: numai două?!… Dar în ce fel susţineţi această acuzaţie?

Sunt multe cărţi, mulţi autori care au promovat această idee ori au lăsat să se înţeleagă că aşa

stau lucrurile!… Din fericire – dacă pot spune aşa, cei mai importanţi şi mai convingători sunt înşişi

autorii evrei! Un Benjamin Friedman, de pildă. În plus, te rog să aplici regula din criminalistică: cui

prodest? Cui i-a folosit? Cine a tras foloasele cele mai mari? Aşa se procedează într-o anchetă, când s-a

produs o crimă. Încerci să afli cine este principalul beneficiar de pe urma dispariţiei victimei. În 99%

din cazuri aşa se ajunge la autorul crimei! Iar războiul ce este altceva decât o crimă, repetată în câteva



15

milioane de ipostaze… Și cam toţi istoricii consemnează marile câştiguri şi avantaje dobândite de evrei

după fiecare război mondial! Aceste beneficii au fost încununate prin înfiinţarea statului Israel!

Haideţi să ne rezumăm la români. Se poate oare vorbi de suferinţele românilor de pe urma

înfiinţării statului Israel? Cu ce ne-a afectat apariţia statului evreiesc?

Trebuie început cu o sută de ani mai în urmă. Statul Israel s-a înfiinţat în 1948, dar ideea de a se

înfiinţa un stat, o patrie pentru evrei, a fost mult mai veche, iar pentru amplasamentul unui viitor stat al

evreilor au fost luate în calcul mai multe variante. Varianta cea mai agreată de sionişti a fost undeva pe

un teritoriu unde locuiau ca majoritari românii… Moldova lui Ștefan cel Mare, incluzând deci şi

Basarabia, şi Bucovina, şi Galiţia… Cam aici au simţit evreii că se află raiul pe pământ, cum numea

Salom Alehem acest spaţiu!… Și după 1830 a început invadarea acestui teritoriu de către evrei.

Invadarea prin infiltrare a unor persoane sau grupuri mici, aparent inofensive la nivelul evenimentelor

istorice. A urmat reacţia românească, discursurile lui Vasile Alecsandri, Vasile Conta şi alţii, în

Parlament, articolele lui Eminescu şi ale altora, înfiinţarea Mişcării Legionare şi lupta acesteia cu

trădătorii de neam din clasa politică românească. Ar trebui de urgenţă făcut un inventar riguros al

pagubelor şi suferinţelor noastre de pe urma tentativei de a stabili Israelul în România. Ar fi o temă de

cercetare bună pentru istoricii de la Institutul pentru Cercetarea Holocaustului, căci de un holocaust a

fost vorba, un holocaust împotriva românilor!

Ce rol a avut Holocaustul pentru înfiinţarea Israelului?

Un rol decisiv! Tocmai de aceea se spun atâtea minciuni despre Holocaust! Pentru a se ascunde

faptul că a făcut parte din strategia sionistă! A fost planificat cu mai multe scopuri, în mod deosebit (1)

pentru a reface solidaritatea dintre evrei, (2) pentru a anihila curentul de asimilare a evreilor printre

goimii creştini, (3) pentru a crea în opinia publică acel curent de simpatie şi compasiune care să

determine opinia publică să accepte înfiinţarea Israelului ca pe o soluţie binecuvîntată! În plus, a mai

fost şi (4) obţinerea de compensaţii de la cei vinovaţi de genocidul pus la cale de sionişti. În fine, se mai

vorbeşte, cu argumente şi cu documente, de încă un mobil, cel mai cinic şi mai criminal: (5) au fost

supuşi deportărilor şi exterminării evreii de calitate proastă, evreii degeneraţi, care reprezentau un lest

pentru evreime!… Aceşti evrei de proastă calitate au fost selectaţi mai ales după starea lor economică

precară. Pentru sionişti, evreii săraci nu merită să supravieţuiască… Sunt rebuturi umane.

Cunosc această ipoteză, este cutremurătoare! Mi-e greu s-o iau în serios!

Și mie! Tot ce ţi-am spus până acum sunt idei care circulă în literatura negaţionistă. Eu nu

inventez nimic!

Mă gândesc la evreii supravieţuitori, nu cred că ar suporta această idee şi nu ar reacţiona!

Lipsa de reacţie nu cumva dovedeşte că ipoteza este total fantezistă?

Și eu m-am gândit aşa. Dar mă mai gândesc şi altfel: cine să reacţioneze? Evreii şi urmaşii

evreilor care au scăpat, care deci au fost aleşi, selectaţi să supravieţuiască? Închipuie-ţi că ai fi pe un

Titanic care se scufundă, iar căpitanul le-ar spune pasagerilor că nu sunt locuri de salvare pentru toţi şi

că este nevoit să facă o selecţie! Dacă te nimereşti printre cei care primesc un loc în bărcile de salvare,

nu te mai gândeşti să întrebi, domnule căpitan, dar după ce criteriu aţi decis cine da şi cine ba?!…

Aşa şi cu evreii care au supravieţuit holocaustului!… Care au fost aleşi să supravieţuiască! Mai

ales că vinovăţia pentru actul exterminării în masă a sute de mii de evrei, real, a fost pasată integral

asupra altora! Integral, am spus!

Adică?

Adică există o vină a mai multora, nu numai a evreilor sionişti! Evrei mulţi au fost ucişi şi în

Polonia, în Rusia, în Ucraina! Unii care se dau mai cunoscători susţin că holocaustul a fost o răfuială

între evrei, care nici pe departe nu sunt un popor omogen, ci este frământat de dispute ancestrale între

mai multe soiuri de evrei! Dar să nu ne depărtăm de subiectul nostru.

În România care evrei au murit?

Nu-i treaba noastră acum, în această discuţie!… Important pentru noi este să stabilim că evreii

care au murit în România anilor 1940-44 nu pot fi consideraţi victime ale Holocaustului! Citeşte

definiţia dată holocaustului de experţii de la Yad Vashem. Ține-o minte: În centrul Holocaustului a

stat decizia de a ucide fiecare evreu – bărbaţi, femei, copii. Se potriveşte această definiţie cu faptele? A

funcţionat vreodată în România decizia de a ucide fiecare evreu?! Nici măcar în Germania!

Mda, nu se potriveşte deloc cu ce s-a întâmplat în România! Nici vorbă să fi funcţionat în

România decizia de a ucide evrei! Din păcate, comisia Elie Wiesel a pornit de la o altă definiţie a



16

holocaustului! La fel şi Institutul de Cercetare a Holocaustului! O definiţie inacceptabilă între oameni

serioşi!

Au dat altă definiţie, înlocuind uciderea cu persecuţia! Dacă porneau de la definiţia corectă, a

doua zi trebuiau să declare desfiinţată şi comisia, şi institutul acela, în care s-au oploşit nişte trădători,

nişte găinari! Nişte mincinoşi! Nişte trântori mai răi şi mai jalnici decât cei ce au lucrat cândva la

instiutul de istorie a PCR… Dar nici măcar definiţia pe care au propus-o nu le-ar fi dat dreptul să

vorbească de un Holocaust, de un genocid!

…Partea proastă este că toată această tevatură cu Holocaustul din România este direct legată de

proiectul venirii acestui milion nenorocit de evrei! Cam tot ce s-a întâmplat în România de după 22

decembrie 1989 are legătură cu această invazie insidioasă, nevăzută, neauzită… Dacă nu cumva chiar şi

aşa zisa noastră revoluţie…

Care ar fi legătura?

Este de aşteptat ca lumea românească, atunci când românii vor conştientiza ce se întâmplă cu

noi, să aibă o reacţie de respingere şi de adversitate faţă de evreii invadatori, nu pentru că sunt evrei, ci

pentru că sunt invadatori! Această reacţie va fi mai mică, mai estompată, timidă chiar, dacă ni se bagă în

cap că părinţii noştri au omorît sute de mii de evrei! Unii dintre noi se vor bucura chiar, spunând că în

felul acesta, prin venirea evreilor, ni se oferă ocazia de a ne plăti de datoria cu care ne-au încărcat faţă

de evrei aşa zisele crime ale lui Antonescu şi ale legionarilor! Românul acceptă cu greu un asemenea

păcat fără să încerce să obţină iertarea din cer precum şi cea de pe pământ!… Haimanalele astea

sioniste şi holocaustizante vor să ne creeze un complex de vinovăţie faţă de evrei. Calcul profund

greşit! Tot mai mulţi români, îndeosebi tinerii, conştientizează că de fapt evreii se fac teribil de vinovaţi,

dovedindu-se că nu sunt capabili să nutrească sentimentul de mare nobleţe şi demnitate umană care este

recunoştinţa! În loc să ne fie recunoscători, ei îşi fac socoteală că suntem fraieri de buni şi-şi pot bate

joc de noi! Or să constate curând că iarăşi s-au înşelat!

Asta sună a ameninţare!

Binenţeles! Faptul de a fi în legitimă apărare şi de a-ţi ajunge cuţitul la os te face extrem de

periculos! Tucidide atrăgea atenţia că un adversar adus în pragul desfiinţării, al nimicirii totale, găseşte

în el resurse nebănuite de nimeni de a riposta devastator. Căci te împaci cu înfrângerea, la gândul că

data viitoare vei fi tu victorios! Dar când adversarul nu vrea să te învingă, ci să te distrugă, să te

desfiinţeze, atunci reacţia ta va fi de genul „mor cu el de gât”! Să nu-şi facă iluzii cei care s-au trezit aşa

de uşor, peste noapte, cu cetăţenie română! Tot ce mişcă-n ţara asta le va fi duşman de moarte! Să se

aştepte la tot ce poate fi mai rău! La orice! Căci vom fi în legitimă apărare!

În numele cui vorbiţi aşa?

Sper că în numele multor români. Sau măcar în numele românilor din Vatra Românească şi din

Liga pentru Combaterea Anti-Românismului, LICAR.

Ce ar mai fi de spus!

Lucrul cel mai important: suferinţele pe care le-a adus instaurarea comunismului în România au

legătură directă cu înfiinţarea Israelului! Ca şi căderea comunismului!… Știu că se vor mira mulţi! Dar

mintea sioniştilor este maladiv de întortocheată şi de combinatorie! Nu le stă mintea la frumuseţea lumii

şi a vieţii, a condiţiei de om, să se bucure de ea! Ci sunt clipă de clipă chitiţi pe planurile lor pe cât de

ingenioase, pe atât de falimentare pe termen lung!… Planuri atât de întunecate, departe de esenţa

luminoasă a fiinţei umane. Planuri efectiv diabolice, drăceşti!

E drept, evreii au dat cei mai mari campioni la şah! Se pricep la combinaţii, la anticiparea

jocului cu zece mutări sau mai multe!

Dă-mi voie să-ţi demonstrez cu altă ocazie că te înşeli. Priceperea la şah nu este sinonimă cu

inteligenţa! Inteligenţa aia care face din om minunea Universului!… E multă paranoia în jocul de

combinaţii cu zece mutări înainte!… Și mergem mai departe! Ce ziceam?

Ziceaţi că instaurarea comunismului are legătură cu înfiinţarea statului Israel!

Da, are! Și puţină lume îşi dă seama! Pentru că în perioada interbelică, atunci când evreii au fost

invitaţi să vină cât mai mulţi în Palestina, ca să susţină înfiinţarea statului patrie, sioniştii au constatat că

majoritatea evreilor sunt oameni normali şi nu-şi părăsesc casa şi rostul lor pentru a împlini un vis poate

romantic, dar mai ales nerealist, nesăbuit! Concluzia sionistă: dacă evreii noştri nu vin de bună voie în

Palestina, să-i constrângem să vină! Acesta a fost, printre altele, şi rolul Holocaustului. Dar şi aşa, de la

Auschwitz sau Dackau majoritatea evreilor când au fost eliberaţi au ales să plece în altă parte, mai ales



17

în SUA, nu în Palestina! Aşa că mai era nevoie de ceva ca să-i constrângă pe evrei să-şi părăsească

ograda, afacerile, relaţiile umane etc. şi să facă Alia în Palestina sau, după 1948, în Israel. Acel ceva a

fost instaurarea comunismului în Estul Europei, acolo unde trăiau cei mai mulţi evrei, iar comunismul a

însemnat desfiinţarea proprietăţii personale, a iniţiativei individuale, teroare politică etc. Un adevărat

infern, au spus-o toţi. Prin ridicarea vestitei cortine de fier, din acest infern nu aveai voie să pleci.

Pentru prima oară în istorie s-a instituit o barieră de netrecut la graniţa fiecărei ţări comuniste. Zeci de

mii de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să treacă de această barieră fără paşaport, să ajungă în

Occidentul tot mai atrăgător!

Singurii care au primit dreptul să părăsească legal raiul comunist au fost evreii! Am înţeles…

Dar nu au avut dreptul să-şi aleagă ţara unde să emigreze, ci majoritatea evreilor au fost obligaţi

să se stabilească în Israel! Unde, e drept, li se ofereau condiţii de viaţă ceva mai bune ca în ţara părăsită!

De unde au venit resursele materiale? Asta e altă poveste, secundară!…

Aşadar, una dintre „raţiunile superioare” care au patronat instalarea comunismului în ţările în

care locuiau cei mai mulţi evrei a fost să-i oblige pe evrei să plece din lagărul de concentrare comunist.

Și nu uita că pretutindeni comunismul s-a instaurat prin evrei! Armata Roşie şi evreii!

Mă mir însă…

Dragul meu, să nu ne pierdem în detalii, acele detalii care vin în contradicţie cu ce spun! Lasă-

mă să închei, adică să fac legătura între proiectul Israel şi căderea comunismului!… Aşa cum o văd eu.

Poate greşesc. Pe urmă discutăm şi detaliile! Deci: situaţia din Israel nu a evoluat cum şi-ar fi dorit

multă lume, inclusiv noi, românii naţionalişti, să zicem! Nu mai zic de sionişti! E drept că Israelul s-a

lăţit, s-a lărgit, în urma unor războaie care au făcut însă imposibilă pacea cu arabii. În felul acesta

presiunea arabă la noile graniţe a devenit tot mai mare, explozivă în orice moment! Aşa că evreii

responsabili de mersul lucrurilor în Israel au început să ia în calcul şi varianta eşecului! Din câte am

aflat abia cu un an, doi în urmă, încă din anii 70-80 se discută serios pe această temă în mediile politice

şi în mass media din Israel, SUA. Am înţeles asta de la Philip Roth, amintit mai sus. După Philip Roth

şi alţi evrei care gândesc ca el, soluţia ar fi ca evreii veniţi din Europa să se întoarcă de unde au venit,

iar în Israel să rămână evreii proveniţi din ţările arabe. Fiind mai puţini la număr, aceştia se vor mulţumi

cu un Israel mai mic, restrâns la graniţele din momentul înfiinţării, cele din 1948.

Să luăm cazul României, al României conduse de Ceauşescu şi oamenii crescuţi de acesta: În

niciun caz Ceauşescu nu ar fi acceptat revenirea în masă a evreilor plecaţi din România! În plus, nici nu

prea era atrăgătoare pentru evrei acea Românie în care ei s-ar fi întors cu coada între picioare… Pentru

ca revenirea evreilor în România să fie posibilă, adică să fie acceptată şi tolerată de autorităţi, de

populaţie, era nevoie ca în România să se schimbe regimul naţionalist(-comunist) al lui Ceauşescu şi să

fie înlocuit cu un regim preocupat de valorile false ale globalizării, ale mondializării, ale

multiculturalismului, ale amestecului rasial etc. Era nevoie de o Românie cu o populaţie sărăcită,

descurajată, speriată de spectrul sărăciei, o Românie din care au plecat câteva milioane de indivizi de

calitate, oameni întreprinzători care şi-au luat lumea în cap să scape de sărăcia din România! Au plecat

vreo 2-3 milioane de români, români dintre cei mai energici, mai activi, aşa că nu se va simţi prea tare

milionul de evrei care le iau locul!…

Bine, dar din România nu au plecat în Israel un milion de evrei!…

Eh, abia de aici, de la această constatare începe tragedia care ni se pregăteşte! Căci scopul

urmărit nu este numai dezamorsarea situaţiei din Israel sau chiar abandonarea Israelului şi plasarea

israelienilor în ţările de origine. Ci scopul este mutarea Israelului în România! Nu la anul şi nici

peste 10 ani. Deocamdată la anul şi în următorii 10-15 ani se vor îngriji ca numărul evreilor şi ponderea

lor în viaţa economică din România să fie tot mai mare! Iar numărul românilor şi ponderea lor în viaţa

social-economică să fie tot mai mică. Nici nu le trebuie o schimbare de nume a Țării! Nu forma

contează, nu ambalajul, ci conţinutul! Iar conţinutul va fi tot mai evreiesc până ce se va atinge masa

critică, dacă pot spune aşa. Masa critică necesară pentru a declara şi consfinţi caracterul evreiesc al

statului numit în acte România! În realitate, caracterul românesc al acestui stat va deveni o amintire…

Desigur, aşa văd eu lucrurile, la nivelul meu de informaţii şi de înţelegere a lumii în care

trăiesc… Acesta este scenariul pe care îl consider că se află în derulare… Acestea sunt intenţiile unui

adversar care are toate atuurile materiale în mână. Mai puţin atuurile spirituale… Și în niciun caz

susţinerea la care speră orice om cu mintea întreagă!

Știu bine că acest scenariu, pus de mine pe seama intenţiilor evreieşti, va suscita proteste, ale



18

unui Dorel Dorian sau Liviu Ornea, ale unui Andrei Cornea sau Gabriel Andreescu ori Andrei Oişteanu.

Știu şi că voi fi înjurat de tot felul de nerozi sau ticăloşi! Dar îi rog pe oamenii cu capul pe umeri să se

gândească la două aspecte: au plecat din România în Israel 350.000 de evrei, iar de întors nu se întorc

mai puţini, cum ar fi de aşteptat, ci mai mulţi! Al doilea aspect: sunt oferte în Occident, în America, prin

care evreii de acolo, nu cei din Israel, sunt încurajaţi să se stabilească în România, iar Comunitatea le

oferă tot sprijinul pentru instalare: circa 300.000 de dolari de căciulă. Informaţia mi-a parvenit din

mediul evreiesc canadian… Aşadar, venirea în masă a evreilor în România nu se limitează la a fi o

soluţie salvatoare pentru evreii din Israel, tot mai ameninţaţi de presiunea arabă, musulmană! Ci,

conform dictonului românesc, potrivit căruia pe cine nu-l laşi să moară, nu te va lăsa să trăieşti, marii

statregi sionişti ai evreimii se apucă iar de vechiul lor vis: Israelul pe pământ românesc!..

Cine nu pricepe şi nu simte că tot ce ni s-a întâmplat după 1990 converge spre un sens numai din

perspectiva acestui scenariu, este sau imbecil, sau este plătit să servească realizarea acestui proiect

netrebnic!

E teribil ce spuneţi şi extrem de grav. Am totuşi sentimentul că oferiţi scenariul unui proiect de o

anvergură prea mare în raport cu argumentele prezentate. În mod deosebit mi-e greu să admit că

instaurarea comunismului a avut drept scop susţinerea pe plan demografic a înfiinţării statului Israel!

Dacă dumneata simplifici şi deformezi în asemenea hal vorbele mele, ce să mai zic de alţii?!…

Cu ce am greşit?

Instaurarea comunismului a avut cauze şi scopuri multiple. Chiar dacă scopul principal nu a fost

înfiinţarea sau susţinerea statului Israel, comunismul a fost util acestui nobil ţel! Altminteri, în mod

sigur comunismul a avut drept scop deposedarea celor ce aveau. În primul rând deposedarea celor ce

aveau proprietăţi funciare, rurale, imobiliare. Başca fabrici şi uzine, ateliere etc. Cu asta cred că eşti de

acord!

Vă dau toată dreptatea, doar am trăit din plin naţionalizarea şi instaurarea proprietăţii de stat

sau a întregului popor!

Și ce a urmat, ce s-a întâmplat după căderea comunismului?

S-a făcut retrocedarea proprietăţilor!

S-o crezi dumneata! Nu s-a făcut retrocedarea proprietăţilor, ci doar s-a proclamat retrocedarea,

pe hârtie, în textul unor legi încâlcite, care au făcut ca retrocedarea să se realizeze în proporţie de cel

mult 10-15% către foştii proprietari! Prin aplicarea acestor legi, peste trei sferturi din averea poporului

român care, chipurile, s-a retrocedat foştilor proprietari, a ajuns de fapt în proprietatea altora, a unor

indivizi care nu aveau niciun drept de foşti proprietari sau de moştenitori. Iar foarte mulţi dintre

beneficiarii retrocedărilor au fost nevoiţi să vîndă pe mai nimic ce au primit, astfel că, prin aşa zisa

cădere a comunismului, s-a definitivat un proces început la 11 iunie 1948 prin naţionalizare: În

România s-a schimbat radical regimul proprietăţii! Proprietatea funciară şi imobiliară din România,

aflată la 11 iunie 1948 în proporţie majoritară în mâna etnicilor români, iar în 1990 aflată integral în

proprietatea poporului român, după 1990 a trecut în proprietatea unor alogeni, printre aceşti alogeni cei

mai mulţi fiind evreii!!

Asta cam aşa e!

Să nu ne lăsăm păcăliţi: căderea comunismului a fost provocată şi controlată pas cu pas de cei

care au instaurat comunismul!… Instaurarea comunismului a dus la desfiinţarea proprietăţii, iar

căderea, aşa zisa cădere a comunismului a însemnat revenirea la proprietatea privată, revenirea la

proprietatea privată, dar cu alţi proprietari, nu cei din 1948! Iar ca să se ducă până la capăt această

schimbare de proprietari, în România s-a legiferat dreptul străinilor de a cumpăra proprietăţi imobiliare,

funciare în primul rând! Odată cu legiferarea acestui drept a început palestinizarea României!

Încearcă să afli cum se distribuie proprietatea funciară din România şi vei constata că este un

mare secret sau că nimeni nu ştie în a cui proprietate se află pământul românesc: cât la sută este în

proprietatea unor români, cât în propietatea altora: maghiari, ţigani, evrei, arabi, italieni…

Italieni?

Am auzit de nişte italieni că au cumpărat sute de hectare, undeva prin Ardeal sau Banat, şi în loc

să facă agricultură, au ras cu buldozerele stratul fertil al solului, gros de 50-60 cm, l-au încărcat în

trenuri şi l-au dus în Italia! Vameşii, pentru că nu aveau nicăieri trecut pe listele lor pământul ca marfă

de export, s-au mulţumit cu şpaga şi nu au taxat nimic… Literalmente au furat pământul Țării! Nu s-a

luat nicio măsură, nicio reacţie din partea guvernanţilor pentru a interzice în viitor asemenea grozăvii!



19

Nu-i de mirare că se întâmplă aşa! Asta este mentalitatea străinului: să dea un tun şi s-o întindă!

Cum e şi vorba aceea: Băi, ţigane, -ţi arde satul! P…a mea, mă mut în altul!…

Cu alte cuvinte, credeţi că naţionalizarea din 1948 s-a făcut cu gândul la legile retrocedării de

după 1990? Cam..

E adevărat că pare greu de crezut. Asta ar însemna că unii au ştiut de acest mers al istoriei! Eu,

după evenimentele la care am asistat în viaţa mea, mi-am întărit impresia, să nu-i zic convingere, că cei

care au inventat comunismul şi l-au instaurat, au avut tot timpul controlul acestuia, inclusiv posibilitatea

de a zice La loc comanda!, adică de a desfiinţa comunismul! De a demonta şandramaua, butaforia

comunistă! Ai văzut ce simplu au mers toate în toamna lui 1989! Singur bietul Ceauşescu a luat în

serios toată povestea şi a crezut în viitorul comunismului, măcar în varianta sa românească!

Desigur, puţini, foarte puţini evrei au ştiut care va fi soarta soarta comunismului inventat de Ei,

şi când spun Ei nu am în vedere numai evrei! Unul dintre cei care au ştiut, cred că a fost „cel mai

important evreu din Europa”! Îţi aduci aminte expresia asta? Despre cine este vorba?…

Wilhelm Filderman, preşedinte al comunităţii evreieşti pe vremea lui Antonescu!… Dar de unde

ştiţi că ştia?

Mi-am dat seama când am aflat că a scris nişte memorii pe care le-a lăsat în păstrare secretarului

său cu indicaţia ca aceste memorii să fie predate Academiei Române atunci când va cădea regimul

comunist din România… Știa că secretarul său, ceva mai tînăr, are toate şansele să apuce căderea

mascaradei iudeo-comuniste!

Mai vrei argumente? Fă bine şi mai citeşte o dată, pe www.ioncoja.ro , măcar textul intitulat

România, colonie a Israelului? Completează de minune discuţia noastră.

Dar nu încheiem discuţia noastră fără să-ţi ofer o informaţie extrem de elocventă în sensul celor

de mai sus: de câţiva ani, ofiţerii SRI au primit ordinul ca, în prezentarea cazurilor pe care le cercetează,

cazuri care privesc siguranţa naţională, să nu mai facă menţiunea numelui pe care l-au purtat la naştere

infractorii sau suspecţii urmăriţi, să nu mai precizeze că aceştia şi-au schimbat la un moment dat

numele. Ei sau părinţii lor!… Știi care a fost unul din motivele pentru care Ceauşescu şi-a atras ura lor,

a celor care l-au ucis în ziua de Crăciun? Dăduse în 1988 Ceauşescu un pricaz prin care fiecare cetăţean

cu funcţii mai importante în Partid sau în Stat trebuia să facă în scris o auto-biografie cu menţiunea

expresă a oricărei schimbări de nume intervenită la rudele foarte apropiate: părinţi, bunici, fraţi, copii,

socri, cumnaţi etc. şi să menţioneze la fiecare numele purtat la naştere şi locul naşterii. Unii au refuzat

sau au tergiversat depunerea acestei auto-denunţări (căci aşa ceva era în fond!). S-a cam luat de gânduri

când a văzut Ceauşescu cât de mulţi erau cei ce aveau de ascuns o schimbare de nume, tipică celor care

au avut o misiune de executat împotriva celor al căror nume l-au împrumutat. Oameni care îşi ascund

trecutul şi viitorul!

Îşi acund viitorul lor? Asta cum vine?!

Adică au de ascuns nişte intenţii sau angajamente ostile Țării, românilor!… Cumva nu ţi-e clar

cine a avut de ascuns aşa ceva? Nu evreii ca Alexandru Graur sau Ștefan Cazimir, ai căror părinţi şi-au

schimbat numele ca semn al adeziunii lor la valorile autohtonilor, ca evrei pământeni cum s-au

considerat! Ci evreii sionişti, cominternişti… Vrei nume?

Numai nume de morţi! Să nu avem probleme cu tribunalul…

Ai văzut dumneata evreu mort?!… Aşa-i că n-ai văzut?! Nu mor, se prefac, domnule!… Dar

cine-i mai crede?!

O ultimă întrebare: de ce îl acuzaţi pe Emil Constantinescu mai mult decât pe ceilalţi

preşedinţi?

Nu-i mai breaz niciunul, la urma urmelor! Băsescu a ajuns preşedinte pe voturi furate! Nici Emil

Constantinescu nu a avut voturile necesare pentru a deveni preşedinte! Oricât am fi noi de proşti sau

zevzeci, românii nu aveau cum să-şi aleagă un asemenea preşedinte, un ins atât de şters, fără pic de sare

şi piper, gol şi artificial în tot ce spune!… El a fost impus, cu pretextul că în felul acesta ne obişnuim cu

ideea de alternanţă democratică la putere etc., etc. Bla-blauri… În realitate, în 1996, Iliescu, sfătuit sau

convins de americani, a acceptat să se declare învins, deşi avea cele mai multe voturi, cu condiţia ca

după patru ani să se întoarcă la Cotroceni… Emil Constantinescu şi Convenţia Democratică a

acceptat să facă ceea ce Iliescu şi PDSR, în legislatura 1992-96, s-au eschivat să facă, anume să

legifereze vânzarea de terenuri către aşa zişii investitori străini, către străini, deci! Pe scurt,

evreilor! O dată legiferat acest act de trădare naţională, s-a putut începe şi încetăţenirea frauduloasă a



20

evreilor. Primii 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au fost încetăţeniţi pe vremea lui Emil

Constantinescu! Acesta este marele său „rol” istoric! A acceptat invazia evreiască în România!

În legislaţia 1992-96 s-a discutat în comisia de politică externă a Senatului, din care făceam

parte, posibilitatea ca România să ofere găzduire, temporară, pentru 300.000 în caz de forţă majoră! Am

fost toţi de acord!… Acum îmi dau seama că a fost un prim test pentru a sonda terenul. Ni s-au dat şi

explicaţii: 300.000 reprezintă capacitatea de cazare a hotelurilor din staţiunile turistice…

Când vor fi luaţi la întrebări acei evrei încetăţeniţi în mod fraudulos, infractori în fond, ei vor

spune că au plecat din România fără voia lor, că i-au silit autorităţile comuniste din România, că ei nu

au renunţat niciodată la cetăţenia română… Acest alibi – dacă-l putem numi aşa, le este întărit de

raportul lui Tismăneanu, care spune numai minciuni despre evreii din România acelor ani, minciuni

orientate însă de o idee: să facă din revenirea evreilor în România un act de reparaţie a unei injustiţii! În

raportul lui Tismăneanu evreii sunt declaraţi victime ale regimului comunist!… Nici că se putea o

minciună mai cinică!… Acest raport este însă opera lui Traian Băsescu! Asta uită lumea sau nu pricepe!

… Băsescu, sfidând întreaga societate românească, l-a desemnat pe netrebnicul de Tismăneanu să-şi

bată joc de noi şi de morţii noştri!…

Minciună organizată: cu câţiva ani în urmă, Dorel Dorian, comentând Apelul nostru, adică

informaţia că sute de mii de evrei se pregătesc să ne cadă pe cap, afirma dl Dorian că nici vorbă de aşa

ceva. Deşi, în principiu, zicea tot el aşa, într-o doară, vreo trei sute de mii de evrei, dintre cei plecaţi, nu

au renunţat niciodată la cetăţenia română! Aşa că aceştia sunt mai departe la fel de cetăţeni români ca şi

mine sau dumneata!… Absolut neruşinaţi! Fiii minciunii, le-a spus bine Cine le-a spus aşa!

Precizez însă, în încheiere: nici termenul revenire nu este corect. Termenul corect este invazie,

invazie perfidă, dezonorantă, făcută pe ascuns, hoţeşte, fără acoperire legală, lipsită şi de legitimitate!

Dar mai ales lipsită de demnitate!…

Vă mulţumesc pentru discuţia pe care aţi avut amabilitatea să…

Să nu uit! Situaţia care ni se pregăteşte este agravată de faptul că acest milion de evrei înseamnă

circa opt sute de mii de alegători, care vor vota foarte disciplinat, grupat. Ei vor putea să basculeze

rezultatul alegerilor din România şi să impună guvernul pe care îl vor dori! Adică vom intra sub un jug

străin, alogen, israelit, cum nu am mai fost nici sub ocupaţia sovietică sau fanariotă!

Credeţi că intenţia guvernului de a introduce votul de la distanţă, prin corespondenţă, are

legătură cu încetăţenirea acestui milion de evrei din România?

Ai perfectă dreptate! Nu m-am gândit, dar sigur despre asta este vorba, pentru ei s-a făcut legea

şi nu pentru românii din diasporă!… Nu uita că aceşti români s-au trezit reprezentaţi în Parlament prin

evreul Raymond Luca, un individ de o mediocritate deplină, cu resentimente anti-româneşti pe care nici

nu se gândeşte să le ascundă! Iese cu ele în târg şi nimeni nu-i dă una peste ceafă!

Avem români de mare calitate în diasporă! Ce a fost în mintea PNL-ului când au desemnat un

asemenea candidat?! Un neisprăvit!…

Neisprăvit neisprăvit, dar evreu!

Și nu se găsea un evreu de ispravă?!… Le recomandam eu o sută! Un …milion chiar!

Există soluţie la această problemă?

La orice problemă există soluţie. Cu condiţia să existe voinţa de a găsi soluţia, de a rezolva

problema.

Dacă aţi avea puterea de a decide, ce aţi propune?

Nimic altceva decât transparenţă totală! Doar tot Occidentul asta ne cerea, celor din lagărul

comunist înainte de 1990: transparenţă şi iar transparenţă, glasnost! Cine vrea să facă carieră politică şi

cine este deţinătorul unor bunuri materiale care depăşesc o anumită valoare, să fie obligat să-şi facă

cunoscută naţionalitatea. Chiar dacă el se declară român! Adică să ştim ce au fost toţi ascendenţii din

familia sa! Cu toate schimbările „strategice” de nume produse vreodată! Într-o ţară ca România, care dă

atât de multe facilităţi minorităţilor naţionale, a cere să cunoşti etnia cetăţenilor care aspiră la funcţii şi

poziţii privilegiate nu este o discriminare. Ci ţine de dreptul poporului român de a-şi prezerva

identitatea şi continuitatea ca factor decisiv al istoriei ce se desfăşoară între hotarele României! Dreptul

de a asigura „conţinutul” românesc al României. Acest drept este în acelaşi timp obligaţia fundamentală

a clasei politice.

Nu am nimic împotrivă ca un cetăţean român, de etnie patagoneză, să ajungă preşedintele

României, dacă merită şi este atât de potrivit pentru această funcţie. Dar când trei preşedinţi la rând, toţi



21

vinovaţi de mari crime împotriva poporului român, au tangenţă cu aceeaşi etnie, patagoneză sau

marţiană, coincidenţa aceasta miroase a lucru necurat. E ca şi cum cineva ar câştiga de trei ori la rând

premiul cel mare la Loto!… Cât ne mai lăsăm prostiţi?!

Una din lecţiile istoriei noastre este aceea că mult rău ne-au făcut o serie de alogeni care şi-au

ascuns etnicitatea. Au fost şi mulţi alogeni care au făcut numai bine Țării, dar aceia nu şi-au ascuns

ascendenţii, apartenenţa la altă etnie! Binenţeles că mult rău ni l-au făcut românaşi de-ai noştri, dintre

cei mai neaoşi! Nu generalizăm în niciun fel! Tocmai de aceea, pentru a nu generaliza în mod abuziv şi

prostănac, trebuie să ştim adevărul despre fiecare individ, măcar despre politicieni şi despre marii

proprietari! Nu văd de ce un om serios, mânat de intenţii cinstite, ar face un secret din apartenenţa

etnică a părinţilor săi!

Recunosc dreptul oricărui cetăţean român de a se declara etnic român! Chiar dacă ambii săi

părinţi au avut altă conştiinţă etnică! Pe un astfel de concetăţean îl preţuiesc cu un plus de simpatie şi

solidaritate civică. Cu condiţia de a nu face un secret din apartenenţa părinţilor săi la altă etnie! O

asemenea împrejurare trebuie să fie cunoscută măcar pentru a fi preţuită şi mai mult, aşa cum se cuvine,

disponibilitatea persoanei respective pentru o angajare civică în folosul comunităţii româneşti.

Iar în privinţa evreilor care s-au încetăţenit „la grămadă”, după 1990?

Simplu: la loc comanda!

Altceva?

Paşte fericit tuturor!

…Dixi et salvavi animam meam!

A consemnat N.V.

Bucureşti, 20 aprilie 2011









22